DETERGENTI

Detergentii sunt produsi de sinteza, avand o structura asemanatoare cu cea a sapunurilor. De aceea, ei sunt agenti de spalare, pentru ca modifica tensiunea superficiala a apei. Se poate aprecia ca detergentii au o putere de spalare superioara sapunurilor

Dupa structura lor, detergentii pot fi:

              anionici;

              cationici;

              neionici.

Detergenti anionici

Compusi cu catena liniara de tip alchilic (nu au nucleu benzenic), care contine 12-18 atomi de carbon in molecula sau pot avea catena aril-alchilica, cu 8-12 atomi de carbon in molecula, care are ca grupare polara o grupare sulfonica.

              , n=10-16 - sare de natriu a acidului alchilsulfonic

              , n=10-16

              , n=6-10 - sare de natriu a acidului alchil-aril sulfonic; acolada reprezinta un nucleu benzenic.

Detergenti cationici

Compusi cu catena liniara de tip alchilic, cu numar de atomi de carbon intre 12 si 18, care are ca grupare polara o grupare cuaternara de amoniu.

             

              n=10-16 - clorura de alchil trimetil amoniu

Detergenti neionici

Compusi cu catena liniara de lungime variabila de tip alchilic si care au ca grupare polara grupa etoxi si o grupare hidroxil terminala.

           , n=10-12; acolada reprezinta gruparea etoxi.

Ca materie prima pentru obtinerea detergentilor se folosesc substante de origine petrochimica: arene, alchilarene, amine etc.

Detergentii anionici si cationici prezinta un mare dezavantaj, acela ca nu sunt biodegradabili. Ajunsi in apele reziduale, acestia nu se descompun sub influenta microorganismelor din apa in substante nenocive. Asadar, aceste doua tipuri au actiune poluanta puternica. Spre deosebire, cei neionici sunt avantajosi pentru ca sunt biodegradabili.

ARGUMENT

Datorita utilizarii pe scara lunga, detergentii si produsele de curatat au fost incadrate in categoria produselor chimice folosite in cantitati mari (HVP/high production volume),produse supuse unei legislatii specifice.ca urmare a influentei asupra mediului cauzate si de volumul mare de produse ce pot ajunge in mediul inconjurator.

Dupa utilizare,detergentii si produsele de curatat sunt eliminate in apele menajere fara sa sufere modificari structurale majore.ceea ce face ca surfactantii sa-si pastreze propietatile.Detergentii, preparate complexe, reunind peste 20 de componente din diferite clase de substante organice si anorganice, pot afecta mediul inconjurator prin unele din componentele continute.

Nu toate componentele au acelasi potential negativ si prin urmare au fost tratate diferentiat in cadrul politicilor de mediu.

Dupa aparitia primului detergent cu actiune propie (1907-Persil, Germania)utilizarea fosfatilor drept agenti de conditionare a marcat un pas important in inbunatatirea performantelor detergente ale produselor de spalare.In scurt timp au aparut noi agenti de conditionare si surfactanti,astfe incat dupa cel de-al doilea razboi mondial detergentii aveau o compozitie complexa, destul de apropiata de cea de astazi.

Efectul de curatare al unui detergent este dat de suma efectelor partiale ale componentelor, fiecare contribuind fizic si/sau chimic in proces.Actiunea acestora reduce energia mecanica si tehnica necesare procesului de curatare.

Detergentii au o compozitie complexa continind, alaturi de surfactanti si agenti de conditionare, inalbitori optici si chimici, activator de albire, agenti de antiredepunere a murdariei, enzime, agenti de reglare a gradului de spumare, coloranti, parfumuri si alte componente auxiliare.

Din punct de vedere al performantelor de curatare si al influentei asupra mediului inconjurator, deosebit de importanti sint surfactantii. Surfactantii pot influenta mediul atit prin proprietatile de biodegradare cat si prin toxicitatea lor sau a componentelor rezultate dupa biodegradare.

Consumul crescand de tenside,si, in mod special,de detergenti a marit concentratia acestora in reteaua de canalizare a oraselor si, implicit,in riuri.In mai multe tari s-a pus acut broblema luarii unor energice masuri de protectie a apelor.Din punct de vedere, propietatea de biodegradabilitate a tensidelor capata o importanta deosebita.

Am ales pentru prezentarea proiectului meu aceasta tema deoarece ma preocupa foarte mult mediul inconjurator si situatia lui. Ar trebui sa facem tot ceea ce depinde de noi pentru a pastra integritatea mediului inconjurator, mai ales acum in perspectiva integrarii europene, cind se stie ca in Uniunea europeana se pune mare accent pe protectia mediului.

OBTINEREA TENSIDELOR BIODEGRADABILE

Biodegradabilitatea este definita in sensul restrins al domeniului protectiei mediului,drept calitatea substantelor de a permite atacul microorganismelor comune, existente in apa, aer ,sol.

Astfel, datorita reactiilor biochimice intervenite, moleculele isi pierd din propietatile nocive pentru mediul inconjurator, ajungind sa fie folosite partial sau total ca strat nutritive pentru microorganisme.Datorita utilizarii pe scara larga, detergentii si produsele de curatat au fost incadrate in categoria produselor chimice folosite in cantitati mari (HVP/high production volume), produse supuse unei legislatii specifice, ca urmare a influentei asupra mediului cauzate si de volumul mare de produse ce pot ajunge in mediul inconjurator.
Dupa utilizare, detergentii si produsele de curatat sunt eliminate in apele menajere fara sa sufere modificari structurale majore, ceea ce face ca surfactantii sa-si pastreze proprietatile.

Detergentii, preparate complexe, reunind peste 20 de componente din diferite clase de substante organice si anorganice, pot afecta mediul inconjurator prin unele din componentele continute.
Nu toate componentele au acelasi potential negativ si prin urmare au fost tratate diferentiat in cadrul politicilor de mediu.

1. Surfactanti utilizati pentru fabricarea detergentilor

Dupa aparitia primului detergent cu actiune proprie (1907 - PERSIL, Germania) utilizarea fosfatilor drept agenti de conditionare a marcat un pas important in imbunatatirea performantelor detergente ale produselor de spalare. In scurt timp au aparut noi agenti de conditionare si surfactanti, astfel incat dupa cel de-al doilea razboi mondial detergentii aveau o compozitie complexa, destul de apropiata de cea de astazi.

Efectul de curatare al unui detergent este dat de suma efectelor partiale ale componentelor, fiecare contribuind fizic si/sau chimic in proces. Actiunea acestora reduce energia mecanica si tehnica necesare procesului de curatare.

Detergentii au o compozitie complexa continand, alaturi de surfactanti si agenti de conditionare, inalbitori optici si chimici, activator de albire, agenti de antiredepunere a murdariei, enzime, agenti de reglare a gradului de spumare, coloranti, parfumuri si alte componente auxiliare.

Din punctul de vedere al performantelor de curatare si al influentei asupra mediului inconjurator, deosebit de importanti sunt surfactantii. Surfactantii pot influenta mediul atat prin proprietatile de biodegradare cat si prin toxicitatea lor sau a componentelor rezultate dupa biodegradare.

Surfactantii constituie grupul cel mai important de componente dintr-un detergent.

Surfactant este un termen folosit pentru a descrie intreaga clasa a agentilor superficiali activi sau agentilor activi de suprafata, incluzand agentii de udare, agentii de emulsionare si componentele cu proprietati detergente.

Surfactantii sunt substante cu molecula relativ mare avand structura amfipatica. Molecula unui surfactant este asimetrica, fiind compusa din doua parti:

- o parte nepolara constituita dintr-un radical hidrocarbonat, parte insolubila in apa si lichide polare, dar solubila in lichide nepolare si de aceea numita parte hidrofoba sau lipofila;
- o parte polara ionizabila sau neionizabila, solubila in apa si lichide polare si insolubila in lichide nepolare si de aceea numita parte hidrofila sau lipofoba.

Datorita afinitatii pe care o au astfel de molecule pentru faze diferite, ele se numesc molecule amfipatice sau molecule amfifile.
Surfactantii sunt clase de compusi chimice care datorita structurii moleculare specifice, la dizolvarea sau dispersarea intr-un lichid au o comportare complet diferita de a altor specii chimice. Aceasta comportare consta in adsorbtia preferentiala la interfete si formarea micelelor la interfete.
Micelele sunt agregate ale moleculelor surfactantului. Ele se formeaza in solutiile surfactantului peste o anume concentratie, numita concentratie critica micelara. Aceasta concentratie este concentratia la care surfactantul atinge optimul sau de activitate. Peste aceasta concentratie in solutie se gasesc molecule, ioni neasociati si micele.

Principalele proprietati care caracterizeaza surfactantii sunt:

- adsorbtia;
- tensiunea superficiala si interfaciala;
- micelele;
- udarea solidelor;
- dispersare a/ agregarea solidelor;
- spumarea/spargerea spumei;
- emulsionarea / dezemulsionarea.

Proprietatile sunt determinate de structura specifica a moleculelor surfactantilor care, in plus, au proprietatea de actiona la concentratii mici.

2. Clasificarea surfactantilor
Dupa criteriul dislocatiei electrolitice, surfactantii se califica in:

- surfactanti neionici;
- surfactanti ionici;
- surfactanti anionici;
- surfactanti cationici;
- surfactanti amfoteri (amfolitici).

Cei mai mult utilizati pentru productia detergentilor sunt surfactantii anionici si surfactantii neionici.
Surfactantii ionici sunt surfactantii care prin introducere in solutie apoasa ionizeaza formand ioni organici cu proprietati superficiale, ioni a caror sarcina determina caracterul surfactantului.
Dupa natura ionilor formati, surfactantii ionici se clasifica in:

- surfactanti anionici
- surfactanti catonici
- surfactanti amfoteri.

Surfactantii anionici sunt surfactantii care prin ionizare in solutie apoasa formeaza ioni organici incarcati negativ (anioni).
Dintre surfactantii anionici cel mai mult si frecvent utilizati pentru productia detergentilor sunt: sapunurile, alchibenzensulfonatii, alcooli grasi sulfati si alchiletersulfatii.

3.Biodegradabilitatea surfactantilor
Una dintre proprietatile surfactantilor de mare importanta pentru evaluarea impactului acestora asupra mediului inconjurator este biodegradabilitatea.
Biodegradabilitatea unei substante chimice este capacitatea sa de a fi transformata datorita actiunii biologice a unor microorganisme. Astfel de microorganisme sunt in principal bacteriile, care folosesc deseurile vegetale si animale pentru a se hrani si inmulti.
Moleculele organice complicate isi pierd identitatea in procesul de biodegradare, fiind transformate in molecule mai simple si nepericuloase pentru mediu, fie in prezenta oxigenului, prin oxidare (biodegradare aerobica), fie in absenta acestuia, prin reducere (biodegradare anaerobica). Transformarea poate merge pana la bioxid de carbon, metan si apa.
Din compozitia detergentilor numai surfactantii si componentele organice de conditionare pot suferi transformari prin biodegradare.
Primul pas in procesul de biodegradare a surfactantilor este biodegradarea primara, care conduce invariabil la pierderea proprietatilor superficiale, substante intermediare rezultate purtand denumirea de metaboliti. Daca biodegradarea primara are loc rapid, se considera ca surfactantul nu se acumuleaza in mediu. Reactiile biologice continua, astfel incat metabolitii se transforma, pana la descompunere totala in apa, bioxid de carbon si saruri minerale.
In procesul de biodegradare a substantelor organice, deci si a surfactantilor, se opereaza cu urmatoarele concepte:

Ø     Biodegradare primara - pierderea identitatii structurale (in cazul surfactantilor a tensiunii superficiale, ceea ce in cazul concret inseamna pierderea capacitatii de spumare).

Ø     Biodegradare usoara - biodegradare maxima obtinuta in conditii de testare in laborator: 90% pentru surfactantii anionici si 80% pentru cei neionici, ceea ce se considera a fi similar cu biodegradare completa in mediu.

Ø     Biodegradare inerenta - biodegradare potentiala sau probabilitatea de a fi biodegradabil, ceea ce inseamna biodegradare peste 20% si sub nivelul maxim (90% pentru surfactantii anionici si 80% pentru neionici).

Ø     Biodegradare ultima - transformarea prin biodegradare pana la apa, bioxid de carbon si saruri minerale, adica mineralizare completa.

4. Metode utilizate pentru determinarea gradului de biodegradare
Biodegradarea primara ne da informatii numai despre pierderea identitatii structurale a surfactantului (de ex. pierderea tensiunii superficiale). Ea se determina ca reducere a continutului de substanta activa utilizand metode analitice specifice.
Biodegradarea primara a surfactantilor anionici se determina ca reducere a substantelor active fata de Albastru de Metilen (Metoda MBAS) iar a surfactantilor neionici ca reducere a substantelor active fata de Bismut (BIAS).
Desi biodegradarea primara nu ne da informatii despre identitatea si proprietatile compusilor rezultati prin biodegradare, numiti metaboliti, se considera totusi ca acestia sunt mai putin agresivi pentru mediu, in primul rand pentru ca ei nu mai sunt spumanti. Astfel principalul motiv care a impus determinarea biodegradabilitatii surfactantilor - spumarea, a disparut.
Pentru a aprecia daca un surfactant se va degrada complet in mediul inconjurator, apa sau sol, este necesara efectuarea unor teste de laborator in conditii foarte sever controlate (teste de biodegradare usoara). Biodegradarea surfactantilor se apreciaza prin monitorizarea unor parametrii nespecifici: consumul biologic de oxigen (BOD) sau scaderea cantitatii de carbon organic dizolvat (DOC). Pentru a se exprima gradul de degradare, aceste valori sunt comparate cu valorile teoretice. BOD este comparat cu consumul teoretic de oxigen (ThOD) sau cu consumul total de oxigen (TOD). Uneori se poate folosi compararea cu valoarea consumului chimic de oxigen (COD).

5.Concluzii:
Cel mai mult utilizati surfactanti pentru productia de detergenti si produse de curatare sunt l-alchibenzensulforatul de sodiu (LAS), alcooli grasi polietoxati (AE), alchiletoxisulfatul de sodiu (AES) si sapunul.
Termenul "detergent biodegradabil" se foloseste destul de des, desi nu este corect din punct de vedere stiintific, probabil pentru a exprima faptul ca, partea dintr-un produs conditionat care ar putea sa fie biodegradabila, parte organica formata in proportie de peste 90% din surfactanti, este biodegradabila daca surfactantii sunt biodegradabili.
Este important de subliniat ca, daca intr-un detergent sau produs de curatenie, se utilizeaza numai surfactanti biodegradabili, produsul obtinut poate fi considerat biodegradabil.

Membrii RUCODEM (Colgate - Palmolive, Henkel, Interstar Chim, Procter&Gamble, Unilever, Uzinele Sodice Govora) folosesc pentru productia detergentilor si a produselor de curatenie numai surfactanti biodegradabili respectand reglementarile legislatiei romanesti in vigoare dar si pe cele ale legislatiei din Uniunea Europeana.

Istorie

In societatea primitiva , chiar si in zilele de azi , hainele erau curatate ,prin cu pietre pe malul unei ape curgatoare. In dictionar , "detergent" este definit ca agent de curatare . In ultimii 20 de ani ,insa, cuvantul descrie mai de graba detergent sintetic , decat obisnuitul sapun. Detergentii sintetici contin anumite componente numite substante tensio-activa.

Sapunul, prin definitie este o substanta tensio-activa. De fapt, el este cea mai veche substanta tensio-activa , si a fost folosita cam de 4500 de ani .

Un material care , prin compozitie este foarte asemanator cu sapunul a fost gasit intr-un vas de lut datand din 2800 ien, descoperit in timpul cercetarii facute asupra locului in care se afla Babilonul.Inscriptiile de pe vas spun ca grasimile au fost fierte cu cenusa , care este o metoda de obtinere a sapunului , dar nu precizeaza la ce era folosit aces material. Mai tarziu, s-a descoperit ca asemenea materiale erau folosite ca "gel" de par .

Numele de sapun , dupa o veche legenda romana , vine de la Muntele Sapo , unde erau sacrificarte animale. Ploaia a amestecat grasimile cu seu , si cu cenusa pe malul raului Tibet. Femeile au observat ca acest amestec le usura munca, si au inceput sa foloseasca acest sol lutos, imbibat cu amestecul de grasimi.

In timpul ascensiunii civilizatiei romane , baile publice au devenit din ce in ce mai populare. Prin secolul 2 en, medicul grec Galen a inceput recomandarea sapunului atat cu scop medicinal, cat si pentru curatire.

Se pare ca in secolul 15 se producea sapun in Venetia , apoi ,in secolul 17 in Marsilia .In secolul 18 fabricarea sapunului sa raspandit in intreaga Europa si in America de Nord, in secolul 19 ,fabricarea sapunului a devenit o una din cele mai importante industrii.

In 1907, sapunul sa transformat in detergent cand o firma germana a inceput comercializarea detergentului "Persil". Pe langa sapunul de acid carboxilic, "Persil" continea perbotat de sodiu (NaBO₃) silicat de sodiu si carbonat de sodiu. De aici perborat + silicat = "PERSIL"

Pana in 1940 sapunul era cel mai folosit detergent. In timpul celui de-al doilea razboi mondial , lipsa grasimilor , ingredientul predominant din sapun, a dus la cercetarea detergentilor sintetici. Apoi, dupa razboi, aparitia masinilor de spalat automate a accentuat nevoia unor noi alternative la sapun.

Generalitati

Apa are o proprietate numita tensiune de suprafata. Fiecare molecula de apa este inconjurata si atrasa de alte molecule de apa.

Cand molecula de apa intra in contact cu alte suprafete (sticla, plastic etc .) , se creaza o tensiune care face bula de apa sa para rotunda. In timpul procesului de curature, tensiunea de suprafata trebuie redusa, pentru a se raspandi si uda intreaga suprafata. Substantele chimice care pot reduce tensiunea de suprafata se numesc agenti tensio-activi.

Agentii tensio-activi au si alte roluri importante in curatire, ca dizolvarea,emulsificarea si mentinerea petei pana cand se va clatesti . Agentii tensio-activi dau si alcalinitate, utila la indeparta petele acide.

Clasificare

Agentii sunt clasificati dupa proprietatile lor ionice (incarcatura electrica) in apa. Astfel distingem 4 mari grupe:

Anionici ( incarcatura negativa ) :

Neionici ( fara incarcatura )

Cationici ( incarcatura pozitiva )

Amfolitici ( incarcatura sau negativa sau pozitiva )

Detergentii anionici:

Sunt folositi in detergentii pentru spalatorii si detergentii pentru spalarea vaselor cu mana. Ei se ionizeaza in solutie, au proprietati de curatire excelente , si sunt foarte spumanti. Ex: sapunul ,alcoolul etoxisulfat

Detergentii neionici:

Nu creeaza multa spuma, si sunt folositi in spalatorii si in masinile automate de spalat vase, si ca ajutoare la clatire .Pentru ca nu se oxideaza, sunt rezistenti la taria apei si curata bine majoritatea petelor. Cei mai folositi sunt hidroxieteri

Detergentii cationici:

Sunt folositi pentru a face fibrele mai moi si mai delicate(gen Cocolino,Silan) . Alte intrebuintari sunt ca dezinfectanti si alte produse de igienizare si curatare a casei. Compusii quaternali de amoniu sunt cei mai importanti cationi.

Detergentii amfolitici:

Sunt folositi in igiena personala, si in curatenia casei datorita spumei, blandetei si stabilitatii.Ei pot fi anionici, cationic sau neionici ,in functie de pH-ul (aciditatea sau bazicitatea) apei.Ex: sapunuri lichide,sapunuri

Sapunurile

Sunt saruri solubile in apa ale acizilor grasi.Sapun-urile sunt facute din grasimi si uleiuri sau din acizi lor grasi, tratati cu substante chimice cu bazicitate ridicata.

Fabricare

Saponificarea grasimilor si uleiurilor este cel mai raspandit proces. Prin aceasta metoda grasimile si uleiurile sunt incalzite si reactioneaza cu o baza lichida , dand astfel sapun si apa (sapun pur) plus glicerina

O alta metoda este neutralizarea acizilor grasi cu baze, grasimile si uleiurile se hidrolizeaza.Apoi, acizii grasi sunt purificati prin distilare, si apoi neutralizati cu o baza , rezultand apa si sapun (sapun pur)

Cand baza este hidroxid de natriu (NaOH) , se formeaza sapun de sodiu. Sapun-urile de sodiu sunt sapunuri "tari". Cand baza este hidroxid de potasiu (KOH) se formeaza sapun de potasiu . Acesta este sapun "moale" , si se gaseste in sapunuri lichide si creme de barberit.

Gruparea carboxil a sapunului este atrasa de apa si se numeste grupare hidrofila ("iubeste" apa ). Lantul de hidrocarbura este atras de grasimi si uleiuri si resprinsa de apa. Se numeste grupare hidrofoba ("uraste" apa).

Cum afecteaza taria apei procesul de curatare

Desi sapunul este un bun agent de curatare, eficacitatea sa este redusa cand este folosit in apa "tare". Duritatea apei este data de prezenta unor saruri minerale , de obicei calciu (Ca) si magneziu (Mg), dar si fier (Fe) , si mangan (Mn). Aceste saruri reactioneaza cu sapunul si formeaza un precipitat insolubil .

Acesta nu se clateste usor . Are tendinta sa ramana si sa produca pete pe haine, si sa faca tesaturile rigide. De asemenea , precipitatul se depune in chiuvete, vana, si masinile de spalat.

O buna cantitate din sapun este folosita in timpul reactiei de formare a precipitatului, reducandu-se astfel cantitatea de sapun disponibila pentru spalare. Chiar daca rufele sunt spalate in apa "moale" , mineralele care formeaza precipitatul se pot gasi in compozitia petelor si astfel se formeaza dein nou precipitatul. Moleculele de sapun sunt "constante " si nu pot fi adaptate la varietatea de fibre, de temperaturi a apei etc.

Agenti tensio-activi in detergenti

Detergentul este un produs de curatare eficient daca conntine unul sau mai multi agenti tensio-activi. Datorita compozitiei lor chimice, acesti agenti pot fi modificati pentru a se compota bine in cat mai multe conditii. Acesti agenti sunt mai putin sensibili la "taria" apei si la mineralele din ea si de aceea majoritatea agentilor nu vor forma precipitati.

Fabricare

Agentii anionici : Substanta chimica reactioneaza cu o hidrocarbura derivata din petrol sau grasimi si uleiuri pentru a produce noi acizi, asemanatori acizilor grasi.

Cea de-a doua reactie adauga o baza la noul acid pentru a produce o molecula de agent tensio-activ

Agenti neionici : moleculele agentilor neionici sunt produse prin transformarea hidrocarburi in alcool , si dupa aceea , reactia alcoolului gras cu oxid de etena

Acesti agenti neionic pot reactiona mai departe cu acizi care contin sulf de la alti agenti anionici.

Pentru o curatare cat mai buna , sunt necesare 3 feluri de energie :

Energie chimica , care provine de la sapun sau detergent;

Energie termica , care provine de la apa calda sau fierbinte si

Energie mecanica , care provine de la masina de spalat sau mainile

De exemplu:

Avem o pata uleioasa pe o bluza. Numai apa nu va indeparta pata , si unul din motive este ca uleiul nu se dizolva in apa.

Daca adaugam sapun sau detergent , partea hidrofoba a agentului va fi respinsa de apa dar atrasa de uleiul din pata. In acelas timp , partea hidrofila va fi atrasa de apa.

Astefel, aceste forte opuse vor captura pata, si o vor mentine suspendata in apa. Apa calda sau fierbinte va ajuta la dizolvarea grasimilor si/sau uleiurilor din pata. Centrifugarea masinii de spalat sau frecarea cu mana ajuta la desprinderea petei.

Astfel, cele 3 forme de energie interactioneaza.

Salt la: Navigare cautare

Sapunurile sunt saruri cu diferite metale sodiu potasiu si altele) ale acizilor grasi cu cel putin opt atomi de carbon in molecula. Puterea de spalare se datoreaza faptului ca moleculele de sapun adera cu usurinta atat la moleculele nepolare (de exemplu ulei si grasimi) cat si la moleculele polare (de exemplu apa

Sapunurile se obtin prin hidroliza alcalina a grasimilor. Acestia se impart in trei categorii:

           sapunuri de sodiu, care sunt solide si solubile in apa

           sapunuri de potasiu, care sunt lichide si solubile in apa;

           sapunuri de aluminiu mangan calciu bariu, care sunt solide si insolubile in apa.

Numai sapunurile care sunt solubile in apa pot fi folosite ca agenti de spalare, acestia avand o putere de spalare inferioara detergentilor

Sapunurile sunt substante biodegradabile obtinute prin hidroliza bazica. Puterea de spalare este data de natura acidului gras si de natura ionului metalic. In apele dure(care contin saruri solubile de Ca si Mg), sapunurile de Na si K se transforma, partial, in saruri de Ca si Mg ale acizilor grasi, greu solubile care micsoreaza capacitatea de spalare.

Un sapun are formula generala de mai jos si reactioneaza conform ecuatiei:

, in prezenta H₂O.

Exemplu de sapun:

Prima acolada se numeste parte hidrocarbonata, sau nepolara si reprezinta partea hidrofoba a sapunului, iar a doua acolada se numeste parte polara si reprezinta partea hidrofila a sapunului.

Datorita prezentei celor doua parti net distincte in molecula, sapunul are propritati tensioactive ( modifica tensiunea superficiala dintre faza apoasa si cea organica). Din acest motiv, sapunul are actiune de spalare.

Sapunurile de sodiu se folosesc ca agenti de spalare, iar sapunurile de calciu, mangan, aluminiu, bariu, se folosesc pentru prepararea unsorilor consistente si a pastelor adezive.

IMAGINI PRODUSE