Terminologie

Lexic

Lexicul si elementele acestuia implicit pot fi studiate din perspectiva diacronica, evolutiva sau istorica sau pot fi studiate din perspectiva sincronica, statica sau descriptiva.

Perspectiva diacronica presupune cercetarea diferitelor etape ale constituirii lexicului unei limbi sau doar a unei parti de asemenea si evolutia cuvintelor sub aspectul formei si a intelesului. Perspectiva sincronica are in vedere descrierea organizarii lexicului intr-o anumita perioada, de asemenea si tendintele care se manifesta in formarea si adaptarea unor noi unitati lexicale sau folosirea celor deja existente.

Lexicologia diacronica studiaza de asemenea si cauzele care au determinat anumite schimbari ale vocabularului in ansamblul sau. Lexicologia sincronica are in vedere si aspecte normative care indica raportul dintre ceea ce este corect si incorect in utilizarea unor unitati lexicale sub aspectul formei si continutului.

Lexicul reprezinta unul dintre domeniile lingvistice fundamentale alaturi de fonetica si gramatica. In gramatica generativa lexicul reprezinta o componenta de baza a structurii de adancime, iar interpretarea termenului se deosebeste de cele gramaticale.

Studiul lexicului unei limbi comporta doi poli:

cercetarea unui numar cat mai mare de cuvinte utilizate de un vorbitor al acelei limbi;

cercetarea unui numar mic de cuvinte foarte uzuale indispensabile intelegerii si comunicarii intre toti vorbitori aceleiasi limbi ori cercetarea vocabularului de baza sau fundamental.

Lexic comun /lexic specializat

Distinctia lexic comun/lexic specializat presupune raportarea la totalitatea lexicului unei limbi care este alcatuit din mai multe submultimi. Delimitarea tine seama de criterii interdependente: circulatia sau frecventa cuvintelor, factorul stilistico - functional.

Prin operatia de segmentare a totalitatii lexicului unei limbi se favorizeaza limitarea obiectului de cercetare lexicala dintr-o cantitate prea mare si prea diversa de unitatile, care permit abordarea stiintifica ulterioara mult mai riguroasa.

Se delimiteaza submultimile lexicului astfel:

1. Vocabularul cu termeni obligatorii pentru orice varianta a limbii care reprezinta sfera general activa sau vocabularul fundamental;

2. Vocabularul caracteristic nivelului mediu de cultura sau limba literara curenta sau limba standard reprezinta mai mult un sistem virtual;

3. Vocabularul specific stiintei si tehnicii sau limbajului specializat sau a unor terminologii.

Nucleu lexical comun oricarei comunicari dintr-o limba data este important indiferent daca acesta este reprezentat prin limba generala, vocabular comun sau fundamental sau mai clar prin: fond principal lexical sau vocabular reprezentativ.

Lexicul comun poate fi descris din mai multe perspective. Una dintre aceste perspective este delimitarea lexicului.

Lexicul specializat poate fi descris dintr-o perspectiva stiintifica interdisciplinara, care presupune abordarea unei anumite pozitii fata de terminologiile stiintifice.

Interdisciplinaritate

Interdisciplinaritatea este definita drept intersectia a doua sau mai multe domenii stiintifice. Este considerata a fi o caracteristica in stiintele moderne, cu consecinte asupra problemelor si metodelor de investigare terminologica. Ea presupune identitatea interdomeniala a termenilor, intr-o acceptie mai concisa a notiunii de interdisciplinaritate si existenta termenului migrator.

Interdisciplinaritatea este posibila doar prin tolerarea unei limite a conceptualizarii comune a termenilor. In functie de contactul cu limba comuna, interdisciplinaritatea se poate corela cu "laicizarea stiintelor" si datorita acestui factor ea este considerata "una din marile probleme ale timpului nostru".

Prin studiul semantic al interdisciplinaritatii trebuie sa se aiba in vedere daca un cuvant la trecerea intr-o alta disciplina isi modifica conceptul de baza sau ramane acelasi.

Interdisciplinaritatea incepe acolo unde specialistul unui domeniu cunoaste o anumita proprietate care ii este utila dintr-o proprietate a unor concepte de care are nevoie in domeniul sau profesional.

Interdisciplinaritatea se intersecteaza si cu alte domenii stiintifice si astfel putem distinge mai multe tipuri:

o interdisciplinaritate in interiorul unui domeniu - cazul terminologiei insasi ca stiinta interdisciplinara;

o interdisciplinaritate intre domenii - cand aceste domenii imprumuta intre ele termeni sau metode, pastrandu-si insa fiecare identitatea.

Acestea doua tipuri de interdisciplinaritate sunt redate de dictionar prin acceptii distincte:

"interdisciplinaritatea s.f.":

1. prin caracterul a ceea ce este interdisciplinar;

2. "un transfer de concepte si metodologii dintr-o disciplina in alta pentru a permite abordarea mai adecvata a problemelor cercetate".

Interdisciplinaritatea este limitata deoarece nu relationeaza cu subdomenii ale aceleiasi stiinte. Ea nu poate functiona in afara delimitarii termenului de domeniu, care se poate corela cu marcile diastratice.

Diferentierea interdisciplinaritatilor se poate realiza in functie de continut care este determinat de unele aspecte ale referentului privit din mai multe puncte de vedere sau prin realizarea unui transfer conceptual; de simplele interferente care sunt sau nu motivate, cu modificari de sens ale termenilor, multe fiind metaforice. Acestea se bazeaza pe aprecierea distantei semantice care este verificata obiectiv.

Conceptul de termen

Aurelia Balan Mihailovici sustine ca vocabula a fost folosita cu sensul lingvistic in latina medievala tarzie a secolului al XIV-lea, acesta este rezultatul unei dezvoltari a formei din latina "terminus" semnificand "limita", sensul acesta a fost atestat in secolul al XI-lea, 1050, dar avand un alt inteles care semnifica "ceea ce limiteaza sensul"; termenul a fost folosit in anul 1370. Prin detasarea de intelesul primar si prin utilizarea sa restrictiva s-a specializat, devenind "o unitate denominativa care defineste o notiune si care apartine unei terminologii "

Termenul sau unitatea terminologica, este o sintagma ce reflecta faptul ca termenul este unitatea de baza a terminologiei care denumeste conceptele proprii fiecarei discipline specializate. Un termen sau o unitate terminologica reprezinta un simbol conventional apartinand unei notiuni care se regaseste intr-un domeniu oarecare al stiintei.

Termenii se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi conform Aureliei Balan Mihailovici:

a. "expresia lingvistica este un simbol";

b. rezulta dintr-o conventie;

c. important este continutul;

d. acest concept se defineste in mod explicit ;

e. descrierea unui concept care trimite la un domeniu al cunoasterii cu care el este solidar.

Definirea termenului.

"Termenii sunt unitati, din punctul de vedere al formei si continutului, care apartin unui sistem al unei limbi determinate in interiorul careia coabiteaza diverse subsisteme specifice. Aceste subsisteme nu sunt, in specificitatea lor, subcoduri complete, ci variante partiale in aport cu codul comun".

Termeni in sistemul interior al limbi au o relatie foarte stransa cu alti termeni ai aceleiasi discipline cu care formeaza sisteme structurale, cu o specificitate caracteristica si altor termeni din domenii diferite.

Pentru a defini semantic termenii trebuie luat in considerare aspectul strict denotativ, posibilitatile de circumscriere a semnului care sunt mereu descrise prin conotatie, prin afinitati sintagmatice, prin plasarea afectiva si preferentiala a termenului. Pentru a studia natura si structura sensurilor termenilor specializati, obiectul real studiat este unul dintre varfurile triunghiului semiotic.

Paul Miclau sustine ca in planul referentei semnele sunt "clasemantice" care trimit la o clasa de obiecte de acelasi fel, nu la un singur obiect. Intensitatea termenului este manifestata in semnificatie. Relatia care se stabileste intre notiune si denumire este reflexiva si biunivoca pentru un anumit termen dat.

Alte definitii ale termenului :

a.. "Termenul este un simbol atribuit unui concept. Conceptul este sensul termenului. Termenul poate fi un cuvant sau grup de cuvinte, o litera sau un simbol grafic, o abreviere, un acronim. Caracteristicile care disting un termen de un alt termen apartine unui sistem de termenii .

b. "Termen - denumirea unei notiuni exprimata printr-o unitate lingvistica, diferita intr-un limbaj de specialitate".

c. "Termenul antreneaza obiectiv relatia dintre acesta si cuvant - concept - obiect. Cuvantul intereseaza mai ales lingvistii, iar termenul este, in primul rand, o componenta a disciplinei

careia ii apartine si abia apoi a limbii in general".

Raportul care se stabileste intre un cuvant si un termen poate fi astfel precizat: un cuvant devine un termen cand i se atribuie o semnificatie independenta de variatiile induse de acceptii si de utilizarile in contextul dat. Termenii apartinand unui anumit sistem terminologic sunt legati intre ei prin relatii conceptuale in afara discursului.

Formarea termenilor.

Termenii se obtin prin aplicarea unei denumiri a unui anumit concept si printr-o procedura de lexicalizare naturala sau artificiala. Acesti termenii au un caracter conventional, desemnarea lor putand sa se faca printr-un cuvant, litera, cifra sau alte simboluri care sunt specifice pentru fiecare stiinta in parte. Relatia care se stabileste intre elementele nelingvistice reprezinta un aspect important in caracterizarea terminologiilor din diferite stiinte.

Termenii care sunt exprimati prin mai multe cuvinte trebuie sa indeplineasca mai multe conditii potrivit Angelei Bidu-Vranceanu:

1. sa fie unitati lingvistice integrabile in enunturi,

2. sa fie unitati ale cunoasterii cu caracter stabil;

3. semnificatul unui termen sa se defineasca in raport cu ansamblul de semnificati apartinand aceluiasi domeniu ansamblu semantic care poate fi o disciplina, o stiinta, o tehnica intotdeauna dintr-un domeniu specializat. Termenul isi gaseste locul intr-o structura ierarhica notionala din interiorul fiecarui domeniu.

4. in planul discursului stiintific acesta insemnand sens restrans sau mai larg, termenul trebuie identificat dar in contexte: lingvistice sau extralingvistice. Aceste conditii trebuiesc indeplinite de un termen, ele nu se manifesta omogen in toate stiintele si acest fapt creeaza diverse probleme atat pentru specialisti cat si pentru nespecialisti.

Criterii ale termenului.

Termenul se poate clasifica in functie de trei criterii potrivit Alice Toma:

1. univocitate;

2. monoreferential;

3. apartenenta la un singur domeniu.

Aceste trasaturi la o analiza mai amanuntita se dovedesc iluzorii.

Univocitatea semantica a termenului inseamna a face abstractie de faptul ca unitatea termino-logica prezinta trasaturi comune din vocabularul general in masura in care nu se comporta ca un simplu "nume - eticheta". Termenul desemneaza intr-un context o anumita entitate extralingvistica si nu pot sa ramana " terminologisme pure" in masura in care activitatile stiintifice si tehnice nu sunt izolabile de ansamblul societatii.

Termenul univocitate a fost definit de Eugen Wuster prin postulatul univocitatii semantice si al monoreferentialitatii. A folosi univocitatea inseamna a face abstractie de faptul ca unitatea terminologica prezinta trasaturi comune cu numele din vocabularul general in masura in care se comporta ca un simplu " nume - eticheta".

Termen - cuvant

Termenul nu este in mod radical diferit de cuvant si pot fi cercetati dupa acelasi model lingvistic. Asemanarile dintre termen si cuvant sunt mai concrete deoarece acestea interpreteaza terminologia din perspectiva "externa" deoarece se considera termenul un semn lingvistic viu sau mai poate fi numit element activ si reactiv care poate reda jocul dintre limba/cultura, limba/societate, limba/cunoastere.

Diferentierea lor intr-o maniera mai mult sau mai putin explicita in relatia care delimiteaza cele doua tipuri de terminologii. Termenul este un cuvant care este supus restrictiilor. Termenul - eticheta se distinge ca fiind un element al unei nomenclaturi, care este destinat identificarii conceptelor si termenii din discurs sunt utilizati in comunicarea specializata in grade diferite cu raportare la un anumit domeniu. Termenii care sunt utilizati in discurs au un grad de specialitate inferior si o circulatie lingvistica mai larga. Termenul admite si unele extinderi textuale si contextuale care il diferentiaza intr-o masura mai mica de cuvant care este supus riscurilor impreciziei semantice prin determinologizare si prin ambiguitate care conduc la dezvoltarea polisemiei.

Termenul se caracterizeaza prin monosemantism care este stabilit la nivelul unui anumit domeniu care face diferentierea de cuvant care e virtual polisemantic.

Cand se realizeaza transferul termenului in texte si contexte de mare circulatie se antreneaza un proces de determinologizare a sensului specializat in grade diferite. In momentul cand termenul ajunge la polisemia propriu-zisa, apropierea acestuia de cuvant este maxima. Se admite principiul determinologizarii la care sunt supusi termenii printr-o utilizare mai larga, care este peste discursul strict specializat. Determinologizarea nu poate fi totala nici cand au sensuri conotative si nici atunci cand relatia cu sensul specializat este mai mult sau mai putin evidenta. Extinderea termenilor este motivata de interesul larg din societatile moderne iar distinctia dintre termen si cuvant este mai dificila de realizat.

Raportul termen/cuvant poate fi desemnat ca o relatie dinamica intre terminologizare si lexicalizare unde specialistii semnaleaza un specific semantic al limbilor si la nivel terminologic. Tipul de comunicare si de discurs, gradul de determinologizare si raportul care se stabileste intre denotatie/conotatie sunt singurele criterii care raman relative de indicare a raportului dintre termen si cuvant.

Relatia care se stabileste intre termen si concept.

Terminologia lingvistica porneste de la o premisa potrivit careia exista o serie de caracteristici ale termenului care raman uneori latente sau se estompeaza in domenii diferite cu grade diferite. Acest caracter ezitant al comportamentului termenilor face posibila apropierea de cuvintele din limba comuna care sunt justificate prin aplicarea unui tratament similar. Cand termenul este supus unei analize de sens preluat din analiza cuvintelor limbi comune presupune utilizarea unei analize semice a termenului. O analiza precisa a unui termen nu trebuie sa fie redus doar la nivelul unei definitii trebuie sa se realizeze o analiza a sensului in clase, trasaturi comune si diferentiatoare in final printr-o analiza semica. Analiza se extinde si la nivelul claselor semantice al definitiilor, la nivelul contextelor si al limbilor nationale.

Termenii stiintifici si tehnici sunt definiti prin raportul cu utilizarea concreta a unor obiecte precise, termenii in acest caz desemnand un singur obiect. Terminologia nu studiaza semnele decat in masura in care "ele functioneaza ca nume denumind obiecte" si "indicatori de notiuni".

Trasaturile termenului

Termenul are urmatoarele trasaturi potrivit Aurelia Balan Mihailovici:

- caracter monoreferential - un singur obiect;

- caracter conceptual - un singur concept;

- caracter monosemantic - nonambiguitate a termenului stiintific.

Trasaturile se manifesta strict asupra unui domeniu sau a unui subdomeniu din care face parte termenul. Denumirea unui concept este conditionata de relatia acestuia cu cuvantul. Relatia capata o importanta deosebita pentru accesul la stiinta al nespecialistilor si la utilizarea termenilor stiintifici de vorbitorul care este nespecializat.

Termenul in conceptia Angelei Bidu-Vranceanu.

Termenul are o acceptie restransa rigida si o acceptie mai larga in terminologia lingvistica. Termenii pot fi clasificati si identificati imediat in functie de specificul terminologiei carac-teristice lui.

In acceptie restransa, termenul este o unitate a cunoasterii strict definita, avand un continut univoc, precis, utilizat intr-un anumit domeniu si introdus intr-un sistem cu o erarhie conceptuala precisa. Avand un caracter conventional si normativ, deosebindu-se de relatia biunivoca dintre semnificant si semnificat termenul este decontextualizat.

Termenul intereseaza nu numai pentru sens ci si pentru folosirea lui si a relatiilor de sens. Rolul lingvistului intr-o abordare de tipul semasiologica si descriptiva este foarte importanta. Semnul lingvistic este dinamic, activ prin diverse utilizarii, imbogatindu-si astfel sfera semantica. Un termen isi pierde monosemia daca iese dintr-un domeniu, un nou context in care este utilizat duce la un nou sens semnificand polisemia si ambiguitatea termenului. Devierea care se poate realiza este limitata; termenul ramane o unitate cognitiva care isi pastreaza relatia cu conceptul pe care il normalizeaza.

Clasificarea termenilor

Dan Slusanschi clasifica termenii in patru categorii:

1. termeni tehnici: forme frecvente si precise, imprumutate, create sau adoptate pentru a putea

defini cu exactitate - care nu au semnificatii afective - categorii si elemente constante tipice

pentru un domeniu dat: termeni tehnici agricoli, industriali, stiintifici, scolari. Cei mai importanti

termeni tehnici formeaza elemente cheie centrale in jurul carora se formeaza si alte clase de

cuvinte;

2. termeni specializati (sau care sunt pe cale de specializare) sunt formele imprumutate din alte

vocabulare speciale sau din vorbirea comuna si sunt utilizatii mai des cu acceptii precise, fara a

se avea in vedere ca acesti termenii nu au ajuns inca specializati datorita polivalentei,

expresivitatii, raritatii lor sau pentru ca au concurat cu un termen tehnic, sa primeasca statutul

unei veritabile denumiri tehnice;

3. termenii uzuali: sunt forme folosite in limbajul curent, cotidian, fara anumite intentii de

exactitate si pentru a fi folosite in a sustine si a explicita aprecierile tehnice. Asemenea cuvinte

dau frazei o mai mare cursivitate, fie in sensul simplificarii, fie in cel al corelarii ei expresive,

dupa cum joaca rolul unor elemente colocviale sau al unor variante stilistice voite;

4. termenii figurati - sunt formele metaforice, sau metonimice bogate in nuante secundare si in

implicatii afective, care se pot inlantui in siruri legate pana la alegorie.

Stoichitoiu-Ichim Adriana identifica in interiorul terminologiilor patru categorii lexicale:

a. lexic comun (popular, familiar si literar);

b. lexic stiintific general - termeni comuni mai multor stiinte;

c. lexicul de specialitate - monoreferential si monosemantic;

d. lexicul tehnic - termen strict specializat, compuse savante.

Intre aceste categorii lexicale se inregistreaza relatii paradigmatice (sinonimie) sau sintagmatice speciale. Specificul unui vocabular poate fi urmarit in imbinarea cantitativa a celor patru categorii a frecventei unora asupra altora. O astfel de analiza poate imbina descrierea statica, sincronica si cea dinamica si evolutia in timp a termenilor.

Termeni tehnici si stiintifici in limba pot fi clasificati in functie de manifestarile existentiale sau epistemice.

Evolutia sensului apare ca rezultat firesc al evolutiei referentului, a obiectului care depinde de stadiul stiintei, de modelul pentru cercetarea semanticii limbajelor speciale este cel componential, deoarece semnele tehnice si stiintifice sunt strict delimitate, in planul semantic in trasaturi care functioneaza ca un joc combinatoriu.

Sunt destinse 7 categorii de semne care se refera la:

1. trasaturi perceptibile;

2. trasaturi structurale;

3. trasaturi functionale

4. tehnica producerii;

5. localizarea in timp si spatiu;

6. trasaturi clasematice;

7. trasaturi epistemice care sunt specifice stiintelor abstracte.

Organizarea semantica a limbajelor speciale inseamna a valorifica cunostintele enciclopedice a diferitelor domenii. Semantica limbajelor retine doar principiile de organizare dintr-un domeniu sau altul.

Termenii de specialitate se deosebesc de cuvintele limbajului comun in anumite privinte creandu-se astfel o categorie specifica de vocabular: unde au o destinatie precisa si sunt folositi intr-un sens restrans, care este destinat unui limbaj profesional; acesti termeni pot fi definiti cu mare exactitate; denumesc concepte care se preteaza la clasificari riguroase; formarea lor este datorata unui proces constient si care s-au datorat unui proces constient; n-au continut emotional - afectiv. Sunt lipsiti de expresivitate deoarece nu se adreseaza afectului, ci intelectului; sunt utilizati intr-un singur stil acela fiind cel stiintific.

Terminologie

Consideratii generale

Potrivit Aureliei Balan Mihailovici cuvantul terminologie este atestat in anul 1801, fiind creat in franceza din terminus, devenit terme, cuvant care apartine unui vocabular "special"+ logie "vorbire despre" si este definit ca "ansamblu de cuvinte tehnice ce apartin unei stiinte sau specialitati artistice unui cercetator sau unui grup de cercetatori".

Terminologie - conceptul este utilizat cu mai multe sensuri independente, care nu sunt intotdeauna delimitate clar. Lingvistii situeaza terminologia in relatie cu stiintele cognitive si in special cu stiinta limbajelor, definind acest termen ca unitate complexa, caracterizata prin trei dimensiuni: dimensiune lingvistica, cognitiva si cea comunicativa.

Terminologia inseamna disciplina care se ocupa de comunicarea specializata realizata fara echivoc intr-un anumit domeniu stiintific, tehnic, profesional.

Conceptul de terminologie are urmatoarele valori:

1. Limbaj specializat sau sistem stiintific care utilizeaza o terminologie in sensul 2 si alte

mijloace lingvistice si nelingvistice pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambigua

cu functia majora de a transmite cunostinte intr-un domeniu particular de activitate profesionala;

2. Ansamblu de termeni sau cuvinte specializate apartinand unui subsistem lingvistic, termenii

fiind caracterizati prin univocitate, nonambiguitate si relatii lexico - semantice proprii.

3. Terminologia mai este utilizata cu sensul unei stiinte interdisciplinare care este preocupata de

problemele generale ale terminologiilor care reies din sensurile 1 si 2, care analizeaza logica

cunostintelor, ierarhia conceptelor, codajul lingvistic si non - lingvistic problemele creatiei de

cuvinte necesare tehnicii si stiintelor.

Terminologia este o stiinta interdisciplinara si terminologiile sunt limbaje de specialitate cu un corpus de termeni corespunzand mai multor domenii de activitate. Terminologia se ocupa cu studierea si folosirea sistemelor de simboluri si semne lingvistice, folosite in scopul comunicarii umane din diverse domenii de specialitate. Terminologie - ansamblu de termeni care reprezinta un sistem de notiuni al unui domeniu particular; totalitatea termenilor de specialitate folositi intr-o disciplina sau intr-o ramura de activitate, Aceasta definitie se refera la sensul primar al termenului care este vazut din punct de vedere istoric.

Terminologia inteleasa ca stiinta interdisciplinara si este cea care elaboreaza uneori teorii conceptuale care sa structureze un anumit domeniu stiintific pe de o parte si pe de alta parte aceea de a stabili activitatea termenilor specific

Relatia descriptiv /normativ - prescriptiv este foarte importanta pentru a stabili diferente in interpretarea terminologiei: luand in considerare o abordare descriptiva dar si una normativ - prescriptiva care se refera la terminologia interna a specialistilor.

Sunt delimitate mai multe etape privind constructia unei teorii a unui domeniu stiintific:

a. colectarea unui corpus de expresii de la care sa se constituie cunostintele;

b. efectuarea unui studiu lingvistic pentru a defini semnificatul notiunilor;

c. normalizarea semantica care duce la un tip de ontologie a domeniului;

d. formalizarea ontologiei pentru a se obtine o ontologi computationala.

Terminologia intereseaza lingvistica sub aspectul studiului lexical al termenilor, chiar daca exista unele diferente, fata de lexicologie, cum ar fi:

a. lexicologia cerceteaza cuvintele iar terminologia studiaza termeni.

b. lexicologia este un mod esential descriptiv in timp ce terminologia este normativa;

c. demersul lexicografic si cel lexicologic se opun, primul fiind semasiologic, cel de-al doilea

onomasiologic;

d. tratamentul lexicografic este diferit in cazul terminologiilor,lexicografia terminologica fiind

dominata de tendinta de normalizare. Terminologia nu tine de limbi ci de fiecare stiinta in parte

deoarece are o determinare extralingvistica foarte bine realizata.

Exista o terminologie a specialistilor care se numeste terminologie "interne". Folosind acest criteriu se ajunge la desemnarea concreta a ansamblului de unitati, care sunt utilizate in comunicarea specializata dintr-un anumit domeniu. De la terminologia "interna" folosita de specialist pentru a interpreta problemele comunicarii specializate s-a ajuns la o terminologie "externa" care prezinta interes si pentru nespecialisti.

Terminologia "externa" isi propune descrierea termenilor ca fapte naturale, care sunt similare cu cuvintele lexicului comun. Terminologia "interna" este normativa si onomasiologica proprie, iar terminologia "externa" este descriptiva si semasiologica preponderenta.

Originea terminologiei

Terminologia a aparut ca stiinta , atat pe plan international, cat si pe plan national. Dezvoltarea stiintelor presupune constituirea unui limbaj adecvat comunicarii rezultatelor sale, limbaj in care termenul joaca un rol important, asigurarea comunicarii se realizeaza printr-o baza interdisciplinara si trandisciplinara, care presupune delimitarii stricte a meritelor stiintelor care au luat parte la desfasurarea acestui proces.

Exista anumite decalaje intre terminologia romana si terminologia internationala. Se subliniaza faptul ca intre limba comuna si limbajele de specialitate exista material comun.

Dezvoltarea stiintei a avut ca consecinta o sporire a mijloacelor de exprimare a noilor realitati. Specialistul pentru a stapani in mod eficient limba utilizata are nevoie de un fapt lingvistic.

Terminologia normativa, in descendenta strict wusteriana nu se poate ocupa decat de 1% din necesitatile reale ale terminologiilor. Sunt date anumite forme, fara a se lua in vedere si evolutia ulterioara a terminologiilor ajungandu-se astfel la limitele sale, deoarece " univocitatea si monoreferentialitatea" nu se decreteaza.

Monosemia pe care o intalnim si care compulseaza dictionarele, fixate si normate nu corespund realitati faptelor sunt anumite schimbari care pot fi surprinse doar pe teren.

Terminologia traditionala distinge foarte bine termenul de cuvant, un domeniu de alt domeniu si onomasiologia de semasiologie. Terminologia impune secventa termenului si astfel va fi considerata utila daca se ia in considerare dinamica comunicarii stiintifice si tehnice intr-un studiu sociolingvistic.

Inceputurile terminologiei

Stiinta trebuie sa acorde un loc central studiului limbajului stiintific pentru a sublinia importanta fenomenului de a denumi in activitatea de conceptualizare si de transformare a lumii. Trebuie sa avem an vedere constituirea terminologiei ca domeniu de cercetare.

Modelul terminologiei wusterniene are ratiuni istorice in influenta logicii si a filozofiei asupra conceptiilor primilor promotori ai terminologiei.

S-a urmarit de-a lungul anilor mai multe deziderate: a facilita comunicarea intre popoare a depasi ambiguitatile limbi rationale, a crea o scriitura fidela gandurilor, aceste preocupari sunt caracteristice pentru cautarea unei limbi perfecte si in acelasi timp au influentat terminologia in masura in care aceasta a incercat sa dezvolte o comunicare internationala rationalizata.

Terminologia si filozofia

Terminologia isi gaseste originile in teoriile logiciste asupra unei limbi universale ale lui Leibnitz si Descartes. Descartes in cercetarile sale descopera un scepticism ironic. El ajunge la concluzia ca se poate constitui o limba a stiintelor care nu poate fi impusa pentru a fi utilizata. Scepticismul sau este legat de necunoasterea functionarii limbi despre care vorbesc reformatori si inventatorii limbajelor.

Limbajul monosemantic e constituit de fiecare stiinta intr-o carte stiintifica, termenii nu pot fi ambigui. Materialul limbajului nu trebuie sa difere de limba comuna. Limba comuna in anumite imprejurari exacte poate deveni limbaj stiintific. Ideile trebuie sa fie fondate pe o analiza care sa fie sprijinita pe logica. O asemenea pozitie este regasita in fundalul conceptiilor de terminologie. Acest fundal logic este important din doua motive.

Primul fundal tine de faptul ca in tentativele de reforma sau de normalizare a vocabularelor, notatia matematica joaca un rol paragon si de limbaj biunivoc si independent de semnificatia limbi numite "naturale". Stiintele vieti si ale materiei nu pot sa se refugieze intr-o autonomie completa. Logica lor va fi specifica limbajului lor care trebuie facut cu facilitate printr-o motivatie interna si de coerenta astfel cuvantul trebuie sa determine aparitia ideii, care trebuie sa redea faptul real.

Precursori ai terminologiei moderne

Teoria terminologica a lui Wuster trebuie amintita in contextul istoric, influenta pozitivismului logic si a cercului de la Viena, reflectiile referitoare la terminologie intre cele doua razboaie mondiale in fosta URSS.

Limbajul suporta o analiza logica care trebuie sa fie reflexul analizei cunostintelor care sunt desemnate de limbaj.

Terminologia este fondata pe o conceptologie rationala. Metodologiile terminologice clasice impun inaugurarea studiilor unui vocabular prin constituirea arborilor de domeniu.

Conceptiile scolilor sovietica si austriaca care se dezvolta in paralel sunt relativ convergente. Ele fac parte dintr-o miscare generala marcata de scientism imbibat de un idealism generos. Aceste modele se regasesc in domenii inchise si structurale, cautand astfel o corelatie precisa intre cuvinte si lucruri eliminand astfel subiectivitatea - inteleasa ca o expresie a individului si nu ca fiind o sursa a cunoasterii.

Terminologia clasica este inspirata de ideile care induc un studiu fixist al categorizari lor ca o structura monolitica.

Modelele utilizate sunt onomasiologice: pornind de la idei - concepte a caror expresie lingvistica o cauta mai tarziu. Sunt centrate pe definitie si stabilirea de sisteme ierarhizate de concepte sisteme semiotice fondate pe logica sau pe o logica care este independenta de limba. Aceste aspecte traditionale mostenite de terminologia wusteriana sunt inca foarte raspandite.

Institutionalizarea terminologiei.

Terminologia a carui obiect este studiul si compilarea termenilor este veche, renasterea ei moderna se face in anii 80 ai secolului al XX-lea pentru ca apoi sa treaca la stadiul stiintific. In secolul al XIII-lea si al XIV-lea oamenii de stiinta sunt primi interesati de terminologie, in secolul XX aceasta disciplina reprezinta o atractie asupra tehnicienilor.

Fondatorul terminologiei moderne si cel mai important reprezentant al Scolii de la Viena este un inginer, Eugen Wuster 1898 - 1977. In aceasta perioada se dezvolta si Scoala sovietica de terminologie care este reprezentata prin D. S. Lotte 1889 - 1950. Ei sunt preocupati in a construi o teorie care sa integreze principiile ce guverneaza atat limbile naturale cat si pe cele artificiale.

Terminologia de la practica la stiinta

Limba si formele de comunicare interpersonale au fost direct afectate de trecerea de la o cultura industriala la una postindustriala care a dat nastere unei noi forme de organizare a comunicarii. Terminologia moderna s-a dezvoltat pentru a raspunde cerintelor sociale de armonizare a vocabularelor, cu scopuri in primul rand economice, comerciale. Terminologia este folosita zilnic in viata cotidiana, este inserata in uzajul limbi si uneori confundata cu elemente ale lexicului. Terminologia inainte de a fi un vocabular sau un obiect de studiu este o practica, partea cea mai vie a lexicului unei limbi care se confunda cu invatarea - traditie terminologica si cu creativitatea stiintelor si a tehnicilor - aparitia de noi notiuni se asociaza cu aparitia noilor termeni. Terminologia evolueaza de la satisfacerea unor necesitati practice ca o stiinta de sine statatoare cu filiatii mai mult sau mai putin puternice fata de lingvistica sau sociolingvistica.

Putem distinge: o terminologie normativa - interesata de pastrarea specificului fiecarei culturi in fata invaziei de tehnologie moderna si de termeni asociati acesteia si o terminologie descriptiva care isi propune o analiza sociolingvistica a vocabulelor de specialitate pentru facilitarea unei mai bune cunoasteri si utilizari a acestora. Directiile sunt diferentiale prin metoda folosita. Dezvoltarea terminologiei propriu-zise, sistematica cu o reflectie profunda asupra principiilor fundamentelor si metodelor sale se realizeaza in ultimi ani.

Terminologia romaneasca dezvolta principiile terminologiei europene, normative si lingvistic - descriptiva, la care se adauga directia filologica - istorica, monografica aparute in lingvistica diacronica romaneasca.

Primul promotor al terminologiei teoretice

Eugen Wuster este preocupat initial de metodologie si normative, considerand terminologia ca un instrument de lucru ce trebuie sa serveasca ca mijloc eficace pentru a elimina ambiguitatile din comunicarea stiintifica si tehnica. Eugen Wuster este normalizator si lexicograf care se apropie de lingvistica prin considerarea terminologiei ca o ramura a lingvistici aplicate.

Terminologia initial a fost creata pentru a asigura comunicarea intre specialisti, ea trebuie sa se adapteze schimbarilor culturale si cerintelor sociale contribuind la ameliorarea calitatii vieti si a relatiilor interpersonale si intre grupuri.

Curente ale terminologiei

Terminologia ia cateva orientari in functie de mediile in care se dezvolta: curentul lingvistic, curentul traductologic si curentul normalizator. Aceste curente sunt reprezentate prin trei scoli.

Scoala de la Viena - se sprijina pe cercetarile lui Wuster si adopta principiile generale ale terminologiei. Orienteaza cercetarile terminologice catre normalizarea notiunilor si a termenilor. Aceasta scoala pune accent pe documentare, textul este locul unde termenul este utilizat de specialist.

Scoala de la Praga. Aceasta scoala deriva din lingvistica functionala a limbi de specialitate in care terminologia joaca un rol important. Limbile de specialitate sunt considerate un stil profesional.

Scoala de la Moscova. Aceasta se ocupa de contextul plurilingvistic al fostei URSS, de normalizarea notiunilor si a termenilor. principalii sai reprezentanti sunt Caplygin si Lotte.

Scolile au meritul de a stabili fundamentele teoretice ale terminologiei si a principiilor metodologice care guverneaza aplicarea sa: ele contribuie la amenajarea lingvistica si terminologica.

Diferentierea intre tipuri de stiinte si de terminologii.

Aceasta diferentiere se realizeaza prin criterii stricte:

1. stiintele exacte sunt numite "tari" ele se caracterizeaza prin "exprimarea univoca a sensului

specializat", cand acestea utilizeaza un limbaj artificial, simbolic deoarece stiintele tari se

caracterizeaza printr-o normare puternica si un cod relativ inchis;

2. stiintele umaniste sunt numite "slabe" deoarece stiintele umaniste sociale sunt limitate la

limbajul natural, pot ajunge la ambiguitati si interpretari pentru ca au o "normare relativa".

Terminologia romaneasca

Dezvoltarea terminologiei in Romania si Republica Moldova este prezentata intr-un numar al revistei Terminometro 2000. Asociatia Romana de Terminologie TermRom si cu sprijinul Uniunii ,ca o organizatie stiintifica, neguvernamentala, nonprofit cu scopul de a dezvolta, standardizarea si valida terminologia tehnica si stiintifica romaneasca. Impreuna cu organizatiile infiintate in scopul pur terminologice sunt si alte institutii care desfasoara numeroase activitati atat in terminologia lingvistica cat si in sensul strict prin colaborari in realizarea unor proiecte interne sau internationale.

Precursori terminologiei romanesti si terminologia lexical descriptiva

Angela Bidu-Vranceanu principala precursoare a terminologiei romanesti contesta multe aspecte ale terminologiei normative ale carei postulate le interpreteaza gradual, apeland la argumente lingvistice.

Terminologia are un caracter interdisciplinar. Terminologia nu prezinta doar caracteristici normative, ci printr-o analiza mai amanuntita a termenilor si a folosirii lor in limba comuna are un caracter descriptiv, in care lingvistica si semantica dobandesc un rol important. Terminologia desemneaza un anumit curent in campuri lingvistice, lexicale sau semantice, in general mai bine structurate , ale limbi comune, corespunzator utilizarii frecvente a lui termen ca sinonim pentru cuvant. Isi defineste pozitia printr-o atenta examinare a celor doua directii importante pentru dezvoltarea terminologiei: normativa si lingvistica, fara a ignora socioterminologia, creandu-si o teorie si metodologie proprie "terminologia lexicala functionala". Terminologia este preocupata de toate aspectele generale ale terminologiilor care presupune clasificarea termenilor in functie de clasificarea lingvistica sau nonlingvistica.

Terminologia "interna"

Terminologia "interna" a aparut in deceniile 4 si 5 ale secolului 20 avand ca obiectiv asigurarea unei comunicari univoce precise intr-un anumit domeniu de activitate. Acest tip de terminologie are mai multe functii:

1. de reprezentare a cunostintelor, stabilind denumiri pentru produse, concepte noi.

2. de transmitere a cunostintelor.

Terminologia "interna" isi realizeaza obiectivele normative prin realizarea de banci de date terminologice, dezvoltandu-se lingvistica corpusului. Caracterul normat al terminologiei standardizat este strict conditionat de apartenenta la un anumit domeniu care atrage un caracter conventional care asigura non-ambiguitatea. Caracterul standardizat normat al terminologiei "interne" este corelat cu caracterul international, dezvoltat mai ales dupa al doilea razboi mondial prin infiintarea de organisme internationale. Terminologia amenajista este preocupata de normarea lingvistica dintr-o limba. Amenajarea lingvistica din terminologie asigura pe de o parte si rigurozitatea conceptuala iar pe de alta parte si o buna functionare lingvistica.

Terminologia "externa"

Terminologia "externa" se diferentiaza prin modul general, prin orientarea descriptiv semasiologica. Terminologia "externa" sau socioterminologia are in vedere identificarea si utilizarea adecvata a sensului specializat de catre vorbitorii obisnuiti. Noi suntem interesati nu numai de emitator ci si de destinatar; este important canalul comunicarii si conditiile de uzaj. Terminologia "externa" prin aceste caracteristici se interconditioneaza nu doar ce semantica, lexicologia, ci si cu pragmatica. Ea antreneaza probleme ale elaborarii unei teorii a limbilor de specialitate prin studierea mecanismelor comunicarii specializate. Prezinta un interes foarte deosebit in studiul diversificat al termenilor. Pentru ca termenul sa fie obiect de cercetare in terminologia "externa" este necesara prezenta sau folosirea frecventa in mass media sau in limba comuna care sa prezinte insa justificari extralingvistice.

Terminologia poate fi inlocuita cu sintagma "lexic specializat".

Termenul de terminologie impreuna cu acceptia sa strict specializata, moderna poate fi inlocuit si prin sintagma "lexic specializat". Termenul a fost inlocuit cu aceasta sintagma deoarece fara o delimitare precisa are mai multe sensuri independente. Potrivit lui Dragos Vlad Topala acestea sunt urmatoarele:

1. limba (limbaj) specializat (a) sau un subsistem lingvistic care utilizeaza o terminologie

pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambigua, cu functia principala dea transmite

cunostinte intr-un anumit domeniu de activitate profesionala;

2. ansamblu de termeni sau cuvinte specializate, care se caracterizeaza prin univocitate si non-

ambiguitate;

3. stiinta interdisciplinara care analizeaza problemele generale ale terminologiilor, studiind

codajul lingvistic si non-lingvistic si problemele formarii de cuvinte necesare stiintei si tehnici;

4. terminologia populara, vizeaza diversele mestesuguri in cazul carora specializarea

terminologica s-a produs spontan si nesistematic;

5. in lingvistica cuvantul terminologie este utilizat pentru a desemna anumite campuri lexicale

sau semantice ale limbii comune, care sunt bine structurate.

Limbajele specializate

Limbajele profesionale sunt considerate ramificatii sociale ale limbi, alaturi de argou si jargon,

sarcina lingvistica este de a delimita si descrie, de a propune principii metodologice. Este foarte

important sa distingem "limbile speciale de limba comuna, lipsa de omogenitate a vocabularului

limbi speciale insesi care cuprinde termeni tehnici si specializati".

Terminologia romaneasca promovata de Angela Bidu-Vranceanu isi precizeaza trasatura

definitorie: caracterul descriptiv. Descrierea terminologiilor se face in raport cu sistemul de cuvinte

al unei limbi stabilindu-se proprietatile generale si particulare ale diverselor terminologii. Pentru

studierea unei terminologii se are in vedere un domeniu sau un anumit text.

Lexicul stiintific interdisciplinar poate contribui la determinarea specificului unor

terminologii. Lexicul stiintific interdisciplinar este foarte utilizat in caracterizarea unor limbaje

specializate care sunt privite din perspectiva terminologiei "interne". Potrivit Angelei Bidu-

Vranceanu lexicul stiintific interdisciplinar este implicat in extinderea termenilor.

Lexicul stiintific se bazeaza pe inductie si pe deductie, pe formele de activitate a gandirii care fiecare etapa se sprijina esential pe etapele anterioare. Limbajul stiintific are un sens unic determinat. Orice fraza din limba poate fi parafrazata, exprimata intr-un fel diferit, dar perfect echivalent. Modificarea limbajului este posibil intr-o infinitate de moduri.

Limbajul specializat lingvistic pune in evidenta mai multe aspecte atat specificul lui, cat si relatiile cu alte limbaje stiintifice. Lingvisti isi propun sa analizeze existenta unui numar insemnat de cuvinte pentru a putea stabili daca termeni analizati de ei prezinta interdisciplinaritati si daca definitiile lor sunt actualizate in DEX. Dictionarele specializate pe domenii propun o tratare riguroasa, tehnica si greu accesibila.

Terminologia si studiul limbajelor specializate

Luand in considerare si studierea cuvantului trebuie sa se aiba in vedere ca cercetarea termenului nu se poate reduce doar la aspecte lexico - semantice ci la multiplele aspecte ale termenului.

"Termenului - obiect de studiu al terminologiei nu inceteaza de a fi obiect de studiu al limbajelor specializate, dar dimensiunii sale lexicale i se adauga dimensiuni noi printre care dimensiunea sintactica".

Terminologia nu se poate opri doar la studiul termenilor ca intrari de dictionar, fiindca acesti termeni nu prind viata decat in textul stiintific, comportamentul lor textual si discursiv este decisiv. Terminologia discursiva are obiect de studiu discursul specializat in centrul caruia se afla termenul - care justifica mentinerea numelui de terminologie. Terminologia discursiva este cea care face legatura intre terminologia descriptiv lexicala, cu terminologia sociala si cu terminologia textuala.

Relatia limbajelor specializate cu limba comuna

Limbajele speciale intretin un contact special cu limba comuna, prin fenomene opuse in functie de sensul relatiei, deschiderea codurilor, vulgarizarea, cand are loc trecerea din limbajul specializat in limba comuna, luandu-se in vedere relatia limba comuna - limbaj specializat.

Vocabularul special relationeaza cu limba comuna, iar intre ele sunt atractia si expansiunea. "Atractia si expansiunea semnificatiilor si a conotatiilor isi gasesc rolul natural in explicarea modului de functionare si de impunere a unui dictionar: el atrage prin specializare elementele curente ale lexicului comun si prin transfer de imagini concrete si expresive".

Domeniul stiintific

Angela Bidu-Vranceanu propune ca instrument de baza al terminologiei lexicale descriptive dictionarul si un concept fundamental care este domeniul. Potrivit Angelei Bidu-Vranceanu domeniul reprezinta sectorul social in care este folosit un anumit lexic specializat sau terminologie. Restrictia de domeniu se reflecta in dictionar prin marcile care dau domeniului o importanta pentru circumscrierea sensului.

Delimitarea domeniilor si clasificarea lor se face in functie de:

- domeniul cunoasterii: stiinte pure, dure si slabe;

- activitatea relatiei sau nu cu o anumita stiinta;

- tipul discursului.

Organizarea interna a limbajelor specializate.

Un vocabular specializat cuprinde - o sfera centrala "a termenilor tehnici" si arii laterale, care contin "variantele comune" uzuale si seriile de corespondenta metaforice sau metonimice. Trecerea de la centru la periferie se asigura printr-un corpus reprezentativ de texte. Alegerea acestui corpus trebuie sa combine criteriile lingvistice cu cele ale specialistului.

Specialistul este cel care poate stabili relatiile dintre aria centrala si ariile laterale ale termenilor stabilind o clasificare intre categorii mari sau subdomenii ale termenilor apartinand limbajelor specializate. Limbajele specializate se invata la fel ca si o limba straina, mai intai pronuntia, apoi recunoasterea deictica si la final notiunea.

Dictionar

Consideratii generale despre dictionare.

"Lexicografia" se defineste ca stiinta care se ocupa de alcatuirea dictionarelor. Lexicografia a aparut si s-a dezvoltat in ultimele decenii ale secolului al XX-lea. E a presupune perfectarea tehnicii concrete, practice si intuitive de clasificare alfabetica sa cuvintelor, de grupare a sensurilor, de ilustrare a acestora ce citate. Ea apare din necesitatea unei conceptii teoretice privind definirea unitati lexicale, tipologia definitiei in corelare cu un anumit tip de semantica.

Dictionarul propriu-zis unilingv, s-a numit si Thesaurus intrucat se avea in vedere totalitatea cuvintelor uzuale ale unei limbi nationale. Termenul de dictionar in limba romana este imprumutat din franceza "dictionnire", limba in care s-a impus tarziu, in jurul anilor 1500, termenul a fost imprumutat din latina medievala "dictionarium" care s-a format de la verbul dico "a zice".

Dictionarul este o opera lexicografica care inregistreaza cuvintele unei limbi ori a doua sau mai multe limbi in ordine alfabetica si mai rar, dupa alte criterii - de exemplu cele analogice. Dictionarele de acest tip contin un numar de cuvinte-titlu sau intrari sub care se inregistreaza articolele: fiecare articol de dictionar contine diferite tipuri de informatie precum si explicatii privind pronuntarea, scrierea, categoria gramaticala, etimologia cuvantului si sensurile, se inregistreaza si constructiile idiomatice. Dictionarul combina informatii descriptive si informatii normative. In studierea informatiei de dictionar trebuie acceptat atat rolul semanticii si al lingvistici textuale, dar si cel al pragmaticii.

Ansamblu de cuvinte-titlu al unui dictionar constituie macro-structura, iar ansamblu de informatii cuprinse in interiorul articolelor formeaza microstructura.

Conform definitiei data de E. Vasiliu " dictionarul este o multime neordonata de formative ". In conceptia sa termenul de "formativ" denumeste elementele minimale care au o functie sintactica. Fiecarui formativ din dictionar ii este asociata:

a. o reprezentare fonetica RF;

b. o reprezentare semantica RS;

Dictionarele sunt o sursa de analiza lingvistica privind sensul , uzajul cuvintelor, interpretarile lor din perspectiva mai multor vorbitori in conditii de comunicare diferite.

Aurelia Balan Mihailovici propune urmatoarele criterii de realizare a unui dictionar:

- izvoarele de informatie: documente scrise, contexte din operele scriitorilor, presa, lucrari tehnice din diversele domenii de activitate, de informare pentru termenii de specialitate;

- criteriile de stabilire a cuvantului - titlu; forme uzuale, acceptate de norma literara;

- forma de prezentare a cuvantului - titlu este intotdeauna unitatea lexicala;

- informatiile care insotesc fiecare cuvant - titlu sau articol sunt: categoria gramaticala, definitia

principala, sensurile sau diferitele acceptiuni determinate de procesele semantice, exemple de

folosire a lor, date uneori, prin contexte;

- beneficiarul principal este vorbitorul cu o cultura medie;

- scopurile pe care un dictionar unilingv si le propune sunt:

a. imbunatatirea competentei lingvistice a vorbitorului limbii respective;

b. inlaturarea ezitarilor in ceea ce priveste forma corecta;

c. umplerea golurilor lingvistice.

Tipuri de dictionare

Dictionarul general este dictionarul unei limbi nationale in care sunt explicate cuvintele limbii comune, modul lor de folosire. O tipologie a dictionarelor se face delimitand in primul rand dictionarele nelingvistice de cele lingvistice sau de limba.

O prima clasificare:

I. Dictionarele nelingvistice sunt cele care grupeaza termenii anumitor specialitatii, domenii

tehnico - stiintifice. Un loc important in aceasta categorie il ocupa dictionarele enciclopedice, care

ofera informatii asupra lumii plecand de la un cuvant - intrare considerat drept concept, nu semn.

II. Dictionarele de limba se refera la explicarea unor cuvinte, sensuri, etimologii dau informatii asupra lexicului unei limbi si a utilizarii cuvintelor de exemplu: forme, sintagme intr-un discurs; indica, cel putin implicit, norme lexicale.

In functie de dictionarele de limba se disting cateva categorii:

A. Dictionarele monolingve acestea sunt cele mai importante instrumente de cunoastere si de

descriere a unei limbi cu scopul de a ameliora cunostintele de limba pentru un vorbitor strain.

Acest tip de dictionar se clasifica in:

a. dictionar etimologic care isi propune sa explice mai mult sau mai sumar sensurile

cuvintelor, discutand detaliat originea lor.

b. dictionar explicativ care ofera informatii detaliate privind sensurile cuvintelor - intrate

cu contexte ilustrative putand contine si citate din operele autorilor sau acestea uneori pot fi fara

contexte.

B. Dictionarele speciale sunt dictionarele care isi propun obiective lingvistice mai mult sau

mai putin determinate si diferite. Aceste dictionare sunt dificil de utilizat de catre nespecialisti prin

diversitatea si tehnicitatea lor. Dictionarele speciale sunt rezervate fiecare unui anumit domeniu al

cunoasterii care sunt strict determinate de epistemologie si de cercetarea lingvistica.

Dictionarele speciale pot fi clasificate astfel:

a. dictionarul invers in care cuvintele sunt clasate dupa sunetele de la sfarsitul lor. Aceste

dictionare sunt folosite pentru studiile de formare a cuvintelor sau a dictionarelor de rime;

b. dictionar dialectal;

c. dictionar idiomatic cuprinzand expresiile unei limbi;

d. dictionar de neologisme;

e. dictionar tehnic;

f. dictionar de maxime comentate;

g. dictionar de locutiuni, citate, expresii si maxime;

h. dictionar de pronuntare a unor cuvinte sau nume proprii straine.

C. Dictionarele bilingve cuprind obiectivele practice ale invatarii unei limbi si sunt de amploare diferita; aceste dictionare se deosebesc in functie de limbile cu care este pusa in relatie limba romana.

Dictionare specializate vs. dictionare generale.

Dictionarele specializate sau terminografia fixeaza invariantele cognitive, in general

internationale. Lexicografia specializata are o viziune mecanica asupra cuplajului

concept/termen/cuvant si este exact pe norme, ceea ce o defineste ca fiind prescriptiva

(normativa), fiind reprezentativa pentru terminologia interna. Lexicografia specializata sau

terminografia reprezinta corpusuri de termeni decontextualizati, cataloage inerte din punct de

vedere lingvistic. Dictionarele speciale sunt puncte de referinta pentru compararea si diferentiere

cu definitiile lexicografice din dictionarele generale. Dictionarele generale contin termeni

specializati marcati ca apartinand anumitor domenii prin marci diastratice, reprezentand 30 -40%

din intrarile dictionarului, dar si numerosi alti termeni stiintifici a caror apartenenta domeniala nu

este marcata. Marcarea diastratica este importanta in analiza termenilor interdisciplinari.

Dictionarele monolingve generale,de exemplu: DEX., DB., DA. ilustreaza numai relativ un corpus de termeni si de sensuri mai stabile sau mai noi in limba.

Dictionarele generale pot sa se caracterizeze ca fiind un intermediar intre limbajele de

specialitate si limbajul literar standard. El poate incerca sa faca din terminologii coduri

semideschise pentru vorbitori nespecializati.

Compararea diferitelor concepte dintr-un dictionar general si altul special este foarte relevant pentru constituirea unor argumente privind delimitarea definitiilor alternative. Dictionarele generale propun un model de corectitudine pluridimensional, reprezentativ pentru vorbitori diferiti sau o competenta lexicala medie; dictionarele speciale normeaza un sens univoc al cuvantului, general obiectiv la nivelul unei specialitati date. Dictionarele generale ne prezinta: definitia semantica diviziunile sensurilor, unitatea sensului in semn in relatia cu distributia socio - lingvistica a intrebuintarilor punand accentul in folosirea termenilor in functie de un anumit domeniu general sau special.

Rolul dictionarelor generale este de a impune si extinde terminologiile stiintifice importante pentru diferiti vorbitorii ai limbi romane. Dictionarele generale sau extensive au tendinta de a cuprinde tot lexicul dintr-o anumita perioada sau din toate perioadele de evolutie a unei limbi, ele caracterizeaza dictionarele - tezaur. Amploarea dictionarelor generale este diferita.

"Dictionarul Academiei" va cuprinde circa 175000 de cuvinte;

"Dictionarul explicativ al limbii romane" - aproximativ 60000 de cuvinte.

Dictionarul general sau specializat imbina caracterul normativ cu cel descriptiv , prezentand folosirea termenilor sub forma unor contexte tipizate.

Dictionarele explicative preiau in zona lor specializata, definitiile din dictionarele enciclopedice, cu specificarea ca adesea dictionarele explicative incearca sa simplifice ori definitia, ori alte operatii care ar putea fi descrise.

Dictionarele de specialitate sunt mai greu accesibile nespecialistilor, dictionarele generale sunt mai deschise, interesand pe vorbitorul cult mediu, pe filolog sau pe traducator.

Marcile diastratice in dictionarele generale

In cadrul lexicului specializat,marcile diastratice ajuta la decodarea definitiei si indica preliminar conditiile extralingvistice si lingvistice de comunicare corecta. Marcile de domeniu ofera informatii cu caracter obiectiv si eficient in ce priveste interpretarea sensului specializat ci privire la aspectele paradigmatice si o comunicare adecvata care fac referire la aspectele sintagmatice.

Marcile indiferent de tipul lor stiintifice sau tehnice sunt caracteristice lexicului specializat sau stilului stiintific al limbi literare. Diferentierea intre stilul literar standard unde cuvintele sunt caracterizate prin marca: uzual sau curent si lexicul specializat unde trasatura specifica stilului literar se manifesta diferentiat in functie de profesiunile vorbitorilor.

Definitia .Tipologii terminografica /definitia lexicografica

In limbajele de specialitate conceptele sunt explicate prin definitii care identifica un concept cu o intensiune si o extensiune unica. O combinatie unica de caracteristici identifica un concept si-i afirma diferentele fata de alte concepte din acelasi sistem. Calitatea unei activitati terminografice este data intr-o mare masura de calitatea definitiilor. Definitia trebuie sa tina cont de publicului caruia i se adreseaza si in acest caz pentru a fi completa definitia i se poate adauga o nota sau o ilustratie.

"Definitia este o analiza sau o descriere a sensului unei unitati pe baza careia sa se poate identifica referentul si sa se poate construi mesajele lingvistica corecte." Definitia este o piesa esentiala in cunoastere si comunicare. O definitie poate sa indice o pereche de fraze echivalente. Prin definitie se fac cunoscute notele sau caracteristicile proprii unui concept.

Definitia reprezinta o activitate interdisciplinara, de interes larg care raspunde nevoii de a se face inteles si de a comunica. O definitie presupune o echivalenta semantica, susceptibila vorbitorului, lectorului sa inteleaga, sa expliciteze in diferite feluri continutul. Definitiile confera legatura dintre concepte si termeni prin intermediul unei ecuatii in care definitul este termenul de definit. Definitia terminografica confera o identificare unica a unui concept tocmai prin raportarea la sistemul de concepte din care acesta face parte si clasifica respectivul concept in acel sistem de concepte.

Angela Bidu-Vranceanu pornind de la diversele modalitati de definire a unui termen propune conceptul de definitii alternative. "Definitiile alternative realizeaza o sinteza notabila, propunand aplicarea principiului reflexivitatii limbi in lectura definitiei lexicografice pentru pasajul de la definitia comuna la definitia pre-stiintifica si stiintifica".

Conditii si reguli de definire.

Pentru a se obtine o definitie cat mai eficienta trebuie sa se tina seama de o serie de conditii si reguli:

a. Definitia trebuie sa fie caracteristica, astfel incat definitorul sa corespunda intregului definit si numai lui.

b. definitia trebuie sa fie necirculara, insemnand ca definitul sa nu contina in alcatuirea sa pe definit.

c. Definitia trebuie sa fie logic afirmativa, precizand care este definitul si sa nu arate ceea ce nu este.

d. Definitia trebuie sa fie clara si precisa. Definitorul nu trebuie sa contina termeni confuzi sau notiuni vide, termeni figurati, metafore, figuri de stil, etc.

e. Definitia trebuie sa tina seama de rezultatele actiunii de tezaurizare, de ierarhizare si asociere in cadrul sistemului de concepte din care definitul face parte.

f. Toate conceptele care apar intr-o definitie trebuie sa fi fost anterior definite, in cadrul aceleiasi actiuni terminografice.

Operatia de definire este complexa, indeplinind mai multe functii de cunoastere: ea este fie referential designatoare, fie un mijloc de introducere a unui termen sau expresii noi, fie un instrument de analiza a unui concept, fie un procedeu sintactic.

Definitii lexicografice

Angela Bidu-Vranceanu este cea care impune in lingvistica romaneasca un mod de acces la termeni stiintifici prin lectura definitiei lexicografice. Lectura definitiei lexicografice presupune o selectare prezentata grafic prin compararea a 2 - 3 termeni care da relevanta elementelor prin care se face definirea. Aceasta permite precizarea pozitiei fata de dictionar a filologilor si a traducatorilor. Functia definitiilor lexicografice ale termenilor specializati este cea cognitiva.

Definitiile lexicografice au un continut mult mai complex, cu multe informatii care depasesc latura semantica impreuna cu alte delimitari tipologice . Definitia lexicografica se adreseaza vorbitorului obisnuit avand un caracter social deschis. Definitiile lexicografice sunt explicative deoarece se aplica unui semnificant preexistent in limba.

Tipologia definitiilor

Putem retine in acest caz anumite distinctii in functie de apartenenta unitatii definite la lexicul comun sau la lexicul specializat: pe de o parte , definitiile din lexicografie si semantica avand un caracter descriptiv, sunt definitii naturale avand limitele naturale sau pe un metalimbaj. Aceste definitii au un cod deschis manifestate la nivelul dictionarelor generale, putand varieze in functie de conditiile comunicarii. Pe de alta parte sunt delimitate definitiile lexicului specializat care au un caracter riguros care sunt definitii conventionale sau terminologice.

Relatia lexicului comun cu dictionarul general are in vedere relatia dintre lexicul comun si lexicul specializat. Un factor important al acestei relatii este directia migrarii, care imparte lexemele in doua categorii: cuvinte ale limbi comune pe care le-a adoptat lexicul specializat; si termeni din lexicul specializat care ajung in limba comuna. Aceasta deplasare a termenilor este pusa de specialisti pe seama a doua tendinte ale societatii actuale: laicizarea stiintelor si explozia informationala - care este foarte informata prin mass-media. Termeni stiintifici incep sa fie utilizati tot mai frecvent in alte texte decat cele stiintifice.

Trecerea care se realizeaza a termenilor din lexicul specializat in lexicul comun se poate face prin doua forme: fie termenul intra in limba comuna cu o medie semantica; fie termenului i se adauga un sens nou, figurat prin utilizarea extralingvistica.

Deosebirea dintre definitia din limbajul uzual prin intermediul sinonimelor si definitia din limbajul specializat poate fi specificata dupa cum urmeaza:

- un cuvant poate fi definit prin sinonimele sale sau prin cuvinte cu sensuri care se suprapun, astfel incat cuvantul poate fi definit prin suma trasaturilor caracteristice comune tuturor sinonimelor.

- un concept nu poate fi definit prin sinonimele unui termen: o astfel de definitie ar fi tautologia. Conceptul poate fi definit cu ajutorul tuturor conceptelor cu care se invecineaza in domeniul de specialitate in care se gaseste.

Tipuri de definitii.

Angela Bidu-Vranceanu propune urmatoarele tipuri de definitii:

a. definitii naturale / definitii conventionale

Definitiile unitatilor din lexicul comun au un caracter descriptiv si sunt considerate definitii naturale la nivelul definitiilor lexicografice. Definitiile lexicului specializat trebuie sa aiba un caracter riguros, non-ambiguu conventional, stipulatorii la nivelul terminologiei "interne" satisfacand astfel conditiile comunicarii specializate.

Relatia dintre definitiile conventionale si cele naturale este aceea de a le apropia prin aspecte de interes direct pentru "democratizarea cunoasterii".

b. definitii substantiale sau enciclopedice / definitii relationale

Definitiile substantiale au tangente greu de delimitat cu definitiile enciclopedice sunt ostensive. Se face referire la descrierea referentului real sau primar, prin definitii stereotipe care fac referire la un ansamblu de proprietati comune, generale pentru o anumita clasa de obiecte. Se poate lua in considerare si referentul de raportare. Majoritatea definitiilor substantiale se aplica substantivelor si se bazeaza pe formula aristotelica a genului proxim si a diferentelor specifice. Se realizeaza mai intai clasarea printr-un element supraordonat care poate fi un hiperonim, arhilexem sau arhisemn, alegerea nefiind intotdeauna motivata. Diferentele specifice reprezinta una sau mai multe marci descriptive, cauzale de finalitate sau de functionalitate.

Referentul de raportare este conditionat mai ales de accentul diferit pus pe marcile diferentelor specifice si conduce la definitii alternative pentru ca relevanta distinctiilor din lexicul specializat este variabila in functie de competentele si obiectivele vorbitorilor.

Definitiile relationale sunt utilizate in cazul adjectivelor,adverbelor si a unor substantive cum ar fi derivatele, ele exprima o singura data cuvantul - intrare. Aceste definitii nu se pot raporta la un gen proxim.

c. definitia terminografica si definitia lexicografica

Compararea diverselor tipuri de definitii: terminografice cu cele lexicologice se realizeaza in functie de raportul dintre ele in dictionarele generale. Dictionarul general are rolul de a facilita accesul la sensul specializat pentru a defini orice tip de termen. Definitia terminografica se refera la un anumit domeniu care trebuie sa fie riguroasa. Este necesara incadrarea intr-o ierarhie stiintifica, cu o anumita organizare conceptuala. Terminologiile sunt considerate adevarate sisteme definitionale deoarece impun, normeaza, prescriu prin definitie un anumit termen.

Pot aparea diferente intre definitia terminografica si ce a lexicografica care apar in selectarea elementelor relevante in functie de lectorul definitiei, specialist sau nespecialist.

Definitia lexicografica ofera numai acele date care sunt necesare identificarii referentului, in schimb definitia terminografica are in vedere aspectul cantitativ al conceptului si integrarea in sistemul strict al domeniului.

In terminologie se folosesc de asemenea urmatoarele tipuri de definitie:

- intensionala: care foloseste conceptul supraordonat - conceptul generic - sau imediat supraordonat sau la un nivel mai inalt, urmat de o caracteristica sau de acele caracteristici care disting conceptul de alte concepte; acest tip de definitie este cel mai frecvent si este preferat in practica terminografica; se numesc definitii intensionale generice acele definitii care aleg numai caracteristicile esentiale care diferentiaza conceptul dat de cel generic; exista definitii intensionale in care conceptul supraordonat este urmat de enumerarea partilor care sunt componente si altele care descriu conceptul ca parte a unui concept supraordonat.

- extensionala: in anumite situatii definitia poate fi inlocuita de o lista de concepte subordonate ce corespund acelor obiecte care formeaza extensiunea conceptului.

Terminologia biologica cuprinde subansambluri lexicale diverse. Termenii care apartin dictionarului specializat de biologie se regasesc si in alte domenii specializate, aceste domenii fiind medicina si geografia.

Stiintele biologice si cele inrudite sau interdisciplinare au cunoscut in ultimele decenii o dezvoltare fara precedent, determinand acumularea unui imens material informational, schimband sau imbogatind viziunea in multe domenii, contribuind la aparitia unor noi stiinte sau desprinderea unor noi discipline din cele clasice ca: biologia moleculara, biochimia, genetica, biofizica, bionica, bioingineria, biostatistica, molismologia

Stiintele biologice, mai mult decat alte stiinte, si-au creat in lunga lor istorie un vocabular particular si deosebit de vast in care sunt condensate la maximum explicatiile notiunilor stiintifice. Cercetarile stiintifice biologice au contribuit la obtinerea unor descoperiri si realizari majore privind unele procese generatoare a vietii, structura materialului ereditar, codificarea informatiei genetice , izolarea genelor naturale, crearea unor gene artificiale , perfectionarea tehnicilor de manipulare a genelor in vitro. Pentru indicarea descoperirilor: organisme, fenomene, procese, mecanisme, dar si a tehnicilor de exploatare, investigare, analize, manipulare, transferare etc., substantele detectate sau sintetizate etc., au fost create cuvinte noi si simboluri, intr-un numar impresionant. Acesti termeni sunt cunoscuti de specialisti, in functie de aspectele investigate sau de disciplina biologica in care acesti termeni activeaza, dar nu sunt cunoscuti si de publicul larg.

Termeni care apartin acestei stiinte se regasesc si in alte domenii unde sunt utilizati fie cu acelasi inteles, fie avand un alt sens. Definitiile din dictionarul de specialitate pot fi uneori mult mai complete si intr-un limbaj mult mai specializat care nu este intotdeauna pe intelesul tuturor. Definitiile pot avea fie un limbaj adecvat tuturor si astfel nu se pune problema daca termeni sunt utilizati intr-un mod gresit.

O sa incerc sa compar definitiile din dictionarul de specialitate cu definitiile date de DEX pentru a observa daca sunt anumite diferente intre aceste doua tipuri de dictionare. Eu am ales sa compar cuvintele din dictionar, apartinand literei "a" pentru a observa daca sunt anumite diferente si care sunt acelea.

O sa redau la inceput definitia din dictionarul de biologie, apoi definitia din DEX si la sfarsit opinia mea personala cu privire la diferentele care se observa intre cele doua tipuri de definitii.

abaxial (lat. abaxialis- abaxial, opus axei) - fata inferioara a unei frunze, opusa axei pe care se afla inserata, de obicei de un verde mai deschis decat fata superioara sau adaxiala.

Acest termen nu este explicat in DEX.

abdomen - partea posterioara a trunchiului de la animale. La artropode (insecte, paianjeni), abdomenul este adesea segmentat. La vertebrate, in cavitatea abdominala se afla stomacul, intestinul, organele de excretie si de reproducere.

abdomen - 1. parte a corpului, intre torace si bazin,in care se gasesc stomacul, ficatul, pancreasul, splina, rinichii si intestinele; pantece, burta, foale. 2. parte posterioara a corpului la artropode.

Dictionarul de specialitate explica acest termen intr-un limbaj mult mai adecvat, explicand mai amanuntit intelesul termenului.

abducator - tip de muschi care are functia de a indeparta membrele de corp. Actioneaza antagonic in raport cu adductorii.

abducator - muschii care indeparteaza un membru sau un segment de membru de axul median al corpului.

Definitiile sunt identice, difera doar limbajul in care sunt explicate, mai specializat in primul caz.

aberatie (lat. aberratio = abatere de la norma, departare) - care nu intra in limitele normale variatie; a. cromozomiala- modificare a numarului de cromozomi caracteristici speciei (nu-merica) sau a unei structuri unuia (sau unora) din cromozomii unei celule sau unui organism (structurala).

aberatie - 1. abatere de la ceea ce este normal sau corect. 2. defectiune a unui sistem optic, care duce la obtinerea unor imagini neclare, deformate etc. 3. ceea ce este inadmisibil, absurd, absurditate, aneptie, prostie.

Definitiile din cele doua dictionare se refera la notiuni diferite care nu sunt utilizate doar in biologie ci si in alte domenii stiintifice de exemplu: fizica. In primul caz, prin determinantul cromomozomiala este inregistrata si explicata o sintagma de stricta specialitate si din biologie.

abiogeneza (gr. a =fara; bios =viata; genesis =nastere) - conceptie conform careia materia vie a rezultat din materia lipsita de viata.

abiogeneza - conceptie dupa care originea materiei vii trebuie cautata in materia fara viata.

Definitiile sunt aproximativ identice, doar difera cateva cuvinte cand se explica termenul.

abiotic (gr. a =fara; bios =viata) - 1. fara viata; 2. tot ce apartine atmosferei, litosferei si hidrosferei; 3. componentele anorganice ale biosferei; 4. mediu fizic.

abiotic - lipsit de viata, incompatibil cu viata.

Definitia din dictionarul de specialitate este mult mai ampla in comparatie cu cea din DEX unde ni se ofera doar o explicatie referitoare la acest termeni care poate fi descifrata de toti. Sunt 4 sensuri in dictionarul de specialitate, unul singur in DEX.

abisal (gr.abyssos =prapastie) - organism care traieste in mari si oceane la mare adancime (5000 - 7000m): crustacee, moluste, echinoderme, pesti. Aceste vietuitoare sunt adaptate la conditii speciale: intuneric complet, presiune ridicata etc. Animalele abisale prezinta modificari ale organelor vizuale (fie sunt atrofiate, fie exagerat de dezvoltate) si ale organelor tactile - antene, tentacule (care sunt puternic dezvoltate). Sunt carnivore sau detritivore si, adesea, prezinta organe luminoase.

abisal - 1. care se afla sau traieste la mari adancimi in mari si oceane; 2. care se refera la subconstient, al subconstientului.

Definitia din dictionarul de specialitate este mult mai complexa, dandu-se exemple con-crete despre mediul in care traiesc organismele respective si cum sau acomodat in acel mediu. DEX-ul ofera doar o definitie care este concisa si pe intelesul tuturor. Primul sens din DEX are legatura cu cel din dictionarul de specialitate. In dictionarul de specialitate cu ajutorul lui "abisal" se denumeste o clasa de organisme care traiesc in apa la mare adancime: crustacee, moluste, echinoderme, pesti.

abomasum - sin. cheag una dintre cele patru componente carte alcatuiesc la stomacul rumegatoarelor.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

abscizie - desprinderea frunzei, fructul sau a oricarei alte parti din planta. Procesul este controlat de fitihormoni, in primul rand de acidul abscizic; implica formarea unei zone de abscizie in care apare un strat de celule care se distrug (strat de abscizie).

Acest termen nu este explicat in DEX.

absorbtie (lat. ab. = de la, sorbere = a suge) - 1. procesul de incorporare a unor

substante lichide sau gazoase in celule, tesuturi si organe; 2. procesul fiziologic care

consta in patrunderea apei si a sarurilor minerale (seva bruta) din sol in corpul plantei la nivelul zonei pilifere a radacinii; 3. la animale, substantele nutritive solubile sunt absorbite in sistemul circulator prin celulele mucoasei tubului digestiv.

absorbtie - 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza prin difuzie din afara o substanta oarecare. Micsorare sau anulare a intensitatii unei radiatii care cade pe un corp. Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a retine, filtra etc. razele de lumina care dauneaza ochiului. 2. Proces de patrundere a apei, a substantelor minerale si organice, precum si a gazelor in celulele organismului. Absorbtie intestinala = patrunderea in sange si in limfa a produsilor rezultati din digestia alimentelor. 3. Incrucisare repetata a unei rase perfectionate cu una ameliorata in scopul imbunatatirii radicale a acesteia.

Intre definitia din dictionarul de specialitate si DEX sunt unele diferente atat din

punctul de vedere al continutului. DEX- ul ofera informatii mult mai complexe care fac referire la tot ceia ce ne inconjoara si la multe procese din mai multe domenii de activitate in raport cu dictionarul de specialitate care face referire doar la lumea vegetala in care se gasesc.

acelular (gr. a =fara; cellula = camera mica) - fara structura celulara.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

acentric (gr. a =fara; kentron = centru) - cromozom la care centromerul lipseste datorita unor anomalii structurale aparute spontan sau artificial.

Acest termen nu este explicat in DEX.

acetabulum (lat. accervis = gramada) - cavitate semicirculara a centurii pelviene in care se articuleaza capul femurului.

Acest termen nu este explicat in DEX.

achena (gr. a = fara; chanein = a se deschide) - sin. nucula. Fruct uscat, indehiscent, monosperm, rezultat dintr-un gineceu mono- sau policarpelar sincarp (ex. la Asteraceae).

achena - Tip de fruct indehiscent, a carui samanta, acoperita cu un invelis tare, nu e sudata de acest invelis.

Dictionarul de specialitate explica acest termen intr-un mod stiintific in comparatie insa cu DEX care explica termenul intr-un mod cat mai explicit pentru a putea fi inteles de toti cei care doresc sa utilizeze aceasta notiune.

acid (lat.acidus =acru) - substanta chimica care contine hidrogen si care se disociaza in apa producand cationi de hidrogen; a. abscizic - fitohormon care determina imbatranirea frunzelor, caderea lor, ca si dominanta apicala si induce starea de latenta la seminte si muguri; a. acromic - acidul folosit in diferite amestecuri pentru fixarea tesuturilor vegetale; a. arahidonic - acid gras polinesaturat, cu rol esential in procesul de crestere la mamifere. El este precursorul mai multor compusi biologici activi, printre care se numara prostaglandinele, si are un rol important in procesul de sinteza a membranei si in metabolismul lipidic; a. boric - substanta chimica sub forma de cristale fine albe , fara miros, utilizata ca ingrasamant cu bor; a. dezoxiribonucleic (ADN) - materialul genetic al celor mai multe organisme vii; este principalul constituent al cromozomilor din nucleul celulei si joaca un rol esential in determinarea caracterelor ereditare, controland sinteza proteinelor din celule. Pe langa nucleu, mai este prezent si in alte organite celulare, cum ar fi mitocondriile (ADN mitocondrial) si plastidele (ADN - plastidial). ADN este un acid nucleic alcatuit din doua lanturi de nucleoide in care zaharidul este dezoxiboza, iar bazele azotate sunt adenina, citozina , guanina si tiamina. Cele doua lanturi sunt rasucite unul in jurul celuilalt si sunt legate intre ele prin punti de hidrogen stabilite intre azotate complementare (A-T; G-C), formand o molecula in spirala (dublu helix); a. florigenic - hormonul infloririi, care dupa R.G.Lincoln (1964), ar fi de natura unui acid organic, iar P. W. Boian si A. W. Naylor sustin ca in meristemul apical al plantelor se formeaza mai intai un hormon gibereloid, care ulterior se transforma in florigen; a. folic - vitamina apartinand complexului de vitamine B. Forma sa activa este acidul tetrahidrofolic care este o enzima cu rol important in diferitele reactii implicate in metabolismul aminoacizilor, purinelor si pirimidinelor. Este sintetizat de bacteriile intestinale si se intalneste intr-o gama larga de alimente, in special in zarzavaturi. Carenta de acid folic provoaca tulburari de crestere si anemie nutritionala; a. fumaric - acid carboxilic care se formeaza in timpul ciclului Krebs prin dehidrogenarea acidului succinic; a. gamma-aminobutiric - neurotransmitator inhibitor din sistemul nervos central (in special in creier), care creste permeabilitatea membranelor postsinaptice. Este sintetizat prin decarboxilarea glutamatului; a. giberelic (GA3) fitohormon prezent in cantitati mari in organele tinere, cu crestere activa ale plantei; stimuleaza cresterea in lungime a tulpinii. Acidul giberelic impreuna cu fitohomonii inruditi poarta numele de gibereline; a. glucuronic - compus rezultat prin oxidarea glucozei. Este un constituent important al gumelor vegetale si mucilagiilor. Acidul glucuronic se poate combina cu gruparile hidroxil, carboxil sau amino-, formand un compus numit glucuronis. Aditia acidului glucuronic la o molecula (glucuronidare) creste, de obicei, solubilitatea compusului respectiv, glucuronidarea avand in consecinta un rol important in excretia substantelor straine; a. hemoglobinic - acid foarte slab, care se formeaza in interiorul globulelor rosii atunci cand ionii de hidrogen se combina cu hemoglobina. Ionii de hidrogen, produsi prin disocierea acidului carbonic (anhidraza carbonica), intensifica disocierea oxihemoglobinei in hemoglobina si oxigen. Oxigenul difuzeaza in tesuturi, iar hemoglobina tamponeaza ionii de hidrogen in exces, formand acid hemoglobinic: a. hialuronic - glicozaminoglican ce intra in alcatuirea substantei fundamentale a tesutului conjunctiv. Acidul hialuronic leaga celulele ca el sa fie implicat in migrarea celululor spre locul unde se produc leziuni; acest proces inceteaza atunci cand acidul hialuronic este depolimerizat de hialuronidaza; a. humic - compus macromolecular specific humusului, aflat in stare de dispersie coloidala, care rezulta prin condensarea produselor intermediare de descompunere a resturilor organice din sol; a. huminic - fractiunea de substante humice din sol, solubila in solutii alcaline, care precipita la adaosul de acizi minerali in extract; a. itaconic - produs de fermentatie al ciupercii filamentoase Aspergillus niger. El este utilizat in industrie pentru producerea de adezivi si vopsele; a. lactic - acid alfa-hidroxicarboxilic, cu gust acru. Se formeaza din acidul piruvic in tesuturile musculare aflate in activitate in conditii de deficit de oxigen; de aici este transportat in ficat, unde este convenit in glucoza. In cursul unor activitatii care solicita un efort sustinut, acidul lactic este produs si prin fermentatia lactica, datorita activitatilor unor bacterii, proces care determina acrirea laptelui; a. linoleic - acid gras nesaturat, lichid, cu duble legaturi, prezent in multe grasimi si uleiuri vegetale, cum sunt, de exemplu, uleiul de in, uleiul de arahide si uleiul de soia; a. linolenic - acid gras nesaturat, lichid, cuprinzand trei duble legaturi in molecula. Se intalneste in unele uleiuri vegetale, de exemplu in uleiul de in, soia si in alge; a. lipoic - vitamina din cadrul complexului B. Este una dinte coenzimele implicate in decarboxilarea piruvatului de catre enzima piruvat dehidrogenaza, reactie necesara pentru ca glucidele sa poata intra in ciclul Krebs in timpul respiratiei aerobe. Printre sursele bogate in acid lipoic se numara ficatul si drojdia de bere; a. malic - acid cristalin care se intalneste in organismele vii ca produs intermediar in ciclul Krebs si de asemenea (la unele plante) in fotosinteza. Este prezent indeosebi in sucul fructelor necoapte, de exemplu in merele verzi; a. muramic - polizaharid alcatuit din lanturi D - glucozamina care intra in structura peretelui celulei bacteriene; a. micotic - vitamina apartinand complexului B. Poate fi sintetizat de plante si animale pornind de la triptofan. Deficitul de acid nicotinic provoaca la om maladia numita pelagra. Pe langa proteinele bogate in triptofan, surse bogate de acid nicotinic sunt fi-catul, arahidele si semintele de floarea soarelui; a. nucleic - compus organic complex prezent in celulele vii, alcatuit dintr-un lant de nucleotide. Exista doua categorii de acizi nucleici: ADN (acid dezoxiribonucleic) si ARN (acid ribonucleic); a. oleic - acid gras monosaturat, care intra in alcatuirea grasimilor vegetale si animale, fiind intalnit in unt, slanina, seu, unt de arahide, ulei de soia etc.; a. oxalic - substanta solida, cristalina, usor solubila in apa. Foarte otravitor este prezent in unele plante cum ar fi macrisul si in frunzele de revent, a. palmitic - acid gras saturat, raspandit in uleiurile si grasimile ve-getale si animale; a. pantotenic - vitamina din complexul B .Intra in alcatuirea coenzimei A care are rol important in oxidarea grasimilor, a glucidelor si a unor aminoacizi. Aceasta vitamina este prezenta in multe alimente, indeosebi in cereale, mazare, galbenus de ou, ficat si drojdie; a. piruvic - acid organic, lichid, incolor. Piruvatul este un compus intermediar important in cadrul metabolismului, fiind produs in cursul glicolizei si convertit in acetil-coenzima A necesara in ciclul Krebs. In conditii anaerobe, piruvatul este convertit in lactat sau etanol; a. ribonucleic (ARN), compus organic complet, prezent in celulele vii, implicat in sinteza proteinelor. La unele virusuri, ARN-ul reprezinta si materialul ereditar. Cea mai mare parte a ARN-ului este sintetizat in nucleu, fiind distribui apoi in diferite parti ale citoplasmei. Molecula de ARN este formata dintr-un lant lung de nucleotide in care glucidul este riboza, iar bazele asortate sunt adeina, citoza, guanina si uracilul. ARN - mesager (ARN-m) copiaza informatia genetica din ADN si o transporta in ribozomi, unde informatia este tradusa in compozitia proteinei (transcriptie, translatie); ARN-ribozomal (ARN-r), prezent in ribozomi, este monocatenar, dar prezinta si regiuni helicoidale formate prin imperecherea bazelor complementare; ARN de transfer (ARN-t; ARN-solubil - ARN -s) - este implicat in asamblarea aminoacizilor in lantul polipeptidic care este sintetizat in ribozomi. Fiecare ARN-t este specific pentru un anumit aminoacid si poarta un triplet din structura ARN-m; a. salicilic - acid carboxilic prezent in unele plante. Este utilizat pentru fabricarea aspirinei, in industria alimentara si pentru fabricarea colorantilor; a. stearic - acid gras saturat, frecvent intalnit sub forma de gliceride, in grasimi de animale si vegetale; a. uric - produs final al degradari purinei, specific celor mai multe pasari, reptile terestre si insecte; constitue si formula principala prin care este excretat azotul metabolic (cu exceptia mamiferelor). Acumularea acidului uric in lichidul sinovial al articulatiilor provoaca guta.

acid - 1. Substanta chimica cu gust acru si miros intepator, care inroseste hartia albastra de turnesol si care, in combinatie cu o baza, formeaza o sare. 2. Care are proprietatile unui acid, cu gust acru, intepator.

Definitiile din cele doua tipuri de dictionare sunt complet diferite. In dictionarul de specialitate ni se ofera definitiile complete tuturor tipurilor de acizi in numar de 32 care se gasesc in mediul si care este rolul acestora. De asemenea ni se explica si care este procesul in care este utilizat acel tip de acid si consecintele acumulari unui exces de acid in corp sau in natura. Definitia din DEX face referire doar la definitia din dictionarul de chimie explicand doar care este rolul acestui acid in chimie si cum se poate recunoaste.

aclamideu (gr. a =fara, nu lipsit; chlamys =invelis) - sin. apoclamideu - flori lipsite de un invelis floral (ex. salcia, frasinul).

Acest termen nu este explicat in DEX.

aclimatizare (lat. ad =catre, spre; gr. klima = clima) - capacitatea unui organism de a-si continua in mod natural procesele vitale in anumite conditii schimbate ale mediului inconjurator.

aclamatizare - actiunea de a (se) aclamatiza si rezultatul ei.

Definitiile din cele doua dictionare sunt diferite. In DEX se explica doar ce actiune denu-meste in comparatie cu cea din dictionarul de biologie in care acest termen este explicat in conformitate cu rolul pe care il ocupa in desfasurarea proceselor din cadrul mediului incon-jurator.

acraniat (gr. a = fara; kranion = craniu) - animale lipsite de cutia craniana

acraniat, a - (la pl.) Subincrengatura de animale primitive lipsite de craniu; (la sg.) animal care face parte din aceasta subincrengatura

Definitia din DEX este aproximativ aceiasi pana la un anumit punct.

acromatic (gr. a =fara; chroma, chromatos = culoare) - 1. lipsit de culoare; 2. care nu se coloreaza cu un anumit reactiv.

acromatic, a - (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumina in culorile ei componente, care nu prezinta aberatie cromatica.

Definitiile se refera la procese sau la obiecte diferite in functie de stiinta la care se refera. DEX-ul face referire la definitia care se utilizeaza in fizica in comparatie cu cea din dictionarul de specialitate care se refera la un anumit organism din mediul inconjurator.

acromatina (gr. a = fara; choma, chromatos = culoare) - substanta nucleara care nu se coloreaza cu coloranti bazici

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

acropetal (gr. akron = varf; megas = mare) - organele vegetale care iau nastere din varful vegetativ al altor organe.

Acest termen nu este explicat in DEX.

acrozom (gr. akron = varf; soma = corp) - structura rezultata din modificarea aparatului Golgi, prezenta in partea anterioara a spermatozoidului care digera membrana ovulului, facilitand fecundatia

Acest termen nu este explicat in DEX.

actinomicete (gr. aktis, actinos = raza; mycetos = ciuperca) - grup de microorganisme din cadrul filumului Bacteriophyta care cuprinde bacterii in forma de bastonse sau de filamente, ce traiesc in colonii de forme stelare.

actinomicete - Grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om si pentru animale, iar altele produc antibiotice

Definitiile din cele doua tipuri de dictionare sunt identice pana la un anumit punct. Dictio-narul de biologie explica si din ce clasa face parte aceasta ciuperca si unde traieste. DEX-ul explica si rolul lor au ele in mediul inconjurator. Observatii generale: nu apare (cu referire la organisme vegetale si animale); (despre tesuturi sau organe vegetative)

actinomicina D - antibiotic care blocheaza transcriptia, legandu-se strans de ADN-ul dublu catenar. A fost izolata din Streptomyces si este formata din doua peptide ciclice.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

actinomorf (gr. aktis =raza; morphe =forma)- organ vegetal prin care se pot duce mai multe planuri de simetrie rezultand tot atatea parti aproximativ egale.

Acest termen nu este explicat in DEX.

acvatic (lat. aquuaticus, aquatilis = acvatic) - organisme vegetale si animale care traiesc in apa si prezinta unele adaptari morfistructurale caracteristice.

acvatic. -a -1. De apa, care traieste in apa. 2. Format din apa. Mediu acvatic = apa ca mediu de viata.

Definitiile din cele doua dictionare sunt diferite. DEX- ul indica cele 2 sensuri ale acestui termen, explicand si sintagma "mediu acvatic" In celalalt dictionar se face referire la animalele si organismele care traiesc in mediul acvatic si care prezinta anumite adaptari in conformitate cu mediul lor de viata.

acvifer (lat. aquifer = acvifer) - tesuturi sau organe vegetative care contin sau

inmagazineaza apa.

acvifer, -a - Care contine apa. Strat acvifer.

DEX-ul ofera o definitie concisa a acestui termen in comparatie cu dictionarul de biologie, in care termenul exte explicat prin definire stricta la tesuturi sau organe vegetative.

adaptare (lat. adaptare = a potrivi) - proces de schimbari evolutive prin care un organism sau o specie supravietuieste si se reproduce intr-o nisa ecologica. In conceptia darwinista, ea este posibila numai daca specia are genele necesare, fixate de selectia naturala, toate sau aproape toate caracterele fiind astfel adaptative; indivizii cu genele neutre sau detrimentale sunt eliminati (numeroase caractere par intr-adevar adaptative - pigmentatia, forma nasului, grupa sangvina etc.). Privita astfel, adaptabilitatea ridica urmatoarele probleme: existenta niselor goale, care asteapta sa fie umplute; interactiunea reciproca mediu - specie; toate speciile sunt adaptate si evolutia nu creeaza specii mai bine adaptate la mediu dat; exista caractere inutile sau atrofice pe care selectia naturala nu le-a eliminat. Bazat pe aceste obiectii, Van Valen a emis o noua ipoteza, conform careia, pentru orice specie, mediul se degradeaza mai lent sau mai rapid, usor sau dramatic. Rolul selectiei naturale nu este, deci, acela de a amelio-ra adaptarea, ci de a mentine ca atare. Dovada, posibilitatea ca o specie sa dispara este carac-teristica pentru grupul caruia ii apartine si dependenta de durata existentei ei; ea depinde de potentialul ei genetic, de posibilitatea de a schimba daca mediul se modifica. Daca mediul se modifica rapid, specia are toate sansele sa dispara, deoarece variabilitatea ei genetica este li-mitata. Daca mediul se modifica lent specia are o mare variabilitate, va supravietui indefinita. Trebuie remarcat ca nu toate transformarile sunt adaptative - unele sunt rezultatul proceselor genetice intamplatoare, altele ale alometriei sau ale pleiotropismului.

adaptare - 1. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptatie. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, in urma caruia rezulta o corelare a structurii morfologice si a functiunilor fiziologice ale vietuitoarelor in raport cu mediul inconjurator. 3. (In sintagma) Adaptare literara = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, in vederea reprezentarii lui pe scena, a utilizarii ca scenariu de film.

Cele doua definitii referitoare la acest cuvant sunt diferite: DEX-ul explica acest cuvant in functie de domeniul unde este intalnit, explica de asemenea si sintagma "adaptare literara" in care este folosita cu acest termen; in dictionarul de biologie acest termen este explicat foarte amanuntit cu trimiteri la teoriile de stricta specialitate (Darwin, Van Valen).

adaxial (lat. adaxilis = adaxia, orientat spre axa) - fata superioara a unei frunze orientata spre axa pe care se afla inserata; de obicei, de un verde mai inchis decat fata inferioara sau abaxiala.

Acest termen nu este explicat in DEX.

ADN (acidul dezoxiribonucleic) - component principal al aparatului genetic constituit din doua lanturi de polinucleotide, unite prin legatura de hidrogen. ADN-antisens - ADN care impiedica exprimarea unor anumite gene. Este reprezentat de un fragment de ADN monoca-tenar complementar unei molecule de ARN-mesager (ARN-m); legandu-se de molecula ARN-m el impiedica sinteza unei anumite proteine. S-a reusit producerea de AND-antisens prin tehnici de inginerie genetica si, in prezent, se testeaza capacitatea sa de a inhiba actiunea genei care cauzeaza diviziunea necontrolata a celulelor canceroase; ADN complementar (ADN-c) - ADN obtinut in laborator, folosind ca matrita o molecula de ARN mesager (ARN-m); procesul este inversul transcriptiei, care are loc in mod normal in celule. Enzima care catalizeaza acest proces poarta numele de reverstranscriptaza. Prin urmare, ADN-ul comple-mentar are o secventa de baze complementare matritei de ARN-m, spre deosebire de ADN-ul genomic, care nu contine secvente necodificatoare (introni). Acest tip de ADN este utilizat in clonarea genica atunci cand se urmareste exprimarea genelor eucariote in celule-gazda procariote; ADN egoist - reprezinta portiuni de ADN care aparent nu au nici o functie (cunoscute si sub numele de "resturi" de ADN), care se afla intre regiunile de ADN care constituie genele. Are capacitatea sa se integreze si sa isi integreze si sa isi schimbe pozitia in genom si, in unele cazuri, este reprezentat de secvente repetative de ADN. El este denumit "egoist" pentru ca exista doar pentru a fi copiat si transmis de la o generatie la alta; realizeaza acest lucru folosind organismul in care se afla doar ca un instrument de supravietuire. Cele mai mari cantitati de ADN egoist se intalnesc la vertebrate si la plantele superioare. Prezenta ADN-ului egoist poate fi datorata , totusi, faptului ca exercita o functie ce n-a putut fi identificata, ori poate fi determinata de incapacitatea celulei de a stopa cresterea genomului sau; ADN ligaza - enzima capabila sa lege intre ele doua segmente de ADN, jucand un rol important in procesul de reparare a ADN-ului. Aceasta enzima este folosita, de asemenea, in tehnica ADN-ului recombinat, asigurand atasarea segmentului de ADN strain (de exemplu, ADN-ul complementar utilizat in clonarea genica) de plasmidul in care este incorporat; ADN mitocondrial (ADN-mt) - molecula inelara de ADN prezenta in mitocondrii. La mamifere, ADN-ul mitocondrial reprezinta mai putin de 1% din cantitatea totala de ADN din celula, insa la plante, cantitatea de ADN-mt este variabila. Codifica ARN ribozomal din ARN de transfer, dar numai un numar mic de proteine mitocondriale (pana la 30 de proteine la animale), cele mai multe fiind codificate de ARN-ul nuclear; ADN recombinat - ADN-ul ce contine gene pro-venite din surse diferite care au fost combinate prin tehnici de inginerie genetica, si nu prin incrucisari experimentale. Ingineria genetica este, de aceea, numita si tehnologica ADN-ul recombinat; ADN repetitiv - reprezinta secvente de nucleotide repetate de mai multe ori in ADN-ul cromozomial. Secventele ating lungimi de zeci pana la mii de perechi de baze si se pot repeta de mii de ori in genom. ADN repetitiv include o serie de secvente repetitive con-centrate in regiunea centromerului; este cunoscut sub numele de ADN satelit si in mod obisnuit nu este transcris. O mare parte a ADN-ului repetitiv pare a nu avea nici un rol, totusi o oarecare parte este transcrisa; ADN satelit - portiune de ADN din celule animale si vegetale ce consta in secvente repetitive de nucleotide. Aproape 30% din ADN-ul uman este reprezentat de asemenea regiuni-satelit. Acestea nu par sa intre in alcatuirea vreunor gene si functia lor nu a fost elucidata inca.

Acest termen nu este explicat in DEX.

adrenalina - hormon produs de regiunea medulara a glandelor suprarenale, care stimuleaza activitatea inimii, intareste si prelungeste actiunea muschilor, mareste frecventa si profunzi-mea respiratiei, pregatind corpul pentru frica, fuga sau lupta. In acelasi timp, inhiba digestia si excretia. Efecte similare se produc prin stimularea sistemului nervos simpatic.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

adrenergic (gr.adren = adrenalina; ergon = munca, actiune) - 1. proprietatea unei substante chimice sau a unui agent fizic de a produce asupra musculaturii netede efecte asemanatoare cu cele ale adrenalinei sau nonadrenalenei; 2. fibra nervoasa care elibereaza fie adrenalina, fie noradrenalina cand este stimulata sau care este stimulata de alte substante.

adrenergic, -a - Care provoaca secretia de adrenalina. Nervi adrenergici = nervi simpatici a caror terminatie elibereaza adrenalina.

Definitiile din cele doua dictionare difera: in DEX ni se explica pe scurt ce rol are aceasta substanta si este inregistrata una din sintagmele in care intalnim acest termen; in celalalt dictionar definitia este mult mai complexa facandu-se referire la cele doua sensuri cu care adjectivul este intrebuintat in domenii diferite (chimie, biologie).

adsorbtie (lat. ad =catre, spre; sorbere = a suge) - 1. procesul de alipire a moleculelor dintr-o substanta fluida pe suprafata corpurilor solide datorita fortei de atractie; 2. fixarea unei particule virale pe suprafata unei membrane celulare.

adsorbtie - Fixare si acumulare a moleculelor unui gaz sau ale unui lichid pe suprafata unui corp solid.

Cele doua definitii ale acestui cuvant difera in functie de dictionar in DEX explicatia este clara pentru a putea fi pe intelesul tuturor pentru ca astfel acest termen sa poata fi folosit si de nespecialisti in comparatie cu definitia din dictionarul de specialitate unde acest termen are o explicatie mult mai amanuntita cuprinzand doua sensuri.

adventiv ( lat. adventtus = adventiv)- care se diferentiaza intamplator pe locuri neobisnuite; exemplu: mugurii adventivi care se dezvolta pe radacini, frunze, pe tulpini ranite, din calus, radacini adventive care se dezvolta pe alte organe decat pe radacini (frunze, noduri).

adventiv, -a - 1. (Bot.; despre plante) Originar din alte tari sau continente si care s-a raspan-dit fara a fi cultivat. (In sintagmele) Radacina adventiva = radacina care se dezvolta pe diferite parti ale plantei. Mugure adventiv = mugure care se dezvolta din tesuturi. 2. (Geol.; in sintagma) Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are alta deschizatura decat craterul principal.

DEX-ul ofera in plus fata de definitia din cel special si definitia care se foloseste in domeniul geografic.

aerenchim (gr. aer = aer, engchyma = efuzie, raspandire) - tesut parenchimatic prevazut cu spatii mari intercelulare, pline cu aer, prezent indeosebi la plantele acvatice submarine sau natante.

Acest termen nu este explicat in DEX.

aerob (gr. aer =aer; bios = viata) - organism care poate trai numai in prezenta oxigenului molecular; a. facultativ - organism anaerob care poate trai o anumita perioada si in prezenta oxigenului atmosferic; a. obligator - organism care nu poate trai in absenta oxigenului atmosferic.

aerob, - a - (Despre microorganisme) Care nu poate trai fara oxigen.

Definitia din DEX este foarte clar explicata prin cuvinte care pot fi intelese de toti, in raport cu definitia din dictionarul special unde in plus de definitia propriu-zisa se prezinta si o distinctie suplimentara facultativ/obligatoriu.

aeroplancton (gr.aer =aer; planktos = care cutreira)- sin. anemoplancton - totalitatea organismelor vii care plutesc in aerul atmosferic.

aeroplancton - Plancton care traieste in atmosfera.

Cele doua tipuri de definitii ale acestui cuvant sunt in mare masura apropiate.

aferent (lat. affere = a duce) - sin. centripet - sensul in care se conduce influxul nervos, sangele s.a. dinspre extremitatile unui corp sau ale unui organ catre centrul acestuia. Termenul se aplica, de obicei nervilor sau vaselor de sange.

aferent, - a - 1. Care este in legatura cu ceva, care depinde de ceva sau decurge din ceva. 2. (Jur.) Care se cuvine sau revine cuiva. 3. (Anat.; in sintagmele) Vase aferente = vase care se varsa in altele sau patrund intr-un organ. Nervi aferenti = nervi care transmit excitatiile periferice centrilor nervosi.

DEX-ul ofera explicatii in plus ale acestui termen (in limbajul curent si in terminologia juridica) fata de dictionarul special unde acesta este explicat din punctul de vedere al unor manifestari care au loc in interiorul corpului.

afide - grup de insecte cunoscut sub denumirea populara de paduchi de frunze, care face parte din ord. Homoptera. Populatiile lor se caracterizeaza printr-un mare numar de indivizi care se inmultesc atat sexuat, cat si partogenetic. Majoritatea speciilor sunt daunatoare agriculturii.

afid, - e - (La pl.) Subordin de insecte homoptere cuprinzand paduchii de plante mici, cu forme aripate si nearipate ; (si la sg.) insecta care face parte din acest subordin.

Dictionarul special ofera informatii mult mai precise ale acestui termen referindu-se si la ordinul din care acesta face parte dar grupul de insecte astfel denumiti si ce rol au ele in mediul inconjurator. DEX-ul da o doar o explicatie concisa a termenului si descrie de asemenea mediul in care sunt intalnite insectele numite afide.

agament (gr. a = fara; gametes = sot)- celula germinativa specializata care poate genera un nou individ fara fecundatie prealabila. Poate fi format prin meioza, dand nastere unui organism haploid sau prin mitoza, dand nastere unui organism identic genetic cu forma initiala.

Acest termen nu este explicat in DEX.

agamogonie (gr. a = fara; gamos = casatorie; gamos = urmas) - formare a unui individ dintr-o singura celula nefecundata, prin simpla fuziune, inmugurire sau fuziune multipla. Spre deosebire de alte tipuri de reproducere asexuata ea implica participarea unor celule specializate ( agameti).

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

agamont (gr. a = fara; gamos = casatorie) - organismele care se reproduc asexuat

Acest termen nu este explicat in DEX..

agamospermie (gr. a =fara; gamos = casatorie; sperma = samanta) - forma de apomixie.

Acest termen nu este explicat in DEX.

agar (mal. agar = alga marina) - extract obtinut din unele specii de alge rosii, utilizat ca agent de solidificare a mediilor de cultura in microbiologie, in industria alimentara , farmaceutica si cosmetica. Agarul nutritiv este un bulion din extras de vita sau de sange, solidificat cu agar, folosit pentru cultivarea bacteriilor, a ciupercilor si a unor alge.

agar - Substanta gelatinoasa extrasa din unele alge marine, care se intrebuinteaza in medi-cina, in bacteriologie, in industria alimentara, textila etc.; geloza.

DEX-ul ofera o definitie bine structurata in care explica sensul termenilor si in ce domeniu este folosit. Dictionarul special explica mult mai amanuntit extractul numit astfel utilizat in industria alimentara farmaceutica si cosmetica.

aglutinine (lat. ad = spre; glutinare = alipire ) - substante sau anticorpi specifici care determina aglutinarea.

Acest termen nu este explicat in DEX.

albinism ( lat. albus = alb) - 1. tulburare a metabolismului a aminoacizilor, conditionata de o deficienta a tirozinazei, enzima care intervine in melancolite. In consecinta, parul este nepig-mentat, pielea are o culoare roz, irisul este translucid, iar pupilele sunt rosii. Se cunosc cel putin trei forme de albinism la om: a. complet, cu transmiterea recisiva autozomala; a. incomplet, transmis dominant autozomal, a. ocular, transmis recesiv lagat de sex; 2. deficienta a cromoplastelor plantelor.

albinism - Anomalie congenitala care consta in lipsa totala sau partiala de pigmenti in celulele inferioare ale pielii, manifestata prin culoarea albicioasa a pielii si a parului si uneori prin culoarea rosiatica a irisului. Insuficienta de materii colorante la plante, manifestata prin decolorarea totala sau partiala a frunzelor.

Definitia din dictionarul de specialitate este mult mai precisa cu termeni strict specializati (aminoacizi, tirozinazi, autozomal, etc.).

albumen (lat. albumen = albusul oului) - sin. endosperm - component al semintelor de la Angiospermae, format dintr-un parenchim in care sunt depozitate substante nutritive utilizate de embrion dupa germinarea semintei.

albumen - Tesut vegetal din semintele unor plante, in care se depoziteaza substantele nutri-tive de rezerva si care serveste embrionul ca hrana in timpul germinatiei.

Dictionarul special ofera in plus fata de celalalt dictionar explicatia cu privire la clasa din care acest tesut face parte.

albumina - proteina globulara solubila in apa, dar care coaguleaza prin incalzire, devenind insolubila. Albuminele sunt prezente in albusul de ou, in sange, in lapte si in plante. Albumi-nele serice, care reprezinta circa 55% din proteinele aflate in plasma sangvina, contribuie la reglarea presiunii osmotice si, prin urmare, a volumului plasmei. De asemenea, ele leaga si transporta acizi grasi. Una dintre proteinele din lapte este alactablumina.

albumina - Substanta organica din grupul proteinelor, solubila in apa, coagulabila prin incalzire si precipitabila la actiunea acizilor anorganici, care intra in compozitia albusului de ou, a sangelui si a altor lichide organice.

DEX-ul explica acest termen printr-un vocabular adecvat tuturor in comparatie cu dictionarul special in care acest termen este explicat mult mai precis si prin cuvinte de stricta specialitate (globular, senic, osmotic).

alburn (lat. alburnum = alburn, lemn alb, lemn moale) - lemn secundar extern intr-o tulpina lemnoasa de culoarea alba sau galbuie, care mai contine inca celule vii si care se observa numai in sectiunea transversala . Dupa un anumit timp alburnul se transforma in duramen.

alburn - Totalitatea straturilor tinere situate intre scoarta si inima trunchiului unui copac, prin care trec apa si sarurile minerale; albet, albulet.

Definitiile din cele doua tipuri de dictionare sunt diferite: in dictionarul special definitia are un limbaj foarte elevat care nu poate fi descifrat de toti cei care doresc sa utilizeze acest dictionar si astfel sa puna in practica ceia ce au inteles din teorie, in comparatie cu DEX-ul care explica acest termen intr-un limbaj comun tuturor vorbitorilor de limba romana.

aldosteron - hormon steroid sintetizat de zona glomerulara a glandei corticosuprarenale; este cel mai important mineralocorticoid, cu un rol major in reglarea secretiei electrolitilor.

aldosteron - Hormon cu structura steroida, asemanatoare corticosteronului, extras din glanda suprarenala.

Definitii cu ajutorul unor termeni specializati in ambele dictionare, mai detaliate cea din dictionarul de biologie.

alela - (gr. allelon = dintr-una in alta; morphe = forma) - fiecare din formele sub care poate exista o gena de pe un locus dat, aparuta prin mutatie si indeplinind aceeasi functie. Cele doua alele, de pe cei doi cromozomi homologi, pot fi identice si individul este homozigot sau diferite si el este heterozigot. Prin cele doua sau mai multe mutatii ale aceleiasi gene, se formeaza o serie de alele multiple (polialelie, alelomorfism multiplu); a. bivalenta - care poarta o dubla informatie genetica; a.letala - gena mutanta care determina moartea organismului daca se manifesta in fenotip. Majoritatea genelor latale sunt recesive (de ex. anemia falciforma este provocata de o gena letala recesiva care determina formarea de hemoglobina anormala ineficienta); a. monovalenta - care poarta o singura informatie genetica; a. pleiotropa - alela care are mai mult de un singur efect asupra organismului. De exemplu, alela care determina forma distrorsionala a eritrocitelor in anemia falciforma, determina si ruperea usoara a globulelor, ceea ce are ca efect aparitia anemiei; a. recesiva - alela care se exprima in fonotip, atunci cand in celulele unui organism sunt prezente doua alele diferite. Caracterul controlat de alela recesiva se manifesta doar atunci cand intr-un organism sunt prezente doua asemenea alele, adica in situatia de dubla recesivitate.

alela - (Biol.) Gena de un anumit tip de pe acelasi cromozom.

Diferentele intre cele doua definitii sunt vizibile: definitia din DEX este adecvata fiecarui vorbitor de limba romana in timp ce celalalt definitie este foarte elevata cu un limbaj special accesibil doar specialistilor in acest domeniu. Dictionarul specializat ofera de asemenea si o clasificare a mutatiilor care se produc in cazul genei respective.

alge (lat. Alga = buruiana de mare) - grup de organisme simple, neinrudite intre ele, care contin clorofila (deci pot realiza fotosinteza), traiesc in mediul acvatic sau in locuri umede din mediul terestru. Pot fi unicelulare sau pluricelulare (filamentoase, lamelare sau in forma de panglica). Initial, au fost considerate plante, dar in prezent sunt incluse in regnul Protoctista, si sunt grupate in filumuri diferite, in functie de compozitia peretilor celulari, de natura subs-tantelor nutritive de rezerva si de pigmentii fotosintetizanti (ficocianina, ficoeritrina, fucoxon-tina) prezenti alaturi de clorofila. Principalele grupe de alge sunt: verzi (Chlorophyta), brune (Phaeophyta), rosii (Rhodophyta), diatomeele (Bacillariophyta). Organismele denumite algele albastre- verzi (Cyanophyta, Cyanobacteria) sunt incadrate alaturi de bactrii in regnul Mone-ra.

alga - (La pl.) Plante inferioare caracterizate prin prezenta clorofilei si raspandite in ape dulci, sarate si pe uscat; (si la sg.) planta din acest grup.

DEX-ul ofera o definitie foarte concisa utilizand un limbaj foarte simplu in care explica cum pot fi recunoscute plantele respective si unde se gasesc; in dictionarul specializat se ofera mai multe clasificari ale organismelor numite generic alge.

alogam (gr. allos = altul; gamos = casatorie) - despre un individ care se reproduce prin alogamie.

alogam, -a - 1. Planta a carei fecundare se face cu polen provenit de la alta planta din aceeasi specie. 2. Referitor la alogamie, in legatura cu alogamia.

Definitiile sunt diferite in functie de dictionarul specializat termenul e definit cu referire la "indivizi", in DEX cu referire la "plante"; DEX-ul semnaleaza doua sensuri ale cuvantului respectiv.

alogamie (gr. allos = altul; gamos = casatorie) - incrucisare intre indivizi genetic deosebiti, un mascul si o femela (un organism care produce gametii feminini). Sunt alogame numeroase specii de plante - porumb, ceapa, morcov, precum si cele mai multe specii animale.

alogamie - Fecundare a unei plante cu polen provenit de la alte plante din aceeasi specie.

Definitie mai amanuntita in primul caz (se face referire si la animale si la plante) DEX - referire doar la plante.

altoi - portiune relativ mica de tesut de la o planta care este unita cu un alt tesut, apar-tinand aceluiasi individ sau unui individ diferit, ulterior crestere a tesuturilor ducand la fuzionarea lor.

altoi 1 - Ramura mica detasata dintr-o planta-mama, folosind la altoire. Planta altoita. Planta cultivata pentru a servi la altoire.

altoi 2. - 1. A introduce o ramura a unei plante in tesutul alteia, stabilind astfel un contact intre tesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite insusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva.

DEX-ul ofera doua definitii una pentru substantiv alta pentru verbe. Definitiile substantivelor din cele doua dictionare sunt relativ apropiate.

altoire - grefarea unui butas, numit altoi, cu calitati economice superioare, pe o planta inradacinata, numita portaltoi. Dupa ce tesuturile de contact se racordeaza unele la altele prin intermediul calusului, altoiul portaltoi. Se cunosc mai multe tipuri de altoire: prin apropiere (alipire); cu ramuri detasate; prin copulatie; prin despicatura; sub scoarta; cu un mugur detasat (oculatie).

altoire - Actiunea de a altoi ; altoit; altoiala.

DEX-ul explica doar actiunea care se realizeaza. Dictionarul special se refera si la procesul de altoire propriu-zis, oferind si informatii cu privire la cate tipuri de altoire se pot realiza.

alveola (lat. alveola, alveolatus = alveola) - 1. sac aerifer de dimensiuni mici din plamanii reptilelor si a mamiferelor, situat la capatul unei bronhiole. Delimitate de o membrana foarte subtire, alveolele sunt irigate de numeroase capilare sangvine; reprezinta nivelul la care au loc schimburile de gaze respiratorii (dioxid de carbon si oxigen); 2. cavitate in oasele maxilare in care se implanteaza radacinile dintilor, fixandu-se prin intermediul membranei periodontale; 3. gropita sau scobitura mica, dispusa pe di-ferite organe ( ex. seminte alveolate, recepotacul alveolat, necatarina alveolata).   

alveola - 1. Fiecare dintre cavitatile sferice de dimensiuni mici, situate in oasele maxilarelor, in care sunt infipti dinti. 2. Fiecare dintre cavitatile sferice de dimensiuni microscopice situate la extremitatea unei bronhiole. 3. Celula a fagurelui. 4. (In sintagma) Alveola eolina = mica excavatie in rocile regiunilor de desert, rezultata din actiunea vantului.

Cele doua definitii sunt diferite in explicatia acestui termen: dictionarul special ofera informatii cu privire doar la domeniul respectiv (biologie), in comparatie cu DEX-ul care se refera la utilizarea acestui termen si in alte domenii stiintifice.

amber ( arab. ambar = chihlimbar) - 1. mutatie caracterizata printr-o terminare prematura a lantului polepetidic. Este rezultatul unei singure substitutii de baze, care transforma in codon cu sens in codonul UAG; 2. nume dat codonului UAG, unul din codonii non-sens.

Acest termen nu este explicat in DEX.

ameioza ( gr.a = fara; meio = putin; osis = conditie) - inlocuire a meiozei printr-o diviziune care nu asigura reducerea numarului de cromozomi si, implicit, nici formarea gametilor haploizi.

Acest termen nu este explicat in DEX.

ament (lat. amentum = ament, matisor) - inflorescenta racemoasa alcatuita din flori sesile, unisexuale, inserate pe o axa flexibila la subsoara bracteilor.

ament - I nflorescenta a unor arbori sau arbusti, formata din flori foarte mici unisexuate, insirate de-a lungul unui as si care atarna ca un ciucure; matisor, mat.

Aceste doua definitii sunt aproximativ identice. Ultima parte a definitiei din DEX este mult mai accesibila prin indicarea unor sinonime uzuale.

amfibieni (gr. amphibios = care traiesc in ambele medii) - sin. Batracieni - grup de animale vertebrate care traieste atat in mediu acvatic, cat si in cel terestru ( aici se incadreaza Anurele si Urodelele).

amfibian, amfibieni - Batracian.

DEX-ul ofera un singur cuvant pentru acest termen care denumeste clasa din care face parte si dictionarul specializat ofera in plus si explicatia unde acesta traieste.

aminoacid - compus organic care contine un grup amino (NH2), un grup carboxil (O = C-OH), un atom de hidrogen si un radical care confera specificitate. Aminoacizii sunt constituentii fundamentali ai materiei vii. Prin combinarea lor se formeaza proteinele; majoritatea lor este alcatuita din 20 de aminoacizi. Cei mai importanti sunt: valina, leu-cina, fenilalanina, treonina, arginina, histidina.

aminoacid - Substanta specifica materiei vii, care se caracterizeaza prin prezenta in aceeasi molecula a unei functii acide si a unei functii bazice si care intra in compozitia proteinelor.

Definitia din dictionarul specializat este explicata prin termeni specializati, in comparatie cu celalalt dictionar care explica acest termen specificand doar ca denumeste o substanta a materiei vii, cu anumite functii.

amitoza (gr. a = fara; mitos = filament) - sin. diviziune amitotica , diviziune directa - tip de diviziune celulara caracterizata prin fragmentarea nucleului si apoi a citoplasmei in doua sau mai multe parti. Este o modalitate de inlocuire rapida a celulelor din anumite tesuturi (de ex. ficat, epiteliu uterin, cartilagii) si a un mod de diviziune tipica pentru organismele unicelulare.

amitoza - Diviziune directa a celulelor prin strangulare, inmugurire etc., fara aparitia cromozomilor; sciziparitate .

Dictionarul general explica acest termen foarte concis, intr-un limbaj adecvat in care apar si termeni specializati (cromozomi, sciziparitate) prin care noi ceilalti care nu suntem specializati in domeniul biologiei si al celorlalte domenii care sunt aferente acestei stiinte sa descifreze mesajul transmis de specialisti. Dictionarul special explica acest termen foarte amanuntit indicandu-se si sinonime si detaliindu-se in ce consta diviziunea celulara numita astfel.

amniote (gr. amnios = membrana a fatului) - grup de vertebrate al caror embrion este inclus in intregime intr-un sac cu lichid, amniosul. Aparitia amniosului in decursul evolutiei a furnizat embrionului mediul lichid necesar dezvoltarii sale. In categoria animalelor amniote intra reptilele, pasarile si mamiferele.

amniot, -a - 1. Care are amnios si alantoida. 2. (La pl.) Grup de vertebrate al caror embrion are amnios si alantoida; (si la sg.) animal care face parte din acest grup.

DEX-ul ofera doua explicatii ale acestui termen pentru a fi astfel cat mai bine receptat de vorbitorii comuni ai limbi romane in corelatie cu cel specializat.

ameoba (gr. amoebe = schimbatoare) - organism unicelular si uninucleat lipsit de membrana celulara, cu o forma permanent schimbatoare, capabil de a emite prelungiri protoplasmatice contractile, numite pseudopode.

Acest termen nu este explicat in DEX.

anabioza (gr. ana = inapoi; bios = nastere) - reluarea normala a functiilor vitale de catre un organism care aparent este mort, datorita reducerii la maximum a functiilor sale, cauzate de actiunea inhibitorie a unor factori ai mediului extern.

anabioza - Reducerea a activitati vitale la unele organisme din pricina conditiilor neprielnice de viata.

Intre cele doua tipuri de definitie sunt diferente importante in functia de distinctia reluare normala/ reducere a functiilor vitale.

anabolism (gr. ana = inapoi; bile = schimbare) - totalitatea proceselor biochimice si fiziologice care au loc in organismele vii si care duc la sinteza de noi substante organice specifice cu rol plastic si energetic.

anabolism - Faza a metabolismului in care materiile introduse in organism sunt transformate in substante proprii acestuia, asimilatie.

Definitia din dictionarul specializat este diferita in comparatie cu cea din dictionarul general care explica acest termen printr-o faza a metabolismului, in comparatie cu totalitatea proceselor din dictionarul special

anaerob (gr. ana = inapoi; aer = aer; bios = viata) - organismele care pot trai in lipsa oxigenului liber; a. facultativ - care poate trai o perioada oarecare in lipsa oxigenului liber; a. obligator - care traieste permanent in medii lipsite de oxigenul liber.

anaerob, -a - (Despre organisme) Care este capabil sa traiasca intr-un mediu lipsit de oxigen; anaerobiotic.

DEX-ul explica acest termen foarte concis si intr-un limbaj comun cu exceptia ultimului cuvant. Dictionarul de specialitate imediat dupa explicarea acestei notiuni, ne ofera de asemenea si o clasificarea.

anaerobioza (gr. ana = inapoi; bios = viata) - forma de viata a organismelor care traiesc in absenta oxigenului liber.

anaerobioza - Format de viata a unor microorganisme anaerobe; anoxibioza.

Mai accesibila este definitia din dictionarul specializat.

anafaza (gr. ana = inapoi; phasis = faza) - faza a diviziunii celulare cariochinetice in care cromozomii (jumatati in cea mitotica sau intregi in cea meiotica) migreaza pe firele fusului celular spre cei doi poli ai.

anafaza - (Biol.) A treia faza a diviziuni celulare prin mitoza.

Detalii mai numeroase in dictionarul de specialitate: diviziune celulara cariochinetice, etc.

analog (gr. analogia = potrivire, asemanare) - organe de origine diferita care indeplinesc aceeasi functie (exemplu: aripile fluturilor si cele ale pasarilor sunt organe analoage; spinii de origine foliara de la salcam si dracvila sunt analogi cu cei caulinari de la trandafir si porumbar; carceii de natura caulinara de la vita de vie sunt analogi cu carceii folinari de la mazare).

analog - Asemanator; corespondent.

Dictionarul de specialitate explica acest termen cu referire stricta la domeniul biologiei fata de dictionarul general.

anamniote (gr. ana =fara; amnion = membrana fatului) - vertebrate al caror embrion este lipsit de amnios (ex. ciclostomii, pestii, amfibienii).

anamniote - Vertebrate al caror embrion nu are amnios si alantoida.

Cele doua definitii ale acestui termen sunt aproximativ identice si contin termeni de stricta specialitate.

androgen (gr. andros = barbat; genos = urmas) - 1. tesut sau organ producator de hormoni masculini; 2. hormonii elaborati de glandele sexuale masculine; 3. ramura anteridiala formata din pedunctulul oogonial.

androgen, -a - Care se refera la caracterele sexuale masculine, care provoaca in organism modificari cu caracter masculinizat.

In dictionarul de specialitate sunt trei sensuri, unul singur in DEX.

androgeneza (gr. andros = barbat; genesis = nastere) - sin. patrogeneza - dezvoltarea unui organism care contine numai genomul patern.

Acest termen nu este explicat in DEX.

andromonoic (gr. aner, andros = barbat; monos = singur; oikos =casa) - specie de planta care prezinta atat flori masculine, cat si hermafrodit pe acelasi individ.

Acest termen nu este explicat in DEX.

androsterilitate (gr. andros = barbat; lat. sterilitas = sterilitate) - sterilitate masculina

determinata de absenta gametilor sau de formarea unora nefunctionali. Termenul ca atare este folosit indeosebi in genetica vegetala. Sunt androsterile plantele care produc polen steril sau cu capacitatea slaba de germinare (intre 0,5 - 5%). Androsterilitatea este determinata de atrofierea sau absenta androceului; incapacitatea polenului de a germina pe stigmat; consangvinizare; poliploidie. Se deosebesc doua forme de androsterilitate: a. citoplasmatica (citosterilitate) - determinata de gene localizate in citoplasma; a. nucleara - cand blocarea microsporogenezei este conditionata de gene nucleare recesive.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

androsteron - unul dintre cei mai importanti hormoni androgeni secretati de cortico-suprarenala.

androsteron - Hormon sexual masculin prezent in urina, care are o activitate mai slaba decat a testosteronului.

Cele doua definitii sunt diferite exista cateva diferente intre hormoni androgeni/ hormon sexual.

anizogame - (gr. anisos = inegal; gametes = sot) - organisme care formeaza doua tipuri de gameti (micro- si macrogameti).

Acest termen nu este explicat in DEX.

antena - (lat. antheros = inainte) - 1. setele de la orificiul veziculelor, prezente la planta carnivora Utricularia; 2. articolele specializate de pe regiunea cefalica a unor Artropode.

antena - 1. Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit in radiocomunicari). Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena receptie situata in interiorul incaperii in care se afla radioul sau televizorul. Antena incorporata = antena inclusa in caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din panzele unei corabii. 4. Sursa de informatie.

Dictionarul general explica toate sensurile ale acestui termen indiferent din ce domeniu face parte in comparatie cu dictionarul de biologie care explica acest termen doar din punctul de vedere al specializarii lui semantice.

antera (gr. antheros = inflorit) - partea fertila a staminei situata la exteritatea superioara a filamentului. Este alcatuita din doua perechi de saci polinici; o pereche de saci alcatuieste o loja. Cele doua loji ale unei antene sunt separate printr-un tesut steril numit conectiv. A.Dupa modul de fixare pe filament (conectiv) poate fi: a. apicifixa - fixat apical (ex. la Pirola rotundifolia); a. bazifixa - fixat bazal (ex. la Ornithogalum sp, Tupila sp.); a. dorsifixa - fixat dorsal (ex. la Lilium sp., Allium sativum); a. mobila - care isi schimba pozitia (ex. la Lilium sp., Tupila sp.); a. sesila - lipsita de filament (ex. la Viola sp.);.B. Dupa morfologia externa, ele pot fi: a. apendiculata - de forma unor apendice (ex. la Viola sp.); a. biaristata - ca doua ariste (ex. la Inula sp.); a. birostrata - cu doua prelungiri (ex. la vaccinium vitis-idaea); a. conata - cu fimamente concrescute (ex. la Impatiens sp.); a. cristata - prevazuta cu creste (ex. la Calluna vulgaris); a. meandriforma - sub forma de meandre (ex. la Cucurbita sp.).C. Dupa dispozitiile lor pe filament: a. extorse - cand anterele privesc spre exterior (ex. la Iris sp.); a. intorse - cand cele doua loji privesc spre interiorul florii (ex. la Asteraceae).

antera - Mica umflatura in varful staminelor, in care se afla polenul.

DEX-ul explica acest termen foarte concis, dictionarul de biologie explica acest termen printr-un limbaj vast continand multi termeni specializati; este oferita de asemenea o clasificare a tipurilor de antere.

anteridie (gr.antheros = inflorit) - gametangele masculin in care se formeaza ante-roizii, caracteristic briofitelor si pteridofitelor.

anteridie - Organ de inmultire a unor plante (alge, muschi s. a), in care iau nastere celulele sexuate masculine; gametangiu barbatesc.

Explicatia din dictionarul general este mai generala.

anteridiofor (gr. antheros = inflorit; phoros = purtator) - organ sub forma unei um-brelute care poarta gametangii masculini (anteridiile) de la unele briofite (hepatice eutalice - ex M archantia polymorpha).

Acest termen nu este explicat in DEX.

anterozoid (gr. anthos = floare; zoon = animal; eidos = forma) - gametul masculin mobil prezent la unele alge, briofite, pteridofite.

anterozoid - Celula sexuala masculina a unor plante formata in anteridie.

DEX-ul explica acest termen intr-un mod mai concis in paralel cu definitia din dictionarul special explicata intr-un limbaj academic care nu poate fi descifrat de toti. Termeni mai specializati in prima definitie, unul in a doua.

anteza (gr. anthesis = inflorire) - perioada de inflorire in care mugurii florali se deschid pentru a asigura polenizarea. Cuprinde urmatoarele procese partiale: inductia florala, in care are loc transformarea varfului vegetativ in primoridiul mugurului floral, formarea mugurului floral prin cresterea si diferentierea primordiilor florale (prin activitatea unor gene, numite gene florale); formarea polenului si a ovulului; deschide-rea florilor

Acest termen nu este explicat in DEX..

antibiotice (gr. anti = impotriva; bios = viata) - substante produse de microorganisme, in special de mucegaiuri, care distrug sau inhiba dezvoltarea altor microorganisme, in special ciuperci si bacterii patogene. Printre antibioticele folosite in mod curent se numara penicilina, streptomicina si tetraciclinele. Sunt utilizate in tratamentul diferitelor boli infectioase, insa tind sa slabeasca mecanismele naturale de aparare ale organismului si pot provoca alergii. Utilizarea lor excesiva poate duce la aparitia unor tulpini de microorganisme rezistente la antibiotice.

antibiotic, -a - 1. Substanta organica solubila, produsa de unele microorganisme animale si vegetale, care are capacitatea de a distruge anumiti microbi sau de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizeaza in tratamentul bolilor infectioase. 2. Care tine de un antibiotic (1), care se face cu antibiotice .

Definitii detaliate in ambele cazuri, in DEX sunt doua sensuri.

anticoagulant (gr. anti = contra; lat. coagulare = cheag) - substanta care impiedica coagularea sangelui (ex. un coagulant natural este heparina, folosita in tratamentul trombozei si a emboliei, iar ca anticoagulant sintetic amintim warfarina).

anticoagulant, -a - (Medicament) care impiedica coagularea.

DEX-ul explica acest termen foarte concis dar in acelasi timp accesibil, in comparatie cu dictionarul de biologie care explica acest termen printr-un limbaj mai specializat, se face diferenta intre coagulante naturale si sintetice.

anticodon - secventa de trei nucleotide din ARN de transport sau solubil (ARN-t sau ARN-s) complementare codonului. Macromolecula de ARN-t este constituita din trei regiuni, una din ele, regiunea a (de curbare), conferindu-i specificitate; prin intermediul acestuia reactioneaza specific cu un codon din ARN-mesager (ARN-m) asigurandu-i astfel plasarea corecta a aminoacidului atasat la capatul liber in lantul polipeltidic.

Acest termen nu este explicat in DEX.

antimetabolit (gr. anti = contra; metabole = schimbare) - substanta care tulbura sau blocheazaun proces metabolic.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

antimitotic (gr. anti = contra; mitos = filament) - agent care blocheza mitoza. Agentii antimitotici au fost impartiti in trei grupe: mitoclastici - care dezorganizeaza fusul celular (ex. colchina); mitiodepresivi - care inhiba intrarea nucleilor in profaza (ex. antipirina, izoniazida); radiomimetici - care depolimerizeaza ADN-ul sau blocheaza sinteza lui (ex. iperita, trietilenmelamina).

antimitotic,-a - (Medicament) utilizat in tratamentul unor forme de cancer.

Explicatia din dictionarul general este foarte clara in comparatie cu cea din dictionarul specializat, intesata de termeni specializati ( profaza, depolimerizeaza ).   

antocian (gr. anthos = floare; kyanos =albastru inchis) - pigment de natura glicozidica, ce da culoarea rosie-albastra a florilor, fructelor sau frunzelor; exemplu: 1. cianidina, de culoare purpurie-visinie; 2. delfinidina, de culoare mov-albastra din florile de nemtisor (Delphinium consolida); 3. pelargonidina, de culoare roz-rosie, rosu aprins, rosu-portocaliu, se gaseste in florile de muscata (Pelargonium zonale).

antocian - Pigment din sucul plantelor care da florilor, fructelor si frunzelor culoarea rosie, albastra sau violeta.

Pana la un punct, definitiile se aseamana, este mult mai ampla prima definitie.

antropogeneza (gr. anthropos = om; genesis = nastere) - aparitia si evolutia omului.

antopogeneza - Procesul aparitiei si dezvoltarii omului, a speciei umane; antropogenetic.

Cele doua definitii sunt asemanatoare si accesibile.

antropologie (gr. anthropos = om; logos = stiinta) - stiinta care studiaza omul ca fenomen biologic si social.

antropologie - Stiinta care se ocupa cu studiul originii, evolutiei si variabilitatii biologice a omului, in corelatie cu conditiile naturale si social-culturale.

Definitia din DEX este mai detaliata.

anucleat (gr. a= fara; lat. nucleu = nucleu, sambure) - celule lipsite de nucleu (ex. eri- trocitele mature)

Acest termen nu este explicat in DEX.

anus - deschiderea terminala a tubului digestiv la majoritatea animalelor.

anus - Orificiu terminal al intestinului gros, care comunica cu exteriorul.

Intre cele doua definitii sunt diferente din punct de vedere al explicatiilor: deschidere/orificiu; tub digestiv/ intestin gros.

apendice (lat. appendix = adaus, coada) - 1. filament staminal cu doi apendici bazali (ex. Allium cepa) sau apicali ( ex. Allium rotundum); 2. mici proeminente laterale pe dintii peristomiului intern la unele specii de briofite (ex. la Bryaceae); a. biramati - tip de apendici caracteristici artropodelor din subfilumul Crustacea. Segmentul bazal, numit protopodit, se bifurca in doua ramuri, una interna, endopolit, si alta externa, exopodit; a. ileocecal (vermiform) - prelungirea cecului. La om, este un organ vestigial, care contine tesut limfatic si nu este implicat in procesul de digestie; a. uniramati - apendici alcatuiti dintr-o serie de segmente neramificate si sunt caracteristici pentru insecte.

apendice - 1. Mica prelungire a tubului intestinal, in partea de jos a cecului. 2. Parte secundara a unui obiect, care se prezinta ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexa, supliment la o publicatie. 4. Element fonic suplimentar care insoteste articulatia unui sunet.

Definitia din dictionarul special este mult mai elaborata explicata ; se refera strict la domeniul biologic. Acest dictionar prezinta de asemenea si tipurile de apendice care se intalnesc si cum pot fi recunoscute, DEX-ul explica acceptiile termenului in diferite domenii.

apical ( lat. apicalis = apical, terminal) - situat in varful organului (ex. celula apicala, crestere apicala, inflorescenta apicala).

apical, -a - 1.(Anat,. Med.) Care este situat la varful, la extremitatea unui organ. 2. (Despre consoane) Articulat prin apropierea varfului limbii de dinti, de alveole, de bolta palatului.

Definitia din DEX are in vedere doua sensuri; prima - da sensul din biologie.

apode (gr. a = fara; pous, podos = picior) - animale lipsite de picioare (ex. viermi, serpi).

apod, -a - (Despre unele animale) Lipsit de picioare.

Cele doua definitii sunt foarte asemanatoare.

apoenzima (gr. apo = fara; en = in; zyme = ferment) - componenta proteica care impreuna cu coenzima formeaza o enzima proteica activa.

Acest termen nu este explicat in DEX..

apofiza (gr. apo = din; phyzein = prelungire) - 1. parte terminala a solzului seminal de la conurile mature; 2. partea bazala mai subtiata a urnei de la briofite.

apofiza - 1. Proeminenta pe suprafata unui os. Apofiza vertebratelor. 2. Ramificatie de forma tubulara sau cilindrica a filoanelor, zacamintelor, corpurilor eruptive etc., care patrunde in rocile inconjuratoare. 3.(Arhit.) Mulura concava care marcheaza legatura dintre fusul unei coloane si baza ei.

DEX-ul ofera o informatie in plus deoarece acest termen se utilizeaza si in alt domeniu.

apomixie (gr. apo = fara; mixis = amestec) - reproducere prin intermediul celulelor asexuate sau sexuate nefecundate. Ea include poliembrionia, partenogeneza, apogamia si reproducerea vegetativa.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

apozitie (lat. ad = catre; ponere = a aseza) - crestere in grosime a peretelui celular prin depunerea succesiva de straturi noi.

apozitie - 1. Atribut care se afla pe aceeasi plan cu cuvantul determinat (de obicei de nominativ) 2. (Med.) Depunere de celuloza in membrana celulei.

DEX-ul ofera mai multe explicatii ale acestui termen in conformitate cu domeniul stiintific in care este intrebuintat acest termen.

artefact (lat. ars =inselaciune; factus = facut) - structuri noi care apar in preparatele microscopice, citohistologice, ca rezultat al unei prelucrari brutale.

artefact - Falsa imagine care apare in preparatele histologice din cauza unor procedee gresite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului).

Unele diferente: structuri noi/false imagini; prelucrari brutale/procedee gresite.

asexuat (gr. a = fara; lat. sexus = sex) - 1. fara organe sexuale; 2. tip de inmultire pe baza unor germeni asexuati (ex. sporii).

asexuat, -a - (Despre plante si animale) Care nu are caractere de apartenenta la unul dintre sexe. Reproducere asexuata = reproducere prin spori sau prin diviziune.

Dictionarul special ofera doua sensuri si DEX-ul unul.

asimilatie - utilizarea substantelor nutritive de catre organismele vii in procesele de crestere, dezvoltare si reproducere.

asimilatie - 1. (Fiziol.) Faza a metabolismului in care materiile nutritive introduse in organism sunt transformate in substante proprii acestuia. 2. (In sintagma) Asimilatie clorofiliana = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza (cu ajutorul luminii absorbite de clorofila) substantele organice din bioxidul de carbon si elibereaza oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influenta altuia , aflat in apropiere.

DEX -ul ofera o explicatie mult mai amanuntita decat cea din dictionarul special.

aster ( gr. aster = stea) - structura celulara constituita din centrosfera si un complex de formatiuni periferice - microtubuli cu aranjament radial, siruri de microtubuli, portiuni de membrana - care formeaza unul din polii celulei, in care converg fibrele fusului nuclear si spre care migreaza cromozomii in timpul diviziunilor celulare.

Acest termen nu este explicat in DEX.

atavism (lat. atavis = stramos) - sin. reversie - reaparitia la un descendent a unui caracter prezent la unul dintre ascendentii lui indepartati. Caracterele atavice sunt conditionate de mutatii recesive sau de gene complementare.

atavism - Aparitie la un descendent animal sau vegetal a unor particularitati (fizice sau psihice) proprii ascendentilor indepartati.

Prima definitie este mai ampla, este indicat si un sinonim.

autogamie (gr. autos = insusi; gamos = casatorie) - 1. autopolenizare, polenizarea cu polenul aceleiasi flori (ex.. are loc la florile hermafrodite homogame - grau, orz, bumbac, rosii); 2. proces sexual particular, intalnit la unele specii de Protozoare si Diatomee. La Paramaecium aurelia exista doi micronuclei diploizi si un macronucleu poliploid. In urma unei diviziuni meiotice rezulta 8 nuclei haploizi; 7 dintre ei degenereaza, iar unul singur se divide mitotic, formand doi nucleic haploizi, care fuzioneaza, gene-rand un nou micronuclei. In acelasi timp, macronucleul anterior s-a dezintegrat. Celula se imparte in doua rezultand doua celule fiice.

Acest termen nu este explicat in DEX.

autozom (gr. autos = insusi; soma = corp) - oricare dintre cromozomii unui organism cu exceptia celor de sex; a. compus, care are bratele homoloage atasate la acelasi centromer (cei obisnuiti cu bratele homoloage atasate la centrometri diferiti). Este rezultatul unei translocati.

autozom - (Biol.) Cromozom din celulele somatice.

DEX-ul ofera o definitie mai concisa cu celalalt dictionar care prezinta o definitie mult mai amanuntita si redata prin termeni de specialitate.

auxina (gr. auxein = a spori) - fitohormon izolat pentru prima data de F. W. Went (1928) si elucidat din punct de vedere chimic de catre F. Kogl (1934)care stabileste a fi acidul beta-indolil acetic, ce se acumuleaza in endosperm, coleptil, ovare si grauncioarele de polen.

auxina - Substanta hormonala vegetala care conditioneaza cresterea plantelor.

Definitia din dictionarul specializat este mult mai amanuntita.

auxotrof (gr. auxein = a creste; trophe = a se hrani) - organism (bacterii, alge, ciuperci) care trebuie sa-si asigure din mediul exterior factorii de crestere, care nu sunt necesari tipului salbatic (ex. o vitamina ca sursa a unei coenzime); bacteriile mutante cresc numai intr-un mediu suplimentat cu factorii de crestere specifici.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

axila (lat. axillaris = subsuoara) - unghiul superior (care priveste spre axa principala) format de axa secundara (ramura, frunza) cu axa principiala (tulpina).

axila - 1. (Anat.) Subsuoara. 2.Loc unde se impreuna ramura cu trunchiul unei plante sau frunzele cu ramura.

Sunt doua sensuri in DEX; in dictionarul specializat unul singur.

axon (gr. axon = axa) - prelungirea celulei nervoase (neuron) care conduce impulsurile nervoase de la corpul celulei spre periferie (celulifug)

axon - (Anat.) Prelungire neuronului.

Definitia din dictionarul special este mai amanuntita in comparatie cu cea din DEX.

azigoid (gr. a =fara; zygos = pereche;eidos = forma) - organism sau celula haploida.

Acest termen nu este explicat in DEX.

azigot ( gr. a = fara; zygos = pereche) - organism haploid rezultat pe cale partenogenetica.

Acest termen nu este inregistrat in DEX.

azonala (gr. a = fara; zone = brau) - raspandirea geografica a unei specii prin care ea nu ocupa proprie ci apare local in mai multe zone.

Acest termen nu este explicat in DEX.

azoospermie (gr. a = fara; zoon = fiinta; sperma = samanta) - absenta spermatozoizilor din sperma.

azoospermie - Absenta spermatozoizilor din sperma, care determina sterilitatea.

DEX-ul ofera in plus fata de dictionarul special o informatie referitoare la consecintele fenomenului respectiv.

BIBLIOGRAFIE

Balan Mihailovici, A.(2003) - Notiuni de terminologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti.

Barlea G., Barlea Roxana-Magdalena - Lexicul romanesc de origine franceza, Editura

Bibliotheca, Targoviste

Bidu-Vranceanu, A., Calarasu C.(1997) - Dictionar general de stiinte, Editura Stiintifica,

Bucuresti.

Bidu-Vranceanu, A.(1993) - Lectura dictionarelor, Editura Metropol, Bucuresti.

Bidu-Vranceanu, A.(2007) - Lexicul specializat in miscare. De la dictionare la texte, Editura

Universitatii din Bucuresti, Bucuresti.

Bidu-Vranceanu, A.(2000) - Lexic comun, lexic specializat, Editura

Universitatii din Bucuresti, Bucuresti.

Bidu-Vranceanu, A (2007) - Terminologie sau terminatii? Stadiul actual al cercetarilor,

Editura Universitatii din Bucuresti.