Cu un picior in groapa

Cu un picior in groapa

de cind ma stiu, am fost cu un picior in groapa.

toata viata mea am fost cu un picior in groapa.

am macar consolarea

c-o sa le fie mai usor rudelor care traiesc

sa ma ingroape.

celorlalte rude, care-au murit, parca le mai pasa lor de groapa? s-au organizat, cu toate, intr-un club de biliard. intr-o societate privata. insa despre viata mondena de dincolo

nu stiu prea multe.

un mare secret o face protejata - si cum ajungi acolo

n-ai voie sa mai zici mare lucru; pentru ca sint unii

care ar flecari despre asta.

sa avem macar un lucru sfint pe lumea asta:

viata mondena de pe lumea cealalta.

fara cavou, fara cripta, mormint de pamint, o, cu mult mai bine-i asa!

de ce-as face o cheltuiala in zadar, cind mormintul meu

se sapa de capul lui?

daca stau si ma gindesc mai bine,

as vrea totusi un mormint cu doua camere,

poate c-o sa vina cineva in vizita la mine

si o sa n-aiba-ncotro si va trebui sa ramina peste noapte.(Mai ales daca-i de departe, de la Moldova.)

in plus, as beneficia si de mai multe avantaje:

as putea sa ma insor si sa fac copii. mult mi-am mai dorit io copii. poate Dumnezeu mi-ar darui un copil cu pamintul.

de cum prind de-i nasc, gropile lor mititele incep sa se sape

si-ntr-o zi, oi-oi, boje moi, au sa-i inghita de vii.

primul meu copil s-a nascut deja ingropat.

vecinii mei spun ca l-a chemat pamintul.

dovada cea mai buna, vai, mie,

ca si Pamintul isi doreste mult copii.

mai degraba copiii altora decit ai lui.

ii e, pesemne, pe urma,

mai usor sa-i infieze.

Pamintul este, pentru noi, o mama si-un tata de-a' doilea.

ca niste fii vitregi la sinul lui gingurim,

bombanim,

ii muscam sinul,

blestemam

si cu dragoste de fiu vitreg il iubim.