RAZBOIUL MARITM - REGULI DE ANGAJARE

RAZBOIUL MARITM.

REGULI DE ANGAJARE

Razboiul cauzeaza suferinta nenumarate celor care-i cad victime, fara exceptie, si antreneaza distrugeri materiale considerabile.

Orice discutie privitoare la dreptul razboiului trebuie sa inceapa prin examinarea limitelor pe care dreptul international modern le impune statelor, adica obligatia de a reglementa diferendele cu mijloace pasnice si de a nu le transa prin forta. Carta Natiunilor Unite interzice razboiul: ea interzice chiar amenintarea cu intrebuintarea fortei impotriva integritatii teritoriale st independentei politice a unui stat . Diferendele intre state trebuie rezolvate, cu orice pret, prin mijloace pasnice. Un stat care cauta sa se impuna prin forta fata de un alt stat incalca dreptul international si comite o agresiune, chiar daca se poate prevala de un drept neindoielnic. In schimb, Carta Natiunilor Unite permite unui stat atacat sa se apere prin forta, utilizand astfel dreptul sau la legitima aparare. Acelasi lucru este valabil si pentru statele terte care se alatura celui atacat in virtutea dreptului colectiv la legitima aparare, In sfarsit, Natiunile Unite pot sa ordone masuri militare sau coercitive in vederea restabilirii pacii.

Conferinta de pace care s-a tinut la Haga in 1899 a elaborat si o Conventie care extindea dreptul de la Geneva la victimele razboiului pe mare. Aceasta Conventie a fost adoptata in 1907 de catre cea de-a doua Conferinta de pace de la Haga, intr-o forma revizuita, Conventia de la Geneva pentru ameliorarea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor din fortele armate pe mare (12 august 1949) - cunoscuta si sub denumirea de Conventia a II-a de la Geneva.

Conferinta de pace de ia Haga s-a preocupat si de un subiect deja larg acoperit de catre dreptul cutumiar: tratamentul prizonierilor de razboi. Conventiile din 1899 si 1907 privind legile si obiceiurile razboiului terestru (cu Regulamentul lor anexa) contineau unele dispozitii in ceea ce priveste tratamentul prizonierilor de razboi, in baza experientei capatate in cursul primului razboi mondial, una din cele doua Conventii de la Geneva a stabilit un veritabil cod pentru prizonierii de razboi, care a fost dezvoltat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Astazi, Conventia a II-a de la Geneva, respectiv Conventia de la Geneva din 12 august 1949 relativa la tratamentul prizonierilor de razboi constituie dreptul in vigoare, in afara de codificarea regulilor privitoare la protectia ranitilor si bolnavilor, precum si a militarilor cazuti in mainile inamicului.

In caz de razboi fortele participante trebuie sa respecte anumite reguli impuse prin conventiile internationale legate de dreptul maritim si dreptul umanitar, dintre care amintim:

Sa respecte drepturile suverane ale statelor (navelor) neutre si sa se abtina, pe teritoriul sau pe apele neutre, de la orice acte care ar constitui, o abatere de la neutralitatea lor;

Sa faca din porturile si apele neutre baza de operatii navale impotriva inamicilor lor, mai ales sa instaleze acolo statii radiotelegrafice sau orice aparat destinat sa serveasca drept mijloc de comunicatie cu fortele beligerante pe pamant sau pe mare;

Sa stea in porturile si radele sau in apele teritoriale ale statelor neutre cel mult 24 de ore, afara de cazurile prevazute prin "Conventia relativa la drepturile si indatoririle Puterilor neutre in razboiul pe mare " sau in lipsa acordului statului respectiv;

Numarul maxim al navelor de razboi ale aceluiasi beligerant, care se vor putea gasi deodata intr-unul din porturile sau radele unui stat neutru, in lipsa unui acord prealabil, va fi de trei; Navele de razboi beligerante, care au luat combustibil din portul unei Puteri neutre, nu-si pot reinnoi aprovizionarile lor dintr-un port al aceleiasi Puteri decat dupa trecerea a trei luni.

Sa respecte si protejeze drepturile ranitilor, bolnavilor, naufragiatilor in toate imprejurarile;

Orice vas de razboi al unei parti beligerante va putea cere predarea ranitilor, bolnavilor sau naufragiatilor, aflati pe bordul vaselor-spitale, militare, vaselor-spitale ale societatilor de ajutor sau particulare, precum si vaselor de comert, yachturilor si ambarcatiunilor, oricare ar fi nationalitatea lor, cu conditia ca starea sanatatii ranitilor si bolnavilor sa permita predarea si ca vasul de razboi sa dispuna de instalatii care sa permita acestora asigurarea unui tratament satisfacator;

Vasele-spitale folosite de Societatile nationale de Cruce Rosie, de societatile de ajutor recunoscute oficial sau de particulari din tari neutre, se vor bucura de aceeasi protectie ca si vasele-spitale militare si vor fi excluse de la captura;

In cazul unei lupte pe bordul vaselor de razboi, infirmeriile vor fi respectate si crutate pe cat va fi posibil

Personalul religios, medical si sanitar al vaselor-spitale si echipajul lor va fi respectat si protejat; ei nu vor putea sa fie capturati in timp ce sunt in serviciul acestor vase, fie ca sunt sau nu raniti si bolnavi la bord.

Reguli de angajare (ROE)

Regulile de angajare sunt instructiuni elaborate de autoritatea politica sau militara competenta, cu scopul de a defini imprejurarile si limitele folosirii fortei de catre fortele sale armate pentru a initia si/sau continua angajarea armata atunci cand acestea se confrunta cu alte forte. Regulile de angajare sunt mijlocul prin care autoritatea controleaza folosirea fortei armate intr-un conflict politic si militar dat.

"Nimic in regulile de angajare nu poate limita dreptul la legitima aparare".

Planificatorii trebuie sa aiba in vedere limitarile legale internationale si nationale ale folosirii fortei, prevederile dreptului international umanitar si exigentele si constrangerile operationale.

Elaborarea regulilor de angajare este de competenta comenzii operatiunii.

O regula de baza in elaborarea regulilor de angajare este aceea ca ele nu se vor interfera cu dreptul si responsabilitatea comandantului de a proteja personalul si materialul sau impotriva unei amenintari de atac real sau chiar iminent. In aceasta idee, dreptul la legitima aparare individual al unitatii sau al militarilor aflati in misiune trebuie sa fie specificat clar in regulile de angajare.

Regulile de angajare pentru o situatie conflictuala, merg adeseori, in ceea ce priveste folosirea fortei, mai departe decat situatia de legitima aparare asa cum este ea definita in unele coduri penale nationale.

Pentru o operatiune de mentinere a pacii, regulile de angajare pot sa acopere, prin decizia Consiliului de Securitate un camp de actiune mai larg decat strict legitima aparare.

Mandatul dat fortelor ONU va permite sa se stabileasca cu claritate situatiile care justifica folosirea fortei si mijloacele necesare pentru indeplinirea mandatului.

In ceea ce priveste o operatiune de mentinere a pacii, folosirea fortei poate, de exemplu, sa fie justificata in urmatoarele cazuri:

pentru aparare personala , apararea unor membri ai misiunii sau personalului ONU;

pentru impiedicarea tentativelor de a obstructiona trupele ONU sa-si indeplineasca mandatul.

Comandantul si subordonatii trebuie sa cunoasca toate imprejurarile in care pot utiliza armele si sa fie gata sa o faca daca situatia o impune.