Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Jugastrul

Botanica



+ Font mai mare | - Font mai mic



Jugastrul (Acer campestre), e cel mai pipernicit dintre neamurile sale, fiind si fara mari pretentiuni; creste mai ales in tovarasia stejarului, rar trecand de 10 m., inaltime, si cu trunchiul subtire. Unde nu-i e locul prea prielnic nu e mai inalt ca un tufan, formand avangarda inaintarii padurilor in stepe. Atunci ramane subtire, stramb, de-ti face mila. Stie sa se multumeasca cu putin.



E pus si prin gradini ori parcuri, mai mult din cauza ca poate sa-si formeze o coroana rotunda, iar spre toamna frunzele devin galbene ca de pucioasa.

Se deosebeste de neamurile lui prin frunzele marunte, taiate mai adanc in 5 loburi inguste, dintre care cele 3 din mijloc au cateva crestaturi la varf.

Fig. 40. Crenguta de Jugastru, cu flori si fruct. (K.)

Abea au iesit frunzele plapande din mugure, iar solzii roscati ce le-au aparat nici n'au cazut inca, si florile galbui se arata gramagioara, pe o codita la inceput indreptata in sus.

Dupa ce frunzele toate s'au desfasurat, in locul florilor apar fructele atat de caracteristice, caci in jurul celor doua seminte, peretele se lungeste, se subtiaza ca niste aripi de insecta, intinse in laturi, cu nervuri fine, des ramificate si indoite elegant. Prin ele se deosebeste lesne de neamurile lui. Formeaza podoaba copacului, vara, caci aripioarele se coloreaza cu un abur visiniu, care le face sa para un grup de fluturi asezati la capatul crengutelor.

Trunchiul, la batranete, e imbracat intr'o scoarta crapata, asa in cat pare ca e invaluit intr'o plasa cu ochiurile rombice, lungite. Crengutele mai subtiri, adesea au creste de pluta in lung.

Lemnul de jugastru e bun de foc. Altfel nu se intrebuinteaza de cat prea putin in industrie, din cauza ca trunchiul e adesea prea subtire. Cel mult se face din el paturi de revolvere, cozi de biciuri, prasele de cutite, caci e destul de tare.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1510
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved