SISTEME DE COMUNICARE LA ALBINE

SISTEME DE COMUNICARE LA ALBINE

1 FEROMONII IN VIATA ALBINELOR

In viata albinelor intervin o serie de feromoni, care au fost studiati abia in ultimii ani.

Se dǎ numele de feromoni unor substante chimice susceptibile care transmit un mesaj, o informatie, in cadrul unei populatii omogene, de exemplu printre albinele din specia Apis Mellifera L. (Louveaux, 1987)

Acesti feromoni sunt substante care mijlocesc transmiterea unor mesaje la nivel interspecific. Deci comunicarea feromonalǎ este doveditǎ sau cel putin presupusǎ, in intregul regn animal, ea este cel mai bine cunoscutǎ si studiatǎ in cazul insectelor (Ghizdavu, Oprean 1987). Feromonii sunt emisi in exterior si actiunea lor se exercitǎ asupra altor indivizi ai aceleiasi colectivitǎti.

Existǎ feromoni la un numǎr foarte mare de animale, dacǎ nu la toate. Studiul feromonilor a debutat la insecte si foarte repede cercetǎtorii s-au interesat in mod deosebit de albine. Practic, nu se putea explica in mod rational actiunea exercitatǎ de matcǎ asupra albinelor lucrǎtoare. In prezenta unei mǎtcii, ovarele lucrǎtoarelor rǎman atrofiate, imediat ce un stup rǎmane orfan si daca nu poate inlocui matca, apar lucrǎtoarele ouǎtoare. Aceste lucrǎtoare nu dau nastere decat la masculi deoarece ouǎle lor nu sunt fecundate, dar ovarele lor functioneazǎ. Absenta mǎtcii a declansat un proces fiziologic complex, care nu poate fi explicat fǎrǎ sǎ facem apel la un vector complet de transmitere a informatiei referitoare la pierderea mǎtcii. Acest vector este un feromon, o substantǎ chimicǎ perfect cunoscutǎ in prezent si pe care matca o produce in glandele sale mandibulare.

In 1961 Butler si colaboratorii sǎi au izolat si identificat acidul 9-oxodectrans.-2-enoic (9-ODA) sau acidul geranic ca feromon emanat de matcǎ responsabil de identificarea acesteia. Acidul 9-ODA posedǎ printre alte proprietǎti pe cea de a bloca constructia de celule de matcǎ si de a atrage trantorii spre reginele virgine pe toatǎ durata zborului sau nuptial (Pain, Ruttner, 1963). Acest acid 9-ODA atrage in egalǎ mǎsurǎ albinele lucrǎtoare spre matcǎ si le stimuleazǎ sǎ o hrǎneascǎ pe aceasta din urmǎ si de asemenea sǎ construiascǎ celule de cearǎ pentru albinele lucrǎtoare. Acidul 9-ODA este denumit si substantǎ de matcǎ si in prezent a fost sintetizat si este testat in numeroase tǎri. In acelasi an, Pain (1961), raporta cǎ inca douǎ substante sunt responsabile pentru identificarea mǎtcii. Un al doilea feromon emanat de matcǎ a fost izolat, identificat si sintetizat, acesta este acidul trans-9-hidroxidec-enoic (9-HDA), acesti doi acizi 9-ODA si 9-HDA sunt secretati de glandele mandibulare ale mǎtcilor. Proprietǎtile cunoscute ale acidului 9-HDA consistǎ in blocarea cresterii ovarelor albinelor lucrǎtoare si mentinerea roiului compact, incitand albinele sǎ se aseze unele langǎ altele (Butler si Simpson, 1938, Gary 1974, Chauvin 1976). Ansamblul celor douǎ substante emanate de matcǎ se pare a fi unul din cei doi factori principali care mentin albinele in colonie. Utilizand cele douǎ substante de sintezǎ se poate de asemeni forta asezarea unui roi pe un loc determinat. Glandele mandibulare ale albinelor lucrǎtoare secretǎ un feromon foarte apropiat denumit 10 HDA (trans-10-hidroxidecenoiuc-2-enoic), ele nu secretǎ acidul 9-ODA decat atunci cand devin ouǎtoare.

Pe de altǎ parte s-a constatat cǎ albinele izolate trǎiesc timp indelungat in prezenta albinelor moarte si cǎ extractul obtinut la rece din albine in eter poate prelungi viata albinelor izolate. La fel extractul de cearǎ de albine are un efect similar, ca urmare a acestei constatǎri Chauvin si colaboratorii sǎi (1984) au scos in evidenta secretia de cǎtre albinele lucrǎtoare de substante de supravietuire care prelungesc viata albinelor izolate datoritǎ acizior aselinic si pimelic (Chauvin, Lafarge si Saligot). Aceste substante sunt acizii azelic si pimelic. O altǎ substantǎ fǎcand parte din substantele neidentificate, produse de glandele subepidermice ale abdomenului mǎtcii descris de Renner si Baumann (1964), care sunt responsabile pentru copulare. Cu alte cuvinte un trantor atras de matcǎ cu ajutorul acidului 9-ODA nu procedeazǎ la copulare decat dacǎ el a putut detecta aceastǎ substantǎ pe abdomenul mǎtcii. Acidul 9-ODA poate fi detectat de cǎtre trantori panǎla 50 metri, pe cand substantele secretate de cǎtre glandele tergitelor abdominale ale mǎtcii nu atrag trantorii decat pe o raza de 30 cm, dar ele au un efect puternic atractant asupra acestora, pentru cǎ activitatea lor de copulare creste in prezenta acestor feromoni (Renner si Vierling 1977). Aceste substante in amestec cu acizii 9-ODA si 9-HDA au in egalǎ mǎsurǎ proprietatea de organizare si de mentinere a " curtii mǎtcii ". In fine, matca posedǎ in cavitatea acului o pereche de glande numite ale lui Kojevnikov, care secretǎ o altǎ substantǎ odoriferanta, care atrage albinele lucrǎtoare. Dupǎ Pain si Roger (1978) existǎ un ritm circadian de secretie a feromonilor. Acesti autori au arǎtat cǎ ritmul de secretie a acidului 9-ODA este unimodular cand un minim de 270 micrograme pentru o matcǎ la ora 8 si nivelul feromonilor ridicat intre orele 11-17 cu un varf de 750 micrograme pentru o matcǎ la ora 14 (medie). Pe cand secretia acidului 9-HDA prezintǎ un ritm cu 3 varfuri foarte ridicate la ora 14, cu o productie de 28 micrograme pe albina lucrǎtoare si alte 2 la orele 23 si 5. Feromonii de matcǎ prin mirosul lor puternic atrag albinele lucrǎtoare, care le preleveazǎ prin lingerea mǎtcii. Organele lor olfactive si gustative preiau acesti stimuli pe care ii transmit altor albine lucrǎtoare. Se pot provoca de asemeni acesti stimuli inducandu-i acesti feromoni de matcǎ de sinteza unei regine artificiale din lemn. Albinele lucrǎtoare formeazǎ o " curte " in jurul reginei de lemn, atingand-o cu antenele lor si o ling si ii ridicǎ garda din jurul ei in timp de 2-3 minute. Intr-o colonie de albine nu se poate vorbi de o ierarhie, dar intodeauna existǎ o organizare permanentǎ de anasamblu a coloniei, care ar pǎrea datǎ de un creier colectiv ale cǎrui celule sunt albinele lucrǎtoare, trantorii si matca si comportamentul este rezultatul semnalelor emise si receptionate intre aceste celule. Feromonii produsi de matcǎ, in principal acidul 9-ODA sunt factorii majori ai organizǎrii vietii coloniei la fel de bine in interiorul si in exteriorul stupului. In consecintǎ, matca insǎsi este centrul de emisie a semnalelor si principalelor rǎspunsuri ale organizǎrii acestui creier colectiv. Cu mai mult de 170 de ani in urmǎ, Huber (1914) citat de Philippe (1999), descoperise cǎ albinele se agitǎ atunci cand descoperǎ absenta mǎtcii si cu 24 de ore mai tarziu de la aceastǎ descoperire ele construiesc botci, acordand o mare importantǎ acestui fapt, care a condus mai tarziu la descoperirea feromonior dupǎ anul 1960.

In organizarea colectivǎ intervin in mod egal feromonii produsi de cǎtre trantori si de cǎtre albinele lucrǎtoare. Un feromon emis de trantori este motorul care atrage numerosi trantori in aria definitǎ de acesta si in culoarul de zbor. Feromonii produsi de cǎtre albinele lucrǎtoare intervin cert in activitatea lor in diferite scopuri printre care si apǎrarea si orientarea. Feromonul de adunare este produs de glanda Nasonov sau glanda parfumului. Ea este situatǎ la capǎtul abdomenului albinelor lucrǎtoare intre al 6-lea si al 7-lea segment abdominal-tergida.

Albinele culegǎtoare marcheazǎ sursa de nectar expunand glandele Nasonov ale lor. Ele pot parfuma o nouǎ locuinta - stup. In timpul chemǎrii albinelor se pot observa usor aceste glande deschise care pot atrage un roi intr-un stup; albinele lucrǎtoare care au receptionat stimulul de prezenta a mǎtcii expun in masa glandele Nasonov care apar albicioase la extremitatea abdomenului. Un roi poate sǎ atragǎ albinele din alti stupi prin mirosul glandelor Nasonov ale lor, care este acelasi pentru toate coloniile. Intr-un roi aflat in miscare sau asezat, albinele lucrǎtoare recunosc matca lor sigur sau in parte prin mirosul feromonilor de matcǎ si expunand glandele Nasonov ale lor pot atrage alte albine lucrǎtoare. Inca nu se stie care este procedeul prin care albinele lucrǎtoare recunosc ca matca este a lor si nu una strǎinǎ pe care ele o resping. Feromonii glandei Nasonov contin (Bach si Sheaver 1962 si 1964, William, Picket si Martin, 1981) geraniol, acid gernaic si nerolic, (E)-citral, (Z)-citral, nerol si (E,E)-farnesol. Geraniolul, acidul nerolic si citralii se pare cǎ sunt compusi efectivi ai feromonului acestei glande. Se poate fabrica acest produs, care amestecat in proportia adecvatǎ constituie un atractant de roiuri. De asemeni se gaseste in comert un amestec brevetat de citral, geraniol, acid nerolic si acid geranic in proportie de 1,10 la 10 pentru primii trei componenti si o fractiune infimǎ de acid geranic.

A fost de asemenea descoperit un feromon de alarmǎ emanat de albinele lucrǎtoare constituit din acetat de izopentil. Acesta este sintetizabil artificial. Dand albinele lucratoare se gǎsesc intr-o situatie periculoasǎ ele scot acul (ap. Vulnerant) si emit un miros de alarma, iar in cazul in care ele nteapa dusmanul acul rǎmane fixat in tesuturi si marcheaza inamicul continuand sǎ ejecteze acest feromon timp de 5 minute (Morse, 1975). A fost pus in evidenta faptul cǎ acest tip de alarmǎ poate declansa la alte albine lucrǎtoare o oprire a emisiilor de feromoni ai glandelor Nasanov. Intre altii Shear si Boch 1964, au descoperit ca 2-heptanul (forma sintetizata a acidului acetat de izopentil) este prezent in glandele mandibulare ale albinelor lucrǎtoare si cǎ acest produs singur provoacǎ alarma, dar nu se stie inca cum il utilizeazǎ albinele.

Este de semnalat existenta unui feromon emis de puiet, care inhibǎ devoltarea ovarelor la albinele lucrǎtoare (Jay, 1970).

Reflexele albinelor declansate de cǎtre stimulii de origine feromonalǎ au o bazǎ geneticǎ si intensitatea unui grup de albine depinde de constructia lor geneticǎ, astfel cǎ blǎndetea sau agresivitatea sunt caractere ereditare. De asemeni capacitatea de curǎtire a stupilor este determinatǎ de o genǎ, care stimuleazǎ albinele lucrǎtoare sǎ curete celulele dupǎ iesirea puietului sau in cazul existentei puietului mort. O altǎ genǎ le determinǎ sǎ scoatǎ cadavrele larvelor din stup. Prezenta celor douǎ gene determinǎ albinele lucrǎtoare ale unei colonii sǎ aibǎ o oarecare rezistentǎ la loca americanǎ (Rothenbulher, 1968). Majoritatea geneticienilor entomologi sunt de pǎrere ca ansamblul comportamentelor si activitǎtilor insectelor si in particular a albinelor este genetic programatǎ incǎ de la formarea unui ou. De asemeni faptul cǎ matca depune toata viata sa ouǎ poate fi interpretat ca mecanism de cauzǎ si efect (stimul si rǎspuns) si nu ca termen de inventie inteligentǎ.

Incercand o clasificare a feromonilor si rolul lor in viata albinelor putem sǎ-i grupǎm dupǎ semnificatia mesajelor transmise in douǎ mari categorii de feromoni, respectiv, feromoni de dezvoltare (metabolici) si feromoni de actiune (de declansare).

Feromoni de dezvoltare (metabolici), care determinǎ aparitia in organele receptoare a unor modificǎri ale metabolismului sau dezvoltǎrii, ei prezentand o importantǎ potentialǎ considerabilǎ. Feromonii de dezvoltare sunt bine cunoscuti la albine. Dacǎ analizǎm situatia familiilor de albine, constatǎm cǎ ele trǎiesc in cuiburi inchise, cu intrǎri de mici dimensiuni, in interiorul cǎrora domneste intunericul. In aceste colonii coordonarea activitatii se realizeazǎ preponderent cu ajutorul unui sistem feromenal complex, produs in primul rand de matca. Printre multiplele functii indeplinite de feromonii de matcǎ 9-ODA se numǎrǎ si aceea ce determinǎ atrofia ovarelor si dezvoltarea acelor veninoase a albinelor lucrǎtoare si in final diferentierea functionalǎ si morfologicǎ a acestora fatǎ de matca, singura femelǎ pǎstrǎtoare a functiei de reproducere.

Feromoni de actiune (de declansare). Feromonii din aceastǎ categorie determinǎ aparitia in organele receptoare a unor actiuni sau schimburi de comportament. Clasificarea lor se face pe baza tipului de actiune declansat.

Din marea varietate a acestora se disting grupele mentionate in continuare, ce prezintǎ importantǎ in viata coloniilor de albine:

Feromonii de marcaj servesc la marcarea unor obiective, plante sau indivizi a caror identificare rapidǎ si precisǎ este de importantǎ majorǎ pentru existenta speciei. Dintre acestia amintim: -feromonii de balizaj (de urmǎ) cu ajutorul cǎrora albinele marcheazǎ itinerariul de deplasare cǎtre un nou loc de cuibǎrire sau cǎtre o nouǎ sursǎ de hranǎ ; -feromonii de recunoastere produsi de cǎtre matcǎ cu ajutorul cǎrora sunt recunoscuti membrii familiei si stupul, astfel de feromoni au fost identificati la albine; -feromonii mortuari (necrofori), prezenti la insectele sociale. In intunericul stupului identificarea indivizilor morti se face olfactiv pe baza unor substante odorante, specifice cadavrelor. Rolul de feromoni mortuari este jucat de unii acizi grasi care apar in prima faza (necontagioasǎ) a descompunerii, ei semnaleazǎ prezenta cadavrului, care este indepǎrtat urgent din stup. Se evitǎ astfel aparitia unei eventuale epidemii sau in cel mai bun caz colmatarea fundului stupului cu cadavrele albinelor moarte.

Feromonii de alarmǎ sunt foarte importanti pentru apǎrarea coloniilor de albine.-feromonii de agresiune sunt o categorie de feromoni de alarmǎ, care insǎ determinǎ nu fuga ci mobilizarea la lupta impotriva agresorului. Sunt produsi de albinele lucrǎtoare si se gǎsesc in secretia glandelor veninoase. Se elibereazǎ in momentul intepǎturii (5 minute de la ruperea acului de corpul albinei) sau chiar a pregǎtirii acului prin evaginarea segmentului purtǎtor al acului. Ruperea varfului abdomenului si cu el a glandelor veninoase in urma intepǎrii unui mamifer (pǎtruns in stup), urs sau om care recolteazǎ mierea de la albine determinǎ mobilizarea la lupta a albinelor lucrǎtoare si concentrarea lor in jurul agresorului.

Feromonii de agregare la insecte manifestǎ in ipostaze si forme diferite fiind comandati de emiterea unor feromoni specifici, la unele specii acestia fiind prezenti permanent, iar la altele numai in perioadele de reproducere sau migrare. Feromonii de agregare sunt prezenti in secretia feromonalǎ complexǎ produsǎ de matcǎ si asigurǎ coeziunea si stabilitatea familiei de albine (9-ODA si 9-HAD).

Feromonii sexuali cunoscuti in regnul animal la diferite grupe sistematice, mediazǎ relatiile dintre partenerii sexuali. O substantǎ emanatǎ de matcǎ prin glandele sub epidermice ale abdomenului si care alǎturi de 9-ODA contribuie la copularea mǎtcii cu trantorii iesiti la zbor, de asemeni la acestǎ contribuie si feromonii emanati de trantor care atrag numerosi trantori in aria definita de acestia si in culoarul de zbor.

2 DANSUL ALBINELOR

Dintre modurile de comunicare existente, panǎ in prezent s-a elucidat intr-o oarecare mǎsurǎ numai comunicarea ce se referǎ la gǎsirea unei surse de hranǎ. Karl von Frisch a descoperit faimoasele dansuri ale albinelor ca fiind expresia unui limbaj gestual complex ce indica sursa de hranǎ gǎsitǎ, distanta, cantitatea si concentratia in zahǎr. Acest dans al albinelor se realizeaza prin miscǎri caracteristice efectuate de cǎtre albinele care fac comunicarea. Albinele executǎ douǎ tipuri de " dansuri ": circular si balansat, " dansuri " in care sunt urmate de albinele din apropierea lor.

Dacǎ distanta dintre sursa de hranǎ si stup nu depǎseste circa 100m, albina cercetasǎ executǎ " dansul circular ", iar peste aceastǎ distantǎ " dansul balansat ".

In " dansul circular " albina se deplaseazǎ intr-un cerc, dupǎ care se intoarce cu 180˚ si descrie aceiasi formǎ in directie opusǎ repetand dansul de cǎteva ori succesiv. La terminarea dansului, care poate dura de la cǎteva secunde la cateva minute, albina zboarǎ spre sursa de hranǎ depistatǎ, fiind urmate de alte albine care au asistat la efectuarea dansului. Ele zboarǎ in cercuri din ce in ce mai largi si se orienteazǎ spre sursa de nectar dupǎ mirosul ce le-a fost comunicat in timpul dansului. Cu cat concentratia in zahǎr a hranei gǎsite este mai ridicatǎ, cu atat dansul este mai amplu si executat cu voiciune, si dimpotrivǎ, scǎzut, atunci cand sursa are concentratia micǎ. Dacǎ albina depisteazǎ o sursǎ sǎracǎ in hranǎ, nu danseazǎ.

In dansul balansat sau in opt, albina cercetasǎ efectueaza miscǎri circulare, reunite pe linia diametrului corespunzǎtor, o deplasare in semicerc spre stanga, in directia opusǎ acelor de ceasornic, apoi un traseu mai mult sau mai putin rectiliniu in zona diametrului, urmat de o a doua deplasare in semicerc, in directia acelor de ceas, spre dreapta. Ciclul se incheie prin parcurgerea incǎ o datǎ a liniei de separare a celor doua jumǎtati de cerc. La fiecare deplasare in linie dreapta de-a lungul diametrului, abdomenul albinei care executǎ dansul, vibreazǎ puternic.

Acest tip de dans furnizeazǎ informatii cu privire la distanta sursei fata de stup, la cantitatea si continutul in zahar al hranei, precum si la directia pe care albinele trebuie sǎ o urmeze pentru a o gǎsi.

Distanta dintre stuo si sursa de nectar este indicatǎ de numarul de cicluri efectuate in unitatea de timp, de durata traseului parcurs in linie dreaptǎ si de frecventa seriilor de balansari ale abdomenului. Numǎrul parcursurilor efectuate cat si frecventa balansǎrilor sunt invers proportionale cu distanta. Astfel, la o distantǎ de 200m panǎ la sursǎ, albina cercetasǎ efectueaza 8,3 parcursuri in 15 secunde, iar la o distanta de 1500 de metri, doar 4 parcursuri. Pentru o distanta de 100m, albina cercetasǎ executǎ 9 sau 10 serii de balansǎri in 15 secunde, iar la o distanta de 11km, ritmul este de numai 1,3 parcursuri.

Distanta indicatǎ de dans este un etalon fiziologic si este in raport direct cu efortul depus pentru atingerea obiectivului. Astfel efortul necesar in contra vantului se traduce prin indicarea unei distante mai mari decat distanta realǎ, iar la munte indicarea distantei diferǎ dupǎ cum albina trebuie sǎ urce sau sǎ coboare pentru a ajunge la sursa de hranǎ. Cantitatea de hranǎ si sursa de zahǎr sunt indicate prin vigoarea dansului, cantitatea mai mare sau mai micǎ determinand miscǎri mai viguroase sau mai lente. Distanta la care se gǎseste sursa si concentratia acesteia in zahar este comunicatǎ si printr-o emisiune sonorǎ, care are o duratǎ egalǎ cu durata traseului rectiliniu si este proportionalǎ cu distanta de la sursa la stup. Numǎrul de pulsatii sonore pe unitatea de timp este proportionalǎ atat cu distanta panǎ la sursǎ, cat si cu concentratia in zahǎr a sursei.

3 BIOCAMPUL SI TELEPATIA

Tot in legaturǎ cu sistemul de comunicare la albine si in general in lumea vie, cercetǎrile au demonstrat cǎ toate vietuitoarele emit radiatii electromagnetice, care determinǎ existenta in jurul fiecǎrui individ a unui camp energetic propriu, denumit Gurvici-biocamp. Biocampul exprimǎ potentialul energetic constant al unui organism precum si modificǎrile acestuia sub influenta unor factori interni (ex. Stǎrile patologice) cat si a variatilor favorabile sau nefavorabile ale mediului inconjurǎtor.

Bioenergia degajatǎ de un organism are in general un caracter disipativ, dar in anumite conditii poate avea o tendintǎ de orientare (efectul Kirlian). Campurile oscilatorii determinate de organismele biologice se propagǎ la mari distante, producand intrarea in rezonanta a unor organisme perceptoare similare, susceptibile de a reactiona la praguri de excitatie energeticǎ deosebit de scazute, dar din pǎcate nu se cunosc nici semnalele si nici canalele de transmitere a acestor informatii la distantǎ (Celan, 1985).

Existenta biocampului in jurul albinelor aflate in zbor a fost descoperita de Gromov si Vasiliuc inca din 1970. In timpul zborului datoritǎ frecarii aripilor de picioare si abdomen, albinele se incarcǎ cu electricitate statica, iar vibratiile abdomenului in timpul dansului mobilizator balansat dau nastere unui curent alternativ cu o frecventǎ de cǎteva sute de herti. Constatarea a fost confirmatǎ prin inregistrarea oscilatiilor electromagnetice pe bandǎ, care erau mult mai intense la albinele in activitate si diminuate la albinele aflate in repaos relativ.

In asemenea conditii se poate afirma ca pe langǎ codurile tactile, olfactive si gestuale albinele mai dispun de un cod de informatii transmise prin intermediul biocampurilor. Alte cercetari au pus in evidentǎ ca albinele sunt capabile sǎ receptioneze informatii prin inregistrarea vibratiilor unui camp electric. Albinele nu au reactionat cand intr-un stup a fost instalat si pus in miscare un cilindru de material plastic de mǎrimea abdomenului unei albine neelectrizat, dar au reactionat prin miscǎri in acelasi ritm ale antenelor cand cilindrul respectiv a fost electrizat. O situatie similarǎ a fost intalnitǎ cand stupii au fost plasati intr-un camp electric de curent alternativ.

Acest mod de comunicare la distanta prin intermediul biocampului a fost denumit inca in anul 1882 de catre W. Mayers - telepatie - fenomen frecvent intalnit in lumea animalelor. A. Hardy, sustinea cǎ fenomenele telepatice la animalele situate pe treptele zoologice inferioare omului, joacǎ un rol important in viatǎ si comportamentul de grup al animalelor sociale, categorie in care se incadreazǎ si albinele. In colonia de albine matca este inzestratǎ cu calitǎti telepatice, dacǎ se tine seama de dezorganizarea familiei cand aceasta dispare si de calitatea hranei primite de cǎtre matcǎ, care ar justifica influenta biocampului generat de aceasta. Transferul telepatic al informatiilor si comenzilor la nivelul grupului are imensul avantaj al transmiterii rapide pe o razǎ largǎ de actiune, economisindu-se energia cheltuitǎ prin folosirea codurilor de comunicare tactile, olfactive si gestuale. Acestea fiind folosite sǎ contureze, sa precizeze informatia transmisǎ telepatic, mǎrindu-se astfel fiabilitatea comunicǎrii intraspecifice. Existǎ relatii de comunicare intre plantele cu polenizare entomofilǎ si albine, cum existǎ activitǎti comportamentale individuale si de grup in interiorul coloniei de albine, conduse de mecanisme extrem de complexe, ale cǎror explicatii ridicǎ numeroase semne de intrebare. Unii apicultori afirmǎ ca sunt in stare sǎ perceapǎ asa numitul " spirit al stupului ", ca " simt " albinele si " pot " comunica cu ele dar se ridicǎ intrebarea daca asa ceva este posibil. Este demonstrat cǎ in lumea vie existǎ relatii interspecifice si ca unii oameni sunt inzestrati cu propritǎti telepatice si cu perceptii extrasenzoriale doar in mod exceptional, deoarece aceste proprietǎti sau pierdut in timpul dezvoltǎrii filogenetice si civilizatiei speciei umane. Din acest punct de vedere, animalele se dovedesc superioare omului, iar stiinta va trebui sǎ clarifice aceste aspecte.

Studiind datele trecerii temperaturii medii zilnice prin pragul de 12 C (data de la care albinele isi incep sau inceteaza zborurile active la Rm Valcea rezulta ca in perioada studiata ( 1999 - 2003 ) albinele isi incep zborul activ

primavara in medie in 1. 04 si- l inceteaza toamna in 2 0

Durata medie a perioadei de zbor activ a albinelor in judetul Valcea (1991-2003) este de 181 zile.

Cea mai scurta perioada de zbor activ 153 zile se inregistreaza in anul 1996, iar cea mai lunga perioada 210 zile se inregistreaza in anul 1993.

Cel mai timpuriu zbor activ se inregistreaza in anul 2002 cand albinele au iesit la zbor activ din 3.03.

Cel mai tarziu inceput de zbor activ se semnaleaza in anul 1997, cand albinele au iesit la zbor activ abia in 21.04.

Din cei 13 ani analizati zborul activ al albinelor primavara incepe in 5 ani in luna martie si in 8 ani in luna aprilie.

Cel mai tarziu zbor activ toamna se semnaleaza in 9 din anii cercetati in septembrie, si in 4 ani in octombrie.

Cea mai timpurie incetare a zborului activ toamna se semnaleaza in anul 1992 cand a incetat in 18.0

Cea mai tarzie incetare a zborului activ toamna s-a semnalat in anul 1993 cand ultimul zbor activ s-a semnalat in 18.10.

Durata medie a perioadei de zbor activ a albinelor in judetul Valcea este de 181 de zile osciland intre 153 de zile in anul 1996 si 205 zile in anul 2002.

Rezulta ca in conditiile judetului Valcea zborul activ al albinelor reprezinta in mnedie 49, 59% din durata anului osciland intre 41,92% in anul 1996 si 56,16% in anul 2002.

In conditiile ecoclimatice specifice judetului Valcea in timpul iernii albinele au in medie la dispozitie 9,15 zile cu temperaturi maxime zilnice mai mari ca 12 C, respectiv zilele in care isi pot desfasura zboruri de curatire.

Aceste zile sunt rare in luna decembrie (0,77 zile), crescand in ianuarie la 2,38 zile si in februarie la 6,00 zile.

Acest numar de zile cu posibile zboruri de curatire este superior altor zone din tara, asigurand o iernare buna a albinelor si o diminuare puternica a cazurilor de diaree.

Frecventa zilelor de iarna favorabile zborului de curatire a albinelor in judetul Valcea in perioada 1991-2003

Tabelul 4

Data trecerii temperaturilor medii zilnice prin pragul de 12 C in conditiile judetului Valcea si durata perioadei favorabile zborului albinelor

Tabelul 5

CONCLUZII

Albinele sunt insecte sociale care isi au organizata viata in colonii in care, domneste ordinea, disciplina si curatenia.

In familia de albine sarcinile sunt inpartite in functie de de casta din care fac parte indivizii, distigandu- se casta femelei perfecte - matca ( una singura in colonie ), casta albinelor lucratoare ( cateva zeci de mii ) si cata masculilor - trantorilor ( cateva sute, numai in timpul sezonului activ).

Matca singura femela perfecta din colonie, dupa fecundare depune oua, selectiv fecundate sau nefecundate asigurand perpetuarea speciei. In afara depunerii de oua, matca prin feromonii emisi asigura unitatea si o buna desfasurare a vietii coloniei.

Albinele in activitatea lor au comportari si reactii bine definite de activitatea corespunzatoare varstei lor.

Albinele in activitatea lor au comportari si reactii bine definite de activitatea corespunzatoare varstei.

Printre comportarile deosebite specifice albinelor trebuie sa scoatem in relief sistemul de comunicare care este deosebit de interesant, cunoscut in mod obisnuit sub numele de " dansul albinelor" prin care albinele cercetase transmit celorlalte membre ale coloniei informatii exacte privind noile surse de cules prin indicarea unghiului pe care sursa cu pozitia soarelui pe bolta cereasca, iar prin frecventa dansului dau indicatii asupra distantei noii surse de cules si a concentratiei de nectar.

In viata coloniei un rol important revine secretiilor feromonale, care in cazul albinelor pot fi impartite in doua grupe mari de feromoni : feromoni de dezvoltare si feromoni de actiune, care asigura unitatea si apararea stupului, marcarea traseelor de zbor si a surselor de cules, avertizarea culegatoarelor pentru directia corecta spre stup si atragerea trantorilor pentru fecundarea matcii virgine.

Ciclul biologic al fiecarei caste din componenta coloniei de albine este diferit in functie de casta, astfel de la ou la adult exista diferentieri intre caste, matca parcurgand un ciclu de 16 zile, albinele lucratoare de 12 zile iar trantorii 24 de zile.

Am cautat sa elucidez problemele legate de comportamemtul albinelor in diferite situatii si moduri noi de comunicare, in interiorul coloniei prin biocampul specific albinelor, bioenergia degajata de acestea, precum si telepatia care reprezinta un mod de comunicare la distanta.

Albinele reprezinta un important indicator al poluarii mediului inconjurator.