Poseidon si Atena - ALEXANDRU ODOBESCU

Poseidon si Atena - ALEXANDRU ODOBESCU

Un oarecare Erechteu incepuse sa cladeasca o cetate pe un loc sterp, de-a lungul apelor Kefisului. El era parintele si capetenia unui popor de mandri voinici, si, cu toate ca cetatea lui era inca mica si putin aratoasa, in intelepciunea sa, Zeus, prevazuse ca ea are sa fie intr-o zi cea mai vestita din cate cetati s-au inaltat aievea pe pamant.

De aceea, un zeu si o zeita, adica Poseidon, imparatul marilor, si fecioara Atena, fiica preaiubita a lui Zeus, se certau amandoi, care dintre ei sa dea numele sau cetatii lui Erechteu. Ca sa curme cearta, Zeus hotari o zi pentru ca, in fata adunarii tuturor zeilor celor mai mari care locuiau pe culmea Olimpului, sa li se aleaga dreptatea.

Cand veni acea zi, zeii se asezara pe scaunele lor de aur, randuite in cerc, pe malul Kefisului. Mai presus de toate se inalta tronul lui Zeus, parintele zeilor si al oamenilor, si alaturi de dansul sedea zeita Hera, sotia lui.

Fiii oamenilor aveau voie sa ridice ochii asupra lor, deoarece Zeus isi lasase la o parte fulgerele sale, iar ceilalti zei venisera si dansii acolo lipsiti de stralucirile lor care iau vederile, ca sa fie de fata la judecata dintre Poseidon si Atena.

Acolo era Febus Apolo, cu lira sa de aur in mana si cu chipul sau bland si luminos; dar ochii lui nu scaparau scantei, ca in ceasurile de manie, si sulita lui, de care nu se pot feri sufletele inselatoare si limbile mincioase, sta rezemata de scaun. Alaturi de dansul, Artemis, fecioara care isi petrecea zilele vanand pe uscat fiarele salbatice si jucandu-se cu zanele Nimfe, prin stuful de pe malul raului Erotas.

Langa Zeus se afla Hermes, crainicul, care, in adunari, inalta glasul in numele zeilor; tot sprinten si tot frumos, el tinea in mana caduceul, sau toiagul sau cu aripi, prin care indeplinea poruncile tatalui sau. Apoi, de-a randul, venira sa se aseze Hefaistos, mesterul focului, si Hestia, zeita casnica, ce poarta grija vetrei, si Ares, zeiescul razboinic, turbat dupa lupte, si Dionisos, cel mult dedulcit cu ospetele si cu cupele de vin, in sfarsit, Afrodita, gingasa zeita rasarita din spuma marilor care, atunci cand se iveste, umple lumea de zambete si de lacrimi.

In fata acestora stateau amandoi maretii potrivnici, asteptand judecata lui Zeus. Atena tinea strans in mana stanga sulita ei cea nebiruita si, la mijlocul pavezei sale din piele de capra, ascuns vederii muriorilor, era acel ingrozitor chip al Medusei, pe care niciun om nu-l poate privi fara ca sa pice indata mort.

Aproape de ea sta Poseidon, increzator in marea lui putere si asteptand, cu o trufasa nepasare, rezultatele judecatii. In mana dreapta tinea cu mandrie furca lui cu trei dinti, care zguduie pamantul si despica apele marii.

Hermes, vestitorul zeilor, se scula de pe scaunu-i de aur si, cu glas rasunator, vorbi astfel catre adunarea mareata a zeilor: "Ascultati vointa lui Zeus, care va alege intre Poseidon si Atena! Cetatea lui Erechteu va purta numele aceluia dintre acesti doi zei, care va face sa rasara din pamant darul cel mai folositor pentru fiii oamenilor. Daca acel dar va veni de la Poseidon, cetatea se va chema Poseidonia; iar de va veni de la Atena, se va numi pururea Atena!"

Imparatul Poseidon se scoala cu toata fala maririi sale si izbeste jos pamantul cu tridentul sau. Se cutrermura muntele pana in baierile lui; pamantul se deschise si, din adancul sau, se repezi un cal, precum inca nu s-a mai vazut, ager si incordat. Mai alb decat fulgii de zapada ii era parul, iar coama lui rasfirata falfaia mandru in vant, cand batu cu copita in tarana si se porni, in vesele salturi, prin valcele si prin costise. Poseidon zise: "Acesta este darul meu. Priviti-l si nu mai stati la indoiala; dati numele meu cetatii; caci, cine va putea, oare, sa dea fiilor oamenilor un dar mai de pret decat calul?"

Atena, linistita, cu ochii sai albastri ca cerul, se uita drept la zei; ea se pleca binisor si infipse in pamant un sambure marunt, pe care il tinea in mana dreapta. Nicio vorba nu spuse, ci se uita mereu la adunare, fara nicio grija. Atunci, se zari incoltind din pamant un lastaras, care repede crescu mare, dete ramuri si se acoperi cu frunze. El se inalta din ce in ce mai mult, pana ce se arata un pom mare, impodobit cu frunzis verde si stufos, si incarcat cu rod imbelsugat.

Atunci Atena zise: "Vezi, o, Zeus! nu pretuieste oare mai mult darul meu decat al lui Poseidon? Calul pe care el l-a daruit fiilor oamenilor, va aduce printre dansii batalii, lupte si griji; iar pomul meu, maslinul, e chiar un semn de pace si de belsug, o dovada de tarie si de sanatate, un chezas al fericirii si al libertatii. Oare, spune, nu se cuvine mai bine ca cetatea lui Erechteu sa poarte numele meu?"

Atunci, intr-o unire, se auzira rasunand, din glasul tuturor zeilor, aceste cuvinte: "Darul Atenei este, fara indoiala, cel mai bun ce s-ar putea face fiilor oamenilor. El vesteste ca cetatea lui Erechteu va fi mai mare in pace decat in razboaie, si ca, intr-insa, libertatea va pretui mai mult decat pururea. Ramana, dar, cetatii, numele Atenei!"

Zeus, feciorul lui Cronos, facu semn din spranceana ca primeste de bun sfatul zeilor; pletele nemuritoare ale parului sau falfaira pe a sa frunte, iar pamantul se cutremura sub picioarele lui, cand se scula de pe tronu-i de aur, ca sa se intoarca in palatele sale din Olimp.

Zeita Atena ramase mai in urma si cata, lung si cu dor, la pamantul care, de acum inainte, era al ei. Ea isi intinse sulita ocrotitoare pe deasupra cetatii lui Erechteu si vorbi asa: "A mea a fost izbanda, si aici imi voi aseza locuinta. Copiii mei vor creste aici, liberi si fericiti, si fiii oamenilor vor veni ca sa invete legile dreptatii si ale cumpatului. Atunci vor vedea ei cate minuni pot sa faca mainile muritorilor, cand sunt ajutati de zeii Olimpului. Cand insa faclia libertatii se va stinge pentru Atena, de aici va fi purtata pe aiurea, spre luminarea altor popoare. Oamenii vor cunoaste ca darurile mele sunt cele mai bune si vor zice pururea ca pretuirea legilor si dorul neatarnarii in cugete si in fapte le vin din cetatea lui Erechteu, care va purta pe veci numele Atenei!"