BALADA CODRULUI FARA HAIDUC

BALADA CODRULUI FARA HAIDUC

Ca de dincolo de lume,

vine plin de colb,

fata darza, mana-n sold,

armasaru-n spume.

Fruntea-i creste mai inalta,

pletele in vant.

Stanci, paduri, furtuni ii sant

mume laolalta.

Ard amurguri sub sprancene

si, pe chip semet,

sarutari de paduret

si de nopti codrene.

In calcaie cand isi strange

murgul nazdravan pare-arhanghel pamantean

sau un cneaz de sange.

Flinta tot si-ndreapta teava

sa priveasca-n sus :

ochi de uliu nesupus

care-nfrunta slava.

Ipingea bogata poarta,

cioareci si tuslugi.

Arnauti si straji si slugi

inlemnesc in poarta.

De cand sunt nu mai vazura

portile domnesti,

izbucnita din povesti,

astfel de faptura.

Aratarea din balada

sare jos din sea :

-Unde-i Voda Caragea ?

Iancu vrea sa-l vada.

Toti bulbuca ochi de broaste

turcii cresc in fes :

-Cine esti, boier ales ?

Cine te cunoaste ?

-De la Voda la Agie,

grecii toti ma stiu.

De la Olt si pan-la Jiu

codru-ntreg ma stie.

Parca traznetul despica

porti si arnauti.

Cat is la picior de iuti

si ce-nalti in chica !

Faraonii si buzatii

schiauna prin curti.

Lungi in maini, la fapte scurti,

gafaie gealatii.     

Se-mbrancesc in poticnire

turcii cu salvari,

cetele de palicari

chitcaie subtire.

-Iancu ! freamata cerdacul.

Prinsi de tremurici,

pehlivani si mascarici

vin de-a berbeleacul.

-Iancu ! Scari, odai, iatacuri,

zumzaie la fel.

Singur Iancu, numai el,

Calca-adanc pe veacuri.     

Parca vine din jugastri,

dintr-un pisc strabun

unde ouale isi pun

vulturii si astrii.

Intra-n curte si le face

semn sa taca toti :

-Nu sunt capitan de hoti,

cartite buimace !

Broaste-n fuste, slugi fricoase,

n-am venit sa prad,

nici sa va trimit in iad

putredele oase.

Hai, lingai surpati din sale,

duceti-ma sus.

Vorbe bune am de spus,

azi, Mariei-Sale !

Cine sa-i rasara-n fata

asprului boier

care-si reazima de cer

umar si saneata ?

Cin' sa-l duca sa-l prosterne

la Maria-Sa,

cand si Voda, pe sofa,

dardaie-ntre perne ?

Prind din coate sa se-ndemne

si-l privesc mereu.

Ba e Fat-Frumos, ba zmeu,

ba e Stramba-Lemne.

-Cuvioase cioclovine

cu sfieli de sfinti,

luati-va-ndrazneala-n dinti

si nadragii-n vine.

Nimeni nu-i sa se desfaca

din cinstitul stol,

sa-i dau flinta si pistol

si hanger si teaca ?

Din pridvor atunci l-imbie

un mosneag senin,

scris de-un mester bizantin

pe-o icoana vie.

-Adu-ti la Vladica-ncoace

sculele de drac

si pe Voda-am sa-l impac,

daca vii cu pace.

Iancu-si scutura de-o treapta

armele de fier :

-Iaca lege de hanger,

iaca flinta dreapta.

Am venit ca sa dau seama,

n-am venit sa cer.

Alb ca visinu-n Prier,

sfantu-n prag il cheama.

Mire-se arnautime,

slugi si logofeti.

Sfantu-ofteaza din nameti

si din limpezime.

-Vino cu Vladica, suie,

pocait haiduc.

Intre perne si ciubuc,

Voda e si nu e.

Namila cu ochi de soare

intra. Calca drept.

Domnu-i numai nod in piept,

perne si sudoare.

Cand mai face-un pas, doar unul,

toti boierii-s sloi.

Domnul, intre perne moi,

galben ca tutunul.

Cand haiducul, din calcaie

creste pana-n pod,

pare Iancu voievod,

Voda, o momaie.

Doar Vladica bland surade,

Domnului dand ghies

ca sa-si dreaga grai nedres,

spart pe buze hade.

-Tu esti, Iancule, Jiene,

tu, haiduc hain ?

-Eu, Maria-Ta, si vin

din paduri oltene.

Dar nu-s lotru de rascruce,

ci, pe sub gorun,

am pandit ca sa-mi razbun

neamul pus pe cruce.

Voda tremura si-ngaima :

-Ba te stiu talhar,

mi-ai carnit un Carc-Serdar,

mi-ai fost jaf si spaima.

-De-am pradat cu mana toata,

printre fagi si cerbi,

fost-a pentru robi si serbi,

pentru biata gloata.

Daca lama cu prasele

a carnit vreun grec,

o facui ca sa-mi inec

jalea tarii mele.

Insa daca azi las flinta,

codrii lungi si lati,

e ca taica si trei frati

urii Tale-s tinta.

N-ai razbit sa-nvingi haiducul,

dar mi-i frangi pe ei.

Lasa-i. Mie da-mi ce vrei,

streangul sau butucul.

Minunati-va giubele

si voi barbi de-omat !

Fat de crivat e, sau fat

Zamislit de iele ?

-Doamne esti (Vladica spune)

os de voievozi

si esti slobod sa slobozi

intru iertaciune.

Iarta-l, ca si-a pus de-o parte

scule si narav. . .

Voda-nghiata ras gangav

pe-un obraz de moarte.

Scuipa printre dinti cuvinte :

-Sambata in zori,

lesu-i ciugulit de ciori,

ti-l fac dar, Parinte !

x

Tes paienjenii-n ungher

harfe de matasa.

Lacrimand departe-n cer

cate-o stea se lasa.

Bate-o raza si nu prea.

Printr-un ochi de barna,

lacatul, la usa grea,

cinci ocale-atarna.

Lantul, cu turbari de lup,

pe sub poarta boltii,

cand in suflet, cand in trup

isi infige coltii.

Ce glas dulce si adanc

soarecii ii strange ?

Dar din ziduri de ce plang

Picaturi de sange ?

Umbrele ce taine spun ?

Cin'le tine hangul ?

Canta Iancu in ajun

de-al rapune streangul .

Nu e apa in ulcior

ca sa-i stinga spuza

de urzica si de dor

care-i arde buza.

Nu e vant macar un fir

ca sa bata-n dunga

si cu fragedul lui mir

fruntea sa i-o unga.

Si nu-i nici un pui de stea

agatat de dreve,

sa-l culeaga-n pumni, sa-l bea

ca-n paduri, aieve.

-Codrule fara haiduc,

sub minunea lunii,

calea ta n-o mai apuc

sa-ti slujesc gorunii.

Neamule fara noroc,

pururi in furtuna,

teava mea cu plumbi de foc

nu te mai razbuna.

Nu mi-e frica de calau,

nici de streang n-am teama,

dar in piept ma frige rau

codrul ce ma cheama.

Si mai am un vechi alean :

doi ochi mari de fata.

Lunecau intr-un radvan,

peste Olt, odata.

Erau verzi, erau adanci,

si-au pierit aiurea.

Ci tot port in vis, de-atunci,

ochii si padurea.

Maine-n zori, cand va cadea

latul unei funii,

vor jeli pe urma mea

ulmii si gorunii.

Insa marii ochi curati

-dimineti senine-

dincolo de cruntul lat,

am sa-i duc in mine.

*

Poarta, dis-de-dimineata,

inapoi s-a tras.

S-a sculat , la rumen ceas,

gloata targoveata.

Curtile domnesti sunt pline

de smerit popor.

Pilda vie tuturor

streangul se cuvine.

Nici cinstita boierime

nu se cade dar

sa nu-l vada pe talhar

sus, la inaltime.

Vin boierii, cata iarba,

si-si fac loc sa stea

cat mai sus cu o giubea,

cat mai jos cu-o barba.

Parul, care-asteapta vama,

e si el de rang,

caci pofteste doar in streang

un haiduc de seama.

Du-te-vino, grecoteii

salta-n nerabdari.

Oaspeti mari, pufnind pe nari,

sub turbane, beii.

Soarele pe curti arunca

cosuri de ciresi.

Darabane fara gres

suna la porunca.

Voda ! ce necaz l-afuma ?

Ce omizi il rod ?

Curge-o soapta prin norod :

-Ciuma, Voda-Ciuma !

Sade-n jiltu-i ca pe cuie,

ca pe ghimpi de spin.

Intre perne si venin,

Voda e si nu e.

Lacomi de petreceri rare,

langa Domn, semeti,

Aga, straji si logofeti,

frig in asteptare.

Dar ce crengi de lamaite

si de meri domnesti

infloresc pe la feresti ?

Crengi sau jupanite ?

Ca la geamuri cand se-aduna

albe sfiiciuni,

parca ning de sus cununi

fragede de luna.

Fragezime, tinerete,

cum de mai surazi

cand sta Iancu intre gazi

tuciurii la fete ?

Fragezime de fecioara,

cum mai legeni crangi,

cand sta Iancu intre spangi,

pregatit sa moara ?

Si tu, Iancule Jiene,

moartea cum o-nfrunti

si-ti bati joc de gazii crunti

cu taciuni sub gene ?

Ce-ai zarit la geam, haiduce ?

Ce ochi mari si verzi ?

Cat ai da sa nu-i mai pierzi

si-n paduri i-ai duce.

Parca-s ochi de nestemata,

mai, haiduc codrean !

Lunecau intr-un radvan,

peste Olt, odata.

-Hei, nu-mi pasa, cioara sluta,

faraon urat,

ca-mi pui streangul tau de gat,

cand eu sunt lauta.

Baragladina, nu-mi pasa

funia ca-mi legi,

cand eu sunt ciorchini intregi,

dulce tamaioasa.

Nici de corbi nu-mi pasa foarte,

ticalos tigan,

cand vad ochii din radvan

ca-mi zambesc la moarte.

Gazii, goi ca spurcaciunea.

Iancu, falnic nuc.

-Codrule fara haiduc

duce-ti-as minunea.

Suna moarte darabana,

gazii-l smulg din loc.

-Neamule fara noroc

duce-ti-as icoana.

Gloatele, de ce suspina ?

Streang, de ce tresari ?

Unde-s ochii verzi si mari

pusi in geam lumina ?

Cand s-au smuls -smaralde sfinte-

din fereastra lor,

ca sa-i arda, in pridvor,

Domnului-nainte ?

Jupanita, creanga alba,

ochii tai senini

la Maria-Sa i-nchini,

cum inchini o jalba.

Buzele-ti nu spun nimica,

numai ochii cer..

Alb, ca visinul Prier,

langa ochi, Vladica.

-Pune-ti, Doamne, mila-n fapta.

Pravila din mosi,

daca stai si o descosi,

tare-i inteleapta.

Ca ea cere slobozire

din osanda grea,

fata de boier de-l vrea

pe talhar de mire.

Azi, din curtea Ta se-alege

crinul prea curat,

de osanda si pacat

lotrul sa-l dezlege.

Voda-ngaima : -Tu, Sultana,

in genunchi imi stai ?

Ochii plang si-ntregul rai

palpaie pe-o geana.

-Vrei de mire lotru mare ?

Vrei din streang sa-l scot ?

Ochii plang si raiul tot

cere-n ei iertare.

Si, deodata, gloata cade

in genunchi, tunand :

-O, Maria-ta, fii bland,

iarta si sloboade !

Geme Voda, geme Aga,

logofetii tac.

Se cruceste in cerdac

boierimea-ntreaga.

Domnul da porunci. Si geme.

Gazii sar-napoi.

Arnauti in fuste noi

bombane blesteme.

Gloata-n vuiet se ridica.

Peste ea, domol,

scrie cruci de aur gol

mana de Vladica.

Numai ochii de-altadata,

ochii din radvan,

printre beii cu turban

rad cu zarea toata.

*

Sargii se implanta

Codrului afund.

Surugiul canta,

crengile raspund.

Funie usoara,

spanzura-ti alti furi.

Drum de nunta zboara,

zboara prin paduri.

Butca sau mireasma

leagana pe miri

sub catapeteasma

crengilor subtiri ?

Merg sfintiti de veacul

codrilor batrani.

Rade-n zari conacul

asteptand stapani.

Cat ii stejarisul

de inalt in zvon,

smirna-i tot frunzisul,

pomii toti, amvon.

Cat de lung drumeagul

pentru sargi si roti,

patrafir tot fagul,

flamuri ulii toti.

Unde duci cu tine,

mire nazdravan,

dimineti senine,

ochii din radvan ?

Unde duci, Jiene,

tras de telegari,

zarii dunarene

ochii verzi si mari ?

Uite-i cum se lasa

mai adanci, mai grei,

lumea neculeasa

s-o culegi din ei.

Uite-i cum se pleaca

-hotule-ntre hoti-

cerul ce-i ineaca

sa li-l furi, de poti.

Surugiul mana,

frunzele nu tac.

Taina ta ce-ngana,

murmur de copac ?

Duce butca-n fuga

mirii nuntii verzi.

Creanga ca o ruga,

mustri sau dezmierzi ?

Duce butca-n goana

mirii albei nunti.

Frunza ca o rana,

sangeri sau te-ncrunti ?

Iancu cand asculta,

cand n-ar vrea de loc,

creanga tot mai multa,

frunza grea de foc.

Ca sa nu-l auda,

spune soapte-n el -

(stropi de geana uda

pe-un ceresc inel):

-Alba mea mireasa,

fragedul meu rai

cupa-ar vrea pe masa

umbra ta sa-i dai.

De mireasma-ti lina

crinii toti sunt beti.

Trestia se-nchina,

mladieri s-o-nveti.

Iar si iar il cheama

paltin si gorun.

Iancului i-e teama

parca de ce spun.

Ca sa nu-i auda,

canta soapte-n el

(stropi de geana uda

pe-un ceresc inel) :

-Toata unda apei

pasul tau l-ar vrea.

Tremurarea pleoapei

ti-o ingan-o stea.

Nuferii iti fura

umerii rotunzi,

verdea iezitura -

ochii tai afunzi.

Iar ti iar il striga

ulmul nimanui.

Iancului i-e frica      de chemarea lui.

Ca sa nu-l auda,

plange soapte-n el -

(stropi de geana uda

pe-un ceresc inel) :

-Lunecai, odata,

peste Olt, in vis.

Tu erai, sau toata

floarea de cais ?

Cu ce dulci omaturi

ingerii te-au scris ?

Azi imi arzi alaturi,

dar imi pari tot vis.

Iar si iar, oriunde,

teiul face semn.

Iancu nu raspunde

la grozav indemn.

Ca sa nu-i auda

glasul cenusiu,

suduie cu ciuda :

-Mana, surugiu.

Iar si iar se zbate

fagul nepatruns.

Iancu nu se-abate

si nu da raspuns.

Ca sa nu-l auda     

smulge-un bici acum

si da sfichi si nu da

sargilor de fum.

-Tu, mireasa, du-ma

raiului tau sfant.

Parca ma sugruma

ramurile-n vant

Dragostea mea draga,

smulge-ma de-aici.

Creanga iar se roaga,

Iancu iar da bici.

Si cum geme ramul

cu frunzis de foc,

parc-ar plange neamul

fara de noroc.

*

Cine-a muls, cu maini blajine,

Calea-Laptelui pe cer,

ca sistarul noptii plin e,

nevazutule oier ?

Codrul susura din foaie

ca o gura de izvor

unde ingerii isi moaie

gingasia gleznei lor.

Din paduri, peste viroage,

vine crangul, cand pe branci,

cand pe coate, sa se roage

cu chemari tot mai adanci.

La conac, sub geam, coboara,

ca sa-i freamate-n auz,

ba cu soapta de vioara

ba cu geamat de cobuz.

Doarme Iancu, vraja lunga,

leganat de brate moi.

Crangul geme sa-l strapunga,

brate dulci il trag-napoi.

Doarme Iancu, vraja goala,

pe ispite de omat.

Crangul geme, el se scoala,

il trag brate indarat.

Doarme Iancu, vraja dulce,

pe fierbinte san zbatut.

Crangul geme, el se smulge,

brate cad in asternut.

Cusma, bunda, ipingeaua

si pistoalele-n serpar.

Fuge-n grajd si scoate seaua,

scoate frau si armasar.

-Du-ma-n lumea mea cealalta,

murgule, ca nu mai pot.

Murgul sare poarta-nalta,

cu haiduc, cu dor cu tot.

Codru-l simte c-o sa vina,

de la brusturi la bureti,

din barlog la vizuina,

de la gusteri la mistreti.

Taica frasin, creanga muica,

vine munte de haiduc !

Mai rasare-o nevastuica,

Mai tasneste vr-un bursuc.

Ii ies carpenii-nainte,

ca haiducii cand vor pungi.

Gata sa-l binecuvinte,

ulmii in odajdii lungi.

Mai, ce scartaie-n tacere

peste codru si muncel ?

Carul-mic cu roti de miere

trage luna dupa el.

Machea, luna e sau, poate

dintr-un put nepamantean

cumpana tacerii scoate

o galeata de margean ?

Peste scorburi, peste viezuri,

stele tinere isi coc

paduretele lor miezuri

de tamaie si de foc.

Pe tarzii poteci razlete,

murgul pune pasi cuminti.

Iancu suiera tristete

Din amare foi cu zimti.

-Jelui-m-as, ca mi-e jale,

jelui-m-as, dar n-am cui :

nici statutelor pistoale

si nici dorului cu pui.

Jelui-m-as numai tie,

codrule fara haiduci.

Din desisuri vechi invie

umbre, taine si naluci :

-Uite-aici oprisi caleasca

unui plod de beizadea ;

i-ai smuls ifosul si tasca

si luceferii din ea.

Uite-aici carnisi Serdarul

cam limbut, cam grecotei,

risipind pe tot hotarul

potera de funigei.

Uite-aici, cu tescovina

te-ai clatit, sa nu te spurci,

dupa ce-ai dat foc, la cina,

unui han cu noua turci.

Si, la jar de crengi uscate,

te-ai legat, cam tot pe-aici,

sa-i faci Neamului dreptate

si cocioabe de calici.

Luna pe carari se varsa

ca o banita de grau.

Pe sub fagi cu frunza-ntoarsa,

lacrimi tremura pe frau.

Cad pe frau si cad pe coama,

cad in iarba licarind,

cand marunti banuti de-arama,

cand inele de argint.

-Dragoste alunecoasa,

inelus invartecus,

cu franghii de chiparoasa

ma legi zdravan de culcus.

Ori de cate ori din bezne

s-a sculat vr-un brat voinic,

l-a frant patima sau, lesne,

l-a stins fierul venetic,

Vino, codrule, si iarta

pieptu-acesta slabanog.

Tot adancul meu te poarta,

tie, ceas de ceas, ma rog.

Fir-ar, codrule, s-ai parte

de-un haiduc cum n-am fost eu,

cu hangerul fara moarte

scris pe zare curcubeu.

Fi-ti-ar toata frunza lina

ochi albastri si ceresti,

toata strasnica tulpina

frunti si brate haiducesti.

Faca-se tot codrul pande

de topoare si maciuci,

daca gloatele flamande

astazi nu mai au haiduci.

Faca-se haiduc tot ramul,

radacinile la fel,

daca azi nici tu, nici Neamul

parte n-ati avut de el.

Lacrimi curg si pica-ntruna

si pe sea si-n iarba jos.

Sus, pe varfuri, pare luna

cusma altui Fat-Frumos.

Ce heruv si-a spart ulciorul      sau cad stele prin faget ?

Bate vantu-ncet ca dorul

si ca jalea de incet.

Bate vantu-nlacrimatul

duh amar de foi de nuc,

parca e si nu-i oftatul

codrului fara haiduc.

Bate vantul -carpatinul-

duh amar de busuioc,

parca e si nu-i suspinul

neamului, spre alt noroc.

(1942-februarie)