Poveste

Poveste

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa

Cand cu buzele de sange si cu ochii sclipitori

Printre arborii de toamna te opreai incet, sfioasa

Lasand gandul spre amorul inteles de-atatea ori

Asteptai sa fiu poetul indraznet ca niciodata

Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sarutari

Te duceai mereu nainte inspre-o umbra intunecata

Ca o pala ratacire coborand din alte zari.

Ah, mi-ai spus atat de simplu ca ti-i sete de iubire

Neascultand decat soptirea singuraticei paduri,

Iti opreai cu mana sanul si zambea a ta privire,

Chinul departarii noastre neputand sa-l mai induri.

-Ha, ha, ha, radea ecoul, de radeam de-a ta placere,

Intre om si-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,

Te-am lasat sa-nsiri povestea cu dureri si cu mistere

Pentru mine, ca oricarui trecator necunoscut.

Iti aduci aminte ziua cand ti-am spus ca esti frumoasa,

Cand, in soaptele padurii, poate ca te-am sarutat

Ascultand ecoul rece, inspre toamna friguroasa

Ce-aducea-ntalnirii noastre un adio-ndepartat ?