CATEGORII DOCUMENTE |
Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
In sistemul vechi de clasificare al lui Aristotel, lumea vie este impartita in doua regnuri: Plantae si Animalia. Odata cu descoperirea altor grupe de organisme, aceasta clasificare a devenit nesatisfacatoare, astfel incat numarul regnurilor s-a extins treptat
Hogg (l86o) si Haeckel (l866) au sesizat dificultatile de incadrare a unor organisme (Euglena, Chlamydomonas) si au propus un nou regn - Protista , pe care ulterior Hogg l-a denumit Protoctista , alaturi de Plantae si Animalia.
Acest sistem de clasificare a fost ameliorat de R. Stanier, prin diviziunea regnului Protista in doua subregnuri:
protiste inferioare, in care include microorganismele cu organizare de tip procariot (bacterii si cianobacterii) ;
protiste superioare, corespunzand microorganismelor eucariote si care cuprind algele, fungii si protozoarele.
In aceasa clasificare, regnul Protista include toate microorganismele eucariote si procariote, dar si un numar de macroorganisme pluricelulare nediferentiate (alge marine, bazidiomicete) .
Copeland (l938) a propus sistemul celor patru regnuri de clasificare a lumii vii:
l. Regnul Monera, in care sunt incluse bacteriile si cianobacteriile.
2. Regnul Protoctista, cuprinzand organismele eucariote inferioare, cu organizare, in esenta, unicelulara, sincitiala sau multicelulara, fara diferentiere celulara avansata (alge, fungi, mixomicete si protozoare).
3. Regnul Plantae cuprinde plantele terestre si acvatice.
4. Regnul Animalia.
Whittaker (l969) a propus un nou sistem de clasificare, care imparte lumea vie in 5 regnuri: Monera, Protoctista, Fungi, Plantae, Animalia.
Bergey a schimbat denumirea regnului Monera, in cel de Procaryota.
Criteriile de grupare ale sistemului se bazeaza pe trei niveluri de organizare: procariot; eucariot unicelular si pluricelular, precum si pe existenta a trei modalitati principale de nutritie: fotosintetica si secundar absorbtiva caracteristica plantelor, ingestiva, tipica pentru majoritatea animalelor si absorbtiva, caracteristica fungilor.
In acord cu aceste principii, sistemul de clasificare a celor 5 regnuri are urmatoarea structura:
l. Regnul Monera include organisme unicelulare, cu organizare de tip procariot: bacterii, cianobacterii, actinobacterii. Toate sunt unicelulare sau unicelular-coloniale, cu exceptia actinomicetelor, care au o organizare de tip micelial. Modul de nutritie este absorbtiv, iar metabolismul este de tip foto- sau chimiosintetizant.
2. Regnul Protoctista cuprinde microorganismele eucariote: algele microscopice, fungii acvatici flagelati si protozoarele. Limitele sale fata de celelalte regnuri nu sunt bine precizate. Termenul de Protoctista este preferat celui de Protista, deoarece, pe langa protozoare sunt incluse si organisme pluricelulare (alge marine, fungi inferiori), dar datorita absentei diferentierii tisulare sunt mai apropiate de organismele unicelulare. Metabolismul este foto- sau chimiosintetizant, iar nutritia este absorbtiva sau ingestiva.
3. Regnul Fungi cuprinde organisme eucariote imobile ce formeaza spori. Din spori, prin germinare se formeaza hifele, compartimentate in celule, prin septuri transversale. O aglomerare de hife formeaza miceliul. Prezinta procese sexuale de tip connjugativ, rezultatul fiind un miceliu dicarion. Starea dicariota este eventual urmata de fuziune, iar diploidia este tranzitorie, deoarece prin diviziuni meiotice se formeaza spori haploizi. In absenta procesului sexual, sporii se formeaza pe cale asexuata la varful unor hife specializate si se numesc conidii. La germinare, sporii sexuati sau asexuati formeaza o hifa.
Aproape toti fungii sunt aerobi, dar sunt heterotrofi fara exceptie. Nutritia este de tip absorbtiv. Fungii secreta enzime care degradeaza moleculele nutritive complexe din mediul extern. Moleculele simple sunt transportate prin peretele si membrana fungica.
4. Regnul Plantae este impartit in doua grupe: plante nevasculare (briofite) si plante vasculare (trachaeofite). Ultimele au tesuturi conducatoare (xilem si floem). Xilemul transporta apa si ionii de la radacini spre partile aeriene, iar floemul transporta seva elaborata in fotosinteza, de la nivelul frunzelor, in toata planta. Plantele se dezvolta din embrioni diploizi. Spre deosebire de animale, formate in cea mai mare parte din celule diploide si de fungi care sunt organisme haploide sau dicariote, plantele alterneaza in ciclul lor de dezvoltare, generatiile haploida si diploida. Generatia haploida se numeste gametofit, iar cea diploida se numeste sporofit. La briofite predomina faza de gametofit, iar sporofitul este mic si cu aspect total diferit. La tracheofite, predomina sporofitul, iar gametofitul este constituit dintr-un grup de celule dependente de sporofit.
5. Regnul Animalia cuprinde organisme multicelulare, cu nutritie de tip ingestiv. Celulele sunt diploide si se dezvolta din doi gameti haploizi: ovulul si spermatozoidul. Dupa fertilizare rezulta celula ou diploida, ce strabate etapele de blastula si gastrula. Celulele animale sunt lipsite de perete si de plastide, dar au o diferentiere tisulara foarte inalta.
Sistemele de clasificare cu 4 si 5 regnuri scot in evidenta heterogenitatea microorganismelor. In sistemul celor 5 regnuri, microorganismele apartin regnurilor Monera, Protoctista si Fungi.
Bacteriile se disting de celelalte organisme prin organizarea celulara de tip procariot., pe care Chatton a evidentiat-o inca din l925.
Toate sistemele moderne de clasificare rezerva bacteriilor o pozitie sistematica separata. Incadrarea lor alaturi de plante este "arbitrara si nelogica" (Stanier, l977), iar pastrarea ei in pofida numeroaselor argumente stiintifice care probeaza contrariul este rezultatul "refuzului de a privi lucrurile in fata''.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1503
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved