Problema organizarii teritoriale a padurilor

Problema organizarii teritoriale a padurilor

1.1.Aspecte generale

Astazi, in gandirea moderna amenajistica, padurea este privita ca un ansamblu unitar de arborete aflate in interactiune, alcatuind astfel un sistem in care fiecare parte componeta depinde de celelalte, influenteaza sistemul si este influentata, la randul ei , de catre acesta. Intr-un astfel de sistem, amenajarii padurii ii revine sarcina adaptarii permanente a structurii padurii la functiile ei social-ecologice si economice.

O astfel de padure se caracterizeaza printr-un anumit grad de integrabilitate, rezultat al interactiunii, al diferentei structurale si functionale a partilor componente ale padurii. Aceasta diferentiere determina, la randul ei, dependenta reciproca a padurilor si, ca urmare, integrarea lor. Cu cat diferentierea partilor componente va fi mai mare, cu atat independenta lor va fi mai mica si va creste, astfel, gradul de integrabilitate a padurii, vazuta ca un sistem de arborete. In felul acesta, prin cresterea diferentei structurale si functinale a padurii se determina si o crestere a eficacitatii functionale a acesteia. In acelasi timp, odata cu dezvoltarea integralitatii creste eficacitatea autocontrolului, se perfectioneaza mecanisme de mentinere a organizarii si echilibrului functional al padurii, ajungandu-se astfel ca un sistem de arborete sa fie asimilat cu un sistem cibernetic a carei structura este constient creata si dirijata prin amenajament.

Se poate spune astazi ca o padure amenajata functioneaza sub conducerea omului, ca un organism ,asigurand realizarea obiectivelor social-ecologice si economice stabilite.Din acest punct de vedere putem spune ca padurea este un sistem biotehnicoeconomic, realizarea acestuia imbracand doua aspecte: constituirea sistemului si organizarea,modelarea si conducerea acestuia.

Constituirea sistemului consta in separarea partilor de padure distincte dupa criterii de ordin ecologic, silvicultural, biometric, structural si functional, precum si creearea mijloacelor necesare pentru conducerea optima a lucrarilor de gospodarire. Cu alte cuvinte constituirea sistemului consta in organizarea padurii sub aspect teritorial, atribut care-i revine amenajarii padurii. Organizarea, modelarea si conducerea acestuia din punct de vedere functional consta in adoptarea structurii sistemului la functiile social ecologice si economice care i-au fost atribuite.

In ceea ce priveste organizarea teritoriala a padurilor, cea dintai forma de sistematizare a fost cea pe criterii naturale, elementele organizarii naturale fiind reprezentate de :

masivul forestier;

paurea;

tipul de padure;

arboretul.

Ca stari de fapt, aceste diviziuni nu pot fi trecure cu vederea.Insa, in practica amenajarii, in cea mai mare parte , sistemul natural nu corespunde nevoilor gospodaresti, pentru acestea formandu-se unitati teritoriale.

Potrivit normelor de amenajare din Roamnia, criteriile si conditiile de constituire a Ocoalelor Silvice sunt urmatoarele:

sa aiba limite naturale in zonele de munte si deal si artificiale permanete, eventual naturale in zona de campie;

suprafata minima a padurii pentru care se constituie Ocoale Silvice este de 3000 ha in zona de campie; 5000 ha in zona dde deal si 7000 ha in zona de munte.

Ocoalele Silvice pot fi:

de stat ( administreaza padurile prpietate publica a statului si pot asigura servicii silvice sau administrarea padurilor altor propietari, pe baza de contract);

private ( asigura servicii silvice si administreaza padurile proprietate privata a persoanelor juridice sau fizice).

Ocoalele Silvice au denumiri propii ( ex: Ocolul Silvic Rm. Valcea), iar limitele acetora se macheaza pe arbori cu litera H ( hotar) , cu vopsea rosie in ulei.

1. Sisteme de amenajare din trecut

Pentru organizarea amenajistica a padurilor , de-a lungul timpului au fost adoptate solutii diferite, datorita in mare parte, sensului deosebit atribuit notiunii de padure. Astfel, la inceputul secolului al XIX-lea, cand a fost introdusa amenajarea padurilor in practica silvica, nu era organizata nici administratia padurilor si nu era nici persoanal silvic specializat. In aceste conditii, fiecare se limita sa-si amenajeze propria padure, sistemul de amenajare adoptat fiind acela de amenajare pe paduri ( padurea avand aici sensul de proprietari, deci amenajarea pe " proprietari ").

Cu timpul, pe masura aparitiei de specialisti in domeniul silvic si organizarii de administratii silvice, coordonate cu necesitatea asigurarii continuitatii, care presupune spatii pentru reglementarea corespunzatoare a procesului productiei forestiere, s-a imbratisat ideea amenajarii pe unitati teritorial-administrative ( ocoale silvice ) sau teritorial- amenajistice ( parti ale ocoalelor silvice, denumite serii).

Deosebirea principala dintre amenajarea padurilor "pe serii" si amenajarea pe ocoale silvice este aceea ca , in timp ce in primul caz la amenajarea fiecarei serii nu se tine comt de obiectivele de ansamblu ale ocolului, in cel de-al doilea caz se realizeaza o coordonare a planurilor de exploatare ale diferitelor unitati teritoriale amenajistice, in interesul general al gospodariei silvice.