Iisus Hristos in Islamism

Iisus Hristos in Islamism

Dialogul interreligios

Aceasta este o contributie la o mai buna intelegere intre diversele religii, precum si la un "dialog interreligios' pasnic, asa cum acesta are deja loc de multi ani. Aceste adnotari nu au pretentia de a caracteriza Islamul in profunzime; mai ales pentru ca exista si in cadrul Islamului diverse scoli teologice.

Coranul si celelalte religii cuprinse in texte sacre

Islam inseamna "supunere vointei lui Dumnezeu (Allah)'.Despre cartea sfanta a Islamului, Coranul, traditia spune ca aceasta a fost revelata prin inspiratie divina Profetului Muhammad de catre Arhanghelul Gibril - care poate fi identificat cu Arhangelul Gabriel, cunoscut si in religia crestina. Ceea ce este sigur este ca importanta centrala revine Coranului. In afara de aceasta, exista si alte traditii (Sunna, in traducere literala "cutuma") transmise de pe timpurile Profetului (cuprinse in Hadith-uri) care au un rol in interpretare. Dar chiar si un profet este in comportamentul sau personal un om, nu o divinitate. Trebuie de asemenea tinut cont de faptul ca, la fel ca intre crestini, si intre musulmani exista multi care nu cunosc bine cartea sfanta a credintei lor.

Coranul li se adreseaza crestinilor, respectiv evreilor, uneori chiar direct cu "voi, oamenii Cartii" (de ex. Sura 4:171*) si cu "voi, fii ai Israelului". Astfel,acestia se pot apleca si asupra scrierilor Coranului* - chiar daca de cele mai multe ori nu o fac. Teologia, in orice caz, se ocupa de scrierile sacre ale tuturor religiilor si cerceteaza, intre altele, evolutia istorica a interpretarii acestora. Scrierile religiose trebuie insa studiate cu respect. O parte a exegetilor musulmani ai Coranului sustine ca exista o forma arhetipala a Coranului - pastrata in ceruri de Dumnezeu - care este accesibila numai ingerilor puri si trimisilor imaculati ai oamenilor; conform interpretarii unei alte parti a acestora, cititorul Coranului existent pe pamant trebuie sa se afle intr-o stare de curatenie.

Profetul este considerat a fi fost un Trimis pentru un 'timp' (sau perioada de trecere) (Sura 5, 19*) de lipsa a trimisilor. Coranul face distinctie intre credinciosi in spiritul invataturilor profetului Muhammad, "oameni ai Cartii' (oameni ai Scripturii), si "necredinciosi". Prin "oameni ai Cartii' se inteleg, in afara musulmanilor, mai ales evreii si crestinii, a caror credinta se bazeaza pe aceleasi traditii; si uneori chiar si zoroastrianii (Sura 22, 17*). Apoi Coranul mai recunoaste si o serie de profeti, care au daruit popoarelor lor invataturi identice despre un Dumnezeu unic, despre Judecata de Apoi si despre rugaciune (de ex. Sura 6, 83-92; Sura 7, Sura 4,136*). In masura in care oamenii apartinand acestor religii cred in elementele fundamentale comune, ei nu vor fi socotiti drept necredinciosi de catre Coran (Sura 5, 48* s.a.). in primele secole ale Islamului, asupra crestinilor si evreilor nu a fost exercitata nicio presiune pentru a se converti la Islam (conform invataturii din Coran "Nu exista forta in numele credintei", v. Sura 2, 256*).
Avraam este considerat drept unul dintre "Hanefiti", singurii car au gasit imediat calea sper adevarata credinta intr-un singur Dumnezeu.

Allah - in araba veche, pre-islamica, al-ilah - are, ca si cuvant semitic, cu siguranta aceeasi origine ca si "Elohim", unul din numele lui Dumnezeu in cartile ebraice ale lui Moise.  Pe vremea Profetului Muhammad, drept "necredinciosi" in sensul strict al cuvantului - in traducere literala aproximativ "tainuitori" - erau considerati politeistii, respectiv inchinatorii la idoli, impotriva carora Profetul a luptat in Arabia si asupra carora avertizase deja atat scrierea sacra a evreilor, cat si Biblia crestina. In zilele noastre, necredinciosi, in sensul mai larg al cuvantului, sunt considerati aceia care nu cred intr-un singur Dumnezeu si intr-o zi a Judecatii. In prezent, acest termen este aplicat uneori in mod fals, generalizant, asupra tuturor nemusulmanilor; iar cateodata chiar si musulmanilor apartinand unei alte orientari.

Iisus Hristos in Coran

Trebuie mentionat ca in mai multe locuri Coranul Il recunoaste pe Iisus Hristos ca profet, ca trimis al lui Dumnezeu, precum si ca si "Cuvant" al lui Dumnezeu, fara a explica insa insemnatatea Lui, dar si ca un spirit al lui Dumnezeu (Sura 4,171), creat "asemenea lui Adam' (Sura 2, 3, 5). Intr-un Islam inteles in profunzime, Iisus reprezinta in orice caz mai mult decat in acele teologii crestine moderne in care nu a ramas din El altceva decat reformatorul social. Singura invatatura pe care Coranul nu o accepta este aceea despre Iisus ca fiu al lui Dumnezeu, dezvoltata mai tarziu in credinta in Sfanta Treime - invatatura interpretata foarte concret deja de catre crestinii din timpurile lui Muhammad. Iar crestini care sa fi putut explica intr-un mod autentic ce se intelegea initial prin aceasta invatatura, astfel incat ea sa poata fi inteleasa de oameni apartinand altor credinte, abia daca mai existau. (de ex. Sura 6, 101*). In Scrisoarea catre Romani 1.4 se spune ca Iisus a fost "randuit Fiu al lui Dumnezeu intru putere, dupa Duhul sfinteniei" - deci nu a fost nascut.
Credinta musulmana in sine, conform careia Dumnezeu este ne-nascut, iar pe Iisus nu l-a nascut, ci l-a creat ar putea gasi, de fapt, acceptare si la crestini. Termenul (grecesc) "logos" - care in Biblie reprezinta tocmai originea divina a lui Iisus Hristos, respectiv faptul ca El a fost trimis pe pamant - a fost tradus in Evanghelii si prin "Cuvantul" (vezi mai sus), care in Coran este folosit pentru a-L numi pe Iisus. Exista oare in sursele de inspiratie ale Coranului - ca si ale Bibliei - mistere nedezvaluite, pe care pana acum nici musulmanii, nici crestinii nu le-au patruns pe deplin, astfel incat acestia poarta dispute inutile asupra unor termeni? Chiar si acolo unde crestinii prezinta aceste invataturi intr-un mod care le face interpretabile ca "invataturi politeiste", acesta nu este modul in care Iisus i-a invatat pe oameni: "orice veti cere de la Tatal (Dumnezeu), in numele Meu" (adica intr-o comuniune interioara cu Iisus) - Biblia, Evanghelia dupa Ioan 15:16. In viata lui Iisus totul are legatura cu Dumnezeul unic cu care Iisus era intr-o stransa comuniune, si la care tocmai El poate conduce omenirea.

In traducerea germana a Coranului facuta de R. Paret, termenul 'Logos' (din greaca, in Evanghelia dupa Ioan 1 "Cuvantul lui Dumnezeu', o denumire care aici este pusa in relatie cu Hristos) apare independent de Iisus, in alte editii ale Coranului el fiind insa interpretat ca "preocupare", respectiv "porunca" a lui Dumnezeu (Sura 13,2 si 13,11*).

Coranul il vede pe Iisus 'asemenea lui Adam', pe care Dumnezeu l-a plamadit din tarana (Sura 3,59) si vorbeste despre un "trimis al lui Dumnezeu", din spiritul lui Dumnezeu, care a intermediat nasterea neprihanita a lui Iisus din Miriam (fecioara Maria) (Sura 19,17-22*). In varianta crestina ingerul Domnului vesteste nasterea lui Iisus din Duhul Sfant. In Coran se mai spune si ca Iisus este "intarit prin" Duhul Sfant / "duhul sfinteniei" (Sura 5,110*).

Conform Coranului, tanarul Iisus si-a anuntat invierea (Sura 19,33), desi este posibil ca aici sa se faca de fapt referire si la revenirea Sa in "Ziua Judecatii de Apoi" (vezi mai jos), adesea mentionata in Coran, vezi Sura 4,159*.Coranul mentioneaza ca Iisus a fost inaltat la cer in viata fiind (Sura 4,157 -159*, Sura 3,55*).
Musulmanii si crestinii nu impartasesc aceleasi convingeri in ceea ce priveste cateva fapte: daca Iisus, inainte de inaltarea Sa la cer, a fost crucificat, a murit si a invins moartea prin Dumnezeu - cum pretind crestinii - sau daca a fost inaltat viu la cer, fara a fi crucificat - cum sustine credinta musulmana. Comuna celor doua religii este insa credinta ca Iisus, atunci cand a fost inaltat la cer, nu era nici intr-un caz "mort", ci era intre cei vii, impartasind invataturi oamenilor.
Chiar in Sura 3,55*, respectiv 5,48* se spune: " il voi purifica' si " la Mine va fi intoarcerea voastra, si atunci iar eu (Dumnezeu) voi judeca asupra acelor lucruri asupra carora voi (in viata pamanteasca) va invrajbeati." Astfel, crestinii si musulmanii, in loc sa se contrazica, ar trebui sa astepte in pace solutionarea unora din misterele ramase.

In acelasi fel, Coranul mentioneaza invierea credinciosilor in Ziua Judecatii (Sura 36, 77-83, Sura 69, 13-37, Sura 75, 99* s.a.). Atunci Iisus se va intoarce si va fi martor asupra credinciosilor dintre oamenii Cartii (Sura 4,159; cf. Sura 16,89*). Conform Coranului, aceia, chiar si nemusulmani, care cred in Dumnezeu si in Ziua Judecatii de pe urma, si fac ceea ce este bine, nu au a se teme de judecata (Sura 2, 62, Sura 4,123-124; Sura 7,170*). In Coran Judecata, la fel ca si in Biblie, este in mod explicit o fapta a lui Dumnezeu, si nu una a oamenilor, indiferent daca sunt crestini, musulmani sau evrei.
(astfel de comparatii intre religii nu servesc aici scopului de a pune la indoiala independenta Coranului.)

Despre principiile morale ale Islamului si Crestinismului

Si principiile fundamentale ale celor trei "religii avraamice' sunt strans inrudite. Chiar daca ele nu sunt adunate intr-o lista, poruncile apar si in Islam, intre altele in Sura 17,22-39; Sura 5,38-40; Sura 2,188; Sura 4,135; Sura 2,195; si Sura 17,70* (demnitatea umana). Spre exemplu Coranul interzice strict si fara exceptie, uciderea nevinovatilor(Sura 5,27-32*). Termenul "Jihad' (Dschihad), inseamna numai "lupta'; sensul de "Razboi Sfant" nu isi are originea in Coran, ci in dictoane ale lui Muhammad si in orientarile legislatiei islamice***): Procesul interior continuu, intelectual si moral, de controlare a propriilor dorinte si intentii rele, pentru atingerea perfectiunii individuale este "Marele Jihad", proces caruia i se acorda o importanta mult mai mare decat tuturor conflictelor exterioare. (Cf. mesajul lui Iisus, "a scoate intai barna din propriul ochi' - multe conflicte exterioare si-ar pierde astfel bazele.) 'Jihadul Cuvantului' este reprezentarea pasnica a credintei. 'Jihadul cu mana" este exemplul activ, edificator dat de credinciosi. 'Jihadul cu sabia' este numit si 'Micul Jihad'; el este permis numai pentru apararea credintei, si a credinciosilor atacati (cf. Coran Sura 2,190*). Coranul mentioneaza insa "duritatea" relatiei cu credinciosii apartinand altor religii (Sura 48, 29*, Sura 47, 4*).
Exista in Islam numeroase legi traditionale care reglementeaza relatia intre sexe, incluzand interdictia casatoriei cu o persoana apartinand altei religii etc.

Practicarea Islamului presupune: "Marturisirea existentei unui singur Dumnezeu (Allah), si a faptului ca Profetul Muhammad estre Trimisul lui Dumnezeu; 
implinirea rugaciunilor zilnice (Sura 2,177*);
respectarea postului anual in luna Ramadan (Sura 2,185*);
implinirea, daca este posibil, cel putin o data in viata a pelerinajului (Sura 2,196*);
plata Daniei [Az-Zakat] (contributie in scopuri de binefacere) (Sura 2,177*)'

In Islamul zilelor noastre nu exista o autoritate centrala care decide asupra intrebarilor de natura etica-religioasa. Cu toate acestea, pozitiile impartasite de o majoritate covarsitoare a prestigiosilor invatati ai legilor, vor fi probabil in mare masura acceptate.

SURSE

Der Koran, bersetzt und kommentiert von Adel Theodor Khoury, 2007 (in germana)' "Coranul, tradus si comentat" de Adel Theodor Khoury, 2007, in limba germana Un singur Dumnezeu?monahismul crestin si sufismul islamic, Dan Sandu, Iasi, edit. Panfilius, 2002

Sa intelegem islamul: introducere in spiritualitatea lumii musulmane, Frithjof Schuon, Bucuresti, editura Humanitas, 1994

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

FACULTAEA DE TEOLOGIE ANDREI SAGUNA SIBIU

IISUS HRISTOS SI ISLAMUL

STUDENT ANUL III: NEACSU BOGDAN

SIBIU, 2008