CUM PREGATIM O EXCURSIE - ECHIPAMENTUL - ALIMENTATIA - IGIENA - ANTRENAMENTUL - PRIMUL AJUTOR

Nenumarate sint binefacerile pe care un orasean al secolului nostru le poate afla in practicarea drumetiei montane, cu conditia, bineinteles, s-o faca cu masura, rational, fiecare dupa fortele proprii dupa caracter si preferinte.

Frumusetile alpestre ale Carpatilor sint accesibile astazi tuturor oamenilor care doresc sa le cunoasca. Dintre ele insa, natura isi pastreaza ascunse unele curiozitati daruindu-le numai acelor drumeti, care prin efort si.perseverenta i-au putut invinge obstacolele.

"Cine fotografiaza, pastreaza o parte din viata', spune un tratat de fotografie si nimanui nu i se potriveste mai bine zicala, decit iubitorilor de munte. Ei simt neincetat nevoia intoarcerii cu gindul la peregrinarile prin munti. Pentru ei amintirile si intimplarile trecutului sint izvoare de reimprospatare pentru ceea ce vor realiza in viitor Fotografia le va fi mijlocul ideal de a perpetua, intorsi in viata orasului, senzatiile incercate in mijlocul muntilor, iar feluritele lor aspecte, prinse in atitea imagini, vor reaminti maretia, pitorescul sau asprimea muntelui, expresia unui efort fizic, viata de cabana, escaladarile, peripetiile etc.

Pentru drumetul fotograf, poate mai mult decit la altii, programul si alegerea itinerarului comporta o preocupare deosebita. Cei prevazatori si-au adunat cu mult timp inainte materialul documentar in legatura cu itinerarul si cunosc, din hartile consultate, orientarea traseului fata de soare. Si-au ales ca tovarasi de drum oameni cu aceeasi pasiune sau dintre acei drumeti, dispusi sa astepte cind norul, lumina sau unghiul de poza nu corespunde regulilor fotografice. In sirsfit, la alegerea traseului au tinut seama de anotimp.

La munte anotimpurile sint foarte capricioase. Uneori vara este mai racoroasa decit primavara ori toamna inregistreaza geruri mai puternice decit ale iernii. Adeseori sintem inclinati sa nesocotim conditiile atmosferice atit de schimbatoare la altitudine.

Un capitol special il formeaza echipamentul. Anotimpurile la munte se diferentiaza foarte putin. Iarna se confunda cu toamna si vara cu primavara. Uneori in miezul verii putem trece de la un anotimp la altul in citeva ore si atunci, echipamentul, uneori neglijat in favoarea aparaturii foto sau a alimentelor, incepe sa-si spuna cuvintul.

Echipamentul. Nu intentionam sa enumeram aici echipamentul cu toate caracteristicile lui, dar gasim ca e datoria noastra sa amintim ca reusita unei ascensiuni depinde mult de el. De aceea nu-l vom neglija. Il vom folosi potrivit anotimpului tinind seama ca trebuie sa fie usor, comod si calduros.

Bocancii sint obligatorii. Cei din comert, prevazuti cu talpa de cauciuc, au aderenta buna, sint usori si bine croiti, ceea ce este foarte important, de aceste calitati depinzind buna dispozitie in ascensiune si siguranta deplasarii "alaturi de drum', pentru cautarea unghiului de poza. Incaltindu-i dupa regula, cu doua perchi de ciorapi, una de bumbac si alta de lina, vom evita rosaturile si transpiratia excesiva a picioarelor.

Ciorapii de rezerva, caciulita si manusile joaca uneori roluri importante in excursii. De aceea sa nu uitam ca acestea se incadreaza in categoria echipamentului obligatoriu.

Pentru ca moda lanseaza mereu modele noi, nu ne vom opri asupra tinutei vestimentare, dar recomandam la haina de vint si la pantaloni buzunare suplimentare, necesare accesoriilor foto (exponometru/ filtre, parasolar etc.).

Ca si la bocanci, insistam in mod deosebit asupra pelerinei de ploaie. In general, pentru confectionarea ei se folosesc materiale plastice. Pelerina ideala este aceea fara mineci. Gluga fixa sau detasabila trebuie sa aibe pe margini un siret care, prin stringere, sa asigure fixarea ei in jurul fetei. Mantaua lunga pina sub genunchi, va fi croita larg pentru a acoperi corpul cu rucsacul pe spate. Sub un asemenea j "acoperis' orice aversa nu va putea uda aparatura, dar ne va impiedica sa fotografiem. Un drumet care se respecta, fotografiaza si pe ploaie. In aceasta situatie recomandam pentru protejarea aparatului, pus in j statie, o umbrela plianta.

Rucsacul ideal ar fi cel care merge singur. Din pacate acesta inca nu s-a inventat. Diversele forme existente in comert satisfac pe deplin nevoile in ascensiune. Mai nou si foarte la moda "se poarta' rucsacul cu cadrul metalic. Modelul este prevazut cu mai multe compartimente, ceea ce permite ca aparatura foto sa fie tinuta separat. Printr-un dispozitiv special, fixat pe samar, compartimentele ramin detasate de spate. Povara se poarta usor, datorita centrului de greutate bine calculat si curelelor care nu jeneaza umerii. Cind pornim la drum sa nu uitam ca; prin inlaturarea obiectelor agatate de rucsac, realizam o tinuta estetica buna si o repartizare uniforma a greutatii transportate. Cu toate avantajele enumerate, daca luam lucruri multe, rucsacul va fi tot greu, iar un fotograf, ca sa poata "vedea", trebuie sa evite excesul de greutate, renuntind la lucrurile care nu sint absolut necesare. In cazul drumetului-fotograf accesoriile sint de doua categorii: ale aparatului fotografic si cele personale.

Accesoriile obligatorii pentru drumet sint: chibriturile, lanterna in stare de functionare, briceagul sau cutitul, bidonul pentru apa, articolele de toaleta si igiena, daca excursia depaseste 24 de ore, iar atunci; cind are rolul de conducator o mica trusa sanitara (vezi subcapitolul "Igiena si primul ajutor').

Pentru ascensiunile de lunga durata, mai ales in cele cu innoptarile la cort, unele accesorii facultative se incadreaza, din necesitate, in rindul celor obligatorii. Din gama extrem de variata a acestora recomandam: cutia de alimente, tacimul, farfuria si cana din plastic sau metal si un mijloc de incalzire a hranei, care sa functioneze cu spirt, gaz sau alt combustibil.

Cortul il folosesc drumetii care si-au propus sa innopteze unde le place si la ora dorita. El creeaza o independenta in actiune, inlatura grija gasirii unui loc de dormit la cabana si zorul de a ajunge inaintea intunericului la un adapost oarecare. Deoarece modelul si culoarea cortului depind de gustul fiecaruia, recomandarile noastre se rezuma numai la calitatile care l-ar face sa fie ideal pentru o echipa de doua - trei persoare. Iata-le: sa nu fie voluminos, sa fie usor si corespunzator numarului de persoane care-l folosesc, sa poata fi montat repede si fara complicatii, sa aiba fundul impermeabilizat, sa nu treaca apa prin pinza acoperisului, sa aiba un dispozitiv pentru inchidere-deschidere care sa nu se defecteze. In acest caz copcile sau siretul sint de preferat fermoarului. De terenul si orientarea aleasa pentru instalarea cortului, depinde odihna de peste noapte. Asadar in timpul deplasarii, cu doua ore inaintea apusului incepem cautarea unui loc pentru bivuac. De obicei drumetii cunosc tehnica montarii cortului si stiu ca el trebuie sa fie asezat pe un loc plat, uscat si in apropierea unei surse de apa potabila. Pe creste avem intotdeauna curenti reci sau vinturi neplacute; pe fundul vailor sau in depresiuni, temperatura este mai racoroasa. De aceea sa instalam bivuacul la jumatatea pantei, unde ne asiguram o clima blinda si lipsita de curenti. In cazul ca avem padure, instalam cortul la marginea ei sau in luminisuri. Padurea de foioase are solul mai umed; deci va fi mai rece. Padurea de rasinoase are solul mai uscat, deci va fi mai cald. Bivuacurile din zona alpina e muntilor le instalam la adapost de vinturile dominante, ferite de caderea pietrelor si indepartate de talvegul vailor.

Chiar daca avem saltea pneumatica, ne asiguram o noapte placuta, daca pe sol. sub fundul cortului, asternem suplimentar un strat de fin, frunze sau cetina.

Santurile din jurul cortului trebuie sa aiba o scurgere buna, daca vrem sa evitam inundatia cind ploua.

Salteaua pneumatica este buna, dar greutatea si volumul ei determina multi drumeti sa renunte la ea. Amenajind platforma cortului, dupa cum s-a mai aratat, cu fin, frunze sau cetina, in strat gros, realizam partial avantajele dormitului pe saltea. Si pentru a fi mai convingatori, amintim ca dormitul pe salteaua pneumatica nu ne scuteste dimineata de durerile mijlocului, iar peste noapte de o umezeala neplacuta.

Sacul de dormit cu gluga, tip sarcofag, este cel mai bun. In comert se gasesc saci de dormit umpluti cu vata sintetica. Greutatea si volumul lor sint un impediment de neinlaturat. Totusi sint mai buni decit un pled. Un sac de dormit usor si calduros se realizeaza daca celui cumparat din comert, ii umplem compartimentele cu puf de gisca sau fulgi curatati. Pentru realizarea unui sac de dormit calduros, un kilogram de puf este suficient. Atasind in interiorul sacului un cearceaf de tifon, prins in copci, dobindim odata cu igiena si o caldura suplimentara foarte placuta.

Alimentatia. Efortul depus in ascensiune supune organismul unui consum de energie suplimentar. In aceasta situatie regimul alimentar trebuie sa dea caloriile necesare pentru recistigarea fortelor diminuate.

Alimentele consumate trebuie sa fie hranitoare, usor asimilabile, nealterabile si de un volum redus.

Dupa elementele chimice pe care le contin, ca si dupa caracteristicile ori efectele lor, substantele hranitoare de care are nevoie organismul, se impart in cinci mari grupe: protide (albumine), glucide (hidrocarbonate, adica fainoase si zaharuri), lipide (grasimi), vitamine si minerale.

Alaturi de aceste cinci grupe care alcatuiesc substantele hranitoare, tot atit de importanta este apa, fara de care nu este posibila efectuarea proceselor metabolice din organism.

Protidele au in organism un rol plastic, deoarece fara ele nu se pot reconstrui "piesele uzate' din tesuturi, nici nu se pot construi tesuturi noi. Nevoia de protide variaza dupa felul si intensitatea efortului, dar si dupa virsta, sex, statura, metabolism, climat, deprinderi si posibilitati.

In ascensiunile cu efort moderat, interesind intregul organism, un drumet in 24 de ore are nevoie de      120 g de protide, din care 60% de origine animala.

Glucidele sint foarte importante, pentru ca in organism ele acopera consumul energetic, energia de crestere si de reconstructie a tesuturilor, ca si caldura corpului. Varietatea lor este foarte mare. Ele sint cu atit mai importante pentru drumeti (mai ales cele usor asimilabile), deoarece cresc rezistenta organismului la efort. Organismul are neaparat nevoie de glucide suficiente si pentru arderea completa a lipidelor. Potrivit retetelor intocmite de specialisti, unui drumet aflat in ascensiune ii trebuie 500-700 g glucide in 24 de ore. Pentru a evita constipatia, se vor consuma zilnic circa 50 g de glucoza. Desi sint foarte utile, excesul de glucide trebuie evitat deoarece poate produce crampe, arsuri, gaze si hiperaciditate.

Lipidele prezinta un sector foarte important, datorita valorii lor energetice ridicate, rolului plastic si participarii la structura intima a creierului, nervilor, la structura fina celulara, ca si la intreaga organizare a tesuturilor. Lipidele, destul de variate in compozitia lor chimica, asigura un fel de izolare a tuturor elementelor microscopice si ultra-microscopice. Fara aceasta izolare, nici fermentii, nici influxul nervos, nici contractia muschilor, nici secretiile glandulare nu s-ar putea petrece normal. Unui adult ii este necesar zilnic un gram de lipide pe kg/corp. In ascensiuni se recomanda 110-116 g lipide in 24 de ore.

Mineralele, a caror familie este numeroasa, sint asimilate dintr-o serie de alimente. Considerind ca si asa am depasit caracterul lucrarii noastre, ne rezumam a le enumera, fara a arata rolul fiecaruia. Cele mai importante sint: fierul, calciul, fosforul, sarea, sulful si iodul.

Vitaminele sint indispensabile alimentatiei. Ele dau substantelor alimentare unele calitati fara de care organismul uman nu le poate folosi. Prin urmare vitaminele sint indispensabile vietii. Este stiut ca vitaminele lucreaza in doze minime. Aceasta inseamna ca nu au rolul de aliment propriu-zis. Ele intervin indirect, activind procesele biochimice si fiziologice, avind un rol de catalizator.

Pentru omul normal si in cazul nostru pentru drumetul aflat in efort, trebuie retinut doar faptul de prima importanta, ca vitaminele sint necesare atit pentru reglarea proceselor, prin care se face eliberarea energiei potentiale a alimentelor, cit si pentru stimularea reactiilor care asigura refacerea functionala a organismului.

Punind accentul pe nevoile drumetului care face iesiri saptaminale la munte pentru ascensiuni, vom aminti, fara a intra in detalii, caracteristicile vitaminelor:

vitamina B si C controleaza randamentul neuro-muscular;

vitamina B sustine sistemul nervos;

vitamina A si C apara organismul de infectii;

vitaminele K, A, D mentin rezistenta diferitelor tesuturi.

Retete asupra alimentelor ce pot fi consumate intr-o excursie nu pot fi date, drumetul avind uneori preferinte deosebite. Aceasta nu inseamna ca in cutia de alimente vor fi luate mincaruri preparate cu mare rafinament gastronomic. Unele manuale recomanda pentru o excursie de 24 de ore consumarea de alimente proaspete. Gustarile sub forma de sandvis se vor face cu unt, sunca, brinzeturi, oua fierte, carne fiarta de preferat pasare, legume de sezon (rosii, ardei) si fructe de sezon. Nu trebuie sa lipseasca dulciurile (zahar, miere, rahat, glucoza).

Din gama alimentelor ce pot fi consumate in ascensiuni dam mai jos un tabel, urmind ca drumetul sau alpinistul, dupa preferinta sau pofta de mincare ce o are, sa-si procure cantitatile dorite, fara sa depaseasca in 24 de ore 3 000 de calorii, cind intreprinde o ascensiune turistica, sau 4 000 de calorii pentru o tura alpina. Tabelul cuprinde si unele alimente care obisnuit se folosesc in ascensiuni de durata. Ele pot fi procurate pe traseu de la stine, magazinele alimentare ale forestierilor, de la gospodarii cu gradini pe linga casa. Tabelul ajuta la intocmirea unor retete de hrana variate, bazate pe cele cinci principii alimentare, usureaza calcularea procentelor si arata echivalentul caloric al produselor alimentare pe 100 gr.

Apa reprezinta 75% din. greutatea corpului. Aportul zilnic de apa trebuie sa fie in echilibru cu eliminarile care se lac (in conditiile de efort evident vor fi mai mari si deci consumul de lichide mai mare), intr-un organism normal consumul excesiv de apa nu duce la retinerea ei. Un om sanatos consuma zilnic 1,5 l de apa in bauturi si cam l litru in alimente, iar circa 400 ml rezulta din metabolismul protidelor, lipidelor si glucidelor. Prin urina se elimira circa 1,5 l, prin fecale 200 ml, prin piele 600 ml si prin plamini 600 ml. Alimentele procura organismului apa necesara. In special supele si compoturile.

Bautura normala este apa, de preferinta de izvor. Ori de cite ori exista indoieli asupra calitatii ei, apa trebuie fiarta. Calitatea racoritoare a apei poate fi sporita prin adaosuri de siropuri, sucuri de fructe, in special de lamiie sau portocale, care sint si un real stimulent al digestiei. La cabane putem consuma apa minerala. Apele minerale simple sau cu siropuri contribuie la mineralizarea organismului si la normalizarea digestiei. Apele minerale usor sarate si alcaline regleaza eliminarile renale, iar cele slab gazoase sint un stimulent pentru digestie.

Igiena este arta de a intretine sanatatea.

Igiena individuala recomandata drumetilor cuprinde trei grupe importante: igiena corporala, igiena imbracamintii si igiena incaltamintei. Pielea are rolul de a apara corpul de actiunile daunatoare ale frigului, caldurii, umezelii, vintului, loviturilor, reprezentind o bariera in calea patrunderii microbilor in organism.

Glandele, care produc grasimea (glandele sebacee) si care produc transpiratia (glandele sudoripare), contribuie la eliminarea prin piele in timpul excursiei a unui numar important de substante vatamatoare care se formeaza in organism.

In excursie, ca si in viata de toate zilele, starea de curatenie a pielii se modifica in permanenta, datorita impuritatilor din mediu] extern, sarurilor ramase pe piele in urma evaporarii transpiratiei, cit si datorita grasimii care favorizeaza retinerea prafului si a microbilor. Deci mentinerea curata a pielii prin spalare este de mare importanta.

Stim ca viata in aer liber are o inraurire buna asupra sanatatii. Razele soarelui sau sfichiuirea gerului, aerul tare, primenit de ozonul rasinoaselor, miscarea, destinderea nervoasa prin ruperea de cotidian, toate contribuie la regenerarea organismului, la calirea lui, la refacerea fortelor si capacitatii de munca. Nu putem beneficia de acest elixir al sanatatii, obtinut prin intermediul drumetiei, daca nu respectam cele trei reguli de igiena individuala, mentionate mai sus.

Igiena imbracamintii ne obliga sa intram putin in detalii, pentru ca s-a constatat in ultima vreme tendinta unora de a folosi o tinuta vestimentara, iesita din comun. Ea este folosita de unele persoane din dorinta de a fi "mai interesante' sau pentru a atrage atentia asupra "uriaselor peripetii', ce le-a "infruntat' in drumetiile montane. Unii poarta pantaloni blue jeans (blugi), care prin croiala lor au fost ginditi pentru calareti si mai putin pentru turisti sau alpinisti. Imbracamintea igienica trebuie sa fie si adecvata activitatii respective. Specialistii, vorbind despre imbracamintea de munte, spun ca ea are rolul de a mentine constanta si normala temperatura corpului de a-l proteja impotriva frigului, vintului, umezelii, caldurii etc. Imbracamintea igienica trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa permita ventilatia aerului prin tesatura, pentru a asigura respiratia pielii - deci lina si bumbacul vor fi materialele preferate pentru confectionarea lor; sa fie colorata in raport cu anotimpul (vara culori deschise, iarna invers); sa fie adaptata dimensiunilor corpului; sa fie curata. Drumetul-fotograf, mai mult ca oricare altul, va retine ca o imagine cu turisti echipati frumos - elegant chiar - va ridica valoarea fotografiei, stirnind admiratia privitorilor, in timp ce "tabara adversa', imbracata "original', va fi detestata.

Rufaria de corp ridica probleme multor drumeti. Nu ne propunem sa dam aici retete, dar amintim ca se poate spala si usca orice rufa chiar si in timpul excursiei.

Incaltamintea potrivita dimensiunii piciorului este singura care asigura o circulatie a singelui normala si nu produce rozaturi in timpul mersului, iarna nu favorizeaza degeraturile.

Purtarea incaltamintei cu tocuri inalte de catre fete este contraindicata.

Intrucit picioarele au un rol important in drumetie, sa le ingrijim, spalindu-le si protejindu-le cu ciorapi curati.

Antrenamentul. Ascensiunile schimba modul obisnuit de viata. De la comoditatea vietii cotidiene, trecem la un efort sustinut si de lunga durata. Pentru a preintimpina neplacerile oboselii si ratarea unor fotografii bune, recomandam initial programarea ascensiunilor pe trasee scurte, cu diferente de nivel mici, adecvate virstei si conditiei fizice.

La inceputul sezonului turistic (in cazul cind iarna nu am iesit la munte), excursia de aclimatizare a drumetilor ce au depasit 40 de ani, poate dura 4-5 ore pe un traseu cu 600 m diferenta de nivel.

Sa nu bravam ! Din practica stim ca un om sanatos poate parcurge si fara antrenament distante mari. Intors acasa, el se va lauda cu performanta stabilita si eventual cu efortul de vointa depus. Drumetului-fotograf i se cere insa mai mult. Pasiunea nu-i cere numai deplasarea in sine. El trebuie, asa cum s-a mai spus, sa caute, sa gaseasca si sa interpreteze un subiect fotografic. Fara un bun antrenament, subiectul nu poate fi vazut. Drumetul neantrenat oboseste repede, este plictisit si nervos; pregeta sa fotografieze si daca o face, constata in laborator, cind copiaza filmul, ca i-a tremurat mina.

Foarte multi drumeti neantrenati simt in timpul ascensiunii tulburari, cauzate de altitudine. Presiunea aerului, care scade pe masura ce altitudinea creste, provoaca unor persoane svicniri in timple si vijiituri in urechi. Senzatiile dispar odata cu adaptarea care, de obicei, pentru Carpatii nostri, se face in citeva ore.

Uscaciunea aerului si actiunea soarelui la altitudine, pe creste sau pe platouri este mult mai puternica decit in vai. In consecinta transpiratia se evapora mai repede, putind cauza in timpul repaosului raceli. Un alt pericol il constituie soarele. Razele lui, patrunse prin aerul pur, pot provoca insolatii si, pe ceata sau iarna, oftalmii. Este bine sa luam masuri din timp, sa ne imbracam cind sintem incalziti si stam la repaus, sa ne ferim de insolatie si sa purtam ochelari cu lentile din sticla (nu din materiale plastice), iarna sau cind mergem printr-o ceata puternic luminata (laptoasa).

Temperatura ca si celelalte conditii atmosferice variaza nu numai in raport cu altitudinea, ci si cu anotimpurile.

Fiind vorba de vreme, precizam ca la munte deosebim doua sezoane: unul bun dar capricios, cuprins de la mijlocul lunii mai pina la sfirsitul lunii octombrie, si altul mai dur, desfasurat pe intervalul lunilor noiembrie - mai.

Primul sezon (de vara) este dominat de temperaturi superioare lui zero grade. Lapovita si ninsoarea cad rar; aversele de ploaie sint frecvente; de pe la mijlocul lui august pina la sfirsitul lunii octombrie zilele sint insorite, aerul este pur, noptile sint reci, cade bruma. Intervalul acesta este cel mai bun pentru realizarea fotografiilor. Culorile, cu nuante diferite, si umbrele lungi sint stimulentul dar si ajutorul acelora care, cunoscindu-le efectul, pot interpreta si realiza imagini pline de farmec si poezie.

Sezonul al doilea (de iarna) isi arata asprimea intermitent. Are intervale foarte lungi, dominate de vreme secetoasa cu zile insorite. Cu schiul sau pe jos, dar echipati corespunzator anotimpului, se poate ajunge, cind zapezile permit, si in zonele inalte ale muntelui. Trebuie retinut insa ca este foarte periculoasa patrunderea in zonele de abrupt, unde cornisele, pantele cu zapada inghetata sau avalansele pun probleme de tehnica alpina, ce nu trebuie ignorate.

Anotimpul sportului alb, prin caracteristicile lui capricioase, prezinta o nesfirsita gama de subiecte fotogenice, si pot fi gasite de acei care stiu ,,sa vada' pe un perimetru mic si in zone mai putin periculoase.

Obiceiuri la care trebuie sa renuntam. Obiceiurile contra regulilor de igiena ajung uneori sa aiba o raspindire mai mare decit cele recomandate. In cele ce urmeaza ne-am propus sa facem o incursiune in lumea lor, alegind numai doua: alcoolul si tutunul.

Bauturilor alcoolice li se acorda de unii calitati cu totul straine de efectul lor real. Astfel se spune ca berea ingrasa, ca vinul fortifica si ca votca, tuica sau coniacul incalzesc pe timp friguros si dau putere.

Stiinta a ajuns la o deplina cunoastere a problemei, concluzia fiind categorica: alcoolul sub orice forma este vatamator in sport sau in ascensiuni, fiind incompatibil cu efortul. Desigur ca este o scara gradata a pericolului pe care-l reprezinta alcoolul, o scara in functie de cantitatea si taria lui si de toleranta organismului.

Cercetindu-se consumul de energie si durata unei ascensiuni pe munte la acelasi turist, dupa ce a baut un litru de bere, consumul de energie a fost cu circa 14% mai mare, iar timpul cu 20% mai lung.

Sa vedem acum carui fapt se datoresc aceste scaderi, in contradictie cu impresia de crestere a fortei, hotaririi, curajului etc, pe care o resimte cel ce consuma alcool.

In general, actiunea tonica, stimulatoare, excitanta asupra sistemului nervos, este aparenta si trecatoare. Ea este urmata de o perioada lunga de depresiune, caracterizata prin scaderea capacitatii de munca a organismului, si in special a sistemului nervos, ceea ce scade precizia reflexelor

Fiziologic, fenomenul se explica astfel: alcoolul, actionind in primul rind asupra scoartei creierului, provoaca tulburarea desfasurarii normale a proceselor de excitatie si inhibitie. Micsorind procesele de inhibitie intr-o anumita directie, apare cresterea aparenta a capacitatii de munca, curajul etc. Marind procesele de inhibitie in alta directie, se tulbura coordonarea miscarilor, scade viteza de reactie si posibilitatile de autocontrol si de aici o miscare gresita si accidentul pe munte este de neevitat.

Actiunea de iritare a mucoaselor prin consumarea unor bauturi alcoolice mai tari creeaza falsa senzatie de incalzire. In realitate, bauturile alcoolice, consumate in cantitate mare, produc o paralizie a nervilor vaso-motori care favorizeaza in mod deosebit inghetul. Senzatia de incalzire dupa bauturi alcoolice este o iluzie, datorita usoarei ameteli provocate de alcool. Din aceasta cauza nu se mai percep exact senzatiile de frig. Dealtfel nici senzatiile de caldura nu se mai percep, pericolul de insolatie fiind foarte mare pentru individul alcoolizat care, inviorat, uita de efectele periculoase ale soarelui.

In concluzie consumul alcoolului ca bautura, chiar si in cantitati foarte mici, scade simtitor randamentul in ascensiune, fiind pentru organism un stimulent fals. Actiunea lui reala este toxica, intocmai ca orice otrava.

Pentru incalzirea pe timp friguros, pentru forte noi in ascensiunile grele, evitarea alcoolului este de interes vital. Un ceai cald si bine indulcit este pentru organism un ajutor, in timp ce un pahar de alcool este un fals prieten. Statisticile intocmite de-a lungul anilor au aratat ca atit la schi cit si in ascensiuni, majoritatea accidentatilor consumasera inainte mai mult sau mai putin alcool.

Fumatul este un obicei foarte raspindit si, dupa parerea multora, inofensiv. Nicotina este o otrava deosebit de violenta. Citeva picaturi de nicotina, puse pe limba, sint suficiente pentru a omori in citeva minute un animal. La om, nicotina acumulata prin fumat, irita intens mucoasele. Oxidul de carbon, provenit din arderea tutunului, foitei etc, combinindu-se cu hemoglobina, impiedica combinarea acesteia cu oxigenul si de aici buna oxigenare a tesuturilor. In aceste conditii sufera tocmai tesuturile cele mai specializate (creier, inima, muschi, vase, glande), caci ele sint totodata si cele mai sensibile la orice fel de otravuri. In ascensiuni, pe viscole sau timp geros, fumatorii sint mai vulnerabili la degeraturi si inghet. Fumatul influenteaza defavorabil si organele de digestie, micsorind secretia sucului gastric si deci pofta de mincare. De aici oboseala timpurie intr-un efort de durata, dorinta de a consuma alimente sarate sau acre, bogate in condimente caustice si toxice, contraindicate in ascensiuni.

Ne oprim aici cu neajunsurile provocate de tutun, pe care le-am enumerat in treacat, mai mult pentru fumatorii tineri cu speranta ca ei, fara sacrificii de vointa prea mari, vor putea abandona acest viciu nociv. Oricum, in ascensiune recomandam insistent ca drumetul sa-si abandoneze tutunul inca de la plecare sau sa-l faca uitat pina ajunge la cabana.

Accidentele in munti si primul ajutor. Din dorinta realizarii unor ascensiuni fara necazuri, am cuprins pentru drumetul-fotograf in acest succint subcapitol, citeva din accidentele si imbolnavirile mai frecvente la munte, aratind cauzele, preintimpinarea si ingrijirea lor, rezumate numai la citeva recomandari de stricta importanta.

Acordarea corecta a ajutorului si a primului ajutor in caz de accident sau imbolnavire acuta este de mare importanta. Regulile primului ajutor le invatam inca de acasa, pentru ca aplicarea lor corecta si igienica este uneori mai importanta decit tratamentul ulterior, aplicat la policlinica. Dupa cum stim, Carpatii romanesti au altitudini modeste, iar traseele turistice, cu citeva exceptii, nu strabat zone atit de periculoase, incit sa genereze accidente grave. Statisticile arata ca majoritatea accidentelor au fost provocate de acei care au nesocotit regulile muntelui, plecind echipati necorespunzator, ignorind pericolele timpului nefavorabil, abordind trasee grele fara antrenament si documentatie sau necunoscind traseul ales pentru ascensiune. Prin masurile luate de echipele Salvamont s-au montat cabluri in locurile cu trecerea periculoasa, iar in periodele cu circulatie intensa, se fac patrulari pe trasee. Datorita statiilor de emisie-receptie, echipele Salvamont sosesc repede la locul accidentului, acorda primul ajutor cu multa competenta si transporta victima, daca nevoia o cere, urgent si corect la spital.

Sint unele accidente si imbolnaviri mai putin alarmante, ce pot fi tratate de bolnavi, coechipieri sau alte persoane, intilnite pe traseu ori la cabana. Din marea familie a acestor neplaceri montane, am ales pe cele mai frecvente.

Raul de munte este un fenomen complex care conduce la autoin-toxicare. Apare la persoanele neantrenate. Se manifesta in zona inalta a muntelui. In Carpati, cauza nu o putem atribui aerului rarefiat, ci mai mult efortului prea mare.

Cauze: lipsa de oxigen (pe munti cu altitudine mare), oboseala organismului, lipsa de antrenament, frigul etc.

S i m p t o m e: dureri de cap, ameteli, slabire, vijiieturi in urechi, enervare, greturi, palpitatii si mai rar respiratie grea.

Remediu: (vara) odihna la umbra si la adapost de vint; ritm de mers moderat; (iarna) caldura, bauturi dulci si fierbinti (nu alcoolice), cafea, eventual cofeina. Pentru ambele cazuri, daca tratamentul nu ajuta, suferindul va cobori pentru aclimatizare. Diferenta de nivel coborita: minimum 500 m.

Raul de inaltime sau ameteala inaltimilor este cu totul altceva decit raul de munte.

Cauzele: frica de abis.

Remediu: antrenament gradat si supravegheat; popasuri pe locuri sigure deasupra abisului cu indemnul ca cel in cauza sa priveasca spre gol si pe deasupra lui spre orizont. Repetarile au o mare eficacitate.

Epuizarea.

Cauzele: lipsa de antrenament; nerespectarea regulilor mersului pe munte (hrana insuficienta, rucsac prea greu, ritm de mers sustinut, popasuri putine), viscole, rataciri si mai rar imbolnaviri.

Remediu: repaus in conditiile unui climat blind Urmeaza apoi o alimentatie substantiala cu hidrocarburi: zahar, miere, glucoza, rahat, cafea. Daca epuizatul acuza dureri musculare, i se aplica un masaj usor.

Insolatia. Este determinata de actiunea directa, brutala si prelungita a razelor solare asupra capului descoperit. Capul si ceafa neferite de soare genereaza supraincalzirea oaselor craniului si acestea mai departe meningele si chiar substanta cerebrala.

Cauzele: sederea sau mersul indelungat in bataia soarelui; sederea sau mersul dezbracat ca pe plaje, fara sa avem pregatirea prealabila; mersul fara palarie sau caciulita pe cap; bauturile reci si alcoolul favorizeaza aparitia insolatiei.

Simptome: inrosirea pielii, uneori chiar basicarea ei, oboseala, ameteala, incetinirea pulsului, dureri de cap, congestionarea fetii, varsaturi, nevoia de a urina.

Remediu: sa ne ferim de razele soarelui; sa purtam pe cap o palarie cu boruri; in cazul cind ne-am insolat: ungem pielea cu alcool diluat, albus de oua, iaurt sau o tamponam cu apa foarte calda; aplicam pe cap comprese reci pentru preintimpinarea congestiei

In timpul iernii, datorita zapezii si puritatii aerului, razele ultraviolete sint mult mai puternice, ele provoaca insolatia in 2-3 ore, ceea ce trebuie retinut, daca vrem sa evitam complicatiile (uneori cu urmari catastrofale). Iarna insolatiile se produc si pe ceata.

Lumina puternica a soarelui poate provoca asa-numita "insolatie oculara' (oftalmia), care distruge uneori retina, imbolnavirea se produce iarna in zilele senine sau in cele cu ceata alba-laptoasa; persoanele cu ochii albastri sau verzi sint mai vulnerabile.

Remediu: ochelari de soare cu sticle, chiar daca nu sint fumurii (lentilele de material plastic sint contraindicate, pentru ca nu retin razele ultraviolete); picaturi cu novocaina, comprese reci.

Degeraturile. In conditiile montane, frigul reprezinta un factor major de agresiune. Prin actiunea lui puternica, uneori aliata cu vintul, provoaca degeraturi. Sint atinse zonele descoperite si extremitatile corpului (urechile, nasul, uneori obrajii, degetele miinilor, picioarelor). Se produce la temperaturi joase, mai ales la acei cu echipamentul necorespunzator( lipsa caciulitei si a glugii de la hanorac, bocanci strimti sau strinsi prea tare pe picior, ciorapi subtiri, bocanci si ciorapi uzi, haine strinse pe corp si insuficient de calduroase, mersul prea incet, epuizarea, consumul de alcool, imobilitatea prelungita etc), Fumatorii sint mult mai vulnerabili la degeraturi.

S i m p t o m e: partile atinse au o culoare palida, mai tirziu livida; extremitatile atacate sint reci si insensibile. Dupa gravitatea lor, degeraturile sint impartite in trei categorii: la gradul I observam albirea si intarirea tesuturilor; la gradul II pe locurile degerate apar basici; la gradul III locul degerat se innegreste, apare mortificarea tesuturilor.

Remediu: purtarea unui echipament adecvat anotimpului (comod si calduros); alimentatie bogata caloric, dozarea efortului; schimbarea ciorapilor uzi; idem a manusilor; incalzirea partilor atinse de frig prin diverse procedee: incalzirea degetelor in gura, a miinilor in axile sau intre coapse, a picioarelor in miini; pe viscol si temperaturi scazute, coechipierii se supravegheaza reciproc pentru a depista pe figura eventualele degeraturi.

Ceea ce trebuie facut cind degeraturile s-au produs, este incalzirea. Cel care acorda ajutor victimei, o poate incalzi cu propriul sau corp, asa cum procedeaza eschimosii, sau cu hainele calde, manusile calde, schimbarea incaltamintii etc. Bauturile calde sint de mare utilitate (nu alcoolice). La cabana reincalzirea devine mai usoara. Nu trebuie sa ne temem de reincalzirea rapida, metoda multa vreme privita cu rezerve. Studiile experimentale si clinice arata superioritatea incalzirii rapide.

Metoda frecarii cu zapada a zonelor degerate, este periculoasa, deci contraindicata, deoarece promoveaza racirea in continuare a acestora si poate leza tegumentele. Apa calda este un bun mijloc de incalzire. Dupa reincalzire, regiunile degerate vor fi pansate steril cu multa vata, pansamentul fiind lejer. Durerile ce apar in perioada de reincalzire, se combat cu aspirina, piramidon, antinevralgice, algocalmin etc.

Evident, in afara aspectelor locale amintite, este necesara o incalzire generala si masuri speciale de tratament in caz de soc hipotermic. Pacientul, care a suferit socul, trebuie sa ramina citeva zile in repaus la cabana, avind regiunile degerate pansate steril.

Trusa de prim ajutor. Continutul unei truse individuale de prim ajutor este alcatuit in functie de durata si dificultatea traseului programat. Medicamentele recomandate de noi sint acelea ce pot inlatura indispozitii, imbolnaviri sau acidente usoare, dar frecvente la munte. Pentru cazuri mai deosebite, apelati la trusele sanitare de la cabane sau la cele existente in dotarea echipelor Salvamont, care sint echipate de specialisti cu medicamente si materiale pentru orice fel de accidente.

Trusa idividuala de prim ajutor va contine: vata, septoplast, fese, leucoplast, spirt medicinal, picaturi de davila, algocalmin, piramidon, aspirina, antinevralgic, faringosept, purgativ, carbocif.

Suferinzii, carora medicii le-au permis ascensiunile, isi vor lua medicamentele recomandate.

Prevenirea accidentelor. "Paza buna alunga primejdia rea', spune o zicala batrineasca. Luind zicala ca deviza a drumetului, revenim in rezumat asupra celor aratate de noi pina acum, intelegind ca regulile prezentate sub forma de "legi', vor fi mai usor retinute:

Nu programati o excursie in munti, daca nu aveti o sanatate buna.

Alegeti intotdeauna itinerarul potrivit antrenamentului si posibilitatilor fizice ce le aveti.

Echipamentul vestimentar al drumetului are uneori o importanta vitala. Cind pregatiti o excursie sa-i acordati atentia corespunzatoare.

Nu intreprindeti ascensiuni singur.

Incepeti ascensiunea la primele ore ale diminetii, ca sa o puteti termina inaintea innoptarii. Mersul pe intuneric este foarte periculos.

Pe vreme nefavorabila, inapoierea din traseu este considerata performanta de prestigiu.

Cind simtiti oboseala, alimentati-va des si rational; evitati deshidratarea, nu consumati alcool.

Muntele se cucereste cu rabdare si intelepciune; curajul nu trebuie confundat cu temeritatea; nu bravati; tehnica mersului pe munte are reguli precise, necunoscindu-le puteti provoca accidente.

Respectati-va tovarasii de drum; nu parasiti niciodata pe cel obosit; ajutati-va reciproc, cind nevoia o cere.

Inainte de a parasi cabana, inscrieti echipa in registrul special, aratind itinerarul ce-l veti urma. Cunoscind ruta, echipele Salvamont pot interveni, la nevoie, mult mai repede.

Cind sinteti suprinsi pe creasta de furtuna cu descarcari electrice, coboriti la pas pe unul din versante si adapostiti-va linga o stinca cu virful plat. Daca sinteti in padure, stati la 4-6 m distanta de tulpina copacilor. Altfel riscati sa fiti electrocutati.

Respectind indicatiile de pe sagetile si tablele de orientare: ,,poteca accesibila numai vara', "poteca interzisa iarna', ,_;loc periculos, expus declansarii avalanselor', evitati catastrofele provocate de avalanse.

Invatati codul de alarma in munti, care consta in sase semnale acustice sau luminoase pe minut. Adica, la fiecare 10 secunde un semnal, dupa care urmeaza un minut de pauza.

Pentru drumetul care vrea sa fotografieze muntii, nu este lipsit de interes (chiar il sfatuim) sa priveasca desene si tablouri de peisaj din diverse epoci. Dindu-si singur seama de deosebirile intre lucrarile unor artisti ca Bruegel cel Batrin, Altdorfer, Fragonard, Turner, Corot, Manet, Cezanne, Van Gogh, Tanguy, Kandinsky, Grigorescu, el va putea mai lesne sa inteleaga marea varietate de optiuni care il confrunta la fiecare serpuire a potecii pe care urca spre inaltimi.

Dar, este bine ca el sa priveasca apoi cu mare atentie cit mai multe albume cu fotografii de munte. Astfel va constata ca este o profunda si ireconciliabila deosebire intre "a picta' si "a fotografia'. In unele privinte sint favorizati pictorii, in altele - si nu dintre cele mai neinsemnate - fotografii. Privind in paralel cum sint redati muntii de pictori si de fotografi, se pot trage nenumarate concluzii instructive si, ca prin farmec, drumetului ii vor aparea noi idei si solutii pentru rezolvarea creatoare a imaginilor pe care le face.

Peisajul montan se deosebeste de celelalte genuri de peisaj, in primul rind prin varietate. Aceasta varietate este scump platita prin eforturi mari pentru a ajunge unde muntele "se vede' cel mai bine. Iubitorul muntelui al artist fotograf si alpinist Doctor Sabin precum si Anghel, platit chiar cu viata incercarea de a ajunge intr-un anumit loc de ude ar fi putut sa arate semenilor lor cit de minunati sint muntii pe care ii indragisera cu atita pasiune. Fiecare regiune geografica isi are farmecele ei. Cit de plastic descrie Odobescu in Pseudokinegeticos intinderea nemarginita a sesului Baraganului. Ce pline de farmec sint dealurile cintate in pastelurile bardului de la Mircesti, Alecsandri. Iar peisajului marin i-au fost inchinate de poeti si scriitori nenumarate descrieri cu o neintrecuta putere de evocare. Totusi nici o alta regiune, in afara de munte, nu ofera fotografului o varietate atit de mare de forme, culori, lumini si umbre. La ses, mare sau deal, s-au facut multe fotografii, unele chiar excelente. Totusi, daca ar fi sa le analizam mai indeaproape, vom constata ca autorii lor au trebuit sa recurga in majoritatea cazurilor la elemente compozitionale care sa sparga monotonia intinderilor imense, aceste elemente ajutatoare devenind subiectul principal, iar peisajul raminind doar un decor, intocmai ca in epocile in care peisajul ,,de sine statator' era neglijat. La aceste imagini, motivatia pare sa fie o casa caracteristica, copaci cu forme curioase, un car cu boi sau tractoare, nu peisajul in sine. De multe ori fotografiile de ses sau de mare au ca subiect principal nu intinderile de pamint, ci formatii de nori sau "apusuri' ori "rasarituri' de soare cu prim-planul in silueta. In general, repertoriul de subiecte imbietoare oferite chiar de peisajul de ses sau mare, este mult mai restrins decit la cel montan. Pe de alta parte, exista o saracie de forme cu utilitate compozitionala. Daca ne referim numai la linia dreapta, neintrerupta, a orizontului care imparte cadrul in doua portiuni distincte, se poate observa cu usurinta ca ea nu exista in cele mai multe peisaje montane, unde "cerul' este despartit de "pamint' prin cele mai deosebite linii de contur care urmeaza profilurile capricioase ale muntilor si norilor. Apoi lumina "ingredientul' principal al fotografiilor bune. Pe intinderile nediferentiate ale sesurilor intinse ea nu gaseste de ce sa se "prinda', ca sa creeze umbre, forme, contraste. Din zori pina in scapatat, nu sint mari deosebirile. Doar la mare, catre apus, apare drumul majestuos al reflexelor, care insa a fost atit de des fotografiat, incit a devenit cea mai banala imagine. Dimpotriva, la munte poti sta locului o zi intreaga si doar trecerea soarelui pe bolta poate oferi zeci de aspecte cu totul diferite. Treptat, cu scurgerea orelor, sint "scoase la lumina' alte culmi, iar umbre adinci ascund versante care se vazusera bine, apar alte linii de contur si, ca prin farmec, reliefurile se schimba caleidoscopic, oferind un spectacol in continua miscare si evolutie, cind luminos si clar, cind misterios, vazut prin aburul serii oare se materializeaza in contralumina apusului.

Prin cimpie se poate umbla uneori ore in sir fara a gasi vreun subiect demn de fotografiat. Cu totul altele sint posibilitatile la munte unde depasirea fiecarei curbe de nivel aduce o alta perspectiva, unde cea mai mica intoarcere la stinga sau la dreapta, inainte sau inapoi, descopera noi privelisti.

Daca ar fi sa intocmim o lista cu elementele care pot compune un peisaj montan, aceasta nu ar avea sfirsit. In plus, fiecare element din lista ar trebui multiplicat in functie de altitudine, ora din zi, anotimp, conditii meteorologice si alti parametri. Ce darnic este muntele cu un artist cu sensibilitate si fantezie creatoare!

Imensa varietate si frumusete asteapta drumetul cu aparatul de fotografiat.

Poate ca a sosit momentul sa se gaseasca raspunsul la o intrebare elementara: de ce se face fotografie de peisaj ? Exista o mare gama de motivatii, de la "ca sa-mi amintesc pe unde am fost' pina la raspunsuri de tipul "gasisem intruchiparea convulsiilor cosmice', intr-adevar varietatea de chipuri sub care ni se infatiseaza muntele uneori ne farmeca, alteori ne provoaca uimire sau admiratie, uneori ne pune stapinire pe inima, alteori declanseaza cele mai nastrusnice ginduri, fertilizindu-ne imaginatia. De aceea, cu scurgerea vremii si schimbarea atitudinii filozofice fata de viata si lume, diferite personalitati creatoare au vazut si iau redat in alt mod natura inconjuratoare. Se poate insa face o deosebire principala intre doua moduri diferite de a aborda peisajul: modul documentar-stiinftific si cei artistic. Desi difera, fiecare indeplineste un rol important si, acolo unde sferele lor sint tangente sau se suprapun, se afla si fertilitatea cea mai puternica. In felul acesta valoarea lor devine dubla: cognitiva si emotiva.

Abordarea documentar-stiintifica ii cere fotografului sa aiba cunostinte aprofundate in domenii ca geografia, geologia, stiintele naturii, istorie, etnografie sau altele, dupa cum doreste sa-si indrepte atentia spre unul sau mai multe domenii. Fotografia documentara se bazeaza in primul rind pe adevar. Desigur ca orice inregistreaza aparatul fotografic se poate spune ca este adevar, insa pentru ca imaginea sa aiba caracter de document stiintific, se cere ca ea sa prezinte un aspect caracteristic, care evidentiaza fenomenul si, in acelasi timp, imaginea sa aiba calitati tehnic-fotografice care sa ajute la intelegerea si studierea celor infatisate. De exemplu, daca se fotografiaza o stina in muntii Rodnei, imaginea trebuie sa prezinte ceea ce este caracteristic la aceasta stina spre deosebire de stina din muntii Mehedinti sau din alta parte. Aceeasi grija se va avea si pentru formatiunile geologice sau pentru aspectul caracteristic al unui masiv muntos. Chiar si o floare - dintre miile de flori din preajma, trebuie aleasa cu mult discernamint ca sa reprezinte exemplarul cel mai caracteristic si ea trebuie fotografiata in ambianta naturala. Cerintele tehnic-fotografice trebuie satisfacute cu cea mai mare atentie. Lumina trebuie sa evidentieze forma si structura de suprafata a obiectelor, contrastele nu trebuie sa fie prea mari pentru ca si in umbre sa existe detalii vizibile. Obiectivul trebuie astfel ales ca sa nu produca deformari de perspectiva care sa induca pe cercetator in eroare. Subiectul principal al fotografiei documentare trebuie sa fie redat cit mai clar, dintr-un unghi caracteristic. Daca se fotografiaza color, trebuie avuta cea mai mare grija ca toate culorile, atit din partile luminate, cit si din umbre sa fie cele naturale, fara debalansari, dominante sau lumini reflectate care sa le contamineze.

Trecind la fotografia artistica, aici sint permise tot felul de "licente'. Nu exista reguli sau cerinte stricte. Afara de una: imaginea sa comunice. Ceva frumos, interesant, valoros, sau sa "dea de gindit', sa bucure ochii si mintea, sa emotioneze, sa atraga, sa socheze

In comparatie cu modalitatea documentar-stiintifica, se produce o schimbare in atitudinea fotografului fata de subiectele sale. El nu mai este legat de obligatia de a reda, de a oglindi in mod fidel, un anume aspect, ci el este liber sa aleaga orice subiect pe care il interpreteaza, dupa cum crede de cuviinta, in conformitate cu gindurile sugerate, cu legaturile de idei iscate de fantezia sa, cu ceea ce simte in fata unui spectacol maret al naturii sau in fata unei flori crescute pe buza unei prapastii. In fotografiia artistica, omul din spatele aparatului devine factorul principal in lungul lant de operatii care duc spre imaginea finala. El trebuie sa stapineasca si sa subordoneze impulsului sau creator, toate elementele de tehnica, fizica si chimie, toate manipularile mestesugului, astfel ca ideea care l-a impins la realizarea imaginii sa-si pastreze claritatea si valoarea initiala. El trebuie sa-si stapineasca atit de bine mijloacele tehnice de creatie, incit folosirea lor corecta sa nu-l mai multumeasca; el le supune necesitatilor creatiei. El cere mai mult, rezultate mai deosebite, atit regulilor de foto-compozitie, cit si performantelor obisnuite ale obiectivului, bromurii de argint sau revelatorului.

Dar nu numai atit - desi e foarte mult. Valoarea fotografiei artistice este indisolubil legata de valoarea personalitatii creatorului ei. Numai acel drumet care iubeste, simte, intelege muntele, care este dornic sa-si impartaseasca parerile si stie s-o faca cu maiestrie, numai acest drumet va realiza cele mai frumoase si valoroase imagini.

Este interesant si instructiv de urmarit cum au evoluat conceptiile de abordare a peisajului in arta plastica, tot o arta a imaginii ca si fotografia. Ne vom referi din nou la documentata carte a lui Wojciechowski "Arta Peisajului'. Nu facem altceva decit s-o rasfoim si sa notam unele titluri de capitole: Lauda naturii vegetative. Viziunea cosmica a naturii. Peisajul idealist. De la contemplarea naturii la peisajul imaginatiei. Caracter vizionar, misticismul, simbolismul, suprarealismul. Romantismul. Peisajul eroic. Peisajul poetic. Ritmizarea geometrica. Magia obiectelor. Peisajul expresiei. Peisajul decorativ. Peisajul primitiv. Natura ca expresie a sentimentelor interioare. Viziune apocaliptica. Suprarealismul si pictura metafizica. Peisajul geologic. Arta marii sinteze.

Simpla insiruire a acestor titluri are darul de a infatisa intr-un mod lapidar si foarte pregnant, marele numar de conceptii si atitudini fata de natura si redarea lor in peisaj. S-ar parea ca ele au aparut intr-un anumit moment, au predominat o perioada mai lunga sau mai scurta, ca apoi sa dispara, fiind inlocuite de alte curente. Totusi aceasta nu este decit o realitate aparenta. De fapt ele coexista si balanta este inclinata ba intr-o parte, ba in alta, prin aparitia unei mari personalitati creatoare, sau in perioada de adinci schimbari sociale. Werner Hofmann, de exemplu, in cartea sa "Fundamentele artei moderne' (Editura Meridiane, 1977), descopera antecedente ale unor curente foarte moderne azi, in arta evului mediu si chiar in antichitate. Tot astfel, intr-o expozitie colectiva sau intr-un album cu peisaje fotografice, realizate de mai multi autori, se pot recunoaste tendinte clasice, romantice, constructiviste, poetice, expresioniste sau decorative. Analizindu-ne clar pe noi, putem constata, dupa imprejurari sau stare emotionala, pendulari spre atitudini uneori foarte deosebite. Important de retinut este existenta registrului larg de posibilitati de abordare pe care ni-l ofera natura.

Din aceste framintari si schimbari, care, spre binele artei, continua si azi, se poate trage concluzia ca cel ce pleaca la drum cu dorinta de a face fotografii, nu este bine sa se considere incatusat de anumite principii sacrosancte care sa-i frineze elanul creator. El trebuie sa asculte numai de indemnurile inimii si gindirii sale. Daca aceste indemnuri sint bune, fotografiile sale vor fi de asemenea bune.

Totusi, in afara de aspectele atit de insemnate ale conceptiei de abordare a peisajului, mai intervin si problemele foarte concrete, legate de cerintele stricte ale limbajului prin imagini fotografice si cele ale tehnicii propriu-zise. Aici trebuie respectate anumite reguli si urmariti parametri foarte obiectivi, fiindca, in caz contrar, oricit de valoroasa ar fi conceptia, ea nu poate fi materializata intr-o imagine fotografica corecta, raminind doar in domeniul dezideratelor. Ne referim la ,,mestesugul' fotografiatului cu cerintele lui foarte concrete. Ca sa existe o imagine fotografica, trebuie, in primul rind, sa existe. Acestea trebuie sa se afle intr-o anumita corelatie de marime, de plasare, de luminozitate si colorit unele fata de celelalte. Fara lumina nu exista forme. Ele sint influentate de caracteristicile luminii - intensitate, directie, difuzie sau concentratie.

Dupa alegerea formelor cu luminozitatile lor si delimitarea cadrului imaginii, urmeaza preocuparile tehnice - masurarea luminii (cu exponometrul), determinarea marimii contrastelor, reglarea claritatii imaginii si a profunzimii necesare, determinarea vitezei de miscare a obiectelor din cadru (oameni, ramuri, frunze, nori etc.) - care se finalizeaza in reglarea timpului de expunere si a diafragmei.

Aceasta suita de operatii hotaritoare cere timp. ragaz pentru gindire si pentru cumpanirea alternativelor. De aceea nu se recomanda drumetului sa se grabeasca la drum. Pasul domol, cu opriri pentru a privi de jur-imprejur, este tot atit de binefacator pentru calitatea fotografiilor, ca si pelicula proaspata sau vreun obiectiv de mare performanta. Drumetul trebuie sa-si educe inclinatia de a descoperi subiecte. De aceea el trebuie sa observe atent ceea ce intilneste in drumul sau si sa se obisnuiasca sa evalueze in termen de valoare fotografica chiar si cel mai neinsemnat copac, colt de stinca sau tufis de scaeti. El merge mult pina la "virf'. Tot timpul are virful muntelui cu forma lui caracteristica in fata. Il poate fotografia de zeci de ori de la diferite distante, din ce in ce mai aproape. Insa imaginea devine mai interesanta, mai graitoare, mai firumoasa, daca va include in imagine un prim-plan. Acesta va da adincime, contrapunct de forme, contrast tonal, va umple unele goluri nedorite (prea mult cer. de exemplu), va echilibra cadrul, va fi un element mai insolit care sa atraga privirea. Cite imagini care ar fi putut sa fie excelente, se rateaza, din cauza ca s-a mers prea repede si s-a trecut cu nepasare pe linga un prim-plan valoros !

Apoi, natura nu se priveste doar. Ea se contempla. De aceea si la descrierea traseelor fotogenice au fost incluse adesea momente de contemplare. In acest secol al vitezei, hai sa ne permitem capriciul de a ne opri, pentru a verifica cunoasterea exacta a cuvintelor. Sa deschidem "Dictionarul limbii, romane moderne' la verbul ,,a contempla'. Iata ca gasim: ,,vb. I Trans. si refl. A (se) privi indelung (si cu admiratie) si mai jos gasim sub "contemplare vie = perceperea nemijlocita, corecta, a lucrurilor si a fenomenelor naturii, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare (si care da oamenilor, pe baza practicii, o justa reflectare a insusirii obiectelor)'.

Exista locuri care imbie la contemplare in adevaratul sens al cuvintului. Ei bine, dati curs invitatiei la contemplare ! Lepadati rucsacul si tolaniti-va comod in iarba. Lasati-va patrunsi de farmec. Visati cu ochii deschisi. Dati friu liber gindurilor. Meditati. In astfel de locuri si momente se pot face cele mai bune fotografii cu conditia sa va reamintiti si la un moment dat ca vreti sa faceti o fotografie ca trebuie sa filtrati impresiile pina nu va ramin decit cele vizuale. Mireasma ierbii, adierea calduta a vintului, susurul piriiasului, starea de "bine' pe care o resimtiti - toate acestea nu apar in imagine. Deci, cind va uitati prin vizor, elimirati-le din ecuatie. Cautati forme, lumini, linii, mase tonale, juxtapuneri si contrapuneri, armonii si contraste. Acestea si numai acestea contribuie la realizarea imaginii. Contemplarea va va ajuta sa le alegeti si sa le orinduiti in modul cel mai fericit, asa cum ati visat cu ochii deschisi.

Este recomandabil ca atunci cind va hotariti sa faceti o fotografie, sa incercati sa va ginditi la titlul ei. Unii fotografi sustin ca fotografiile nu au nevoie de titlu, deoarece imaginea buna se auto-explica. E adevarat - in parte. Decit sa se puna titluri ca, de exemplu "Studiu', "Atmosfera', "Rasarit de soare in munti', mai bine lipsa. Pentru alte fotografii, mai ales cele cu caracter documentar, este neaparat nevoie de titlu. Cel putin pentru localizare. Darea unui titlu cere adesea multa pricepere, chiar talent. El trebuie mai mult sa sugereze decit sa explice, sa completeze in doua-trei cuvinte ceea ce nu poate fi redat prin limbaj vizual, sa indrepte gindirea privitorului pe un anumit fagas. Dar, mentionind mai sus titlul imaginii, ne referim la un titlu care se da inainte de realizarea fotografiei. Acest titlu, la care se poate renunta, sau care poate sa fie modificat cind fotografia este gata, are rolul de a concretiza, de a organiza procesul de realizare al imaginii. Daca, de exemplu, fotograful se gandeste la un titlu ca "Poiana haiducilor', altfel isi va alege elementele, decit daca si-ar fi ales titlul "Poiana Ielelor' sau pur si simplu "Poiana narciselor'. Dintr-odata, exprimarea in cuvinte a gindurilor sale determina mai clar alegerea unor mijloace de expresie (lumina, cadraj, obiectiv fiu sau clar, sub sau supraexpunere etc.), astfel ca redarea ideii sale sa fie cit mai reliefata. Fara gindul la titlu, el va fotografia "corect', in mod obisnuit, fara efortul de a transmuta, de a interpreta in sensul dorit, elementele existente.

Pe de alta parte, cunoscind numele date de popor locurilor pe unde trece, el va fi influentat de ele la realizarea fotografiilor. Nu poti sa fotografiezi in acelasi fel, in starile de spirit diferite provocate de denumiri ca "Trei pasi de moarte' sau "Valea dragostei'.

Marele numar de subiecte intilnite ii da posibilitate drumetului sa aleaga cu o mare exigenta intre subiectele interesante sau cele banale. Este bine de stiut ca se poate face o separare intre subiecte fotogenice si nefotogenice si tot atit de bine este sa cunoastem caracteristicile fotogenice ale fiecarui masiv.

Iata spre pilda lista de subiecte nefotogenice, alcatuita de Andreas Feininger (Photographic Seeing, Prentice Hall, Inc., Englewood Clifts, New Jersey, 1973): "subiecte neinteresante, fade, fotografii la care se exclama "ei si ? !', fotografii de la prea mare departare in care subiectul principal apare prea mic, subiecte supraincarcate, dezordonate, fotografii cu fundaluri necorespunzatoare (ramuri care deranjeaza, frunzis, stilp si fire de telefon, de tonalitati apropiate de subiect), planuri apropiate goale, dezordonate, contraste prea puternice sau prea slabe, umbre gresit reprezentate sau in directii contradictorii, lumina prea puternica, regie necorespunzatoare si "trucaje nereusite'. Lista aceluiasi autor de subiecte si procedee fotogenice, este tot atit de instructiva: "subiecte cu forme puternice, dar simple, contururi clare, bine definite, redarea structurii de suprafata a obiectelor, colorit care sa permita in alb-negru o redare grafica, subiecte care sa sugereze dinamism, spontaneitate,. naturalete, fotografii mai neobisnuite, mai originale, cu subiecte inedite, fotografiate din unghiuri noi si lumini frapante, creare de ritm in imagine prin repetarea unor forme similare, planuri apropiate si foarte apropiate'. Feininger recomanda contralumina ca cea mai fotogenica, in ciuda dificultatilor.

Numai prin memorarea celor doua liste de mai sus, dintr-o data aspectul fotografiilor poate face un salt apreciabil spre calitate superioara, incepatorii neavizati au mai ales o predilectie speciala pentru "vederi generale' in care inghesuie de-a valma munti si vai, case si copaci, prieteni si tot si tot ce se mai gaseste. Primul pas trebuie sa-l facem spre o selectie cit mai severa, spre simplitate si imbinarea unor forme clare, caracteristice, bine plasate in cadru.

Este greu de afirmat daca cele mai bune fotografii se fac sub impresia primului contact cu un masiv, sau daca ele se fac abia atunci cind drumetul este familiarizat cu un anume masiv. Sigur este un lucru: in locurile inca necunoscute se face o mai mare risipa de pelicula, fiindca nestiind ce te asteapta "mai departe, cauti sa profiti de ceea ce ai in fata, nestiind ca abia dupa culmea pe care o urci, incepe partea grandioasa a masivului. Desi, in general, trebuie evitata risipa de pelicula, nu este bine nici sa se treaca la zgircenie. Exista clipe care nu se repeta, intilniri neasteptate, suprapuneri neobisnuite de planuri. Trebuie profitat de acestea si "tras' un cadru, chiar daca fotograful este convins ca nu sint indeplinite toate conditiile optime. In astfel de imprejurari nu rare sint surprizele placute. Pe de alta parte, atunci cind se intilneste un subiect foarte bun, este imprudent ca se expuna un singur cadru. Se pot intimpla unele accidente cu acel cadru: sa se zgirie sau sa se pateze la developare, sa se piarda sau sa se rataceasca prin cine stie ce sertar, sa nu mai fie inapoiat cind se imprumuta unei publicatii etc. Atunci cadrul de rezerva va deveni de nepretuit. Cind se lucreaza color mai ales, pe pelicula reversibila, este cu atit mai necesar sa se expuna nu numai doua, ci mai multe cadre. Se va expune cu timpi diferiti: - l - 1X2 - spre a avea siguranta ca s-a dat expunerea cea mai corespunzatoare. Pe de alta parte nu se stie niciodata cit de ingrijit sint manipulate diapozitivele cind sint trimise la expozitii sau spre publicare, sau daca vor mai fi inapoiate. Este mai sigur sa se traga unul sau doua cadre in plus, decit sa se reproduca diapozitivul.

Cind pleaca intr-un masiv cunoscut, drumetul-fotograf este avantajat. Desi niciodata nu sint excluse surprizele placute, el stie clin excursiile anterioare la ce se poate astepta. Este bine ca in timpul oricarei excursii sa se "estimeze' posibilitatile eventuale de fotografiere si in alte conditii, la alte ore, in alte anotimpuri, pe alta vreme. Aceste posibilitati trebuie notate. Pe baza celor observate se pot face scurte insemnari, ca de exemplu: ,In punctul x trebuie venit dimineata', sau "copacul din punctul y ar fi frumos de fotografiat toamna in contralumina pe inserat'. Pe baza unor astfel de insemnari se pot programa trasee care vor da o recolta bogata de fotografii bune. Trebuie tins catre o astfel de cunoastere - fotografica - a diferitelor masive. Atunci excursiile fotografice vor avea tinte precise si fotografiile realizate vor fi de calitate. Orice traseu este bine sa fie parcurs in ambele directii, orele de pornire si antimpurile sa fie diferite si sa se incerce cit mai multe variante. Astfel, insemnarile pentru viitoarele fotografii vor fi si ele din ce in ce mai numeroase.

Fie ca se parcurge un traseu necunoscut sau unul cunoscut, trebuie sa se faca distinctia intre excursie pur si simplu turistica si excursie avind drept scop realizarea de fotografii. Pentru excursia turistica se aleg trasee mai lungi de-a lungul carora se cauta sa se vada obiective. Trebuie ajuns la timp in anumite locuri, de dimineata devreme, cind este mai racoare, se merge in mai departe, iar in miezul zilei se programeaza masa.

Pentru drumetul-fotograf orele cele mai propice pentru fotografiere sint dimineata pina la 9-10 si dupa amiaza dupa orele 16-17 (depinde de anotimp). Lui nu ii este indiferent la ce ora din zi trece prin portiunea care ofera cele mai interesante subiecte pentru fotografiat. El este "pelerinul soarelui', strins legat de conditiile de lumina. De aceea el treibuie sa-si planifice traseul cu harta, busola si ceasul, calculind orele in care va avea lumina din directia dorita. Astfel, in multe cazuri, el va trebui sa plece pe intuneric, pentru a ajunge la rasaritul soarelui in locul dorit. Pina pe la zece el va merge incet. In miez de zi, cind lumina este plata, fara umbre favorabile reliefurilor, el va putea sa grabeasca ritmul, pentru a ajunge pe inserat intr-un alt loc "fotogenic'. In unele cazuri va gasi necesar sa se urmeze exemplul admirabilului peisagist de munte, Carol Lehmann din Brasov, care isi lua sacul de dormit cu el, pentru ca orele "forte' sa-l prinda chiar la locul cel mai potrivit. Uneori se poate intimpla ca fotograful sa trebuie sa astepte acea combinatie perfecta intre forma muntelui si forma si pozitia unui nor, sau profilarea mai accentuata a unei culmi, mingiiate de o contralumina. Nu are importanta cit asteapta. Fotografia trebuie sa reuseasca asa cum a fost gindita. De aceea programarea traseului pe o zi nu poate fi foarte strinsa, si trebuie sa permita modificari si variante. Se recomanda ca grupul cu care pleaca drumetul-fotograf la drum, sa nu fie mare si nici compus din "nerabdatori', "grabiti' sau "nervosi'. Desi este o imprudenta, cunoscutul fotograf de munte Ion Petheu pleaca de obicei singur, pentru a evita discutii neplacute si a se putea concentra nestingherit asupra fotografiatului.