Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga

Basmul cult isi are originea in cel popular de la care autorul preia tiparul narativ, dar reorganizeaza elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul, supranaturalul, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice. In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si descrierea.

In literatura universala sunt cunoscute basmele lui Perrault si Anderson, iar la noi ale lui Eminescu, Caragiale, Slavici, Creanga, Delavrancea, etc.

O capodopera a genului, la noi, ramane "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga, basm publicat in 1877, in revista "Convorbiri literare".

Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un autor omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune imbinarea naratiuniii cu dialogul si descrierea.

Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunearea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului (Spanul), pedeapsa, casatoria.

In basm sunt prezente cliseele compozitionale, formule tipice. Formula initiala: "Amu cica era odata" si formula finala "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo be si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda" sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele mediane: "si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua", "si mai merge el cat mai merge", "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este", realizeaza trecerea de la o secventa la alta si mentin cititorul atent, antrenandu-i curiozitatea.

O trasatura a basmului lui Ion Creanga o reprezinta tratarea fabulosului in mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate printr-o alaturare a miraculosului cu realitatea. Astfel, Spanul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica, fiind dezvaluita mai tarziu. Tot asa, cele cinci aparitii bizare se comporta, vorbesc si se cearta ca niste sateni humulesteni; in plus, fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana. De altfel, aceasta particularitate a fost numita de critica literara "localizarea fantasticului".

Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presuspune un lant de actiuni: o situatie initiala de echilibru (existenta celor doi frati, Craiul si Imparatul Verde, care traiesc departe unul de celalalt), o parte pregatitoare, un eveniment duce la dezechilibru, aparitia donatorilor si a ajutoarelor, trecerea cu bine a probelor ce duce la refacerea echilibrului, apoi rasplata eroului (finalul fericit).

Personajele, desi individualizate, sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diverse ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai reprezinta modelul de frumusete fizica, morala si psihica din basmele populare anuntat de la inceputul acestora prin expresii de tipul "crestea intr-un an cat altii in zece", astfel incat calatoria intreprinsa de el nu are valoarea de a confirma calitatile exceptionale, ci este un traseu de initiere, parcurs de un tanar naiv si timid si care la sfarsit devine capabil sa conduca o imparatie. Astfel, se vorbeste despre un caracter de bildungsroman al basmului. Cea mai mare parte a basmului este reprezentata de calatoria mezinului catre imparatia lui Verde Imparat si probele la care este supus de catre Span.

In procesul sau de formare se disting trei etape: etapa initiala, de pregatire pentru drum; apoi parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Acesta este presarat cu diferite spatii cu valoare simbolica: podul (simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii, atat atunci cand are loc confruntarea cu tatal deghizat in urs, cat si la intalnirea cu furnicile), fantana (spatiu al renasterii si al regenerarii; scena in care are loc schimbarea numelui, a identitatii si reprezinta inceputul initierii spirituale, unde va fi condus de Span), padurea (loc al mortii si al regenerarii).

Daca eroul basmului popular era supus in general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe incercari: aducerea salatilor din gradina Ursului si a pielii Cerbului, noaptea petrecuta in casa de arama, separarea macului de nisip, pazirea fetei Imparatului Ros, gasirea si identificarea acesteia. Dupa ce isi dovedeste bunatatea ajutand albinele sa-si faca stup si ocolind nunta furnicilor, trecand pe un pod, Harap-Alb intalneste cele cinci personaje himerice intruchipand focul, apa, pamantul si aerul: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei imparatului. Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii. Nunta si schimbarea statutului social (devine imparat) confirma maturizarea eroului.

Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci el ajuta involuntar la initierea eroului, de aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea feciorului de imparat sa se fi incheiat.

Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu insusiri supranaturale (Sfanta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si cea a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele de mar, apa vie, apa moarta). Personajul cautat este fata de imparat.

Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor ascunde si calitati sufletesti precum bunatatea si prietenia. Imparatul Ros si Spanul sunt rai si vicleni. Sfanta Duminica este inteleapta.

Registrele stilistice popular, oral, reginional confera originalitate stilului. Limbajul cuprinde termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecventa proverbelor, a zicatorilor introduse in text prin expresia "vorba aceea".

Umorul este realizat    cu ajutorul exprimarii muscalte ("sa traiasca trei zile ca cea de-alalteieri"), ironiei, poreclelor (Pasarila, Buzila), diminutivelor cu valoare augmentativa ("buzisoare", "bauturica", ect.), caracterizarilor pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila, etc.), expresii populare ("Da-i cu cinstea, sa peara rusinea").

Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin expresii narative tipice ("si atunci", "si apoi", "in sfarsit"), "si" narativ; implicarea subiectiva a naratorului ("Ce alta, pot sa zic?"), dativul epic ("Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap") si versuri populare ("De-ar sti omul ce-ar pati, /Dinainte s-ar pazi!").

"Poveste lui Harap-Alb" este un basm cult ce are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele (casatoria, incercarea puterii, petitul, probele), personaje fabuloase, ajutoarele venite in sprijinul binelui, formule tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor.