BALADA CLOPOTARULUI DIN STELE

A plecat motul cu gloata.

Pumnii-s tari si pasii grei,

parca toata Detunata

l-a-mbracat in piatra ei.

A plecat motul la tara

si tot vine-n drumul lui,

nu farina ca sa ceara

si nici mila nimanui.

A plecat motul si mere

si tot creste la rascruci,

nu cu cercuri si ciubere,

ci cu furci si cu maciuci.

Nu cersind din poarta-n poarta,

nici flamand din loc in loc,

ci cu umblet ce nu iarta

in cumplite-opinci de foc.

Ziua tanara se scoala

mai devreme, dinadins

sa se-mbete de rascoala

ca de-un crancen vin aprins.

Nici Bihorului nu-i lene,

Daca pleaca muntii toti.

Tuna gloatele crisene

si Zarandul, langa Moti.

Razmerita nesatula

calca zarea pana-n fund,

cu tuguie de caciula

implantate-n cerul scund.

Si cum tot coboara tara

cand din stanci, cand din copaci,

veacul da-n genunchi, ca fiara

incoltita de gonaci.

Si cum smulge crunta apa

putregai de ragalii,

strambatati rascoapte crapa

pana jos in temelii.

Rosu taur de jaratic

cu vapai pe bot,

soarele, zvacnind salbatic,

trece rau-not.

Fulgera iconostasul

serii de margean.

Piatra tremura sub pasul

gloatei lui Crisan.

Sangerand cumplit de soare

pe taisuri reci,

coase lucii si topoare

spinteca poteci.

Inflorita-n noi vesminte,

printre meri si pruni,

iese Tarnova-nainte

tinerei furtuni.

Popa-n drum inalta cruce

spre sarut sfios.

Ca o lacrima straluce

trupul lui Christos.

-Domnul sa te aiba-n paza,

oaste de iobagi.

Valea Tarnavei e treaza

pentru oaspeti dragi.

Te-asteptam, rascoala sfanta,

Sa despici fagas.

Nu mai geme azi, ci canta

bunda pe clacas.

Canta brazda si iobagul,

canta mortii-n glod.

Jos sub talpa, fierbe pragul,

fierbe mustu-n rod.

Fierbe-n maini de rob lopata,

fierb fuior si fus.

No, de-acum robie, gata !

Din cenusa, sus !

Dinaintea asprei cete,

strasnic in suman,

flutura putin din plete,

surazand, Crisan.

Sfant la chip si-n razvratire

si la vorba sfant,

rupt din gresie subtire,

ars de ploi si vant.

Pupa crucea si se-nchina.

Dar in fata lui,

rotunjesc doi ochi lumina,

mari si nesatui.

Nu-l privesc, il sorb cu sete,

limpezi si ceresti.

-Cand te uiti asa, baiete,

parca ma sfintesti.

Maica Domnului -minune-

ti-a dat ochi din rai.

Ce porti tu in suflet, spune,

si in ochi ce ai ?

-Sunt Calin, mai bade. Tata

crasnic e in sat.

Pot sa merg si eu cu ceata,

Darz si rasculat.

Vreau si eu sa fiu catana

oastei de tarani.

Implinesc, la Sfanta-Ana,

treisprezece ani.

Nu mai mi-e de-acum de zburda

cu copiii-n stol.

Stiu sa-ncarc cu plumbi o durda

sau topor sa scol.

Si securi si coase-asteapta,

si privesc si tac.

Surazand, Crisan si-ndreapta

cusma lui de dac.

-Dogoresti de dor, copile,

arzi ca un cuptor,

dar esti mic inca de zile

ca sa scoli topor.

Nu ti-e vremea de catana,

fiu de clopotar;

doar bucoavna, ghiers si strana

potrivite-ti par.

Stai la vatra ta si-nvata

psalmi si rugaciuni ;

maine, pentru-o noua viata,

clopot nou sa suni.

Se-ntristeaza faia mica.

Ochii mari se-aprind,

plini de lacrimi se ridica

spre Crisan cu jind.

-Lasa, nu ofta, Caline,

fii fecior ne-nfrant;

lacrima ce plange-n tine

lumineaz-o-n cant !

Si Crisan, domol, mangaie

fragedul obraz.

Vantu-i smirna si tamaie,

zarea e topaz.

Pomii vor si ei s-alinte,

incarcaii de flori,

chipul ars de plans fierbinte,

ochii rugatori.

Oachesa la trup si-nvoalta,

seara de Prier,       creste-atata de inalta

ca miroase-a cer.

In gradina lui Calin

toate pasarile vin,

canta mult si dorm putin.

Toate stelele se-anina,

toate crengile se-nchina.

Doar o pasare straina

n-are cantec, nici hodina.

S-ar tot face pe tulpina

glas de om care suspina,

s-ar tot face dar nu poate,

pana-i noaptea jumatate.

Si Calin, in patul lui,

cand e pasare,cand nu-i.

Cand si-ar face aripi dorul,

cand nu poate sa-si ia zborul.

Si cand plange, parca scrie :

nu cu slove pe hartie,

ci cu jarul inimii

scris pe fata perinii,

cu cerneala genelor

si pana sprincenelor.

-Mi-ai dat, Doamne, ochi senini,

dar trup mic de ani putini.

Daca pentru libertate

nu duc sac cu plumbi in spate,

daca pentru-un colt de pita

nu scol coasa ascutita ,

daca pentru neamul meu

nu ridic toporul greu,

batar fa-ma , ca pe tata,

clopotar pe toata gloata;

batar daruie-mi putere,

sa sun ceas de inviere !

Fa-ma crasnic plin de vlaga,

Sa bat clopot noaptea-ntreaga,

sa dea zarilor ocol,

Neamul meu din somn sa-l scol !

Sufla-n geamuri luna plina.

Perna-i uda de lumina.

Toate soaptele din luna,

toate ca un freamat suna,

toate vor ceva sa spuna.

Doar pe creanga din gradina,

Neagra pasare straina

n-are cantec, nici hodina.

S-ar tot face, dar nu poate,

plans de om care se zbate.

Spune glasul lunii pline :

-Hai, Caline, vin cu mine.

Duhul noptii cheama iara :

-Hai, Caline, pan-afara.

Crengile au viers pe gura :

-Vin' , Caline, pan-la sura.

Pasarile vor sa-l vada :

-Vin', Caline, in livada.

Numai pasarea straina

de pe ramura mezina,

n-are cantec, nici hodina.

S-ar tot face, dar nu poate,

tipat noptii blestemate.

A iesit cu pasi desculti.

Luna il urzica.

Si-n nesomn sunt spini prea multi

pentru tampla mica.

Bozii inaltate-n cozi

ii pandesc cararea.

Albi si tineri voievozi

prunii-si misca floarea.

Alb, in camesuica lui,

printre pruni rasare.

Parca e si el un pui

de cires in floare.

Ce-i soptesc si ce-i tot spun

cand o umbra-n cale,

cand o ramura de prun,

cand o raza moale ?

Ca pe creanga cum tacea,

neagra in gradina,

prinde viers acum si ea,

pasarea straina.

Prinde viers si prinde grai,

Prinde glas cuminte.

-Pasare cu negru strai,

parca-ndrugi cuvinte.

-Mai Caline, suie-n tei,

printre ramuri dese.

Din padurea Tarnovei

vezi ce sarpe iese.

-Pasare cu-aripi de scrum

de prin alte cranguri,

mult a fost sa taci si-acum

taine multe ganguri.

-Mai Caline, nu auzi

umblete de fiara ?

Zangate si pasi zaluzi

tot prin rapi coboara.

Aud, pasare, si vad

printre ramuri dese.

Vad naluci si simt prapad,

luna vraji imi ]ese.

Parca sclipete de spangi

cresc din rapi , pe coaste.

-Mai Caline, printre crangi

nu-s naluci, ci oaste.

-Tulai , pasarea mea, nu-s

cusme, nici sumane,

ci soldati craiesti de sus,

falnice catane.

Pasare, parca mi-a-mpuns

pieptul o frigare.

Oastea grofului pe-ascuns

isi intinde ghiare.

Desprinzandu-se usor

de pe-nalta-i mlada,

pasarea cu negru zbor

piere in livada.

Cine-o fi vandut, viclean,

oaspetii si satul ?

Vin sa-l prinda pe Crisan,

cum abati vanatul.

Vin sa-l smulga din culcus,

sub tacerea lunii.

Ah ! pandarii toti dorm dusi,

nu sunt treji nici unii ?

Nici o veghe de strajer

chiot nu ascute ?

Sari, Caline, jos din cer,

sari din tei mai iute.

Cui sa-i duca vestea rea,

pe Crisan sa-l scoale ?

-Doamne, da-mi fierbintea stea

a povetei Tale.

Pune-n gandul meu zbatut

raza ta curata !

Si lumina s-a facut

in copil, deodata.

Parca s-a cuminecat

mica lui faptura ;

e mai mare, mai barbat,

cu lumini pe gura.

N-o sa-i deie grofului

robi pentru belciuge !

Alb, in camesuica lui,

fuge, fuge, fuge.

Trupu-i numai scanteieri,

pasii scanteiaza.

Pe sub crangi de pruni si meri

urma lui e raza.

O fi, mare, timp de-ajuns

satul sa-l destepte ?

In clopotnita patruns,

fulgera pe trepte.

Bat in cuiburi, falfaind,

speriati, lastunii.

Tinerele maini se-aprind

valvatai pe funii.

Cade-n noaptea fara fund

dangatul de-arama.

Zarile care-i raspund

ze zbarlesc in coama.

-Scoala, satul meu iobag,

scoala-te, furtuna !

Tunet bratelor ce-l trag,

cruntul clopot tuna.

Bubuie arama grea

sa trezeasca truda.

-Scoala, razmerita mea,

ca te vinde Iuda !

Suna, clopote, prelung,

si desteapta gloata.

Crasnic m-am legat s-ajung,

Clopotar, ca tata !

Mai navalnic, mai aprins,

clopotul se-arunca,

pravalind in necuprins

luna, ca pe-o stanca.

Muntii toti se surpa-n gol,

tandari sa se sfarme.

-Taica, da-mi puteri sa scol

Neamul care doarme !

Din ce sparta vesnicie

lespezi mari de dangat sar ?

Ce napraznic clopotar

trage veacul de franghie ?

E de foc sau e de piatra,

alb in camesuica lui ?

N-o sa-i deie grofului

nici un rob culcat pe vatra.

Noaptea sare ca o usa

smulsa strasnic din tatani.

Satul de iobagi romani

se ridica din cenusa.

Somnul se preschimba-n flinte,

pernele se fac securi.

Din rascruci la cotituri,

gloata-i treaza si fierbinte

Turba ciuda pe otele

si-n catane-mparatesti.

-Inger esti sau demon esti,

clopotarule din stele ?

Cin' te-a dus in turla nalta

vijeliile s-asmuti

si tot traznetul sa-l muti

dintr-o zare-n ceealalta ?

De esti duh sau numai pleava

de valah in turnul tau,

nu te-o judeca birau,

ci craiescul plumb din teava !

Palc de spangi carari isi taie

tot pe branci, pe dupa damb.

Rapaiala lor de plumb

Biciuieste ca o ploaie.

Aschii se desprind din luna

si din turnul transilvan.

Clopotarul nazdravan

tot mai crunt prin stele tuna.

Alta grindina.Alt ropot.

Aschii noi din zid se rup.

Straluceste micul trup

ca un crin legat de clopot.

Nu-i muiere, n-o sa-si planga

Bratul drept ramas beteag .

-Clopot m-am jurat sa trag.

Am sa-l trag cu mana stanga.

Mai grozav furtuni pravale

din clopotnita, din cer.

-Ticalos paracliser,

plumbii-ti dau in van tarcoale !

Pustile prind iar sa bata.

Crangi cu flori din pruni se frang.

Cade frant si bratul stang,

ca o creanga-nsangerata.

-Nu-mi da plansul suferintii,

ci da-mi, Doamne, noi puteri,

ceasul marii invieri

sa-l sun, chiar de trag cu dintii.

Dintii-n funie se-mplanta,

arde micul trup balai.

Clopotul de langa rai

nu mai tuna sus, ci canta.

-Lasa, nu ofta, Caline,

fii fecior ne-nfrant.

Lacrima ce plange-n tine

lumineaz-o-n cant.

Cine-i spuse vorbe bune,

ieri, in rumenul apus ?

O sa-nalte, cum i-a spus,

din durere, rugaciune.

Trage. Clopotul se roaga.

Lungul tunet din furtuni

canta-acuma rugaciuni

pentru razmerita draga.

Darzul crasnic de-adineaur'

prins cu dintii toti de cer,

printre stele care pier

sparge cantece de aur.

Ca un zbor se-avanta-n spatii,

spanzurat de ruga lui !

Jos, prin oastea grofului,

Sparg porti negre rasculatii.

-N-ai starnit destul zavozii,

diavole de clopotar ?

Pustile craiesti bat iar

si se pierd, pe branci, in bozii.

Dintii inca vor s-apuce

funia de care-au tras.

Singur, langa rai ramas,

clopot vine si se duce.

Singur clopotul suspina

tot mai sus si tot mai lin.

Trupul mic, de sange plin,

parca sangera lumina.

Ochii de la Prea-Curata

cerul inca il strapung.

-Crasnic m-am legat s-ajung,

clopotar pe toata gloata !

Picurii ce-i curg pe fata

tremura si ei putin,

dar se fac suras senin,

limpezimi de dimineata.

-Lasa, nu ofta, Caline,

sa nu plangi, fecior ne-nfrant.

Toata lacrima din tine

urca-n stele clopot sfant.