Gloria milei

Gloria milei

Am iubit piciorul pe cind nu stiam ca este

picior si

pielea miinilor am iubit-o

pe cind

nu stiam ca seamana cu frunza scrumita

de cactus,

am iubit inima, Doamne!, sarea printre

coaste ca un paralitic

ca o broasca

electrocutata usor cu doua radacini de

menta

cu doua fire de muzica

mi-am muscat limba si am vazut ca este buna

mi-am inghitit lacrimile

pareau seminte de ochi

aripi de ochi atit de grele ca se scufundau

imediat in arterele prin care se duc zi si noapte

iluziile din lume

si atunci am intilnit primul om

o aratare

ca soarele care iese dimineata din nisip scuturindu-si

panglicile colorate din par

dupa ce s-a impreunat

cu toate dobitoacele

viclean ca piramidele care

ademenesc moartea cu misterul lor

si i-am strigat:

glorie milei!

i-am strigat: cum legi doua constelatii de stele din singe

cu venele astea sirmoase?

cum chemi ploaia

daca nu stii decit numele

apei cu viermi din causul lunii?

Cum se spune la copac?

Copac!

Cum se spune la iarba?

Iarba!

Cum se spune la apa?

Apa!

Cum se spune la vin?

Vin!

Cum se spune la mina?

Mina!

Cum se spune la gura?

Gura!

(Si mai tirziu, asezati ca salbaticiunile

satule pe mormanul de carne zdrentuita

care ar explica de ce disperarile fragede sint subversive:)

Cum se spune la viata?

Tramvai!

Cum se spune la moarte?

Tramvai!

Cum se spune la iubire?

Tramvai!

Cum se spune la timp?

Tramvai!

Cum se spune la uitare?

Tramvai!

Cum se spune la ris?

Tramvai!

Buuun! Recapitulam. Cum se spune la dinte?

Piine!

Cum se spune la tristete?

Cercel!

Cum se spune la destin?

Prizonier!

Cum se numeste omul care tiraste pustiul dupa el?

Luna!

Dar cel care nu mai are nici un nasture la piele?

Steag!

Dar cel care se duce?

Pescar!

Gloria milei gloria milei gloria milei

sic transit gretos ca verbul trezit

ca pasta albicioasa

in care inoata diamantul

care n-a stralucit niciodata pentru adevar

de cind cuvintele au ajuns sa fie folosite

in locul piinii nici bratele crucii nu mai

imbratiseaza pe nimeni

o rugaciune

capata forma trupului

la capatul ei stiu:

toata viata ti-e data ca sa tai gitul unei lebede.

Gloria milei gloria milei gloria milei

daca nu risti nimic poti cistiga

la roata norocului in bilci

aceasta lampa cu crampe

aceasta dupa am iaza cu subsolul inundat

acest demon pe care incaleci

si pleci la piata

e foarte important sa nu intrebi de ce

providenta are doua miini scurte

ca de copil. o aud cum bate excitata

in preajma unui cintec care e despicat metodic

de o aripa de fluture

tot universul e facut felii, felii

prima taietura e dificila

aripa se ascute cu fiecare rana

devine atit de fina ca dispare

in despicatura

care se repeta la nesfirsit

Glorie milei glorie milei glorie milei

secunde cu zgirciuri arunc frumusetii

sa ma lase sa trec

ochi pentru dinte

moarte pentru noptile cu stele puhave de nemurire

dinte

pentru lacramile pe care patineaza un duh

si carnea mea o arunc frumusetii

o rup bucata cu bucata de pe oase

oasele chiar le sfarim

si i le pun dimineata

in cale momeala sa-mi spuna, doar sa-mi spuna

atit

daca merit tot ceea ce risipesc

daca nu cumva la un moment dat cartilajele visurilor

se vor intari atit de tare

incit voi ramine intepenit intre doua lumi

ca Dumnezeu

incilcit intre firele de hula

intre ferestrele care se scuipa

cu toate culorile vii

cu toate cuvintele moarte.