Comportamentul copilului meu

Comportamentul copilului meu

CARE SUNT BENEFICIILE APLICARII UNOR METODE DE EDUCARE EFICIENTE

Cel mai frecvent termen asociat cu invatarea de comportamente este cel de disciplinare sau de control comportamental. Disciplinare copiilor reprezinta unul dintre cele mai importante roluri pe care le are parintele si probabil si cel mai dificil dintre ele.

Disciplinarea eficienta din cadrul familiei este forma prin care copiii invata comportamente pozitive pentru tot restul vietii. Il ajuta pe copil sa creasca si sa se dezvolte intr-un mod echilibrat si sanatos din punct de vedere emotional si social. Disciplinarea eficace si pozitiva il invata pe copil comportamente pozitive si nu este o metoda de supunere a copilului la regulile impuse de adult. Pedeapsa nu face decat sa elimine pentru moment un comportament, insa nu il invata pe copil cum sa realizeze comportamentul in parametrii acceptati. Pedeapsa este o modalitate de atac la persoana si este o forma de abuz.

CARE SUNT PRINCIPIILE DE BAZA ALE INVATARII UNUI COMPORTAMENT SAU ALE DISCIPLINARII EFICIENTE

Disciplinarea inseamna focalizeaza pe invatarea unui comportament sau modificarea unui comportament in timp ce pedeapsa face referire la persoana si mai putin la comportament. De exemplu, cand un parinte face afirmatia "Esti un copil rau" aceasta afirmatie ataca persoana si nu comportamentul pe care copilul il are de schimbat. Afirmatia nu ii ofera copilului informatii despre comportamentul specific pe care copilul il are de schimbat si ce anume din comportamentul realizat a fost facut in termenii potriviti, adecvati.

CE ESTE RECOMANDAT

De exemplu :

DISCIPLINAREA INSEAMNA INVATAREA UNOR COMPORTAMENTE

Disciplinarea este o buna oportunitate pentru copil pentru a invata comportamente pozitive, responsabile. Comportamentele sunt rezultatul invatarii. Primul mod in care copilul invata un comportament este imitarea si observarea celorlalti. La fel se invata si comportamentele sociale cum ar fi respectarea unor reguli, cooperarea in grup, rezolvarea unui conflict.

DE CE PEDEPSESC PARINTII?

Desi adultul nu doreste sa recurga la astfel de metode, pentru ca nu par a fi cele mai potrivite. Totusi, de cele mai multe ori parinti aleg sa disciplineze in acest fel din mai multe motive:

1) Au primit ei insisi acelasi "tratament" cand au fost copii

2) Nu cunosc nici o alta metoda prin care sa obtina rezultatul asteptat

3) Cred in eficienta pedepsei

Aparitia imediata a efectului pedepsei poate functiona ca o recompensa pentru cel care o foloseste (in cazul nostru parintele) si, prin urmare, poate duce la utilizarea ei abuziva. De exemplu, daca il pedepseste pe copil punandu-l la colt pentru ca se juca prea galagios, parintele obtine ca beneficiu imediat incetarea galagiei. Fara sa-si dea seama, parintele nu mai cauta alte solutii la o situatie nedorita, fiind tentat sa o rezolve rapid prin pedepsirea celui care a produs-o. Pedeapsa poate modela comportamentul celui pedepsit. O serie de studii au evidentiat, in mod repetat, ca acei copii care au fost martorii sau tinta unor pedepse excesive tind sa recurga ei insisi la pedepsirea oamenilor din jurul lor. Uneori, exprimarea pedepsei poate fi amanata pana cand devin ei insisi adulti si intra in rolul de parinti.

CONSECINTELE PEDEPSEI ASUPRA PARINTELUI

De multe ori acesta se simte vinovat dupa ce pedepseste copilul, mai ales daca l-a pedepsit prea aspru, "la manie"; va regreta ulterior ca a folosit o metoda care a avut efecte negative asupra copilului si nu a fost eficienta in schimbarea comportamentului. De asemenea, relatia dintre parinte si copil va avea de suferit: copilul va fi mai putin comunicativ cu parintele, va cauta afectiune in alta parte, isi va pierde increderea in parinte, va ascunde unele lucruri fata de el etc.

CONSECINTELE PEDEPSEI ASUPRA COPILULUI

Invata un model agresiv de disciplina

Modelul oferit de catre parinti are uneori un impact mai mare asupra copilului, decat orice alte metode folosite in disciplinarea lui. Copilul invata cel mai bine imitand, uneori inconstient, exemplul care ii este oferit de catre parinte. Adolescentii care au fost loviti aproba folosirea pedepsei corporale si sunt mai probabil sa o foloseasca atunci cand vor avea copii (Dietz, 2000).

Invata un model agresiv de gandire si relationare

Copiii care sunt agresati fizic sau verbal manifesta comporamente agresive in familie, frati, bunici parinti precum si cu copiii de aceeasi varsta, la gradinita sau scoala. Cercetarile arata ca acei copiii care au fost pedepsiti fizic fac mai multe atribuiti ostile fata de comportamentul ambigu al colegilor lor, produc mai putie solutii intr-o situatie de rezolvare de probleme si aleg variante mai ostile. (Dietz, 2000 apud Hart, Ladd & Burleson, 1990; Haskett, 1990; Trickett, 1993; Weiss et al., 1992).

Dezvolta probleme emotionale si comportamentale

Cercetarile au aratat ca abuzul emotional este mult mai puternic asociat cu problemele psihologice decat abuzul fizic sever (Clausen si Crittenden, 1991; Forth si Chamberland, 1995). Lindahl (1998) arata in urma unui studiu ca "ordinele" date de parinti si constrangerile asupra copiilor au discriminat intre baietii cu comportament discruptiv si cei fara probleme de comportament. In concluzie, un nivel ridicat al controlului este asociat cu aparitia unui numar crescut de comportamente disruptive.

DEVIANTA

Natura deviantei. Tipuri de devianta

Devianta reprezinta orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular (RADULESCU). Reprezentand un tip de comportament care se opune celui conventional sau conformist, devianta poate fi definita in doua moduri: in raport cu codurile legale formale (definitia legala, juridica) si in raport cu normele sociale si culturale (definitia sociala).

a) Definitia legala (juridica)

Toate societatile condamna anumite comportamente. Omorul, violul, incestul, tradarea de tara si furtul sunt, in general, considerate reprobabile in majoritatea societatilor. In societatile industriale avansate, aceste actiuni sunt prohibite prin coduri legale formale si exista pedepse pentru cei care le comit. Astfel de actiuni sunt considerate deviante din punct de vedere legal. Pe langa aceste delicte grave, multe societati considera si alte comportamente drept violari ale normelor legale; acestea includ actiuni cum sunt incalcarea legilor de circulatie, tulburarea linistii, purtarea unei arme ascunse si, mai recent, intrarea in datele unui calculator strain, modificarea sau stergerea acestor date.

Delicventa juvenila se refera la violarea normelor legale de catre cei care sunt sub varsta la care legea trateaza oamenii ca adulti. Pe langa legile care definesc anumite acte drept delicte, indiferent cine le comite, exista altele care sunt specific legate de varsta. "Starea de neascultare" si "chiulul de la scoala" sunt printre comportamentele care ii aduc pe tineri, nu pe adulti, in contact cu politia si tribunalele.

Devianta exista in toata lumea, in ciuda faptului ca normele legale specifice care definesc comportamentul inacceptabil pot varia de la o societate la alta. In Statele Unite, legea penala este adoptata de diferitele state, precum si de guvernul federal. Astfel, ceea ce poate fi o crima intr-un stat (de pilda, cumpararea unei arme personale) poate sa nu fie considerata crima in altul. Ceea ce este considerat devianta in sensul legal variaza nu numai de la societate la societate, ci si de la zona la zona in cadrul societatilor industriale mari.

b) Definitii sociale

Delictul este usor de definit ca o forma devianta de comportament. Mai greu de definit sunt acele forme de comportament care sunt considerate deviante din punct de vedere social, adica, cele care violeaza normele sociale, dar nu codul legal. Sa dam doua exemple: pana recent, purtarea cerceilor era considerata nepotrivita pentru barbati. In anii saizeci si saptezeci, multi tineri au renuntat la aceasta conventie si, in mod sfidator, purtau parul lung, iar tineretul, in general, se imbraca evident mai neglijent (deseori blugi vechi si tricouri) decat era considerat corespunzator. In contextul epocii, astfel de comportamente erau considerate deviante din punct de vedere social; ele nu se conformau normelor generale ale societatii, dar nu erau o amenintare suficienta pentru ordinea sociala incat sa fie definite drept delicte.

Pe baza acestor definitii se pot identifica mai multe feluri de devianta.

Astfel (CUSSON):

infractiuni si delicte;

sinuciderile;

consumul de droguri;

transgresiunile sexuale;

deviantele sociale;

bolile mentale etc.

Alti autori (MERTON, MOSCOVICI) considera ca devianta se refera la:

deviantii culturali;

transgresorii;

indivizii cu tulburari de comportament s.a.

Teorii explicative referitoare la devianta

Explicatiile de ce oamenii se angajeaza in acte deviante s-au situat de la cele biologice si psihologice pana la cele mai sociologice. Aceste explicatii diferite isi au originea in diverse ipostaze nu numai referitoare la cauzele comportamentului uman, ci si la modul in care comportamentul deviant ar putea fi schimbat. De aceea, aceste perspective diferite vor fi discutate separat.

Explicatiile biologice si psihologice

Intr-o vreme, cauzele comportamentului deviant erau considerate a fi forte supranaturale. Oamenii actionau in moduri irationale, pentru ca erau posedati de "diavol" sau de "spirite rele". In secolul al XIX-lea, aceasta explicatie cedeaza treptat unei abordari considerate mai "stiintifica", bazata pe cunoasterea biologiei din acea vreme.

Cea mai importanta explicatie de acest tip, desi nu prima, a fost sustinuta de Cezare Lombroso (1876), un doctor care a lucrat in inchisorile italiene. El a supus detinutii la diferite masuratori fizice si a constatat ca acestia aveau trasaturi fizice distincte: fruntea ingusta, maxilar iesit in afara, pometi proeminenti, urechi mari si labartate si mult par pe corp. Lombroso credea, dintr-o perspectiva evolutionista, ca criminalii sunt "atavici", ca sunt subdezvoltati din punct de vedere biologic. Lucrarea lui Lombroso avea multe puncte slabe. Intreprinzand o cercetare conceputa cu mai multa grija, Charles Goring (1913), un psihiatru britanic, a constatat ca trasaturile pe care Lombroso le-a atribuit criminalilor erau prezente si la necriminali. Goring a afirmat ca nu exista diferente fizice esentiale intre criminali si necriminali.

Cu toate acestea, ideea potrivit careia criminalii constituie un tip fizic distinct a continuat sa aiba adepti. In 1949, Sheldon a afirmat ca "tipul anatomic" are legatura cu criminalitatea. El a descris criminalul ca fiind, probabil, un mezomorf (musculos si atletic) mai degraba decat ectomorf (inalt, slab si fragil) sau un endomorf (scund si gras). Principiile generale ale pozitiei lui Sheldon au fost sustinute de cercetarile sotilor Glueek (1950), desi ei au afirmat ca tipul anatomic nu este o cauza directa a criminalitatii. Dupa parerea lor, mezomorfii au un tip de personalitate (insensibili fata de altii si ar putea sa reactioneze la frustrare cu comportament agresiv) care i-ar putea impinge la acte criminale. Astfel, ei au conchis ca relatia intre caracteristicile fizice si criminalitate este una indirecta.

Recent, unii cercetatori au afirmat despre comportamentul criminal violent ca poate aparea cand o persoana are un model cromozomial care contine un cromozom masculin (XYY). S-a constatat ca modelul XYY este mai raspandit printre barbatii criminali decat printre barbatii din populatia generala. Dar numarul de subiecti studiati a fost prea mic pentru a stabili, cu un grad de certitudine, o legatura intre prezenta unui cromozom masculin suplimentar si comportamentul criminal. Recent, Wilson si Herrnstein (1985) au ajuns la concluzia ca factorii biologici au un efect neglijabil asupra comportamentului criminal si ca mediul social joaca un rol important in promovarea sau inhibarea oricarei influente pe care caracteristicile biologice o pot avea asupra unui astfel de comportament.

Explicatiile sociologice. Teoriile despre microniveluri

Asocierea diferentiala. Ideea cheie in spatele teoriei asocierii diferentiale (sau teoria transmiterii culturale) (Sutherland, 1940) este ca, principial, criminalitatea este invatata in cursul socializarii. Prin interactiunea cu "cei importanti", indivizii isi dezvolta tipuri de idei, atitudini si valori care ii fac mai mult sau mai putin dispusi sa se conformeze normelor sociale. Daca oamenii se angajeaza sau nu in acte deviante sau criminale depinde in mare masura de natura influentei si de timpul pe care il petrec cu aceia care sustin si modeleaza comportamentul deviant.

In teoria asocierii diferentiale, devianta este un rezultat obisnuit al prezentei unei subculturi deviante prin care oamenii invata norme si comportamente ce ii imping la acte antisociale. Aceasta explicatie este o folosire simpla a teoriei invatarii in contextul socializarii. Ceea ce deosebeste criminalul de necriminal sau deviantul de nondeviant nu este procesul de socializare, ci continutul lui; ce este invatat, nu cum este invatat. Toti oamenii pot invata valori si norme care ar putea fi numite antisociale; ceea ce conteaza este frecventa contactului cu aceste valori si norme, precum si intensitatea lor. Un alt factor este varsta. Tinerii au putina experienta cu care sa evalueze sau sa puna in context aceste idei si comportamente. Ei sunt mai vulnerabili la toate felurile de influenta, inclusiv la cele care duc la comportament delicvent.

Aceasta teorie a fost folosita si pentru a explica persistenta criminalitatii in comunitati speciale sau in mahalale (Shaw si McKay, 1942). O data ce subculturile deviante se dezvolta, valorile lor, atitudinile, normele, tehnicile si comportamentele devin accesibile altora din comunitate, prin faptul ca sunt modelati de criminali. Mai mult, aceste valori si comportamente sunt transmise generatiilor viitoare prin socializare.

In felul acesta, comunitatile speciale devin pepiniere pentru comportamentul criminal generatie dupa generatie. Teoreticienii scolii de la Chicago apreciaza ca orasul modern are intotdeauna arii de delicventa (Shaw, McKay), dupa cum urbanizarea are si consecinte nedorite (HALBWACHS - urbanismul dubleaza sinuciderile).

Desi ideea despre comportamentul deviant si/sau criminal care este invatat ca orice forma de comportament a castigat o larga acceptare, teoria asocierii diferentiale a fost considerata incompleta. Aceasta teorie nu rezolva nicaieri problema de ce anumite activitati sunt definite criminale. Orice teorie cuprinzatoare trebuie sa rezolve si aceasta problema.

Teoria controlului. Walter Reckless si colegii sai (1956) s-au concentrat asupra problemei de ce, chiar in zonele cu criminalitate ridicata, unii tineri nu ajung delicventi. Ei sustin ca dezvoltarea unei imagini "bune" despre sine a unei persoane serveste ca sa-l "izoleze" de subcultura delicventa inconjuratoare.

Cel mai general punct de vedere al teoriei controlului se refera la comportamentul criminal ce rezulta din lipsa unui control intern, efectuat de individ, si din lipsa unui control extern, efectiv si adecvat, efectuat de societate. Ideea centrala este ca ceea ce trebuie explicat nu este deviatia, ci "conformismul". Conformismul rezulta din mecanismele de control intern si extern. Dar ce sunt aceste mecanisme de control social?

Construind pe teoria lui Durkheim, teoreticienii controlului afirma ca integrarea comunitatii si legaturile sociale puternice ii fac pe oameni sa accepte normele si valorile comunitatii lor si sa se conformeze acestora. Hirschi (1969) a avansat ideea ca legaturile sociale puternice au cateva caracteristici definitorii.

Atasamentul implica legaturi puternice cu anumiti indivizi din comunitate. Relatii cu alti oameni importanti ii determina pe indivizi sa ia in considerare sentimentele si preocuparile acestora, facandu-i, dupa toate probabilitatile, sa actioneze in moduri "responsabile".

Angajamentul, sau investitia oamenilor in societate, le tempereaza comportamentul. In anii '60, un strigat mobilizator al celor care sustineau schimbarea sociala era "nu aveti incredere in nimeni peste treizeci de ani". Ideea fundamentala a acestui slogan era ca oamenii peste varsta de treizeci de ani puteau avea familii, slujbe cu norma intreaga, ceea ce ii facea sa aiba un interes fata de sistemul existent si, astfel, era mai putin probabil ca ei sa doreasca sa-l schimbe. Era mai probabil ca ei sa se conformeze valorilor si normelor sociale existente decat oamenii mai tineri.

Implicarea in activitati nedeviante si cu oameni nedevianti, afirma Hirschi, lasa mai putin timp pentru comportament delicvent.

Sistemele de credinta impartasite leaga laolalta membrii comunitatii si le intareste rezistenta la actiuni deviante.

Desi teoria controlului este un supliment folositor pentru teoria asocierii diferentiale, prin faptul ca pune accentul pe importanta controlului intern si a integrarii sociale a comunitatii, el este, de asemenea, incomplet. Teoria controlului, de pilda, pare incapabila sa explice crima gulerelor albe, activitati delictuale (e.g., delapidare) comise de oameni cu statut superior si, aparent, "respectabili", care sunt bine integrati in comunitatile lor. De asemenea, aceasta teorie nu ajuta la explicarea comportamentului celor integrati in subculturi deviante, in care legaturile sociale puternice si normele sociale nu sunt privite favorabil de societatea mai mare.

Astfel, problema nu este numai integrarea in comunitate, ci si natura sistemului de credinte al acestei comunitati. Legaturile puternice ale comunitatii in cadrul unei subculturi deviante pot contribui la comportamentul deviant. Teoria nu rezolva problema de ce oamenii se angajeaza intr-o forma de devianta si nu in alta. In final, lipsa de integrare a indivizilor in comunitatea lor poate fi cauza sau efectul comportamentului lor deviant. Pe scurt, teoria controlului joaca un rol in explicarea deviantei, dar nu poate sa se mentina singura.

Teoria situationala. O serie de cercetatori considera ca analiza situatiilor ofera un raspuns adecvat problemelor legate de geneza deviantei. In aceasta conceptie situatia reprezinta ansamblul circumstantelor externe care preceda si insotesc comiterea unui act deviant si care fac ca acest act sa fie mai mult sau mai putin realizabil, mai mult sau mai putin profitabil, mai mult sau mai putin riscant. Exista astfel o convergenta la un moment si intr-un loc date a circumstantelor materiale favorabile executarii unui act deviant (ipoteza posibilitatii):

obiceiuri de viata care "invita" la producerea unor comportamente deviante din partea altora;

vulnerabilitatea tintelor;

accesul potentialilor devianti la "tehnica" necesara.

In acest sens, un interes aparte in sociologia deviantei si sociologia culturii o prezinta mass-media (devianta observata - productii de film etc care pot stimula imitatia).

Explicatiile sociologice: teoriile despre macroniveluri

Tensiunea structurala. Unele explicatii ale deviantei se concentreaza asupra fortelor sociale mari. O astfel de teorie pune accentul pe conceptul de anomie al lui Durkheim, care se refera la o situatie in care normele tipice care ghideaza comportamentul nu mai sunt adecvate sau eficiente. Efectul anomiei consta in reducerea capacitatii societatii de a structura un comportament adecvat. Pe aceasta baza, Merton (1938) sustine ca devianta se naste dintr-o tensiune structurala, care rezulta din lipsa unei relatii clare intre scopurile sustinute cultural si mijloacele oferite de societate pentru atingerea acelor scopuri. Efectul acestei nepotriviri este ca, desi indivizii afla, prin procesul de socializare, ce asteapta societatea de la ei (scopurile), deseori ei sunt incapabili sa atinga acele scopuri, din cauza lipsei de mijloace adecvate. De pilda, oamenii asteapta sa aiba succese pe plan profesional si financiar. Dar nu toti oamenii pot avea "succes" in acesti termeni. E mai putin probabil ca unii indivizi fara mijloace de a ajunge la o educatie superioara sau la o instruire specializata sa aiba "succes". Aceasta situatie duce la un sentiment de anomie.

Merton defineste patru tipuri de adaptare devianta. Inovatia, cand o persoana accepta scopurile culturale standard, dar nu accepta mijloacele, sanctionate social, de atingere a acestor scopuri (e.g., persoana care foloseste "informatii de la o persoana care are acces la informatii confidentiale", pentru a face afaceri cu actiuni si obligatiuni). Ritualismul se refera la situatii in care persoanele care nu accepta sau par sa nu inteleaga scopul cultural totusi actioneaza in moduri aprobate de societate (e.g., birocratul stereotipic care este mai atent la a se asigura ca toate formularele sunt completate decat la atingerea scopului acestor formulare). Marginalizarea descrie situatia persoanei care a abandonat atat scopurile, cat si mijloacele aprobate cultural (e.g., vagabondul, cel care paraseste societatea). In final, rebeliunea este un mod de adaptare prin care persoana nu reuseste sa accepte scopurile si mijloacele aprobate cultural si le inlocuieste cu alte scopuri si mijloace (e.g., revolutionarul sau cel care protesteaza pentru drepturi civile).

Potrivit teoriei tensiunii culturale, sursa dificultatii este in structura sociala si in cultura, nu in individ. Astfel, este deosebit de util sa se explice devianta in clasa de jos, in care caile pentru succes, acceptabile social, sunt mai putin accesibile. De asemenea, teoria tensiunii structurale explica mai eficient comportamentele deviante specifice (e.g., cei care se implica in furt) decat devianta, in general. Totusi, este mai putin folositor sa intelegi devianta sociala necriminala sau crima "gulerelor albe".

Capitalismul si teoria conflictului. Radacinile teoriei conflictului isi au originea in conceptia marxista potrivit careia oranduirea capitalista, un sistem economic caracterizat mai degraba prin proprietatea privata decat prin proprietatea statului asupra mijloacelor de productie, a repartitiei si a schimbului de bogatii, este sursa criminalitatii. Intrucat controlul asupra resurselor necesare nu este repartizat in mod egal, capitalismul ii face pe oameni sa se angajeze in comportament criminal, fie ca sa obtina ceea ce ei cred ca ar trebui sa aiba (muncitorul "exploatat"), fie sa pastreze sau sa dezvolte ceea ce au dobandit (capitalistul). Acest conflict isi are originea direct in competitivitatea inerenta capitalismului, cu accentul sau de profit, si in incapacitatea muncitorilor de a realiza venitul necesar, ca sa se mentina cel putin la un nivel minimal de existenta.

Quinncy (1974; 1980) afirma ca proprietarii mijloacelor de productie, capitalistii, controleaza sistemul legal; ci definesc ca fiind delict sau crima orice fapta ce le-ar ameninta privilegiile si proprietatile pe care le-au acumulat prin capitalism. Din aceasta perspectiva, chiar acele crime care par neinsemnate (e.g., jocurile de noroc, bautura, angajarea in legaturi sexuale ilicite) sunt considerate ca ameninta valorile muncii intense si sobrietatea pe care se bazeaza structura capitalista.

In mod similar, Spitzer (1980) evidentiaza cum autoritatea capitalistilor asupra aparatului legal le permite sa-l foloseasca la controlarea celor care ameninta functionarea capitalismului. De pilda, el afirma ca, intrucat cei care fura ameninta proprietatea celor bogati, acest comportament ar putea fi definit delictual. Mai mult, el propune ca proprietarii, capitalistii, sa joace si un rol cheie in a-i defini devianti din punct de vedere social pe cei care nu vor sa efectueze munca necesara pentru a face sa functioneze masinaria capitalista sau pe cei care nu arata respectul cuvenit fata de autoritate, o cerinta importanta in organizatiile ierarhice capitaliste. Pe      de alta parte, cei al caror comportament sprijina sau ilustreaza modul de viata capitalist (e.g., individualistii neinduplecati, implicati in jocuri sportive competitive) sunt prezentati ca modele in contrast cu deviantii.

Teoria conflictului aplicata deviantei sugereaza modalitati prin care structura economica a societatii influenteaza sfera politica, indeosebi in definirea anumitor acte ca fiind criminale sau deviante. La fel ca teoria tensiunii structurale, ea localizeaza sursa comportamentului deviant in cadrul structurii sociale si nu in individ.

Totusi, si ea are anumite limite. Teoria conflictului presupune ca bogatii sunt atotputernici; ca ei sunt liberi sa defineasca orice vor ca fiind criminal sau deviant. Aceasta teorie ignora consumatorul sau legile pentru protejarea muncitorilor, care restrang libertatea de actiune a capitalistilor.

De asemenea, clasa "capitalista" nu este intru totul de acord in privinta intereselor sale si a modurilor de a le apara. Daca aceasta afirmatie nu ar fi adevarata, nu ar exista legi impotriva trusturilor care impiedica anumite companii sa controleze evenimentele dupa bunul lor plac.

O alta problema cu teoria conflictului este ca ignora devianta in societatile in care nu exista o inegalitate importanta. Crima si devianta exista chiar si in tarile care au redus in mod drastic inegalitatile printre membrii lor.

La fel ca celelalte teorii despre cauzele criminalitatii, perspectiva conflictului ne imbogateste cunostintele despre devianta, dar nu ne ofera o explicatie completa.

Teoria reactiei sociale sau de marcaj. Una dintre cele mai populare explicatii ale deviantei este, in zilele noastre, teoria reactiei sociale sau de marcaj (teoria etichetarii), care considera devianta ca fiind incapacitatea de a clasifica anumite actiuni ca potrivite sau nepotrivite. Desi asemanatoare cu teoria conflictului in privinta deviantei, aceasta se bazeaza mai putin pe sfera economica decat pe puterea indivizilor sau a grupurilor pentru a eticheta comportamentul.

Argumentul principal prezentat de teoreticienii reactiei sociale (e.g., Lemert, 1951; Erikson, 1962; Becker, 1963) este ca nici un comportament nu este inerent sau in mod automat deviant. Devianta reclama o definitie. Diverse societati (si diverse grupuri din cadrul unei societati) eticheteaza diferite acte ca fiind deviante. In Statele Unite, de pilda, daca o persoana umbla pe strada in haine zdrentaroase si indruga vorbe despre slava lui Dumnezeu, va fi, probabil, ridiculizat, trimis la inchisoare sau intr-o institutie pentru boli psihice. In alte societati, acelasi act ar putea inspira respect datorita naturii sale religioase.

Deopotriva important pentru aceasta teorie este ca, desi din cand in cand toti oamenii se angajeaza in acte care sunt definite de societatea lor (sau grupul) ca fiind deviante, aceste acte deviante nu sunt totdeauna observate sau, daca sunt observate, ele sunt considerate comportamente gresite temporare. Aceasta este numita devianta primara. Ceea ce este important pentru teoria etichetarii nu este actul insusi, ci devianta secundara, etichetarea publica ca deviant si, ca urmare, acceptarea identitatii deviante de catre persoana care a comis actul. Aceasta acceptare poate fi considerata ca un stigmat, un mod negativ de a vedea lucrurile, care schimba in mod substantial constiinta de sine a unei persoane si o duce la o "cariera devianta" (Goffman, 1963). Un act de devianta secundara poate, de asemenea, duce la o etichetare retrospectiva a identitatii trecute a unei persoane, pentru a-l face sa se conformeze identitatii prezente.

Teoria reactiei sociale a fost folosita pentru a explica atat criminalitatea, cat si devianta sociala. Problema identitatii este esentiala pentru perspectiva reactiei sociale, care are radacini in teoria interactiunii simbolice. Actul deviant e mai putin important decat faptul de a fi etichetat deviant. La randul ei, acea eticheta afecteaza sentimentul de identitate al persoanei, care poate duce la alte acte deviante.

Teoria reactiei sociale leaga modurile micro si macro de abordare a deviantei. Definitiile deviantei rezida in definitiile culturale (macro). Dar aplicatiile acestor definitii au loc prin interactiunea personala cu altii si joaca un rol semnificativ in identitatea individuala (micro). Aceasta teorie este utila in prezentarea deviantei ca un proces social mai degraba decat un proces moral - unele persoane au puterea de a impune altora punctele de vedere asupra comportamentului cuvenit. De asemenea, ea constituie o modalitate utila de a privi comportamentele definite ca violari atat ale normelor legale, cat si ale celor sociale.

Teoria reactiei sociale are cateva limitari. Cercetarea arata ca unii criminali se angajeaza in practici criminale sau deviante (e.g., furturi din magazine) chiar daca nu sunt prinsi si niciodata expusi unei identitati bazate pe devianta secundara (Gove, 1980). Pentru unii, faptul de a fi etichetat deviant este un stimulent puternic de a-si schimba mai degraba comportamentul decat de a-l continua. In final, exista oameni in inchisori (e.g., violatori, ucigasi platiti) si in diverse tipuri de institutii pentru boli psihice, deoarece comportamentul lor este o amenintare pentru ei insisi sau pentru altii si nu pentru ca actiunile lor au fost arbitrar definite, de cei care au autoritate, ca fiind gresite.

Caracteristicile sociologice ale deviantului

Caracteristicile sociologice ale deviantului - preluate din literatura de specialitate si referitoare la situatia din tarile dezvoltate/industrializate - ofera numeroase date interesante pentru analiza si, mai ales, pentru predictia fenomenului deviant.

Este surprinzator de dificil sa identifici tipurile de persoane care comit crime sau au comportamente deviante. Multe astfel de comportamente raman neinregistrate, deseori pentru ca victimele nu sunt identificate sau nu figureaza in rapoartele birocratiei. De fapt, Departamentul de Justitie al Statelor Unite estimeaza ca ar putea fi de trei ori mai multe crime decat se raporteaza. Majoritatea statisticilor privitoare la criminali se refera la cei care au fost prinsi, iar in unele cazuri doar la cei care au fost condamnati. Pe scurt, datele asupra criminalilor sunt de asa natura incat caracterizarile tipurilor de oameni care comit crime trebuie sa fie experimentale.

Varsta este asociata cu crima si cu comportamentul deviant. Criminalii si/sau deviantii sunt relativ tineri; cei mai multi sunt adolescenti sau putin trecuti de 20 de ani. Acest grup de varsta explica mai mult de 40% din crimele violente si aproximativ jumatate din toate delictele impotriva proprietatii. Pe de alta parte, este mai probabil ca delictele gulerelor albe sa fie comise de cei care sunt considerabil mai in varsta.

Genul este, de asemenea, asociat cu crima si/sau delicventa. Dupa toate probabilitatile, barbatii comit delicte impotriva proprietatii de aproximativ patru ori mai mult decat femeile si cam de noua ori mai multe crime violente. Aceasta diferenta intre ratele delictelor este datorata mai multor factori. Unele delicte sunt legate automat de gen; violul este esentialmente o infractiune masculina, iar prostitutia o infractiune feminina. De asemenea, agentii care aplica legea deseori sunt mai sovaielnici in a eticheta femeile drept criminale decat a eticheta barbatii. Pe masura ce drepturile femeilor si ale barbatilor devin egale, s-ar putea ca diferenta in ratele delictelor lor sa scada (Adler si Adler, 1979).

Clasa sociala joaca un rol in devianta/infractiune. O mai mare parte dintre delicventi/deviati sunt din clasa de jos decat din cea mijlocie si cea de sus. Totusi, victimele crimelor de asemenea provin disproportionat din clasa de jos. Mai mult, probabilitatea de a fi arestati si condamnati e mai mare pentru oamenii din clasa de jos decat pentru cei din alte clase sociale. Clasa sociala este, de asemenea, un factor in diferitele tipuri de delicte comise. Probabilitatea de a comite infractiuni de "strada" (e.g., talharii, atac la persoane) este mai mare pentru cei din clasa de jos. Pe de alta parte, delictele gulerelor albe sunt mai frecvente printre cei din clasele de mijloc si de sus.

Rasa este implicata in infractiune intr-un mod coplesitor. Americanii africani sunt mult mai frecvent arestati decat proportia lor din populatie. In 1986, cand acestia constituiau 12% din populatie, ei formau cam 28% din arestari pentru crime grave, 33% pentru crime impotriva proprietatii si 45% pentru crime impotriva persoanei (Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite, 1987). Totusi, majoritatea criminalilor sunt albi. De asemenea, exista o relatie intre clasa sociala si rasa care afecteaza rata criminalitatii. Americanii africani sunt mai frecvent arestati decat sunt albii. De asemenea, probabilitatea de a comite delicte ale gulerelor albe este mai mica pentru americanii africani decat pentru albi.

Implicatiile sociale ale deviantei

Sociologii nu vad devianta ca un atribut al persoanei; ea este eticheta atribuita unui anumit comportament fata de relatiile si procesele sociale. Cand aceste procese sunt codificate si legiferate de stat, noi numim violarea lor "crima". Alte definitii sociale formulate mai putin clar deseori fac ca diferite forme de comportament sa fie considerate "ciudate", "excentrice", "deosebite" sau "trasnite". Aceste comportamente deseori ii fac pe oameni sa evite persoana asociata cu ele sau sa insiste ca actiunile persoanei ofensatoare sa fie limitate in vreun fel.

Stigmatul social

Un numar de forme de comportament deviant necriminal poarta cu ele un stigmat social, o identitate negativa convingatoare. In societatea noastra, boala mintala poarta un asemenea stigmat, asa cum poarta handicapul fizic, invaliditatea si chiar bolile fizice (e.g., SIDA). Comportamentul fortat, fie ca implica jocurile de noroc, folosirea drogurilor sau mancatul, este deseori definit deviant si de aceea stigmatizeaza persoana care se angajeaza in el. Pe scurt, oamenii neconventionali sunt considerati devianti. Definirea oamenilor neconventionali mai degraba ca "devianti" decat "deosebiti" afecteaza serios modul in care altii trateaza astfel de indivizi si, inevitabil, modul in care persoanele astfel definite ajung sa se considere ele insele.

Devianta si societatea

Durkheim (1895) precizeaza ca devianta exista in toate societatile. El afirma ca, departe de a fi anormala, devianta este o trasatura necesara tuturor societatilor si indeplineste cateva functii importante. Definitiile sociale ale deviantei marcheaza granitele comportamentului permisiv, astfel clarificand ceea ce societatea considera ca este o actiune corecta si potrivita. Etichetarea actelor ca deviante intareste forta morala a comportamentului considerat acceptabil de societate. De asemenea, reactia societatii la comportamentul deviant deseori mareste solidaritatea sociala, unind oamenii in spatele acelei reactii.

Devianta poate servi societatea, ducand la schimbarea sociala. Devianta prezinta alternative la normele si valorile existente. De pilda, potrivit lui Merton, inovatia este o forma de devianta care poate fi considerata nu numai pozitiva, ci si absolut necesara daca o societate nu vrea sa stagneze. Cei definiti devianti la un moment dat pot deveni eroii viitorului. Oamenii care au luptat sa dea femeilor dreptul de a vota au fost considerati devianti la vremea aceea, dar astazi noi consideram normal dreptul de a vota al femeilor si ii laudam pe cei care s-au luptat sa-l obtina.

Devianta, asadar, este comportamentul care difera de cel obisnuit si traditional. Daca acest comportament este aplaudat sau condamnat depinde de cine il apreciaza; el depinde si de zona specifica in care apare. Pe scurt, devianta este rezultatul unui proces social.