Semnificatia pentru elevi a notelor scolare

Semnificatia pentru elevi a notelor scolare

Nota sau calificativul sunt etichete aplicate unui anumit randament scolar (V. Pavelcu), unui raspuns la o proba scrisa sau practica, in functie de modul in care se rasfrange in constiinta elevului, nota sau calificativul dobandeste o valoare de informatie si prin aceasta capata o functie de reglare a conduitei, a efortului.

Psihogenetic, interesul fata de aprecieri si note tine de statutul de elev; or, cum se stie, intrarea in noul "rol' (de elev) se face de la exterior spre interior. Daca prescolarul interpreteaza doar imaginativ si exterior rolul de elev, intrarea in scoala il integreaza intr-o activitate "serioasa', centrata pe invatare, care sugereaza -prin rezultatele ei - si criteriile de apreciere sociala. Interesul copilului fata de statutul de scolar incepe cu atractia pentru uniforma, ghiozdan, note etc., adica pentru insemnele scolaritatii. Se consemneaza la inceput o disociere intre faptul de a primi note si valoarea notelor ca atare, ceea ce se incadreaza in tabloul initial, dominat de atributele externe ale scolaritatii (D. Vrabie, 1975).

Observatii facute asupra elevilor din clasa I inainte de introducerea sistemului de evaluare pe baza de calificative ne dezvaluie date interesante. Primele note, inscrise in caietul elevului cu creion rosu, sunt primite cu mare satisfactie, independent de valoarea lor; acasa el relateaza cu placere : "Astazi ne-a dat note !'. Elevii se bucura la inceput de faptul ca primesc note, fara a acorda atentie valorii notei obtinute. "Odata am observat - relateaza o invatatoare - cum un baietas, care sedea in banca intai, s-a intors spre colegul din spate si, aratandu-i foaia pe care avea un "8' si doi de "5', se lauda, spunand : "Eu am deja trei note, tu nu ai decat doua !', iar celalalt, care nu avea decat doi de "10', s-a simtit lezat in amorul propriu, insa nelasand sa se vada acest lucru a raspuns: 'Da, si mie o sa-mi dea note si inca multe, multe'. Nu i-a trecut insa prin cap sa raspunda ca notele sale erau superioare' (N.M. Volokitina, Enfance, 1966).

Clasa si lectia devin spatiul social de comparatie. Notele respectiv calificativele acordate cu ajutorai unor verificari frontale, insotite de motivarea lor de catre invatator, ajung sa lamureasca lucrurile. Elevul isi masoara, prin aprecierea dascalului, pasii progreselor sale. Cu timpul, comparandu-se cu ceilalti, scolarul ajunge sa-si estimeze tot mai corect prin nota obtinuta rezultatele muncii depuse. Procesul acesta isi are zigzagurile sale. Apare o perioada - intre clasele IV-VIII - cand totul se judeca prin prisma notelor scolare: nivelul de aspiratie al elevului se traduce in note; dincolo de reusita scolara se afla inteligenta astfel incat nota devine indirect, masura a inteligentei, cu toate efectele negative ce deriva pentru imaginea de sine. Elevul bun -noteaza R. Perron (1970) - este convins de reusita sa, elevul slab de esecul sau, fiecare din ce in ce mai mult pe masura ce se confirma statutul lor scolar Elevul bun va fi progresiv intarit in convingerea sa, iar elevul slab va fi progresiv deturnat - mai ales ca efect al fixitatii in notare - si se va instala intr-o devalorizare din ce in ce mai viu resimtita ca fiind de nedepasit.

Concomitenta - observa acelasi autor - nu inseamna cauzalitate. Se poate discuta si invers: efectul nivelului autoaprecierii asupra reusitei scolare. Un copil "bine echipat' sub aspect intelectual abordeaza scolaritatea cu o motivatie care-1 instaleaza in statutul de elev bun. Altii abordeaza scolaritatea de pe pozitii retractile: "nu inteleg', "nu stiu' etc. Statutul de elev slab, progresiv confirmat, intareste astfel aprecierea initiala (pag. 298). Un statut adjudecat tinde sa se reediteze, sa se confirme (efectul Pygmalion).

Spre clasele terminale se produce o relativa detasare de note; elevul depune silinta la cateva materii, legate de optiunea profesionala, in timp ce la celelalte discipline se situeaza la nivelul unui prag acceptabil. Aspiratia de a atinge prestatia maxima la toate materiile devine nepopulara. Nota apare ca un indice al stapanirii cunostintelor. Desigur, este vorba de tendinte statistice.

In ansamblu, gratie evaluarii si notarii cunostintelor sale, elevul ia act de ceea ce formeaza obiectul pretuirii, al recompensei, respectiv al penalizarii, descifreaza treptat criteriile ce stau la baza evaluarii si notarii. Raspunzand treptat cerintelor ce se pun in fata sa, scolarul invata sa se autoevalueze, aproximand nivelul posibilitatilor si realizarilor proprii, intr-o ancheta facuta printre scolari (D. Vrabie, 1975) asupra semnificatiei notelor rezulta ca acestea reprezinta pentru ei : (a) o baza de predictie, "o garantie a reusitei in viitor' (la admitere, in profesiune); (b) o masura a posibilitatilor proprii, deci indirect o masura a inteligentei; (c) o forma a recompensei si a pedepsei ("rasplata a muncii', "mijloc de afirmare', "prilej de bucurie si tristete'); (d) un indiciu pentru dozarea eforturilor ("sa invat mai bine pentru o nota mai mare', "semnal de alarma pentru promovare'). Prin urmare, din actul de evaluare si notare scolara, elevul extrage indici de reglare a activitatii, de autoapreciere, de situare a nivelului de aspiratie in functie de cerinte si posibilitati. Cercetarile arata ca o autonotare corecta contribuie la reusita scolara a copilului sau tanarului. Problema este ca in acest proces de anticipare a rezultatelor, precum si in autoaprecierea la lectie, scolarul sa se situeze in proximitatea adevarului. In aceasta privinta este indicata participarea clasei la evaluarea si notarea raspunsurilor la lectie (I.T. Radu, 1986). Apreciind pe altii, in functie de criterii explicitate de profesor, elevul ajunge sa se aprecieze mai just si pe sine. Experienta arata ca drumul spre autoapreciere corecta trece prin exercitiul evaluarii celorlalti. Un asemenea exercitiu nu poate fi practicat incontinuu; el tinteste doar asimilarea, interiorizarea criteriilor de notare si raportarea la o scala de referinta: aceea oferita de profesor si de colectiv. Se pot imagina si alte variante, de pilda, la probele scrise autonotarea propriei lucrari, pusa apoi in comparatie cu aprecierea data de profesor.

in legatura cu notarea pot sa apara in scoala acte de inechitate (evaluarea comporta o nota de subiectivitate) si sentimente de frustrare corespunzatoare la elevi. Frustrarea - pe temei real sau aparent -modifica perceptia reciproca, poate da nastere la stari conflictuale si de tensiune intre profesor si elev. Asistam in cazul acesta la un cerc vicios : profesorul percepe deformat elevul, iar acesta din urma recepteaza deformat aprecierea data de profesor, se simte "persecutat' (D. Vrabie, 1975). De aici importanta motivarii notelor acordate - cel putin din cand in cand - precum si a autoevaluarii corecte la elevi.