NARATIUNEA: Definitie - Elementele de baza ale unui text narativ

NARATIUNEA

Din fr. narations, lat. narratio - "povestire, istorisire'

Definitie:

Text care infatiseaza actiuni, intamplari, evenimente. Dupa unii cercetatori, un text narativ propriu-zis (o naratiune) trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa infatiseze cel putin doua evenimente ("Un avion s-a prabusit ieri in Oceanul Pacific' nu este o naratiune);

evenimentele prezentate sa fie in succesiune cronologica     ("Astazi a avut loc decernarea premiilor UNITER la Bucuresti si s-a deschis o expozitie de pictura la lasi' nu este o naratiune)

evenimentele sa fie in legatura cauzala ("La ora 7.30 am plecat la scoala si la 14.00 am revenit acasa' nu este o naratiune);

evenimentele sa implice persoane sau personaje care actioneaza ("Din cauza unei scaderi bruste de temperatura s-a format un strat dens de nori si s-a declansat o ploaie cu grindina care a produs mari pagube materiale' nu este propriu-zis o naratiune).

Elementele de baza ale unui text narativ sunt:

naratorul (cel care nareaza sau povesteste; intr-un text pot aparea unul sau mai multi naratori),

subiectul (inlantuirea cronologica si logica, cauzala, a intamplarilor narate)

personajele (cei care actioneaza)

timpul si spatiul evenimentelor.

In lectura unui text narativ, atentia cititorului se orienteaza in principal catre urmatoarele aspecte: Cine? Cand se petrec intamplarile narate? Unde? Ce se intampla? Cine actioneaza? De ce?

In naratiuni, rolul principal revine verbelor; modurile si timpurile la care sunt folosite acestea constituind repere esentiale pentru intelegerea textului.

In naratiuni, ordinea povestirii evenimentelor poate diferi de ordinea in care acestea se desfasoara.

In lectura textelor narative trebuie avuta in vedere relatia dintre actiune si personaje, in unele naratiuni fictionale (de exemplu, literatura de aventuri) actiunea este mai importanta. in altele (de exemplu, nuvela psihologica sau romanul psihologic) atentia cititorului se orienteaza in principal catre personaje.

Perspectiva narativa poate influenta in grade diferite intelegerea de catre cititor a evenimentelor narate.

Textele narative pot cuprinde pasaje apartinand altor tipuri de text (descriptiv, argumentativ, informativ etc).

Naratiunile fictionale pot plasa actiunea intr-un timp incert, nedeterminat, sau intr-un timp imaginar - de exemplu, in viitor.

In naratiunile fictionale, locul actiunii poate corespunde unor spatii din realitate (de exemplu: Bucuresti, Paris, Delta Dunarii, Romania etc), poate fi inventat sau poate fi nedeterminat (actiunea se poate petrece oriunde). De asemenea, locul desfasurarii actiunii poate avea o semnificatie simbolica.

Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate (nume, sex, varsta, apartenenta etnica, sociala, educatie, credinte, atitudini etc.)mai mult sau mai putin sau chiar deloc precizata.

Tipuri:

A.   

naratiuni fictionale, care povestesc intamplari inventate, inchipuite

naratiuni nonfictionale, care povestesc intamplari petrecute in realitate.

B.    

naratiuni literare (in marea lor majoritate fictionale), care se citesc sau se asculta de placere

naratiuni destinate altor scopuri de comunicare (pentru a informa, pentru a instrui, pentru a convinge etc).

Clasificarea naratiunii fictionale se face dupa urmatoarele criterii:

forma epicului (in versuri: balada, poemul, epopeea; in proza: povestirea, schita, nuvela, romanul);

raportul narator - opera (subiectiva: povestirea; obiectiva: - nuvela, schita, romanul);

complexitatea structurii narative (forme reduse: zicala, anecdota, epistola; forme ample: epopeea, romanul);

forme de materializare a expresiei narative (in sisteme lingvistice: literatura, istoria; in sisteme non-lingvistice: artele plastice, arta cinematografica, reprezentarea scenica in teatru).

Planuri ale naratiunii - In secolul al XX-lea s-a constituit o stiinta dedicata acestui concept si evolutiei sale, numita naratologie (evoluand de la formalismul rus la structuralism). Naratologii disociaza intre istorisire si discurs:

planul istoriei, al povestii(intamplarile prezentate)

planul discursului, al povestirii(modul in care sunt narate intamplarile)

Naratorul. Tipuri de naratori

. Din fr. narrateur, lat. narrator- "povestitor'

Definitie:

Naratorul este o instanta intermediara intre autor si cititor. Naratorul nu se confunda cu autorul, cel dintai fiind - adesea - un personaj care apare in text si care preia functia narativa. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.

Functiile naratorului:

functia narativa (numita si functie de reprezentare)

functia de control sau cu cea de regie, intrucat naratorul e capabil sa citeze discursul personajelor in interiorul propriului sau discurs, folosind verbele "dicendi' si "sentiendi' (a zice si a simti) si utilizand indicatiile scenice

functia de interpretare

Tipuri de narator:

naratorul-personaj - implicat direct in succesiunea evenimentiala, relatare la persoana I, perspectiva subiectiva - face parte din lumea fictiva pe care o prezinta (ex. Stefan Gheorghidiu, din Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu, sau Allan, din Maitreyi de Mircea Eliade, naratorul din romanul Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale.)

naratorul-martor - reprezentant al punctului de vedere auctorial, implicandu-se afectiv in faptele relatate, vazute direct sau numai partial. Relatarea la persoana I indica implicarea lui, iar relatarea la persoana a III-a ne arata ca este absent din intamplarile prezentate.

naratorul omniscient - este de regula identificat cu autorul in specia romanului realist. Este cel care cunoaste gandurile personajelor, intentiile acestora pe care le nareaza la persoana a III-a, este atotstiutor si obiectiv. Este, in fond, o viziune "dindarat', in care naratorul, asa cum afirma Camil Petrescu in Noua structura si opera lui Marcel Proust, stie totul despre personaj: Casele par pentru el fara acoperisuri, distantele nu exista, departarea in vreme de asemeni nu. In timp ce pune sa-ti vorbeasca un personaj, el iti spune in ace lasi alineat unde se gasesc si celelalte personaje, ce fac, ce gandesc exact, ce planuiesc.(ex. Enigma Otiliei de G. Calinescu sau Concert din muzica de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu.)

naratorul-confident (caruia i s-a relatat povestirea pe care, la randul sau, o istoriseste);

naratorul-mesager (care transmite mai departe povestirea auditoriului din text);

naratorul-ordonator al scenariului epic (Ionita comisul in Hanu-Ancutei de Mihail Sadoveanu);

naratorul-reprezentabil (sugerand, discret, perspectiva autorului textului asupra faptelor prezentate) etc.

Bibliografie:

Florin Ionita, Gheorghe Lazarescu, Adrian Savoiu, Florentina Samihaian: Limba si literatura romana. Concepte operationale. Teste pentru Examenul National de bacalaureat, Ed. Humanitas Educational, Bucuresti, 2006

Eugen Simion(coordonator), Florina Rogalski, Daniel Cristea-Enache, Andrei Grigor, Limba si literatura romana. Manual pentru clasa a X-a, Ed. Corint, Bucuresti, 2000

Alexandru Crisan, Liviu Papadima, Ioana Parvulescu, Florentina Samihaian, Rodica Zafiu, Limba si literatura romana. Manual. Clasa a IX-a, Ed. Humanitas Educational, Buc., 2004