EUGEN LOVINESCU

EUGEN LOVINESCU

Mutatia valorilor estetice

In capitolul VI al Istoriei literaturii romane contemporane, Lovinescu reia doctrina sincronismului, formulata pe larg in Istoria civilizatiei romane moderne.

Criticul afirma ca exista "un spirit al veacului', ,,un saeculum', despre care vorbeste si Tacit, adica o "suma de conditii materiale si morale ce configureaza intr-o epoca viata popoarelor europene'.

Datorita dezvoltarii mijloacelor de comunicare, in epoca moderna, orice forma de arta aparuta intr-un centru artistic se propaga aproape instantaneu in toata Europa, viata culturala omogenizandu-se.

O alta idee, dezvoltata de Lovinescu este aceea a "imitatiei', preluata de la sociologul francez Gabriel Tarde, pe care o aplica fenomenului cultural romanesc.

Imitatia trebuie sa se faca de sus in jos, de la interior la exterior. Putem, asadar, imprumuta ultimele descoperiri ale culturii occidentale fara a reface neaparat etapele prin care s-a ajuns la aceste descoperiri. Spre deosebire de Tarde si de junimisti, Lovinescu sugereaza totusi ca adoptarea formelor sa fie in mod necesar continuata de o adaptare, intrucat "imitatia simpla fara asimilare nu reprezinta o reluare pozitiva'. In plus, sincronizarea cu literatura europeana trebuie dublata de un efort de diferentiere, factorul etnic si originalitatea fiecarui autor contribuind la aceasta.

A doua problema tratata in acest volum este aceea a modalitatilor de abordare si a perspectivelor corecte asupra creatiei literare. Demersul critic trebuie sa tina seama de o regula de aur: mutatia valorilor nu implica obligatoriu si progresul lor. Modernismul nu-si poate afirma superioritatea artistica asupra antichitatii. Un anumit stadiu din evolutia culturii nu este obligatoriu superior celui precedent. Paralelismele, studiile comparative care au drept scop formularea unei judecati de valoare se admit doar in interiorul aceleiasi epoci si aceleiasi familii estetice. O opera literara polivalenta primeste de-a lungul timpului o varietate de interpretari, este privita din diferite unghiuri, este analizata prin procedee diferite, de generatii diferite de critici si suporta in acest fel un sir de mutatii estetice care-i demonstreaza vitalitatea.

In viziunea criticului, creatiile trecutului presupun o critica istorica, atenta la sensibilitatea timpului in care au fost produse si la contextul cultural in care au aparut. Aceasta metoda intampina totusi greutati, cercetatorul neavand o relatie directa cu fenomenul studiat, ci una intermediata de relatiile pe care predecesorii sai le-au avut cu acest fenomen. De aceea, preferabila ramane critica sincronica. Desi stanjenita de elemente biografice sau contextuale, ea are pana la unna o legatura nemijlocita cu opera literara, lucreaza in "materie vie', vorbeste in numele unei sensibilitati vii.

Pentru observarea mutatiilor, perspectiva istorica pare insa indispensabila. Cu toate acestea, unele schimbari de valori sunt evidente si fara o distantare in timp. O asemenea evolutie s-a petrecut si in perioada interbelica, fiind reprezentata de trecerea de la etic la estetic.

Lovinescu repudiaza samanatorismul si poporanismul tocmai pentru ca, neglijand calitatea estetica, a unei opere literare, cele doua curente acorda o importanta exagerata valorilor ei etice si sociale. Criticul considera poezia samanatorista anacronica, din pricina incapacitatii ei de a crea noi principii estetice, in vreme ce simbolismul este apreciat tocmai pentru ca lupta impotriva "formelor invechite de arta'. Dar aceste idei sunt mai nuantate in volumul Evolutia poeziei lirice.

"Evolutia poeziei lirice'

in volumul al treilea al Istoriei literaturii romane contemporane Lovinescu analizeaza samanatorismul, neosamanatorismul si traditionalismul ai carui reprezentanti sunt: Iorga, Cosbuc, Goga, Crainic, Pillat, Voiculescu; descrie miscarea modernista si simbolista de la "Viata noua'; inchina un capitol avangardei formate din Ion Vinea, Barbu Fundoianu, Tristan Tzara si trece in revista personalitatile evidentiate Ia Sburatond.

Din punctul lui de vedere, poezia moderna isi are radacinile in simbolism, simbolismul preferand poeziei didactice, gnomice, descriptive, poezia lirica, definita prin sugestie, muzicalitate, ambiguitate si prin renuntarea la prozodia traditionala.

Dar alte simptome ale modernitatii mai sunt si intelectualizarea emotiei poetice, reflexivizarea si subiectivizarea discursului, teoretizate si apoi recomandate de critic.

"Evolutia prozei literare'

In proza insa, optiunea ferma pentru modernism se manifesta prin tendinta spre obiectivitate si citadinizare.

Spre exemplu, Ion al lui Liviu Rebreanu, desi are un subiect taranesc, corespunde exigentelor de gust si obiectivitate ale criticului. Romanul, eliberat de lirism, de conventiile si cliseele idealismului este considerat o replica data samanatorismului, "o creatie obiectiva, puternica'.

Formula lui Ion, sustine Lovinescu, este "formula marilor constructii epice', "formula ciclica a zugravirii vietii in toate dimensiunile ei'. Mijloacele de expresie se supun si ele caracterului realist si obiectiv al viziunii. Sunt respinse "floricelele de stil'. in favoarea expresiei bolovanoase a cuvantului.

Personajul Ion, de asemenea, nu este perceput ca tip social sau moral, ci este vazut ca energie, ca o "forta care se topeste in imensitatea simbolica a unei creatii chtonice'.

Analiza dovedeste acuitatea spiritului lovinescian, constiinta estetica a criticului, sensibilitatea sa morala, dar mai ales aplicabilitatea scrierilor sale teoretice.

Receptare critica

"Lovinescu face critica in chip consecvent, scrie, adica, nu doua-trei articole pe an, ci in fiecare saptamana si despre toate cartile. Nimeni din generatia lui nu-l va urma in aceasta actiune istovitoare. inca un semn ca E. Lovinescu era predestinat - sau a voit el insusi sa fie -inaintea tuturor, criticul nu al unei singure generatii, ci al unei epoci. Epoca inseamna, pentru el, 40 de ani, adica din amurgul unui romantism tardiv, taranesc, pana in momentul in care pojarul avangardismului aproape ca trecuse. Aceasta inseamna ceea ce numim cu un termen nesigur literatura romana moderna. [] Imaginatia lui Lovinescu urmeaza un traseu invers: criticul este deja instalat in inima operei, cand incepe propriu-zis analiza el a atins elementul generator si demersul incepe prin a strapunge spre exterior, peretii ce o despart de domeniile invecinate. In jurul ideii centrale apare astfel o retea de imagini explicatoare si apreciative. Imaginile sunt adunate apoi intr-un portret, fantezia critica se repliaza, revine la punctul de la care a pornit. Durata acestei navete marcheaza ritmul si simetria textului lovinescian.'

(Eugen Simion, Eugen Lovinescu, scepticul mantuit) (E.C.)