Nichita Stanescu - tablou cu orbi

Nichita Stanescu - tablou cu orbi

Tocmai se insereaza
deasupra unei case de tara
si in ograda e o masa de lemn
la care stau si beau si vorbesc
parintii mei si parintii altora
primarul si grajdarul
invatatorul si popa
si inca altii care stau si beau si vorbesc.

In acelas timp
si suprapus pe acestia
un om cu pelerina neagra
mahnit de istorie.
sau poate de orice altceva,
in inserare se indeparteaza pe camp
micsorandu-se odata cu indepartarea
stingandu-se odata cu inserarea.

Franturi de vorbe, sunet de tacamuri
galgaitul vinului turnat
si mai ales
strigatul invatatorului ridicat deasupra celorlalti :
- La urma urmei ce mai e si viata asta !
Si strigatul popii ridicat deasupra celorlalti :
- Nu se arata semne, degeaba ne rugam.
Si strigatul primarului ridicat deasupra celorlalti :
- Vedem mereu aceleasi lucruri ! Mereu aceleasi lucruri !
Suprapus peste cei de la masa
intretaindu-i parca pe fiecare
pe campul innegrit de inserare
omul cu pelerina neagra se duce
si gandurile lui se aud peste camp :
M-am nascut in cel mai rau secol cu putinta
am locuit cea mai straina inima cu putinta !
Astfel se aud gandurile omului
in timp ce el se micsoreaza
ca o pata neagra pe o pata neagra
crescanda.

Aer apasator si caldura calma
langa masa din ograda, in umbra deplina
neatinsa de raza lampii cu petrol
in tufisul de coacaze un freamat mut.
Un ochi lucios cu luciu mat
un ochi cat tot tufisul de coacaze
se deschide lucios si mat si se inchide.
Cei de la masa sunt cu spatele la el ;
o secunda de liniste apoi vinul galgaind in pahare.

Suprapus pe dreptunghiul mesei
traversand in departare campul
si taind masa totodata,
omul cu pelerina neagra
si inapoia omului cu pelerina neagra
un hectar de camp negru se deschide deodata,
ochi lucios si opac si negru
si se inchide cum s-a deschis
in timp ce omul se indeparteaza cu spatele la ei.
Cainele legat de stejarul din curte
schelalaie zdranganind lantul t
runchiul stejarului se deschide
si un ochi negru lucios clipeste.
- Taci potaia dracului, striga grajdarul
si arunca o cana de lut dupa el.

O stea se lateste ca o balta
in spatele omului cu pelerina
si bolovanul din poarta
deschide un ochi negru lucios si-l inchide.
- Locuiesc intr-o inima straina, se gandeste omul,
Unu este atentia lui zero,
doi si trei si patru si cinci
nu sunt altceva
decat neatentia cifrei unu,
gandeste omul cu pelerina neagra indepartandu-se
in timp ce in spatele lui
orizontul negru deschide un ochi
imens, lucios si negru
si il inchide.