GABRIEL CHIFU: Franghiile pe care coborau ingerii

GABRIEL CHIFU

Franghiile pe care coborau ingerii

la inceput cuvintele erau un fel de franghii pe care

coborau din cer, printre noi, ingerii. ca acrobatii

sub cupola circului, ca trupele

de comando din elicopterele lor speciale.

se amestecau printre noi, fiecare aveam ingerul sau

care ne semana perfect. (prin venele noastre curgea sange

exact cu viteza cu care prin venele lor

curgea lumina.) parca am fi umblat

mereu cu o oglinda la noi in care ne zaream chipul.

el, dublul, ingerul, se apropia de fiecare dintre noi ametitor

pana cand ne imbraca pe de-a-ntregul ca o piele.

ingerii sositi de sus pe cuvintele ca niste franghii

intrau si ieseau

din noi ca de-acasa, tineau atat

cat tineau trupurile noastre.

apoi, harsti, niste nevazute si neiertatoare foarfeci vii

(pseudonim legat la ochi al mortii?)

au taiat franghiile si ingerii care au mai apucat

s-au catarat pentru totdeauna la cer.

ceilalti au ramas jos, s-au ofilit

ca plantele fara radacini si neudate.

vorbirea a devenit o lamaie goala pe dinauntru.

o veioza cu intuneric. o locuinta fara

ferestre si usi.

o inima care doarme in timp ce stapanul ei alearga.

o mare care vuieste lipsita de apa.