Nichita Stanescu * ea

Nichita Stanescu * ea

Tocmai acum, tocmai acum
cand o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea se gandeste la mine fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ii simt gratia
strabatand toate zidurile orasului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
cand simt ca ei ii este dor de mine
imi jignesc prietenii
nemaisuportand cat de dor poate sa-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea isi calca de drag de mine
rochia in carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina
ca sa le azvarl in animale si in vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc in vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
cand ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate
si ma lungesc cat cea mai lunga strada din oras
si ma asfaltez
si ma imbrac in ninsoare si gheata,
mai ales in gheata
maii ales in gheata, mai ales in gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea
trecand sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, doamne,
de atata vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei
cine are curajul sa sarute o glezna
daca ea nu schioapata ? !