Nichita Stanescu - fulgerul si frigul

Nichita Stanescu - fulgerul si frigul

Se dedica lui Nicolae Manolescu

Toti cei din curte, deodata,
nelinistiti, am simtit prezenta aripei
Acest lucru s-a intamplat intr-o luni
dupa amiaza,
acum un an.
De atata vreme, mai ales seara,
fara sa ne spunem unul altuia ceva,
mai ales seara, seara de seara,
am simtit prezenta nelinistitoare a aripei
printre noi cei din curte.
Cu discretie, am cautat in artar, in magazie,
in lucarna,
sau chiar sub fotoliul mare din sufragerie.
De asemeni, am cautat dupa tabloul cu rama
bogata,
de familie, printre rochiile femeii din dulap,
dupa perdeaua de catifea, visina putreda.
Parand a privi oriunde altundeva
in timp ce vorbeam orice altceva,
prezenta aripei ne nelinistea si ne
nelinisteste.
De aceea radioul intotdeauna este pus mai
tare
iar pompa din curte lasata sa curga zgomotos.
S-au inmultit pisicile si cainii din aceasta
pricina
iar becul electric de la intrare e lasat aprins
toata noaptea.
Abia acum, dupa un an de zile
plecand in graba din casa, chemat de un
pacient,
i-am simtit brusc, in spinare,
adierea rece.
M-am oprit in coltul strazii
si, fulgerator, mi-am intors chipul spre casa.
Ah, tu frig, si tu fulgerare !
Ingerul este chiar zidul casei
zidul cel mare taiat la mijloc de o fereastra
patrata.
Chiar acest zid este
acesta, cu fereastra patrata !
Chiar el este
privindu-ma rece, fix.