Scurt istoric al artei gradinilor

Gradina de placere este un produs al civilizatiei si culturii popoarelor a carei evolutie a fost influentata de-a lungul secolelor de o serie de factori de natura culturala, istorica si chiar climatice. Astfel, in decursul perioadelor istorice, din Antichitate si pana in ziua de astazi gradina a fost modelata in diferite stiluri, luand infatisari diverse.

Gradina de placere asa cum o cunoastem noi astazi isi are originea in gradina antica sacra ce a aparut si s-a dezvoltat in jurul templelor religioase, religia lasandu-si puternic amprenta asupra conceputului gradinii.

In Mesopotamia religia era una naturista, ce proslavea zeitati ale vegetatiei, furtunii, a ploii binefacatoare, a fertilitatii si fecunditatii. Apa era elementul primordial. Se credea ca din amestecul de apa dulce( Apsu) si apa sarata (Tiamat) s-au nascut zeii si oamenii.

Templul era "casa" zeului. Acesta avea o curte interioara unde se afla statuia zeului si altarul. Aici li se aduceau ofrande, aveau loc sacrificii.

In timp gradinile sacre s-au transformat in gradini de placere. Primele gradini de acest fel au aparut in Mesopotamia si Persia, regiuni cu climat arid si secetos, nevoia de racoare si umbra fiind acuta. Aceste binefaceri pe care le oferea gradina au fost asociate in timp cu ideea de frumos. Probabil asa a aparut Paradisul-mitul gradinii feerice ce abunda in bogatii si prosperitate.

Intre mit si realitate, Paradisul (idee acceptata de cele trei mari religii monoteiste iudaismul, islamismul si crestinismul) este o tema controversata care a dat nastere multor polemici.

Cea mai fidela descrire a Paradisului o gasim in Biblie. In Cartea intaia a lui Moise, capitolul 2 aflam ca " dumnezeu a sadit o gradina in Eden, spre rasarit " , cu multi pomi roditori, placuti la vedere iar in mijlocul ei se aflau pomul vietii, si cel al cunoasterii. Mai aflam ca Edenul era strabatut de un rau ce se impartea in patru brate Pison, Gihon, Tigru si Eufrat. In Paradis a aparut prima pereche de oameni, aici aflandu-se deci inceputurile omenirii.

Pe de alta parte oamenii de stiinta au incercat sa afle pe baza izvoarelor istorice locul in care este posibil sa fii existat cu adevarat gradina Edenului. De-a lungul istoriei s-au descoperit si alte izvoare, in afara de Coran sau Vechiul Testament, care vorbesc despre existenta Paradisului.

In anul 1835 Henry Rawlingson, ofiter al armatei britanice a descoperit langa orasul Jeyhounabad, in provincia Kermanshah a Iranului, o inscriptie

( incriptia de la Behistun) a regelui Darius I al Persiei, scrisa in trei limbi. Prin descifrarea textului o parte din enigma Paradisului a fost dezlegata. Textul vorbeste despre Sargon, rege asirian si Enmerka, rege sumerian, care si-au trimis solii pentru a afla vestitul loc prosper si bogat. Acestia au avut de trecut sapte trecatori montane, trecatori ce stau la baza mitului celui de al saptelea rai. Pornind pe urmele celor doi soli, cercetatorii, trecand intr-adevar sapte trecatori montane au ajuns intr-un podis care astazi nu mai aminteste deloc despre gradina primordiala. Pe baza datelor geografice s-a facut o reconstituire a conditiilor climatice de acum mii de ani. Rezultatele au fost mai mult decat impresionante. Clima calda a favorizat vegetatia luxurianta si bogata, solul era fertil, favorabil agriculturii. Aici, in aceste conditii, se pare ca a avut loc Revolutia neolitica, acum aproximativ 7000 de ani. Triburile din aceste regiuni au inceput sa practice agricultura. In limba sumeriana Adam inseamna pamant rosu. Intr-adevar in neolitic se folosea lut rosu in ceremoniile funerare, in ideea ca oamenii vin pe lume acoreriti de sange si tot asa trebuie sa plece. Eva inseamna viata, ea fiind mama tuturor ce aveau sa se nasca. Dupa ce au mancat fructul oprit, Adam si Eva au fost alungati la rasarit de Eden, in tara Nod, cuvant ce inseamna pribeag. Intoarcerea lor a fost imposibila, caci poata Paradisului era pazita cu o sabie de foc. Astazi, una din cele sapte trecatori montane este cunoscuta pentru furtunile bogate in fulgere. Pomul vietii a fost pazit din acel moment de heruvimi, ingeri cu aspect de razboinici.

Adam nu a fost cu siguranta primul om de pe pamant dar daca a existat a fost probabil primul intelept, primul om care a vorbit cu Dumnezeu. Scepticii ar fi tentati sa conteste acesta teorie, avand ca exemplu de partea lor fragmentul din Biblie ce vorbeste despre raurile Pison si Gihon, care astazi nu sunt cunoscute. Este posibil ca in ziua de astazi aceste doua rauri sa fie secate, ramanand doar rauri fosila, sau ca ele sa isi fi schimbat numele dupa expansiunea araba.

In ajutorul acestui text au venit si lingvistii. Cuvantul paradis provine din limba persana, pari-deisa insemnind gradina, iar edin (gradina) din limba sumeriana.

Mit sau realitate Paradisul si-a lasat amprenta puternic in istoria artei gradinilor, motivul celor patru rauri ce trabat Paradisul fiind prezent in gradina multor culturi. Timp de secole gradina a fost subordonata acestei idei. Structura a fost preluata de toate popoarele europene si din Orientul Apropiat. Intalnim reprezentarea celor patru fluvii din Spania, de la Alhambra, pana in India, la Taj Mahal.

Pe parcursul evolutiei lor gradinile de agrement au fost direct subordonate arhitecturii. Acestea apar in Antichitate, in apropierea palatelor si caselor clasei bogate, de cele mai multe ori in curtile interioare ale cladirilor, caracterizandu-se printr-un stil geometric, avand ca element central al comopozitiei o piesa de apa: un bazin, o fantana sau un canal.

Celebre in Mesopotamia au ramas Gradinile Suspendate ale Babilonului, incluse in palatul lui Nabucodonosor al doilea. Astazi ele sunt considerate una din cele sapte minuni ale lumii.

La acea vreme Mesopotamia era centrul culturii si civilizatiei. Sub influenta ei elemente de cultura au fost preluate de alte popoare, ceea ce se observa si in arta gradinilor. Egiptul a fost cel mai aproare de aceasta influenta. Delta Nilului era bogata in trestii, lotus, papirus si multe alte plante datorita pamantului fertil. Cu toate acestea egiptenii aduc plante si din alte regiuni pentru a-si decora gradinile. Introducerea maslinului in 1600 i.Hr. este un eveniment. Apar gradini in jurul templelor regale funerare ce au ca piesa centrala un canal cu apa navigabil, ce simboliza trecerea in lumea de dincolo.

Tutmosis al treilea infiinteaza o gradina botanica in care cresteau curmali,rodii, tamarix, maci si alte specii de plante.

In curtile interioare ale palatelor si caselor celor bogati apar gradini de tip patio de influenta orientala. Acestea erau o prelungire a casei, de forma rectangulara, in stil geometric. Intreaga compozitie era dominata de o piesa centrala de apa, de obicei un bazin dreptunghiular sau in forma de T, in care cresteau pesti decorativi. Alte elemente decorative erau pergolele, statuile, chioscuri sau coloanele.

Gradini stil Patio (Pompei)

In Antichitate, in sudul Europei infloreau civilizatia greaca si cea romana. Ca si in Mesopoamia si Egipt, in Grecia gradinile decorative apar in jurul templelor. Aceste gradini au stat la baza preocuparii grecilor antici pentru peisaj. In perioada clasica apar gradini in jurul academiilor si gimnaziilor. Datorita regimului democratic apar pentru prima data gradinile publice. Gradinile locuintelor erau de tip patio, decorate cu fantani, pergole, coloane, statui de nimfe, canale cu apa. Nu exista dovezi sigure referitoare la descrierea lor, dar Odiseea lui Homer vorbeste despre decorurile mirifice, amintind de gradinile orientale.

Ne putem face o impresie despre cum aratau ele uitandu-ne la cele romane, stiind ca Imperiul Roman a preluat elementele de arta si cultura grecesti si odata cu acestea arta gradinilor.Despre gradinile romane s-au pastrat mai multe dovezi din scrieri si vestigii arheologice. Romanii acordau o mai mare importanta gradinilor locuintelor. Acestea erau incluse in cladire, inconjurate de coloane, cu aranjament geometric. Elementele decorative erau bazine, pergole, statui, fantani. Vegetatia era formata din stejari cu frunze persistente, chiparosi, pini, lauri, buxus tuns in borduri, rozmarin, mirt, flori, trandafiri.

Se observa ca in Antichitate stilul predominant al gradinilor era unul geometic, ca elementele componente ale gradinii erau aceleasi, dar fiecare tara in parte le-a preluat si adaptat in functie de propria cultura, religie si propriul climat. Este important de mentionat faptul ca originea gradinii decorative se afla in Paradisul oriantal.

Perioada ce a urmat dupa Antichitate a fost Evul Mediu, era de declin si degradare a vietii culturale datorita intensificarii migratiilor si invaziilor barbare. Perioada sa de incepere este considerata caderea Imperiului Roman de Apus in 476 si se sfarseste in zorii Renasterii. Evul Mediu marcheaza intrarea definitiva a Occidentului in perioada crestina. Invaziile staine si-au lasat amprenta in viata artistica, " arta barbara" fiind o arta nonfigurativa, ornamentala, caracterizata prin stilizare si abstractizare. Din Asia Mica ea mosteneste preferinta pentru aur, pietre pertioase, smalturi. Acestea au fost preluate de popoarele germanice de la sciti si sarmati, care la randul lor au asimilat vechi traditii mesopotamiene. In Evul Mediu arta este supusa total bisericii, totul fiind alegorie si simbol. Frumusetea ii apartinea numai lui Dumnezeu, materializanu-se ca o serie de simboluri ce se adreseaza simturilor. "Florie si arborii sunt pictati in biserici pentru a reprezenta rodul faptelor bune care cresc din radacinile virtutilor"- Guillaume Durand.

In anul 330, imparatul Constantin stabileste noua capitala la Constantinopol, datorita situatiei privilegiate a acestuia, punct de trecere de la Marea Neagra la Marea Egee, pozitie cheie la granitele lumilor occidentale si orientale. Loc de intalnire a trei mari civilizatii greaca, romana si orientala, Imperiul Bizantin este un creuzet cultural, deosebit de fecund si original. Se gaseste la incrucisarea tuturor drumurilor comerciale mediteraneene. In arta bizantina se pastreaza elementele clasice greco-romane imbinate cu elemente orientale. Gradinile palatelor imperiale si ale aristocratiei impresioneau prin fastul etalat. Forma era patrata, in stil geometric, inconjurate de ziduri de marmura iar vegetatia era bogata. Elementele decorative erau statuile, pergolele, fantanile, bazinele. In aceasta perioada decorul cunoaste o artificializare. Se foloseau oglinzi, automate hidraulice, arbori auriti.

In timp ce in partea rasariteana se afirma a arta omogena si somptuoasa, in partea apuseana a Europei lucrurile stau cu totul diferit. Abia in secolul al IX -lea, Occidentul isi gaseste unitatea prin renasterea culturala, o data cu triumful Imperiului Carolingian. In Europa occidentala apar gradinile monahale, in apropierea manastirilor. Acestea aveau ca scop asigurarea traiului de zilnic. Aici calugarii cultivau legume si plante medicinale. Gradinile monahale aveau si rol de meditatie, asemenea gradinilor grecesti din Antichitate.

Gradina decorativa din jurul palatelor regale si a vilelor ramane geometrica. Aceasta este compartimentata pe sectoare. Se cultivau atat legume cat si plante medicinale si pomi fructiferi. Vegetatia decorativa era formata din flori, trandafiri, arbusti tunsi, garduri vii, plante agatatoare. Se remarca lipsa arborilor si dominanta artei topiare (arbori si arbusti tunsi in diverse forme geometrice). Terenul era plan, inconjurat de ziduri. La intersectia aleilor existau bazine sau fantani. Alte elemente decorative erau pergolele de lemn, pavilioanele pentru petreceri. Gradinile palatelor regale aveau menajerii, fiind folosite ca trenuri de vanatoare. In timpul cruciadelor lumea vestica intra in contact cu cea rasariteana. Acest fapt influenteaza horticultura prin imbogatirea sortimentului vegetal.

Cucerirea islamica se extinde cu repeziciune stabilindu-si granita occidentala in Spania. In secolele VIII-XI cuceritorii arabi transforma Peninsula iberica in teritoriu musulman, aducand cu ei noi cunostine in mai multe domenii. Formele artei musulmane se raspandesc. Au loc numeroase schimburile intre lumea islamica si cea crestina. Astfel se naste arta mozaraba. Influenta araba s-a facut simtita si in arta gradinilor, acestea avand o evolutie cu totul diferita de restul Europei occidentale. Remarcabile sunt jocurile de apa, imbinarea iscusita de vegetatie cu apa. Compozitia acestora este geometrica dar nu simetrica. Compartimentarea este specific islamica: prin vegetatie si garduri vii se delimiteaza mai multe sectoare, fiecare cu fizionomie proprie. O bijuterie a artei mozarabe este Alhambra, resedinta monarhilor din Granada. Palatul curpinde o serie de curti interioare create cu multa fantezie. Una din acestea este Curtea Leilor, o reflectie a traditiilor romane. Curtea este dreptunghiulara, inconjurat de un peristil. In centru se afla 12 lei din marnura neagra ce sustin un bazin din alabastru. Din acest bazin tasneste un jet de apa. Tot de aici pornesc patru canale cu apa pe mijlocul aleilor, ce amintesc de cele patru rauri ale Paradisului. Curtea Leilor reprezinta un remarcabil exemplu de imbinare a apei cu piatra. Supletea fiecarei coloane capata alura unui jet de apa tasnind din pamant, ce cad asemenea unor picaturi peste dantelele stalactitelor sculptate pe arcade.

In secolul XIV in Italia apare o noua miscare culturala: Renasterea. Ea se dezvolta si se raspandeste schimband complet fata Europei. Este o miscare complexa, trasatura ei definitorie fiind reinvierea culturii antice sub toate formele ei. Antichitatea apare drept perioada cea mai fecunda a istoriei, aceea in care s-a atins apogeul posibilitatilor creatoare. Acest fapt nu inseamna ca Evul Mediu uitase cu desavarsire mostenirea antica. Asistam la o resurectie constienta a trecutului, considerat adevarata sursa a civilizatiei, la renasterea tuturor artelor si

Gradina Boboli (Florenta)

stiintelor ce au inflorit in Antichitate. Renasterea infloreste in orasele-stat italiene. Burghezia ia parte la aceasta efervescenta culturala, in care artele si stiintele sunt protejate ca in vechea Atena. In aceasta perioada artistul are un rol fundamental.

Din meserias devine om de idei, ceea ce ii asigura statutul de intelectual. El iese astfel din anonimat si intra in istorie. Se asteapta de la el sa creeze o noua ambianta pentru palatele si vilele burgheziei. Primele zvacniri ale Renasterii au avut loc la Florenta. Aici au aparut primele gradini renascentiste. Acestea reiau

Gradina Palatului Belvedere (Viena)

traditia vilelor romane, principiile amenajarii ramanand aceleasi: organizarea arhitecturala a spatiilor, simetria, vegetatia tunsa, prezenta sculpturilor, a bazinelor. Se dezvolta in special moda gradinilor ce tin de vilele suburbane. Acestea nu au dimensiuni mari, sunt inconjurate de ziduri, terenul este in panta. Accidentarea terenului, insusire geografica a regiunii Toscana, este scoasa in evidenta prin succesiunea de terase subordonate unei axe principale de perspectiva. Atmosfera gradinii este insufletita cu cascade, fantani, statui reprezentand zeitati antice, grote, vasce, balustrade, desene vegetale. Sunt preferate speciile cu frunze persistente: pinii, chiparosii, buxusul, mirtul, stejarii meridionali, toate aceste plante fiind specifice climatului mediteranean din Italia.

Gradina Palatului Schonnbrun - Ruinele Romane (Viena)

In ultimii ani ai secolului al XVI-lea se manifesta ca fenomen cultural Barocul, marcand intraga civilizatie euroreana, exercitandu-si influenta asupra tuturor domeniilor artei. Spre deosebire de Renastere, miscare de origine intelectuala, nascuta in medii umaniste, greu accesibila omului de rand, Barocul reprezinta dorinta de a restaura o disciplina stricta, sub conducerea ferma a papalitatii. Barocul se transforma rapid intr-o arta de masa, devenind mai mult o atitudine de gust decat un stil. In ceea ce priveste arta gradinilor aceasta cunoaste transformari importante. Principiile de baza raman aceleasi. Se pastreaza compozitia arhitecturala, simertia, echilibrul. Traseul aleilor devine mai amplu, mai curb, atenuand schematismul rigid. Dimensiunile gradinii sunt mai mari, transformandu-se treptat in parc. Compozitia este simetrica fata de o axa principala ce are drept capat de perspectiva castelul. Piesele de apa sunt mai grandioase, apar fantani cu stanci, teatre de apa, grote, nise in constuctii pentru statuete. Terenul este mai plan, terasele mai largi, cu denivelari mici. Arborii sunt lasati sa se dezvolte liber, dar sunt dispusi regulat pentru a sublinia grandoarea compozitiei. Un element caracteristic sunt broderiile din buxus tuns, cu modele

elaborate.

O opera reprezentativa a artei baroce este gradina palatului Versailles, pentru care Ludovic al XIV-lea a adunat cei mai iscusiti artisti din toate domeniile, printre care si Le Ntre, creatorul acesteia. Gradina Palatului Versailles-ul a ramas o capodopera de refarinta pana in zilele noastre, reprezentand apogeul in arta gradiniilor franceze.

Gradina Palatului Schonbrunn - Viena

Spre deosebire de gradinile europene si cele din Asia Mica, gradinile Extremului Orient au cunoscut o evolutie cu totul diferita. Spatiul geofrafic, dificultatile de acces in spatiul Chinei au permis acestei tari sa dezvolte o civilizatie in cadrul careia influentele straine si ale popoarelor navalitoare au fost repede asimilate. Lanturile muntoase si tarmul marii au creat o izolare naturala. De asemenea, mitologia chineza era mai saraca decat cea a altor popoare. Nu putem afirma despre chineti ca erau un popor foarte religios. Cu toate acestea zeitatile chineze amintesc de cele din Mesopotamia, fiind mai mult naturiste. Stapanul suprem in mitologia chineza era Chiau, "cerul". Pe langa acesta mai existau zeita fertilitatii, zeul vantului, zeul ploii, al tunetului. Preocuparea pentru filozofie era mult mai puternica decat cea pentru religie. In stadiul cel mai vechi al gandirii filozofice chineze au aparut elementele unei filozofii a Universului si a vietii. Gradina chineza era destinata filozofiei, fiind plina de semne, metafore si simboluri ce subliniaza arta de a trai. Modul chinez de a privi natura este cu desavarsire simbolic, ceea ce ofera o noua modalitate de interpretare. Primele gradini s-au nascut dintr-o gandire mitica in care lumea este vazuta ca un intreg in care omul trebuie sa se integreze, el fiind o mica parte a intregului. Gradina Extremului Orient era una a tuturor simturilor, in care omul se bucura de privelisti, de sunete, de mirosuri. Marea arta a crearii gradinilor chinezesti consta in imbinarea perfect armonioasa a acestor puncte de vedere, astfel incat vizitatorul sa-si gaseasca armonia interioara.

Remarcam ca natura a ocupat din totdeauna un loc extrem de important in cultura Chinei. De exemplu, nu existau cimitire. Defunctul era ingropat in natura, fara piarta funerara, intr-un loc ales de magi-ghicitori. Sufletele mortilor se indreptau spre "fantanile galbene", ceea ce subliniaza rolul apei in cultura orientala.

Aici arta gradinii a evoluat in stransa legatura cu cultul naturii. Pentru dobandirea pacii, a linistii, omul era indemnat sa se intoarca la natura, sa traiasca in armonie cu aceasta. Acest fapt a dus la prosperarea gradinilor. Ca si in Asia Mica si aici intalnim ideea de Paradis, loc al nemuririi, al reintregirii elementelor naturii.

Climatul Chinei, extrem de variat, cuprinde zone reci, uscate, dar si zone fertile de-a lungul fluviilor, munti, mlastini, jungle, dar si desert. In cultura chineza elementele naturii capata o simbolistica puternica. Stancile, muntii reprezentau scheletul pamantului, apele reprezentau arterele.

Gradina devine o imitatie a naturii. Relieful variat forma coline, stanci, roci, grote si tuneluri. Apa se regasea in lacuri, cascade, paraie, forme peisagere intalnite in natura. Traseul aleilor era sinuos, asimetric, neregulat. Liniile drepte lipseau cu desavarsire. Uneori traseul era doar sugerat din loc in loc prin dale de piarta. Vegetatia ocupa un loc secundar in compozitie, dar era investita cu simboluri, fiecare specie reprezentand ceva anume.

Japonia este cazul unei civilizatii ce s-a constituit prin masive imprumuturi, aproape in toate domeniile, in primul rand din cultura chineza. Elemente de cultura au fost asimilate, apoi personalizate, dand nastere unei arte originale inconfundabile. Elie Faure afira nici un popor nu a fost , in ansamblul sau, atat de artist . Desi arta japoneza nu are calmul si gravitatea celei chineze, ea este exteriorizata cu mai multa indrazneala si afectivitate. O trasatura definitorie este dragostea de natura, ce se manifesta in toate ramurile ei. Natura este cantata cu pasiune in poezie.

Arhitectura japoneza este perfect integrata in peisajul ambiant. Peisajul detine chiar rolul preponderent, iar cladirea pare a fi o prelungire, o completare a gradinii. Dragoste pentru natura se remarca si in decoratiunile interioare ale locuintei, peretii fiind pictati cu peisaje. E. Gonse afirma ca "orice conceptie arhitecturala este in Japonia, un tablou in care culoarea are tot atata importanta cat si liniile insasi".

Compozitia gradinilor japoneze cauta naturaletea perfecta. Latura nationala a artei japoneze isi face simtita prezenta in arta gradinilor. Multe din gradini sugereaza prin compozitia lor peisajul tarii. Peisaje complete sunt reconstituite le scara mica prin stanci, pietre, nisip, arbori, arbusti, lacuri, cascade si paraie. Prin procedeele folosite la realizare, prin elementele utilizate, gradina devine arida, monumentala, gradina de muschi.

Un produs interesant al artei gradinilor pe aceste meleaguri il reprezinta gradinile miniaturale, modelate in cutii, sau pe platouri de bronz sau portelan.

Remarcam ca evolutia gradinilor din Orientul Indepartat a urmat o cale diferita inca de la inceput fata de cele din Europa si Asia Mica. Gradinile chineze si japoneze nu sunt neaparat un Paradis la care omul la pierdut si la care spera ca se va intoarce intr-o zi. Ele sunt o componenta fireasca a vietii, de care orice om are dreptul sa se bucure si mai ales cu care sa se contopeasca. Ele au urmat calea naturii, imitarii cat mai fidele a acesteia, cele europene si din Asia Mica fiind cu totul diferite.

Dar gradinile chineze si cele japoneze nu a ramas perfect izolate de restul lumii. In urma contactelor cu Occidentul, in secolul al XVIII-lea apar influente italiene si franceze. Dar cu toate acestea isi pastreaza integritatea si trasaturile caracteristice. In schimb acestea isi lasa amprenta puternic in gradina europeana,

naturalul si firescul castigand in cele din urma teren. Astfel apar pentru prima data in Anglia secolului al XVIII-lea gradinile peisagere, un stil cu totul aparte fata de ce cunoscuse Europa pana la acea data. Aparitia lor a fost desigur influentata de numeroasele calatorii facute in Extremul Orient. Un alt factor de influnta al gradinilor peisagere a fost literatura vremii care a incurajat puternic reintoarecerea la natura si la valorile acesteia. De fapt aceasta tendinta se face simtita in toate artele, inclusiv in pictura. Treptat temele abordate in tablouri sunt inspirate din natura, fenomen a atins apogeul odata cu curentul impresionist.

O tratura definitorie a stilului peisager este compozitia libera. Traseul aleilor este sinuos, liniile drepte lipsind cu desavarsire. Forma naturala a reliefului este pastrata. Vegetatia este lasata sa creasca liber, nu se mai modeleaza prin taieri coroanele arborilor si arbustilor. Piesele de apa introduse sunt identice cu cele naturale cascade, rauri, lacuri. Lipsesc bazinele, fantanile, canalele, toate atat de prezente in gradinile europene pana la aceea data. Delimitatea gradinii nu se mai realiteaza prin imprejmuirea cu garduri, ea se face printr-un sant, modalitate mult mai discreta si naturala. Cu ajutorul vegetatiei se creaza privelisti din cele mai variate, peluze intinse, dar si masive de arbori asemenea unei paduri. In ceea ce priveste imitarea naturii se ajunge la un moment dat chiar la exagerari prin plantarea de arbori uscati.

Constructiile decorative sunt reduse ca numar. Acestea evocau diverse perioade istorice, de tipul ruinelor si templelor antice, poduri, chioscuri, pavilioane chinezesti.

La vremea aparitie sale, stilul peisager a fost o adevarata revolutie in arta gradinilor. Foarte apreciat a fost repede preluat de restul tarilor europene, dar si in America. Elementele sale caracteristice au fost preluate, asimilate si imbinate cu elemente ale unor stiluri deja inradacinate. Aceasta impletire a dus la aparitia in Franta a stilului mixt.

In ziua de azi gradina, parcul, nu mai apartin doar clasei bogate. Datorita dezvoltarii oraselor acestea au capatat functie sanitara, devenind o necesitate. O buna patre din arta secoluli al XX-lea sta sub influenta curentului a carui figura marcanta a fost Pablo Picasso. Cubismul, curent de avangarda a constituit punct de referinta pentru generatii de artisti din toata lumea. Fractura fata de arta precedenta, o propunere abstracta si provocatoare cubismul suprinde publicul. A dominat prin jumatate a secolului XX, dar si-a lasat amprenta in toate domeniile artei pana in zilele noastre. Inclusiv arta gradinilor contemporane sta sub influenta "cuburilor" lui Picasso. Au aparut noi forme geometrice, diferite de cele antice, noi concepte compozitionale, revolutionare.

Multe elemente au fost preluate din gradina japoneza, caci, ultimele decenii ale secolului XX au manifestat o preocupare pentru arta Extremului Orient. Yoga, Ikebana, Feng- Shui au luat amploare in lumea occidentala, devenind extrem de populare.

S-a ajuns astfel la creatii remarcabile, multe controversate. In secolul XXI castiga tot mai mult teren gradina casei de locuit, pe care si-o permit tot mai multi oameni si micile spatii verzi din orase din apropierea institutiilor, cartierelor, menite sa improspateze atmosfera poluata a oraselor. Gradina contemporana reprezinta un fragment smuls din Natura Mama menit sa ne incante. Putem afirma ca gradina secolului XX se afla si ea sub influenta Paradisului Primordial, dar nu prin compozitie, ci prin concept, in ziua de astazi omul fiind dornic sa redobandeasca valorile pierdute ale naturii. In aceste conditii arta gradinilor are toate sansele sa prospere in continuare.

Ca orice arta, si arta gradinilor s-a aflat mereu intr-o continua miscare si transformare, fiind influentata de conjuncturi istorice, dezvoltarea tehnica, religie. Ce forme va imbraca aceasta in urmatoarele secole ramane de vazut, cert este faptul ca intoarecea la Natura si la valorile acesteia este absolut necesara.

Bibliografie:

Ovidiu Drimba - "Istoria culturii si civilizatiei"; Editura Stiintifica, 1990

Ana-Felicia Iliescu - " Arhitectura peisagera"; Editura Ceres 2003

"Istoria artei - pictura, scultura, arhitectura" - Editura Enciclopedia, Rao 1999