Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura


Constructia unei case

Constructii



+ Font mai mare | - Font mai mic



Constructia unei case implica o multime de factori complecsi care va vor putea descuraja. Faceti primul pas ! Alegeti planul casei in care vreti sa locuiti.

    Alegeti planul perfect, luati in calcul cat mai multe criterii, ganditi fiecare detaliu, nu lasati nimic la voia intamplarii. Consultati cataloage cu proiecte de case, reviste de specialitate sau luati legatura cu un arhitect pentru a va ajuta.
Urmatoarea lista de intrebari va poate fi de folos:



  • Garaj pentru o masina sau doua ?
  • Acces usor la gradina?
  • Cum este casa orientata fata de soare?
  • Terasa este bine pozitionata?
  • Ai gasit relatia optima: pret-suprafata-necesitati?
  • Doresti casa cu etaj, mansarda, beci, subsol?
  • Ai ales o casa pentru viitor cu dotari moderne?

Dormitoarele:

  • Sunt pozitionate astfel incat sa asigure intimitate?
  • Vrei ca dormitorul principal sa aiba baie proprie ?
  • Dormitorul celui mai mic copil este aproape de dormitorul parintilor ?

Preferati dulapuri in pereti?

Bucataria:

  • Este situata aproape de garaj sau de beci?
  • Are rol doar de preparare a hranei sau si de luat masa?
  • Este deschisa fata de alte camere sau izolata?
  • Vreti o bucatarie orientata spre soare ?

Include spatii de depozitare a hranei?

Spalatoria:

  • Doriti o camera separata pentru masina de spalat, calcat, uscat rufe ?
  • Pozitionati aici centrala termica?
  • Vreti sa aiba legatura cu garajul, bucataria sau sa fie aproape de un dormitor?

Este situata la parter sau la etaj?

Camera de zi:

  • Este suficient de mare pentru nevoile familiei?
  • Este aproape de usa principala?
  • Vreti sa aiba semineu?
  • Permite sa pozitionati optim mobilierul dorit?

Include sau este legata de birou si biblioteca?

    Consultati un arhitect si una sau mai multe firme de constructie pentru a stabili proiectul final care va convine cel mai mult ca suprafata si pret.

   Apelati permanent la profesionisti. Nu va lasati pacaliti de promisiunea unor constructii foarte ieftine care vor dovedi in timp carente grave! Este bine ca inca din aceasta faza sa va hotarati asupra constructorului care va realiza casa si sa discutati un precontract care sa includa termenele de executie si garantiile acordate.

Realizati proiectul, obtineti toate avizele necesare si autorizatia de constructie.
Semnati un contract ferm cu constructorul.

DETALII CONSTRUCTIVE

     Structura de rezistenta a constructiilor moderne din lemn este realizata din material lemnos de rasinoase, utilizat in modul cel mai optim, consolidata de panouri tip OSB si de alte elemente metalice de legatura. Acest tip de structura ofera avantaje net superioare fata de constructiile din beton si fata de cele traditionale din lemn:

obtinerea unei structuri usoare si foarte rezistente;

elasticitatea materialului lemnos confera siguranta in cazul producerii seismelor;

folosirea eficienta si economica a materialului lemnos;

realizarea in timp redus a constructiei;

  Daca la aceasta structura adaugam folosirea unor materiale moderne de constructie (vata minerala, rigips, membrane etc.) obtinem o izolatie termica si fonica foarte bune, umiditate interioara optima, precum si un climat de locuit foarte sanatos.


  Un element important pe care il luam in considerare la construirea unei case este rezistenta mecanica a acesteia. In zonele cu seismicitate mare o casa din lemn prezinta avantajul masei proprii reduse, insa daca in zona respectiva se manifesta vanturi puternice este necesara adoptarea unor solutii adecvate de rigidizare si ancorare (atat a casei de fundatie, cat si a etajelor si acoperisului).

                  

  De asemenea, cand situatia impune aceasta, montam in structura peretilor elemente diagonale cu rol de contravantuire, suplimentare panourilor de OSB sau de placaj. In cazul in care structura din lemn a peretelui este placata la exterior cu scandura, aceasta va fi montata la 45 de grade iar contravantuirile incastrate devin atunci obligatorii.

     O configuratie tipica pentru peretii exteriori este (de la interior spre exterior): panouri de rigips, bariera (sau membrana semipermeabila) de vapori, structura portanta din lemn, constituita din dulapi cu dimensiunea 150x50 mm, pozitionati perpendicular pe directia peretelui si formand spatii de 410 mm sau 610 mm, izolatia termica (cel mai uzual formata din vata minerala) introdusa in spatiile dintre dulapi, panouri de OSB (sau alte materiale similare), bariera de aer, invelitoare exterioara (siding, tencuieli, etc.).

  • rigips
  • membrana - vapori
  • vata minerala
  • OSB
  • bariera aer
  • invelitoare exterioara

  Realizand pentru acest perete cateva estimari asupra rezistentei termice (capacitatea de a bloca transferul de caldura) si considerand ca in imediata vecinatate a suprafetelor peretelui intotdeauna exista un film subtire de aer cu proprietati termoizolatoare, obtinem pentru fiecare material component urmatoarele valori:

Material

Grosime

Rezistenta termica
(m.p.*grd.C/W)

Film exterior de aer (iarna)

-

0,097

Lambriu exterior lemn

20 mm

0,359

OSB

12 mm

0,337

Vata minerala

150 mm

10,590

Rigips

12 mm

0,257

Film interior de aer

-

0,388

  Rezistenta termica totala a unui m.p. de astfel de perete este deci aproximativ 3,715 K/W. Daca vom tine cont si de puntile termice formate de dulapii structurii portante, rezistenta termica reala a acestui perete devine 3,178 W/m.p.*K. Astfel coeficientul de transfer termic a peretelui este de 0,314 W/m.p. K. Pentru cele mai reci climate din Romania rezistenta termica recomandata pentru perete este de 3 m.p. K / W (de exemplu normele U.S. Department of Energy recomanda pentru zone muntoase cu latitudine de peste 45 grade N gradul de izolare R18 echivalent cu 3,169 m.p.*K/W). Observam ca valoarea estimata pentru acest perete este mai mare si asigura o izolatie termica foarte buna. Pentru comparatie, un perete din beton, pentru a atinge aceeasi rezistenta termica ar trebui sa aiba o grosime de 2 m! Mai jos putem compara grosimile necesare ale diferitelor materiale pentru a obtine aceeasi rezistenta termica ca si peretele descris anterior, care are o grosime de 18 cm.

  O izolatie termica foarte buna reduce considerabil cheltuielile pentru incalzire in timpul iernii sau pentru aer conditionat vara. In tabelul de mai jos sunt estimate consumurile de gaz metan necesare pentru incalzirea mai multor tipuri de case, cu suprafata de 100 m.p. fiecare, avand un singur nivel (2,5 m) si prevazute cu ferestre termopan (aprox.14 m.p.). In toate cazurile am considerat ca podeaua este constituita dintr-o placa de beton de 10 cm, izolata cu un strat de 5 cm din polistiren. Calculele au fost facute pentru temperaturi exterioare de -18 grd.C noaptea, 0 grd.C ziua si temperatura interioara de 20 grd.C.

Tip Perete

Grosime Perete (cm)

Debit gaz metan (Nmc/h)

Consum mediu lunar de gaz (Nmc)

Rigips+Vata Minerala+OSB

18,5

0,349

252

Lemn Masiv

20

0,568

409

Caramida Porotherm

40

0,547

394

Caramida

30

1,247

920

Boltari Beton

25

1,338

> 1040

  Valorile necesare pentru rezistentele termice ale peretilor vor fi calculate in functie de conditiile climatice ale zonei unde va fi amplasata constructia, iar solutia constructiva va fi adoptata conform acestor calcule si in functie de solicitarile clientului.

     Conditiile climatice locale vor determina de asemenea tipul de membrane si  modul lor de instalare. Folia exterioara are in principiu rolul de a bloca aparitia curentilor de aer prin perete, care ar diminua foarte mult proprietatile izolatoare ale acestuia. Folia exterioara este impermeabila la apa, insa permeabila pentru vaporii de apa, astfel ca peretele poate 'respira'.
  Foarte importanta este membrana care blocheaza sau intarzie trecerea vaporilor de apa, ea determinand umiditatea interioara. O practica eronata, destul de frecventa in tara noastra, este aceea de a monta o folie din polietilena pe partea interioara a peretelui indiferent de climat si destinatia casei. Polietilena este practic o bariera pentru vaporii de apa, iar pozitionarea ei in acest fel este justificata doar in climatele care sunt foarte reci perioade lungi de timp in decursul anului.
  Este foarte important pentru a asigura atat conditii de temperatura si umiditate optime, dar si pentru marirea duratei de viata a constructiei, ca aceasta folie sa fie aleasa si montata in urma unor calcule termodinamice, in functie de conditiile specifice. De cele mai multe ori este necesara folosirea unei membrane semipermeabile la vaporii de apa, iar alteori este necesara pozitionarea unei astfel de mebrane chiar in partea exterioara a peretelui.
  O alta practica constructiva foarte mult folosita in tara noastra, este aplicarea peste panourile OSB, la exterior, a placilor de polistiren care apoi sunt tencuite. S-a dovedit in SUA, in urma unei indelungate experiente, ca polistirenul are o puternica tendinta de a retine apa in interiorul peretelui (care astfel nu mai 'respira'). Acest lucru afecteaza in timp structurile lemnoase componente. Metoda de acoperire a caselor cu polistiren este recomandata mai mult in cazul constructiilor din caramida sau beton. Ea nu ar trebui sa fie aplicata caselor din lemn decat folosind tehnici constructive speciale care permit drenarea apei patrunse accidental in perete si care confera o buna hidroizolare.

     Din punct de vedere fonic, o casa din lemn este mediu - izolatoare. Atunci cand zona de amplasare este puternic poluata fonic, putem adauga peretilor materiale suplimentare, cu rol fonoizolant, sau putem adopta solutii constructive speciale, in care se realizeaza separarea fonica a celor doua suprafete ale peretelui.

     Instalatiile electrice vor fi realizate respectand toate prevederile legale (din Romania si USA) referitoare la constructiile din lemn - pentru a obtine un maxim de securitate - si instalatia va fi realizata de electricieni autorizati

     Desi structura portanta din lemn este combustibila, datorita configuratiei speciale a peretelui acest lucru nu este un motiv de ingrijorare. In SUA lemnul utilizat in constructii nu se ignifugheaza. Insa la cererea beneficiarului putem trata elementele din lemn folosite cu solutii speciale de ignifugare, care au avantajul de a-l proteja si de actiunea daunatoare a unor insecte, insa prezinta dezavantajul unor emisii de vapori daunatori. Vata minerala care umple spatiile dintre dulapi este un material foarte rezistent la foc, iar materialele de placare, OSB, siding, etc. sunt si ele concepute astfel incat sa ofere o rezistenta la aprindere, dar si la propagarea focului. Rezistenta la foc uzuala a peretelui de acest tip, neignifugat, este cuprinsa intre 40 si 90 de minute, functie de materialele utilizate.

  • Etape din procesul de constructie a unei case din lemn

Copyright 2005  - S&L-Tech S.R.L.

In cazul in care nu aveti toti banii necesari pentru a va construi o casa puteti apela la una dintre cele 3 variante de creditare:

Creditul imobiliar - este oricare tip de credit desctinat achizitionarii unui imobil, garantat in diverse moduri (giranti, salarii, alta locuinta, etc).

Creditul ipotecar - este un credit imobiliar garantat numai cu ipoteca asupra locuintei achizitionate. Creditul ipotecar este reglementat de catre Legea nr. 190/1999

Leasingul imobiliar - proprietarul constructiei este firma de leasing pana la terminarea ratelor, moment in care casa trece in proprietatea dumneavoastra;

Daca doriti sa primiti prin e-mail o comparatie detaliata intre diferitele metode de creditare sau aveti o intrebare legata de finantarea locuintei, un consultant HVB va va raspunde in cel mai scurt timp.

Atunci cand achizitionati terenul trebuie sa luati in calcul urmatoarele elemente:

Situatia juridica a terenului: mostenire, retrocedare, vanzare-cumparare, donatie, etc.; Evaluarea acesteia de catre un avocat sau notar va poate scuti de multe probleme ce pot aparea;

Forma terenului si vecinatatile: Recomandat este ca latimea terenului sa fie minim 12m, dar se poate construi si pe terenuri de 5-6 m latime, dar atunci imobilul va avea cel putin un perete pe hotarul terenului (case pe 'calcan')

Accesul la teren: drum de acces, deschiderea la acesta, mijloace de transport

Existenta utilitatilor si distanta fata de acestea: gaze, curent, apa, canalizare;

Situatia urbanistica a terenului: existenta unui plan de urbanism zonal (P.U.Z) sau a unui plan de urbanism general (P.U.G.); Sunt multe cazuri in care nu puteti construi pe teren deoarece planul de urbanism prevede constructia in viitor a unui drum exact pe terenul dumneavoastra. Ca sa evitati acesta situatie, mergeti la departamentul de urbanism al primariei de care tine terenul si intrebati de astfel de limitari.

Natura terenului (geo-tehnic): Influenteaza in special adancimea de fundar. Un teren mai 'moale', sau pe care a fost aruncat moloz (cazul multor terenuri din jurul Bucurestiului) implica un cost semnificativ mai mare al fundatiei casei.

Proiectul unei case este compus din 3 segmente principale: proiectul arhitectural, proiectul de rezistenta si proiectul de instalatii

Mai jos aveti cateva schite de proiecte arhitecturale, impartite in functie de suprafata desfasurata a casei.

Proiecte case mici (<150mp)

87 mp

94 mp

105 mp

vreau sa vad mai multe proiecte

Proiecte case medii (<150-250mp)

151 mp

158 mp

160 mp

vreau sa vad mai multe proiecte

Proiecte case mari (>250 mp)

250 mp

257 mp

258 mp

vreau sa vad mai multe proiecte

Proiecte case din lemn

40m2

90m2

100m2

  1. CERTIFICATUL DE URBANISM (C.U.)

    Certificatul de urbanism este actul prin care primaria 'certifica' faptul ca puteti ridica o constructie pe terenul respectiv. De asemenea, in aceasta etapa, primaria stabileste ce alte avize si acorduri suplimentare trebuiesc obtinute (vezi punctul 2)

    Acte necesare pentru depunerea cererii: act de proprietate, intabulare, cadastru, un memoriu si completarea unui formular tip.

    Durata medie de obtinere: 30-45 zile


    2. AVIZE

    Se impart in doua mari categorii : de la furnizorii de utilitati (energie electrica, gaze, telefonie, apa, canal, salubritate) si de la diverse autoritati, referitor la probleme de: mediu, aparare civila, sanatate publica, aparare contra incendiilor, monumente istorice si zone protejate, regimul apelor de suprafata si din subsol, interventiile pe cladiri existente, circulatie (comisii la primarie si politie) si altele.

    Durata medie de obtinere a avizelor: 30-60 zile.

    Observatie: Punctele 1 si 2 de mai sus presupun numai existenta terenului, pe cand punctul 3 (obtinerea Autorizatiei de Construire) necesita si realizarea proiectului casei.


    3. AUTORIZATIA DE CONSTRUIRE

    Autorizatia de construire se elibereaza de catre primarie pe baza C.U., a avizelor si a proiectului casei. Din momentul obtinerii acesteia, se poate incepe constructia efectiva a casei.

    Durata medie de obtinere: 30 zile

    Taxa de autorizare se calculeaza ca un procent (0 %) din valoarea estimata a investitie.

5 casa din lemn

Avantajele unei case din lemn:

- confort termic mult mai bun decat o casa pe structura clasica
- durata mai redusa a realizarii casei (approx. 10 saptamani - productie si montaj
- rezistenta la cutremur
- pret relativ scazut pe metrul patrat
- alternativa estetica pentru zonele cu multa vegetatie

Cu toate aceste avantaje, trebuie facuta urmatoarea precizare: casele de lemn prezentate pe acest site NU sunt o alternativa la casele clasice din beton si caramida.

Limitarile unei case din lemn sunt legate in special de aspectele tehnice:

- o casa din lemn nu poate avea o calitatea finisajelor (de ex. cat de plan este un perete) comparabila cu o casa din caramida
- nu orice proiect de arhitectura se poate transpune intr-o casa din lemn

Pret estimativ pentru constructia caselor din lemn 250EUR/m2


Pretul contine atat manopera, cat si lemnul necesar si este aproximat pe baza unor proiecte anterioare.
Pretul include TVA si este calculat la suprafata desfasurata a constructiei (subsol+parter+etaje);

Fisa tehnica a caselor din lemn:

- realizate din busteni intregi de brad/molid cu diametrul intre 25-35 cm
- imbinari dupa metoda canadiana Hands-Crafts, fara accesorii metalice (cuie, scoabe, etc.)
- izolatie suplimentara in interiorul bustenilor cu vata minerala
- instalatie electrica 'mascata' in interiorul bustenilor
- tamplarie termopan pe lemn stratificat
- scara interioara din busteni
- mobilier rustic din lemn (optional)

Daca aveti deja proiectul unei case si doriti o calculatie de pret exacta contactati-ne

6 casa din caramida

Casa la rosu

'Casa la rosu" reprezinta constructia fara finisaje si fara partea exterioara a acoperisului - invelitoarea (tigla, tabla, lemn, etc.).

Casa la rosu cuprinde fundatia, ridicarea peretilor si structura acoperisului pe care se monteaza ulterior invelitoarea. De asemenea, in faza de "casa la rosu" nu este realizata nici partea de instalatii (cabluri electrice, tevile de apa/gaze, racordare la utilitati), acestea fiind considerate finisaje.

Pret estimativ pentru constructia casei la rosu- 150EUR/m2


Pretul contine atat manopera, cat si materialele de constructie si este aproximat pe baza unor proiecte anterioare.
Pretul include TVA si este calculat la suprafata desfasurata a constructiei (subsol+parter+etaje);

Daca aveti deja proiectul unei case si doriti o calculatie de pret exacta contactati-ne


Casa la cheie

'Casa la cheie" reprezinta constructia cu tot cu finisaje si include:

- finisaje exterioare (invelitoare acoperis, geamuri termopan, tencuieli exterioare)
- finisaje interioare (tencuieli interioare, gresie, faianta, parchet, usi acces)
- instalatii sanitare (chiuveta, cada/dus, vas toaleta, robineti bucatarie /baie, racorduri)
- instalatii termice (centrala termica, calorifere, racorduri)
- instalatii electrice (intrerupatoare, prize, retea electrica)

Pret estimativ pentru constructia casei la cheie- 360EUR/m2


Pretul contine atat manopera, cat si materialele de constructie si este aproximat pe baza unor proiecte anterioare.

Pretul include TVA si este calculat la suprafata desfasurata a constructiei (subsol+parter+etaje);

Daca aveti deja proiectul unei case si doriti o calculatie de pret exacta contactati-ne

151 mp

Parter - 78.5 mp
Etaj - 71.35 mp
Dormitoare - 3
Garaj - 1


Fatada


Etaj


Parter

158 mp

Parter + Etaj
Living - 17.64 mp
Dormitor 1 - 11.88 mp
Dormitor 2 - 16.38 mp
Dormitor 3 - 11.55 mp


Fatada


Parter


Etaj

De ce sa iti faci o casa din panouri prefabricate din lemn?
O casa in aer liber, facuta din ceea ce a nascocit natura mai potrivit - lemnul, poate deveni visul oricaruia dintre noi. Vis care poate fi transpus in realitate mult mai usor decat v-ati fi inchipuit. Constructia unei case pe structura de lemn este de departe cea mai folosita tehnica de constructii din lume. Click aici

Cum se construieste?
Dupa obtinerea autorizatiei de constructie si de organizare a santierului se va anunta inceperea lucrarilor la Inspectia de Stat in Constructii. Numarul autorizatiei de constructie se trece pe un panou care se amplaseaza la vedere, la strada. Click aici

Fundatia
Alegerea tipului de fundatie se va face prin proiectul de rezistenta, in functie de normative si zona seismica, de tipul terenului, conditiile climaterice, tinand cont eventual si de calitatea materialelor folosite in constructie. Click aici

Structura peretilor
Peretii casei, prin functiile lor, sunt un element cheie in ansamblul caselor din lemn. Prima lor functie este data de componenta de structura statica autoportanta, care garanteaza durabilitatea in timp si siguranta in exploatare. La peretii de tip sandwich aceasta functie este asigurata de structura de lemn masiv (stalpi si traverse). Click aici

Sistemul termoizolant
Sistemul termoizolant al peretilor cu structura din lemn si al planseelor din lemn este format din mai multe straturi de materiale, care impreuna cu barnele din lemn, formeaza peretele propriuzis. Cum se realizeaza termoizolatia? Click aici

Etapele obtinerii autorizatiei de construire

Autor: radu pe 2004/2/13 22:21:42 (370 citiri)



Documentatiile de urbanism si ce reprezinta ele:
I Planul Urbanistic General - P.U.G. - reprezinta planul in care se evidentiaza zonificarea functionala a orasului si se stabilesc axele principale de circulatie.Acesta cuprinde documentatia pe baza careia se elibereaza certificatele de urbanism si autorizatia de construire in teritoriul unei localitati.
II Planul Urbanistic Zonal - P.U.Z. - este planul in care se detaliaza zone determinate din Planul Urbanistic General, cuprinzand suprafete de cateva hectare.
III Planul Urbanistic de Detaliu - P.U.D. -stabileste conditiile de amplasare si executare pe un anumit teren a uneia sau mai multe constructii cu destinatie precizata. Organele de avizare solicita un Plan Urbanistic de Detaliu, fara a mai fi necesara intocmirea P.U.Z.de regula, pentru terenurile individuale de dimensiuni mici si medii,, Aceasta intrucit aria de acoperire a unui P.U.Z. este prea mare si scara la care este redactat proiectul nu permite realizarea detaliilor.
P.U.D. constituie suportul tehnic si legal al conditiilor cuprinse in Certificatul de Urbanism, care sta la baza obtinerii Autorizatiei de Construire C.U. -
Certificatul de Urbanism indica solutiile concrete si precise de construire a unui teren individual si de aceea solicitand un CU poate fi necesara intocmirea unui PUZ in urmatoarele situatii:
- cand terenul este extravilan si trebuie introdus in intravilan;
- daca nu exista un PUZ efectuat si avizat anterior, iar nivelul de sistematizare existent al zonei impune efectuarea acestui studiu;
- daca din motive intemeiate se intentioneaza modificarea prevederilor unui PUZ existent si aprobat.
PUD este solicitat in urmatoarele situatii:
- daca amplasamentul in cauza nu intra in zona de cuprindere a unui PUD deja aprobat;
- daca regulamentul de urbanism si regulile generale stabilite de PUZ nu sunt suficiente pentru a defini conditiile de construire;
- daca se intentioneaza modificarea prevederilor unui PUD existent si aprobat.
Solicitantul unui CU este obligat sa comande proiecte de urbanism necesare organelor de avizare, pe cheltuiala sa, insa beneficiarul acestor proiecte (PUZ, PUD) este administratia locala, indiferent de cine plateste intocmirea acestora. Odata aprobate, acestea fac obiectul unor decizii si nu vor putea fi modificate decat prin alte proiecte echivalente. Un teren nu poate fi construit decat in conformitate cu planul de urbanism aprobat, indiferent de cate ori acesta este vandut. Preexistenta unui PUD pentru un teren care se doreste a fi achizitionat nu este neaparat un avantaj, mai ales daca tematica initiala difera de utilizarea dorita a terenului. Existenta acestor planuri ofera insa o certitudine asupra conditiilor de construire si a randamentului terenului. Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism se fundamenteaza pe studii si cercetari. Avizele necesare aprobarii documentatiilor de amenajare a teritoriului si de urbanism se emit de catre organele administratiei publice centrale sau de autoritatile administratiei publice locale. Dupa intocmirea lor de catre institutiile autorizate, acestea sunt depuse la autoritatile competente in vederea avizarii, care trebuie sa se pronunte intr-un termen dat. Avizul necomunicat la termenul stabilit de maxim 30 zile, se considera favorabil. Modificarea documentatiilor de urbanism:
Documentatiile de urbanism sunt sunt reexaminate periodic pentru a fi adaptate noilor conditii economice, sociale si tehnice.
Autorizarea executarii constructiilor se face insa numai in anumite conditii, respectiv: - procentul de ocupare a terenurilor de catre constructia ce urmeaza a fi edificata sa nu depaseasca limita maxima stabilita;
Procentele de ocupare sunt:
a) in zonele centrale - 80%
b) in zonele comerciale - 85%
c) in zonele mixte - 70%
d) in zonele rezidentiale, respectiv:
- exclusiv rezidentiale cu locuinte P, P+1, P+2 - 35%
- rezidentiale cu mai mult de 3 niveluri - 20%
- predominant rezidentiale - 40%
- conditii de orientare fata de punctele cardinale, de drumurile publice, caile navigabile; - asigurarea acceselor obligatorii (carosabile, pietonale); - de racordare la retelele publice;
- privind forma si dimensiunile terenului si ale constructiilor: inaltimea constructiilor, aspectul exterior al acestora etc.

1. Proiectare
  Proiectul Tehnic (PT), Proiectul pentru obtinerea autorizatiei de construire (PAC)
Proiectarea contine, in mod normal, o serie de faze de proiectare:
- studiu de (pre)fezabilitate
- proiect tehnic si detalii de executie (incluzand arhitectura, rezistenta, instalatii, memorii si masuratori)
- urmarire de santier

  Proiectul pentru autorizatia de construire este un EXTRAS din proiectul tehnic. Practica curenta este de a oferi o tarifare numai pentru proiectul de autorizare (fara a se intocmi proiectele de instalatii, uneori chiar si fara a se intocmi cel de rezistenta).  

  Aceasta este o capcana, tarifele pentru celelalte specialitati urmand a fi platite de Dvs. fie separat (urmand a ajunge la aceleasi preturi), fie va incumetati la executarea lucrarilor de catre firme de constructii si instalatii care va vor duce la costuri care vor depasi cu mult proiectarea "uitata" la tarifare.

2.Alegerea si cumpararea terenului
  Terenul trebuie sa indeplineasca cateva reguli pentru a putea construi. Acestea se pot sintetiza astfel:
  - terenul trebuie sa fie in Intravilanul localitatii. Pozitia acestuia in extravilan presupune introducerea in prealabil in intravilan prin aprobarea de catre consiliul local a unui Plan Urbanistic Zonal. Acesta practic creaza un regulament de urbanism cu privire la terenul in cauza.
  - terenul trebuie sa nu fie in circuitul agricol. Atentie! Un teren poate sa fie in circuitul agricol, desi este in intravilan, scoaterea sa din circuitul agricol fiind extrem de anevoioasa si costisitoare, taxele putand urca pana la de 3 ori valoarea terenului.
  - terenul trebuie sa aiba o cale de acces auto si pietonala din drumurile publice.
  - terenul trebuie sa aiba destinatia conforma cu ceea ce dorim sa construim. Desi este terenul nostru, nu putem construi un imobil cu 5 etaje pe acesta decat daca regulamentul permite in mod expres acest fapt. De asemenea, in zonele destinate locuintelor, nu putem realiza hale de depozitare, unitati de productie, etc Pentru a afla care este destinatia terenului, in conformitate cu regulamentul local de urbanism, trebuie sa obtinem un CERTFICAT DE URBANISM care specifica aceste date.
  - terenul trebuie sa aiba asigurate utilitatile pentru alimentarea cu energie electrica, gaze, apa, canalizare, etc. Daca alimetarea cu apa se poate realiza in regim local (cu put forat), iar canalizarea cu un tanc septic vidanjabil,  energia electrica este absolut indispensabila. Prin lege sunt interzise constructiile in zonele fara utilitati, daca retelele edilitare nu sunt construite de catre municipalitate sau pe cont propriu.
  - terenul trebuie sa aiba forma si dimensiunile minime pentru fiecare functiune in parte:deschiderea sa (latimea la strada) sa permita retragerile spre vecini in conformitate cu regulamentul local, iar suprafata acestuia, corelata cu procentul de ocupare la sol (POT) si cu coeficientul de utilizare al terenului (CUT) sa permita constructia a ceea ce dorim.

3.Cat costa ceea ce vrem sa construim?
  Aceasta este probabil una dintre cele mai dificile intrebari. Un raspuns clar se poate obtine numai dupa intocmirea proiectului tehnic si efectuarea unei selectii de oferte sau a unei licitatii.

  Preturile sunt influentate nu numai de structura de rezistenta si de calitatea finisajelor, ci si de evolutia pietei de munca. In conditiile in care constructiile au un grad ectrem de mare de crestere de la an la an, forta de munca calificata din domeniu devine tot mai scumpa. La acest factor se adauga si tendinta multor lucratori calificati de a lucra in strainatate in ultimul timp.
  Cel mai probabil, in viitorul nu foarte indepartat, in constructii salariile vor deveni foarte apropiate de cele din tarile Uniunii Europene.

4.Autorizarea constructiilor
  Pentru a putea construi este nevoie de obtinerea Autorizatiei de Construire (AC): Autorizatia de construire (AC) este un act emis de primaria pe raza careia se afla amplasamentul. AC se elibereaza pe baza unui PROIECT, precum si pe baza unei serii de avize si acorduri. Toate documentele necesare obtinerii AC sunt specificate in Certificatul de Urbanism (CU).
  Certificatul de Urbanism este un act de autoritate publica eliberat de primarie la cerere, pentru un imobil teren, sau teren si constructii.

  Actele necesare CU sunt planuri ale terenurilor, acte de proprietate, precum si un memoriu care sa cuprinda o descriere a terenului, a constructiilor, precum si a lucrarilor care se vor executa. CU, odata eliberat, stipuleaza conditiile in care se pot face lucrari de constructii, amenajari, demolari, etc pe un teren: functiuni, retrageri si alinieri obligatorii, regim de inaltime, precum si lista avizelor si acordurilor necesare eliberarii AC.

  CU concretizeaza stipularile Regulamentului de Local de Urbanism pentru terenul in cauza. Regulamentul Local de Urbanism (RLU) este parte componenta a Planului Urbanistic General.
Pentru anumite terenuri sunt prevazute, fie prin regulament, fie prin lipsa acestuia obligatii de detaliere prin Planuri Urbanistice de Detaliu sau prin Planuri Urbanistice Zonale. Acestea au menirea de a institui un regulament precis pentru anumite zone. Acestea se intocmesc tot de catre arhitecti cu drept de semnatura, aprobarea lor fiind printre prerogativele administratiei locale.

  O abordare realista este pentru un investitor de a se asigura din start daca un teren corespunde nevoilor sale. Incercarile de a forta obtinerea autorizatiilor de construire sunt anevoioase si implica adeseori raspunderi legale care pot fi evitate cu usurinta.

5.Riscul seismic
  Riscul seismic este mult discutat in Romania. De la previziunile unui domn extrem de controversat, pana la articole alarmiste in presa, se pare ca toata lumea stie cate ceva. Un cotidian de mare tiraj, la cateva zile dupa un seism minor, publica o lista cu sute de imobile care se vor prabusi cu siguranta. Acestea nu s-au prabusit, pentru ca cei de la ziar facusera mici confuzii in privinta magnitudinii unui cutremur periculos.

  De cutremure nu ne pazeste insa numai norocul personal, ci, mai ales, grija cu care se construieste. Legislatia autohtona este de natura a ne arata modul de lucru corect. Nu numai normativele in vigoare, dar si modul de elaborare al proiectelor, verificarea acestora, precum si etapele de constructie pentru fazele sugestiv denumite determinante, sunt de natura a stabili un cadru care odata ce este respectat, ne poate da asigurarile necesare pentru a dormi linistiti.
Din pacate graba celor care construiesc in a trece peste aceste elemente vitale din cadrul proiectarii si al executiei, este ingrijorator.

  De exemplu, legea cere pentru autorizarea lucrarilor in ceea ce se poate denumi deja a fi celebrul PAC (proiect pentru autorizatie), planurile fundatiilor. Intentia legiuitorlui este una notabila, de a limita cantitatea de hartii necesare dosarului de autorizatie. Existenta unui plan de fundatii presupune existenta unui intreg proiect de rezistenta al cladirii. Totusi, numerosi proiectanti contracteaza numai faza PAC. Acest procedeu nu este numai hilar, dar se arata a fi mai degraba iresponsabil.

  Constructiile realizate pe structura de lemn reprezinta o modalitate accesibila de a construi o casa si de a o intretine in timp, asigurand ocupantilor sai toate cerintele de confort.
     De asemenea, casele construite in acest sistem se adapteaza oricarui stil arhitectural,  atat traditional, cat si celui contemporan .

    Elementele care alcatuiesc o casa de lemn :

   FUNDATIA  pentru :

1. case de dimensiuni reduse, fara subsol, structura de rezistenta din lemn se poate amplasa direct pe o platforma de beton armat (tip radier) grosimea 25-30 cm cu Bc 10 si plasa de armare cu      f 6-10/100 . Aceasta platforma se dispune pe un strat de pietris pentru ruperea capilaritatii apei prin ascensiune.

2. case cu unul sau doua niveluri se folosesc fundatiile continue asezate sub peretii portanti din lemn cu descarcare pe reazeme izolate(bloc de fundatie din beton simplu).

3. case cu regim mai mare de inaltime asezate pe terenuri cu probleme(soluri loessoide, pamanturi sensibile la umezire) se folosesc fundatiile continue cu bloc si soclu din beton armat. Acestea vor patrunde min. 20 cm in pamantul bun de fundare si vor depasi adancimea de inghet cu 10-20 cm.

4. case cu subsol -peretii de subsol si planseul peste subsol se realizeaza din beton armat. Peretii exteriori vor fi izolati cu polistiren, caramida, carton asfaltat cu bitum(2-3 randuri).

5. case amplasate in zone montane- blocurile de fundare se pot realiza din zidarie de piatra sau beton ciclopian.

   TALPA CASEI

     Element din lemn care se va fixa de placa de fundatie cu ajutorul unui sistem special de prindere- prin conexpanduri sau cu ajutorul mustatilor de fier beton f 6 prinse in fundatie. Acesta are rol de prindere a peretilor de fundatie si cu rol de trasare a conturului propriu-zis al casei. Se va aseza pe un carton asfaltat cu rol de strat hidroizolant.

   PERETII
  
     Se pot executa mai multe tipuri de pereti , alcatuirea lor fiind facuta pentru a indeplini toate conditiile de rezistenta a structurii, termice,  si in plus, de armonizare a arhitecturii casei.
 
   In functie de sistemul constructiv ales , firma Pinus Construct realizeaza o serie de variante constructive pentru pereti cum ar fi :
Sistemul cu barne suprapuse (cu chertare) :

cu montant la interior  

         

fara montant la interior

           

Sistemul cu pereti din panouri  - acestea  asigura preluarea sarcinilor verticale din greutatea planseelor si a sarpantei, precum si a sarcinilor orizontale din seism si vant si transmit aceste incarcari fundatiei.

a). - lambriu ext. 22-48 mm
     - membrana A330 
     - montant(stalp)
     - vata minerala 100-150
     - folie PVC
     - lambriu int.18 sau RG 12.5

     
b). - lambriu- ext. 24-48 mm
     - rigla 20 x 40 mm
     - placa OSB 9-12 mm
     - montant(stalp)
     - folie PVC
     - rigla 20 x 40 mm
     - RG 12.5 sau lambriu int.18 mm

     

c). - tencuiala 20-40 mm
     - placa Heraklith 10-20 mm
     - membrana A330
     - montant(stalp)
     - vata minerala 100-150 mm
     - folie PVC
     - placa OSB 9-12 sau scandura 24-30
     - RG 12.5 sau lambriu int.18

       
d). - tencuiala 20 - 40 mm
     - adeziv+grund+plasa fibra de sticla
     - polistiren
     - scandura 24-30 mm
     - montant(stalp)
     - vata minerala 100-150
     - folie PVC
     - placa OSB 9-12
     - RG 12.5 sau lambriu int.18 mm

      
e). - lambriu- caplama simpla  sau cu fals  22-42 mm      
     - rigla 20 x 40 mm
     - membrana A330
     - placa OSB 9-12 mm
     - montant(stalp)
     - vata minerala 100-150
     - folie PVC
     - RG 12.5 sau lambriu int.18 mm

                 

f). - Siding (lambriu de plastic)                        
     - polistiren expandat 30-50
     - membrana A330
     - scandura 24-30 mm
     - montant(stalp)
     - vata minerala 100-150
     - folie PVC
     - placa OSB 9-12
     - RG 12.5 sau lambriu int.18 mm

  Prinderea dintre panouri se face cu tije metalice filetate M12  si saibe , cate 3 bucati la fiecare imbinare.

   PLANSEUL PESTE PARTER

placi OSB 18 mm sau 2 randuri de scandura de 24 mm dispusa pe doua directii

grinzi de lemn 50x 200-240 mm la distanta de 350-600 mm conform calcului de rezistenta

vata minerala 100-150 mm

folie PVC

RG 12.5 sau lambriu int. 18 mm

   La deschideri mai mari, in zona livingului sau in spatiul mansardat, se poate folosi lemn lamelar incleiat - grinzi lamelare aparente.
    
         
   

PARDOSELI
1.
  - folie PVC 
     - sapa 20-50 mm 
     - film din polietilena 
     - parchet lamelar sau parchet normal de lemn                   
2. - folie PVC   
    - sapa 20-50 mm   
    - gresie          
3. - folie PVC
    - sapa 20 - 50
    - mozaic
                            





- in baie sau bucatarie - etaj  - 



-  la parter -

   ACOPERISUL -tip sarpanta

1. Sarpanta cu capriori
   - capriori 50x 150-200 mm la distanta de 400-600 mm conf. calcului de rezistenta
   - clesti 50 x 100-150 mm

2.  Sarpanta pe scaune
   - capriori 50 x 150-200 mm
   - popi 100-150) x (100-150) mm
   - pane  (100-140) x (100 - 240) mm
   - Sarpanta cu ferme
   - grinda cu zabrele - cu dimensiuni in functie de calculul de rezistenta.

Varianta    A
  

Varianta  B



INVELITORI  pot fi din :

   - sindrile bituminoase - Bardoline(Tegola)
   - placi ondulate - Bituwell
   - tabla Lindab, Plannya, Ranilla
   - tigle ceramice

SCARA INTERIOARA

   - realizata din lemn de rasinoase cu balustrada in diverse forme; cu mana curenta si bordura treptelor realizate din lemn de esenta tare - stejar sau fag ;
   - scarile pot avea dimensiuni si forme diverse conform planului de arhitectura si de dorinta clientului ;

  TAMPLARIA

   - poate fi din lemn stratificat,  PVC,  sau aluminiu ;
   - ferestrele pot fi realizate in sistem clasic traditional, cu cercevele duble sau din lemn  stratificat pentru geam termopan;
   - optional se pot realiza obloane de exterior pline sau tip jaluzea ;
   - usile int. pot fi realizate cu tablie sau geam, iar cele exterioare vor fi duble sau simple cu una sau doua deschideri ;

CONDUCTELE TERMICE, ELECTRICE SI SANITARE

   - se monteaza in pereti sau aparent ;
   - tipurile si materialele care vor fi folosite, ramane la latitudinea clientului ;

Avantajele constructiilor de lemn:

   - pret de cost mic cu pana la 30 -40 % mai mic fata de case din zidarie sau metal
   - timp de executie redus - aprox. 20 - 60 de zile
   - diversitatea maxima de finisare int. si ext. cu materiale de ultima generatie
   - posibilitatea recompartimentarii rapide cu pereti usori si cu costuri reduse
   - elasticitatea lemnului asigura constructiei rezistenta la un seism de pana la 8 grade pe scara Richter
   - structura de lemn este usoara in comparatie cu cea de zidarie sau metalica, necesitand o fundatie simpla si usor de executat
   - tratarea trivalenta a lemnului cu solutie ignifuga, fungicida si antiseptica asigura protectia impotriva incendiilor, cariilor si insectelor, precum si a ciupercilor.

SISTEM IN CADRE - CU STALPI SI GRINZI ("timber frame")

 - sistemul de constructie se bazeaza pe un schelet portant, compus din grinzi ecarisate de (150-200) x (150-200) mm , imbinate in cele mai spectaculoase forme. Acest schelet este acoperit pe exterior de pereti sandwich, ca in sistemul log frame.

 - inchiderile si compartimentarile sunt diferite de structura portanta a cladirii (sunt neportante sau portante; au structura proprie)

       

SISTEME CU PERETI PORTANTI  ( "log frame")

Pereti cu barne suprapuse  

-  cu montanti

   

 -  fara montanti

   

   Casele chertate din grinzi masive de rasinoase, prelucrate pe patru fete, sunt ridicate si incheiate prin imbinarea elementelor  fara cuie sau elemente metalice. Sistemul constructiv asigura o imbinare perfecta a elementelor pe verticala cu dublu lamba si uluc.
   Izolarea fonica si termica au coeficient ridicat datorita constructiei masive si compacte. Lemnul respira si regleaza in mod natural climatul intern al casei, stabilizand umiditatea .

Pereti din panouri -tip sandwisch

   Sistemul permite industrializarea cea mai completa a constructiei de case , utilizand panouri prefabricate de catalog : implica proiectarea modulara .
   Dimensiunile panourilor se executa cca 2-4 m - pt. o usoara manevrabilitate in hala cat si pe teren. Distanta montantilor este determinate de modul de descarcare a incarcarilor , modul de racordare cu peretii perpenticulari si de dimensiunea materialelor de placare .   
  

     

     ALCATUIREA COMPLETA A UNEI FATADE "STANDARD" 

   O fatada "standard" cuprinde toate straturile obisnuite, si care poate fi utilizata in marea majoritate a cazurilor , are in componenta sa de la interior la exterior urmatoarele elemente, pe langa elementele portante ale fatadei (stalpi , montanti, grinzi, traverse, diagonale, etc.).
           1.  placarea interioara
           2.  bariera contra vaporilor
           3.  bariera contra vantului si a apei purtate de vant spre interior -  unde este cazul
           4.  suport pt. placare fatadei  si cu rol de rigidizare
           5.  strat de are ventilat
           6.  placare exterioara

Placarea interioara - se poate realiza  practic cu orice tip de material ce poate prelua eventualele tensiuni(contragei-dilatari) generate de lucrul elementelor structurale. Cele mai curente rezolvari sunt cele cu placari din gips carton, cu lambriuri din lemn sau din inlocuitori de lemn. Placarea interioara propriu-zisa (cea vizibila spre interior)poate necesita, de la caz la caz, un schelet-suport , realizat din profile metalice sau rigle de lemn , recomandate pentru pentru a evita unele fisuri sau deformatii ce pot surveni datorita lucrului elementelor structurale.

Bariera contra vaporilor - constituie un subiect de discutie ce nu si-a gasit o solutie genarala valabila. Exista 2 atitudini diferite care in esenta spun urmatoarele lucruri :

pt. evitarea producerii condensului pe fata rece a termoizolatiei este obligatoriu introducerea pe fata calda a termoizolatiei a unei bariere contravaporilor ;

pt. a avea o casa sanatoasa aceasta trebuie sa "respire", deci sa i se asigure o buna permeabilitate la vapori ;

   Bariera de vapori se realizeaza de regula prin aplicarea unor folii de polietilena cu imbinari petrecute , continui si etanse sau prin utilizarea unor termoizolatii ce au prevazute astfel de folii de polietilena sau aluminiu .

Termoizolatia  - este benefica nu numai pentru obtinerea rezistentei termice necesare a peretilor exteriori , dar ea poate ameliora in cazul utilizarii sortimentelor din vata minerala, protectia acustica necesara fata de zgomotele externe. Spatiile interioare ale peretilor exteriori devin de regula spatii de rezonanta, deci amplificatoare ale sunetului ; daca introducem o termoizolatie realizata dintr-un material absorbent(cum este cazul termoizolatiei din vata minerala), atunci vom insonoriza aceste cavitati rezonatoare. Alte materiale utilizate in afara sortimentelor de vata minerala ca termoizolatii curente sun polistirenul expandat, pfl-ul poros (mai rar) si alte materiale din polimeri expandate.

Bariera contra vantului (unde este cazul) - cu rol de impiedicare a patrunderii vantului spre interior prin discontinuitatile fatadei. Ea se realizeaza de regula din folii de polietilena sau din folii de carton asfaltat (sau membrane bitumate) nelipite pe contur astfel incat sa permita difuzia libera a vaporilor spre exterior.Se mai realizeaza din hartie groasa tip Kraft . Bariera trebuie sa permita escarea eventualului condens produs in termoizolatie . Bariera necesita un suport pe care sa fie prinsa .

Suport pentru placarea fatadei - se realizeaza de regula din scanduri batute normal sau in diagonala , sau din placi din placaj , PFL , PAL sau OSB .Acest suport indeplineste de multe ori rolul de rigidizare a elementelor structrale ale fatadei.

Stratul de aer ventilat - ajuta la eliminarea eventualului condens produs. Activarea aerului se face mai ales cand fatada este incalzita prin insorirea directa. Nu avem un strat propriu-zis ci o distantare a placarii exterioare de suportul principal al fatadei sau de termoizolatie. Acest ecartament este realizat de o serie de sipci dispuse vertical , orizontal sau pe ambele directii. Aceste sipci reprezinta de regula gauri sau fante ce permit ascensiunea aerului si deci ventilarea.]

Placajul exterior -se poate realize din orice material sau alcatuire capabila de a prelua tensiunile incluse ale structurii , de a bloca penetrarea apei spre interior, si  u in ultimul rand, de a rezista la intemperii. De regula se folosesc placajele din lemn (lambriuri, imitatii ale anumitor materiale tencuieli aditivate si armate cu plase de fibra de sticla pe un strat de Heraklit.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 11269
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved