REPORTAJUL

reportajul

Reportajul de televiziune trebuie sa prezinte, prin materialul sau, ceva din puzzle-ul destinat sa reconstruiasca realitatea cotidiana. De aceea din ce in ce mai des, realitatea devine obiectul referential al discursului mediatic. (Garvey si Rivers, 1987, p. 177)

Televiziunea moderna si, mai ales, interactive a anilor '90 recomanda reportajul ca pe o relatare captivanta despre un aspect din realitate. Cu alte cuvinte, decuparea mai mult sau mai putin subiectiva a unui eveniment din fluxul cotidian recent ori mai indepartat - bine temperat intr-o naratiune care sa contina mai multe elemente vizuale adecvate mesajului verbal - constituie unul dintre ingredientele unui reportaj reusit. Rportajul modern de televiziune trebuie sa prezinte o relatare precisa, detaliata si argumentata, ''faptului'' relatat, astfel incat miza reportajului convingator sa fie una dubla: informative si expresiva.

Sre deosebire de interviu si de stirea audiovizuala, reportajul impune asa-zisa "clauza a participarii directe", fata de care jurnalistul are dreptul sa uzeze de un atu invincibil al profesiei sale: "Stiu, am fost acolo, am vazut si am dretul sa vorbesc".

Un bun reportaj este, in primul rand, o naratiune coerenta, in care toate momentele subiectului sunt respectate. Conventiile dramatice si stilistice bine motivate permit inceperea unui reportaj cu punctul culminant (pentru a creea o zona de impact si de a castiga din primele momente atentia telespectatorului) sau cu finalul, (pentru a provoca si a sustine curiozitatea asupra protagonistilor si a cauzelor), ceea ce nu inseamna insa ca un reportaj care urmeaza este mai putin izbutit. Insa indiferent care ar fi forma de comunicare, reporterul trebuie sa-si adapteze "instrumental" jurnalistic la tipul de eveniment pe care il transmite, si tocmai focalizarea mai accentuate pe una sau alta dintre componentele relatarii determina o clasificare a tipurilor de reportaje pentru televiziune.

Astfel se poate face distinctia intre urmatoarele categorii de reportaje:

Reportajul de stiri.

Reportajul de profunzime.

Reportajul analitic.

Reportajul-ancheta.

Reportajul de stiri este tipul clasic de reportaj, de mica intindere (max. 3 min.) regasit frecvent in jurnalele de stiri ale majoritatii televiziunilor. Important si specific este faptul ca informatia transmisa, se refera la un eveniment actual, care are loc intr-un interval de timp precis delimitat, ( o singura zi), asa incat marcile temporale ale unui asemenea unui tip de reportaj vor fi formulate la modul: "astazi", "in urma cu cateva ore", "in aceasta dimineata", subliniind in acest fel informatia de stricta actualitate. Obiectivitatea, o alta calitate a reportajului de stiri, este o caracteristica obtinuta in special prin verificarea surselor si a datelor si prin raportarea "la rece" a detaliilor semnificative ale unui eveniment.

Prin definitie, un reportaj obiectiv este "un reportaj care prezinta informatia astfel incat, participantii la evenimentul respectiv sa fie gata sa declare ca aceasta nu a fost denaturata".

Reportajul de profunzime este mai amplu ca dimensiuni si mai dificil de realizat fata de reportajul de stiri. O dimensiune specifica a acestei specii de reportaj este plasarea evenimentului in context, caracteristica ce presupune o documentare minutiuasa a reporterului si un bun control al detaliilor. Acestea din urma trebuie sa fie amplasate gradual, pentru a crea o perspectiva subiectului si pentru a raspunde treptat la patru dintre intrebarile esentiale ale stirii: "cine? ", "ce? ", "cand? ", "unde? ".

Reportajul analitic (de interpretare) isi centreaza atentia pe relevarea contradictiilor din interiorul unui eveniment si se straduieste sa raspunda intrebarii "de ce? ". Este un tip de reportaj dificil, care necesita experienta jurnalistica, spirit polemic si exercitiu al interpretarii. La finalul unui bun reportaj analitic, telespectatorii ar trebui sa fie incapabili de partea cui sa aflat jurnalistul pe parcursul relatarii, desi acesta este de departe tipul cel mai personalizat din reportaj. In reportajul analitic, jurnalistul este implicat in colectarea, ierarhizarea si explicarea informatiei, asa incat pozitia echidistantei in analiza este foarte greu de mentinut.

Reportajul-ancheta (de investigatie) este un reportaj al probelor si al argumentelor imbatabile (documente vizuale si sonore, depozitii ale martorilor), de aceea este considerat si sursa a gloriei rapide pentru reporter. Un jurnalist de investigatie se bucura de o reputatie dubla, castiga un timp relativ scurt, fata de un coleg al sau de breasla care va relata despre rocile de origine vulcanica.

Etapele realizarii reportajului:

1.Pregatirea reportajului.

2.Deplasarea echipei de filmare la locul evenimentului.

3.Intoarcerea la redactie.

4.Redactarea reportajului.

1.Pregatirea reportajului.

Reportajul de televiziune porneste de la o idee pe care autorul reportajului si-a formulat-o pornind de la cateva date preliminare referitoare la un eveniment considerat important. Intentia reporterului, datele esentiale pe care le detine si o prima schita a subiectului propus vor fi expuse intr-un sinopsip, (rezumat in scris al viitorului reportaj), pentru a fi supuse aprobarii editorului. Odata avizat si aprobat sinopsipul, urmeaza seria preparativelor specifice oricarui reportaj de televiziune:

a). "Cine? ", "ce? ", "unde? ", "cand? ". Reperarea exacta a locului de desfasurare a evenimentului este utila nu doar pentru orientarea echipei (in situatia transmisiunii directe), ci si pentru construirea scenariului, care precede intotdeauna filmarea propriu-zisa. Cand bugetul alocat realizarii reportajului permite efectuarea unei prospectii, atmosfera si coordonatele spatiale ale evenimentului sunt "vizionate" anticipat, asa incat dispunerea camerelor video si asumarea elementelor de ambianta vor fi optime.

Contactul cu actorii principali ai evenimentului este asigurat tot cu ocazia prospectiei sau, daca aceasta nu este posibila, prin schimb de mesaje scrise si prin convorbiri telefonice care vor perfecta momentele din desfasurarea filmarii.

Practic, jurnalistica a demonstrat ca actorii evenimentului trebuie       "pusi in tema" fata de intentia reportajului si de subiectul acestuia, fara a li se expune in amanunt zonele de interes si prioritatile reportajului in abordarea temei. Contactarea persoanelor oficiale implicate ofera, intr-adevar, un plus de operativitate, dublat insa de dejavantajul "camuflarii" aspectelor acute ale subiectului, fiindca de foarte putine ori, "un oficial" sa se refere la chestiuni incommode si sa le puna la dispozitie presei.

Pana la deplasarea la locul de desfasurare al evenimentului, reporterul trebuie sa verifice, in repetate randuri, daca ziua, locul si ora nu s-au modificat si daca in "distributia" participantilor nu au intervenit schimbari.

b). Documentarea este un moment din pregatirea reportajului, care nu poate fi eludat. Timpul alocat acestei etape este foarte limitat, de aceea reporterul are nevoie de o accesare rapida si eficienta a surselor si de o capacitate maxima de selectie a informatiei. In mod obligatoriu o documentare adecvata va completa datele initiale detinute asupra evenimentului si a actorilor.

2. Deplasarea echipei de filmare la locul evenimentului

Iesirea pe "teren" a echipei de filmare influenteaza vizibil comportamentul participantilor si, uneori, chiar agenda evenimentului. De aceea, ajuns la locul faptei, reporterul terbuie sa se orienteze rapid si sa observe coordonatele "juste" ale evenimentului, ca si punctele sale de real interes. Pentru o buna prognoza asupra situatiei de comunicare, devin utile urmatoarele elemente:

-Selectarea unor martori credibili. Nu orice participant la un eveniment este dispus sa vorbeasca si, invers, nu orice vorbitor care crede ca detine calitatea de martor poate oferi marturia cea mai relevanta. Identificarea exacta a martorului (nume, prenume, functie, grad de implicare in desfasurarea evenimentului) este obligatorie si confera credibilitate sursei. Reportajul nu trebuie sa accepte anonimatul sursei decat in situatii extreme, cand depozitia in nume propriu pericliteaza viata celui care ofera informatiile. Difuzarea interviului acordat "neoficial", de catre persoane care nu doresc sa fie citate, este contrara deontologiei jurnalistului.

-Apelul la surse oficiale. Ofera girul de competenta al unor foruri tutelare si institutii, dar nu este suficient de credibil pentru telespectatori. E stiut faptul ca un purrtator de cuvant va fi partizanul intereselor si al imaginii institutiei pe care o reprezinta.

-Interactiunea cu alti junalisti poate fi profitabila in masura in care are loc schimbul de informatii, ca intre profesionisti ai mass-media, sau poate fi derutanta daca, in virtutea legilor concurentei, fiecare isi apara dreptul de a avea intaietate asupra subiectului.

-Expertii prezenti la fata locului pot fi surse utile pentru reporter, cu conditia ca ei sa se conformeze regulilor de redactare a audiovizualului: informatie concisa in limbaj nespecializat, la care sa aiba acces categorii diverse ale publicului.

-Observatia directa, a reporterului aflat pe teren, nu este deloc neglijabila. Mai ales in cazul unor reportaje care privilegiaza descrierea si nu logica asertiva, o sursa de elemente expresive e datorata abilitatii personale autorului de reportaj de a-si "asuma" ambianta. Nu este nevoie de excese stilistice si nici de efuziuni sentimentale care sa exteriorizeze participarea, in ordine subiectiva, a celui care relateaza. Pentru televiziune, comentariile minime si pertinente, care insotesc o buna naratiune a imaginii, reprezinta reteta ideala.

3. Intoarcerea in redactie.

Cand nu este vorba de un reportaj in direct (care nu presupune interventii de postprocesare), si de un reportaj inregistrat -materialul brut stocat pe banda magnetica va traversa cateva etape de elaborare pana la faza finita, cand caseta poate fi predata spre difuzare.

Vizonarea materialului brut poate fi facuta, initial, de catre reporter pentru a stabili:

-daca la intoarcerea de la locul evenimentului imaginile filmate servesc unghiului de abordare stabilit la sfarsitul documentarii;

-daca viziunea editoriala nu s-a diversificat gratie imaginilor filmate, completandu-se cu elemente neasteptate, mai interesante si mai dinamice, astfel incat tratarea subiectului sa suporte modificari;

-ierarhizarea informatiei este comlementara cu imaginile captate si in tensiune si, pe cat posibil, cu un punct culminant, sa tina cont de unghiul unic de abordare a subiectului, asimiland detaliile samnificative, elementele de culoare, emotia si interesul uman;

-stilul in care va fi redactat reportajul, cu o premeditare precisa a tuturor elementelor care vor fi incluse.

4. Redactarea reportajului.

Este etapa de personalizare a reportajului, deoarece atunci cand se vorbeste de stil intr-un reportaj pentru televiziune este vorba, in fapt, de o combinare izbutita a unor precepte standard cu elemente de originalitate. Astfel, un reportaj reusit trbuie sa tina seama de:

-regula conciziei (conform careia frazele sunt scurte si alerte, iar termenii utilizati apartin lexicului comun, fara abuz de metafore si de abstractiuni);

-intro-ul reportajului trebuie sa retina atentia si sa provoace interesul fata de continuarea subiectului: regula primului cadru socant creaza adesea un impact util in mentinerea audientei;

-unghiul de abordare a subiectului trebuie enuntat in primele doua minute ale reportajului, pentru a asigura coerenta formatului;

-finalul reportajului nu trebuie sa lase loc unor asteptari neonorate, ci sa inchida complet subiectul si, pe cat posibil, intr-o maniera memorabila; ultimele secvente raman, de obicei in atentia telespectatorului, ca si ultimele cuvinte ale comentariului;

-finalurile elaborate in formula moralizatoare sunt desuete si dau impresia ca il abuzeaza pe telespectator.

Cateva sugestii utile pentru montarea reportajului

Cea de-a doua vizionare a materialului filmat e bine sa fie facuta de catre reporter, asistat de operatorul de imagine si de editorul de montaj; colaborarea celor trei specialisti sa determine selectarea, in materialul finit a cadrelor celor mai elocvente.

Pentru a obtine "harta" completa a elementelor de sunet si imagine, noteaza separat: reperele de timp de pe banda, planurile, elementele de ambianta, sincroanele pe care urmeaza sa le incorporezi in produsul final;

Lasa imaginea sa exprime si sa povesteasca fara sa o "sufoci", mixand-o cu un comentariu redundant. Imaginea si sunetul trebuie sa fie complementare, iar intr-un reportaj de televiziune este indicat sa faci economie de cuvinte.

Cateva secunde de imagine fara comentariu, inainte de "intrarea in subiect" vor provoca un suspans binevenit pentru debutul reportajului.