Relatia verbului cu alte clase lexico-gramaticale

Relatia verbului cu alte clase lexico-gramaticale

Clasa deschisa si foarte dinamica, verbul isi imbogateste continuu inventarul atat prin formatii neologice, cit si prin creatii interne, constituind, in acelasi timp, baza lexicala pentru numeroase cuvinte apartinand altor clase lexico-gramaticale. Trecerile inspre si dinspre clasa verbului sunt nelimitate, verbul fiind o clasa extrem de productiva atat ca baza pentru alte clase, cat si ca "punct de ajungere" dinspre alte clase.

1. Treceri inspre clasa verbului

" Trecerea unor baze apartinand altor parti de vorbire in clasa verbului se realizeaza, in primul rand, prin procese interne de formare a cuvintelor. Existenta unor sufixe lexicale specifice verbului, asa-numitii clasificatori verbali derivativi, precum si a flectivelor specifice, asa-numitii clasificatori verbali flexionari, avand ca efect comun: incadrarea neechivoca a orcarei baze in clasa verbului, fac ca trecerile inspre clasa verbului sa fie nelimitate. "[1]

Clasificatorii derivativi. unul dintre cei mai productivi clasificatori derivativi il constituie sufixul lexical -iza: acutiza, culpabiliza, globaliza, draculiza, libaniza, maneliza etc.

Alte sufixe specific verbale, cu productivitate mai mica decat -iza, ar fi -ifica, -(i)ona, -ui, -i, -ai, -ai, -(a)ni, -ari, -isi: clarifica, diversifica, simplifica, a concluziona, a atentiona, a inscriptiona, a fractiona, a bipui, a bradui, a smenui, a domoli, a domestici, a cuminti, a indosaria, a impamanta, a fasai, a marai, a falfai, a chiorai, a croncai, a fosai, a zornai, a pufni, frunzari, maimutari, aerisi plimbarisi etc.

Clasificatori flexionari. " Trecerile inspre clasa verbului se realizeaza si prin clasificatori flexionari, rolul esential revenind celor doua sufixe de prezent -ez, -eaz; -esc,-est, morfemelor mobile, precum si cliticelor de acuzativ, a caror atasare la o baza, oricat de inedita ar fi, incadreaza neunivoc noua formatie in clasa verbului: femeia care il body-guard-eaza pe Nastase (Rlib, 2005), Tepeneag sa se fi berind-at? (P. Goma, Jurnal), Eltin l-a bum-bum-it pe G. (Rlib, 1996), Pe site-ul ()gasiti un patch. Downloadati-l cu incredere. (apud A. Stefanescu, Corpus). "[2]

Prefixare. Verbul apleaza si la prefixe, care, in raport cu sufixele, pastreaza clasa lexico-gramaticala a bazei, cuvantul nou format ramanand in clasa verbului. Identic se comporta si re-, dez-, des-, de-, ante-, com-, con-, co-, pre-, intre-,

im-, in-: a rechema, a reface, a reinnoi, desface, deszepezi, dezdoi, dezmosteni, antepune, convietui, coopera, rascumpara, rasciti, razgandi, preface, prestabil, prelungi, intrajutora, intrepatrunde, a (se) imbolnavi, a (se) imbunatati, a (se) ingrasa etc.

Alaturi de de dervarea progresiva, intervine si derivarea regresiva, care are acelsi efect de obtinere a unui verb, dar cu productivitate mult mai scazuta: pictor, pictura - a picta; translator - a transla; preliminar - prelimina; audienta - audia etc.

Compusele care au ca rezultat verbele sunt mai putine decat derivatele.

Frecvente sunt formatiunile obtinute cu prefixoide. Dintre acestea, foarte productiv pentru limba romana actuala este auto-: a se autodezamagi, a se autodepasi, a se autoeduca etc. Alte prefixoide mai putin frecvente: a ingenunchia, a inmana, a imbratisa, a intruni etc.

Procesul locutional. Crearea locutiunilor verbale.

"O modalitate frecventa de trecere in clasa functionala a verbului este cea a transformarii gruparilor sintactice analizabile, in speta a gruparilor verbale, in grupari neanalizabile, locutionale, proces complex de pierdere a autonomiei lexicale si morfosintactice a elementelor componente. Locutiunile verbale reprezinta, in raport cu verbul-suport a locutiunii, a carui prezenta este obligatorie in orice locutiune verbala, unitati lexicale si gramaticale distincte, inventarul locutiunilor largind considerabil inventarul de unitati verbale ale limbii romane. "

Atunci cand locutiunea este creata pe teren romanesc, si nu imprumutata sau calchiata, trecerea de la un grup verbal analizabil la o unitate frazeologica de tip locutional reprezinta un proces de lunga durata, antrenand modificari importante la toate nivelurile limbii.

"Trecerea de la statutul de grup analizabil la cel de grup locutional antreneaza, in multe situatii, modificari de constructie si de regim, evidente mai ales in cazul in care verbul autonom din structura primara era folosit tranzitiv (ai toata voia de la mine sa - ai voie sa; a da raspunsul ca - a da raspuns ca; a avea obiceiul sa - a avea obicei

sa ). Originea primar tranzitiva, cu ocuparea pozitiei de complement direct, are inca efecte asupra regimului global al locutiunii, care, cel putin in stadiul actual de limba, ramane intranzitiv. "[4]

2. Treceri dinspre clasa verbului

"Conversiunile din baze verbale sunt numeroase. Unele sunt conversiuni sistematice, adica repetabile pentru totalitatea bazelor apartinand clasei verbului. Altele, fara sa fie sistematice, sunt totusi curente, fiind realizate cu acelasi procedee si caracterizand un numar mare de forme verbale. Altele, dimpotriva, sunt rare, accidentale, avand adesea intentie stilistica."

Observam ca nu verbul in ansamblu intervine in operatiile de schimbare a valorii gramaticale, ci intervin, mai ales, formele verbale nepersonale ale acestuia, care se indeparteza de trasaturile de baza ale verbului, pierzand trasatura predicativitatii.

a)      Conversiuni sistematice

In clasa conversiunuilor sistematice ale formelor nepersonale se includ

substantivizarea supinului si adjectivizarea participiului.

Observam un supin ca manifestare mai verbala si unul cu manifestare mai

nominala, ambele prezentand trasaturi care il deosebesc de caracteristicile verbului de baza. Indiferent de natura mai verbala sau mai nominala a supinului, acesta pastreza si trasaturi de tip verbal. Aparteneta in clasa supinului nominal tine de manifestarile morfosintactice specifice substantivului (articulare, cazi, determinare prin adjectiv: binefacerile mersului pe jos); iar in clasa supinului verbal tine de manifestarea sintactica a verbului, avand in comun actualizarea complementului direct legat de acesta (masina de tocat carne, Termina de sarit coarda., Se pregateste de recitat poezia. etc.).

Adjectivizarea participiului se manifesta atat flexionar, cat si sintactic.

Morfologic, se manifesta prin flexiunea de tip adjectival (pui ars - carne arsa), iar, sintactic, prin acord cu adjectivul, avand aceleasi functii sintactice.

Nu toate participiile sunt adjectivizate, posibilitatea de adjecivizare fiind determinata de tipul semantico-sintactic de verb. Ea se limiteaza la participiile care provin din verbe tranzitive.

b)      Conversiuni curente

In clasa conversiunilor curente se includ:

Adjectivizarea gerunziului, trasatura ce este mai rara decat cea a

participiului. Acest tip de conversiune se limiteza la cateva forme de gerunziu: femeie suferinda, lumanare fumeganda, apa clocotinda.

Substantivizarea participiului, caracteristica ce se poate explica prin

natura adjectivala a acestuia. Cu exceptia adjectivelor pronominale, orice adjectiv si cele participiale se pot substantiviza: spusele mele, El este alesul nostru., un spital de arsi etc.

Adverbializarea participiului, ce este posibila ca urmare a naturii

adjectivale a participiului. Ca orice adjectiv calificativ, participiul calificativ admite si el adverbializarea: copilul recita ragusit / ascutit; sportivul alearga incet / repede etc.

Adverbializarea supinului este ceva mai limitat, prezent in cateva

structuri inversate, care, la origine, contin un supin consecutiv: intinderi neasteptat de mari, chip neinchipuit de urat etc.

Substantivizarea gerunziului, un fenomen mai rar decat substantivizarea

participiului. Apare fie prin calc lingvistic (un iesind, un intrand), fie prin intermediul utilizarilor adjectivale, usor de substantivizat (muribunzii din canalele orsului).

Adverbializarea verbului are ca rezultat cateva adverbe modalizatoare,

cu diferite valori de modalitate: trebuie (ca), poate, parca, cica. Sunt rezultate fie prin adverbializarea unor verbe, chiar ele cu valoare modala (trebuie, poate), fie prin utilizarea conjunctiei de subordonare (parca, cica).

Relatia verb - prepozitie / conjunctie priveste participiul si gerunziul, si

nu formele personale. Exceptie face conjunctia disjunctiva fie, obtinuta prin conversiune de la conjunctivul verbului a fi.

"Prin conversiune se explica prepozitia datorita, obtinuta de la participiu si pastrand regimul de dativ al verbului."

"In cazul unor gerunzii, apare tendinta de transformare in conectori sau de includere in componenta unor conectori, fara ca procesul de conversiune sa fie total incheiat. Astfel, gerunziul privind tinde a se folosi prepozitional (Legea privind drepturile fostilor sefi de stat); gerunziul incepand a tinde a forma locutiunile prepozitionale incepand de, incepand cu (incepand de martea viitoare, incepand cu data de 9 mai); alte gerunzii apar in formule fixe, caracterizand limbajul juridic-administrativ: avand in vedere, luand in consideratie, dat fiind, dat fiind ca." [7]

c)      Conversiuni accidentale

Clasa conversiunilor accidentale este constituita de diversele subtantivizari cu

functie stilistica ale formelor verbale personale.

"Substantivizari ca: Un stiu arogant este mai suparator decat un nu

stiu sincer.; usor de recunoscut, data fiind prezenta marcilor morfosintactice de substantivizare: articol, desinente specifice substantivului, vecinatatea si acordul cu un adjectiv." [8]

"Altele sunt cu totul inedite, spectaculoase, aparand in limbajul

beletristic, poetic, cu o evidenta functie stilistica; exemple: Cu animale vii / incapute in a fi. (N. Stanescu, Stam lungit), Eroarea este indepartata de este / Eroarea este estele fara sa fie el. (N. Stanescu, Adunarea prin indepartare) si cu o clara deviere semantica: Langa fiecare "este", ingerul asaza un "cum ar trebui sa fie". (A. Plesu, Despre ingeri)." [9]