Aliaje

Aliaje

Desi numarul metalelor este relativ mare, sunt totusi insuficiente spre a se satisface prin proprietatile lor nevoile tehnicii moderne. Practic s-a constatat ca prin adaugarea la metalele pure a anumitor substante (oxizi, carburi) sau a altor metale, nemetale sau semimetale, se obtin amestecuri cu proprietati fizico-chimice superioare.

Amestecurile cu proprietati metalice, constituite din doua sau mai multe elemente, dintre care cel putin elementul predominant este un metal poarta denumirea de aliaje.

Aliajele pot fi formate din doua metale (aliaje binare), din trei metale (aliaje ternare), din patru metale (aliaje cuaternare) sau mai multe metale (aliaje polinare). Majoritatea aliajelor in stare topita se amesteca in orice proportie, dar unele metale sau semimetale nu se amesteca in stare topita cu alte metale (de exemplu: Al cu Pb, Ag cu Fe, Te cu Pb). Unele metale se dizolva la topire numai intr-o anumita proportie (Zn si Pb topite impreuna dau un amestec omogen, dar lasate in repaus formeaza doua straturi: stratul inferior, mai dens, este format din plumb ce contine putin zinc, iar stratul superior este format din zinc care contine o anumita cantitate de plumb).

Aliajele se caracterizeaza in general prin proprietati calitativ superioare fata de cele

corespunzatoare elementelor componente. Duritatea si rezistenta aliajelor sunt de obicei mai mari decat ale componentelor. Datorita acestor calitati cat si a altora, aliajele reprezinta materiale mult mai solicitate in tehnica moderna decat metalele in stare pura.