MINICOPACII

MINICOPACII

Ne-am obisnuit cu imaginea unor pini si stejari falnici al caror varf se inalta la 20-30 m de la pamant.

Si totusi, daca am face o plimbare in arhipelagul japonez, am avea surpriza sa intalnim copaci-miniatura, care impodobesc casele si micile terase din jurul acestora.

Copacii-jucarii saditi in pamant sau in ghivece nu sunt specii anumite, ci doar forme pitice ale unor arbori care, in mod obisnuit, ating dimensiuni impresionante. Aspectul lor de puieti este inselator, deoarece, de obicei, avem de-a face cu mosnegi seculari.

Secretul gradinarilor niponi a fost divulgat. Semintele copacilor falnici sunt introduse in ghivece foarte mici, cu putin pamant. Pe masura cresterii, planta este mutata de fiecare data in ghivece numai cu putin mai mari. Pentru a aduna coroana, gradinarii leaga ramurile de trunchi intre ele, sau in forma de serpi incolaciti, lasandu-le sa creasca astfel. Prost hraniti, impiedicati de a-si intinde radacinile si rasfira ramurile, acesti copaci ating, dupa 100-150 de ani, inaltimea de 50-60 cm si grosimea cel mult cat a incheieturii mainii.

Cei mai docili la acest chin s-au dovedit coniferele - pinii, chiparosii, ienuperii o-rientali - si stejarii asiatici. Pentru a obtine astfel de copaci, numiti de localnici bonsai, este necesara o rabdare de fier, tinand seama ca abia dupa 15-30 de ani se stabilizeaza statura si infatisarea unor forme atat de originale si de pretuite' in Tara crizantemelor.

Priceperea si truda omului pot preface copacii falnici in jucarii gratioase si delicate. (Fig. 6)

Nici natura nu se lasa mai prejos si foloseste aceeasi asprime pentru a miniaturiza speciile lemnoase. Si unde pot fi conditii mai grele si mai neprielnice de viata decat in stepe, in turbarii sau pe varful muntilor?

Stepele deschise, cu intensa uscaciune a solului si cu pojarul nimicitor al soarelui, supun copacii la grele incercari. Nu-i de mirare deci ca rudele salbatice ale prunului si migdalului, arbori care in livezi au trunchiuri groase si coroane de 3-5 m, ajung de nerecunoscut in stepe. Porumbarul (Primus spinosa) nu-i decat o tufa de 1-1,5 m, cu ramuri tepoase care-1 apara de animale si-i impiedica transpiratia, iar migdalul pitic (Amygdalus nana), care imbraca primavara stepele dobrogene in covorul trandafiriu al florilor sale, se pierde printre buruieni cu trunchiul sau subtire cat un deget si coroana firava, de 40-60 cm.

Turbele imbibate cu apa, lipsite de substante azoloase atat de necesare cresterii si cu temperaturi scazute (ele ne amintesc de vremea cand gheturile polare coborasera pana aproape de ecuator), sunt neprielnice dezvoltarii copacilor. Si lotusi, doua neamuri de mesteacan - mesteacanul pitic (Betu-la nana), un naparstoc de copac de 30-40 cm, si mestecanasul (Betula humilis), ceva mai rasarit, putand sa ne ajunga la umar - indraznesc sa-si strecoare palcurile fragile prin pernele de muschi ale tinoavelor. Ce deosebire insa intre ruda din paduri, care atinge 10-15 m inaltime, si acesti copacei firavi, cu infatisare mai degraba de ramura!

In sfarsit, frigul si vanturile pustiitoare ale iernii, secatuitorul vapais al verii ridica pe crestele muntilor un prag de netrecut in fata copacilor falnici.

Molizii, zadele, zambrii abia cuteaza, singuratici, strambi si zdrentuiti, sa urce pana la inaltimea de 1 800 m. Dincolo de acest prag se intinde braul copaceilor taratori si al copacilor-miniatura. Pinul e inlocuit de jneapan sau jcp (Pinus montana var. inu-ghus), tufa scunda si taratoare care-si alatura stramb tulpinile chircite, pentru a rezista a-saltului necontenit al vijeliilor.

Salciile pletoase, in ale caror scorburi pot sa se ascunda doi copii, isi trimit printre stancile umede ale inaltimilor neamurile lor pitice (Sulte herbacea, S. retusa, S. recticula-ta). Tulpinitele lor, cu frunze pieloase si cu cate un matisor in varf, se inalta doar cativa centimetri de la pamant.