Epoci si ideologii literare - DACIA LITERARA, JUNIMEA SI REVISTA CONVORBIRI LITERARE

Epoci si ideologii literare

Cele 3 perioade fundamentale ele evolutiei literaturii romane au grupat scriitorii in orientari sau curente literare, in jurul unor reviste si a unor personalitati care si-au asumat rolul de indrumator cultural si literar in epoca.

v     In perioada pasoptista (1830-1960)- MIHAIL KOGALNICEANU are rolul de indrumator al fenomenului cultural-literar, iar revista care orienteaza literatura timpului este Dacia literara. Din ea apar insa doar 3 numere la Iasi, dar in care se publica operele celor mai valorosi scriitori ai vremii: C. Negruzzi, V. Alecsandri, Grigore Alexandrescu.

v     Epoca marilor clasici (1870-1885) se leaga de activitatea societatii si a cenaclului Junimea, de revista Convorbiri literare (redactor Iacob Negruzzi) si de activitatea de indrumator cultural-literal a lui TITU MAIORESCU - cel care impune o noua directie in literatura romana. Marii clasici ai literaturii romane: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, I.L Caragiale - operele lor sunt publicate in paginile revistei sau citite in sedintele cenaclului.

v     Perioada interbelica (1920-1940- alta perioada de efervescenta creatoae in domeniul literaturii romane. Modernismul romanesc exista in paralel cu orientarea traditionalista. Este o orientare impusa de E LOVINESCU atat prin lucrarile publicate, cat si prin activitatea cenaclului si a revistei Sburatorul. Fara a fi in mod obligatoriu fideli cenaclului, in revista publica scriitori importanti ai literaturii romane: Ion Barbu, Camil Petrecu, G. Calinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Vianu, Ilarie Votonca, Felix Aderca.

Textele de doctrina literaa ale celor 3 indrumatori ai literaturii romane au fundamentat conceptia estetica. Titu Maiorescu si E Lovinescu nu sunt numai teoreticieni, ci si critici de directie.

INTRODUCTIE LA DACIA LITERARA

Mihail Kogalniceanu este mentorul generatiei pasoptiste. El publici in primul nr al reviste Dacia literara, articolul-program, numit "Introductie", considerat manifestul literar al romantismului romanesc.

Articolul se bazeaza pe evidentierea necesitatii unei literaturi originale si nationale. La inceputul articolului Kogalniceanu prezinta activitatea gazetelor romanesti aparute anterior, fasa de care Dacia literara urmareste sa aduca un suflu nou, sugerat si de titlul ei. Se respinge coloratura locala si amestecul politicului, revista adresandu-se scriitorilor romani de pretutindeni pentru a publica scrieri originale: "asadar foaia noastra va fi un repertoriu general al literaturii rominesti"..

Cele 4 puncte ale articolului-program sunt:

-se subliniaza necesitatea unei critici obiective care sa functioneze dupa principiul: "vom critica cartea, iar nu persoana"

-afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literarturii romane: "talul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti"

-sunt respinse traducerile mediocre si imitatiile, afirmandu-se ca "traductiile insa nu fac o literatura"

-se recomanda o literatura originala cu caracter national, folosind ca surse de inspiratie istoria, folclorul, natura in comformitate cu estetica romantica.

Ideile enuntate in articolul-program si promovate de revista se reflecta in literatura romana de la mijlocul secolului al 19-lea.

Prin precizarea surselor de inspiratie, prin diversele trimiteri spre trasaturile romantismului (aspiratia spre originalitate, refugiul in trecutul istoric, aprecierea valorilor nationale si a folclorului, imbogatirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), Dacia literara devine u manifest literar (text cu valoare de document pentru inceputul unei miscari literare, prin care se afirma o noua conceptie literara, de obicei, in mod polemic fata de miscarea anterioara.) al romantismului romanesc.

JUNIMEA SI REVISTA CONVORBIRI LITERARE

Reveniti de la studii din strainatate, cativa tineri (P.P.Carp, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu), constienti de starea precara a culturii romane, au hotarat infiintarea la Iasi, in 1863, a societatii Junimea - asociatie menita sa aduca un nou suflu in cultura romana.

Asociatia era bine organizata, avand o tipografie proprie, o librarie si o revista, infiinttata in 1867 - Convorbiri literare. Aici vor fi pentru prima oara publicate operele de valoare ale marilor clasici ai literaturii romane: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale.

Lui Titu Maiorescu ii revine rolul de indrumator cultural-literar, fiind cel care impune o directie noua in lit rom.

In viata societatii Junimea se disting 3 etape

-etapa ieseana (1863-1874) care are un pronuntat caracter polemic si se manifesta in 3 directii: limba, literatura si cultura. In aceasta perioada se elaboreaza principiile sociale si culturale ale junimismului. Initial, junimicii i-au initiativa unor conferinte publice, numite     prelectiuni populare, care isi propuneau sa raspandeasca in randurile publicului diverse cunoostiinte de filozofie, estetica, psihologie, sociologie, istorie, lingvistica, literatura. Interesul pentru istorie se manifesta in 1865, cand se avanseaza ideea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari.

-cea de-a doua etapa (1874-1885) - activitatea sedintelor se desfasura la Bucuresti, dar cea a revistei la Iasi. Este o etapa de consolidare, afirmandu-se reprezentantii directiei noi in poezia si proza romaneasca: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale. Acum sunt elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic intemeietor al criticii noastre literare moderne, fara a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei si din domeniul limbii literare, necesare, mai ales ca in 1860 se facuse trecerea de la alfabetul chirili la cel latin. Maiorecu sussine utilitatea imbogatirii vocabularului limbii romane prin neologisme de origine romantica, intr-un studiu din 1881, intitulat chiar "Neologismele".

-etapa a 3-a (bucuresteana) incepe din 1885, cand revista Convorbiri literare si intreaga societate Junimea este mutata la Bucuresti. Aceasta etapa are caracter preponderent universitar, prin cercetarile istorice si filosofice. Aparitia revistei se prelsungeste pana in 1944, dar cu toate acestea gradul ei de popularitate va scadea fata primii 20 ani.

Titu Maiorescu - a avut un rol definitoriu in cadrul societatii Junimea, impunandu-se ca adevaratul ei conducator, iar in cadrul epocii drept indrumatorul cultural si literar.

Domeniile sale de manifestare a spiritului cristic sunt: limba romana, literatura, cultura, estetica, filozofia. Studiile sale sunt de o importanta majora pentru literatura romana.

In 1867 publica studiul "O cercetare critica asupra poeziei de la 1867", pe care din motive metodologice il imparte in "Conditiunea materiala a poeziei" si in "Conditiunea ideala a poeziei".

Maiorescu incearca sa defineasca poezia din perspectiva conditiunii sale materiale si ideale. El incepe prin a face dosebire intre stiinta, care este chemata sa exprime adevarul si poezie care este arta de a pune fantezia in miscare. De aceea poezia trebuie sa aiba doua conditiuni: una materiala realizata prin cuvinte ca "organ de comunicare" - figuri de stil, tropi, licente poetice, expresivitate, poetul trebuind sa aleaga pentru indeplinirea acestei conditiuni materiale "cuvantul cel mai abstract" si una ideala care are in vedere sentimente si pasiuni exprimate. In continuare, autorul arata ca fiecare arta se foloseste de un anumit material ce reprezinta conditiunea sa materiala: pictura - culori, sculptura - piatra, lemn, bronz, muzica- sunete. Conditiunea materiala a poeziei nu sunt dupa Maiorecu cuvintele, ci imaginile sensibile pe care acestea le produc in constiinta scriitorului.

In 1868, apare studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana", in care este formulata teoria formelor fara fond. Maiorescu era de parere ca dupa 1848, in societatea romana fusesera implementate forme ale civilizatiei si culturii occidentale, pe care le numeste forme fara fond, pt ca nu erau rezultatul unei evolutii firesti si uneori nu corespundeau cu specificul nostru national. Maiorescu era de parere ca " este mai bine sa nu facem scoala deloc decat sa facem o scoala rea". El nu este impotriva preluarii formelor culturale din exterior, dar acestea trebuie adaptate la specificul national.

Tot in 1868, Maiorescu publica studiul "Asupra poeziei noastre populare", in care sustine culegerea de folclor a lui Alecsandri, pe care o considera o comoara de adevarata poezie si totodata de limba sanatoasa. Astfel el propune poezia populara drept model pentru literatura culta, deoarece in ea exista "cea mai adanca simtire".

"Directia noua in poezia si proza romaneasca" - lucrare publicata in 1872 aduce in discutie literatura care se caracterizeaza prin simtamantul natural, prin adevar, prin intelegerea ideilor. Ca reprezentanti ai "directiei noi" sunt considerati Vasile Alecsnadri, Eminescu, Odobescu, Slavici, Negruzzi.

Studiul din 1885, "Comediile d-lui Caragiale", trateaza tema moralitatii in arta si a inaltarii impersonale, pornind de la moralitatea in raport cu opera comica a lui Caragiale. Maiorescu combate prin acest studiu criticile care respinsesera comediile lui Caragiale pe motiv ca ar fi imorale. Ideea esentiala din acest studiu se bazeaza pe faptul ca arta este moralizatoare prin ea insasi, nu prin ideile promovate.

Studiul din 1889, "Eminescu si poeziile lui", defineste profilul geniului in general si personalitatea lui Eminescu, considerandu-l pe marele poet "un om al timpului modern" prin cultura lui de nivel european.

Filosof, critic literar, estetician, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romane.

MODERNISMUL INTERBELI, EUGEN LOVINESCU

In sens larg modernismul reprezinta un curent in arta si literatuta secolului 20, caracterizat prin negarea traditiei si prinimpunerea unor noi principii de creatie. Astfel, modernismul include curentele artistice novatoare (simbolismul, expresionismul, dadaismul suprarealismul).

In literatura romana, Eugen Lovinescu, este principalul promotor al modernismului ca doctrina estetica, dar si ca manifestare. Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul, Eugen Lovinescu pune bazele modernismului. Revista a aparut la Bucuresti intre 1919-1922 si 1926-1927. cenaclul a avut o existenta mult mai indelungata 1919-1947. Obiectivele gruparii erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literatuii romane.

Principalele lucrari de doctrina ale lui Lovinescu sunt: "Istoria civilizatiei romane moderne" si "Istoria literaturii romane contemporane". In esenta, modernismul lui Lovinescu porneste de la ideea ca exista un spirit al veacului, care determina, in ansamblu, sincronizarea culturilor europene. Astfel, civilizatiile mai putin dezvoltate sufera influenta celor dezvoltate.

In lucrarea "Istoria civilizatiei romane moderne", E Lovinescu sustine teoria imitatiei, preluata de la psihologul si sociologul francez Gabriel Tarde. Potrivit acestei teorii, popoarele evoluate exercita o influenta benefica asupra celor mai putin dezvoltate. Mai intai se adopta prin imitatie forme ale civilizatiei superioare, iar apoi se stimuleaza crearea unui fond propriu. Strams lrgata de aceasta teorie este principiul sincronismului.

Pentru sincronizarea literaturii romane cu spiritul veacului, Lovinescu considera ca trebuie sa se -faca trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala la o literatura de inspiratie urbana,

-cultive proza obiectiva

-evolutia poeziei de la epic la liric

- intelectualizarea prozei si a poeziei

-dezvoltarea romanului analitic

-fluxul intamplarilor din romanul traditional sa se inlocuiasca cu fluxul constiintei din romanul de anliza psihologica.

Tot in acesta perioada se dezvolta jurnalul, colajul de scrisori sau documente, accentul fiind pus pe ideea de autenticitate, de traire autentica, pe relatarea subiectiva la persoana I.

Printre scriitorii promovati de Loviescu in cadrul cenaclului si al revistei Sburatorul se numara: Ion Barbu, Camil Petrecu, Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban.