Psihologie si pedagogie - sah

Psihologie si pedagogie - sah

Se poate spune fara exagerare ca in zilele noastre milioane de oameni in lume studiaza teoria sahista. Cunoasterea sahista se insuseste sub conducerea antrenorilor in diferite sectii si cercuri, dar si prin studiu propriu. Din acest motiv este fara indoiala important sa se elaboreze si metodele de invatare eficienta a sahului. Aceasta sarcina pedagogica nu poate fi rezolvata fara ajutorul psihologiei. Pentru aceasta, datele psihologiei servesc ca baza pentru fundamentarea recomandarilor pedagogice corespunzatoare. Cercetarea psihologica ajuta sa se explice factorii care influenteaza succesul procesului de invatare si a conlucrarii dintre antrenor si cel antrenat; stabileste deosebirile individuale dintre elevi si caracteristicile muncii cu jucatorii de sah de diferite varste si multe altele.

Pentru prima data, problema indrumarii in sah a fost pusa in mod serios de catre Lasker. El a formulat importanta teza: "invatamantul in jocul de sah ar trebui sa fie educatia spre o gandire independenta.

Capacitatea de a juca sah nu trebuie sa fie exclusiv o problema de memorie". In plus, Lasker a subliniat cat de important este sa-ti insusesti regulile care concentreaza numeroasele cazuri de exceptie si le sistematizeaza. Citam: "Iar cine vrea sa-si insuseasca capacitatea de a gandi independent in sah" scria el "acela trebuie sa evite tot ceea ce este fara viata: teorii inventate, care se bazeaza pe putine exemple si pe o multime de himere; obisnuinta de a juca cu adversari mai slabi; obisnuinta de a prelua totul, fara critica, si de a repeta - fara o gandire matura - variante si reguli care au fost folosite de altii.'

Lasker a formulat opinia ca fiecare tanar poate - sub indrumarea unui maestru, dupa un invatamant de 200 de ore (80 ore teorie si 120 ore practica) - sa ajunga la o forta de joc care corespunde cumva nivelului categoriei I din zilele noastre (dupa modul de exprimare al lui Lasker, el trebuie sa fie capabil sa se confrunte cu un maestru, fara a primi vreun avantaj).

Pentru aprecierea ideilor lui Lasker, trebuie spus ca un program de 200 de ore pare destul de curajos pentru formarea unui jucator puternic, insa nu trebuie puse sub semnul intrebarii liniile generale referitoare la principiile de instruire. Practica nu a confirmat conceptia lui Lasker. O cercetare efectuata de noi prin luarea in calcule a biografiei sahiste a aproape 100 de maestri a relevat ca acestia au parcurs calea pana la categoria I de performanta, in medie, in trei ani de instruire serioasa, perioada in care au consumat nu 200 de ore de studiu de teorie si practica, ci considerabil mai mult (de cca 4-5 ori).

Dupa cum am aratat deja, Capablanca nu a acordat suficienta atentie aspectelor psihologice ale luptei, totusi el a impartasit multe sfaturi valoroase pentru gandirea rationala a mutarilor in timpul partidei. El recomanda sa se tinda spre coordonarea fortelor sahiste. Figurile si pionii trebuiau sa se completeze unele pe altele in operatiunile de pe tabla. In plus, ar fi necesar sa se ia cea mai economicoasa decizie. Economia mijloacelor se referea atat la aparare, cat si la atac. Capablanca scria: "Fiecare mutare care castiga sau economiseste timp trebuie imediat avuta in vedere" Al treilea fundament al gandirii rationale este, in opinia lui Capablanca, forta de decizie. Daca se intentioneaza sa se faca o mutare, aceasta nu trebuie sa fie amanata, ci executata pe tabla. "Daca credeti ca mutarea este buna, atunci faceti-o. Experienta este cel mai bun profesor. Multi, care in timpul partidei au gandit o manevra si o considera buna, se tem sa o execute. Fara motiv! Ei ar trebui sa se decida si fara sa ezite sa faca ceea ce li se pare lor bun!"

Logica pragmatica si ratiunea sanatoasa a practicianului Capablanca au influentat programul de instruire sahista propus de acesta. El declara: "Cine dores-te sa invete jocul de sah ar trebui, inainte de toate, sa se preocupe de final si abia apoi, cand finalul a fost studiat ca atare, sa treaca la analizarea deschiderii si a jocului de mijloc, avand mereu in vedere finalul". Tocmai pe acest mod de abordare sunt construite lucrarile lui Capablanca "Manualul jocului de sah" si "Ultimele lectii de sah".

Nu se poate contesta faptul ca aprofundarea finalului este indispensabila pentru intelegerea corecta a deschiderii si a jocului de mijloc, insa recomandarea de a incepe initierea cu insusirea serioasa a finalului este atacabila. O cercetare a realizarilor jucatorilor tineri, care au lucrat dupa un astfel de program, arata ca ei supraapreciaza rolul factorilor materiali si al elementelor formale. Fireste, este mult mai justificat ca mai intai sa se familiarizeze invataceii cu ideile combinative.

In observatiile initiate la inceputul secolului XX asupra modului cum trebuie studiat jocul de mijloc, Nimzovici si-a exprimat ideea de a analiza pozitiile tipice (spre exemplu, situatiile cu un pion central izolat sau cu coloane deschise). In plus, el a accentuat importanta acestei metode pentru dezvoltarea gandirii sahiste in general: "Procesul studiului unei pozitii oarecare care apare pe tabla nu-si propune ca tel analizarea anume a acestei pozitii tipice, ci trebuie sa duca la imbunatatirea simtului pozitional in general!" Aceasta metoda de a studia pozitiile tipice a fost mai tarziu imbogatita prin lucrarile lui Botvinnik, Lipnitki si Suetin. Mai mult, Nimzovici a propus un sistem original pentru stimularea gandirii independente. El recomanda ca la analiza partidelor sa se aleaga singur - pentru inceput - o mutare si abia apoi sa se priveasca mutarea efectuata in realitate, ca si comentariile la aceasta. Daca rezolvarea proprie propusa deviaza mult, atunci trebuie sa se adanceasca mai profund in studiu. Nimzovici povestea: "I-am predat legatorului de carti lucrarea (se refera la culegerea de partide a turneului de la Nrenberg din 1906, in care adnotarile erau consemnate de Tarrasch - N.K.) si l-am rugat sa lege pagini albe goale intre fiecare doua pagini de text. Apoi am inceput sa analizez cu minutiozitate cateva partide. Rezultatele gasite le-am inregistrat imediat pe paginile legate.

Am "jucat" mereu pentru o parte - ori pentru alb, ori pentru negru - straduindu-ma la inceput sa gasesc cea mai buna mutare si abia apoi sa ma uit la mutarea facuta in partida. In acest fel o partida dura cel putin 6 ore".

Aceasta metoda a fost folosita des de atunci. In ultima perioada de timp s-a incercat modernizarea ei. Elevilor li se dau mai multe raspunsuri, care sunt apreciate prin punctaje. Aceasta permite sa se aprecieze nivelul general de instruire. Intre astfel de culegeri de texte sahiste iese in evidenta din punct de vedere metodic lucrarea lui Hort si Jansa "Jucati ca marii maestri".

In aceasta carte aproape fiecare exemplu este insotit de doua intrebari. Prima, cere sa se faca o apreciere a pozitiei, a doua sa se gaseasca o varianta concreta de rezolvare. Scala de apreciere (de la 1-6 puncte) reprezinta un "barometru" pentru dificultatea fiecarui exemplu si al corectitudinii raspunsurilor.

Incontestabilul avantaj al acestei lucrari consta in cerinta de a lega in raspunsuri aprecierea pozitionala de calculul concret al variantelor.

Prezentam, spre exemplu o problema din cartea marilor maestri cehi:

Diagrama 4

Albul la mutare

A.       Apreciati pozitia:

a) albul are avantaj decisiv;

b) negrul poate mentine echilibrul;

c) negrul sta mai bine.

B.       Cum trebuie sa continue albul?

Aprecierea raspunsurilor este urmatoarea: "Albul are avantaj decisiv; pentru acest raspuns sunt acordate 2 puncte.

Alte 4 puncte sunt obtinute daca propuneti sacrificiul de calitate 1.Txe5, este drept, cu o conditie: dupa 1.fe: 2.Td7+ Rh8 3.Tf7 De8 trebuie sa se faca mutarea 4.g5!. Mai slaba este continuarea "evidenta" 4.Cf6 din cauza 4.Dxf7 5.Nxf7 Tf8, dupa care negrul mai poate rezista.

Daca nu ati vazut mutarea 4.g5!, vi se reduc 2 puncte. Cititorii cei mai isteti observa ca negrul nu are voie sa ia turnul".

In partida Jansa-Gaprindasvili (Gteborg 1968) - dupa 1.Td8! 2.Txd8 Dxd8 3.Te6? Dd1+ 4.Rg2 Dxg4+ - a rezultat remiza. Totusi, autorii au continuat: "Daca ati remarcat posibilitatea 3.Tc5! si albul - dupa 3.Dd1+ 4.Rg2 Dxg4+ 5.Cg3 h5 6.Ne2 - detine din nou o superioritate decisiva, atunci mai notati inca 2 puncte.

Mare atentie au acordat specialistii dezbaterii problemei spinoase a dezvoltarii capacitatii de calcul corect a variantelor. Aceasta nu este o intamplare. Gandirea sahista se bazeaza pe doua coordonate - aprecierea pozitiei si calculul concret. Dezvoltarea puterii de apreciere este relativ mai favorizata. Aceasta se explica prin faptul ca factorii mai stabili, mai durabili, sunt mai usor de luat in consideratie. In cazul calculului concret, dimpotriva, creste necesitatea recunoas-terii caracteristicilor individuale si trebuie sa fie sesizate toate deosebirile fine. Blumenfeld a remarcat ca: "operatiunea intermediara a calculului - executarea mentala a unei mutari - include in sine fixarea pozitiei care apare dupa mutare prin intermediul fortei de imaginatie vizuala.

O astfel de fixare vizuala a schimbarii prin mutarea ce se efectueaza este neaparat necesara, pentru ca la gandirea mutarii urmatoare piesa deplasata in minte sa se afle deja pe locul sau corect. Totusi, doar aceasta nu este suficient. Este necesar, in plus, sa se imagineze pozitia schimbata prin calculele variantelor in totalitate, sau cel putin in partile cele mai importante. Altfel exprimat, in minte trebuie sa ia nastere o imagine inchegata, care sa cuprinda atat realitatea nemijlocita - ramasa neschimbata - cat si reprezentarea vizuala, cea schimbata anume prin mutarile calculate".

Dificultatea psihologica a calculului consta in necesitatea de de a controla strict partile intermediare, respectiv schimbarile de pozitii care iau nastere in minte, cu fiecare mutare executata. Multe greseli de calcul isi au originea in insuficienta observare a noilor posibilitati care apar in pozitia gandita.

Caracteristic este urmatorul exemplu, care a fost indicat de Blumenfeld:

Blumenfeld - Sivzov

Moscova 1935 (D. 5)

Negrul a mutat 1.Ne4 si a avut in vedere varianta 2.Nxe4 Dxe5 3.Nh7+ Rxh7 4.Dxe5 Cd3+, totusi i-a scapat din vedere ca dupa 2.Nxe4 nebunului i se deschidea o noua posibi-litate, si anume amenintarea turnului de la a8.

Blumenfeld a exprimat o serie de idei despre calculul concret al variantelor. El sfatuia sa nu se pripeasca si sa se execute raspunsul stabilit doar dupa o reexaminare a situatiei, pentru ca imaginea din minte este mai neclara decat imaginea vizuala directa. Nu trebuie sa-ti spargi capul si sa amani calculul variantelor asa de mult pana realizezi o apreciere pozitionala acceptabila. Este de asemenea necesar sa se mentina o anumita ordine in gandirea variantelor. Pentru aceasta ar fi necesar sa se tinda sa se scurteze volumul si lungimea continuarilor, astfel incat sa fie respectat principiul economiei de gandire.

Drept un adept si mai consecvent al unei limitari stricte, cu mari economii in calculul variantelor, se dovedeste marele maestru A. Kotov. El facea urmatoarele recomandari: ".mutarile care sunt luate in consideratie trebuie imediat retinute si precis observate. Aceasta munca nu trebuie facuta la pas: se analizeaza o mutare si apoi se descopera altele. Aceasta ar atrage dupa sine doar dezordine".

Un al doilea sfat: "La calcularea "arborelui" variantelor complicate trebuie lasate deoparte numeroasele ramificatii ale calculului variantelor. In nici un caz nu trebuie atrase tot mereu "crengile" si sa se piarda timp cu calculele de control repetate, a caror cauza se afla intr-o lipsa de incredere in tine insuti". Cu greu te poti declara de acord cu aceste sfaturi. Pentru inceput trebuie lamurit ce se intelege prin mutarile care sunt luate in considerare pentru analiza. Noua ni se pare ca alegerea mutarilor ce fac obiectul dezbaterii ar fi mai degraba o problema a aprecierii pozitionale, decat a calculului variantelor. Totusi, aceasta nu reprezinta esentialul. Nu se poate incorseta complicatul, dinamicul si contradictoriul proces al gandirii sahiste intr-un cadru strict formal. Schema propusa este comoda si la o prima vedere si corecta - pentru inceput trebuie stabilite exact toate mutarile ce vor fi luate in considerare, apoi rationate si calculate, pentru ca, in final sa fie luata o decizie. Cu toate acestea, practica arata ca procesul gandirii in fata tablei de sah decurge nu doar in directia indicata, ci este cu mult mai complicat. Mutarile care sunt luate in consideratie apar in constiinta jucatorului nu numai la inceput, ci si in ultimele etape ale gandirii - cateodata, chiar in ultima clipa, cand mana era deja ridicata pentru a face o mutare.

Sa discutam o data despre imboldul de a calcula variantele, fara a mai reveni apoi asupra lui. Vom face apel la experienta lui Nejmetdinov, un reputat specialist in calculul lung si precis al variantelor.

Nejmetdinov-Kasparian

Riga 1955 (D. 6)

In partida s-a jucat: 33.d4 ed 34.cd Cxd4 35.Cxd4 Txd4 36.e5! f5 37.Nxf5 Dd5 38.Ne6! Th8+ 39.Nh3 Cxg6 40.Tf7+ Rh6 41.Dxg6+ si negrul a cedat.

Cu privire la alegerea mutarii sale 33.d4, Nejmetdinov a scris: "Cele mai complicate variante ale combinatiei ar fi aparut in cazul 39.Td3! . La inceput am crezut ca dupa 40.Tf7+ albul castiga. Vazusem urmatoarea varianta care ducea la un final de pioni castigat: 40Rg8 41.Dg2 Dxg2+ 42.Rxg2 Td2+ 43.T1f2 Txf2+ 44.Rxf2 Cxg6 45.Ne6 Th7 46.Txa7+ Rh8 47.Txh7+ Rxh7 48. Nf5 Rh6 49.Nxg6 Rxg6 50.g4! si albul castiga.

Totusi, cand am analizat din nou in memorie pozitia si am recalculat aceasta varianta, am descoperit brusc ca negrul poate juca mai puternic - in loc de 41.Dxg2+? - 41.Td2 42.T1f2 Txf2 43.Txf2 + 44.Rxg2 Cxg6 si albul nu a obti-nut nimic. De-abia dupa o analiza multipla am gasit urmatoarea varianta: 40.De2 Cxg6 41.Tf7+ Dxf7 42.Txf7+ Rxf7 43.Dg4. Aceasta pozitie este favorabila albului, cu toate acestea, doar dupa controlul tuturor continuarilor, m-am decis la mutarea 33. d4".

Nazuinta lui Blumenfeld si Kotov de a disciplina gandirea sahista este desigur de inteles si demna de apreciere. Sfaturile lor sunt in cea mai mare parte folositoare, chiar daca recomandarile lor nu trebuie sa fie absolutizate. Examinarea si reexaminarea continua a variantelor principale si a celor colaterale, ca si schimbarea zonei de cautare este caracteristica pentru gandirea sahistului. Cunoscutul psiholog rus Tihomirov a cercetat experimental procesul de gasire a raspunsului in sah. El a observat ca la multe programe de computer cautarea mutarii are loc prin scurtarea variantelor de cercetat. Altfel gandeste omul. Pentru inceput, si el lasa de-o parte variantele care nu-l atrag, totusi - imediat ce mutarea avuta in vedere nu-l multumeste, el largeste zona de cautare si analizeaza noi posibilitati.

Pentru sahist, Tihomirov a desemnat drept caracteristica examinarea repetata a aceleiasi variante, aceasta fiind pusa in legatura mentala cu noile caracteristici ale pozitiei (a se compara raspunsul 41.Td2, care a fost gasit de Nejmetdinov la reexa-minarea variantei deja vazute inainte).

Se poate constata deci ca directia si volumul calculului variantelor depinde de aprecierea pozitionala. Dezvoltarea puterii de judecata reprezinta o premisa necesara pentru desavarsirea fortei vizuale tactice. Precizia calculului (adica precizia fixarii componentelor intermediare - deci a pozitiilor care apar dupa fiecare mutare facuta mental - prin intermediul puterii de imaginatie vizuale) poate fi promovata si prin exercitii special elaborate, de exemplu prin sah orb sau rezolvarea de probleme fara a se misca figurile.

Unitatea ambelor laturi ale procesului gandirii sahiste - aprecierea si calculul - este prezentata convingator in lucrarile metodice ale lui Suetin. El atrage pe buna dreptate atentia ca una dintre conditiile principale pentru maturizarea maestriei sahiste consta in abordarea concreta, echilibrata, a aprecierii pozitionale.

In ultimii ani in Rusia, datorita unei mai mari deschideri si atentii acordate sahului, s-au dezvoltat in mod deosebit problemele instruirii copiilor. Cum se poate destepta un interes durabil fata de sah? Cum trebuie instruiti cei mai mici? De la ce varsta se incepe cel mai bine invatarea sahului? Cum se descopera si se promoveaza un talent sahist existent? Acestea si alte probleme sunt dezbatute de antrenori, parinti si profesori.

Tal a spus odata ca nu poti deveni mare maestru decat daca iubesti nelimitat sahul. Intr-adevar, este binecunoscut ca entuziasmul si interesul intaresc energia omului, transforma munca in bucurie, si aceasta merge mai repede si mai usor. Ce este drept, psihologia deosebeste aici doua ratiuni, anume interesul si inclinatia. Interesul este nazuinta de a cunoaste ceva, in timp ce inclinatia este deja tendinta de a lua practic parte nemijlocit la o activitate.

Interesul pentru sah apare la inceput sub forma curiozitatii sau a dorintei de a sti. Cunoasterea regulilor sahiste, primele mutari individuale pot provoca la incepatori o pozitie fundamentala pozitiv emotionala si dorinta de a afla ceva mai mult despre sah. Totusi, la inceput nu este vorba de un veritabil interes, ci mai curand de o uimire, care este provocata de particularitatile noului joc. In acest stadiu interesul este inca accidental si instabil, astfel ca la anumiti incepatori el dispare rapid.

Pentru incoltirea unui interes serios pentru sah trebuie indeplinite cateva premise. Foarte important este ce opinii recepteaza incepatorul de la altii despre activitatea sahista.

Influenta diferitilor factori (propaganda sociala a sahului, familia, tovarasii de joc, scoala) asupra formarii interesului pentru sah este greu de comparat, dar importanta lor nu poate fi pusa la indoiala.

Intr-o ancheta scrisa facuta de noi in timpul campionatului pe echipe al Rusiei (Rostov pe Don 1971), cu aproape 100 de jucatori de inalta calificare, 35% dintre ei au legat aparitia unui interes durabil fata de sah de propaganda pentru intreceri sahiste importante. Astfel, spre exemplu, au fost mentionate turneele internationale de la Moscova (1935, 1936), meciul prin radio URSS - S.U.A. (1945), turneul pentru campionatul mondial (1948), meciurile Tal - Botvinnik (1960, 1961) si alte cateva. La 30% dintre cei intrebati, interesul pentru sah a fost trezit de influenta partenerilor de joc, la 25% de familie, la 5% de constanta familiarizare cu rubricile de sah din reviste. Instructiv este ca numai un (!) raspuns a indicat faptul ca interesul a fost provocat de un profesor de scoala.

Foarte multe depind de personalitatea primului antrenor sau organizator cu care are de-a face incepatorul. Complet eronata este conceptia potrivit careia orice jucator puternic poate fi un bun profesor pentru incepator. Pentru el aceasta lucrare din practica antrenorului este mult prea specifica si dificila.

Principala problema in fata careia se vede pus antrenorul nu consta in aceea ca materialul teoretic ar fi deosebit de complicat, ci in faptul ca el trebuie sa ghideze si comportamentul psihologic individual al incepatorului in sah. Acesta din urma nu este de demult un aderent credincios al artei sahiste si o poate "lasa balta" oricand, dupa pofta. In aceasta perioada de timp profesorul "lupta" cu celelalte interese, care il asalteaza pe ucenicul sau si il ajuta sa faca o alegere. Pentru aceasta, tactul pedagogic precum si o incarcare progresiva treptata sunt deosebit de importante.

A treia conditie pentru dezvoltarea interesului consta in usurarea obtinerii primelor succese de catre incepator. Sarcina principala a antrenorului poate fi subliniata prin cuvantul "incurajare". In aceasta etapa este recomandabil sa se aprecieze peste masura jocul incepatorului. "Interesul ia nastere si se dezvolta doar atunci cand activitatea se exercita fara efort deosebit, usor si cu rezultate. Aceasta este important, inainte de toate, in primele etape - cand interesul tocmai s-a desteptat. Adesea, primele dificultati sperie, de aceea nu trebuie sa apara obstacole, atata timp cat interesul se afla inca in formare" a constatat psihologul Kovaliov.

Un interes durabil si nazuinta spre o activitate practica indica faptul ca s-a ajuns la o inclinatie pentru sah. Existenta unei inclinatii este de regula o conditie necesara pentru dezvoltarea capacitatilor. Inclinatia devine parghia care-l determina pe om sa se perfectioneze in arta sahului. Dupa interes si inclinatie se poate judeca talentul jucatorului de sah. Totusi cum se poate stabili, spre exemplu, existenta unui interes serios si stabil pentru sah ? Este greu sa se puna un diagnostic, cand poti face apel doar la declaratiile jucatorului sau la opiniile cercului acestuia. Mai justificat se poate vorbi de existenta unui interes serios si stabil daca se au in vedere si alte elemente. Astfel, este important sa se descopere cum abordeaza jucatorul lucrurile care nu tin de cercul sau de interese obisnuit, dar care sunt necesare in sah.

Se poate propune urmatorul experiment: un sahist care stapaneste doar mediocru o limba straina, trebuie sa traduca doua texte grele - primul din literatura sahista si un al doilea din alt domeniu. Daca ambele traduceri sunt efectuate cam la fel de bine si de repede, atunci sunt posibile indoieli asupra interesului sau serios pentru sah.

Foarte febril este dezbatuta problema legata de varsta optima de incepere a instructiei sahiste.

Obiectiile adversarilor unui invatamant timpuriu (inainte de 10 ani) se refera la doua argumente:

1. Incarcatura psihica provocata de jocul de sah solicita peste masura organismul copilului.

2. Copiii nu sunt spiritual suficient de copti sa inteleaga notiunile abstracte ale teoriei sahiste.

Intr-adevar, jocul de sah aduce cu sine o enorma uzura de forte nervoase si psihice, de aceea trebuie pusa intrebarea cat de impovarator este sahul la varsta scolara.

Asupra acestui punct nu domneste o opinie unitara printre specialisti. Multi antrenori cred ca pentru copiii mai mici de 10 ani orice impovarare sahista este considerabila - fie ca este vorba doar de invatare sau de concursuri. De aceea, in cateva orase, spre exemplu, sunt primiti in sectiile de sah copii doar de la 10 ani in sus.

Noi suntem de parere ca un copil de 7 ani, care a inceput sa invete in scoala este capabil sa preia asupra sa o mica impovarare sahista. La raspunsul la intrebarea ce grad de impovarare sahista este indicat, trebuie - este adevarat - sa se distinga doua puncte de vedere: pe de o parte concursurile serioase, pe de o alta o instruire comoda si partide usoare de turneu.

Pe baza multor experiente, apare de nedorit participarea copiilor sub 10 ani la concursurile oficiale - mai ales cand la aceste turnee joaca si amatori de sah mai in varsta. Dupa declaratiile antrenorilor si observatiile proprii, participarea la concursuri se dovedeste deosebit de impovaratoare pentru psihicul copiilor. Prea des acestia au izbucnit in lacrimi, in plus, de obicei, ei obosesc la sfarsitul primei ore de joc si atunci comit greseli grosolane.

Dintre jucatorii care s-au familiarizat cu sahul deja de timpuriu si apoi au obtinut succese importante, cei mai multi au inceput sa participe la meciuri serioase de-abia dupa 10 ani. Prezentam cateva exemple:

Capablanca a invatat sa joace la 4 ani, primul sau concurs l-a avut la 11 ani. Fischer a invatat jocul de sah la 6 ani, primul sau turneu l-a jucat la 10 ani. Pentru Smaslov sunt valabile - corespunzator - 6 si 14 ani, pentru Euwe si Keres - 5 si 10 ani, pentru Gheller -7 si 13 ani, pentru Tal - 7 si 11 ani.

Cifre asemanatoare regasim in biografia a aproape tuturor maestrilor sahisti de seama. Printre experti indicam pe Balasov - 5 si 8 ani, Karpov - 5 si 7 ani, dar si Reshevsky, care a invatat sahul la 4 ani si, deja, dupa 4 ani - dadea simultane.

Din acest motiv se poate cadea de total acord cu o opinie exprimata de Averbach: "Lupta sahista este insotita de o incordare puternica a sistemului nervos, astfel ca o participare timpurie la cursuri poate actiona nefavorabil asupra naturii copilului aflat inca in dezvoltare".

Daca se exclude insa momentul concursului sportiv incordat, atunci se dovedeste ca activitatea sahista nu are de ce sa impovareze fortele copiilor sub 10 ani. Experientele facute in pregatirea copiilor de 7 ani ne invata ca o ora de instruire teoretica pe saptamana reprezinta o sarcina suportabila. Spre varsta de 10 ani se poate mari durata instruirii, treptat, la 2-2,5 ore pe saptamana.

In timpul instruirii trebuie neaparat jucate partide usoare. Experienta de antrenor ne permite sa propunem ca cei in virsta de 7-9 ani nu trebuie sa joace sah mai mult de 1,5-2 ore.

Interesant este ca Fischer a inceput sa joace sah cam in acest ritm. La varsta de 7 ani el a inceput sa exerseze o data pe saptamana sub conducerea antrenorului Nigro. Dupa aproximativ un an a inceput sa frecventeze clubul de sah de doua ori pe saptamana.

Al doilea argument al adversarilor unei educatii sahiste timpurii se bazeaza pe parerea ca cei de 7 ani nu sunt capabili sa-si insuseasca tezele abstracte ale teoriei sahiste.

Profesorul Malkin a scris: "Copiii nu sunt capabili sa inteleaga esenta anumitor scheme de deschidere (Apararea Indiana Regelui si altele). Ei pot sa retina, desigur, succesiunea de mutari din aceste dechideri si astfel sa-l incante, cateodata, pe profesor, insa jocul lor dovedeste ca nu inteleg esenta strategica a deschiderii, caci la primul raspuns necunoscut fac, de obicei, mutari care contrazic ideea constructiei deschiderii".

Aceasta declaratie este indreptatita. Gandirea copilului de 7 ani nu este, desigur, orientata asupra studiului materialului abstract. Dupa datele psihologiei, formarea celui de-al doilea sistem de semnalizare se termina la 12-14 ani si de aceea notiunile abstracte, complicate, nu sunt suficient de profund prelucrate inainte de aceasta varsta. Totusi, rezulta oare din aceasta ca sahul - la varsta scolara timpurie - nu ar trebui invatat de loc? Chiar la aceasta varsta, uneori si mai devreme, copiii invata deja limbile straine, pedagogului nevenindu-i, fireste, ideea sa-l invete dificilele reguli ale gramaticii.

Evident, si in sah trebuie sa te retii si sa nu incerci sa-i familiarizezi pe cei de 7 ani cu esenta Apararii Indiana Regelui. Astfel de incercari sunt, desigur, sortite esecului. Este insa posibil sa se prelucreze pentru elevii mai tineri materiale care sa corespunda modului lor concret de gandire.

Din acest motiv, intrebarea daca celor de 7 ani le este sau nu accesibila teoria sahista ramane fara obiect. Este vorba aici mai mult de a alege o metoda eficace de instruire pentru aceasta varsta, care sa corespunda cel mai bine caracteristicilor gandirii copilului.

Cercetarile noastre asupra jocului copiilor in varsta de 7-10 ani (analiza partidelor si observatiile din timpul antrenamentelor) au aratat ca pentru cei de varsta cuprinsa intre 7-8 ani este tipica preferinta pentru amenintarile si apararile nemijlocite. La aceasta varsta, gandirea copiilor functioneaza cu ajutorul unor "scurtcircuite". Astfel, multe relatii intamplatoare si coincidente sunt privite ca fortate si legice. De aici rezulta o deosebita preferinta spre capcane si curse in deschidere, precum si convingerea ca adversarul va cadea in ele. Importanta sahului dublu, chiar si a simplului sah este, de asemenea, supraapreciata.

La varsta de 9-10 ani gandirea devine mai critica. Tinerii sahisti examineaza mai des corectitudinea intentiilor adverse, desi, in aparenta, ei nu controleaza prea mult mutarile atractive. La aceasta varsta jucatorii sunt deja gata sa faca cunos-tinta cu notiunile de strategie - cum ar fi centrul, liniile deschise, orizontalele de baza. Cu toate acestea, ei inteleg acesti termeni doar intr-o forma foarte simplificata si doar in legatura cu amenintarile concrete. Daca, spre exemplu, exista o coloana deschisa, ei cred ca aceasta trebuie imediat ocupata cu turnul. De aceea, in partidele lor nu exista nici o manevra; jocul decurge spre realizarea si pregatirea imediata a unei operatiuni concrete. In jocul combinativ nu sunt sesizate mutarile de asteptare sau cele intermediare de care dispun ambele parti. Remarcabil este ca si copiii rezolva mai cu placere problemele sahiste decat studiile.

Dupa opinia noastra, in pregatirea instruirii ar trebui avute in vedere in primul rand elementele de joc. Pe buna dreptate scria Nimzovici: "De la inceput jucam, luptam, ducem razboi, dar nu suntem de loc inclinati sa acceptam o accentuare a formalului. Trebuie sa-l interesam (pe elev - N.K.); el trebuie sa simta imediat ca acesta este un joc, in care este posibila o victorie ametitoare".

Trebuie sa se inteleaga sa se joace chiar si atunci cand nu toate regulile sunt accesibile. Astfel, la studierea modului de deplasare a fiecarei figuri, trebuie impus elevului sa mute cu acea figura. Sunt imaginabile, spre exemplu, lupte doar cu pionii, cu pioni si regi, cu cai si pioni etc.

Atunci cand prezinti materialul ar trebui sa te folosesti de metodele inductive, adica cele plecate de la particular la general, si nu invers. Astfel spre exemplu, atacul asupra unui rege aflat in coltul tablei si lipsit de apararea pionilor sai trebuie ilustrat progresiv cu atacurile pe orizontale, amenintari pe diagonale si - in final - prin atacuri de cai. Ar fi totusi nepotrivit sa se inceapa dezbaterea acestei teme cu o declaratie de genul: "Regele ramas fara apararea pionilor sai, aflat in colt, reprezinta un obiectiv generos de atac". La astfel de concluzii ajung elevii singuri, imediat ce fac cunostinta cu diferitele metode de atac.

La dezbaterea notiunilor gene-rale ar trebui sa se treaca cu retinere. Cateodata, antrenorul trebuie sa simplifice constient notiunea care trebuie discutata, relevand doar cateva dintre caracteristicile sale concrete. Astfel, se poate spune despre stadiile partidei: deschiderea, aceasta reprezinta dezvoltarea rapida a figurilor; jocul de mijloc este lupta fortelor dezvoltate; finalul constituie inaintarea rapida a pionilor spre dama.

Mai tarziu, pedagogul trece mai amanuntit la esenta stadiilor partidei, totusi - pentru inceput - este suficient pentru tanarul sahist sa actioneze, tinand seama de aceasta introducere ilustrativa.

Dupa treptata cunoastere a regulilor si scopurilor sahului, ar trebui tratate combinatiile, ca si cele mai simple finaluri si apoi, deja, deschiderea. Problemele trebuie date cat mai ilustrativ posibil. Spre exemplu, nu este indicat sa fie prezentate in genul "Albul castiga", "albul obtine remiza" etc. Mai corect este (in special in primul an de instruire) sa se indice: "Albul ia dama in trei mutari", "el da mat in doua mutari" etc.

Problemele formulate la modul mai general sunt mai potrivite pentru cel de-al doilea an de studiu. Primele cunostinte cu studiile le propunem inainte de sfarsitul celui de-al doilea, sau la inceputul celui de-al treilea an de instruire. Totusi, problemele foarte simple pot fi incluse deja la inceputul cursului.

Adesea antrenorul cere incepatorilor: "Apreciaza pozitia. Cine sta mai bine?" Procedand astfel, se scapa din vedere ca elementele aprecierii generale sunt receptate de copii in mod considerabil mai rau decat momentele combinative. De aceea, dezvoltarea capacitatii de a aprecia pozitiile trebuie sa inceapa cu antrenamentul capacitatii de calcul. Pentru aceasta sunt aratate mai intai mutarile care trebuie calculate si abia apoi puse problemele in care elevii aleg singuri variantele care trebuie calculate.

Antrenorul emerit al (fostei) U.R.S.S. - Sak, a relevat ca, pe langa sectiuni ale partidei excelent tratate, copiilor le scapa mereu greseli grosolane. Aceste greseli se explica prin insuficienta capacitate de concentrare a acestora. Adesea, o perturbare intamplatoare (spre exemplu, bazaitul unei muste) are ca urmare o grava greseala.

Pentru a combate astfel de oscilatii ale atentiei, Sak recomanda sa se noteze neaparat partida. Fireste, nu este nimic de obiectat impotriva notarii partidelor.

Stapanirea scrierii sahiste se cere elevilor, ce este drept, inca din prima clasa. Cu toate acestea, notarea mutarilor nu reprezinta un mijloc universal de lupta impotriva greselilor. Se intampla adesea ca tocmai procedeul scrierii mutarii sa-i distraga elevului atentia de la sah si sa-l faca sa omita ceva. Pentru insusirea capacitatii de concentrare este folositor sa se faca o obisnuinta din analiza cu antrenorul a partidelor jucate.

Important este ca in timpul studiului sa se ingrijeasca pentru crearea unei atmosfere vii, nefortate si sa se evite monotonia si plictiseala. Pentru aceasta sunt binevenite, inainte de toate, si alte lucruri: povestiri din istoria sahului, intamplarile pline de amuzament etc. Urmarind permanent sa alunge din instruire pedanteria, antrenorul trebuie inca de la prima intalnire sa aiba grija ca micii sai "ucenici" sa-si insuseasca o stricta urmarire a regulilor de joc. Regula "piesa atinsa - piesa mutata" trebuie respectata in toate imprejurarile. Incercarile de a retrage o mutare deja facuta trebuie interzise.

Instruirea sahista este mereu de succes atunci cand elevului i se pastreaza independenta. De aceea, este important sa se creeze in timpul studiului o atmosfera de deschidere prieteneasca fata de pozitiile combinative interesante, fata de rezolvarea de probleme etc.

Tragand o concluzie, trebuie repetat ca inceputul unei educatii sahiste este permisa de la varsta de 7 ani, caci sahul poate fi un mijloc folositor pentru dezvoltarea gandirii si educarii caracterului.