Un fachir

Un fachir

Un fachir sufit calatorea. La un moment dat a inceput sa se insereze si fachirul s-a ratacit. Afara era atat de intunecat incat el nici macar nu mai veea pe unde merge. Deodata a cazut intr-o prapastie. S-a ingrozit. Dar in ultima clipa s-a prins de o creanga. Nu stia ce se intampla; nu stia ce se intampla in jurul sau; a inceput sa se roage. Era o noapte foarte racoroasa. A strigat, dar acolo nu era nimeni care sa-l auda, doar vocea sa rasuna in ecou. Si noaptea era atat de friguroasa incat mainile au inceput sa-i ingheie, iar el stia ca mai devreme sau mai tarziu, nu se va mai putea tine de creanga. Mainile ii erau atat de inghetate incat au inceput sa-i alunece. Moartea era foarte aproape. In orice clipa putea cadea si muri. La un moment dat nu s-a mai putut tine si simtea cum mainile ii aluneca pe creanga de care se tine. In acel moment s-a ingrozit, a cazut dar si-a dat seama ca este in picioare. Acolo nu era nici un fel de prapastie, ci doar o mica groapa. Atunci a inceput sa danseze, a suferit fara rost intreaga noapte..


Acesta povestire descrie, in mod metaforic, situatia in care se afla marea majoritate a oamenilor. Este intuneric - o lipsa foarte mare a simtului realitatii. Fachirul "credea" ca se afla intr-o prapastie, el nu cunostea realitatea. Asa si oamenii: "cred", isi dau cu parerea despre ceea ce este in jurul lor. Ei nu cunosc realitatea. Din aceasta cauza isi fac griji inchipuite, fara nici un fundament real.