BIODIVERSITATEA MICROORGANISMELOR

Termenul de "biodiversitate" semnifica diversitatea tuturor organismelor vii, terestre si acvatice si include diversitatea in interiorul fiecarei specii, ceea ce echivaleaza cu diversitatea genetica, diversitatea speciilor unui ecosistem, ceea ce semnifica diversitatea taxonomica si diversitatea ecosistemelor, care inseamna diversitatea ecologica (di Castri, l995). Cea mai scurta definitie a biodiversitatii este data de formula: totalitatea genelor, speciilor si ecosistemelor dintr-un areal. Biodiversitatea este intr-o dinamica permanenta si este definita ca un ansamblu de interactiuni genetice in interiorul fiecarei specii, al speciilor si al diversitatii ecologice.

Desi biodiversitatea reprezinta o problema actuala nu numai pentru comunitatea stiintifica, ci si pentru diferite organizatii guvernamentale si neguvernamentale, pentru politicieni si economisti, interesul pentru diversitatea microorganismelor a fost, in mod neasteptat, foarte scazut.

Cele mai multe studii si programe au ignorat total microorganismele sau le-au acordat o pozitie marginala.

Desi au exista numeroase cercetari privind prezenta, frecventa si functiile microorganismelor in cele mai diferite medii naturale, prima incercare de interpretare a lor intr-un cadru conceptual adecvat, a avut loc in anul l99o (di Castri si Younes).

Anul l992 marcheaza prima recunoastere oficiala (Hawksworth si Collwell), a necesitatii de a recupera ignoranta asupra unor aspecte-cheie, privind diversitatea microorganismelor, care indeplinesc, asa cum este unanim recunoscut, activitati indispensabile oricarei forme de viata.

Un imbold deosebit privind explorarea diversitatii microorganismelor in medii dintre cele mai neobisnuite a venit din partea biotehnologilor, impresionati de unele descoperiri recentr din microbiologie si oarecum dezamagiti de limitele si diferentele dintre sperantele si realizarile ingineriei genetice. Ei au ajuns la concluzia ca "biodiversitatea naturala reprezinta cea mai mare resursa a Planetei, cel mai putin utilizata pentru inovatie in biotehnologie" (Bull, l992).

Studiile de diversitate a microorganismelor sunt marcate de o serie de dificultati specifice: in primul rand, de nevoia de a le studia nu ca indivizi, ci ca populatii si nu in mediul lor natural, ci in conditii artificiale de laborator. Dar, caracterele fenotipice care stau la baza sistematicii traditionale se pot modifica (evident, in limite fixate de genotip), in asa fel incat microorganismele cultivate nu reproduc niciodata fenotipul natural, ci unul corespunzator conditiilor artificiale in care sunt puse.

Dificultati majore sunt legate de studiul asocierilor diferite dintre microorganisme, precum dintre micro- si macroorganisme, de la cele facultative la cele obligat simbiotice sau parazitare, ca si din inconvenientele decurgand din explorarea mediilor greu accesibile sau extreme. In cazul bacteriilor, se adauga marea variabilitate, determinata de transferul orizontal de gene purtate de plasmide, prin procese de parasexualitate, care nu sunt limitate numai in cadrul speciei, ci se pot produce interspecific, intergeneric si probabil chiar intre regnuri diferite (de exemplu, intre bacterii si fungi). Frecventa proceselor de transfer in mediile naturale (sol, acvifere, caile digestive etc.) este mult mai mare decat era de asteptat pe baza experientelor de laborator (Kellenberg, l994). In sfarsit, o alta dificultate majora, deosebit de pregnanta, mai ales in cazul bacteriilor, provine din lipsa unei conceptii clare privind definirea speciei, esentiala pentru studiile de diversitate si, decurgand din aceasta, absenta unui sistem natural de clasificare.

S-a recurs la solutii controversate, considerate de unii autori ca inaplicabile izolatelor din mediile naturale, acceptabile din punct de vedere pragmatic, operational utile, de identificare pe criterii arbitrare, selectionate subiectiv, in functie de asemanari, trecand cu vederea caracterele necomparabile sau divergente.

Datorita acestor sisteme de clasificare create artificial, condamnate sa greseasca, cunostiintele privind diversitatea microorganismelor sunt foarte sumare si contradictorii, atat sub raportul numarului global de specii estimate, cat si privitor la cele identificate (tabelul de mai jos).

Numarul speciilor virale si biologice cunoscute si al celor considerate ca existente in natura. Denumirile diferitelor grupuri sunt utilizate in sens colocvial si nu taxonomic (dupa date din literatura de specialitate)^*.

Dupa di Castri si Younes (199o), Mc Neely si colab. (199o), Bull si Hardman (1991), Select Committee Science and Technology (1991, 1992, Bulll, Goodfellow si Slater (1992), Truper (1992), Groombridge (l992).

^**Definitia standard a speciei biologice nu se aplica virusurilor. Eigen (1993) propune conceptul nou de "quasispecie", aplicabil exclusiv acestor entitati infectioase.

^***Inclusiv Cyanobacteria si Archaebacteria.

^****Inclusiv levurile si fungii lichenizati.

^*****Semnele de intrebare marcheaza absenta estimarilor sau a unor date certe pentru grupurile respective de organisme.

Decurgand din aceasta, cunostiintele referitoare la multe din functiile lor ecologice specifice si la proprietatile lor potentiale sunt foarte limitate.

Diversitatea bacteriilor este putin cunoscuta. Numarul global al speciilor bacteriene este estimat in limite uimitor de largi: 8oo ooo (Klaus si Kubitki, 1982), 3o ooo (di Castri si Younes, 199o), 2 - 3 milioane (Truper, 1992) si 8 milioane (Groombridge, 1992).

Cifra maxima, considerata initial ca nerealista este sustinuta de numeroase observatii recente, care sugereaza ca fiecare din cele 6 - 1o milioane de specii de insecte, poate purta cel putin o specie bacteriana ignorata pana in prezent.

Margulis, Chase si Guerrero (1986) au demonstrat ca fiecare specie de termite din genul Triconympha poarta in medie 1o specii de bacterii noi pentru stiinta. Eliminarea lor cu ajutorul antibioticelor determina moartea gazdelor axenice, dupa o saptamana, fapt ce demonstreaza rolul lor esential in viata insectelor. In sprijinul acestui punct de vedere pledeaza observatia lui Hawksworth (l992), dupa care, in asociere cu insectele ar exista cel putin un milion de specii ignorate, apartinand genului Spiroplasma (Mollicutes), probabil cel mai bogat in specii dintre genurile prezente in natura. Se adauga numarul mare de specii bacteriene prezente in diferite tipuri de relatii cu acarienii.

Prin contrast cu aceste date, numarul speciilor identificate este, in estimarile cele mai optimiste, de ordinul a 3 ooo - 4 ooo, ceea ce reprezinta o,o4 - o,o5% raportat la estimarile maxime. Datorita acestui fapt, sistematica bacteriana reprezinta singurul domeniu in care numarul speciilor identificate a scazut de la 21 ooo, inregistrat in Index Bergeyana (l974) si in suplimentele sale, la 2 258 specii (inclusiv cianobacteriile, apartinand la 561 genuri, in determinatorul Bergey (1994). Explicatia rezida in faptul ca datorita ineficientei tehnicilor clasice, aceiasi specie a fost descrisa de mai multe ori, sub diferite denumiri, infirmate ulterior cu metodele moderne. Cauzele acestei situatii sunt multiple:

Numarul mic de specii descrise reflecta deficientele metodelor traditionale de izolare si identificare. Datorita diversitatii lor fiziologice, nici un mediu de cultura si nici un set de conditii de crestere nu corespund diferitelor categorii de microorganisme;

insuficienta exlorare a unor medii naturale greu accesibile (largul si sedimentele marilor si oceanelor, gradientele intermediare intre conditiile nete de aerobioza si anaerobioza etc.) sau a celor heterogene (solul etc.).

o alta motivatie decurge si din faptul ca microbiologii si-au focalizat aria de interes apropape exclusiv asupra unor bacterii importante pentru medicina, agricultura si industrie. Majoritatea studiilor fundamentale s-au concentrat asupra unei singure bacterii - E coli - ajungand la ideea falsa ca intelegerea aprofundata a biologiei acesteia ar fi o paradigma pentru cunoasterea bacteriilor in general si chiar, intr-un sens mai larg, a tuturor organismelor;

un factor important - putin asteptat - este acela ca in multe medii naturale, microorganismele se gasesc intr-o stare de stress, datorita unor conditii nefavorabile (lipsa de nutrienti in multe medii acvatice, variatii de pH, temperatura etc.). Conditiile de supraalimentare, tipice pentru mediile artificiale de cultura sunt inhibitoare, toxice sau chiar letale pentru microorganismele din mediile naturale. Intre acestea se inscrie un spectru larg de bacterii "necultivabile", corespunzatoare diferitelor strategii de supravietuire la stress, cum sunt, in principal, asa zisele bacterii "nerecuperabile" sau ultramicrobacterii (Torella si Morita, 198o).

Urmarea este ca in functie de diferiti factori, pot fi cultivate si identificate foarte putine dintre bacteriile vizibile prin microscopie directa, restul de 99,9% din speciile existente in natura, ramanand inaccesibile metodelor traditionale de izolare si identificare.

Importanta studiilor de biologie moleculara

Insatisfactia produsa de deficientele sistematicii clasice, la care s-au adaugat progresele biologiei moleculare si nu in ultimul rand, tentatia unei abordari filogenetice (de trecere de la simple exercitii intelectuale speculative, la descifrarea unor aspecte ale evolutiei microorganismelor, bazate pe date experimentale) au dus la utilizarea progresiva a tehnicilor moleculare. Ele includ o gama relativ larga, cele mai frecvent folosite fiind: compozitia in baze (G + C%), hibridarea ADN/ADN si ADN/ARN, sondele de ADN si de ARN, secventa bazelor in ADN genomic si in ARNr (5S, 16S si 23S) etc.

Aplicarea tehnicilor moleculare la un numar mare de habitate naturale a relevat existenta unui rezervor enorm de bacterii necultivabile, pana in prezent necunoscute, prin evidentierea nui numar imens de genomuri bacteriene difrite. Astfel, intr-o proba de sol, din care, cu metodele clasice se izoleaza un numar limitat de specii, tehnicile moleculare evidentiaza intre 5 ooo si l3 ooo de genomuri diferite. Aceasta situatie s-ar datora si marii heterogenitati a solului, fiecare proba incluzand multe microhabitate diferite, cu microbiotele corespunzatoare. Mediile acvatice sunt mult mai omogene si, ca urmare, contin un numar mai mic de genomuri bacteriene, bogatia in specii fiind cu mult mai mica decat in sol. Datele mentionate demonstreaza ca indicii de diversitate calculati pe baza studiilor traditionale se refera numai la mica parte din comunitatile reale de microorganisme, si anume, la cea care poate fi cultivata, iar organismele descrise ca dominante pot fi, in realitate, dintre cele mai putin reprezentative pentru comunitatea naturala. Aceasta diversitate reala nu trebuie ignorata, deoarece formele necultivabile sunt viabile, inglobeaza nutrienti, fac sinteze proteice (Chowdburry, 1993), iar in unele medii pot metaboliza cantitati semnificative de nutrienti, avand un rol important in retelele trofice ale ecosistemelor respective.

Chiar mai mult, bacteriile aflate in stare de latenta sau "in repaus" (care nu se multiplica) pot transfera gene si sunt uneori hipermutabile. Datorita prezentei unor enzime si functii metabolice complet diferite fata de normal, ele pot "adapta" mutatiile ("mutatii dirijate" sau "induse de selectie") la nevoile celulei, de a relua sau de a continua cresterea (Kellenberger, 1994).

Tehnicile de biologie si genetica moleculara au schimbat radical intelegerea diversitatii microorganismelor, evidentiind gradul imens de heterogenitate genetica a taxonilor microbieni si permitand si permitand detectarea unor grupuri de microorganisme, pana in prezent necunoscute. In acest sens exista numeroase probe concrete. Astfel, pe baza criteriilor moleculare s-a demonstrat ca cele 19 tulpini de Deinococcus radiopugnans, considerate ca absolut identice pe baza tehnicilor clasice conventionale, apartineau la 17 tipuri atat de diferite incat apartenenta lor la o singura specie era exclusa.

Un alt exemplu semnificativ este furnizat de datele lui Ward, Weller si Bateson (199o), care au analizat structura ARNr extras dintr-o impaslire de cianobacterii dezvoltate pe suprafata apei provenite din izvorul Octopus din Yellowstone National Park (SUA). Studiile amanuntite cu tehnici clasice efectuate de-a lungul mai multor ani au permis stabilirea prezentei "cu certitudine" a l4 specii diferite. Analiza ARNr 16S a permis identificarea a inca opt specii noi, demonstrand valoarea limitata a metodelor traditionale, care ignora o parte semnificativa din diversitatea reala a comunitatilor de microorganisme.

In sfarsit, sistematica moleculara a demonstrat ca una din cele mai active si mai studiate bacterii celulozolitice din rumen, descrisa de taxonomia clasica sub denumirea de Bacteroides succinogenes este, in realitate, o asociere a doua specii, genetic distincte: Fibrobacter succinogenes si F. intestinalis (Montgomery si colab. 1988). Aceste rezultate cu consecinte pozitive majore au creat si un anumit impas, deoarece demonstreaza ca in foarte multe cazuri, caracterele clasice fenotipice sunt inselatoare si, in plus, lipsite de orice relevanta filogenetica.

Opinia curenta este ca datorita lor, taxonomia bacteriana actuala va fi complet rescrisa pe baze experimentale si ca definirea taxonilor sai se va deplasa progresiv, de la nivelul organismic/celular, la cel molecular. Tinand seama insa de complexitatea sistemelor biologice, chiar la nivelul cel mai simplu, reprezentat de bacterii, un demers de acest gen este evident reductionist si nescutit de riscuri.

Optiunea ideala este cea a unei taxonomii polifazice, integratoare, bazata pe utilizarea informatiilor fenotipice, chemotaxonomice si genetice, precum si pe cele ecologice.

Diversitatea microalgelor. Majoritatea autorilor apreciaza numarul speciilor cunoscute la circa 4o ooo, iar al celor existente, la 4oo ooo. Prin contrast Andersen (1992) estimeaza numarul global al speciilor algale la peste lo milioane, datorita, in special, marii diversitati a clasei Bacillariophyceae.

Desi sunt ubicvitare (in apele dulci si marine, in sol, pe roci si pe plante, pe ghetari si zapezi vesnice) si au o mare diversitate, microalgele sunt un grup relativ putin explorat. Andersen (l993) explica aceasta situatie printr-o serie de factori, proprii anumitor medii: l)dimensiunile mici, decurgand din situatia paradoxala in care cel mai mare ecosistem, reprezentat de biotopurile acvatice, care acopera 75% din suprafata biosferei si 9o% din volumul ei (Shilo, 198o) este dominat de cele mai mici organisme; 2)accesul dificil la multe medii naturale; 3)mobilitatea unor specii algale si capacitatea de a-si schimba frecvent pozitia; 4)modificarile dramatice ale numarului si speciilor prezente in unele medii, in perioade scurte de timp; 5)variatiile de temperatura si de iradiere solara; 6)heterogenitatea mediului natural, variabil si dinamic si interactiunile complexe; 7)absenta unui concept clar si universal acceptat cu privire la definirea speciei.

Diversitatea fungilor. Numarul speciilor cunoscute in anul 1983 era de 69 ooo, iar cel real este estimat la 1 ooo ooo - 1 5oo ooo (Hawksworth, 1988; May, 1991).

Grupul de fungi cu cel mai mic numar de specii este reprezentat de levuri, cu aproximativ 59o de specii, apartinand la 81 de genuri, dintre care au fost identificate peste 5oo specii (Barnett si colab., 199o). Aceasta situatie este determinata de mai multi factori: 1)sunt putine numeric; 2)se dezvolta usor pe medii artificiale de laborator; 3)sunt usor observabile prin microscopie fotonica; 4)atat speciile patogene cat si cele de interes tehnologic au fost mult studiate datorita interesului pentru practica. In plus, in prezent sunt considerate ca arhetip al celulelor eucariote si, in consecinta, folosite ca model de electie pentru studiile fundamentale ca si pentru producerea de proteine recombinante prin tehnici de inginerie genetica.

Diversitatea protozoarelor ste putin studiata, desi, ca si in cazul algelor, multe specii pot fi identificate pe criterii morfologfice. Dupa unii autori, ar fi grupul cel mai numeros de organisme prezente in natura. Numarul global al speciilor este estimat la peste loo ooo, iar al celor cunoscute, la 3o 8oo (31%).

Diversitatea virusurilor este putin studiata. Nefiind sisteme biologice, aceste entitati infectioase nu se incadreaza in conceptul de specie biologica - standard. Eigen (1993) propune un concept nou, de "quasispecie". Numarul "speciilor" virale identificate este de 5 ooo, iar al celor estimate ca prezente in natura, de circa 5oo ooo.

Ansamblul acestor date sugereaza in cazul microorganismelor, un grad foarte mare de diversitate, comparativ cu macroorganismele (cu exceptia insectelor). Prin contrast, numarul speciilor identificate este foarte mic si perspectivele imbunatatirii acestei situatii nu sunt apropiate: in plan global, annual sunt descrise circa 1o ooo de specii noi, dintre care numai 12o sunt bacterii si 1 7oo sunt fungi (Preston Cloud, 1988).

Particularitatile diversitatii microorganismelor in diferite ecosisteme

Ca regula generala, microorganismele sunt bine dotate pentru a avea o distributie foarte larga si o tendinta generala de raspandire ubicvitara, determinata de dimensiunile mici, usurinta dispersarii prin apa si aer, adaptabilitatea enorma, datorita versatilitatii si flexibilitatii metabolice, multiplicarii rapide si capacitatii de a tolera conditii nefavorabile pentru alte organisme, prin prezenta unor forme specifice de rezistenta sau de adaptare la medii extreme.

Dupa Groombridge (1992), varietatea niselor ecologice exploatate de principalele grupuri de macro- si microorganisme este direct corelata cu varsta lor geologica ("ecologia recapituleaza filogenia", Price, 1988). Ca urmare, cel mai mare spectru de nise apartine bacteriilor, urmate in ordine descrescanda de alge, protozoare, fungi, animale si plante.

Conditiile de mediu influenteaza compozitia in specii a comunitatilor bacteriene si, in anumite conditii pot fi esentiale pentru supravietuirea speciilor individuale. In consecinta, particularitatile de diversitate ale unui mediu natural sunt influentate de gradiente fizico-chimice (nutrienti organici si anorganici, pH, substante toxice, temperatura etc.) si variaza in diferite grade, de la diversitatea mare din sol, la cea redusa din apele curgatoare nepoluate si, mai ales, in unele medii extreme.

Diversitatea speciilor microbiene tinde sa fie mica si limitata la populatii foarte specializate, in ecosistemele controlate fizic (izvoare calde si fierbinti, mlastini acide, regiuni de desert etc.), in care influenta stressului fizico-chimic puternic prevaleaza fata de interactiunile echilibrate si integratoare dintre specii.

Prin contrast, diversitatea speciilor tinde sa fie mai mare in ecosistemele controlate biologic, in care importanta interactiunilor dintre populatiile de microorganisme depaseste influenta mediului fizico-chimic (abiotic). Acesta este cazul solului nepoluat.

Regiunile si habitatele cu mare diversitate de macroorganisme sunt, deopotriva, bogate in microorganisme ca o consecinta a a numarului mare de microorganisme saprobionte, simbiotice sau parazitare (Whitecomb si Hackett, 1988). Exista insa si habitate fara nici o importanta pentru macroorganisme, dar in care prezenta si conservarea diversitatii microorganismelor este esentiala.

Comunitatile de microorganisme cu o mare diversitate sunt mai stabile si mai apte sa competitioneze in limite largi de toleranta fata de fluctuatiile mediului, desi nu se cunoaste nivelul prag de diversitate necesar pentru a mentine stabilitatea comunitatii (Atlas, 1992). Capacitatea de a competitiona poate fi depasita de perturbarile severe si/sau continue ale mediului. Spre exemplu, comunitatea stabila, diversa a namolului activat din statiile de epurare a apelor uzate poate tolera influxul accidental sau continuu al unor concentratii mici de substante chimice toxice, in timp ce aportul masiv al acestora o dezechilibreaza pana la suprimare.

O categorie aparte o reprezinta microorganismele extremofile care populeaza mediile cele mai neobisnuite ca: mediile hipersaline si chiar cristalele de sare, gheturile polare si zapezile vesnice, apele termale si fierbinti, mediile hiperalcaline si hiperacide etc.

La limita extrema se situeaza populatiile de bacterii hipertermofile (Pyrococcus furiosus) sau "superhipertermofile" ( Pyrolobus fumarii), care se dezvolta inca la ll3^o C, in peretii "fumegatorilor" din izbucurile hidrotermale suboceanice (Galapagos Rift). Dezvoltarea este optima la lo5^o C si inceteaza la 9o^o C. Aceste date sugereaza ca limita de temperatura maxima de crestere pentru procariote (mult mai rezistente decat eucariotele), temperatura de 15o^o, la care se desfac legaturile chimice din moleculele informationale si din alte macromolecule esentiale.

Semnificatia marii diversitati microbiene intr-un habitat

Prezenta unui anumit grad de diversitate este o necesitate absoluta pentru a asigura functiile variate, necesare functionarii retelelor trofice, a ciclurilor biologice si pentru mentinerea ecosistemului (Solbrig, 199o). Situatia este foarte evidenta in cazul habitatelor ce contin substante "recalcitrante", a caror degradare nu este posibila decat prin procese de co-metabolism.

Desi exista unanimitate in a considera ca microorganismele reprezinta un component esential, fara de care nu poate exista un ecositem stabil, semnificatia marii diversitati microbiene nu are o explicatie unanim admisa.

Bazati pe caracterul ubicvitar al microorganismelor si pe marea lor versatilitate metabolica, unii cercetatori considera ca bogatia in specii microbiene a unui ecosistem nu ar corespunde unei nevoi reale pentru mentinerea ecosistemului. Ea ar fi, mai degraba o expresie a acestui caracter ubicvitar.

In opozitie cu acest punct de vedere, se considera pe baza a numeroase observatii, ca un anumit grad de redundanta functionala, asigurat de prezenta in unele regiuni a unui mai larg spectru de specii diferite, capabile sa indeplineasca functii similare este, fara indoiala, benefica pentru mentinerea si stabilitatea ecosistemului.

Un exemplu ilustrativ este cel al ectomicorizelor din padurile temperate, in care unele specii de arbori pot forma micorize cu peste loo de specii diferite de fungi. Fenomenul este foarte important, datorita sensibilitatii fungilor de micorize la poluare. In aceste conditii, practic totdeauna se vor selectiona unele specii de fungi, rezistenti fata de poluanti, care vor asigura producerea ectomicorizelor. Habitatele respective sunt avantajate: in mediile cu grad ridicat de biodiversitate, disparitia unei specii, chiar daca este dominanta, poate fi inlocuita de o specie "mascata" ("ascunsa") functional, capabila sa o inlocuiasca. De aceea, redundanta functionala confera stabilitate, rezistenta la stress si o capacitate superioara de recuperare, intrucat pierderea unei specii-cheie este "tamponata" de altele cu functii similare (Pery si colab., 1989, Bull si colab., 1992).

Disparitia unor specii de microorganisme este o realitate, demonstrata atat pe baza unor observatii certe, cat si prin analogie cu acest fenomen, in cazul plantelor si animalelor.

Datele existente sunt sumare. Stim foarte putin referitor la mecanismele care determina o diminuare a diversitatii microorganismelor si, in special, asupra speciilor esentiale pentru anumite ecosisteme, respectiv asupra celor a caror eliminare ar putea avea efecte nocive asupra stabilitatii sau chiar a existentei unui ecosistem.

Cuantificarile acestor pierderi sunt iluzorii deoarece, dupa cum am aratat, cunostiintele asupra diversitatii microorganismelor sunt foarte reduse. Unele date sunt bazate pe simple presupuneri, sau pe extrapolarea datelor din regiuni de megadiversitate. Astfel, Raven (1988), pe baza datelor privitoare la reducerea suprafetei padurilor tropicale, apreciaza ca pana in a doua decada a secolului urmator, vor disparea aproximativ 35 ooo de specii de fungi.

Este normal de conceput ca microorganismele asociate cu plantele si animalele pot fi conservate atata timp cat sunt protejate gazdele lor si ca disparitia sau degradarea acestora au consecinte asupra diversitatii microorganismelor.

Cuantificarile disparitiei unor microorganisme din apele dulci, marine sau chiar din sol sunt mai greu de formulat. Oricum, disparitia unor specii este la fel de inacceptabila si de alarmanta, nu numai pentru botanisti si zoologi, ci si pentru microbiologi.

Sfarsitul secolului gaseste stiintele microbiologice intr-o situatie paradoxala: triumfatoare, datorita uimitoarelor progrese in domeniul propriu si rolului lor esential in revolutia biologiei moleculare si a celei biotehnologice si, profund ignorante in ceea ce priveste cunoasterea propriului obiect de studiu.

Studiul diversitatii microorganismelor furnizeaza o directie cu importanta majora de lucru - din pacate neluata inca in seama de cercetarea microbiologica - si o sansa pentru a face sa se atenueze acest imens decalaj.