Jocul de table

Jocul de table

Dupa-amiaza, acasa: citesc zambind Personismul lui

Frank O'Hara, iar fiul meu Andrei citeste

cucerit Contele de Monte-Cristo

(are noua ani si jumatate Andrei, ingerii zboara

in jurul sau

ca in jurul unui taram de lumina).

Apoi jucam o partida de table (blanda desfatare

balcanica, nevinovata). Zarurile se ciorovaiesc

naiv si-n acest timp casa noastra (ca fiecare casa)

sta in gura deschisa a monstrului

(eu stiu asta, fiul meu inca nu).

Da, locuim in respiratia monstrului.

Monstrul isi tine cumplitul ochi lipit de

coastele trupurilor noastre si ne urmareste neclintit

tresaririle inimii si ale gandului,

nimic, nimic nu-i putem ascunde.

Fulgerele mor, diamantul se preface in cenusa.

Ploua cu pietre invizibie - se naruie temple

in cer si in creier. Ah, uneori

viata - ce forma perfecta de moarte!

Si zarurile se rostogolesc (5-3, 1-1): cu totul

alta valoare are jocul nostru de table

(deloc inocent, subversiv - eu stiu, fiul meu inca nu),

din moment ce se petrece

in gura deschisa a monstrului

ori pe retina ochiului sau nemuritor, otravit.