Problemele pregatirii psihologice - sah

Problemele pregatirii psihologice - sah

Cercetarile psihologice in domeniul sahului nu sunt unitare. Dimpotriva, ele cuprind un larg cerc de probleme, care sunt in mod diferit legate de teoria si practica jocului. Consideram potrivit sa relevam patru directii principale de cercetare:

1. Studiul laturii psihologice a luptei sahiste si fundamentarea recomandarilor practice de abordare a pregatirii psihologice pentru concurs.

2. Studiul procesului de pregatire sahista si elaborarea recomandarilor psiho-pedagogice, atat pentru antrenor cat si pentru cei ce se antreneaza singuri.

3. Studiul influentei preocuparilor sahiste asupra functiilor psihice, asupra caracterului omului, precum si a relatiilor interumane. Stabilirea rolului educativ al sahului.

4. Integrarea activitatii sahiste drept model de cercetare pentru diferitele ramuri ale psihologiei (in cea generala, in psihologia muncii, in cea sociala, precum si in alte ramuri speciale).

Sa ne oprim insa mai pe indelete si sa analizam rezultatele care au fost obtinute in studiul problemelor mentionate. Pentru prima data pregatirea individual - psihologica pentru concurs a fost mentionata, deja, aproape de 150 de ani. Delannois a atestat faptul ca Anderssen, in meciul din 1858 contra lui Morphy, isi provoca mereu adversarul sau, plin de temperament, sa se lase atras de atacuri ademenitoare, dar nu suficient de bine fundamentate. Este drept, aceasta nu i-a adus nici un succes lui Anderssen - adversarul si-a pastrat stapanirea de sine si, de obicei, maestrul german era cel care-si pierdea primul rabdarea. In mod evident, Anderssen nu a apreciat corect stilul si caracterul lui Morphy.

Cativa autori (Arnous de Rivière, A. Roger, P. Weisenbach) au facut legatura intre ciudateniile comportamentului exterior al unui jucator si stilul sau sahist. Arnous de Rivière a atras atentia si asupra faptului ca in jocul de sah se evidentiaza caracterul omului. Aceste declaratii nu sunt lipsite de interes, totusi ele nu au fost fundamentate suficient de bine. Concluziile desprinse din analizarea stilului sahist si a comportamentului jucatorului s-au facut pe baza unor observatii nesistematice si superficiale. Spre exemplu, s-a afirmat ca paloarea fetei ar dovedi frica si nesiguranta jucatorului. Referindu-se la aceasta, Tarrasch a remarcat pe drept ca Paulsen ar fi trebuit sa fie privit mereu ca un "mielusel" bland, in timp ce in realitate nu era deloc nevoie sa i se recomande increderea in propriile forte. Lasker a fost primul cercetator care s-a aplecat serios si cu temeinicie stiintifica asupra aspectelor psihologice ale jocului de sah. In acceptiunea sa, sahul reprezenta - inainte de toate - confruntarea a doua personalitati, a doua intelecte. "Pe tabla de sah lupta oamenii si nu figurile de lemn", spunea el. De aceea, a studiat cu atentie stilul, ca si partile slabe si cele tari din jocul adversarilor, pentru ca din concluziile obtinute sa traga avantaje in practica.

La intrebarea: "Dupa cum am auzit, D-vs simtiti atat partile tari, cat si pe cele slabe ale adversarilor din studiul atent al partidelor acestora. Este adevarat?" Lasker a raspuns: "Fara indoiala, aceasta este adevarat si tine de conceptiile mele teoretice despre lupta. Partida de sah - aceasta este o lupta la care participa cei mai diferiti factori; de aceea, cunoasterea partilor tari, precum si a slabiciunilor adversarului este deosebit de importanta. Astfel, spre exemplu, partidele lui Rti arata ca el joaca cu albele mai bine decat cu negrele; partidele lui Marczi ca se apara bine si ataca doar atunci cand este nevoit; partidele lui Janowski ca el poate avea de zece ori castigul in mana, dar ii pare rau sa termine partida si in final o si strica. Cu alte cuvinte: la un studiu amanuntit se pot extrage multe din cateva partide ale adversarului." In concursuri Lasker a folosit cu maiestrie lipsurile individuale ale adversarilor, fortand o desfasurare a partidei straina de stilul acestora.

Drept marturie pentru intelegerea profunda a psihologiei stau meciurile lui Lasker impotriva lui Marshall (1907), Janowski (1909 si 1910) si mai ales, cel contra lui Tarrasch (1908).

Lasker s-a preocupat sistematic de stilul adversarului, caruia i-a dedicat mult timp. Cu mult inainte de inceperea turneului, el cerea organizatorilor o lista cu participantii la turneu. O astfel de abordare a luptei sahiste l-a ajutat sa obtina mari succese sportive. Extraordinara sa longevitate sportiva se poate explica, in mare parte, prin pregatirea sa psihologica.

Sa vedem doua modele de maiestrie din creatia lui Lasker.

Tarrasch - Lasker

Dsseldorf 1908 (D.3)

In aceasta pozitie, obiectiv dificila pentru negru, Lasker desfasoara o operatiune acuta si riscanta, tinand seama de preferinta adversarului pentru o desfasurare sinoptica, dupa plan, a evenimentelor: 14.Cg4 15.Nxg7 Cxf2 16.Rxf2? Un jucator de atac ar fi mutat aici 16.Dd4 si dupa 16.Cg4 17.Cf5 De6 18.Te3, probabil ca ar fi castigat partida. Totusi, dupa cum a remarcat spiritual Rti, impotriva unui jucator de atac Lasker nu ar fi ales cu siguranta continuarea riscanta 14.Cg4.

16.Rxg7 17.Cf5+ Rh8 18.Dd4+ f6 19.Dxa7 Nf8 2O.Dd4 Te5! Albul a castigat un pion, insa adversarul dispune de anumite contrasanse, care constau in presiunea asupra liniilor centrale.

21.Tad1 Tde8 22.Dc3 Df7 23.Cg3 Nh6 24.Df3 d5 25.ed Ne3+ 26.Rf1 cd 27.Td3?

Mai mult, trecerea de la atac la aparare se dovedeste dificila pentru alb, din punct de vedere psihologic. Trebuia jucat 27.Cf5. Acum negrul are avantaj evident.

27.De6 28.Te2 f5 29.Td1 f4 3O.Ch1 d4 31.Cf2 Da6 32.Cd3 Tg5 33.Ta1 Dh6 34.Re1 Dxh2 si negrul a castigat.

O partida instructiva! Lasker a exploatat cu mare perspicacitate slabiciunile jocului lui Tarrasch: insuficienta sa capacitate de adaptare a gandirii si tendinta exagerata pentru solutiile clare.

Levidov, autorul unui cunoscut tratat biografic dedicat lui Lasker, constata, pe buna dreptate: "Poate parea impresia ca Tarrasch a jucat pur si simplu rau. Aceasta nu este adevarat. El a jucat bine, insa doar cu cele 16 figuri ale sale contra celor 16 ale adversarului. Dimpotriva, Lasker a luptat si impotriva celei de-a 17-a "piese" - inainte de toate contra ei - anume Tarrasch insusi. Tocmai in aceasta consta si cea mai periculoasa arma a sa - metoda psihologica.'

Complet altfel a abordat Lasker (cu albele) intalnirea cu Marshall, - New York 1924 - un maestru cu un stil de atac puternic accentuat:

1.e4 e5 2.Cf3 Cc6 3.Nb5 a6 4.Nxc6 dxc 5.d4 Ng4? 6.dxe Dxd1+ 7.Rxd1 0-0-0+ 8.Re1 Nc5 9.h3 Nh5 10.Nf4 f5 11.Cbd2 Ce7 12.Ng5! Nxf3 13.gxf The8 14.Td1 fxe 15.fxe h6 16.Nh4 Nd4 17.Cc4 g5 18.c3! (forteaza trecerea intr-un final castigat, indiferent de faptul ca negrul captureaza pionul) 18.Cg6 19.cxd Cxh4 20.Re2 Td7 21.f3 Cg6 22.Ce3 c5 23.dxc Cf4+ 24.Rf2 Txd1 25.Txd1 Txe5 26.Cd5! Cxh3+ 27.Rg3 g4 28.Cf6 h5 29.f4 Txc5 3O.Te1 Tb5 31.e5 Rd8 32.Cxh5 si albul a castigat curand.

Jocul la exploatarea partilor slabe din stilul diferitilor adversari a cerut din partea lui Lasker o extraordinara multilateralitate a propriei creatii, folosirea unui larg arsenal de idei strategice si tactice, precum si o permanenta munca de autoperfectionare. Cu toate acestea, esenta si importanta luptei psihologice demonstrate de Lasker a ramas multa vreme de neinteles pentru lumea sahista. In partidele sale se putea observa doar "partea vizibila a iceberg-ului" - greselile adversarilor, trecand neobservata uriasa munca de pregatire - care forma baza pentru aparitia acestor greseli. In cartea sa dedicata turneului de la Nrenberg din1896 Tarrasch a alcatuit o "tabela a cazurilor de noroc", care arata cate puncte a castigat fiecare participant "prin noroc." Primul loc in aceasta originala ierarhie i-a revenit lui Lasker. Potrivit rezultatelor autorului, Lasker a castigat cinci partide din pozitii mai rele sau egale datorita unor greseli relativ "simple" ale adversarilor. Toate acestea apareau specialistilor oarecum invaluite in mister. Tarrasch chiar a scris: "Dar cine poate sa lupte contra vrajitoriei?!"

In ce constau cauzele acestei neintelegeri? Aceasta este, desigur, greu de explicat, daca te referi doar la nivelul de dezvoltare al artei sahiste din acel timp. In aparenta este vorba aici de faptul ca Lasker a tinut secreta metoda sa de pregatire. El a admis ca analiza partidelor a constituit izvorul intelegerii adversarului. Totusi, ce partide trebuiau analizate - toate, sau doar unele anume? Cum trebuie abordat studiul partidelor - dupa stadiul lor, dupa semnele comune ale deschiderii, in dependenta de situatia din turneu, sau pe baza altor criterii?

La toate aceste intrebari Lasker nu a dat nici un raspuns. Dificultatea de a alege metode sigure pentru pregatirea psihologica i-a adus pe unii autori la concluzia incorecta ca aceste metode sunt legate in totalitate de persoana si ca nu ar putea deveni obiect de invatare activa. Levidov a formulat aceasta aceasta concluzie astfel: "Introducerea calculului probabilitatilor in sah prin metoda factorului psihologic - aceasta este formula jocului lui Lasker. Aceasta formula nu se poate invata si nici nu poate fi invatata. Ea este, fara indoiala, individuala."

Aceasta conceptie se poate auzi adesea chiar si astazi. Spre exemplu, s-a scris mult despre influenta psihologica a jocului lui Tal si Larsen, fara a se incerca sa se explice in ce consta aceasta; din nou a rezultat de aici ca inventatorii nu au prezentat in mod deschis descoperirile lor, dar ca nici cercetarea psihologica serioasa a jocului de sah nu este inca nici pe departe suficient de dezvoltata. Alehin se plangea pe drept: "Eu cred ca ar fi in interesul a milioane de amatori de sah si a jocului insusi daca maestrii s-ar exprima ceva mai putin retinut despre motivele care i-au determinat sa aleaga anumite mutari."

In acest fel, ceea ce jucatorul cu experienta a acumulat dupa multi ani de cautari, deceptii, greseli si descoperiri, s-ar putea recunoaste sau respinge mult mai repede prin cercetari psihologice obiective.

Trebuie adaugat ca limitarea metodelor de joc gasite la folosirea individuala forteaza, practic, fiecare noua generatie de sahisti sa o ia de la inceput si sa faca inca o data munca deja realizata de ceilalti.

Sa ne intoarcem insa la Lasker. Nimeni nu este invulnerabil in fata greselilor si nici acest remarcabil maestru nu a scapat de ele. In doua cazuri din cariera sa sportiva s-au manifestat lipsuri in pregatirea psihologica. Acestea au aparut in meciurile contra lui Schlechter (1910) si a lui Capablanca (1921). Lasker nu l-a inteles suficient de profund pe Schlechter si de aceea l-a subapreciat. Stilul acestuia se prezenta contemporanilor ca plicticos si impersonal.

Intr-adevar, in cele mai multe partide el dezvolta putina initiativa, accepta remiza cu placere, castiga insa, de obicei, in fata adversarilor slabi pentru ca pandea cu rabdare greselile lor pozitionale.

Cu patru ani inainte de meci, Lasker facuse insa o referire nu tocmai magulitoare la adresa lui Schlechter, in care arata ca acesta ar duce o viata mult prea linistita pentru a fi in stare ca, in momentele incordate ale luptei, sa-si ia inima in dinti si sa depaseasca dificultatile majore.

Cu toate acestea, este evident ca Lasker nu a observat suficient acele partide in care Schlechter se afla in situatii dificile. Acolo juca parca un alt om. Necesitatea il forta sa-si adune toate fortele si actiona, deodata, energic si precis. Greseala lui Lasker consta in urmatoarele: constatand corect ca Schlechter insusi nu ar provoca situatii tensionate, i-a scapat din vedere neobisnuitul lui sange rece, dovedit tocmai in momentele cand era impins intr-o lupta indarjita. La inceputul meciului Lasker a recunoscut ca a ajuns in dificultate: "Fiecare are vreo slabiciune, in special provocata de lipsa de decizie sau - din contra - din prea multa hotarare ori, in sfarsit, de incorectitudinea calculelor. In urmatoarele opt partide va fi sarcina mea sa rezolv "problema" Schlechter.

Totusi, Lasker nu a reusit sa rezolve total multumitor aceasta provocare. Prin nefunctionarea armei sale preferate, nelinistit la maximum, Lasker a cazut in cealalta extrema si a scris dupa meci: 'Nu gasesc nici un punct slab in jocul lui Schlechter."

Dimpotriva, inaintea meciului sau cu Capablanca, Lasker a supraapreciat cunostintele sale despre viitorul adversar si nu a tinut cont suficient de propria sa stare de spirit. Judecand dupa jurnalul pe care l-a scris in timpul meciului, el stia foarte bine ce are de facut, insa - in mod practic - nu a reusit sa realizeze aceasta: ii lipsea forta, iar lipsa sa de antrenament i-a dat de lucru.

Lasker a incercat sa clasifice stilurile in sah. El a deosebit urmatoarele tipuri:   

1. Stilul unui automat.

Un jucator cu asemenea stil se bazeaza pe memorarea unor sabloane cunoscute si produce, in pozitiile date, mereu aceleasi idei.

2. Stilul solid.

Este caracterizat prin tendinta spre siguranta si se exprima printr-o comportare pasiva.

3. Stilul ademenitor

Acest tip de stil provoaca adversarul spre operatiuni active si este orientat indeobste spre reusita unui contraatac.

4. Stilul combinativ

Jucatorii de acest gen se bazeaza cu preponderenta pe calculul variantelor.

5. Stilul clasic.

Acesta se bazeaza in esenta pe regulile strategiei prelucrate de Steinitz.

Desigur, incercarea lui Lasker de a aprofunda impartirea generala si traditionala a stilurilor in sah intr-un stil combinativ si unul pozitional merita atentie. Totusi, felul subdiviziunilor propuse provoaca confuzii si contradictii. Nu exista un criteriu unitar. In cateva cazuri sunt asezate la baza caracterele capacitatii de abstractizare ale gandirii in altele este adusa in prim plan activitatea sau puterea de creatie a spiritului. Aceasta amesteca notiunile si limiteaza posibilitatile de folosire operativa a clasificarii lui Lasker.

Urmatorul campion mondial, Capablanca, nu a acordat suficienta atentie pregatirii psihologice a meciurilor. Doar dupa nimicitoarea sa infrangere creatoare si sportiva din meciul pentru campionatul mondial din 1927 in fata lui Alehin a inceput - in mod evident, dupa cugetarea adanca asupra adevaratelor cauze ale insuccesului - sa-si schimbe pozitia despre psihologia luptei. In anul 1935 el, deja, declara: "In meciurile dintre maestrii puternici greselile in adevaratul sens al cuvantului apar foarte rar, de aceea nu are rost sa fie pur si simplu asteptate. Aici este nevoie de inca ceva; patrunderea in intimitatea planurilor adversarului, caci cel care poate sa ghiceasca primul intentia adversa, acela castiga cel mai adesea; pentru aceasta este necesar - in afara de logica si fantezie creatoare - un anumit talent, acela de a fi psiholog (sublinierea trad.). Intelegerea caracterului adversarului reprezinta o sansa importanta in lupta sahista."

Aceste noi opinii s-au reflectat in cateva intalniri din ultima perioada a lui Capablanca, spre exemplu in partida cu albele impotriva lui Lasker la cel de-al treilea turneu international de la Moscova din 1936.

Succesele practice ale lui Lasker in domeniul pregatirii psihologice au exercitat o mare influenta asupra lui Alehin. Totusi, spre deosebire de predecesorii sai, acesta a relatat in mod amanuntit despre metodele sale de pregatire pentru meciu-rile de campionat mondial impotriva lui Capablanca (1927) si a lui Euwe (1937). Este instructiv sa fie relevate urmatoarele aspecte din cercetarile lui Alehin:

a) sarcinile pregatirii psihologice;

b) metodele de culegere a materialelor si a prelucrarii acestora, precum si

c) fundamentarea recomandarilor practice.

Alehin s-a straduit sa descopere calitatile esentiale, care apareau mereu in caracterul si stilul sahist al adversarului sau. Aceasta era sarcina principala a cercetarilor sale. El s-a aratat sceptic fata de concluziile care se bazau pe factorii izolati. Pentru ca Alehin a pornit de la ideea ca stilul sahist este organic si alternativ legat de caracterul jucatorului, nu avea incredere in posibilitatea unei schimbari rapide si fundamentale in atitudinea creatoare a unui maestru. Asupra lui Nimzovici el s-a exprimat; "Este intr-adevar greu sa-ti inchipui ca el va reusi, dintr-o data, ca dupa o cariera sahista de 25 de ani sa schimbe radical caracterul creatiei sale."

Straduindu-se sa asigure autenticitatea rezultatelor analizelor sale, Alehin a folosit multe date experimentale. Inainte de meciul din 1937 impotriva lui Euwe, el si-a stabilit drept sarcina de pregatire, in special, urmatorul reper: ".analiza minutioasa a tuturor partidelor jucate de Euwe in perioada dintre cele doua meciuri disputate impreuna. Inaintea celei de-a doua intalniri cu Capablanca, Alehin a studiat, practic, toate partidele jucate de adversarul sau - incepand cu meciul Capablanca-Marshall (1909). O atentie sporita a acordat el analizei partidelor din ultima perioada de timp.

In paralel cu tendinta de a descoperi calitatile durabile, legice din stilul si caracterul viitorului sau adversar, Alehin recunostea in acelasi timp si necesitatea de a cerceta acesti factori in dinamica lor. Astfel, una dintre sarcinile pregatirii sale pentru meciul cu Capablanca a constat in intreprinderea unei analize compara-tive a partidelor jucate de adversar in diferite intervale de timp (1909 pana in 1912, 1918 pana in 1921 si 1922 pana in 1927). Aceasta munca a permis sa se stabileasca mai bine tendintele fundamentale in dezvoltarea stilului lui Capablanca si sa se prevada comportamentul acestuia in meciul ce va urma.

Alehin a remarcat: "In creatia lui Capablanca se poate observa - odata cu trecerea anilor - o aprofundare mai redusa a detaliilor pozitiei, bazata pe credinta nestramutata in infailibilitatea intuitiei sale. Cel mai trist pentru el era ca tocmai acest sistem, de a lucra cu 'cele mai bune doua mutari' ii era, aproape fara exceptie, suficient - pentru ca, de cele mai multe ori, intalnea o aparare mai putin experimentata. Prin aceasta 'lipsa de pedeapsa' la efectuarea celor mai bune doua mutari, el s-a dezobisnuit, pe de o parte, de acea concentrare stabila din timpul partidei (care, doar ea, putea da o garantie absoluta impotriva unor greseli elementare); pe de alta parte, a crescut insa fara masura increderea in propriile forte, trecand chiar la autodivinizare".

Principala metoda de studiere a adversarului, folosita de Alehin, a constat in analizarea partidelor acestuia. Sa privim continutul muncii sale analitice prin exemplul pregatirii pentru meciul cu Capablanca. Alehin a analizat partidele adversarului in mai multe etape. La inceput, el a dat fiecarei partide o caracterizare de ansamblu. In acest stadiu al cercetarilor tindea, inainte de toate, sa descopere situatiile decisive ale luptei, momentele de criza. Astfel au fost lamurite cauzele victoriei sau ale infran-gerii. Prezentam ca model descrierea partidei Capablanca -Spielmann (New York 1927, turul III): "La analiza de acasa Capablanca gaseste o intarire a variantei folosite in turul I intre aceiasi adversari si la orice gen de mutari ale lui Spielmann obtine, deja din deschidere, o pozitie castigata. Combinatia finala este calculata cu exactitate, chiar daca este foarte simpla."

De obicei, la analiza partidelor Alehin nu se limita doar la aceasta, ci se straduia sa faca legatura cu trasaturile individuale de caracter ale jucatorului. In rezumatul celor patru intalniri din 1927 dintre Spielmann si Capablanca la turneul de la New York, el scria: "Spielmann a fost intr-adevar singurul care nu a jucat sub valoarea sa impotriva lui Capablanca. Greselile lui au fost de natura psihologica, nu a putut sa-si inchipuie cum il poate invinge pe 'invincibil', chiar intr-o pozitie mai buna." In acest stadiu al analizei au fost trase anumite concluzii provizorii. Printre acestea, Alehin a indicat drept esentiale superdezvoltata intuitie a lui Capablanca, ca si insuficienta gandirii sale (relativ necritice), ce se facea observata, inainte de toate, in pozitiile favorabile.

In a doua etapa analiza se extindea asupra stadiilor individuale ale partidei - deschidere, joc de mijloc si final. Aici concluziile trase anterior erau confirmate si mai convingator sau, dupa caz, schimbate. Aceasta analiza ii permitea deja lui Alehin sa concretizeze impresiile sale provizorii si sa-si orienteze atentia asupra unor laturi noi, esentiale, ale stilului lui Capablanca. Astfel, de exemplu, in contradictie cu opinia care domnea pe atunci, a remarcat ca repertoriul de deschideri al lui Capablanca era oarecum ingrijit in "conditii de laborator".

In ansamblu, in a doua etapa a analizei sale, Alehin ajungea la concluzii fundamentale asupra creatiei sahiste a lui Capablanca. Aceste reflectii au stabilit si continutul concret al pregatirii partidei.

Prezentam in continuare principalele concluzii la care a ajuns Alehin:

1. Deschiderea

Intuitia lui Capablanca in alegerea continuarilor mai sigure, pragmatice este foarte dezvoltata. De aici tendinta sa spre simplificari, dar si remarcabila prezenta de spirit in cazurile in care este surprins inca din deschidere.

2. Jocul de mijloc

Un pilastru de colt, inainte de toate, pentru sesizarea rapida, intuitiva a situatiei. De aici rapiditatea si usurinta jocului in cazul unei gandiri insuficient de critice. Din cauza increderii exagerate in judecata intuitiva, ies la iveala greseli in calculele concrete. Alehin conchide: "Este necesar sa nu fie crezut 'pe cuvant' in jocul de mijloc, adica trebuie sa se verifice exact fiecare dintre ideile sale tactice, caci nu este deloc exclus ca astfel sa se gaseasca o 'gaura', care poate fi demonstrata."

3. Finalul

Este de necontestat marea maiestrie tehnica a lui Capablanca in acest stadiu al partidei. Totusi, pozitiile dinamice - care solicita mai multe mutari, o gandire concreta, precum si calculul unor posibilitati ale ambelor parti - le trateaza relativ mai slab.

La analizarea partidelor Alehin a cercetat in mod deosebit acele pozitii in care Capablanca s-a vazut confruntat cu greutati obiective importante, situatii neasteptate (noutati in deschidere, preponderenta clara a elementelor combinative). Acest studiu s-a dovedit foarte folositor. Alehin a ajuns la concluzia ca nu ar fi indicat sa vrea sa-l deruteze pe Capablanca cu "ceva" surprize in deschidere.

Este adevarat, trebuie observat ca - uneori - Alehin a judecat destul de sever unele insuficiente ale jocului lui Capablanca. Probabil ca el a facut aceasta constient, pentru a-si intari propria incredere in sine, caci inainte de meci nu reusise niciodata sa castige contra lui, in plus, Capablanca se bucura in lumea sahului de o mare autoritate.

Analiza partidelor lui Euwe a fost efectuata de Alehin dupa o schema ana-loaga. Vrem doar sa atragem atentia ca stilul sahist al lui Euwe era mai obiectiv.

In afara de analizele partidelor, Alehin a valorificat si diversele surse literare. Atentia sa principala s-a indreptat asupra cartilor, asupra comentariilor lui Capablanca pe marginea propriilor partide si a interviurilor date de acesta. Din declaratiile lui Capablanca inainte de meci, el a capatat o idee despre parerile adversarului asupra pregatirii in deschidere si despre raportul fata de propriile succese. (Intr-un articol dintr-un ziar argentinian, Capablanca s-a exprimat ca ar fi o minune sa devina campion mondial, facand aluzie destul de clara la faptul ca Alehin ar trebui sa realizeze aceasta minune. La fel, intr-un interviu el a vorbit de moartea sahului prin remiza, prin aceasta afirmand implicit imposibilitatea ca el - Capablanca - sa invinga).

In mod ocazional, Alehin s-a servit si de alte metode pentru a-si studia adversarul: spre exemplu el s-a interesat de impartirea timpului pe perioada jocului, sau a facut observatii asupra comportamentului adversarului. Inregistrarea aspectului exterior al lui Capablanca i-a permis de exemplu sa constate la acesta o crescanda nesiguranta cand se lovea de o rezistenta incapatanata si activa din partea adversarului. "Aceasta a fost o descoperire deosebit de importanta pentru viitor!" a scris Alehin.

El a fost primul maestru de sah care a facut uz de analiza statistica pentru valorificarea informatiilor primite. In legatura cu greselile lui Capablanca in operatiunile tactice, el a scris: "Asemenea semne sporadice de slabiciune spirituala nu pot fi in nici un caz privite ca rare cazuri, de exceptie, caci suma totala a partidelor jucate de Capablanca in turneele din ultimii ani era foarte mica in comparatie cu realizarile cantitative ale altor mari maestri si - proportional - numarul greselilor sale este, de aceea, considerabil".

Alehin a apreciat foarte mult rolul pregatirii psihologice. El a declarat: "Succesul in meciul cu Capablanca il datorez in primul rand superioritatii pe taramul psihologiei."

El l-a depasit pe Lasker in intelegerea laturii psihologice a luptei sahiste. Pe langa analiza propriilor posibilitati si punerea in lumina a trasaturilor jocului si caracterului adversarului sau, Alehin a considerat necesar sa ia in calcul si sa prevada chiar pregatirea psihologica a acestuia - orientata impotriva sa. El a inteles nu numai importanta legaturii directe, ci si cuplajul de reactie al unei astfel de pregatiri. Cand se antrena pentru meciul cu Capablanca, el a prevazut, spre exemplu, faptul ca marele maestru cubanez se va stradui sa exploateze conducerea jocului strategic riscant, la care Alehin facea adesea apel in acea perioada.

Cercetarile lui Alehin au gasit aderenti printre maestrii contemporani. Drept dovada, vreau sa ma refer la un episod care a avut loc in 1954 la antrenamentul meu comun cu marele maestru Iuri Averbach.

Cand am rasfoit cartoteca sa, am descoperit, - pe atunci, spre marea mea uimire, - pe langa caracterizarea facuta adversarului, un caiet care avea titulatura "Averbach". Alcatuirea unui dosar sahist despre sine insusi este o metoda de pregatire plina de sens, caci usureaza analiza proprie si permite sa se prevada mai exact directiile pregatirii adverse.

Alehin a reusit sa gaseasca o regula deosebit de importanta pentru condu-cerea psihologica a luptei. A rezultat anume ca asupra adversarului actioneaza cel mai puternic acele operatii care compromit (in intelegerea lui) cele mai de succes laturi ale propriului stil de joc. O astfel de punere sub semnul intrebarii a inclina-tiilor creatoare preferate este deosebit de dureros resimtita si adesea constituie cauza cedarii initiativei psihologice, ceea ce produce nesiguranta si apoi infrange-re. Astfel, Capablanca privea tehnica jocului pozitional drept domeniul sau incon-testabil. Cand insa in decursul partidelor meciului s-a dovedit ca Alehin trata mai exact pozitiile tehnice, aceasta i-a rapit siguranta lui Capablanca, cel de obicei atat de convins de propria tarie.

Desigur, lucrarile lui Alehin nu au putut da un raspuns la toate intrebarile care aveau legatura cu pregatirea psihologica a luptei. Spre exemplu, au ramas neclare metodele dupa care se analizeaza propria activitate creatoare. Evident, Alehin a cam exagerat importanta analizei partidei in detrimentul altor metode de cercetare. De asemenea, nu a fost indicata deosebirea intre pregatirea psihologica a partidelor de meci si a celor de turneu. De necontestat este insa altceva: lucrarile lui Alehin au reprezentat inceputul unei abordari stiintifice si sistematice a pregatirii sahistului.

Cercetarile lui Alehin au suscitat un mare interes si au fost privite de contem-porani cu intelegere. Ideile sale au fost dezvoltate mai departe de catre Nimzovici, Tartakower, Spielmann si altii. Este insa adevarat, ei au acordat atentie, in primul rand, unor probleme partiale. Nimzovici s-a preocupat cu preponderenta de problema stapanirii emotiilor si a atitudinilor ce trebuie adoptate vis-à-vis de acestea. El era de parere ca o concurenta puternica ar fi premisa obligatorie pentru dorinta de lupta (desigur, in conformitate cu normele etice ale concursului sahist). El scria: "Daca vreti sa obtineti rezultate, alegeti (in sens creator - N.K.) un "dusman de moarte" si tindeti sa-l "pedepsiti" aruncandu-l de pe piedestal".

Spielmann a dezbatut amanuntit problema profilaxiei crizei de timp. Pentru a scapa de criza de timp, el sfatuia sa se pastreze mereu pentru ultima mutare o rezerva ferma de cinci minute. Tartakower gandea ca intr-un anumit moment al luptei ar fi necesar sa se faca apel la autosugestie. Astfel, pierderea unui pion ar putea fi socotita drept un sacrificiu de pion. O astfel de abordare este "punctul de plecare din care se poate obtine energie pentru continuarea luptei."

Desigur, cateva dintre recomandarile contemporanilor lui Alehin erau subiective si contestabile, dar nu acesta este punctul esential. Decisiv era mai mult faptul ca eforturile lui Alehin au incoltit pe un teren fertil si ca problemele psihologice au devenit obiect de studiu intens.

Despre puterea graitoare a indicilor temporali in studiul caracteristicilor individuale ale sahistilor a atras atentia maestrul si psihologul rus Blumenfeld. El a subliniat ca timpul consumat pentru gandirea fiecarei mutari este o piatra de incercare obiectiva si cantitativa pentru procesul creator. Comparatia timpului consumat cu caracterul obiectiv complicat al pozitiei ce trebuie apreciata, permite sa se judece dificultatile obiective in gasirea deciziei si - intr-o oarecare masura - depune marturie despre calitatile legate de viteza de reactie si de vointa.

"Dupa posibilitati, o astfel de analiza ar putea fi completata prin intrebari adresate jucatorului sau prin actiuni de observare proprii. Din pacate, in prezent nu se intelege pe deplin ce insemnatate extraordinara revine insemnarilor de partida, cu indicarea timpului de gandire pentru mutarile individuale. Aceasta ar fi de un interes nemijlocit pentru cel care joaca din nou partida si de un si mai mare interes pentru munca de cercetare" - scria Blumenfeld, deja, in 1937.

Intre anii 1930 si 1960 succesele practice obtinute prin studiul adversarului sunt legate adesea de numele lui Botvinnik. In cateva articole el a prezentat pregatirile sale pentru concursuri, in ele apreciind corespunzator experientele lui Alehin in acest important domeniu. "De la Alehin se poate invata abordarea psihologica a partidei de sah. Cand a trebuit sa ma pregatesc pentru meciul de campionat mondial din 1948, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma familiarizez cu articolul introductiv al lui Alehin din culegerea de partide a turneului de la New York din 1927. In acest articol Alehin face o profunda analiza a creatiei lui Capablanca si prezinta ideile si planurile sale" a scris Botvinnik.

Inainte de meciul cu Flohr (1933), Botvinnik si-a propus drept sarcina "sa analizeze pe cat posibil mai multe din partidele lui Flohr. Pe baza acestor partide trebuiau trase concluzii despre stilul adversarului sau, despre tehnica sa, despre schemele de dezvoltare preferate si despre deschiderile cel mai des folosite de el. Era de asemenea necesar sa se clarifice cat de stabil era adversarul sau din punct de vedere psihologic, daca se lasa influentat de dispozitii, cat de tare era in aparare si multe altele".

Botvinnik a intreprins aceasta analiza cu perseverenta sa proprie. El a caracterizat fiecare partida a lui Flohr (ne amintim de primul stadiu al analizei lui Alehin), a comparat partidele jucate in ani diferiti si in final a remarcat situatiile extreme, a caror analiza a aratat lipsa de soliditate psihologica a viitorului sau adversar. Concluziile trase de Botvinnik in ajunul meciului s-au adeverit in decursul luptei.

Totusi, in ansamblu, in rapoartele sale despre aspectele psihologice ale luptei Botvinnik nu a fost foarte comunicativ. In aceasta privinta el se apropia mai mult de Lasker, decat de Alehin. Aceasta retinere a campionului sahului rus a fost aparent fals interpretata de cativa puternici mari maestri ca Boleslavski, Keres, Smaslov. Insuficienta atentie acordata pregatirii psihologice a saracit, dupa cum mi se pare, posibilitatile lor creatoare.

Dimpotriva, Botvinnik nu a renuntat niciodata la studiul grijuliu si meticu-los al adversarului. Drept dovada, sa prezentam o descriere a partidei sale cu Euwe (din anul 1948): "Am sacrificat un pion, iar Euwe a acceptat jertfa (el face aceasta cu placere), desi poate ca era mai bine sa o respinga. Treptat am devenit mai calm: evident, am apreciat corect caracteristicile semnificative in pregatirea pentru jocul impotriva sa. In final, Euwe face o mutare; el ofera imediat schimbul damelor! Orice emotie a disparut - aprecierea s-a dovedit total exacta. De obicei, Euwe se teme de atacurile asupra regelui sau, nervii sai nu au rezistat nici de aceasta data. El nu s-a putut abtine sa aiba rabdare cu schimbul damelor nici macar o singura mutare".

Botvinnik a dezvaluit caracteristici asemanatoare in creatiile lui Keres, Reshevsky si alti maestri pe care le-a obtinut prin studiul corespunzator al jocului acestora. El a luat in considerare si concluziile care au rezultat din observarea nemijlocita a comportarii adversarului. Despre aceasta depun marturie amintirile sale din partidele cu Alehin (1936) si Tal (1961).

Idei interesante, chiar daca cateodata contestabile, despre aspectele psiholo-gice ale pregatirii a scos in evidenta Panov in cartea sa "Ataka" si in alte cateva articole. El a stabilit teza: "Cel care pierde este mereu vinovat". Nu putem sa impartasim fara limite aceasta afirmatie, caci atunci castigatorul ar avea mereu dreptate si singurul criteriu pentru valoarea unei partide ar fi atunci doar rezultatul. Totusi, ideea lui Panov potrivit careia jucatorul trebuie sa se confrunte critic cu propriul mod de actiune, fara a cauta in imprejurarile exterioare o justificare, este fara indoiala corecta.

Panov a atras atentia si asupra importantei probleme a impovararii admisibile a jucatorului de sah. El a emis opinia ca nu ar trebui sa se participe la importante reprezentatii mai mult de 2-3 ori pe an. In opozitie cu Nimzovici, Panov a propus o tactica unitara pentru lupta de turneu: "Sa se joace fiecare partida cu toata forta - de la prima pana la ultima runda.'

Prin intermediul catorva exemple, Panov arata convingator actiunea psihologica care se produce prin mutari neasteptate in deschidere si prin schimbarea brusca a planului in jocul de mijloc.

In ultimii ani comentatorii de sah l-au desemnat adesea pe Tal drept spe-cialist al luptei psihologice. Este de necontestat faptul ca Tal a facut mult pentru raspandirea psihologiei sahiste. Declaratiile sale referitoare la stilul sahist, intuitie si risc, sunt pline de continut. Observatiile lui Tal facute pe marginea propriilor partide reprezinta material de studiu important pentru cercetarea psihologica.

Totusi, in activitatea sa practica s-a dovedit - cateodata - lipsit de age-rimea necesara. Este suficient sa amintim de meciurile sale cu Botvinnik (1961), Larsen (1969), Polugaevski (1980), ca si alte cateva confruntari. Desi era inzestrat cu un simt fin, Tal nu a putut, aparent, sa-si ingenuncheze total adversarii si sa-si dea seama exact ce este bine si ce este rau pentru aceasta, pentru ca el a pornit mereu de la propriile inclinatii si afinitati.

Materiale interesante despre problemele psihologice sunt cuprinse in lucrarile lui Averbach, Bondarevski, Karpov, Petrosian si Suetin. Averbach (impreuna cu Kossov) a elaborat un caiet de antrenament rapid pentru amatorul de sah, ca mijloc pentru dezvoltarea controlului propriu si a innoirii prin activitatea sahista. Declaratiile lui Karpov dovedesc o tactica de lupta flexibila, care variaza dupa personalitatea adversarului. El a scris: "Daca exista mai multe continuari de aceeasi valoare, atunci alegerea depinde in mare masura de adversarul meu. Astfel, de exemplu, contra lui Tal, prefer sa tind spre pozitii simple, care nu corespund naturii sale creatoare, in timp ce impotriva lui Petrosian incerc sa complic jocul."

Karpov a criticat pe drept o abordare unilaterala a factorilor psihologici: "Totusi, daca eu vad o singura cale corecta, atunci pasesc pe acest drum - oricine ar juca contra mea."

Dintre maestrii straini moderni cele mai consistente sunt experientele lui Larsen si Fischer. In cartea sa "50 de partide alese", Larsen arata cum se invata din infrangeri, ce grad de risc este acceptabil, precum si influenta schimbarilor neasteptate asupra adversarului. Pentru el personal considera ca optime 80 de partide serioase pe an. Un procedeu remarcabil folosit de Larsen pentru a-si spori atentia si sentimentul de raspundere in timpul jocului este alegerea constienta a unor deschideri complicate (spre exemplu, Apararea Indiana Regelui in partidele cu Bronstein de la Amsterdam 1964 si cu Petrosian, Santa Monica 1966).

Drept un remarcabil psiholog practician s-a dovedit Fischer in meciul pentru campionatul mondial din 1972. In timpul pregatirii el a schimbat fundamental repertoriul de deschideri, ceea ce a produs adversarului cateva surprize. In plus, a reusit sa depaseasca cu succes urmarile psihologice negative ale infrangerilor.

Autorul acestor randuri se preocupa de mai bine de 30 ani cu problemele fundamentarii stiintifice ale pregatirii psihologice in activitatea sahista. Ideea conducatoare a acestei cercetari a fost teza potrivit careia cunoasterea adversarului si a propriului "eu" reprezinta doua parti inseparabile ale procesului unitar al pregatirii psihologice si ca sensul analizei bilaterale si comparatia intre el insusi si adversar se afla cu ajutorul unui anumit sistem de caracteristici. Bazat pe aceasta opozitie, jucatorul decide pentru el conditiile maxim favorabile si nefavorabile ale acestei corelatii, incercand sa le realizeze pe primele si sa le evite pe ultimele. In decursul activitatii s-a adunat un material faptic cuprinzator, a carui generalizare este prezentata in lucrarile "Psihologia luptei sahiste (1975), "Personalitatea in conflict" (1976), precum si in alte cateva articole.