Fosa septica de sedimentare si separare

Fosa septica de sedimentare si separare

Fosa de sedimentare serveste la decantarea apei uzate, pe fundul ei se depun sedimentele grele.   Aflat sub un strat gros de apa, sub actiunea bacteriilor sedimentele intra intr-o usoara fermentare anaeroba cu producere de biogaz.
   In fosa se formeaza o crusta pe suprafata apei ce trebuie sparta in permanenta pentru asigurarea evacuarii libere a gazelor produse din fermentare. Namolul fermentat trebuie evacuat o data sau de doua ori pe an prin vidanjare, dar nu mai repede de 8 luni.
   Montarea a doua sau trei fose septice in serie duce la o eficienta marita a sedimentarii si fermentatiei anaerobe (doua sau trei etape).
   Utilizarea foselor de sedimentare se recomanda pentru casele de vacanta, unde nu se locuieste permanent.

Fosa biologica IMHOFF

Fosa biologica IMHOFF se deosebeste prin compartimentarea speciala. In primul compariment se produce decantarea apei, iar in a doilea depozitarea si fermentarea namolului (sedimentelor). Compartimentul de decantare are forma unui jgheab simplu, de forma circulara, cu radierul inclinat, si este prevazut cu o fanta ingusta pe toata lungimea, prin care namolul decantat trece in compartimentul inferior.
   Aflat sub un strat gros de apa, sub actiunea bacteriilor namolul intra in fermentare anaeroba criofila, cu producere de biogaz. (Anaerob inseamna conditii cu lipsa de oxigen, iar criofil se refera la faptul ca, fermentarea se desfasoara la temperatura apei uzate din bazin, de 5-15 ºC, fara incalzire.) Biogazul este un amestec de gaze, in proportie de cca. 60 % metan (CH₄), cca. 39 % bioxid de carbon (CO₂), in rest hidrogen (H₂), hidrogen sulfurat (H₂S) si altele. Din cauza metanului, fosele septice si fosele biologice IMHOFF prezinta pericol de explozie ! Ele trebuie prevazute cu aerisire pentru evacuarea gazelor acumulate.
   Hidrogenul sulfurat cauzeaza mirosul intepator de oua clocite. Cu o buna intretinere insa, ca si la fosa septica, acest miros este abia perceptibil. Ca si in cazul fosei septice, si aici se formeaza o crusta pe suprafata apei deasupra spatiului de fermentare, ce trebuie sparta in permanenta pentru asigurarea evacuarii libere a gazelor produse. Namolul fermentat trebuie evacuat o data sau de doua ori pe an prin vidanjare, dar nu mai repede de 8 luni.
   Pentru o eficienta marita, se recomanda montarea in amonte a unui degresor sau a unei fose septice si in aval a unui filtru percolator anaerob. Aceasta solutie este indicata locuintelor permanente cu pana la 10 locuitori. FOTO - Fosa IMHOFF

Fose cu sedimente active

Instalatiile compacte de epurare biologica se bazeaza pe procese biologice aerobe, in care conditiile optime pentru activitatea microorganismelor aerobe se asigura prin diferite solutii cu ajutorul unui echipament mecanic (compresor sau suflanta) cu consum redus de energie electrica. Aceste instalatii se numesc compacte din motivul ca, ele asigura epurarea mecano-biologica a apelor uzate intr-un spatiu foarte mic. Instalatiile compacte de epurare biologica locale (individuale) pot primi direct apa uzata, fiind recomandat totusi sa fie precedate de un separator de grasimi (pentru ape gri provenite de la chiuvete, bucatarii, etc.), o fosa de sedimentare sau de o fosa IMHOFF si urmate de un filtru percolator aerob pentru a sporii eficienta epurarii.
   Eficienta microbiologica a acestor procedee este de numai cca. 90-95 %. Tehnologia de epurare cu namol activ consta din amestecarea si aerarea amestecului de apa uzata cu sedimente active recirculate, urmata de separarea apei uzate de namol. Prin introducerea aerului se creeaza conditii favorabile pentru inmultirea bacteriilor aerobe existente in apa uzata, care adera la suprafata materiilor in suspensie sub forma de flocoane uniform dispersate in bazin.
   Pentru introducerea aerului, in instalatiile mici se utilizeaza preponderent aerarea cu bule fine. Acest sistem consta in dispersoare de aer montate pe fundul bazinului. Dispozitivele de aerare cele mai utilizate sunt cele cu membrana perforata sub forma de ciuperca sau cilindru. Aerul se introduce sub presiune cu ajutorul suflantelor sau compresoarelor antrenate de motoare electrice.
   Puterea electrica a acestor suflante alimentate la tensiunea de 230 V variaza orientativ intre 30-800 W, functie de capacitatea instalatiei. Amorsarea instalatiei (atingerea parametrilor optimi de functionare) dupa inceperea alimentarii cu apa uzata, necesita pe timp de vara o perioada de 7-10 zile, iar pe timp de iarna 15-20 zile. Frecventa vidanjarii este intre 6 si 12 luni, daca dimensionarea instalatiiei este corecta.
   Combinata cu aerarea prelungita, namolul produs sufera o oxidare (mineralizare) totala.
   In executia uni(mono)modulara o instalatie compacta cu namol activ are o sectiune circulara, decantorul secundar fiind amplasat in centru, inconjurat de bazinul de aerare inelar. In executie bimodulara, specific instalatiilor de capacitate mai mare, bazinul de aerare si decantorul secundar se executa separat.
   Cele mai frecvente instalatii sint cu executie din material plastic (cel mai frecvent din polietilena: PE sau polipropilena: PP, urmate de poliester armat cu fibre de sticla: PAFS) in amplasare subterana. Se recomanda acoperirea lor. Suflanta si tabloul electric se pot amplasa intr-un camin alaturat. Zgomotul generat de suflanta poate fi suparator, din acest punct de vedere, montarea intr-un camin alaturat instalatiei este de preferat.    Functionarea acestor instalatii de epurare este automata. Depinzind insa de energia electrica, ele sint destul de sensibile la lipsa curentului electric, desi in unele situatii, o intrerupere in alimentarea cu energie electrica de pina la 24 de ore pare sa nu conduca la dezamorsarea procesului biologic. In mod evident insa, acesta este un handicap sever si insurmontabil in cazul unor utilizari ocazionale sau sezoniere (cabane, case de vacanta, vile, etc.), unde nu pot fi utilizate.    Desi echipamentul este simplu si nu necesita o intretinere frecventa, totusi este recomandabil ca, aceasta operatie sa se incredinteze pe baza de contract unei firme specializate. In mod frecvent, furnizorii asigura si acest serviciu. Pentru a mari eficienta foselor cu sedimente active, dupa acestea se poate monta un filtru percolator aerob care preia apa reziduala rezultata pe care o oxideaza in continuare sub actiunea bacteriilor aerobe marind astfel, eficienta sistemului.

Drenaj

Cerinte pentru realizarea campurilor de drenaj :

1. Solul in care se va executa drenajul trebuie sa nu fie excesiv nisipos pentru a nu permite infiltrarea imediata a apei tratate in panza freatica, dar nici excesiv argilos pentru ca retine prea mult apa tratata. Se va lua in considerare solul de la o adancime egala si mai mare decat cea la care se instaleaza liniile de drenaj.
2. Daca terenul ales ca locatie nu prezinta o tasare naturala, atunci este necesara o perioada de minim un an pentru a se realiza aceasta tasare naturala. Dupa aceasta perioada se poate trece la executia retelei de drenaj.
3. Liniile de drenaj se vor amplasa astfel incat sa se pastreze o cota de cel putin 2 metri fata de panza freatica cea mai apropiata.
4. Panta campului de drenaj trebuie sa fie minim 1% si nu trebuie sa se gaseasca intr-o arie susceptibila de alunecari (in cazul pantelor mari, liniile de drenaj se vor amplasa in scara, paralel cu panta).
5. Reteaua de drenaj trebuie amplasata la o distanta mai mare de 30 de metri de orice put sau sursa de apa potabila.

Se va consulta orice alta sursa de date publica sau privata pentru a estima adancimea apei subterane care trebuie sa fie cu cel putin cu 2 metri mai jos decat fundul liniei de drenaj.
   Testul de permeabilitate trebuie efectuat dupa finalizarea examinarii terenului.
   La fixarea locului de amplasare al drenajului se va lua in consideratie relieful, calitatea solului, cantitatea de precipitatii care variaza de la o regiune la alta, distanta pana la panza freatica, dar si calitatea apelor rezultate din tratamentul apelor menajere.
   Apa deversata din fosele septice va fi preluata de vasele capilare ale solului care vor actiona ca un filtru biologic prin procesul de biodegradare anaeroba asupra efluentului dispersat uniform in sol prin reteaua drenanta. Gradul de purificare finala depinde intotdeauna de factorii de incarcare si nivelul concentratiei de materii totale in suspensie, activitatea bacteriologica si de asemenea distanta pana la intalnirea cu apele subterane.
   Cu cat volumul de dimensionare al fosei este mai mare, se considera ca s-a efectuat si epurarea biologica deci in consecinta, vor necesita intotdeauna conditii mai lejere legate de suprafata minima a campului de drenaj.    Campul de dispersie al apei drenate este in general 1 metru pe directie orizontala si 0,7 metri pe adancime de la linia campului de drenaj. Pentru mentinerea calitatatii apei din sol, panza freatica si puturi de apa potabila in concordanta cu normele sanitare se vor impune distante minime de siguranta pentru drenajul apelor menajere astfel :
- Drenajul se executa la cel putin 1,5 metri adancime fata de de cota 0 a solului
- Partea inferioara a liniei de drenaj va fi la cel putin 2 metri deasupra panzei freatice
- Se va pastra o distanta minima de 30 de metri pe orizontala fata de orice sursa de apa potabila.
   Terenurile formate din umplutura pot necesita un an de compactare naturala si/sau stabilizare a solului inainte de instalarea unui camp de drenaj.
Limitarea pantei la maxim 16 grade este necesara pentru cazurile in care pot aparea alunecari de sol.

Elemente de executie a campului de drenaj:
- Suprafata minima de drenaj necesara pentru apa menajera produsa de o persoana este determinata de gradul de permebilitate a solului si de randamentul sistemului de tratare.
- Linia de drenaj este definita ca o excavatie cu latimea de 40-60 cm si cu adancimea de 150 cm, utilizand o metoda uzuala de umplere de jur imprejur a conductei de drenaj cu piatra (agregat) 35-70 mm. Sub stratul de agregat si conducta de drenaj se aseaza un strat de nisip de 5-10 cm grosime. Agregatul va fi de asemenea utilizat pentru a proteja linia de drenaj inainte de umplerea cu pamant. Se mai recomanda ca pamantul de umplutura de la suprafata sa prezinte o panta, astfel incat sa nu permita stationarea indelungata a apelor de suprafata deasupra liniilor de drenaj, sau acoperirea agregatului de deasupra conductei de drenaj cu folie de polietilena si apoi acoperirea acesteia cu pamant.
- Teava de drenaj este confectionata dintr-o teava de PE sau PVC cu diametrul 110 mm, prevazuta cu fante in treimea inferioara (drenaj de evacuare). Partea superioara a conductei de drenaj nu trebuie prevazuta cu gauri sau fante, pentru a nu preluat apa pluviala.
- Teava de drenaj poate sa aiba o lungime de maxim 20 de metri si trebuie sa respecte panta de scurgere de minim 1%, iar distanta dintre doua tevi de drenaj trebuie sa fie de minim 2 metri.
- Capetele tevilor de drenaj trebuie prevazute cu guri de aerisire.
   Pentru terenuri impermeabile, campurile de drenaj subterane pot fi inlocuite cu platouri absorbante. Platourile constau din bazine subterane etanse, umplute cu piatra sparta la partea inferioara si cu sol vegetal la cea superioara. Adincimea bazinelor este de ~ 0,70 m, suprafata minima pentru 1 locuitor fiind de 5,00 mp.