Tipologia umana in comediile lui Caragiale

Tipologia umana in comediile lui Caragiale

Caragiale e privit ca adevaratul intemeietor al teatrului de satira sociala. Este cel mai de seama autor dramatic a carui opera comica se bazeaza pe o traditie si o tehnica teatrala din timpuri vechi. Ca om de teatru stapanea intregul procedeu al paiateriilor antice. Elemente comune puternice leaga teatrul caragialian de mimusul latin. In comediile scriitorului se intalnesc trasaturi originale ale mimusului: inspiratia din realitatile vietii, caracterul violent al unor intamplari si personaje, lipsa sau diminuarea unei actiuni dramatice. I. Constantinescu in I. L. Caragiale si inceputurile teatrului european modern da exemplu comedia D-ale carnavalului : "Ca structura este un mimus; ea se deosebeste de celelalte comedii prin folosirea mai evidenta a unor procedee traditionale: qui-pro-quo-ul, masca, i lazzi, bastonada, pantomima, travestiul etc, precum si prin prezenta unor personaje foarte prezente in mimus: barbierul, stupidul, "femeia vesela", servitorul, cuplul comic, barbatul incornorat."[1]

De asemenea o inrudire exista intre teatrul comic al lui Caragiale si commedia dell'arte: natangul confuz poate fi Leonida sau Ipingescu, sluga sireata e Pristanda, sluga desfranata si nerecunoscatoare este Chiriac, batranul fanfaron e Leonida sau Dumitrache, senilii pot fi Leonida si Dandanache, femeia adultera este Veta sau Zoe.

O inraurire aparte asupra comediei caragialeene a avut-o traditia autohtona cu rol dominant in constituirea spiritului original al teatrului scriitorului. Cele mai vechi dovezi materiale - basoreliefuri sau statuete - legate de tipurile comice pe teritoriul Daciei, se refera la doua tipuri stravechi: parazitul si batranul comic, prezente in variante diferite pana la Alecsandri si Caragiale.

Personajele care populeaza lumea comediilor lui Caragiale sunt tipuri care sub pana dramaturgului devin exponente ale mentalitatii unei intregi clase sociale: tipul boierului de moda veche, bucuros de avere si privilegii, boiernasul lacom si ingamfat, femeia cocheta care incearca sa se integreze in moda occidentala. Nici unul din precursorii sai, nici macar Alecsandri, nu si-au putut ridica eroii la valoarea simbolica de "tipuri", cum s-au ridicat eroii lui Caragiale. Chiar daca s-au inspirat din realitate, inaintasii lui Caragiale n-au dat viata personajelor lor. Tipurile comediilor lui Caragiale sunt vii, pline de viata. Limbajul si comportamentul fiecarui personaj ii descrie caracterul. Fiecare cuvant si fiecare gest, chiar si exagerarile, sunt caracteristice pentru un anumit tip. Dramaturgul se inspira din insusi miezul realitatilor timpului sau, iar personajele create de el sunt imorale pentru ca reflecta imoralitatea vremii de atunci. Autorul a facut din personajele sale niste tipuri mixte, caci in afara de defectele general umane, ele mai cumuleaza si pe cele ale politicienilor timpului.

Intr-un studiu al sau, criticul Pompiliu Constantinescu grupa personajele lui Caragiale in cateva clase tipologice: tipul incornoratului - Dumitrache, Trahanache, Pampon, Cracanel, tipul primului amorez - Chiriac, Rica, Tipatescu, Nae Girimea, tipul cochetei si al adulterinei - Zita, Zoe, Veta, Didina Mazu, Mita Baston, tipul politic si al demagogului - Catavencu, Farfuridii, Branzovenescu, Dandanache, tipul cetateanului - conul Leonida, Cetateanul turmentat, tipul functionarului - Ipingescu, Pristanda, tipul confidentului - Efimita, tipul raisonneur-ului - Nae Ipingescu, Branzovenescu, tipul servitorului - Pristanda. Fiecare tip exprima o individualitate de neconfundat prin viziune sociala, psihologica si de limbaj. Imaginea omului nu este simplificata si nici redusa la o singura trasatura. In formula artistica a dramaturgului intra si preocuparea pentru omul social, pentru culoarea specifica locului si timpului, pentru particularitatile psihice si de limbaj. Fara sa urmareasca sa obtina efecte pitoresti, Caragiale s-a folosit in special de limbaj pentru definirea conditiei sociale a personajelor si a orizontului lor spiritual. Fiecare personaj dispune de un anumit lexic, sintaxa, locutiuni si ticuri verbale care il caracterizeaza si il face unic.

In studiul Comediile lui Caragiale in capitolul Tip si individ, Pompiliu Constantinescu arata ca "acele noua categorii tipologice, cu numeroase tipuri mixte, insumeaza indivizi complecsi, nu redusi numai la o singura axa, cu functii psihologice si tehnice variate, alternand in patru comedii, in care viziunea sociala, psihologica si de limbaj a fiecaruia exprima individualitati de necontestat; iar toti la un loc, tipuri si personaje, alcatuiesc un gen uman, rotindu-se, cu speciile lui diverse, pe axa unui adanc egoism si a unui inalterabil conformism, etic si social"[2]

S-a spus ca "opera comica a lui Caragiale ne apare ca un vast studiu asupra vanitatii" "Faptul poate sa se explice prin abordarea unei paturi sociale caracterizate printr-un straniu contrast intre umilitatea nivelului de viata si de cultura si sentimentul hipertrofiat al propriei demnitati."[3] Este vorba despre burghezia prospera din mahalaua Bucurestiului. Personajele caragialeene sunt copii de pe natura. La fel ca si modelele lor reale, eroii lui Caragiale sunt prizonierii multumirii de sine, a minciunii generale, a situatiilor din care nu vor sau nu pot sa iasa.

Jupan Dumitrache este reprezentantul micii burghezii, care, cu tot "constitutionalismul" sau, se desprinde cu greu de conditia negustorului de altadata. Apartine unei clase sociale avute si respectate, cu simtul onoarei colective si de aceea jignirile personale care i se aduc le simte ca ofense la adresa intregului colectiv: "Un ala un prapadit de amploiat, n-are chioara in punga si se tine dupa nevestele negustorilor, sa le sparga casele, domnule."[4] Tot din aceasta cauza Jupan Dumitrache se arata retinut la "Iunion": "eu de! negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine" . Simte ca au loc anumite schimbari sociale si economice si stie bine ca aceste schimbari sunt in favoarea clasei din care face parte. Impreuna cu Nae Ipingescu, citeste si comenteaza articolele din "Vocea patriotului nationale", chiar daca uneori lucrurile sunt scrise prea "adanc" pentru a fi intelese. Pe Rica Venturiano, autorul acestor articole, il considera demn de toata stima pentru ca ii combate pe "ciocoii" care "mananca din sudoarea poporului". Vorbeste despre popor cu toata sinceritatea , in nici un caz nu este demagog sau mincinos. Pe vremea aceea liberalismul intelegea prin popor mica burghezie, iar Jupan Dumitrache stia ca statul liberal era sustinut de clasa lui, adica de popor.

Mandria jupanului este "onoarea lui de familist". Aceasta devine pentru el, in timpul desfasurarii evenimentelor din comedie, o sursa de continua alarma. In noptile cand lipseste, fiind capitan in garda civica, il roaga pe Chiriac, omul sau de incredere, sa vegheze asupra cinstei casei sale. In Chiriac are incredere oarba si chiar si atunci cand inselaciunea este evidenta - scena finala in care gaseste legatura de gat a lui Chiriac pe perna Vetei - sotul inselat nu vrea sa creada nimic. Este convins de nevinovatia Vetei si de credinta lui Chiriac, pentru ca nu concepe ca lucrurile ar putea sta altfel.

Pe Jupan Dumitrache il mai cheama si Titirca - Inima - Rea. E artagos, aprig, primitiv uneori dar totusi nu e rau. Are si calitati si mai ales are sentimentul de familie. Pentru el a fi familist nu inseamna doar sa-si pazeasca cinstea, ci inseamna si purtarea buna a barbatului fata de sotie. Astfel Tircadau isi insulta si isi bate nevasta si de aceea pentru Jupan Dumitrache este un "mitocan care nu tine la onoarea lui de familist". Fata de sotia lui Veta si fata de cumnata Zita, este plin de atentii. La "Iunion" nu se arata gelos ca sa nu le "rusineze pe cucoane". Cand il descopera pe "bagabont˝ in camera Vetei, jupanul ii cere sotiei sa "treaca in alta odaie" tot pentru ca sa n-o "rusineze". Pe Zita, romantioasa lui cumnata nenorocoasa in casnicie, o protejeaza ca un frate mai mare. Pe Chiriac, pazitorul "onoarei˝ lui, vrea sa-l rasplateasca facandu-l partas la afacerea sa. Este un sef de clan si stapan absolut al casei sale si cu toate ca este naprasnic, credulitatea lui este induiosatoare, iar acest contrast il proiecteaza pe erou in spatiul comic.

Iluzia autoritatii o are si Trahanache, un alt incornorat, ridicol in ceea ce ar trebui sa fie superioritatea lui - prestigiul. Vanitatea Jupanului Dumitrache ne-a aparut ca automultumire, vanitatea lui Zaharia Trahanache inseamna ambitie. Prin varsta, temperament si comportare el exprima ideea de stabilitate. "Venerabilul neica Zaharia" se bucura de increderea tuturor celor ce il inconjoara. Sub aparenta moliciune, el ascunde o viclenie rudimentara. La santajul lui Catavencu, el pregateste un contrasantaj. Cand isi da seama ca nici Tipatescu si nici Zoe nu reusesc sa rezolve problema, ia toata lupta pe cont propriu, el fiind singurul care stie cum sa loveasca: sa-l prinda pe Catavencu "cu alta mai boacana˝ decat scrisoarea compromitatoare, ceea ce si reuseste caci isi procura polita plastografiata. Pentru scrisoarea plastografiata, Trahanache nu-l condamna pe Catavencu, deoarece considera ca a fost facuta din considerente politice: "Ei, nu! Daca ar fi numai una aia cu scrisoarea ta catre Zoitica, inteleg; sa zic: pentru politica - unde e in joc enteresul tarii, ca orice roman, a incercat omul, ca sa te forteze adica, pentru ca te stie ca tii la onoarea Zoitichii, ca prieten ce-mi esti - a facut plastografie"[6] Prin aparitia lui de batran inofensiv, Trahanache da impresia ca detesta inselaciunea si este incapabil sa o practice. Este insa un as al inselaciunii si considera ca orice manevra politica este binevenita, atata vreme cat o cere "enteresul" tarii. I se pare firesc sa falsifice listele de vot si ca atare declara scuzabile falsurile politice. Nu aceeasi ingaduinta o manifesta fata de falsurile care n-au caracter politic. Scrisoarea plastografiata este scuzabila pentru ca in conceptia lui Trahanache este permis orice in politica, dupa cum cer interesele. Polita plastografiata devine o arma de temut in mana lui Trahanache: "Ei, aveti putintica rabdare! (Scoate o hartie din buzunar si o desface - o polita). Asta tot pentru politica e? Girurile astea doua, cu care onorabilul d. Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru enteresul tarii?"

Statutul sau de om politic si cap al judetului trebuie mentinut si pentru aceasta, Trahanache recurge la abilitate si spirit diplomatic, dand dovada de o extraordinara capacitate de modelare a comportamentului dupa cum ii dicteaza ˝enteresul˝ sau ordinele "de la centru": "Noi votam pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul intreg pentru ca de la partidul intreg atarna binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru ." "Numele candidatului poate sa fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, dupa cum cer enteresurile partidului." "Enteresele partidului cer" ca Agamita Dandanache sa fie numit candidat. Chiar daca il intuieste repede pe Dandanache - "destept, dar mi se pare ca e cam siret" - il sustine dandu-i tot sprijinul:

"D-ta n-ai nici o grija, mergem la sigur, la noi opozitia nu incape suntem tari, stimabile tari Nu o sa ai majoritate, stimabile

Dandanache: Cum se poate? Sa nu te pomenesti cu vrun balotaz? ai? a mai patit-o si altii

Trahanache: Adica, ai putintica rabdare, balotaj la noi? zic: nu majoritate, unanimitate o sa ai stimabile."

Nimic in lume nu-l poate sa-l faca sa-si piarda increderea in sotia sa, coana Joitica si in prietenul lui Stefan Tipatescu, despre care declara patetic: "Eu n-am prefect! eu am prietin."[12] Prietenia cu prefectul este invulnerabila pentru ca la aceasta a contribuit si ambitia politica.

La fel ca si in O noapte furtunoasa, exista si aici un triunghi amoros. Jupan Dumitrache este mereu preocupat de onoarea lui de familist si banuieste pe oricine, nefiind in stare sa vada adevarul. In ceea ce-l priveste pe Trahanache, dramaturgul lasa loc unei intrebari. Stie sau nu ca este un incornorat? Prin anumite interventii in text, autorul ne impiedica sa credem ca "venerabilul" este un credul inselat. Intr-un scurt episod din actul al II-lea, Trahanache vine la Tipatescu cu vesti si constata contrariat ca cei cautati nu se afla in incapere: "Nimeni? si dobitocul de fecior mi-a spus ca Fanica si Zoe sunt aici (merge la usa din dreapta si bate cu discretie). Nimeni (asemenea in stanga)."[13] Tocmai pentru ca "bate cu discretie˝ la usa camerei unde s-ar putea sa fie sotia lui si prietenul sau, ne face sa credem ca nu este chiar strain de ceea ce se petrece in casa sa. E posibil sa stie de relatia celor doi apropiati ai lui, dar ii ingaduie din anumite motive nu tocmai dezinteresate. Fiind un realist, isi da seama ca Tipatescu l-ar putea ajuta sa obtina numeroase avantaje atat pe plan politic cat si economic.

Iancu Pampon si Mache Razachescu intregesc seria incornoratilor din comediile lui Caragiale. Amandoi reprezinta mai mult amintirea a ceea ce au fost odata. Comportamentul lor nu mai aminteste nici de artagosul Jupan Dumitrache, nici de diplomatul Zaharia Trahanache. Din ambitiile si onoarea de familist nu le-a mai ramas decat pornirile agresive si tendinta spre iertari lacrimoase. Li s-a degradat conditia sociala si conditia civila. Nu mai sunt casatoriti si se complac in relatii dubioase. Degradarea conditiei sociale duce la degradarea numelor care seamana mai mult cu niste porecle: Pampon si Cracanel. Ei arboreaza o pretentie in prestanta, parand a avea o anumita autoritate, dar si in aceasta comedie se reia jocul dintre aparenta si realitate, iar aparenta castiga. Cei doi sunt inselati de amantele lor care nutresc o pasiune secreta pentru un necunoscut.

Fire violenta, Pampon il cauta pe acest necunoscut, folosindu-se de toata experienta lui de fost tist: "Ma-ntorc acasa, chem slujnica, ii trag doua perechi ca la politie si pe urma o supun la intrigatoriu."[14] In cautarile sale porneste de la inceput pe o cale gresita si devine victima unei serii de confuzii. De cate ori este pe cale sa descopere adevarul, intervine ceva care alunga pericolul.

Amanta lui, Didina, este "amorul sacru" pentru care si-a sacrificat cariera de "tist de vardisti la Ploiesti". Femeia, fiind slaba cu "ochi alunecosi" si "inima zburdalnica", trebuie aparata in conceptia lui Panpon, de orice atingere care ar putea sa o intineze. Tocmai din acest motiv nu femeia este obiectul razbunarii, ci inselatorul. La adresa acestui inselator profereaza tot felul de amenintari sinistre: "A! Bibicule! ai scos o femeie din minti - femeie! ochi alunecosi, inima zburdalnica! asta data n-o sa scapi O sa-ti rup salele ". "O sa-ti rup oasele Oasele am sa-ti rup!" Alearga dupa bietul Cracanel pe care-l crede amantul Didinei si abia spre sfarsitul piesei se lamuresc lucrurile: Cracanel nu este Bibicul. Pornesc impreuna in cautarea Bibicului pe care vor sa-l sfasie cu dintii si cercetarile ii duc la casa lui Nae Girimea. Tocmai cand era evident cine e Bibicul, o rasturnare de situatie face ca identificarea acestuia sa nu mai fie posibila, toate personajele revenind la starea lor initiala.

In actul intai Pampon si Mita se intalnesc in frizeria lui Nae Girimea. Amandoi il asteapta pe frizer: Pampon, pentru a deslusi misterul biletelor gasite langa patul amantei sale; Mita, pentru a-i exprima temerea si banuiala ca o inseala. In timpul conversatiei, fiecare pare surd la semnalele care le-ar putea dezvalui adevarul, fiecare povestindu-si drama. Pampon ii povesteste Mitei ca este foarte gelos:

"Pampon:    Si sunt turbat de gelozie! Toata noaptea n-am dormit

Mita:    Ah! mie-mi spui ce-i gelozia? Numai o noapte n-ai dormit? Nu stii nimic! Cate nopti!

Pampon:    Nu, az-noapte nu a venit din gelozie, pentru ca nu incepuse inca chestia Am jucat la Podul Garlii contina cu niste papugii pana la sase az-dimineata I-am ras .˝

Pana la urma se intelege ca Pampon a facut noapte alba nu datorita chinurilor geloziei, ci pentru ca a jucat carti. Pentru Pampon jocul de carti este ca o meserie ale carei secrete le stapaneste la perfectie: "As! la mine nu e noroc, e stiinta: ii iau la sigur ˝[18] Faptul ca e trisor si ca de la acest obicei i s-a pus porecla "Contina cu cinci fanti˝, nu pare sa-l deranjeze.

Mache Razachescu zis si Cracanel ajunge victima unei confuzii, fiind banuit de Pampon ca e amantul Didinei. Exasperat de bataia pe care i-o administreaza Pampon, Cracanel il infrunta cu curaj pentru ca o clipa mai tarziu sa-si caute scaparea: "dandu-se dupa o masa˝: "A! Asta nu poate ramane jos Eu, cand imi trage cineva palme eu turbez! cu dintii il apuc, nu-l las nici mort pana nu-mi spune pentru ce? Trebuie sa-mi spui miselule numaidecat! . Sa pofteasca in bal sa-mi traga nu! sa pofteasca, mizerabilul!"[19] Din biletul pe care Mita il trimite lui Nae Girimea, afla ca este Mangafaua, si-i povesteste plangand lui Pampon ca a fost inselat de opt ori: "A opta oara tradus! Este cu putinta domnule? Nu ti le mai spui p-alelalte, ca sunt halimale, domnule, numai una sa ti-o spui, al saptelea caz de traducere in vremea razboiului ˝ Mache sufera nu numai pentru ca a fost "tradus˝ de opt ori, ci pentru ca pretuieste amorul: "Am plans, cum plang si acuma, caci eu tin mult la amor; am plans si am iertat-o pe urma am prins-o iar, si iar am plans si iar am iertat-o."

Caragiale a ironizat garda nationala si cu alte ocazii. In D-ale carnavalului il pune pe Mache, inselat a saptea oara cu un neamt, sa se inroleze in aceasta garda pentru a fi "martir al independentei". Pana la urma garda nationala s-a desfiintat iar Cracanel nu ajunge pe campul de lupta in vremea razboiului. Pentru a nu mai fi inselat, gaseste o solutie naiva: "Mita? Mita? (Hotarat:) Nu! o mai iert acum, dar daca s-o mai intampla inca odata hotarat ma insor!"[22]

Chiriac, primul amorez din comedile lui Caragiale, este si el un vanitos, dar vanitatea lui nu si-a gasit inca implinirea. Mai are mult de slujit pana sa-si faureasca o situatie si sa ajunga la multumirea de sine a stapanului sau. Se pare ca rasplata materiala nu este departe. Jupan Dumitrache este foarte multumit de felul in care-l slujeste Chiriac si de aceea hotaraste sa-l faca asociat si sa-l insoare.

Chiriac isi arata rau recunostinta catre Jupan Dumitrache, intre el si Veta existand de un an de zile legaturi amoroase. Pentru a-si asigura ceasurile de intimitate cu Veta, Chiriac il indeamna pe jupan sa accepte functia de capitan al garzii nationale. In timpul rondurilor de noapte pe care capitanul are obligatia sa le faca, Chiriac trebuie sa-i pazeasca ˝onoarea de familist˝. Ii pazeste onoarea inseland increderea stapanului sau:

"Jupan Dumitrache (de afara) : Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?

Chiriac:    Inca nu, jupane, acu ma culc.

Jupan Dumitrache (de afara): Somn usor!

Ipingescu (asemenea): Si vise placute, onorabile!

Jupan Dumitrache (departandu-se treptat): Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot; ma stii ca tin cand e la o adica

Chiriac (strangand pe Veta cu putere): Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist! "[23]

Chiriac este un personaj ridicol, iar semnul ridicolului sau este limbajul. Ca sergent in garda civica se ocupa de instruirea membrilor. Compania condusa de Chiriac sergent si Jupan Dumitrache capitan, e "prima", totusi exista si cativa recalcitranti care trebuie dusi pe linia cea dreapta. In scena a II-a din actul I, Chiriac le povesteste lui Jupan Dumitrache si lui Ipingescu despre Tache Pantofarul care pretinde ca e bolnav si prin urmare "nu vrea sa iasa la izircit cu nici un pret."[24] Chiriac, un simplu tejghetar, ajuns sergent, devine caraghios prin limbajul pe care-l doreste cult, dar care de fapt este o dovada de prostie si mitocanism. Caraghios este Chiriac chiar si atunci cand o ameninta pe Veta ca se va sinucide cu spanga de la pusca. In afara de Veta care este ingrozita, nimeni nu se sperie ca ar urma o scena sangeroasa. Dimpotriva, cititorul sau publicul se amuza.

In ceea ce priveste relatia lui cu Veta, s-ar putea spune ca dragostea lui este sincera, dar nu chiar dezinteresata. Gelos insa este cu adevarat atunci cand crede ca Veta prefera un alt barbat: "un prapadit de amploiat, un coate-goale, un mate-fripte". Cand Rica este prins in camera Vetei, Chiriac izbucneste cu toata furia: "Lasa-ma, nene Nae, sa-l invat eu pe mate-fripte sa mai umble dupa nevestele negustorilor!˝ Chiar si atunci cand lucrurile s-au lamurit, prilejul de gelozie se iveste iar. Jupan Dumitrache le spune tuturor ca a gasit ceva pe perna Vetei. Chiriac, "infiorat˝ de gandul ca totusi este inselat, se linisteste cand jupanul scoate din buzunar o legatura de gat pe care Chiriac o recunoaste ca ii apartine.

Dramaturgul nu si-a simpatizat personajul si de aceea ni-l face si noua antipatic. Chiriac accepta increderea stapanului sau ca pe ceva meritat si din aceasta cauza vedem in el un personaj grotesc. Si totusi Jupan Dumitrache, in naivitatea lui, este convins de meritele lui Chiriac si pentru aceste merite l-ar rasplati chiar si cu o medalie.

Rica Venturiano este tot un ridicol, dar cu pretentii. "Arhivar la judecatoria de pace, circumscriptia de galben, poet liric, colabolatore la "Vocea patriotului nationale", publicist si studinte in drept", isi construieste in fata celor care il asculta sau ii citesc ar icolele, o imagine de luptator pentru o sublima cauza. Ideile pe care Rica le pune in paginile ziarului sunt specifice acelor vremuri, insa felul in care ele sunt prezentate, fac din Venturiano, un tip reprezentativ pentru semicultura repede si pocit introdusa la noi in veacul trecut.

Rica are si el origini modeste, insa vrea sa para mai mult decat este. A ramas tot un mahalagiu, deosebindu-se de restul prin spoiala de cultura capatata in cercurile pe care le frecventeaza. Poarta lornion si ˝giuben˝ asemeni tinerilor cu ifose de atunci. Limbajul la fel, este caracteristic pentru ridicolul personajului. Vrand sa epateze, face uz de cuvinte pretioase, dar golite de esente. Prostia insotita de ingamfare nu-i permit sa-si realizeze adevarata conditie. Cetateni simpli precum Jupan Dumitrache si Ipingescu sunt cuceriti de felul in care Venturiano "combate" in articolele sale. La randul sau, tanarul publicist stie cum sa-i sensibilizeze pe oameni si de aceea articolele sale abunda de cuvinte mari: "sfanta Constitutiune", "Democratiunea romana", "poporul suveran", "sufragiu universale". Adevaratele lui ganduri si simtiri si le ascunde sub aceasta exprimare amalgamata si pretentioasa cu asociatii incoerente de cuvinte. Este un practicant al "betiei de cuvinte" si al "formelor fara fond" caracteristice falsilor intelectuali si oameni de cultura. Observand "betia de cuvinte" in care exista personajele din opera lui Caragiale, Mircea Iorgulescu, facea observatia ca "limbutia" reprezinta un adevarat exil in care ele se retrag: "Si vorbesc. Trancanesc. Flecaresc, palavragesc, sporovaiesc, bat campii. Delireaza. Striga, spumega, tipa, scrasnesc, se vaicaresc, barfesc, ameninta, apostrofeaza, ridiculizeaza, protesteaza, colporteaza, comenteaza, tachineaza. Vorbesc la nesfarsit, dezlantuit, incoerent, dezarticulat, aberant, nebuneste, fara sa spuna cel mai adesea, nimic, dar mereu cu o energie inepuizabila."[26] Pentru ceea ce reprezinta, Rica este antipatic autorului. Din experienta sa de publicist, Caragiale cunoaste frazeologia demagogica din presa. Pe ziaristul incult si demagog il uraste Caragiale si il pedepseste dandu-i viata lui Rica Venturiano. Daca ar fi fost un jurnalist care se respecta, Venturiano ar fi poposit cu migala asupra fiecarui cuvant si s-ar fi ferit de cele prinse din zbor cu sens si forma necunoscute. Nici de aceasta data, dramaturgul nu pierde prilejul de a-si arata dispretul vis- vis de jurnalistul prost si incult. Rica este prost si cu toata spoiala lui de cultura, nu ar fi atat de antipatic daca n-ar fi infumurat. Cu multa siguranta, foloseste fraze sforaitoare si adapteaza cuvinte imprumutate din franceza, fara sa-si mai puna intrebarea daca cele scrise sunt logice:

"Ipingescu (citeste greoi si fara interpunctatie): "Democratiunea romana, sau mai bine zis tinta democratiunii romane este de a persuada pe cetateni, ca nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfanta Constitutiune ˝

Jupan Dumitrache (multumit): Ei, bravos! Aici a adus-o bine.

Ipingescu (cautand sirul unde a ramas): " A manca sfanta Constitutiune "

Jupan Dumitrache (cam nedomirit): E scris adanc.

Ipingescu (urmand citirea): " A manca poporul mai ales, este o gresala neiertata, ba putem zice chiar o crima "

Jupan Dumitrache: Da-i inainte, ca-mi place.

Ipingescu:    " Ba putem zice chiar o crima. (Schimband tonul si mai grav:) Nu! Orice s-ar zice si orice s-ar face, cu toate zbieretele reactiunii, ce se zvarcoleste sub dispretul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu nerusinare se intituleaza sistematici opozanti "

Jupan Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap in semn de aprobare, il intrerupe cu entuziasm): Hahahaha! i-a-nfundat!

Ipingescu (urmand cu tarie): " Nu! in van! noi am spus-o si o mai spunem: situatiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, pana nu vom avea un sufragiu universale " (Amandoi raman foarte incurcati.)"[27]

Primul care il caracterizeaza pe Venturiano este Jupan Dumitrache. Habar n-are jupanul ca "bagabontul de amploiat", "coate-goale", "papugiul", "moftangiul", "mate-fripte" cu "ochilari" si "giuben" este cel care scrie articolele din "Vocea patriotului nationale", un jurnalist pe care il stimeaza foarte mult. Jupan Dumitrache il intalneste mai intai pe Rica la "Iunion". Ceea ce ii atrage atentia asupra acestui filfizon, este modul insistent in care Rica priveste "cocoanele". Turbat de gelozie, jupanul abia se stapaneste sa nu izbucneasca si sa-l ia la palme pe tanarul insolent, dar conditia lui sociala nu-i permit astfel de iesiri. Gelozia lui se dovedeste a fi fara temei, deoarece tanarul este atras de Zita, sora Vetei. Zita este atrasa si ea in acest joc de priviri, si spre marea furie a jupanului, Rica o urmareste pe Zita, deci si pe Veta si pe gelosul ei sot, pana aproape de casa. Prin intermediul lui Spiridon, incepe o corespondenta intre cei doi amorezi. In stilul sau bombastic, Rica ii scrie iubitei sale versuri pe care aceasta le adora:

"Esti un crin plin de candoare, esti o frageda zambila,

Esti o roza parfumata, esti o tanara lalea!

Un poet nebun si tandru te adora, ah! copila!

De a lui pozitiune turmentata fie-ti mila;

Te iubesc la nebunie si iti dedic lira mea!

Al tau pentru o eternitate si per toujours."[28]

Abia in actul al doilea isi face aparitia scenica Rica Venturiano. Din greseala mesterului binagiu, numarul casei lui Titirca, 6, a fost batut pe zidul casei rasturnat, 9. Intr-una din scrisori, Zita il invita pe Rica la locuinta ei de la numarul noua si, fiind inversate numerele, Rica ajunge in camera Vetei. Din cauza miopiei si a semiobscuritatii, tanarul nu-si da seama ca femeia care se afla in fata lui nu e Zta. Ii cade in genunchi pentru a-i face o arzatoare declaratie de amor. Veta se sperie si, cu toate explicatiile lui Rica, nu intelege situatia. In sfarsit, pentru Veta totul e clar abia atunci cand Rica isi arata tot dispretul pentru Jupan Dumitrache. Crezand ca vorbeste cu Zita, il numeste pe Dumitrache ˝mitocanul de cumnatu-tau˝. Studentul in drept si publicistul Venturiano se simte mult superior in comparatie cu Dumitrache, un simplu negustor.

Dupa lamurirea confuziei, Veta ii cere lui Rica sa plece pentru ca sotul ei e foarte gelos si, ajutat de Chiriac si Ipingescu, il cauta pentru a-si razbuna onoarea patata. Vajnicul aparator al drepturilor cetatenilor este pus acum in postura ridicola de a se ascunde intr-un butoi cu ciment, iar apoi sa-si cumpere eliberarea de la Spiridon, care se angajeaza sa-l scape de urmaritori. Cand totul pare sa ia o intorsatura dramatica pentru Rica, Ipingescu e cel care descurca lucrurile, intrucat il cunoaste pe Rica Venturiano:

"Ipingescu (sarind si oprind in piept pe Chiriac): Nu da, onorabile! il cunosc eu.

Chiriac (lui Ipingescu): Da-te la o parte!

Zita (lui Jupan Dumitrache): Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul! (se lupta cu el.)

Jupan Dumitrache: Lasa-l sa-l intreb numai: ce poftesti, ma musiu?

Ipingescu (strigand tare ca sa acopere toate strigatele): Stati! stati! ca e-ncurcatura! Pe dumnealui il cunosc eu! Dumnealui nu-i de-i de care credeti dumneavoastra; e cetatean onorabil.

Chiriac:    Da' de onorabil n-are-ncotro! (Vrea sa se repeaza.)

Ipingescu (oprindu-l): E d-ai nostri, e patriot!"[29]

Vazandu-se scapat de primejdia de moarte care-l ameninta, Rica isi recapata siguranta de sine si verva declamatoare. Fiind deprins cu discursurile demagogice, nici aici nu pierde ocazia de a-si cuceri auditoriul: "Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem alta credinta, alta speranta decat poporul! de aceea in lupta noastra politica am mai spus-o si o mai spunem si o repetam necontenit tuturor cetatenilor: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!"[30]

Tot Nae Ipingescu face aluzie la dorinta lui Rica si a Zitei de a se casatori. Jupan Dumitrache se simte onorat de atata cinste. Nu-l mai dispretuieste, ci dimpotriva, vede in Venturiano un tanar de viitor alaturi de care va putea sa avanseze si el pe scara sociala. Nici Venturiano nu este dezinteresat de aceasta legatura. Jupan Dumitrache l-a intuit bine la inceput pe Venturiano, un "coate-goale", "un prapadit de amploiat" fara "chioara-n punga". Din unirea cu Zita ar avea si el de castigat, chiar daca zestrea nu este extraordinar de mare. Ca viitor cumnat, Dumitrache il sfatuieste sa tina la onoarea de familist, iar Rica din nou isi incanta auditoriul: "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia e baza societatii!"[31]

Despre Tipatescu, Pompiliu Constantinescu spunea ca "este un Venturiano maturizat; a parasit "frazele" si s-a atasat pe langa un om cu influenta, un sef de organizatie, profitand de gratiile coapte ale Zoitichii, sub ale carei aripi de closca sentimentala isi aranjeaza viitorul politic."[32]

Stefan Tipatescu intruchipeaza tipul junelui-prim din teatrul clasic. Dupa ce a epuizat toate mijloacele de parvenire, el recurge la o noua solutie: Zoe. De ani buni, Tipatescu este prieten cu Trahanache si tot de atatia ani este amantul Zoei, sotia acestuia. Toata lumea pare sa ignore situatia sau sa o considere cel mai natural lucru cu putinta.

Tipatescu se supune capriciilor Zoei, caci stie foarte bine ca de ea depinde destinul sau politic. Cu toate acestea, orgoliul il impiedica sa accepte, de prima data, propunerea femeii de a sustine candidatura lui Catavencu, care ii santaja. Rezistenta lui Tipatescu in a-l sprijini pe Catavencu, rezistenta fara nici o explicatie in piesa, este atat de indarjita incat protagonistii epuizeaza resursele verbale ajungand la gesturi limita:

"Catavencu: Trebuie sa vrei, daca tii catusi de putin la onoarea

Tipatescu (izbucnind): Mizerabile! (Catavencu face un pas inapoi.) Canalie nerusinata! Nu stiu ce ma tine sa nu-ti zdrobesc capul (se repede, ia un baston de langa perete si se intoarce turbat catre Catavencu) Miselule! trebuie sa-mi dai scrisoarea, trebuie sa-mi spui unde e scrisoarea ori te ucid ca pe un caine! (se repede navala la el. Catavencu ocoleste masa si canapeaua, rastoarna mobilele si se repede la fereastra, pe care o deschide de perete imbrancind-o in afara).

Catavencu (tremurand, striga la fereastra in afara): Ajutor! Sariti! Ma omoara vampirul! prefectul asasin! Ajutor!"[33]

Pentru Tipatescu, legatura lui cu Zoe nu este numai un calcul interesat, ci si ceva placut. Zoe este o femeie energica, autoritara, inca tanara si probabil frumoasa. Prefectul Tipatescu, tanar si el, este interesat si atras de aceasta femeie. Atat el cat si Zoe vor sa pastreze vechea stare de lucruri si de aceea sunt atat de alarmati atunci cand Ctavencu ii santajeaza cu publicarea scrisorii.

Pe Zoe nu o deranjeaza ca este o femeie adultera, ci faptul ca prin publicarea scrisorii ar ajunge de rasul orasului. Tipatescu ar avea si el de suferit si poate n-ar mai fi ales prefect si ar trebui sa paraseasca localitatea. Nici unuia nu le convine sa se schimbe ceva: Zoe il are sub control pe Tipatescu si trage toate foloasele datorate functiei lui de prefect. (Tot din acest motiv s-ar parea ca si Trahanache nu vrea sa stie de relatia dintre prietenul sau si sotia sa). Tipatescu, la randul sau se multumeste cu tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe si, pentru a ramane alaturi de ea, refuza postul de director la Bucuresti. Din acest refuz al sau,     prefectul face o bravura. Atunci cand cei din partidul sau il acuza de tradare, el raspunde: "D-voastra veniti la mine acasa, la mine, care mi-am sacrificat cariera si am ramas intre d-voastra, ca sa va organizez partidul - caci fara mine, trebuie sa marturisiti ca d-voastra n-ati fi putut niciodata sa fiti un partid - d-voastra veniti la mine acasa, sa ma numiti pe fata tradator A! asta nu pot sa v-o permit " Prefectul se vede intr-o situatie fara iesire. A respinge pretentiile lui Catavencu ar insemna s-o compromita pe Zoe si sa-si distruga orice pozitie in politica locala. A satisface pretentiile lui Catavencu ar insemna sa ridice impotriva-i forurile centrale, ratandu-si astfel ascensiunea, pana atunci numai amanata. Tensionat de framantarile lui si fiind si impulsionat de agitatia si disperarea Zoei, Tipatescu ii propune o solutie extrema: sa fuga impreuna. Dand dovada de multa luciditate, Zoe refuza propunerea amantului sau si facand uz de toate armele arsenalului ei feminin, il convinge pe Tipatescu sa cedeze. Cu tot zbuciumul sau, prefectul este linistit intr-o privinta: e satisfacut ca cel direct interesat, Trahanache, nu crede in autenticitatea scrisorii si nu-l banuieste nici un moment nici pe el, care-i este prieten, nici pe Zoe, care-i este sotie.

Ca prefect al judetului, el nu are scrupule, nu se da inapoi de la abuzuri. Cea mai buna caracterizare i-o face Pristanda, subalternul sau: "mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica: trai neneaco, cu banii lui Trahanache (luandu-si seama) babachi "

In O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta si chiar si in Conul Leonida fata cu reactiunea, personajele masculine sunt pasionate de politica, fiind chiar in mijlocul jocurilor politice sau privindu-le din afara, dar cu interes. In D-ale carnavalului, barbatii nu sunt interesati de acest aspect, ei avand alte preocupari. Pe Nae Girimea, Caragiale il construieste diferit fata de alti amorezi din comediile sale. Tipatescu, Rica Venturiano si chiar si Chiriac doresc sa avanseze pe scara sociala. Pentru ca sa-si vada visele implinite intra in politica sau se folosesc de influenta femeilor. Nae Girimea nu nutreste astfel de ambitii, cu toate ca are mai multa inteligenta, luciditate si diplomatie decat alte personaje. Se multumeste cu starea lui actuala si modesta de barbier. Este constient de puterea lui de seductie pe care si-o exercita din plin. Ion Rotaru il numeste "Don Juanul cu doua amante - Mita Baston si Didina Mazu, vulgare la culme"[36]. Pozitia lui de amant cu doua amante ii place foarte mult.

In scena a VI-a din actul III, Mita si Didina se intalnesc dupa bal in frizeria lui Nae. Dupa un schimb de replici se iau la bataie. Nae apare in acel moment si primul lui gand este sa le ceara sa fie atente la oglinzi "ca sunt cu chirie". Mandria de a se vedea disputat de doua femei, sterge neplacerile avute anterior. Mita si Didina au la randul lor cate un amant oficial: pe Mache Razachescu si pe Iancu Pampon. Prin abilitate si cu ajutorul lui Iordache, Nae scapa din primejdioasa situatie de urmarit de doi amanti furiosi. Nu numai ca si pe mai departe se va intalni cu cele doua femei, dar ii si indatoreaza pe amantii lor, scotandu-i de la inchisoare. Inselatorul care nu simte nici o mustrare de cuget atunci cand inseala, nu se lasa inselat. Spiterul care prin siretlic se folosea gratuit de serviciile frizeriei, este prins si apostrofat verbal: "Iordache: N-a vrut d. Nae sa faca scandal, macar ca era de un procuror ceva. D. Nae, stii, mai galant, i-a luat biletul si vreo cinci franci cati i-avea in buzunar, i-a facut un moral bun, din porc si din magar nu l-a mai scos, i-a tras vreo doua palme si l-a dat pe usa afara "[37]

Cinci personaje feminine interpreteaza tipul cochetei si al adulterinei. Chiar daca reprezinta un tip anume, sunt totusi foarte diferite intre ele.

Desi e un personaj de comedie, Veta nu este comica. Comica e situatia de incornorat al sotului ei, Dumitrache. Tejghetarul Chiriac, omul de incredere al lui Dumitrache, este amantul ei. Chiriac este mai tanar si Veta il iubeste cu pasiune, iar gelozia lui nejustificata, o face sa sufere foarte mult.

In primul act, Veta intra in scena cosand "galoanele la un mondir de sergent de garda civica". " Este obosita si distrata dupa cearta cu Chiriac. Zita ii povesteste despre intalnirea ei cu Ghita Tircadau, insa Veta n-o asculta, ba mai mult plange si-si doreste moartea. Zita ar mai vrea sa mearga la "Iunion", si pentru ca nu poate merge singura, o roaga insistent pe Veta ca ea si Jupan Dumitrache s-o insoteasca. Seara precedenta petrecuta la "Iunion" a fost motivul certei dintre Veta si Chiriac si prin urmare Veta nici nu vrea sa auda de acest lucru. Nu vrea sa mai aiba probleme cu Chiriac. Mai tarziu, cand Rica Venturiano e pe cale sa fie prins de sot si de amant, Veta ii reproseaza surorii sale: "Zito, Zito, tu mi le faci pe toate, tu m- ai dus la "Iunion", tu ai dat nas amploiatului sa se tina dupa noi, de mi-am gasit beleaua cu Chiriac "[38] Zita nu stie nimic despre aventura Vetei si pare foarte nedumerita. De ce si-ar "gasi beleaua" cu Chiriac si nu cu Dumitrache? Dupa lamurirea situatiei dintre ea si Chiriac, Veta isi regaseste linistea sufleteasca. Plansul si deznadejdea s-au datorat doar posibilitatii ca legatura dintre ei sa se rupa. Indata ce se impaca cu Chiriac, totul revine la normalitate. Nici un moment, Veta nu sufera pentru starea ei de adulterina si nici nu-si face mustrari de cuget pentru situatia ridicola in care-si pune sotul. Pentru ea, e bine atata timp cat relatia cu Chiriac merge bine. Pentru a nu trezi banuieli sotului, se arata a nu-l prea agrea pe Chiriac:

"Jupan Dumitrache: De! cand lipesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat! De-aia m-am hotarat si eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor, il fac tovaras la parte si-l si insor!

Ipingescu:    Da coana Veta ce zice?

Jupan Dumitrache: Consoarta mea? Ce sa zica? De! ca muierea mai ursuza. Am cam bagat eu de seama ca nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac; "

In ultimul act, cand actiunea atinge punctul culminant, Veta comite mai multe imprudente: barbatii se pregatesc sa urce pe schele in cautarea lui Venturiano si Veta ii intreaba: "Sunteti nebuni? Vreti sa se rupa schelele cu voi? Chiriac, nu stii ca schelele sunt parasite de trei saptamani? vrei sa te prapadesti?˝ ˝Iar te iei dupa vreo banuiala d-a dumnealui, iar? Ai uitat ce "[40] Tot Jupan Dumitrache o salveaza de la o marturisire, intervenind: "Da, banuiala cu ochilari la nas si cu giobenu-n cap!" Naivul Dumitrache nu-si pune nici o intrebare cu privire la grija pe care sotia lui i-o poarta lui Chiriac. Jupanul are incredere oarba in cei doi si nu vede ceea ce este evident. Cand Venturiano este prins si scapa de furia sotului si a amantului datorita lui Ipingescu care-l recunoaste, Veta ii explica situatia lui Chiriac si nu sotului. Nici de aceasta data lui Jupan Dumitrache nu i se pare nimic suspect. Pana la sfarsit, Veta ii poarta de grija lui Chiriac:

"Veta (din fund catre Jupan Dumitrache): Ei! toate bune, fratico, dar noi nu dormim in noaptea asta? Chiriac are sa se scoale maine pana-n ziua la ezircit."[42]

Cand sa se retraga, Veta se gaseste alaturi de Chiriac, iar Jupanul cu Ipingescu. Nici legatura de gat aflata pe patul Vetei nu-i deschide ochii sotului. Afland ca legatura ii apartine lui Chiriac, se linisteste. A avut atatea ocazii sa-si dea seama de necredinta sotiei si sa-si dea seama daca antipatia ei pentru Chiriac este reala. Ramane mai departe in visul sau de multumire si fericire familiala, iar Veta este si ea fericita si multumita de dragostea lui Chiriac.

Zita este o continuatoare a pretioaselor din teatrul de dinaintea lui Caragiale. A invatat la "pansion" unde a auzit vorbindu-se franceza si de aceea limbajul ei este impestritat cu cuvinte stalcite si schimonosite. Citeste Dramele Parisului si sub influenta acestor lecturi, romantica Zita viseaza iubirea. Pe Rica Venturiano il cunoaste la "Iunion". Isi da seama ca Rica o priveste insistent si ca este atras de ea. Il priveste si ea pe tanarul necunoscut care "dupa port nu seamana a fi negustor" . Este impresionata de eleganta tanarului asa cum o vor impresiona mai tarziu si scrisorile lui. In comparatie cu acest tanar, Ghita Tircadau este un "mitocan" si "un pastramagiu" si Zita se bucura ca e "dezvortata" de el: "Uf! tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Sa traiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o persoana delicata; bine ca m-am vazut libera! " Jupan Dumitrache este si el de acord cu separatia Zitei de sot: "Fata frumoasa, modista si invatata si trei ani la pansion, sa-si manance ea tineretile cu un ala Tot gandeam la inceput, ca de! e tanar, o sa-i treaca mai incolo, o sa-si vie la pocainta As, ti-ai gasit! Tircadau si om de treaba! Ei! daca am vazut s-am vazut, zic: "Lasa, Zito - zic - iti gasesti tu norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac sa fie, ca broaste destule!˝ - s-am si dezvortat-o. Apoi nu mai era de suferit asa trai. N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna. Ma rog, o data ce nu e barbatul levent, ce fel de casa sa mai fie s-aia?˝ Avand acordul cumnatului ei, Zita uita ca este o "persoana delicata" si-l infrunta violent pe fostul sot: "Mitocane, pastramagiule! La politiune! vardist! nene Dumitrache! ˝ Pentru ca a studiat la pension si pentru ca citeste Dramele Parisului, Zita este culta si foloseste in limbajul ei cuvinte noi prost intelese: "Am avut , tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! alminteri, mitocanul scosese sicul de la baston pentru ca sa ma sinucida "

Dupa divortul de Tircadau, Zita este in cautarea unei alte legaturi sentimentale, dar nu fara aprobarea cumnatului: " nu sunt vaduva, sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! acu mi-e timpul: juna sunt, de nimeni nu depand, si cand oi vrea, imi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoare ca dumneata."[48] Unirea cu Venturiano se face tot sub protectia ingaduitoare a jupanului:

"Veta:    Uite ce e: musiu Rica si cu Zita compatimesc impreuna.

Jupan Dumitrache (incantat): Ei! asa e, ale tineretii valuri!

Chiriac:    Si le e rusine sa-ti spuna ca ar vrea sa

Jupan Dumitrache: Sa ce?

Chiriac:    Ei! nu stii dumneata? sa puie pirostriile! vezi si dumneata?

Jupan Dumitrache (rapit): Daca dumnealui cabulipseste sa ne onoreze cu atata cinste de!

Rica: Eu, daca compatimeste si madam Zita la suferinta mea

Jupan Dumitrache: Mai e vorba! cum sa nu compatimeasca? Zito nene, ia vino-ncoa. (Zita vine rusinoasa.) Ei! nu-ti mai fie rusine: ale tineretii valuri Vrei?

Zita:    Eu fac ce vrei dumneata; imi esti ca si un frate mai mare.

Jupan Dumitrache: Ei! sa va fie de bine, si ceasul al bun sa-l dea pronia. (Incet Zitii:) Sa-ti cinstesti barbatul, asta e om, nu gluma; ti-ai gasit norocul."

Prin limbaj si pretentii de emancipare Zita e comica, dar si simpatica prin lipsa de falsitate. Garabet Ibraileanu afirma ca Zita "e tanara noastra mahalagioaica de totdeauna, dar cu o nuanta specifica vremii de atunci, adica mai romantioasa, mai "modista", mai naiva, mai cinstita, mai proasta decat in zilele noastre lucide si realiste. Zita viseaza amoruri celeste si nici vorba de vre-o apucatura venala sau cel putin calculata."[50]

Zoe, coana Joitica, este tot o mahalagioaica, dar evoluata la scara burgheza. Fiind sotia lui Trahanache, "prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scolar, Comitetului agricol si al altor comitete si comitii˝, este adevarata autoritate a piesei. In functie de cum ii cer interesele, Zoe dispune de toti, de la politaiul Pristanda pana la prefectul Tipatescu. Este o femeie energica si voluntara care stie sa se impuna si sa se faca ascultata. Mai emancipata decat Veta si Zita, uneste ambitia sociala si grija pentru reputatie cu amorul pentru Tipatescu. La fel ca si Veta, nu se simte vinovata pentru dragostea ei clandestina, adulterul parandu-i-se o situatie normala. Duce o viata linistita, protejata de puternicul si influentul ei sot si iubita de amant pana cand cade victima unui santaj. O scrisoare de amor a lui Zoe catre Tipatescu ajunge in mainile lui Catavencu. Om ambitios, Catavencu face din scrisoare o arma politica si cere sprijin in candidatura in schimbul scrisorii. In caz ca nu va fi sprijinit, va publica scrisoarea in ziarul sau. Pentru a scapa de scandalul ce l-ar declansa publicarea scrisorii si mai ales pentru a scapa de dezonoare, Zoe recurge la toate trucurile specific feminine: plange, ameninta, lesina, face declaratii de amor, implora. Speriata si deznadajduita, isi imagineaza viitorul in culori sumbre:

"In zadar, Fanica: Catavencu poate muri astazi, maine gazeta lui tot o sa publice scrisoarea noastra. Dumnezeule! Cum or sa-si smulga toti gazeta, cum or sa ma sfasie, cum or sa raza! O saptamana, o luna, un an de zile n-o sa se mai vorbeasca decat de aventura asta In oraselul asta, unde barbatii si femeile si copiii nu au alta petrecere decat barfirea, fie chiar fara motiv dar inca avand motiv si ce motiv, Fanica! Ce vuiet! ce scandal! ce cronica infernala! Si eu Fanica, in timpul asta ce sa fac? Sa mor? sa mor daca voiesti pentru ca dupa asta nu o sa mai pot trai."

Zoe este disperata, traieste o adevarata drama, mai ales ca Tipatescu refuza sa cedeze santajului. Si de aceasta data ea stie sa fie autoritara si-l ameninta pe prefect: "Da, il aleg eu. Eu sunt pentru Catavencu, barbatul meu cu toate voturile lui trebuie sa fie pentru Catavencu. In sfarsit, cine lupta cu Catavencu, lupta cu mine Aide , Fanica, lupta, zdrobeste-ma, tu, care ziceai ca ma iubesti! Sa vedem."[52]

Vazand ca toate rugamintile ei sunt in zadar, Zoe recurge la o solutie extrema:

"Zoe (incet catre Tipatescu, care sta cufundat in ganduri pe fotoliu): Si intelegi ca atunci, cand, luptand cu tine, voi capata scrisoarea tot tot Fanica, va fi ispravit intre noi."[53]

Tipatescu ii propune ca o solutie si mai ales ca o dovada a dragostei lui, sa fuga impreuna. Stiind bine care-i sunt prioritatile, Zoe nici nu vrea sa auda. Sa fuga ar insemna sa renunte la pozitia ei sociala si la toate privilegiile rezultate de aici. Tousi are grija ca amantul ei sa nu-i afle adevaratele ganduri motivand ca doar grija fata de el o opreste de la un asa gest necugetat: "Esti nebun? dar Zaharia? dar pozitia ta? dar scandalul si mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre? "[54]

Inca de la inceputul legaturii lor, Zoe stie sa-si urmeze scopul. Nu are nici un motiv sa doreasca avansarea lui Tipatescu si se preocupa mereu doar de mentinerea functiei lui actuale. Scandalul ce s-ar ivi dupa publicarea scrisorii ar duce la scoaterea din functie a prefectului si Zoe se intreaba la fel de disperata: "Cum o sa mai poata ramane Fanica prefect?".[55] Grija ei nu vine din dragoste, ci din dorinta interesata de a-l avea in preajma ei. Din dragoste pentru ea, Tipatescu este dispus sa-si compromita pozitia, insa Zoe nu vrea sa sacrifice nimic. Doreste doar sa domine pe plan social si sa fie admirata pentru frumusetea si pozitia ei sociala. Pana la urma ea isi convinge amantul sa sustina candidatura lui Catavencu. La sfarsitul actului al II-lea, o telegrama de la centru desemneaza candidatul in persoana unui necunoscut. Zoe, hotarata sa-si salveze onoarea, este singura care se opune si este dispusa sa lupte chiar si "contra guvernului". Salvarea Zoei vine de la Trahanache pe care ea il inseala fara mustrari de cuget. Trahanache gaseste doua polite falsificate de catre Catavencu, iar Tipatescu si Zoe se simt usurati: vor primi scrisoarea in schimbul politei. Tipatescu nu-si poate ascunde bucuria si "saruta repede pe Zoe". Este speriata de imprudenta amantului ei, imprudenta care i-ar putea da de gol. Tot timpul se controleaza, mereu atenta sa nu se compromita. In urma numirii lui Agamemnon Dandanache, Catavencu dispare cu scrisoare cu tot si Zoe traieste doua zile de extrema tensiune. Cand primeste scrisoarea de la Cetateanul turmentat, Zoe nu-si mai poate stapani sentimentele si plange nestapanit, saruta scrisoarea, "se scoala razand, o mai saruta de mai multe ori si iar sade."

Chiar daca Catavencu ar fi fost in stare sa o distruga, indata ce reintra in posesia scrisorii, Zoe este capabila de multa generozitate. Cand Catavencu este invins, in loc sa se razbune pentru santajul acestuia, ea il iarta, ba chiar ii aminteste ca mai sunt "si alte camere", deci si alte ocazii de care el ar putea profita pentru a-si atinge telul.

Eroina din D-ale carnavalului, care ne introduce in actiunea comediei, este Mita Baston "republicana din Ploiesti". Il iubeste cu adevarat pe Nae, "pentru eternitate pana la nebunie" si banuieste ca acesta o inseala. Merge la frizeria iubitului ei ca sa-l caute si ca sa aiba cu el o explicatie, insa nu-l gaseste, in frizerie fiind doar ucenicul Iordache. Ucenicului ii marturiseste temerile ei spunandu-i ca e "nenorocita" pentru ca amantul ei de o inima o "traduce" la sigur. Certitudinea ca e inselata o capata si prin semne: "Iubeste pe alta, mi s-a facut semn. In carti cade mereu gand la gand cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu intalnire pe drum de seara cu o dama de verde."[57] Mita este nu numai o femeie pasionala ci si razbunatoare. Daca temerile sale se adeveresc, ameninta cu un scandal "cum n-a mai fost pana acum in "Universul". In timp ce vorbeste cu Iordache, in frizerie intra "un musteriu", iar Mita trece sa astepte in alta odaie ca sa nu se ˝compromenteze˝. Teama de compromitere o avea si distinsa d-na Zoe Trahanache care risca sa-si piarda respectul cetatenilor si inalta pozitie sociala ce o avea. Mita Baston n-ar putea pierde o pozitie in societate pentru ca nu are asa ceva, insa ar putea pierde sprijinul financiar al lui Mache Razachescu, amantul ei de punga. In afara de bani, Mita nu vede nimic interesant la Mache Razachescu, nu-l respecta si chiar il dispretuieste, iar cand vorbeste despre el il numeste "Cracanel" sau "Mangafaua". Precum celelalte adulterine, Mita nu are constiinta situatiei ei de intretinuta si inselatoare nestiind sa traiasca altfel. Suferinta si nenorocirea ii vin din presupunerea ca ar fi inselata de Nae, amantul ei de inima:

"Mita: Iordache, sunt nenorocita

Iordache:    A simtit Cracanel ceva

Mita:    As! Cracanel! Iti spui ca sunt nenorocita

Iordache:    Pentru?

Mita:     Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, pana la nebunie Tu stii cat l-am iubit?

Iordache:    Ei! da. Ei! ce?

Mita (montandu-se treptat): Nae ma traduce."[59]

In frizerie il cunoaste pe Iancu Pampon care vine acolo pentru a deslusi misterul biletelor gasite langa patul amantei sale, Didina Mazu. Se confeseaza unul altuia si astfel isi dau seama ca sunt inselati amandoi de una si aceeasi persoana. Prin biletul gasit de Pampon, Mita are dovada tradarii si jura sa se razbune. Din gelozie n-a dormit nopti la rand si tot acest sentiment o indeamna la razbunare: "(ia biletul, il priveste si face o mutra grozav de speriata): A! am sa-mi razbun! O sa-mi razbun o razbunare teribila."[60] In sfarsit are loc inevitabila intalnire cu Nae Girimea si incep cearta si reprosurile. La inceput Nae ramane nepasator, dar se alarmeaza la vederea sticlutei cu "vitrion englezesc". Se pare ca Mita si-a propus dinainte sa-l desfigureze pe necredinciosul ei amant. Nu-si poate duce planul la indeplinire pentru ca Nae reuseste sa-i ia sticluta si devine din nou nepasator la amenintarile ei:

"Nae: Vrei scandal cu orice pret?

Mita: Da (ridicandu-se), vreau scandal, da pentru ca m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat ca sunt fiica din popor si sunt violenta; ai uitat ca sunt republicana, ca-n vinele mele curge sangele martirilor de la 11 februarie (formidabila), ai uitat ca sunt ploiesteanca! Naica, si am sa-ti torn o revulutie da o revulutie sa ma pomenesti! " .

Nici prin tentativa de sinucidere, Mita nu-l convinge pe Nae sa se intoarca la ea. Ajunsa la bal mascat cere "un vermult": "caci nu e-n lume alta durere decat durerea ce simtesc eu "[62] si din nou jura, de data aceasta "pe statua Libertatii de la Ploiesti ca are sa fie o istorie! " . Impreuna cu Pampon si Cracanel, ii urmareste prin bal pe Didina si pe Nae. Stiindu-se urmarit, Nae isi schimba costumul cu Catindatul. De data aceasta Mita e hotarata sa pedepseasca pe amant si pe rivala ei si are pregatita o alta sticluta cu "vitrion". Costumurile schimbate au facut ca ea sa arunce continutul sticlutei in fata Cantindatului. Din fericire s-a dovedit pana la urma ca spiterul, de la care a cumparat sticluta, i-a pus inauntru "cerneala violenta". In ultimul act, temperamentala si violenta Mita Baston se intalneste cu rivala sa. Mita ia "(o poza de atac si cu tonul tragic): Una din noi doua trebuie sa moara!" . Din incaierarea care incepe, le desparte Nae avertizandu-le de pericolul mare ce le paste: sosesc amantii lor de punga, Pampon si Cracanel. Nici Mitei si nici Didinei nu le convine sa ramana fara cei care le intretin. Trebuie mai intai sa-si faca "o cariera" . Nae si Iordache pun la cale un plan in urma caruia toata lumea este multumita. Atat Mita cat si Didina joaca pe langa batraiorii lor amanti comedia seducerii, iar cu Nae isi dau mai departe intalniri.

Intre cele doua personaje feminine ale piesei exista o anumita deosebire: Didina e doar vulgara , pe cand Mita este si vulgara si comica prin limbaj si gesturi. "Republicana din Ploiesti" starneste rasul prin seriozitatea si violenta cu care vorbeste de " sangele martirilor" care-i curge prin vene si care-i da dreptul sa toarne" oricand o" revulutie" .

Ambitia, dorinta de a conserva si de a cuceri sunt intrupate in grupul arivistilor si a demagogilor politici: Farfuridi, Catavencu si Agamita Dandanache.

Farfuridi este exponentul unei lumi care isi cultiva iluzia propriei perfectiuni. Parerea despre sine este superlativa si si-o marturiseste admirandu-se in ipostazele sale civice. Sentimentul importantei il face sa-si cronometreze ocupatiile cotidiene: "Eu, am n-am clienti acasa, la unsprezece fix ma duc la tribunal" . Pentru reliefarea comicului personajului, Farfuridi a fost conceput ca o suma de automatisme. Spera sa obtina deputatia pe baza meritelor sale de fidel al partidului. E " mai catolic decat papa" atunci cand este vorba despre respectul normelor partidului. Obisnuit sa respecte " printipurile", nu poate tolera incalcarea lor de catre altii. Cand isi da seama ca in politica partidului se schimba ceva, se indigneaza ca nu a fost informat nici el si nici alti membrii: "Cum ziceam adineaori amicului Branzovenescu: tradare sa fie ( cu oarecare emotie), daca o cer interesele partidului, dar s-o stim si noi ." . Pentru a da o mai mare importanta vorbelor sale, Farfuridi invoca figuri mari din istorie. Din nou sentimentul importantei il urca pe acelasi podium cu Mihai Viteazul si Stefan cel Mare: "De aceea eu intotdeauna am repetat cu strabunii nostri, cu Mihai Bravul si Stefan cel Mare iubesc tradarea ( cu intentie) , dar urasc pe tradatori."

Farfuridi este un personaj comic, plin de contradictii iubeste tradarea, dar uraste pe tradatori, se mandreste ca este adeptul respectului principiilor, dar este de acord cu tradarea " cand o cer interesele partidului " si tot in folosul partidului este de acord cu incalcarea legii:

"Trahanache: Cu Ienache Siripeanu.

Branzovenescu: Nici nu mai are drept de vot, de cand si-a maritat fata.Nu i-a dat

casele de zestre? Ei? Daca voteaza, merge la puscarie onorabilul.

Trahanache:    Ai putintica rabdare .Da daca-l putem aduce sa voteze cu noi?

Farfuridi:    Alta vorba. Sa voteze cu noi, e usor; are procesul cu epitropia bisericii, saptamana viitoare . dar sa voteze cu noi? Adica cum sa voteze cu noi .?"

Farfuridi si Branzovenescu nu stiu pentru cine voteaza, nu stiu cine va fi candidatul ales si de aici ideea unei tradari in sanul partidului: " Nu pricepi, neica Zahario, vorba noastra? Adica "noi", partidul nostru, pentru cine votam noi? Noi inca nu stim."[69]

Fiind convinsi de tradarea prefectului si a oamenilor lui, Farfuridi si Branzovenescu trimit o depesa la Bucuresti prin care denunta tradarea :

"Farfuridi: Ce sa fac?. Batem o depesa la Bucuresti , la Comitetul Central, la

minister, la gazete, scurt si cuprinzator (batand cu pumnul drept in palma

stanga, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat tot textul-proiect al

depesei): "Tradare! Prefectul si oamenii lui tradeaza partidul pentru

nifilistul Catavencu, pe care vor sa-l aleaga la colegiul II.

Branzovenescu (scurt): E tare! prea tare! n-o iscalesc.

Farfuridi (cu tarie, impunator): Trebuie sa ai curaj, ca mine! trebuie s-o iscalesti: o dam

anonima!

Branzovenescu: Asa da, o iscalesc!

...................................

Branzovenescu: Numai sa nu patim ceva.

Farfuridi (impunator): Trebuie sa ai curaj, anonima . ."[70]

Ca orice las, Farfuridi isi ascunde frica in spatele vorbelor. Curajul lui se reduce la a trimite o anonima.

In cadrul adunarii electorale, Farfuridi tine un discurs rostit cu multe eforturi si emotii. Deprins sa invoce date si nume ale trecutului, Farfuridi doreste sa-si incheie cuvantarea in acelasi stil:

"Dupa ce am vorbit dar din punctul de vedere istoric si din punctul de vedere de drept, voi incheia, precum am zis, cat se poate mai scurt. (Bea o sorbitura, apoi reluindu-si rasuflarea, rar ca si cum ar incepe o poveste): La anul una-mie-opt-sute-doua-zeci-si-unu . fix .(Rumoare si protestari in grupul lui Catavencu: "A! A! A!")

Auditoriul plictisit de un discurs prea lung tinut pe aceeasi tema, protesteaza si ii sugereaza vorbitorului sa "sara" la 48 sau "mai bine la 64 ." "la plebiscit". Pentru ca incheierea nu se intrevede a fi prea scurta, prezidentul Trahanache se simte obligat sa-l intrerupa pentru a reveni la "cestiunea importanta arzatoare la ordinea zilei."[72] Cum Farfuridi in fixitatea lui nu se dezminte, Catavencu si grupul de dascali il intrerup tot timpul si-i cer lui Trahanache sa-l cheme pe "onorabilul orator la cestiune" si anume "cestiunea revizuirii Constitutiei si a Legii electorale .". Mereu ironizat de grupul lui Catavencu, Farfuridi isi expune crezul sau politic. Temandu-se parca sa nu mai fie intrerupt, Farfuridi vorbeste fara sir, incoerent si balbait: "Se incurca, asuda si sughite", iar vorbeste fara sir, iar "asuda si se rataceste din ce in ce". Chiar daca fluxul sau verbal este dezordonat si impiedicat, iar cuvintele si formulele folosite ii dovedesc prostia si incultura, Farfuridi nu uita tema pe care si-a propus-o si spre care tinde sa ajunga. Fiind impotriva actiunilor politice explozive sau subversive, el recomanda "sa fie moderati . adica nu exageratiuni!.", "tact", "bun simt" si "conservatiune". Un nonsens si o enormitate fara egal, fraza de incheiere a discursului tinut de Farfuridi, nu deranjeaza pe nimeni: "Iata dar opinia mea. (In suprema lupta cu oboseala care-l biruie:) Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele . esentiale . Din aceasta dilema nu puteti iesi . Am zis!" Nimeni, nici macar adversarii, nu protesteaza impotriva celor comunicate de orator. Farfuridi, adeptul "conservatiunii", fara sa vrea defineste esenta lumii din care provine: o lume care are ambitia schimbarii, dar doreste sa ramana precum este. Lumea lui Farfuridi se vrea neschimbata si-n acelasi timp isi cultiva nostalgia schimbarilor. Toti gandesc la fel, tuturor le e teama de ce ar putea aduce nou o schimbare si de aceea grupul lui Catavencu, care pana acum ii vana greselile, tace si se multumeste doar cu cateva "sasaituri". Trahanache il aproba, urmarind cu mana tactul sacadelor oratorice ale lui Farfuridi. "Prezidentul" stie cine va fi numit deputat, insa lasa ca lucrurile sa se desfasoare normal in sedinta pentru a amagi tabara adversa. Si Farfuridi stie ca deputat va fi cineva numit de sus, dar isi tine discursul multumit ca nu va fi ales Catavencu. Jignit de Catavencu ca ar avea idei invechite si "opiniuni ruginite" care amagesc cetatenii, lezat si de Tipatescu care i-a refuzat explicatiile si l-a concediat destul de brutal, iar Trahanache l-a constrans sa-si comprime discursul fara a-i lua in seama protestele, Farfuridi isi descarca necazul spunandu-i lui Catavencu tot ce crede despre el:

"Farfuridi (izbucnind): Ia scuteste-ma cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte Racnetul Carpatilor, pe de alta parte chiverniseala confratilor; pe de o parte opozitia la toarta, pe de alta parte tescherea la buzunar . Urla targul, domnule .

.................................... Vii cu moftologii, cu iconomii, cu sotietati, cu scamatorii, ca sa tragi lumea pe sfoara . cu dascalimea d-tale (miscare in grupul lui Catavencu), cu moftangiii d-tale .

Popescu (violent): Domnule, retrage-ti cuvantul!

Farfuridi (continuand): Cu grupul (umfland cuvintele) inteligent . independent . impertinent! (Porneste spre fund cu Branzovenescu si cu grupul lor".[74]

Farfuridi vrea progres, dar nu "fara conservatiune". Catavencu sustine sus si tare ideea, dar la fel ca unii politicieni din acel timp, nu este interesat de ceea ce se intampla in afara granitelor tarii. Orice om politic interesat de binele tarii nu poate avea ideea ca o tara s-ar putea dezvolta independent de locul geografic in care este asezata. Lumea lui Farfuridi este si lumea lui Catavencu, deci au conceptii asemanatoare. Propaganda patriotica a lui Catavencu este demagogic agresiva. In disputa cu Farfuridi, il intrerupe "latrator":

"Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania. . Progresul, stimabile, progresul! In zadar veniti cu gogorite, cu inventiuni antipatriotice, cu Europa, ca sa amagiti opinia publica .

Sa-si vaza de treburile ei Europa. Noi ne amestecam in treburile ei? Nu . N-are prin urmare dreptul sa se amestece intr-ale noastre . ."

Nae Catavencu a ajuns la o treapta de chivernisire si are o singura ambitie politica, aceea de a deveni deputat. Avocat, director-proprietar al gazetei "Racnetul Carpatilor", este noul produs al politicianismului vremii respective: un arivist fara scrupule, constient de acest lucru. Adeseori citeaza din Machiavelli: "Scopul scuza mijloacele", cuvinte pe care insa i le atribuie "nemuritorului Gambetta". Ii lipseste numai deputatia pentru a-si putea satisface lacomia. Fiind convins ca prin merite personale nu se poate ridica la o asa treapta inalta, Catavencu cauta un mod prin care sa-i constranga pe capii factiunii locale a partidului de guvernamant sa-l aleaga. Prilej nesperat ii da Cetateanul turmentat care gaseste o scrisoare de amor a lui Tipatescu catre Zoe. Pentru a vedea cui ii este adresata scrisoarea, Cetateanul se apropie de un felinar sa o citeasca. Catavencu, in trecere pe acolo, observa si, fiind mereu in cautarea unei oportunitati, se apropie incet pe la spatele Cetateanului si citeste scrisoarea. Catavencu vrea sa cumpere scrisoarea, dar Cetateanul este om cinstit si gandul lui e sa duca scrisoarea la destinatar. Cinstitul Cetatean are insa un viciu de care Catavencu stie sa se foloseasca: ii da sa bea mult si apoi ii fura scrisoarea:

" . din vorba-n vorba, ne-am abatut pe la o tuica . una-doua-trei . pe urma da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin, da-i cu bere. A facut cinste d. Nae . l-am baut . o! L-am baut!

Zoe: Dar scrisoarea?

Tipatescu : Scrisoarea(se repede la el strigand), unde e scrisoarea?

Cetateanul: Nu striga (sughite), ca ametesc!.O am la mine scrisoarea (Amandoi il asculta si-l privesc cu indoiala si nerabdare nervoasa). Da.

Zoe si Tipatescu: S-ar putea!

Cetateanul: Da . o am la mine.(Cautandu-se prin buzunare) Ehei! d. Nae zicea ca-mi da zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale.slava Domnului.apropitar sunt(sughite), alegator. (Sughite si se cauta mereu). Vorba e. eu(sughite), eu pentru cine votez? (Se opreste din cautat si cu simplicitate:) Am pierdut-o! (Se mai cauta, apoi cu hotarare:) Am pirdut-o!

Tipatescu: A!

Zoe: Ti-a furat-o Catavencu!

Cetateanul: Adica d. Nae. Se prea poate.ca am si dormit. Vezi d-ta (Zoe si

Tipatescu isi frang mainile), fa-ti idee. da-i cu bere.da-i cu vin.da-i cu vin.da-i cu .'

Din momentul in care scrisoarea ajunge la Catavencu, aceasta devine instrument de santaj. In sfarsit are cu ce sa-i constranga pe Trahanache si pe Tipatescu sa-i sprijine candidatura. Catavencu se vede la un pas de atingerea scopului si este convins ca merita izbanda. In schimbul scrisorii, Tipatescu ii propune o serie de facilitati si avantaje, dar le refuza categoric. Tensiunea discutiei dintre cei doi adversari este mascata la inceput de naivitate, dar treptat agitatia creste. Catavencu devine tot mai categoric si mai indarjit:

"Tipatescu( batand impacientat din calcai si intrerupandu-l): Ei! Sa lasam frazele, nene

Catavencule! Astea sunt bune pentru gura-casca.Eu sunt omul pe care d-ta sa-l imbeti cu apa rece?.Spune, unde sa fie? barbateste: ce vrei de la mine? (Se ridica fierband.)

Catavencu (ridicandu-se si el): Ce vreau? ce vreau? Stii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme; vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt cel d-intai. intre fruntasii politici. Vreau.

Tipatescu (fierband): Ce vrei?

Catavencu (asemenea): Vreau mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva! nimic! nimic! ( Dupa o pauza, cu insinuare calda si crescanda:) Mi se cuvine! Te rog! .Nu ma combate.Sustine-ma.Alege-ma. Poimaine, in momentul cand voi fi proclamat cu majoritatea ceruta. in momentul acela vei avea scrisoarea (cu multa caldura). pe onoarea mea!"

Tipatescu nu vrea sa cedeze santajului. Enervat de peroratiile lipsite de luciditate ale lui Catavencu si mai ales de pretentiile acestuia, nu se mai poate stapani si discutia tinde sa ia o turnura agresiva:

"Tipatescu (izbucnind): Mizerabile! (Catavencu face un pas inapoi.) Canalie nerusinata! Nu stiu ce ma tine sa nu-ti zdrobesc capul.(Se repede, ia un baston de langa perete si se intoarce turbat catre Catavencu) Mizerabilule! trebuie sa-mi dai aci scrisoarea, trebuie sa-mi spui unde e scrisoarea.ori te ucid ca pe un caine! (Se repede navala la el. Catavencu ocoleste masa si canapeaua, rastoarna mobilele si se repede la fereastra, pe care o deschide de perete imbrancind-o in afara)" .

Cel atacat, care pana acum era atat de pornit si facea speculatiuni pe temeiul onoarei, tremura cand Tipatescu umbla dupa el cu bastonul, si striga: "Ajutor! Sariti! ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!"[79]. Rezistenta lui Tipatescu in a-l sprijini pe Catavencu este fara nici o explicatie si atat de indarjita, incat epuizeaza resursele expresiei verbale, iar eroii ajung la limita gestului fizic.

La Caragiale, fiecare fraza, fiecare actiune ne zugraveste caracterul omului. E caracteristic pentru Farfuridi incoerentul discurs de la intrunirea publica, discurs ce-l caracterizeaza si-l ridiculizeaza pe el si pe cei ce-l asculta si-l aproba. Cu mici deosebiri, discursul lui Catavencu se aseamana in idei cu cel al lui Farfuridi. Discursul pisalog al lui Farfuridi este al unui naiv si tampit. Discursul demagogic al lui Catavencu, plin de siretlicuri, de tirade false, de lacrimi varsate, pare foarte natural.

Ajuns la tribuna, Catavencu, cere cuvantul "cu modestie" si "lupta ostentativ cu emotia care pare a-l birui". Incepe cuvantarea "cu glas tremurat" intrerupt de lacrimi care il "ineaca" din ce in ce mai tare, ba chiar izbucneste in hohote. Viitorul Romaniei, progresul si fericirea ei sunt motivele induiosarii inlacrimate ale lui Catavencu: "Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale . in aceste momente solemne (de-abia se mai stapaneste) . ma gandesc . la tarisoara mea (plansul l-a biruit de tot .) la Romania (plange: aplauze in grup) . la fericirea ei! .(acelasi joc de amandoua partile) la progresul ei! . (asemenea crescendo) la viitorul ei! (Plans cu hohot. Aplauze zguduitoare.) In exprimarea ideilor sale patriotice, Catavencu trece cu usurinta de la o stare sufleteasca la alta: de la plans nestapanit la un "ton brusc vioi si latrator". Isi sustine cu tarie "opiniunile" fara sa se teama de intreruperi. Este mandru de imputarea care i se face, ba chiar marturiseste ca se simte onorat din acest motiv. Cu siretenie si falsa modestie declara ca merita acuzatiile care i se aduc: "Mi s-a facut imputarea ca sunt foarte, ca sunt prea, ca sunt ultraprogresist . ca sunt liber - schimbist . ca voi progresul cu orice pret. (Scurt si foarte retezat): Da, da, da, de trei ori da! (Arunca roata priviri scanteietoare in adunare. Aplauze prelungite.)"

Catavencu isi face o lauda din faptul ca e "liber-schimbist", considerand ca termenul desemneaza elasticitatea de spirit, capacitatea autorevizuirii, refuzul inchistarii. Ideile sale politice vadesc o deplina concordanta cu gandurile sale de parvenire. Respinge ideile invechite pentru ca nu are nimic de castigat de pe urma lor. Din aceleasi motive isi marturiseste devotamentul fata de cauza propasirii: "un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi", "legea progresului este asa, ca cu cat mergi mai iute, cu atat ajungi mai departe." Discursul lui continua "cu putere din de in ce crescanda", accentuand ideea de progres "pe calea politica .", "sociala .", "economica .", "administrativa ." "si finantiara". Una din ideile platformei sale politice este "descentralizarea": "Noi . eu . nu recunosc, nu voi sa recunosc epitropia bucurestenilor, capitalistilor asupra noastra; caci in districtul nostru putem face ce fac si dansii in al lor ." . Precum in Bucuresti, Catavencu si grupul sau, au infiintat "Aurora economica romana", societate enciclopedica cooperativa. Societatea este independenta de cea din Bucuresti, dar programul este acelasi. Scopul societatii este sa incurajeze industria romana care "e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire. Sotietatea noastra, dar, noi ce aclamam? Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face deloc in tara noastra". Discursul continua pe acelasi ton, fiind frenetic aplaudat de sustinatori. Din nou se arata ingrijorat de soarta tarii, de faptul ca n-au si romanii "falitii lor: Ei bine? Ce zice sotietatea noastra? Ce zicem noi? . Iata ce zicem: aceasta stare de lucruri este intolerabila! (Aprobari in grup. Cu tarie:) Pana cand sa n-avem si noi falitii nostri? . Anglia-si are falitii sai, Franta-si are falitii sai, pana si chiar Austria-si are falitii sai, in fine oricare natiune, oricare popor, oricare tara-si are falitii sai. (Ingrasa vorbele:) Numai noi sa n-avem falitii nostri! . Cum zic: aceasta stare de lucruri este intolerabila, ea nu mai poate dura! . (Aplauze frenetice. Pauza. Oratorul soarbe din pahar si arunca iar priviri scanteietoare in adunare. .)" Nimeni din sala nu gaseste potrivit sa-i atraga atentia asupra enormitatilor exprimate. Nici Farfuridi nu a fost apostrofat pentru continutul lipsit de sens al discursului sau. Ba chiar a fost si el aplaudat de sustinatori. Catavencu, de asemenea, este aplaudat si aprobat de "dascalime", chiar si atunci cand nu ar fi fost potrivit. Cetateanul turmentat ii intrerupe discursul si Catavencu e pregatit sa continue, dar Trahanache il roaga sa incheie deoarece trebuie anuntat numele candidatului. Toata lumea asteapta cu multa nerabdare numirea. Catavencu, degajat si sigur pe el la inceput, la auzul numelui lui Agamita Dandanache, "sare in loc" si "racneste": "Tradare! (Gesticuleaza viu in mijlocul grupului sau)" . Are loc un schimb aspru de cuvinte intre Catavencu si Trahanache, furios ca a fost invinuit de tradare:

"Trahanache: (tragand clopotelul foarte violent, catre grupul din fund): Aveti putintica rabdare! (Catre Catavencu:) Si cine este tradator, stimabile?

Catavencu: (foarte aprins): Acela care falsifica numele candidatului odata stabilit, acela care uita, care tradeaza interesele si onoarea familiei sale . (cu un gest colosal.) D-ta!

Trahanache (trantind clopotelul pe masa in culmea indignarii): Apoi, ai putintica rabdare, stimabile! Ma scoti din tatani . Eu falsificator? . Pe mine, cetatean onorabil, pe mine, om venerabil, sa vie intr-o adunare publica, sa ma faca falsificator . cine? . (Cu energie:) Un plastograf patentat!

Catavencu (sarind din loc): Plastograf?

Toti din fund (srigand amenintator): Afara plastograful!

Toti din fata (asemenea): Afara falsificatorul! Tradatorul (fierbere mare)."[86]

In tot vacarmul creat, Catavencu urca la tribuna "spumand, cu pumnii inclestati si zbierand febril":

"Fratilor! domnilor! un moment, onorabili concetateni! Am voit sa acopar o rusine care se petrece de atata vreme in sanul orasului nostru (Zoe si Tipatescu, miscare) . am voit sa crut opinia publica de o lovitura scandaloasa, astazi insa am fost lovit asa de crunt in dignitatea mea, incat nu mai pot tacea. (Zoe si Tipatescu, miscare.) Acest onorabil cetatean (arata pe Trahanache), acest om venerabil, d. Zaharia Trahanache .

Trahanache (cu pofida): Ei? Eu .

Catavencu: Este atat de naiv, incat crede ca e plastografie un document olograf ."

Nu mai reuseste sa termine ceea ce avea de gand sa spuna, ca este scos afara "apucat de gat" si "tarat" de catre Pristanda, Farfuridi si Branzovenescu.

Dupa nereusita din Camera, Catavencu dispare spre disperarea cucoanei Zoe. In incaierarea iscata, Catavencu isi pierde palaria in captuseala careia era ascunsa scrisoarea. Fara scrisoare nu mai indrazneste sa apara in fata celor santajati de el. Mai stie si de politele plastografiate. Pristanda il gaseste si-l aduce in fata Zoei. Aceasta ii propune schimbul intre scrisoare si politele plastografiate:

"Zoe: .Sa-ti dau polita: scapa-ma, sa te scap! sa schimbam: da-mi scrisoarea .

Catavencu (dezolat): Madam! madam! peste putinta.

Zoe: Ce?

Catavencu: Scrisoarea d-voastra .

Zoe: Ei?

Catavencu: N-o mai am! ."

La auzul vestii ca scrisoarea a disparut, Zoe isi varsa toata furia adunata in atatea zile de deznadejde: "A! esti un om pierdut . pierdut! . Eu poate sa mai scap . caci poate sa mai scap! dar d-ta (cu putere) .d-ta esti pierdut! . Cand te-a arestat Fanica, te-am scapat eu ., acuma te arestez eu si n-ai sa scapi decat atunci cand mi-oi gasi scrisoarea .pentru ca poate sa mai ai noroc s-o gasesc . Roaga-te la Dumnezeu s-o gasesc . A! s-a intors jocul, d-le Catavencu . incepe sa te paraseasca norocul si sa mai treaca si-n partea noastra . A! esti pierdut! da, pierdut! ."[89]

Cetateanul turmentat din nou schimba cursul actiunii. In timpul invalmaselii create in Camera, gaseste palaria si scrisoarea din captuseala. De data aceasta reuseste sa aduca scrisoarea "andrisantului", adica d-nei Zoe. De bucurie ca a primit scrisoarea si ca viata ei poate reveni la normal, Zoe devine generoasa si-l iarta pe Catavencu:

"Zoe (cu demnitate): Esti un om rau . mi-ai dovedit-o. Eu sunt o femeie buna . am sa ti-o dovedesc. Acuma sunt fericita . Putin imi pasa daca ai vrut sa-mi faci rau si n-ai putut. Nu ti-a ajutat Dumnezeu, pentru ca esti rau; si pentru ca eu voi sa-mi ajute totdeauna, am sa fiu tot buna ca si pana acuma.

Catavencu (umilit): Madam!

Zoe: Nu tremura! Pe parola mea de onoare, esti scapat .

Catavencu: Sarut mainile . devotamentul meu .

Zoe: Cu o conditie: dupa alegere o sa fie manifestatie publica . d-ta ai s-o conduci.

Catavencu (repede si supus): O conduc .

Zoe: D-ta o sa prezidezi banchetul popular din gradina primariei .

Catavencu (asemenea): Prezidez .

Zoe: O sa chefuiesti cu poporul .

Catavencu (acelasi joc) Chefuiesc .

Zoe: Si o sa vii aici cu totii, sa saluti in numele alegatorilor, pe deputatul ales si pe prefect .

Catavencu: Da."

Catavencu, caruia i-a pierit orice urma de demnitate, este in stare sa faca tot ce ii cere doamna Zoe. Stie ca n-are alta alternativa pentru a scapa cu fata curata, mai ales ca ultimele vorbe ale Zoei i-au sunat ca o promisiune: "Du-te si ia loc in capul mesii; fii zelos, asta nu-i cea din urma Camera!"[91]

In scena finala, toate pasiunile politice sunt uitate. Manifestatia publica in cinstea lui Agamita Dandanache, este condusa de Catavencu: " . sunt toti ametiti, si ,mai ales Catavencu si Cetateanul turmentat, care inghite si sughite mereu."[92] Se bea sampanie in sanatatea candidatului, apoi "in sanatatea venerabilului si impartialului" prezident Trahanache, "in sanatatea coanei Joitichii ca e (.) dama buna." Dupa fiecare pahar, urmeaza urale si ciocniri. Catavencu face parte acum din partidul lui Trahanache, pentru ca alaturi de acest partid are sansa de a fi numit deputat in viitor. Chiar daca si-a schimbat partidul, el nu se poate schimba. Precum Rica Venturiano, are un limbaj al sau, propriu de fapt tuturor demagogilor politici:

"Catavencu (lui Tipatescu): Sa ma ierti si sa ma iubesti (expansiv) pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani! . mai mult sau mai putin onesti! (Tipatescu rade.) In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru. (Urale, ciocniri.)

Catavencu (foarte ametit, impleticindu-se-n limba, dar tot ingrasandu-si silabele): Fratilor! (Toti se intorc si-l asculta.) Dupa lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani, iata visul nostru realizat! Ce eram acum catva timp inainte de Crimeea? Am luptat si am progresat: ieri obscuritate, azi lumina! ieri bigotismul, azi liber-pansismul! ieri intristarea, azi veselia! . Iata avantajele progresului! Iata binefacerile unui sistem constitutional!"[94]

Inflacarati de vorbele lui Catavencu "toata lumea se saruta" in "urale tunatoare", "se strang in brate".

Agamemnon Dandanache se inscrie si el in seria vanitosilor dominati de ambitie. Aparitia sa in piesa produce o adevarata rasturnare de situatii. El a fost trimis drept candidat oficial pentru postul de deputat. Prin acest personaj, autorul surprinde degradarea liberalismului. Ca membru al noii aristocratii, Dandanache isi doreste deputatia, mai ales ca o vede ca pe un drept al sau mostenit: "familia mea de la patuzsopt in Camera".

Agamita e peltic si senil, il confunda pe Tipatescu cu Trahanache si crede ca Zoe este cand sotia unuia, cand a altuia. Oboseala drumului si clinchetul clopoteilor nu fac decat sa-i accentueze starea de ameteala si confuzie:

"Dandanache: Da de deranz . destul! Inchipuieste-ti sa vii pe drum cu birza tinti postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca . Stii, m-a zdruntinat! .si clopoteii (gest) . imi tiuie urechile . stii asa sunt de ametit si de obosit . nu-ti fati o idee, conita mea, neicusorule (catre Tipatescu), nu-ti fati o idee, d-le prezident, puicusorule ."

Are stari de amnezie temporara. Amesteca persoanele, functiile lor, raporturile dintre oameni. Despre Trahanache spune : "E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o istorie si tot nu pritepe ."[96]; Dandanache spusese povestea de doua ori, dar prima data lui Tipatescu. Ascultatorii lui Dandanache isi fac imediat idee despre prostia sa:

"Zoe (Catre Fanica incet): Iata, Fanica, pentru cine mi-am pierdut eu linistea . Si spune drept daca nu era mai bun Catavencu!

Tipatescu (scurt): E simplu, dar il prefer, cel putin e onest, nu e un misel"

Prefectul se inseala atunci cand ia prostia lui Dandanache drept onestitate si in curand se va lamuri cu totul asupra caracterului acestuia. Isi da seama ca senilitatea nu-l impiedica sa fie cand trebuie, abil, sa manevreze ingenios situatiile, folosind chiar santajul: "Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam . si nu merdzea de loc, neicusorule; fa-ti idee! familia mea de la patuzsopt (.) si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial . si sa remai fara coledzi!"[98] Dandanache nu se rusineaza ca a trebuit sa recurga la santaj pentru a fi ales. Dimpotriva, considera santajul o forma de diplomatie cu care se lauda: "Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica?"

Despre Dandanache, Caragiale spune: "am gasit un personaj mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu." Dorind sa-i continue pe stramosii lui de la "patuzsopt", Dandanache e prezent in toate Camerele cu toate partidele, ca rumanul impartial." Pentru el nu conteaza in care partid este, daca alaturi de acest partid i se deschide drumul spre deputatie. Celui pe care il santajeaza, "o persoana insemnata" ii cere: " - Gaseste-mi, ma-nteledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la Razboiul ." "Mai canalie decat Catavencu", dupa cum insusi Caragiale isi definea personajul, Dandanache nu inapoiaza scrisoarea dupa ce obtine ce-si doreste:

"Tipatescu: Vezi bine! (Muscandu-si buzele.) Dar nu ne-ai spus sfarsitul istoriei . scrisoarea .

Zoe: Da, scrisoarea .

Dandanache: Care scrisoare?

Tipatescu: Scrisoarea becherului .

Dandanache: Care becher?

Zoe (nervoasa): Persoana insemnata . scrisoarea . de amor . arma d-tale politica, cu care te-ai ales .

Tipatescu: Scrisoarea pe care voiai s-o publici in "Razboiul" daca nu .

Dandanache (aducandu-si in sfarsit aminte): A da! Scrisoarea . da . am priteput .

Zoe: Ei! scrisoarea?

Tipatescu: Ce s-a facut?

Dandanache: O am pusa acasa la pastrare . dar stii, la loc sigur .

Zoe: Nu i-ai inapoiat-o persoanei?

Dandanache (cu mirare): Cum s-o inapoiez?

Tipatescu: Iata te-alegi, el si-a tinut cuvantul .

Zoe: Trebuie sa i-o dai inapoi .

Dandanache: Cum se poate, conita mea, s-o dau inapoi? S-ar putea sa fac asa prostie? Mai trebuie s-altadata . La un caz iar . pac! la "Razboiul"

Zoe si Tipatescu sunt dezgustati de atitudinea lui Dandanache. Sunt si ei victimele santajului lui Catavencu. Atat Dandanache cat si Catavencu, folosesc o scrisoare de amor ca obiect de santaj pentru a urca pe scara politica. Sunt "liber - schimbisti" pentru ca scopul scuza mijloacele, insa exista si diferente intre ei: Catavencu e siret si abil, dar ar fi restituit scrisoarea imediat dupa ce ar fi fost ales deputat. Dandanache e un imbecil care se foloseste de "machiaverlicuri". N-are de gand sa inapoieze scrisoarea pentru ca, conform principiilor sale, nu trebuie sa-si tina cuvantul dat: "Eu am promis? (.) Cand am promis? cui am promis? te-am promis?"

Precum Catavencu, Dandanache vorbeste alegatorilor in cadrul manifestatiei publice. Balbait si incoerent, inchina pentru alegatorii sai care au dat dovada de "patriotism" acordandu-i increderea:

"Dandanache (indemnat de Zoe si Tipatescu, trece in mijloc cu paharul in mana): In sanatatea alegatorilor . cari au probat patriotism si mi-au acordat (nu nemereste) . asta .. cum sa zic, de! . zi-i pe nume, de! . a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica . cum am zite . in sfarsit sa traiasca! (Urale si ciocniri.)"[103].

Convins de "meritele" sale, Dandanache nu e deranjat ca a ajuns deputat prin mijloace necinstite, ba chiar afirma cu cinism ca oamenii au fost patrioti alegandu-l. Nici cei prezenti la adunarea publica, nu sunt deranjati de faptul ca nu ei l-au ales pe Dandanache, ci le-a fost impusa numirea lui.

Prin Conul Leonida, Caragiale zugraveste starea de spirit a unei intregi clase de oameni. Leonida e tipul cetateanului, al micului burghez care, rupt de realitate, evadeaza in lumea teoriei. Isi creeaza o realitate a lui care o anuleaza pe cea adevarata. La "gura sobei" in halat si in papuci si cu scufia de noapte pe cap, Leonida ii povesteste consoartei sale, Efimita, despre evenimentele petrecute in "11/12 faurar", prilej cu care isi marturiseste sentimentele republicane.

Evadand in trecut, Leonida isi reconstruieste existenta. Povesteste evenimente politice, implicandu-se imaginar in desfasurarea lor. Republica este oranduirea ideala pentru Leonida, cu atat mai mult cu cat simte ca a contribuit si el la instaurarea ei. Isi aminteste foarte viu cele intamplate: "Asa, cum iti spusei, ma scol intr-o dimineata, si, stii tu obiceiul meu, pui mana intai si-ntai pe "Aurora democratica", sa vaz cum mai merge tara. O deschiz . si ce citesc? Uite, tiu minte ca acuma: "11-23 faurar . a cazut tirania! Vivat Republica!"[104]

Leonida se crede un spirit ponderat caruia nu-i plac exagerarile. Nu intra la idei "cu una cu doua" si nici nu simpatizeaza cu republicanii pentru ca este republican, ci pentru ca este de partea adevarului:

"Leonida: Raposata dumneaei - nevasta-mea a d-intai - nu se sculase inca. Sar jos din pat si-i strig: "Scoala, cocoana, si te bucura, ca esti si dumneata muma din popor; scoala c-a venit libertatea la putere!"

Efimita (afirmativ): Ei!

Leonida: Cand aude de libertate, sare si dumneaei raposata din pat . ca era republicana! Zic: "gateste-te degrab', Mitule, si . hai si noi pe la revulutie". Ne imbracam, domnule, frumos, si o luam repede pe jos pan' la teatru . (Cu gravitate:) Ei, cand am vazut . stii ca eu nu intru la idei cu una cu doua .

Efimita: Ti-ai gasit .! Dumneata nu esti d-aia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

Leonida: Ori sa zici nu stiu ce si nu stiu cum, ca adicatele, "acu, unde esti tu republican, tii parte natiunii ."

Efimita: As!"

Leonida vede revolutia ca pe un spectacol la care merge imbracat "frumos": "Dar, cand am vazut, am zis si eu: sa te fereasca Dumnezeu de furia poporului! . Ce sa vezi domnule? Steaguri, muzici, chiote, tambalau . lucru mare, si lume, lume . de-ti venea ameteala, nu altceva."[106] "Revulutia" la care a participat Conu Leonida, a fost de fapt un "tambalau" cu "steaguri, muzici si chiote". N-a fost un eveniment politic adevarat, dar Leonida, la fel ca multi din acel timp, il percepe ca pe o revolutie. Reusita "revulutiei" este cu atat mai mare cu cat "Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare catra natiunea romana." : "Vezi dumneata, i-a placut si lui cum am adus noi lucrul cu un sul subtire ca sa dam exemplu Evropii, si s-a crezut omul dator, ca un ce de politica, pentru ca sa ne firitiseasca .". Lui Garibaldi, Leonida ii poarta o mare stima. Devenit erou, Garibaldi "gianta latina", a bagat in racori " pe toti imparatii si pe Papa de la Roma". Ca sa-l imbuneze, Papa l-a pus sa-i boteze un copil: "Ba inca ce! i-a tras un tighel, de i-a placut si lui. Ce-a zis Papa - iezuit, aminteri nu-i prost! - cand a vazut ca n-o scoate la capatai cu el? . "Ma, nene, asta nu-i gluma; cu asta, cum vaz eu, nu merge ca de cu fitecine; ia mai bine sa ma iau eu cu politica pe langa el, sa mi-l fac cumatru". Si de colea pana colea, tura-vura, c-o fi tunsa, c-o fi rasa, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil." Leonida vorbeste cu admiratie nu numai despre Garibaldi care ar putea instaura republica intr-o zi, ci si de armata lui constituita din "numai o mie" de soldati: "Ai mai prima, domnule, alesi pe spranceana, care mai de care, da cu pusca-n Dumnezeu; volintiri, ma rog, azi aici, maine-n Focsani, ce-am avut si ce-am pierdut! . sunt in stare, trei zile de-a randul, sa nu manance si sa nu bea, daca n-or avea ce."

"Cate si mai cate altele", Conu Leonida le stie din lectura ziarelor si a almanahurilor. E un om simplu si de aceea percepe lucrurile si ideile in mod eronat. Cunostintele lui despre istorie, politica sau psihiatrie, i le explica Efimitei intr-o limba stalcita. Efimita il asculta si-l incurajeaza, minunandu-se de superioritatea intelectuala a sotului ei: "Adica, zau, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon sa te-ntreb si eu un lucru: ce procopseala ar fi cu republica?"[111]

Incantat ca i se da apa la moara, ca se poate desfasura in ideile sale, Leonida da definitia republicii si enumera avantajele regimului: "mai intai si-ntai ca daca e republica, nu mai plateste niminea bir ."[112], "fiestecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate" , pensiile exista mai departe "dupa legea a veche". Un alt avantaj al republicii este legea "de muraturi" "adicatele ca nimini sa nu mai aiba drept sa-si plateasca datoriile." Toate acestea sunt garantate prin lege, "mai ales cand e republica, dreptul e sfant: republica este garantiunea tuturor drepturilor". Efimita e entuziasmata de ideea republicii, dar "reflectand mai adanc", deschide o portita spre realitate: "Daca n-o mai plati niminea bir, soro, de unde or sa aiba cetatenii leafa?" Ipoteza aceasta nu pare sa-l nelinisteasca pe Leonida, considerand statul atotputernic si atotstiutor: "Treaba statului, domnule, el ce grija are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui sa-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme ."

Dupa ce perechea de batrani adoarme, "se aud in departare doua-trei detunaturi de pusca si chiote surde; apoi, altele mai multe si strigate mai distincte si inca o data."[118] Efimita se trezeste speriata, "sare din pat, alearga la usa si o incearca daca e bine incuiata, asemenea la fereastra, si se intoarce mai putin ingrijata sa se aseze iar la loc, facandu-si o cruce" ; iar adoarme, iar o trezesc "o salva de detunaturi si strigate inmultite." Se uita prin toate colturile camerei, pe sub pat, in dulap. Din nou e liniste si Efimita urca iar in pat. O noua salva de detunaturi o face pe Coana Efimita sa sara din pat din nou si sa-si trezeasca sotul: "Leonido! (Zgomotul se repeta.) Leonido!! (Pauza; zgomotul se repeta cu putere; cocoana se repede peste un scaun cu exasperare, se impiedeca si cade peste patul lui Leonida.) Leonido!!!"

Trezit din somn de sotia sa, Leonida nu crede ca zgomotul din strada este revolutie pentru ca nu e voie de la politie sa se traga noaptea focuri de arma. Totusi Efimita cere o explicatie: "Da' bine, soro, am auzit, am a-u-zit; cum s-auz ce nu era? ce-am auzit daca nu era nimica?"[121] Leonida isi linisteste sotia prin teoria "fandacsiei", citita intr-un ziar: "Ei! domnule, cate d-astea n-am citit eu, n-am par in cap! Glumesti cu omul! Se-ntampla . (cu tonul unei teorii sigure) ca fiindca de ce? o sa ma-ntrebi . Omul bunioara, de par egzamplu, dintr-un nu-stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! si dupa aia, din fandacsie cade in ipohondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca." Definitia "fandacsiei", a iluziei, este ultima pe care o da Leonida. Teoria sa despre ipohondrie, ramane cheia farsei si este o oglinda a existentei lui.

Prin ideile sale, Leonida isi creeaza o lume in care se simte foarte comod. Situat in confortul iluziei pe care singur si-a cladit-o, Leonida se teme de ce este afara, de tot ceea ce ar putea deranja acest confort. Astfel in momentul in care i se pare ca afara se intampla ceva grav, incepe sa lucreze amagirea care transforma in revolutie sau reactiune un chef de lasata secului. Situat intr-o iluzie confortabila, el construieste prin lucrarea imaginatiei, dar nu construieste iluzia, ci realitatea. Leonida se teme de realitate. Nu-i provoaca frica nici revolutia, nici reactiunea, ci faptul ca va trebui sa renunte la realitatea creata de el si sa se confrunte cu ceva real.

Auzind larma intetita ce venea din strada, Leonida isi pune tot felul de intrebari. Nu poate sa creada ca ar fi revolutie cu impuscaturi interzise de politie si cu "ai nostri la putere". "Nervos", cauta "gazeta", "ca daca o fi sa fie revulutie, trebuie sa spuie la "Ultimele stiri." Din paginile ziarului, afla "cu dezolare" ca "e reactiune". Morti de frica, Leonida si Efimita isi fac bagajele sa fuga, deoarece reactionarii stiu cat de mult a luptat Leonida pentru instaurarea republicii, iar acum a venit vremea razbunarii. La auzul batailor in usa, Leonida "tremura", iar Efimita e ingrozita si plange. Vor sa se ascunda in dulap sau sa sara pe fereastra. Efimita deschide pentru ca bataile insistente in usa si strigatele sa nu-i atraga pe "zavragii". In pragul usii apare Safta, servitoarea, care lamureste asupra celor petrecute afara, noaptea trecuta:

"Efimita (miscata, cu tonul misterios): Ce-i afara, Safto?

Safta (care a intrat cu un brat de lemne): Bine, cocoana, ce sa fie! Da pan-acuma n-am putut inchide ochii: toata noaptea a fost masa mare la bacanul din colt: acu d-abia s-a spart cheful. Adineaori a trecut p-aici vreo cativa, se duceau acasa pe doua carari; era si Nae Ipingescu, ipistatul, beat frant; chiuia si tragea la pistoale . obicei mitocanesc.

Leonida (nedormit): Ce obicei?

Safta: Stii, a facut oamenii chef, c-aseara a fost lasata-secului."

Odata cu lamurirea confuziei, Leonida se imbarbateaza "plin de triumful teoriei", recapatandu-si sentimentul de importanta. Dupa spaima de posibila realitate care n-a fost decat o iluzie, personajele amandoua se intorc tot in iluzie: Leonida in visul sau de actiune politica, Efimita in visul sau de superioritate protectoare si atotstiutoare a barbatului. In finalul farsei, structura personajelor nu s-a modificat, situatia lor ramane identica.

Leonida este personajul care ilustreaza capacitatea omului de a se autoiluziona, ramanand prizonierul lumii sale. Efimita este confidenta lui care stie sa-l asculte. Cu toate ca ea pare a fi inzestrata cu simtul realitatii, il admira pe Leonida pentru stiinta lui: " Ei, bobocule, apai cum le stii dumneata toate, mai rar cineva!"[125] Vorbele de flatare ale Efimitei isi gasesc ecou in sufletul barbatului si-i alimenteaza orgoliul de a fi una cu lumea fictiva pe care si-a creat-o. Leonida traieste in confortul iluziei sale, Efimita traieste confortabil sub protectia sotului ei atotstiutor. Cand lumea aceasta creata artificial incepe sa se clatine, nu numai Leonida e inspaimantat. Efimita e ingrozita de posibilitatea ca ar putea pierde tihna unui trai linistit intr-o lume iluzorie. In ciuda acestor lucruri, uneori Efimita evadeaza din iluzie si intinde punti spre realitate. Este nedumerita in privinta lefurilor republicane: " Daca n-o mai plati niminea bir, soro, de unde or sa aiba cetatenii leafa?" , insa ei nu i-ar fi dat prin gand explicatia care i se da si pe care o aproba, doar sotul ei stie ce spune: "Treaba statului, domnule, el ce grija are?" Se "cruceste de mirare" la auzul atator avantaje ale republicii si parca nu-i vine sa creada ca "daca e republica, nu mai plateste niminea bir .", "fiestecare cetatean ia cate o leafa buna, toti intr-o egalitate", "pensia e basca", iar conform "legii de muraturi" "nimini sa nu mai aiba drept sa-si plateasca datoriile".

Pentru a beneficia cat mai repede de binefacerile republicii, Efimita exclama: "Maica Precista, doamne! apoi, daca-i asa, de ce nu se face mai curand republica, soro?"[128] Spiritul practic si luciditatea Efimitei pierd teren in fata perspectivelor stralucitoare descrise de teoriile lui Leonida.

O alta ipostaza a cetateanului este Cetateanul turmentat. Acesta nu are ambitia de a face politica. Este alegator in Colegiul III deoarece este negustor si "apropitar". Simbolizeaza masa anonima a alegatorilor condusa dupa bunul plac al politicienilor aflati la putere - politicieni pentru care masele n-au de fapt nici o preferinta anume: "eu nu poftesc pe nimeni, daca e vorba de pofta".[129]

In cadrul piesei, Cetateanul turmentat aduce majoritatea rasturnarilor de situatii. El e cel care gaseste prima data scrisoarea, declansand un adevarat vartej al pasiunilor. Catavencu stie sa profite de viciul sau si-i fura scrisoarea. Tot Cetateanul e cel care ajuta la rezolvarea conflictului si la linistirea spiritelor, gasind inca o data scrisoarea si ducand-o "andrisantului". Este un tip simpatic dar nu inocent, pentru ca, desi duce scrisoarea la adresa , o citeste mai intai sub felinar, savarsind una din gravele abateri etice ale lucratorului postal. Restituie scrisoarea nu din responsabilitate, ci datorita unui vechi tic profesional

"Cetateanul: Nu va suparati, coana Joitica, sa vedeti . nu v-am spus tot. Eu pana sa nu intru in politica, cum am zice, care va sa zica pana sa nu devin negustor si apropitar, am fost impartitor . la postie . ma cunoaste conul Zaharia!

Zoe: Ei! iesi odata si lasa-ma . Ghita!

Cetateanul: Si d-atunci, care va sa zica, eu dau scrisoarea dupa andresa. Daca nu gasesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: "andrisantul necunoscut", ori "nu se afla", ori "mort", care va sa zica fiecare dupa cum devine (.) dar daca gasesc andrisantul, i-o dau andrisantului ."

Confuzia lui politica il face sa-si puna repetat o intrebare: "eu pentru cine votez". Nu se poate lamuri definitiv decat in finalul piesei, pana atunci cei intrebati ocolind raspunsul. Se pare ca si ceilalti traiesc intr-o stare de confuzie, caci nici ei nu stiu cu cine voteaza. Cetateanul, fara interese politice, isi exprima in mod public nedumerirea, pe cand ceilalti nu-si mai pun aceasta intrebare, deoarece totul se face spre binele partidului si al lor. Coana Joitica ii va dezlega cetateanului enigma, aratandu-i pe cine trebuie sa voteze. Din acest moment, Cetateanul turmentat face pentru distinsa doamna un adevarat cult pentru care bea cu entuziasm: "in sanatatea coanii Joitichii! ca e (sughite) dama buna!"

Ii place statutul sau de alegator si "apropitar" mandru de importanta ce i se acorda. Frecventeaza intrunirile publice si adera la "sotietatea" lui Catavencu. La sedinta din Camera se simte ofensat cand Catavencu nu da semn ca l-ar cunoaste, iar Trahanache il da afara. Tot Catavencu il jigneste propunandu-i zece poli in schimbul scrisorii: "zic: nu trebuie, onorabile, parale . slava domnului . apropitar sunt (sughite), alegator ."[132]. Si mai ofensat se simte cand constata viclesugul lui Catavencu, care a baut cu el nu din consideratie, ci pentru a-i fura scrisoarea: "Si zi, ma lucrasi, ai? Adica, da-i cu bere, da-i cu vin, nu, pentru cinstea obrazului . pentru ca sa-mi faci pontul cu scrisoarea . bravos! dom'le Nae" .

Cetateanul turmentat, care ameteste la fiecare miscare brusca din cauza betiei, ne demonstreaza totusi ca nu e lipsit de luciditate prin refuzul sau de a lupta contra guvernului: "Da! vom lupta contra (sughitand si schimband tonul) . adica nu . Eu nu lupt contra guvernului! ." . Cand inapoiaza scrisoarea Zoei, este perfect lucid, nu sughite decat o singura data si atunci parca intentionat pentru a-l zeflemisi pe Catavencu: "O am, n-am pierdut-o . nu m-am mai intalnit (sughite si arata pe Catavencu) cu onorabilul! (Scoate scrisoarea din captuseala palariei si i-o da Zoii)". La reprosul lui Catavencu ca, prin restituirea scrisorii si-a aruncat norocul in garla, Cetateanul isi demonstreaza din nou automatismul sau profesional: "Nu puteam . andrisantul cu domiciliul cunoscut. (Arata pe Zoe)".

Cel care impulsioneaza actiunea in D'ale carnavalului si contribuie la crearea si mentinerea atmosferei de farsa este Catindatul. Este un personaj secundar, cu implicatii nebanuite in dezvoltarea intrigii. Despre acesta si despre Cetateanul turmentat s-a spus ca, fara voia lor, influenteaza actiunea. Precum Leonida, viata lui se bazeaza pe jocul capricios al iluziei. Are o incredere nemarginita in teorii. Una din teoriile sale, inrudita cu "fandacsia", se refera la puterea autosugestiei. Pentru a scapa de durerea de dinti, apeleaza la jocul iluziei si al autosugestiei: "Cum intru, zic serios: stii s-o scoti? scoate-mi-o! De par examplu, adineaori la d-ta . D-ta nici nu intelegeai ce vreau eu . Si pe urma ma dau in vorba, mai de una, mai de alta . Dar cand intru, simt odata ca un cutit (arata la falca), cald si pe urma rece; pe urma din vorba-n vorba, vii d-ta, subfirurgul, cu clestele: atunci deodata simt iar un cutit . rece, si pe urma numaidecat cald . Si pe urma, nu mai simt nimic . Vezi d-ta, pesemne, nu stiu cum devine care va sa zica de este al naturii lucru ceva, ca maseaua, in interval de conversatie, de frica trece ." . O alta metoda prin care Catindatul a observat ca poate scapa de durerea de dinti este magnetizarea cu jamaica: "Pfu! cald mi-e . lucreaza magnetismul . I-am dat de leac! . Vezi ce e cand nu stie cineva? . Era aproape de mintea omului: durerea devine din masea, maseaua devine din raceala, raceala devine din frig - din cald devine ca nu mai e frig; daca nu mai e frig, va sa zica ca raceala se duce si vine caldura; a venit caldura, a trecut durerea . (Chelnerul vine.) Par egzamplu . (pune mana pe falca) lucreaza magnetismul . arde .foc . Pfu! cald mi-e!(Chelnerul a pus pe masa romul.) Un rom si tal!"

Este candidat la o perceptie, adica functionar fara sa fie, care, dupa cum el insusi o spune, nu primeste leafa, dar nici nu i se fac retineri:

"Acuma . nu-ti spui? catindez la perceptie. (Mahnit:) Dar catindez de mult . Stii, catindezi azi, catindezi maine, o luna, doua, trei, un an . Bine, pana cand? Nu zic sa ma faca ajutor, ori reghistrat, domnule, dar macar acolo ceva.

Iordache: Adica sa te inainteze.

Catindatul: Macar un copist de clasa a doua.

Iordache: Si acuma cata leafa primiti in mana?

Catindatul: Nu ti-am spus ca sunt catindat? Nimic, de doi ani de zile, nimic. (Sade.)

Iordache: Nimic?

Catindatul: Nimic .

Iordache: Dar . retinere nu va face?

Catindatul: Asta, ce-i dreptul, nu ."

Uneori are momente de descurajare pentru ca nu reuseste sa avanseze, chiar daca este devotat institutiei pentru care lucreaza. Provine din Ploiesti, dintr-o familie de negustori si ar avea cu ce trai. Insista totusi sa devina functionar: "dar stii, orisicat poti zice, trebuie ca sa-ti faci o cariera ca tanar"

De fratele sau mai mare, nenea Iancu bogasierul din Ploiesti, se teme foarte tare pentru ca are palma grea ca de parinte. In Bucuresti se simte bine, departe de vigilenta fratelui sau: "Nenea Iancu, saracul, daca ar sti cum ma magnetizez . si unde? (Scoate de sub costum din san o scrisoare si o citeste cu chef): "Am aflat ca umbli prin cafenele si pe la baluri; daca mai aflu astfel de chestii, nu-ti mai trimit nici un gologan, viu sa-ti lungesc urechile; te iau inapoi la pravalie, si te pui la ipitropie, magarule ." Mie adica imi scrie Nenea Iancu (.)"[141]

La balul mascat provoaca multa confuzie intre personaje, inviorand actiunea. Chiar el cade victima unei confuzii, ajungand sa creada ca fratele sau a venit la bal sa-l caute si sa-l ia inapoi la Ploiesti. Pentru a nu fi gasit, merge la "grandirop" impreuna cu Nae Girimea ca sa faca schimb de costume. In caz ca l-ar prinde, nenea Iancu i-ar "omori" cariera de la perceptie." Nu numai teama simte fata de fratele sau, ci si respect si prin urmare nu ingaduie nimanui sa vorbeasca jignitor la adresa acestuia:

"Cracanel: Atunci, nen'tu Iancu al d-tale este o canalie!

Cantindatul: Da pentru ce, d-le? .

Cracanel: Asta ma priveste pe mine .

Catindatul: Ba priveste familia, sa ma ierti ."

In D'ale carnavalului, Cantindatul este raspunzator de impulsionarea actiunii, conflictul atingand punctul culminant datorita incurcaturilor pe care le produce. Prin spiritul sau abil si inventiv, cel care reuseste sa rezolve in mod satisfacator incurcaturile din comedie este Iordache. Tainuitor si martor al aventurilor barbierului, Iordache stie cum sa-l scoata din incurcatura. Astfel Pampon si Cracanel, care din cauza geloziei sunt dusmani de moarte ai lui Nae, prin interventia lui Iordache, devin prieteni cu acesta si ajung sa aiba incredere in el. Putem spune ca datorita lui Iordache, personajele ajung la finalul piesei in starea lor initiala, iar Nae Girimea castiga o siguranta pe care la inceputul piesei nu o avea.

Politaiul Ghita Pristanda este omul de casa al prefectului Tipatescu. Intelege sa-si faca datoria, prin "datorie" intelegand executarea tuturor ordinelor cu caracter personal date de Tipatescu si familia Trahanache. Este tipul omului slugarnic care se comporta astfel in orice imprejurare. Reuseste astfel sa-si mascheze cu abilitate interesele pentru a intra in gratia celor din jur. Se declara omul "dumneavoastra, coane Fanica, si al coanii Joitichii, si al lui conul Zaharia ."[143]

Umil si servil este Pristanda nu numai cu mai marii lui, ci si cu toti cei de la care ar putea avea de castigat. In spiritul acestei idei, se ghideaza in viata dupa vorba sotiei sale: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand .".[144] Cu aceeasi umilinta il trateaza si pe Nae Catavencu, pentru ca vede in el un potential prefect: "Poftiti, coane Nicule, poftiti . (umilit) si zau, sa pardonati in consideratia misiei mele, care ordona (serios) sa fim scrofulosi la datorie." Gandind ca nu se stie niciodata ce va fi in viitor, politaiul ii face lui Catavencu o marturisire de secreta simpatie, ceea ce il arunca exact in randurile adversarilor celor pe care ii serveste cu atata zel: "eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdauna; ca sa nu va uitati la mine .. adica pentru misie . (misterios) altele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeratie dupa buget mica ."

Desi are "renumeratia dupa buget mica", Pristanda stie cum sa-si rotunjeasca venitul. Cu toata siretenia sa primitiva, politaiul se da de gol in fata prefectului care-i spune zambind cu ingaduinta: "Nu-i vorba, dupa buget e mica, asa e . decat tu nu esti baiat prost; o mai carpesti, de ici, de colo; daca nu curge, pica . Las' ca stim noi!"[147] Stiind ca este omul sau de incredere, prefectul se declara de acord cu politaiul cu conditia sa faca "lucrurile cuminte": "mie-mi place sa ma serveasca functionarul cu tragere de inima . Cand e om de credinta ." Pristanda, care-si cunoaste interesul, cauta prin orice mijloace sa-i fie pe plac prefectului. Slugarnicia sa merge pana acolo incat repeta in mod automat cuvintele si replicile acestuia:

"Tipatescu: Lasa, Ghita, cu steagurile de alaltaieri ti-a iesit bine; ai tras frumusel condeiul.

Pristanda (uitandu-se pe sine si razand): Curat condei! (Luindu-si numaidecat seama, naiv): Adicate, cum condei, coane Fanica? . [149]

Prin repetarea automata a unor cuvinte din vocabularul stapanilor, isi demonstreaza nu numai servilitatea, dar si caracterul rudimentar al gandirii. Caracterul pur mecanic al replicilor sale aprobative se vadeste de la bun inceput:

"Tipatescu (terminand de citit o fraza din jurnal): " . Rusine pentru orasul nostru sa tremure in fata unui om! . Rusine pentru guvernul vitreg, care da unul din cele mai frumoase judete ale Romaniei prada in ghearele unui vampir !." (Indignat:) Eu vampir, ai? . Caraghioz!

Pristanda (asemenea): Curat caraghioz! . Pardon, sa iertati, coane Fanica, ca intreb: bampir . ce-i aia, bampir?

Tipatescu: Unul . unul care suge sangele poporului . Eu sug sangele poporului! .

Pristanda: Dumneata sugi sangele poporului! . Aoleu!

Tiatescu: Misel!

Pristanda: Curat misel!

Tipatescu: Murdar!

Pristanda: Curat murdar!

Tipatescu: Ei! nu s-alege!

Pristanda: Nu s-alege!"

Sluga la mai multi stapani, Pristanda se vede de multe ori pus in situatii dificile. Zoe si Tipatescu ii dau ordine contrare, insa politaiul stie de cine trebuie s-asculte, stie cine este persoana cu cea mai mare autoritate in judet. Tipatesc ii ordona lui Pristanda sa-l aresteze pe Catavencu, Zoe ii ordona sa-l elibereze:

"Zoe: Du-te, Ghita, du-te degraba, da-i drumul si roaga-l din partea mea sa pofteasca aici . Il astept .

Pristanda: Numai daca conul Fanica .

Zoe: Daca tii la tine, daca tii la familia ta, Ghita ."

Ghita tine atat de mult la familia sa, incat e in stare sa-l insele pe prefect. Dupa numirea candidatului, Catavencu dispare si Tipatescu il trimite pe Pristanda sa-l caute. Pristanda il gaseste, insa prefectului nu-i spune acest lucru, ba mai mult, il trimite pe conul Fanica la telegraf pe motiv ca e chemat de ministru. Prin aceasta manevra, Pristanda scapa de prefect pentru ca Zoe sa se poata intalni cu Catavencu: "De-aia eu l-am trimis pe conul Fanica la telegraf, pentru ca sa ramaneti d-voastra singura . Am mintit . nu-i adevarat ca-l cheama ministru . Stiu ca o sa ma ocarasca, o sa ma bata ca l-am trimis la cai verzi pe pareti, dar lasa sa ma ocarasca . sa ma bata . Nu e mai marele meu? Nu e stapanul meu, de la care mananc pane eu si unsprece suflete? L-am mintit, dar pentru binele d-voastra, coana Joitico ."

Personajul este admirabil caracterizat verbal. Foloseste frecvent termenii populari, mai ales regionalisme, deformeaza neologismele: "bampir", "famelie", "catrindala", "scrofulosi", "renumeratie", incalca fara complexe regulile gramaticale, tradandu-si incultura si lipsa de instructie. Chiar si automatismul sau verbal provine nu numai din slugarnicie, ci si din nestiinta. Al sau "curat constitutional" pune sub semnul ridicolului toata mascarada electorala a timpului.

Ipistatul din D-ale carnavalului nu serveste intereselor politice sau personale ale cuiva. Profita cat poate de pozitia lui, gasind tot felul de metode pentru a castiga in plus fata de salariu. In piesa este o aparitie fugitiva, dar interesanta. La chemarea lui Iordache, Ipistatul impreuna cu sergentii sai, sosesc la pravalia lui Nae Girimea pentru a potoli conflictul. Cei aflati in frizerie, Pampon si Cracanel, sunt intrebati ce cauta noaptea in pravaliile negustorilor. Fiecare incercare de disculpare, Ipistatul le-o intrerupe cu o exclamatie aspra si energica: "Vorrrba!", intarita invariabil prin batai din mana si din picior, exclamatia se repeta de opt ori in intervalul unei singure scene. Jocul Ipistatului este din ce in ce mai aspru, dar din dialogul confidential cu Iordache, reiese ca intentia lui este doar sa-i sperie pe musafirii nepoftiti. Arestarea lui Pampon si Cracanel este o mistificare menita sa duca lucrurile la starea lor initiala. Jocul loteriei este tot o mistificare la care participa toata lumea cu toate ca se stie ca Ipistatul este cel care castiga mereu.

Un alt ipistat, Nae Ipingescu, este amicul politic al lui Jupan Dumitrache. Il intalnim in prima scena din primul act al comediei in care Jupan Dumitrache ii povesteste amicului sau "istoria bagabontului". Ipingescu il intrerupe pe povestitor prin replici, comentarii, interpretari care incurajeaza continuarea povestirii. Rolul lui este de a trage valul de pe ochii Jupanului, insa acesta respinge orice legatura cu realitatea. Cand Jupan Dumitrache este foarte pornit impotriva "bagabontilor" care se tin dupa nevestele negustorilor, Ipingescu intervine cu o replica: "Nu se ia dupa toate, Jupan Dumitrache; dupa cum e si femeia: daca trage la ei cu coada ochiului si face fasoane, vezi bine! bagabontii atat asteapta."[153] Jupan Dumitrache sare ca ars: "Ba sa am pardon! Stiu eu ce vrei dumneata sa zici . Dar nevasta-mea nu-i d-alea, domnule." Ipingescu n-are de gand sa-i faca "un atac" prietenului sau deoarece o cunoaste foarte bine pe "Coana Veta". Atat de bine o cunoaste Ipingescu pe sotia Jupanului, incat se pare ca banuieste relatia ei cu Chiriac. Ceva mai tarziu, catre sfarsitul primei scene din actul I, cand de afara se aude vocea lui Chiriac, Ipingescu se grabeste sa spuna, desi parca fara vreo semnificatie deosebita: "Iacata vine Chiriac. Sa n-auza." Jupan Dumitrache, insa nu se sfieste de omul sau de incredere: " . el stie toata istoria, i-am spus-o de la inceput. Atata om de incredere am . Baiat bun! . tine la onoarea mea de familist. Daca nu l-as fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu." Pentru ca tejghetarul Chiriac tine la "onoarea de familist" a stapanului, Jupan Dumitrache declara ca-l va face "tovaras la parte" si-l va insura. Ipingescu, auzind asa, se intereseaza: "Da . coana Veta ce zice?" Cu stiutul sau sentiment de importanta, Jupanul precizeaza din nou: "Consoarta mea? . Ce sa zica? . De! ca muierea . mai ursuza. Am cam bagat eu de seama ca nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac; dar - stii cum m-a facut Dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atatica din al meu, - i-am zis pe sleau: "Nevasta, e baiat onorabil si credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!" Lamurit asupra situatiei, Ipingescu incheie: "Rezon!"

Ipingescu nu e numai raisonneur-ul comediei, ci are si rolul de a-l initia pe Dumitrache in "ce mai zice politica". Scena citirii ziarului il pune pe Ipingescu in postura pedagogului, insa un pedagog care "citeste greoi si fara interpunctatie"[160]. Ipingescu comenteaza articolul din ziar, aratandu-si cu satisfactie superioritatea intelectuala. Jupan Dumitrache, neintelegand cele scrise afirma "nedomirit": "E scris adanc" , insa Ipingescu intervine: "Ba nu-i adanc de loc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui." Cei doi participanti la lectura ziarului se contrazic si se combat in aparenta. Dialogul lor reprezinta o succesiune de false nedumeriri si clarificari, iar contradictia aparenta dintre ei se rezolva cu un "rezon". La sfarsitul comediei, dezleaga incurcatura atunci cand il recunoaste pe Rica Venturiano, publicistul pe care-l admira atat el cat si Jupan Dumitrache.

Fata de personajele sale, Caragiale s-a manifestat in mod diferit. Pe unii i-a privit cu ingaduinta, pe altii i-a urat si i-a ironizat. Ceea ce a urat cel mai mult la personajele sale a fost prostia pretentioasa, prostia cu aere de cultura.

Prin tipurile sale, dramaturgul a surprins ca intr-o oglinda, tarele esentiale ale burgheziei. Sunt tipuri care si astazi vietuiesc datorita integrarii psihologiilor individuale in sfera societatii.

Crearea de tipuri ne duce la concluzia clasicismului lui Caragiale. Tipurile specifice, de o mare forta de sugestie sunt realizate intr-o viziune clasica in sensul ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o dominanta a caracterului.