Au nevoie, de fapt, jucatorii de sah de psihologie?

Au nevoie, de fapt, jucatorii de sah de psihologie?

Psihologia sahista este un domeniu actual al cercetarilor de specialitate, totusi unul relativ tanar. Necesitatea unei analize psihologice obiective a activitatii sahistului rezulta din insasi esenta luptei oamenilor in fata tablei de sah. Cele mai multe pozitii care apar in timpul jocului sunt destul de complicate. Aceasta inseamna ca singura cale absoluta, cea mai buna (care nu exista mereu) nu este gasita in imprejurarile respective si, de aici, alegerea mutarii depinde in mare masura de caracteristicile individuale ale jucatorului, adica de experienta, stiinta, temperament, obisnuinta de a gandi, aprecierea comparativa a fortei de joc a adversarului si altele.

De aici rezulta ca temeinica cunoastere a adversarului, sesizarea si intelegerea scopurilor catre care tinde acesta, dar si aprecierea corecta a propriilor posibilitati, permit sa se intuiasca, cu o mare marja de probabilitate, mersul viitoarelor evenimente si sa se aleaga o linie corecta pentru propriul comportament. De aceea, daca vrea sa aiba succes, jucatorul trebuie nu numai sa cunoasca bine teoria si sa stapaneasca tehnica jocului - el trebuie sa aiba si capacitatea de a sesiza plusurile si minusurile rezultate din stilul si caracterul adversarului. Mai mult, el trebuie sa se autoaprecieze cu obiectivitate.

Includerea factorilor psihologici in analiza situatiei este o conditie necesara pentru o comportare sahista de succes. Alehin a accentuat: "Pentru a avea succes, eu consider ca trebuie, in primul rand, sa-mi cunosc propriile tarii si slabiciuni, iar in al doilea, sa inteleg tariile si slabiciunile adversarilor. Pentru sah, pentru lupta sahista este necesara, inainte de toate, cunoasterea naturii umane, intelegerea psihicului adversarului. Inainte de a lupta numai cu figurile, noi luptam, totusi (sau cel putin incercam) cu adversarul, contra vointei si nervilor sai, folosim calitatile sale personale, si nu in ultimul rand vanitatea sa." Aceste caracteristici ale luptei sahiste, sesizate cu inteligenta, sunt adesea uitate sau gresit intelese, chiar in zilele noastre. De aceea se evidentiaza abordarea incorecta a psihologiei sahiste la capatul a doua extreme:

1. Reprezentantii unui punct de vedere considera ca, intr-o oarecare masura, ar exista o teorie sahista "pura", care - daca este folosita corect in practica - nu ar lasa loc pentru "speculatii" psihologice.

Personalitatea adversarului si inclinatiile proprii nu ar trebui sa fie luate in considerare la luarea deciziilor. Acest punct de vedere era impartasit de marele maestru Rubinstein - care - la intrebarea: cu cine joaca astazi? - a raspuns: "Aceasta nu are nici o importanta. Astazi eu joc contra pieselor negre." La inceputul drumului sau creator, Capablanca avea conceptii asemanatoare. El scria: "Cand ma asez la tabla ma gandesc doar la pozitie, nu si la adversar. Daca acum se priveste sahul ca stiinta, arta sau sport, indiferent cum - psihologia nu are nici o legatura cu el, ea sta doar in calea sahului adevarat".

Lipsa de orice consistenta a unei astfel de abordari a rolului factorilor psihologici in sah iese la iveala in mod clar la analizarea exemplelor din practica.

Alehin-Bk

Margate 1938 (D.1)

In aceasta situatie dificila, albul dispune de diferite continuari - cam de aceeasi valoare, spre exemplu 10.Ca4 cd 11.Td1 (bine este si 11.ed) sau 10.Na4, ori 10.d5.

Alehin a jucat insa 10.d5!?, alegand aceasta mutare, desigur, nu pe baza unei superioritati exact dovedite a acestei continuari fata de un alt mod de a juca (care nici nu exista), ci mai mult datorata preferintei sale pentru complicatii combinative si a nesigurantei adversarului in aparare, adica din considerente de natura psihologica.

Dupa 10.Ca5 11.Na4+ Nd7 12.de fe 13.Td1 bc 14.Txd7 Cxd7 15.Ce5 Ta7 16.bc Re7?, calculele lui Alehin s-au adeverit. Partida s-a terminat dupa cum urmeaza: 17.e4 Cf6 18.Ng5 Dc7 19.Nf4 Db6 2O.Td1 g6 21.Ng5 Ng7 22.Cd7 Txd7 23.Txd7+ Rf8 24.Nxf6 Nxf6 25.e5 si negrul a cedat.

In pozitiile in care desfasurarea luptei nu este conturata cu exactitate si nu se deruleaza fortat (astfel de situatii apar cel mai des), incercarile de a exclude personalitatea adversarului din procesul de luare a deciziei se dovedesc gresite. Intr-un articol publicat pe marginea meciului Euwe-Alehin (1935), Lasker a remarcat pe buna dreptate: "Din marele numar de posibilitati, a o alege pe cea mai interesanta si plina de continut - aceasta ma incita. Eu nu cred cu usurinta in superlative. Nu sunt de acord ca in lupta vitala exista doar o singura posibilitate, care este cea mai buna, rationala si avantajoasa sau oportuna dintre toate celelalte; cel putin eu, cred ca fortele omenesti sunt depasite de realizarea permanenta a superlativului. Superlativul a fost idealul lui Tarrasch. Dupa parerea lui, in fiecare pozitie exista numai o mutare - si anume, cea mai buna".

Evident, negarea rolului psihologiei in lupta sahista este legata de aceasta eroare, larg raspandita. In acest fel, cunoasterea sahista si logica sahului sunt separate in mod superficial de intelegerea personalitatii adversarului.

2. Cealalta extrema - supraaprecierea rolului metodelor psihologice - este la fel de gresita.

Trucurilor psihologice de calitate indoielnica li se atribuie rolul unei baghete magice. Astfel, se trece insa cu vederea ca abordarea psihologica trebuie sa se bazeze in primul rand pe intelegerea legilor obiective ale strategiei si tacticii sahiste.

Flohr-Pirc

Moscova 1935 (D.2

In aceasta pozitie, ceva mai rea, totusi relativ sigura (este posibil 8.Nd6, 8.Ne7 sau 8.Nb4), Pirc a decis sa-l "nelinisteasca" pe prevazatorul Flohr cu un atac de pioni pe flancul regelui - si anume cu 8.g5?. Aceasta actiune isi are originea doar in nazuinta de a-si deruta adversarul si a-l "scoate din sarite," fara insa a se baza pe caracteristicile obiective ale pozitiei. La fel ca multe alte intreprinderi pseudo-energice, ea sfarseste lamentabil.

In partida s-a jucat: 9.Ng3 h5 10.cd ed 11.Nxe4 de 12.Ce5 Cxe5 13.Nxe5 Th6 14.h4 g4 15.0-0 si albul statea la castig.

Ar fi incorect insa ca la abordarea psihologica a jocului sa se aiba in vedere doar o metoda, aceea de a deruta si a enerva adversarul. La drept vorbind, este o datorie sa se caute cea mai buna solutie a rezolvarii pozitiei. Nu trebuie insa uitat ca aceasta trebuie sa includa atat cunostinte exacte despre inclinatiile adversarului, cat si despre propriile sale posibilitati. Ca si in multe alte domenii ale activitatii omenesti, in lupta sahista coexista doua laturi: cea obiectiva si cea subiectiva. Acestea nu trebuie sa se repercuteze una impotriva alteia, respectiv in sah, latura obiectiva - teoria stiintifica - sa se impuna in exclusivitate in dauna celuilalt segment, latura subiectiva. Legile si principiile teoriei sunt folosite in practica de oameni vii, care reactioneaza in mod asemanator sau diferit. Nu trebuie uitat ca teoria a fost creata chiar prin eforturile separate ale multor generatii de jucatori.

Ceva mai mult, sahistii nu au evitat sa faca uz de cunostintele psihologiei. In practica, fiecare sahist este un psiholog, chiar daca uneori, nu constientizeaza aceasta.

Astfel, spre exemplu Capablanca a ales Apararea Lasker, cu negrele, in meciul din 1909, contra lui Marshall, pentru ca partenerul sau tratase nesatisfacator aceasta deschidere in concursurile anterioare. Intr-un mod corespunzator, Simaghin lua in considerare tariile si slabiciunile adversarilor, desi in publicatii el contestase importanta acordata factorilor psihologici. In renumita sa partida cu Panov (Moscova 1944) el a decis sa sacrifice calitatea, pentru ca si-a dat seama ca "maestrul Panov stie sa atace extraordinar, insa pozitiile care solicita o aparare de durata le trateaza cu mult mai slaba atentie."

Astazi, cei mai multi jucatori recunosc importanta psihologiei in lupta sahista si se folosesc constient de factorii psihologici. Remarcabila este in aceasta privinta o declaratie a lui Romanisin despre metoda sa preferata de a-si influenta adversarul: "Cateodata, o buna arma psihologica o constituie sacrificiile de pioni. Psihologica - pentru ca mica pierdere materiala nu duce la distrugerea echilibrului jocului. Cand cedez un pion, eu doar maresc activitatea figurilor mele, care, in cazul unei aparari exacte, pot fi doar neutralizate, nu mai mult insa. Dinamica jocului creste, balanta oscileaza.

Temporar, domneste inca echilibrul, chiar daca intr-o forma periculoasa pentru ambii concurenti. Eu adopt aceasta situatie in mod constient, cu atat mai mult cu cat adversarul meu nu este mereu pregatit pentru astfel de evenimente. Greutatea psihologica a pionului in plus ii depaseste adesea fortele."