Romanul Mara de Ioan Slavici - rezumat

Mara

De Ioan Slavici

Romanul Mara de Ioan Slavici a fost publicat in 1894, in revista Vatra. Romanul este conceput initial ca o nuvela. "Scriitorul isi intituleaza Mara nuvela, determinat, probabil, de convingerea ca romanul avea indatorirea sa fie o fresca sociala, cum credea a nu fi lucrarea sa. Abia mai tarziu in 1906, cand publica Mara in volum, specifica roman. Conceput in punctul de plecare ca novela, Mara depaseste in cursul elaborarii intentia initiala a scriitorului, cum se intampla uneori in literatura.

Exista si un alt aspect sub care intentiile initiale sunt depasite de realizarea artistica. Avem in vedere anume cele doua moralitati, pe care trebuia sa le ilustreze romanul: casatoria facuta fara invoirea parintilor nu sta pe temelii durabile si calcarea indatoririlor conjugale se razbuna. Dar, tezele morale, desi prezente in roman, sunt impinse in plan secundar de zugravirea realista a vietii ".

Romanul Mara este structurat in 21 de capitole, purtand titluri semnificative pentru continutul acestora: Saracutii mamei, Maica Aegidia, Furtuna cea mare, Ispita, Datoria, Blestemul casei, Norocul casei, Pace si liniste etc.

Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei, care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii, care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Relatarea actiunii se face din perspectiva auctoriala, adica naratiunea este la persoana a III-a, Slavici fiind omniscient si omniprezent. Romanul are si o certa valoare etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti, atat cele religioase cat si acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau pe aceste meleaguri: romani, sasi, unguri.

"Cercetarea romanului Mara se impune sa fie facuta cu o asemenea perspectiva si daca lumea zugravita de Slavici nu mai este cea a satului de peste munti, ci a micului orasel transilvanean, ea nu difera si structural. Este acesta aspectul cel mai important si tocmai el este pierdut din vedere cel mai adesea. Viata meseriasilor descrisa in Mara se desfasoara, ca si cea a eroilor din povestirile satesti si romanul taranesc, in cadrul unor legi nescrise nicaieri, dar statornice prin traditie si de la care insii nu trebuie sa se abata".

Semnificatia titlului este sugestiva, deoarece aceasta creatie este, mai intai, romanul Marei, al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, fiind si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" . Pe ea n-o intereseaza averea, ci banii, care ii aduc respect si impacare. Mara se incadreaza in vederile etice ale autorului, care considera ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea intruchipandun adevarat exemplu de moralitate.

Tema romanului o constituie fresca sociala a lumii ardelenesti, cu moravurile ei specifice, intr-un spatiu real asezat la interferenta satului cu orasul,

intr-un targ ardelenesc, Radna, situat langa Lipova si aproape de sfarsitul secolului al XIX-lea si cu o anumita psihologie, proprii burgheziei aflate in ascensiune.

Romanul incepe prin a prezenta personajul ce-i da nume: Mara, o femeie ramasa vaduva cu doi copii (Persida si Trica) .Mara isi iubea foarte mult copii si tocmai de aceea era capabila sa faca totul pentru binele lor. Strangea bani zi de zi pentru ei doi si pentru inmormantare. Dorea mereu ca fata ei sa fie deosebita si baiatul la fel. Pe fata voia s-o trimita la manastire sa fie bine educata, ea simtind ca nu-i va putea da o buna educatie de una singura, iar pe baiat voia sa-l faca ucenic, calfa la casa lui Bocioaca.

Maica Aegidia era foarte respectata de Mara si de aceea si-a lasat fiica in seama ei, la o manastire cu o reputatie foarte buna. Cu timpul Persida s-a atasat mult de maica Aegidia si maica de fata, atat de mult incat se poate spune ca Persida era preferata maicii. Maica o ajuta pe Mara cu bani pentru ca femeia sa aiba bani pentru Trica, acesta din urma invata la scoala.

La scoala Trica se cam batea cu cei pe care nu-i suferea, acesta fiind cazul in care a luat bataie de la un baiat mai mare ca el. Persida afland de cele petrecute a iesit fara permisiune de la manastire si a plecat cu Trica pe Muresul involburat de erau sa moara amandoi si mama lor de spaima si maica Aegidia de rusine, dar totul s-a terminat cu bine, copiii fiind salvati.

In primavara un geam al manastirii s-a spart din pricina vantului puternic, iar in acel moment Natl a zarit-o pe Persida la geam si a ramas incremenit. Din acel moment viata amandurora cunostea o intorsatura radicala. Din acea clipa Natl nu si-o mai putea scoate din minte pe Persida ce-i parea mai frumoasa ca o zana, iar Persida simtea ca in sufletul ei se petrece ceva cu totul diferit, nu putea sa-si scoata din minte chipul zarit printre cioburile ferestrei sparte. Pe Trica l-au trimis ucenic la casa lui Claici, iar in apropierea nuntii Milenei, Mara si Persida s-au dus in vizita la Trica. Tocmai in aceste zile Natl isi incepea cei doi ani de calatorie , si ca din intamplare se intalneste cu Persida la nunta lui Munteanu cu Milena. Aici el o gaseste pe Persida la brat cu un anume Codreanu ce-i cam facea ochi dulci Persidei. Cei doi au fost in sinea lor fericiti pentru ca s-au vazut si acest lucru devenea din ce in ce mai evident.

Persida se indragosteste de Natl si refuza cu fermitate sa se marite cu teologul Codreanu, spre marea suparare a Marei care voia sa o vada preoteasa. Pentru dragostea ei, Persida sfideaza cu hotarare si brutalitate prejudecatile vremii, intre care aceea ca Natl era neamt. Ioan Slavici consacra pagini memorabile iubirii aprinse dintre cei doi tineri. "Dragostea Persidei este un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie".[4] Cand implineste optsprezece ani, Persida se casatoreste, in taina, cu Natl si fug impreuna la Viena ca sa-si termine el perioada de calatorie, care ii va da dreptul sa devina maistru macelar.

Intorsi la Lipova, tanara familie deschide un birt, pe care-l va conduce mai ales Persida, deoarece Natl incepuse sa bea, sa joace carti si sa trandaveasca, ba chiar isi bate sotia, atunci cand ii reproseaza ca prietenii de bautura nu plateau si ca socotelile pe care le facuse insumau bani foarte multi. Persida pierduse mult din infatisarea aleasa si gingasa pe care o capatase la manastire, se facuse mai voinica si mai puternica din cauza ca muncea din greu toata ziua. Schimbarea se produsese si in sufletul ei, contactul permanent cu slugile si clientii din carciuma o inasprisera, "nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se zicea vreo vorba aspra". Fata are mustrari de constiinta pentru cununia lor facuta fara binecuvantarea parintilor, avand complice pe preotul Codreanu care facuse slujba pentru ca era un om slab si nu putuse rezista rugamintilor Persidei. Dupa ce Persida naste un copil, Mara si parintii lui Natl se impaca, dar, nu mult dupa aceea, batranul Hubar este ucis de fiul sau nelegitim, Bandi. Hubar-macelarul avusese o legatura amoroasa ascunsa cu Reghina, care fusese servitoare la Radna. Femeie voinica si frumoasa, ea il nascuse pe Bandi dar ramasese paralizata de o mana si de un picior, i se strambase gura si se smintise, asa ca nimeni nu putuse afla cine era tatal. Maicile ii tineau la manastire si ii hraneau pe amandoi, din mila crestina. Reghina murise cand baiatul avea opt ani, iar cand crescuse, Mara il lua de ajutor ca sa-i care cosurile si sa-i fie de folos la treburi. Bandi semana din ce in ce mai mult cu Natl si toti si-au dat seama ca iubitul misterios al Reghinei fusese Hubar-macelarul.

Paralel cu destinul Persidei, Slavici relateaza viata lui Trica. Angajat ucenic la Bocioaca, starostele cojocarilor, Trica este cuminte si harnic, ajunge calfa, dar refuza sa devina ginerele stapanului sau, desi acesta si-ar fi dorit sa-l insoare cu singura lui fiica. Trica rezista cu stoicism si la avansurile pe care i le facea sotia patronului, Marta, si vrea numai sa devina mester cojocar pentru a avea o viata independenta.

Mara refuza sa-i plateasca lui Trica stagiul militar si baiatul pleaca pe frontul din Italia, este ranit "in sold de o tandara de bomba" si internat intr-un spital din Verona. Intors acasa, Mara vede ca flacaul se schimbase, avea obrazul ras si o mustacioara rasucita, nimic din infatisarea sa nu mai amintea de "prostalanul motolog din care putea orisicine sa faca ce vrea." In postul Pastelui, amandoi cumnatii au fost scosi maiestri, Trica devine maiestru cojocar, iar Natl maiestru macelar.

Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Bandi si Hubar, care recunoaste, in sfarsit, ca este tatal sau. In clipa aceea, Bandi "il lovi cu pumnul in piept, apoi cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-l musca de gatlej". Persida il gasi pe Hubar prabusit in mijlocul casei, cu ochii inchisi, iar pe Bandi apasand pieptul tatalui sau si razand demential.

Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, autorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitate oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic.

"Romanul infatiseaza un conflict de rase si credinte, intr-un mediu de convietuire a romanilor cu germanii, cu deznodamant tragic. Compozitie epica sobra, Mara este primul roman obiectiv al Ardealului".[5]

Analizand romanul Mara, Nicolae Iorga scria ca titlul romanului ar fi fost Copiii Marei. Nicolae Manolescu considera ca titlul ales de Slavici se justifica pe deplin, "Persida insasi nefiind decat o Mara juvenila.".Fara a da dreptate unuia dintre cei doi critici trebuie sa observam ca, in roman, copiii Marei, Persida si Trica, nu sunt ceea ce, indeobste, poarta numele de personaje secundare.

Mara este primul personaj care intra in scena si in jurul caruia evolueaza celelalte. Este personaj complex si reprezentativ pentru conceptia artistica a lui Slavici. Acesta contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca singura cale de a izbuti in viata este puterea banului.

Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar inca tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba noroc. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de vreo doua sute de pruni, o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase.

Ca o adevarata femeie de afaceri, Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata, aceea ca "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".

Portretul fizic, conturat cu detalii, trimite sugestiv la trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energica, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie printre picioarele oamenilor.

Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca Pecica, o femeie minunata si dulce la fire si bogata, si frumoasa, iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii sunt zdrentarosi si desculti, sunt in acelasi timp sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, Mara fiind foarte mandra de ei si exclama cu satisfactie: "Tot n-are nimeni copii ca mine!".

"Mara infatiseaza tipul comun al femeii mature de peste munti si in general al vaduvei, intreprinzatoare si aprige. Proportia aceea de zgarcenie si de afectiune materna, de hotarare barbateasca si de sentiment al slabiciunii femeiesti e facuta cu o arta desavarsita."[6]

Autoritara, Mara are o putere de munca si o inteligenta pragmatica, izvorate din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, fiind mereu motivata si animata in actiunile ei de dragoste materna.

Fire energica si ambitioasa, femeia ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera enorm, de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Cand casnicia Persidei este in declin, Mara este un sprijin moral pentru fata ei, ii da dreptate si o ajuta sa treaca peste toate greutatile.

Mara este o personalitate puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopurile.

Calculata si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are simpatie si intelegere.

Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora lui Hubar. Aceasta este ilustrata de Slavici de la copilarie pana la maturitate.

Fire sincera si voluntara, delicat si pura, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o calma resemnare.

Persida este deosebit de frumoasa, avand efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "Inalta, lata in umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala." Asupra lui Natl, infatisarea plina de farmec a Persidei revarsa o vapaie mistuitoare.

Persida traieste o iubire pasionanta si emotie puternica. Pasiunea statornica pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, rugandu-si mama sa nu-l blesteme pe Natl, deoarece ea e de vina. Ea isi salveaza casatoria prin luciditate si prin stapanirea de sine, prin bunatate si blandete, facand ca sotul sa-i ceara iertare si familia sa iasa mai intarita din aceste incercari.

Ca si Mara, Persida are un acut simt al realului, o personalitate puternica in care domina calitatile sale iesite din comun, devotamentul, chibzuinta si vointa puternica, reusind astfel sa invinga toate piedicile vietii.

"Cand sustinem ca personajele din Mara sunt construite cu viziunea artistica din povestirile satesti si romanul taranesc nu pierdem din vedere faptul ca Slavici urmareste si o imbogatire a tipologiei, unul din aceste personaje fiind Hubar."[7]

Celelalte personaje, Natl, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt foarte putin caracterizati. Trica este un erou mai prezent in roman prin faptele sale si integritatea morala. Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidentiind nobletea sufleteasca si forta personajului.

"Pentru epoca in care a aparut, Mara trebuie sa insemne un eveniment si astazi, privind inapoi, romanul acesta apare ca un pas mare in istoria genului.Jumatate din roman noteaza incet, rabdator, aprinderea, propagarea si izbucnirea iubirii la o fata constienta prin frumusete de farmecele ei, intai provocatoare si nehotarata, apoi stapanita si in stare de orice jertfa. Sentimentul se strecoara la inceput ca un simplu capriciu, se indreptateste cu mila si devine la sfarsit jeratic mistuitor.

Dragostea este vazuta ca un destin si autorul, scutit de a o mai motiva o descrie doar. Treapta cea mai de sus a ei este, fata de un barbat sfios si fara vointa, dezvaluirea femeii insesi in care patima se amesteca cu mila materna:

-Ce e, Ignatius, grai dansa. Ce s-a intamplat [Natl batuse pe tatal sau]. Cum a cazut o atat de groaznica nenorocire pe capul tau?

Constructia romanului e sigura, bine rostogolita, cu nimic artificial nicaieri, iar incheierea vine cand toate faptele sunt coapte de a-si da rodul."[8]

Ioan Slavici este un exceptional portretist, conturand prin detalii si sugestii puternice personaje complexe si solid construite. Fiind un prozator realist obiectiv, Slavici nu insista atat asupra trasaturilor fizice, cat asupra celor psihologice, etice, de comportament si de gandire.

Slavici foloseste in naratiune dialogul si monologul interior, inserate spontan in tesatura epica a romanului. Deseori, replicile au valoare aforistica, ilustrand precepte morale: "E mare stapan rusinarea, si om sa fii ca sa nu i te pleci daca o cunosti".

Asemenea lui Rebreanu, a carui precursor este, Slavici nu este un scriitor descriptiv, ci pune accentul pe fapte, pe intamplari, pe actiune.

Procedeele stilistice sunt simple, fara impodobiri ostentative. Cele mai intalnite mijloace artistice sunt interogatiile si exclamatiile, enumeratiile si repetitiile, inversiunile topice, care dau frazei culoare si oralitate.

"Nonagenar, romanul Mara ni se infatiseaza ca o carte vie si frumoasa, a carei reeditare e mai mult decat un simplu act de cultura."[9]

Bibliografie:

Ioan Slavici, Mara, Editura Minerva, 1983

Calinescu George, Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Bucuresti, Editura Fundatia pentru literatura si arta, 1941

Vatamaniuc Dimitrie Ioan Slavici. Opera literara Editura Academiei Republicii Sociale Romania, 1970

Vianu Tudor, Studii de literatura romana, Editura didactica si pedagogica, 1965

Marcea Pompiliu, Ioan Slavici, Editura pentru literatura, 1965

Manolescu Nicolae, Arca lui Noe, Editura Minerva, 1980