ZINCUL (Zn) SI COMPUSII SAI

ZINCUL (Zn) si COMPUSII SAI

In organism

Organismul uman contine Zn in mod normal. El are rol biologic, ca activator al unor enzime (de ex. carbonic-anhidraza). Prin alimente si bauturi, se introduc zilnic 5-30 mg zinc in organism.

Valorile medii pentru lichidele biologice si organe sunt:

urina:      0,5-2 mg / l

sange total: 2 mg % (din care 90% in hematii)

organe:      3-10 mg %

par:      16 mg % (Lutz)

Etiologia intoxicatiilor

Sarurile de Zn sunt rareori folosite in intoxicatii intentionale (crime si sinucideri), in special din cauza gustului lor extrem de neplacut.

Intoxicatiile accidentale prin confuzie sunt mai frecvente si se datoresc utilizarii ZnSO₄ in loc de Na₂SO₄ sau MgSO₄, sau a solutiei concentrate de ZnCl₂ in loc de glicerina, in spalaturi.

Intoxicatiile alimentare provin din consumarea de alimente cu reactie acida, preparate sau pastrate in vase de Zn.

Intoxicatiile profesionale acute apar in industria Zn, ZnO si a aliajelor de Zn. Ele sunt datorite inhalarii de aerosoli de oxid de zinc, formati prin incalzirea metalului peste 500C (pt. t. 149 , pt. f. 918C): este asa numita "febra de fum" ("febra turnatorului"). Se considera ca ar fi necesar coa. 1 mg ZnO / Kg corp pentru a determinaun acces de febra. De fapt, febra de fum poate fi data si de alti oxizi de metale si metaloizi: Ba, Mn, Cd, Co, Cu, Mg, Ag, ca si de unii aerosoli organici, ca politetrafluoretilenul (Teflon), o substanta plastica fabricata in ultima vreme.

Patrundere, metabolizare, depozitare, eliminare

Se admite ca trecerea zincului in intestin se face sub forma de albuminati. In organism, cantitatile cele mai mari se localizeaza in hematii si creier si mai putin in ficat. Eliminarea se face in special prin fecale, apoi prin urina.

Proprietati toxicologice. Mecanismul de actiune

Zincul nu este toxic. El poate contine insa unele impuritati toxice (As, Pb). Patruns in stomac, zincul metalic poate fi transformat in ZnCl₂, cu actiune iritanta.

Sarurile solubile sunt toxice, unele fiind si corozive. Doza letala pentru ZnSO₄ este 5-10 g, pentru ZnCl₂, 3-6 g. Ele actioneaza prin deprimarea SNC.

In ceea ce priveste patogenia "febrei de fum", ea a fost "enigma cea mai mare a toxicologiei industriale" (Mc Cord, 1960). De curand, Vigliani si colaboratorii au emis teoria imunologica, care tinde sa elucideze patogenia febrei de fum. Se admite ca particulele submicronice ale oxizilor proaspat formati se incarca cu o mare energie electrica, ceea ce ii face foarte mobili, incat pot patrunde pana in alveolele pulmonare, unde o mare parte este retinuta (90%). Aici trec prin membrana pulmonara, pe care o lezeaza, si apoi sunt vehiculati in circulatia sanguina. In acest mod se elibereaza substante pirogene de natura endogena, care provin din granulatiile polinucleare neutrofile.

Simptomatologie

Intoxicatia cu saruri solubile se manifesta prin varsaturi, dureri in epigastru, diaree, tremuraturi si paralizia membrelor. In cazul intoxicatiei cu ZnCl₂, la tabloul de mai sus se adauga si efectele caustice. Moartea poate surveni in primele 12 ore prin colaps cardiac, sau mai tarziu prin edem al glotei.

Manifestarile "febrei de fum" sunt: uscaciune in faringe tuse, constrictie toracica, cefalee, dureri musculare si febra (frison) de 39-40, ce dureaza 30' - 2 ore. Tabloul se aseamana cu un acces de malarie.

Accesul dureaza 6-12 ore si se produce la sfarsitul zilei de lucru. Cu timpul se produce rarirea si atenuarea acceselor datorita unei imunitati dobandite (la 75% din subiecti). Ea se pierde repede prin intreruperea lucrului, incat lunea, dupa repausul duminical, apar accese mai grave. Aproximativ 1/5 din muncitorii expusi prezinta o imunitate innascuta la "febra de fum", indiferent de intensitatea expunerii. Febra de fum este considerata benigna, spre diferenta de febra de BeO si CdO (ce determina pneumonii chimice grave) si de febra oxizilor de Hg, As, Te, Se (ce dau nastere la intoxicatii grave cu metalul respectiv).

Intoxicatia cu fumul produs prin incalzirea ZnCl₂ este periculoasa, deoarece provoaca edem pulmonar, adesea cu efect mortal.

Tratament. Prevenire

In intoxicatia cu saruri de Zn se intervine cu spalaturi, provocare de voma, administrare de precipitanti ai Zn (tanin, albus de ou, etc.). Se va tine intoxicatul la caldura si se va lupta contra deshidratarii si colapsului cardiac.

Tratamentul "febrei de fum" este simptomatic, asemanator celui de gripa:

repaos la pat, alimentatie usoara, bauturi fierbinti, aspirina, codeina;

daca nu exista siguranta asupra factorului etiologic si daca se banuieste ca febra este produsa de beriliu sau cadmiu, se va cerceta Zn in produsele biologice;

in cazul intoxicatiei cu aerosoli de teflon, se aplica oxigenoterapia.

Prevenirea consta din:

micsorarea concentratiei aerosolilor la locul de munca (mecanizare, ventilare, etc.);

port de masca cu filtru pentru aerosoli (cind nu se pot evita concentratiile mari pentru scurt timp);

accesul febril poate fi uneori evitat prin: sederea in aer cald si umed; bai calde; se propun si injectii cu DMP sau CaEDTA-Na₂ (Chenoweth).

Toxicologie analitica

Determinarea din aer

Se barboteaza aerul prin solutie de HNO₃ 10% ; dupa neutralizare cu NH₃ se dozeaza nefelometric zincul sub forma de ferocianura de zinc.

Determinarea din medii biologice

Distrugerea cea mai indicata este pe cale umeda, pentru a evita pierderile prin volatilizare. Zincul se separa ca ZnS prin precipitare cu H₂S in mediu acid. Se filtreaza rapid (deoarece ZnS este usor oxidata in aer, trecand in sulfat, solubil). Precipitatul de ZnS se solva in amestec de HNO₃ si H₂SO₄ diluati.

Dozarea se realizeaza, fie nefelometric, ca ferocianura de zinc, fie calorimetric, cu ditizona, la pH 8,5.