PASTRAVUL INDIGEN (SALMO TRUTTA FARIO L.)

PASTRAVUL INDIGEN (SALMO TRUTTA FARIO L.)

Pastravul indigen (Fig. 1), denumit si Pastrav de rau, Pastrav sau Pastrav comun, este salmonidulul cel mai raspandit in apele noastre de munte.

Fig. Pastrav indigen

Raspandire : Traieste in apele de munte, din apusul Europei pana in Muntii Ural, in cele ale Africii de Nord (Algeria ,Maroc) si ale Asiei mici. A fost introdus din America de Nord, India,Africa , Noua Zeelanda si Madagascar la sfarsitul secolului al IX-lea. (fig.2)

La noi in tara, in afara apelor si paraielor de munte, unde este preponderent in zona care-i poarta numele, se afla raspandit si in lacurile alpine si de baraj, intinzandu-si stapanirea asupra lor de la altitudinea de 150 m (Cerna si Valea Beiului) pana sus, in golul alpin , la 2260 m (Tau portii). Din lungimea totala cat reprezinta reteaua hidrografica a apelor curgatoare de munte, pastravul indigen ocupa 11.500 km, populand si un numar de 75 lacuri alpine si de baraj din zona montana, fie natural (Balea, Calcescu, Lacul Rosu.), fie introdus pe cale artificiala.

Actiunea de repopulare a apelor cu aceasta specie are loc anual, prin introducerea de puieti crescuti, din primavara pana in toamna, in toplite. Incepand cu anul 1965 a avut loc o larga actiune de populare a lacurilor alpinele din masivele Rodnei, Fagaras, Candrel, Parang, Retezat, Tara Godeanu., utilizandu-se si puieti obtinuti din icre provenite din import ca fiind specia de lac, specie care practic reprezinta o varietate a pastravului indigen.

Azi,doar cateva lacuri montane nu au viata piscicola, fie datorita esecului actiunii de populare ca de pilda Lacul Caltun din masivul Fagaras si unele lacuri din Caldarea Jiului-Parang, fie datorate adancimii sub 2 m a apei si lipsei de oxigen din timpul iernilor aspre.

Fig. 2 - Zona de raspandire

Cresterea artificiala a pastravului indigen in vederea producerii puietului pentru repopularea anuala a apelor de munte are loc in majoritatea pastravariilor noastre. Fac exceptie doar cateva pastravarii care produc numai pastrav de consum, Curcubeu sau Fantanel, printre care se numara pastravariile : Slanic, Friza, Campul Cetatii si Popoci.

Descriere : corp puternic, in forma de fus, putin turtit lateral si acoperit cu solzi marunti. Capul este lipsit de solzi; inotatoarea codala este scobita in tinerete si aproape dreapta la exemplarele batrane si la cele adulte care traiesc in lacuri alpine de baraj. Celelalte inotatoare sunt usor rotunjite. Linia laterala, putin pronuntata , are in lungul ei intre 110 si 125 de solzi.(fig. 3)

Fig. 3 - Pastrav indigen

Maxilarele sunt puternice, prevazute cu numerosi dinti aduși inauntru, care indica aptitudini de mare rapitor. Exemplarele batrane si uneori masculii in epoca boistei au maxilarul inferior mai lung si curbat in sus.

Coloratia corpului este foarte frumoasa, fiind intrecuta numai de cea a Fantanelului: brun pe spate si alb-murdar pe flancuri si burta. Spatele si flancurile sunt presarate cu puncte negre sau brun inchis , amestecate cu stelute rosii inconjurate de inele alb-galbui. Punctele rosii lipsesc pe linia spinarii si uneori merg pana in dreptul abdomenului. Ele se gasesc raspandite si pe nodalca. La unele exemplare punctele negre sunt foarte numeroase, raspandite pana si pe operculii, la altele insa predomina cele rosii. (fig.4)

Coloratia variaza in functie de locul de trai, de culoarea fundului albiei, de lumina care patrunde in locul unde isi are ascunzisul si, in mai mica masura, de felul hranei. Astfel este mai deschisa , de la verde-brun pana la galben-pal, in apele cu fundul pietros si vegetatie arborescenta pa maluri si mai inchisa-de la negru la verde-masliniu-in locuri umbrite, cu apa adanca sau cu fundul acoperit de vegetatie (muschi, alge).

Fig. 4 - Pastrav indigen(forma de fus)

Pana la varsta de un an si uneori chiar mai tarziu, tineretul poarta pe flancuri umbre ovale transversale(Fig. 5).

Desi este un peste agil si iute, invingand o viteza a curentului apei de 2-3,5 m/s, trei particularitati ii sunt caracteristice: frica, lipsa de abilitate si voracitatea; fuge la cea mai mica miscare de pe mal; prins in cirlig, in loc sa se incurce spre mal asemenea celorlalti pesti, el inoata spre mijloc tinand firul intins; atins cu mana pe sub pietre nu fuge; da la momeala chiar cand este satul.

Fig.5 - Pastrav indigen

Locul de trai-hrana. Fiind un peste de apa rece il gasim in ape cu temperaturi cuprinse obisnuit intre 12-16C vara si 1-3 C iarna. In apele a caror temperatura urca peste 19C se intalnește foarte rar, locul lui fiind luat aici de pestii albi.

Sub numele generic de pesti albi sunt cuprinsi pestii care traiesc in mod obisnuit in zona inferioara a apelor de munte, ca: clean, mreana vavata, scobar, beldita etc.

Pastravul iubeste apa limpede cu mult oxigen dizolvat (9-12mg/l) suportand insa si pe durata scurta si apa tulbure.

Un rol deosebit in viata pastravului indigen il are locul de ascunzis, pe de o parte datorita faptului ca apa mica si limpede face sa fie zarit cu usurinta, iar pe de alta parte, fiind un peste rapitor care-si culege hrana din apa sau de la suprafata ei, are nevoie de locuri de panda. Il gasim astfel sub bolovani, radacinile arborilor de pe mal, arbori cazuti in apa, casite etc. Locul de adapost si-l paraseste numai in epoca boistei sau cand puhoaiele il transporta la vale. Pentru locurile bune de adapost se dau adevarate lupte intre pastravi. Pentru crearea lor,apele de munte se amenajeaza cu cascade podite (fig.6).

Fig. 6-Cascada podita

Hrana, foarte variata de altfel, o formeaza larvele de insecte care traiesc in apa sub pietre, asa-numitii corobeti, latatusii, diferitele insecte ce zboara la suprafata apei. Fiind carnivor prin excelenta ,se hraneste, in special la varste inaintate, si cu pestii mici care-i stiu de frica: boisteni si grindei avand predilectie deosebita pentru zglavoace, a caror carne pare sa fie gustoasa. Ataca si semeni mai mici de-ai sai, pe care insa nu-i prinde cu prea multa usurinta.

Cresterea. Pastravul indigen creste in functie de bogatiile in hrana a apei respective si de temperaturi cuprinse intre 14 - 16C. La temperaturi sub 2 - 3C inceteaza sa se mai hraneasca.

Dimensiunile obisnuite ale pastravului indigen de la noi, la diferite varste, sunt :

6-12cm , cu 4-20 g, la varsta de 1 an;

15-20 cm, cu 50-120g, la varsta de 2 ani;

25-30cm, cu 150-250g, la varsta de 3 ani;

30-35cm, cu 250 - 500g, la varsta de 4 ani;

35-45cm, cu 400-700g, la varsta de 5 ani.

Fig. 7-Pastrav indigen

In apele bogate in hrana , cum sunt: Oasa, Lacul Lotru etc. Pastravul indigen are o crestere foarte rapida, fiind bun de undita in toamna celui de al doilea an de existenta. In apele Fagarasului, mai reci si mai sarace in fauna nutritiva, cresterea e mai inceata: abia in vara celui de al patrulea an de viata se situeaza printre pestii buni de cosul pescarului. (fig.7)

In apele reci si sarace in hrana, cresterile sunt mai mici, ajungand abia la jumatate.

Pastravul indigen traieste pana la varsta de 10-12 ani si poate atinge greutatea maxima(Lacul Vidraru) de 4,5kg.

Reproducerea. Pastravul devine matur sexual la varsta de 2 -4 ani, masculul mai devreme decat femela. Boistea sau bataia cum i se mai spune , are loc prin lunile octombrie-noiembrie, cand apa de munte s-a racit pana la 7-8C. Este mai timpurie in apele reci si in toamnele mai scurte,si mai tarzie in apele ce se racesc mai tarziu sau in toamne lungi.

Cand frunza arinului incepe sa se desprinda de pe ramuri,pastravii sunt gata de nunta. In aceasta perioada ei imbraca asa-numita "haina de nunta", primind o coloratie mai aprinsa decat de obicei. Acum femela se deosebeste cu usurinta de mascul, avand abdomenul mai plin si orificiul genital marit si umflat.

Cuprinsi de focul dragostei, pastravii urca in carduri spre izvoare, sarind obstacole chiar de 1m inaltime. Nu toate exemplarele intreprind drumul spre apele limpezi si oxigenate ale izvoarelor. Unele din ele "se bat" in apropierea locului de trai in cazul in care gasesc aici conditii bune de boiste.

Femela, urmata de 1-2 masculi, isi depune icrele in locurile de bataie curatite de mal, frecandu-si abdomenul de pietrisul fin, iar masculii le stropesc cu lapti. Dupa aceasta, femela acopera icrele, cu ajutorul cozii,cu un strat subtire de pietris. Dupa depunerea icrelor si a laptiilor, pestii slabiti, se lasa dusi la vale de curentul apei si revin la vechile locuri de adapost .

Pastravii din bazinele pastravariilor depun icre ceva mai tarziu decat cei din rau. In unii ani, datorita variatiilor de temperatura din sezonul autumnal, recoltarea icrelor se prelungeste pana la sfarsitul lunii decembrie.

Marimea icrelor si numarul pe care il depune o femela depinde de greutatea ei, de varsta ei,si indeosebi de bogatia in hrana a apei in care traieste. Icrele, de culoare portocaliu-galben au un diametru intre 3-6 mm, fiind mai mici la pastravii tineri si mai mari la cei mai in varsta. De asemenea, ele sunt mai mari la pastravii din lacurile alpine decat la cei din paraiele de munte.

La 1 kg greutate-corp, o femela depune intre 2200 si 4500 icre. Numarul icrelor variaza, la pastravii din liber, de la un parau la altul, in functie de o serie de factori, intre care cel mai important il constituie capacitatea biogenica a raului respectiv (Fig. 8).

Fig.8 - Icre de pastrav

In urma masurilor facute la un numar minim de 10 femele de diferite varste din fiecare apa mentionata mai jos au rezultat urmatoarele medii la 1 kg greutate-corp pentru pastravul de rau: 2200 bucati-raul Buda-Arges; 2300 Valea Ieri; 2400 bucatii-paraul Schit - Ceahlau; 2900 bucati-Raul Mare-Retezat; 3000 bucati-Valea Iadului si Lacul Vidra; 3200 bucati-paraul Barnar; 3300 bucati-Somesul Rece; 3800 bucati-Valea Putnei-Suceava; 4000 bucati-raul Lotru,amonte de coada Lacului Vidra si 4200 bucati in raul Sebes-Oasa.

Icrele stau in apa la incubat un numar variabil de zile, in functie de temperatura apei: mai putine zile cand apa este mai calda si mai multe zile cand apa a scazut.

In general, in apele tarii noastre, puietul iese pe la mijlocul lunii martie-inceputul lunii aprilie, dupa 140-180 zile de la depunerea icrelor.

Pentru ca puietul sa iasa din icre acestea trebuie sa acumuleze un numar de grade-zile (totalul temperaturilor zilnice ale apei intre data depunerii icrelor si a ecloziunii) variind intre 330 si 380. Cifrele de mai sus rezulta din datele inregistrate la diverse pastravarii din tara,intr-un interval de 5 ani.

Odata cu racirea timpului, pastravul nu se mai hraneste decat in masura foarte mica, intra la adapost sub pietre si isi reia activitatea de rapitor dupa dezghetul apei.

Fig. 9 - Pastravul indigen (Salmo Trutta Fario)-Paraul Barcau

Diverse. Pastravul indigen are o carne foarte gustoasa cand este preparat proaspat in unt, dupa ce timp de o ora a stat la sare. Fript pe jaratic,in foi de brusture sau in zair "la protap" cum se spune, este delicios. Afumat si impachetat in "varzob" de brad satisface cele mai alese gusturi, daca a fost bine preparat (5-6 ore in sare, in prealabil).

La izvoarele raului Barcau (fig. 9), pe paraiele Toplita si Boita, traieste o varietate de pastrav indigen careia ii lipsesc punctele rosii, cele negre fiind repartizate rar pe tot corpul .Varietatea a fost denumita Salmo trutta linneus si este unica aici in apele tarii. Pe viitor va fi crescuta artificial in bazinele pastravariei Izvorul Barcaului, urmand a fi reintrodusa in paraiele amintite,unde s-a imputinat pana la disparitie datorita exploatarilor. Traieste in amestec cu pastravul indigen.

In paraul Barnar, afluent al Bistritei moldovenesti, in localitatea cu acelasi nume, pastravul indigen are o coloratie deosebita, galben pe burta si fancuri, cu umbre ovale si puncte rosi rare. (Fig.10)

Se presupune ca ar fi un pastrav rezultat al unei vechi incrucisari dintre pastravul indigen bastinas si cel fantanel (Salvelinus fontinalis) adus si populat aici la inceputul secolului al XX-lea.

Numeroase exemplare cu caracteristicile coloristice mentionate sunt sterile.

Pescuitul sportiv al pastravului este deosebit de atragator. Se pescuieste cu lanseta folosind lingurite metalice de diferite forme sau pestisori artificiali.

Fig. 10 - Pastravul indigen din raul Barnar

Pescuitul cu momeli naturale, in ciuda faptului ca este permis in unele ape de munte, pierde din ce in ce mai mult teren, cei care se considera adevarati pescari de pastrav vazand acest pescuit ca lipsit de sportivitate.

Sezonul de pescuit incepe de la 1 mai si se inchide la 14 septembrie. Dimensiunea minima este de 20 cm; intr-o zi de pescuit se pot retine 10 bucati si in majoritatea apelor curgatoare se pot pescui numai doua zile pe saptamana. Pescarul care a prins un pastrav subdimensionat este obligat sa il desfaca cu grija din carlig si sa-l elibereze in rau. In cazul in care a fost ranit prea grav va fi taiat in bucati si aruncat in rau, spre a servi drept hrana celorlalti pesti.

In liber, reusita reproducerii este foarte redusa. Se aprecieaza ca abia 1-2% din puietii iesiti din icre ajung la maturitate datorita daunatorilor, puhoaielor si numeroaselor alte cauze.

Datorita acestui fapt, fondurile de pescuit trebuie repopulate in fiecare an cu puietul pe cale artificiala (Fig.11).

Puietul se produce in pastravarii si se considera anual pentru reteaua apelor de munte un necesar de 14 milioane de puieti. Aceastia cresc in prealabil in locuri de deversare numite toplite pana toamna cand, adaptati in mare masura la mediul natural se introduc in rau si in lacuri montane.

Fig.11 - Operatia de mulgere