APARITIA SOCIOLOGIEI URBANE CA DOMENIU DE STUDIU

Sociologia urbana s-a dezvoltat ca domeniu de studiu la inceput in doua mari scoli sociologice: germana si americana.

Prima - la sfarsitul secolului al XIX-lea si in primul sfert al sec XX - un grup de oameni de stiinta germani s-au preocupat cu precadere de studiul comunitatilor urbane si de viata urbana, obtinand rezultate de referinta pentru constituirea sociologiei urbane ca disciplina sociologica

Max WEBER - una dintre prinmele incercari de intelegere a comunitatilor urbane moderne

• The City - publicata in Germania in 1905
• defineste orasul ca o unitate umana caracterizata prin actiuni, relatii si institutii sociale complexe
• caracteristicile unei comunitati urbane:
• piata,
• fortificatia,
• sistemul legal,
• administratia politica
• dpdv al modului de viata - orasul = o structura producatoare de stiluri de viata si de schimbare sociala
• aparitia vietii urbane este explicata prin dezvoltarea si influenta rationalitatii = a utilizarii eficiente a resurselor pentru atingerea scopurilor economice
• concluzie: WEBER a oferit o motivatie social-economica aparitiei si dezvoltarii orasului modern

Oswald SPENGLER    (1928) - explica evolutia orasului prin dezvoltarea civilizatiei

• de-a lungul istoriei culturile orasului au momente de crestere si de cadere prin care se explica si evolutia orasului - pe care-l apreciaza ca este, in acel timp, in faza declinului sau, prevestindu-I un sfarsit asemanator vechii Rome

Ferdinand TNNIES

• Gemeinshaft und Gesellschaft
• incearca o tipologie a dezvoltarii urbane si caracterizeaza diferit comunitatile rurale si urbane.
• descriind urbanizarea ca fiind procesul de trecere de la o comunitate bazata pe legaturi de sange (Gemeinschaft) la o societate organizata pe baza de contract (Gesellschaft), el pune astfel in opozitie, pe de o parte, o societate mai degraba rurala, fondata pe o solidaritate mostenita si care genereaza un sentiment al apartenentei comune, iar pe de alta parte, o societate mai degraba urbana, de compromis, de coordonare a unor interese rationale, avand la baza un drept scris si impersonal[1], din opozitia (interactiunea) celor doua luand nastere o noua personalitate urbana avand la baza individualismul.
• Gesellschaft -ul, concept asociat orasului, este bazat pe relatii impersonale, stabilite pe baza de "contracte", conducand la separarea indivizilor si grupurilor si creind izolare, tensiune si conflict

Georg SIMMEL

a avut cea mai mare influenta asupra sociologiei urbane americane clasice

in studiul referitor la "metropola si viata urbana" a analizat aspectele psihologice ale vietii urbane, evidentiind rolul

dimensiunii,

densitatii si

complexitatii vietii urbane in formarea unor trasaturi de personalitate si mecanisme specifice de interactiune

A doua mare scoala in care s-a dezvoltat sociologia sociologia urbana este cea de la Chicago - sociologia urbana a fost recunoscuta in SUA ca un domeniu distinct al sociologiei in anii 1920 si s-a dezv prin luicrarile sc de la Chicago.

W. I. Thomas si aparitia sociologiei empirice in Statele Unite

• intre 1918-1920 apar cele cinci volume ale Taranului polonez (Polish Peasant) sub semnatura lui W. I. Thomas si lui F. Znaniecki.
• studiaza caracteristicile si efectele valului masiv de imigranti polonezi veniti in marile orase americane.

• a analiza realitatea sociala inseamna, pentru Thomas, a sesiza maniera in care indivizii percep si "definesc" situatia pe care o traiesc la un moment dat.
• explicatia sociologica trebuie sa tina cont, pe de o parte, de valorile, regulile si faptele sociale exterioare individului, si pe de alta parte de atitudinile personale.
• pentru a intelege modul in care fiecare imigrant isi percepe si isi defineste situatia pe care o traieste la un moment dat trebuie adunate cu prioritate acele documente care sa permita "surprinderea" subiectivitatii acestuia:
• note autobiografice,
• corespondenta privata,
• jurnale,
• etc.
• desemnata prea tarziu drept "calitativa" in opozitie cu tehnicile ulterioare ale anchetei prin chestionar, metodologia care se instaureaza cu Taranul polonez va fi dominanta in departamentul de sociologie din Chicago pana la sfarsitul anilor 30. Ea combina, in proportii variabile, dupa studii si autori, tehnicile de istorie vie (biografi si autobiografii), observatia participativa, interviul, analiza diverselor documente administrative si studii de statistica sociala.

Mic targusor avand vreo doisprezece case in 1830, Chicago numara mai mult de un milion de locuitori in 1890, si mai mult de 3 milioane la sfarsitul anilor 20.

Aceasta urbanizare rapida s-a datorat si unui important flux de emigranti, in mare parte provenind din Europa. Cel mai adesea, acestia erau de culturi non-anglosaxone (italieni, germani, polonezi, maghiari); ei au intampinat dificultati in acomodare cu atat mai mult cu cat in marea lor majoritate proveneau din mediul rural, fiind astfel supusi unei rupturi totale nu doar cu cultura lor nationala, ci si cu relatiile sociale si modurile lor de viata caracteristice mediului urban.

Oras capitalist - industrial, comercial, financiar - si spatiu, prin excelenta, al "socului cultural" , Chicago tindea de asemenea sa devina in ochii intregii lumi un simbol al delincventei si al criminalitatii - mai mult sau mai putin organizate.

Astfel arata mediul uman, spatiu al dezradacinarilor multiple, al mobilitatii, al unei extreme eterogenitati sociale si culturale, al unei reorganizari permanente a activitatilor si a mentalitatilor care a servit drept laborator sociologilor Scolii de la Chicago, nascuta in 1892.

In opozitie cu comunitatea rurala, stabilita intr-un teritoriu restrans si "sudata" prin legaturi de sange sau de invecinare, marele oras va trebui vazut ca o conjunctie, in perpetua redefinire, a unei societati eterogene si a unui spatiu diferentiat.

Prin analogie cu studiile asupra relatiilor dintre animale sau plante din specii diferite, insa intr-un acelasi teritoriu, sociologii de la Chicago vorbesc, in legatura cu lucrarile lor, despre o ecologie urbana (sau ecologie umana).

Obiectivul lor este acela de a descrie si de a intelege procesul de dezorganizare si de reorganizare care afecteaza atat spatiile urbane cat si indivizii si grupurile care le populeaza.

Ecologia animala si vegetala le-a furnizat sociologilor de la Chicago un anumit numar de concepte pentru a caracteriza relatiile dintre grupurile sociale si transformarile spatiului urban:

invazie si succesiune (inlocuirea unei populatii de catre alta in cadrul unui cartier),

simbioza (coexistenta unor populatii diferite in acelasi cartier),

dominatie, (influenta conditiilor de viata din centrul urban asupra cartierelor periferice),

competitie, conflict, asimilare

Robert PARK

Ernest BURGESS

• in cercetarile lor orasul a fost utilizat drept "laborator" al studiului stiintific
• scop: descrierea modelelor de distribuite spatiala a tuturor categoriilor de probleme sociale , inclusiv a delincventei juvenile, bolilor mintale, prostitutiei, etc.
• ideea de baza: orasul are o organizare sociala si un mod de viata diferite de comunitatile rurale.
• au realizat modele de crestere urbana bazate in principal pe generalizarea unor fenomene observate in Chicago demonstrand astfel cat de determinanta pentru ocuparea spatiului a fost sosirea in valuri succesive a imigrantilor de etnii diferite.
• organizarea spatiala a unui oras bine constitui prezinta - in mod ideal - 5 zone concentrice, care pleaca de la centrul orasului:
• the loop: nucleul urban central - centrul de afaceri
• zona de tanzitie care-l inconjoara - inglobeaza centre de industrii usoare si afaceri
• zona ocupata de muncitorii industriali care au reusit sa scape din zona de tranzitie aflata in deteriorare
• zona rezidentiala - cu cladiri unifamiliale unde locuiesc paturile instarite si
• zona de naveta care le inconjoara pe toate, aflata la o distanta de 30-60 de minute de nucleul central de afaceri

Louis WIRTH

• Urbanism as a Way of Life - dezvoltarea teoretica a sociologiei orasului ca mod de viata
• a stat la baza tuturor manualelor de antropologie si sociologie urbana contemporana

Louis Wirth[2], a dat o definitie sociologica a "vietii urbane", spunand ca orasul trebuie inteles dincolo de structura sa fizica, de produsul sau economic sau de institutiile sale specifice - oricat de importante ar fi acestea. Prin studiile sale asupra orasului Chicago el a descoperit acele elemente de urbanism care isi pun amprenta asupra orasului ca mod specific de viata umana:

dimensiunea orasului (marimea populatiei);

eterogenitatea si

densitatea

Voi explicita in continuare aceste elemente incercand sa intelegem de ce L. Wirth le considera ca fiind, in acelasi timp, principalele coordonate ale alienarii urbane, si in ce masura ele isi pastreaza si astazi acest atribut.

DIMENSIUNEA ORASULUI

Este cunoscut faptul ca atunci cand numarul locuitorilor unei asezari creste dincolo de o anumita limita, acest lucru va afecta relatiile dintre ei si va schimba specificul orasului.

Asadar, cu cat numarul indivizilor este mai mare, cu atat creste gradul de variatie individuala si cu atat presiunea pentru diferentierea lor este mai mare.

Mai mult, cu cat numarul celor care participa la interactiune este mai mare, cu atat creste potentialul diferentierii dintre acestia.

La randul sau, aceasta presiune spre diferentiere implica imposibilitatea manifestarii individului ca personalitate integrala. Individul intra in contact cu ceilalti in raport cu specializarea sa profesionala sau in acord cu un anumit interes - al lui sau al celor cu care intra in contact.

Diferentierea indivizilor antreneaza procesul de segregare sociala. Indivizii interactioneaza in special pe baza calificarii lor.

Societatea devine o retea de roluri care tind sa fie tot mai specializate, accentuand izolarea.

Fiind alaturati dar segregati, relatia dintre indivizi devine predominant competitionala.

'In asemenea conditii, competitia si mecanismele de control formal (de exemplu cele de la locul de munca) sunt substitutul pentru 'legatura' naturala, pentru solidaritatea din societatea traditionala rurala' [3].

Competitia se traduce

pe piata muncii pentru gasirea unui loc de munca,

la locul de munca pentru promovare,

in timpul liber la nivelul scoaterii in evidenta a simbolisticii de status (moda, comportament, etc).

In conditiile segregarii competitia conduce la oboseala psihica, si, pe termen lung, la slabirea prezentei 'celuilalt' in mentalul individual, ceea ce, in ultima instanta, produce alienare.

Alienarea sau instrainarea, are loc pe mai multe paliere, si anume:

instrainarea de celalalt, de comunitate si de traditie;

instrainarea fata de locul de munca - locul de munca devine o trambulina pentru cariera -    obiectiv individual;

instrainarea fata de produsul muncii - individul nu este interesat si nu are acces la semnificatia sociala a produsului muncii sale, este dezinteresat de rezultatele muncii sale si a colegilor sai;

instrainarea fata de sine este rezultatul final si cel mai dramatic al alienarii. Renuntarea la celalalt are ca efect slabirea puterii normelor morale in configurarea comportamentului individual, a traditiei, individul ramanand un insingurat[4].

Insingurarea este responsabila de mare parte dintre psihozele moderne care nu rareori sfarsesc cu crima sau sinucidere. Sinuciderea marcheaza disparitia finala a individului dupa ce, anterior, acesta a 'renuntat' la sau a fost 'expulzat' din comunitate.

DENSITATEA URBANA este ce-a de-a doua dimensiune despre care vorbeste Wirth.

Cu cat densitatea fizica este mai mare, cu atat distanta sociala dintre indivizi este mai mare, adica perceptia si intelegerea reciproca este mai redusa.

Alienarea si segregarea constituie contextul pentru manifestarea unui sentiment general de neincredere intre indivizi.

Relatiile sociale dominante sunt cele secundare, intermediate institutional sau de cadrele institutionale, relatiile primare de tip fata-in-fata avand un rol minor. Relatiile primare, de tip fata-in-fata sunt acele relatii caracterizate prin mutualitate fizica si afectiva.

Odata cu instrainarea individului fata de ceilalti si fata de sine se produc fenomene de destructurare culturala. Paradoxul este ca progresul tehnologic induce dezvoltarea de cunostinte si diseminarea unei cantitati tot mai abundente de informatii - individul devenind un individ conectat la lumea exterioara prin internet, canale internationale de stiri, etc. In acelasi timp, individul stie tot mai putin despre intelesurile lumii inconjuratoare, el este un insingurat.

Pentru a putea comunica totusi intre ei, indivizii pun accent pe semnele de recunoastere exterioare.

Densitatea urbana este creatoarea

modei,

parfumurilor,

hainelor,

masinilor scumpe si a altor obiecte de lux, straine lumii rurale, unde pozitionarea indivizilor in structura sociala se face mai putin prin semnalmente exterioare, cat prin asemanare, prin imitatie[5], prin identitate comunitara unanim impartasita.

Prezenta in acelasi loc a unui numar mare de indivizi, intre care nu exista legaturi emotionale, dezvolta spiritul de competitie, atitudini de infatuare si de exploatare mutuala.

Pentru contracararea comportamentelor lipsite de raspundere sociala - prin instrainarea reciproca a indivizilor - , societatea recurge la mijloace de control social formale,

ceasul si

semaforul fiind semnele tipice ale felului in care este mentinuta ordinea in lumea/viata urbana[6].

Fiind straini unii fata de altii indivizii devin ignoranti. Pentru ca singura problema pe care individul si-o asuma este propriul succes, individul tolereaza orice alta manifestare externa care nu ii aduce atingere succesului personal.

Ignoranta este opusa intelegerii si asumarii problematicii colective.

Individul nu participa la viata comunitara care, oricum, este foarte mult diminuata. Daca la acestea adaugam faptul ca individul este un insingurat, cu personalitatea risipita intr-o multitudine de roluri puternic segregate, in contextul in care frecventa contactelor fizice este foarte ridicata, intelegem asertiunea lui Wirth, care arata ca potentialul de dezordine - psihica, la nivel individual si sociala, la nivel colectiv - este foarte ridicat, rezultatul fiind societatea anomica (Durkheim) si alienarea sociala (Marx).

Cea de-a treia dimensiune o constituie ETEROGENITATEA spatiului urban principala componenta a acesteia fiind mobilitatea sociala foarte ridicata.

Cu cat orasul este mai dezvoltat, cu atat oportunitatile din cadrul retelei functionale (profesionale) sunt mai multe si deci, mobilitatea sociala este mai ridicata. Orasul devine o suma de straturi sociale multiple, fiecare pozitie in ansamblul retelei functionale antrenand si un alt nivel de status. Diferentierea sociala devine tot mai sofisticata odata cu dezvoltarea orasului (procesul de urbanizare).

Pe de alta parte, mobilitatea sociala foarte ridicata antreneaza procese sociale si psihice negative legate de incertitudine si insecuritate.

Cu cat mobilitatea este mai ridicata, cu atat siguranta noului statut este mai redusa.

'Individul nu apartine ca atare nici unui grup Datorita intereselor diferite care apar ca urmare a varietatii vietii sociale (urbane), individul devine membru intr-o constelatie de grupuri care pot fi divergente, fiecare dintre ele functionand prin raportarea doar la o parte din personalitatea individului In general, individul nu prea are ocazia sa dobandeasca o perspectiva asupra orasului ca intreg si, cu atat mai putin, sa-si inteleaga locul sau rolul in schema de ansamblu a acestuia. In consecinta, citadinului ii este dificil sa isi dea seama de ceea ce 'este in interesul sau' si sa decida in consecinta, in raport cu multitudinea de discursuri care se indreapta (tot mai agresiv) inspre el."[7]

Din perspectiva psihosociologica, individul devine membru al mai multor grupuri in acelasi timp; in nici unul insa, el nu se regaseste pe sine si deci, nu se integreaza deplin. Vecinatatile, ca sentiment de incredere intre straini care se cunosc, devin legaturi sociale tot mai slabe, crescand sentimentul de neincredere si psihozele urbane asociate.

Robert REDFIELD

• a adancit aceasta perspectiva de analiza din punct de vedere antropologic, definind orasul ca un tip ideal de comunitate umana, opus tipului ideal de comunitate rurala.