CIBERNETICA PSIHOLOGICA

CIBERNETICA PSIHOLOGICA

1 PROBLEME INTRODUCTIVE

Cibernetica este un concept nou al vocabularului stiintific actual care a determinat schimbari fundamentale in gandirea stiintifica si metodologica, definita ca disciplina stiintifica ce studiaza principiile generale ale procesului conducerii si controlului la fiinte si masini precum si legatura cu mecanica statistica.

Cea de-a doua lucrare a lui Norbert Wiener - Cibernetica si societatea - nu mai are un caracter tehnic, ci reprezinta baza filosofico-metodologica a gandirii sale stiintifice si a unei noi viziuni asupra lumii; societatea este studiata in ansamblul sau prin analiza mesajelor si mijloacelor de comunicare a caror evolutie se va realiza pe urmatoarele directii:

mesaje si mijloace de comunicare intre om si natura;

mesaje si mijloace de comunicare intre om si masina;

mesaje si mijloace de comunicare intre masini.

Starea mesajului transmis intre om si masina nu difera cu cea a mesajului transmis intre oameni; de aceea, teoria conducerii, fie ca se refera la fiinte sau masini, reprezinta un segment al teoriei comunicatiei.

Arealul de investigatie al ciberneticii se intinde incepand cu rezolvarea tuturor problemelor nerezolvate ale stiintei (salvare sfanta) pana la scopurile sale antiumane (vin robotii); cu toate aceste imprecizii ale domeniului sau de investigatie, rezultate, pe de-o parte, din faptul ca ea este o stiinta tanara, dar si din abundenta realizarilor tehnice si a rezultatelor stiintifice care imbogatesc permanent arsenalul notional, sunt trei categorii de notiuni care definesc existenta obiectului ciberneticii:

conducerea;

comunicarea;

controlul.

Rezultatele fizicianului englez W.Ross Ashby sunt sintetizate in notiuni ce depasesc cadrul fizicii, cum ar fi comportarea sistemului, ceea ce da ciberneticii un caracter integrationist, ea ocupandu-se de comportarea sistemului, nu de structura sa, ceea ce evidentiaza relativa independenta a proprietatilor structurale de cele functionale. Din acest unghi de vedere cibernetica este o stiinta fenomenologica, demonstrata si prin notiunea utilizata ca principiu de lucru (cutia neagra-black-box).

Dupa A.Moles, cibernetica are ca obiect organismele intelese ca sisteme complexe, ea nu studiaza natura fizica a subsistemelor care o compun; ea cauta ceea ce este comun modurilor de asociere a elementelor. In sens larg, cibernetica este un cadru conceptual-metodic nou al examinarii stiintifice; analizata in contextul teoriei reflectarii, materia prima a ciberneticii este informatia.

In viziune actuala, cibernetica se compune din doua teorii:

teoria generala a schimbarii informatiei;

teoria si principiile constructiei schimbatoarelor de informatie.

Cibernetica este stiinta care se ocupa cu prelucrarea informatiilor, este apropiata informaticii fara sa se identifice cu ea.

Cibernetica se ocupa de procesele de conducere si legatura, ceea ce inseamna transmiterea, prelucrarea, ingrijirea si utilizarea informatiilor.

Cercetatorul britanic F.H.George, in studiile sale despre cibernetica, ajunge la concluzia ca ea este stiinta ce studiaza sistemele autoadministrative si adaptative (sisteme cu retroactiune) dinamice, neinteresata de tipul natural sau artificial al sistemului.

G.A.Boulanger, reprezentant al Comunitatii Internationale pentru Cibernetica, este de parere ca cibernetica este stiinta robotilor, adica ea este stiinta ce construieste masini cu reflexe conditionate si cu capacitate de recunoastere si invatare.

O succinta analiza a rezultatelor teoretice si practice care au condus la configurarea ciberneticii psihologice ca stiinta sunt urmatoarele:

Psihologia reprezinta un proces complex de comunicatii, concept introdus de Norbert Wiener in lucrarea Cibernetica si societatea;

Aplicarea logicii simbolice in domeniul social, Layman Allen;

Introducerea metodelor stiintifice de masurare in psihologie si configurarea unui nou domeniu al investigatiei tehnice in psihologie si psihologie, psihometria, respectiv jurimetria, Lee Loevinger;

Studiul raportului psiholog-masina, Colin Topper;

Gestionarea informatica a informatiilor psihologice, John Horty;

Aplicarea ciberneticii si a metodelor sale in societate, Victor Krapp;

Unificarea tuturor rezultatelor stiintifice si organizarea lor intr-o noua stiinta numita cibernetica si informatica psihologica.

Chiar daca studiile de cibernetica psihologica au trecut in plan secund lasand locul celor de informatica psihologica, este necesara reevaluarea studiilor de cibernetica psihologica din anii '45 '60, datorita nevoii de cuprindere, printr-o stiinta a sistemelor, a volumului mare de informatii acumulat ce trebuie integrat intr-un sistem al carui grad de integralitate determina coerenta sa. Patrunderea ciberneticii si automaticii in toate sferele vietii sociale provoaca teama de posibila robotizare a psihologului si implicatiile acestui proces in activitatea de cercetare si practica. Psihologul este un specialist, un tehnicist a carui formatie se apropie de asa-numita inginerie psihologica, ale carui instrumente investigationale sunt legi, teoreme, concepte, axiome, iar sensul metodologic este ipoteza-demonstratie-concluzie; pe de alta parte, vointa politica se impune prin acte normative; de aceea, psihologul reprezinta si o interfata intre domeniul stiintific si cel social.

Rezultatele ciberneticii au reprezentat posibilitati pentru rezolvarea complexelor probleme psihologice, in special in domeniul adaptarii fiintei umane la modificarile accelerate ale societatii contemporane. Sunt domenii psihologice reductibile la inregistrarea, arhivarea (pastrarea), prelucrarea si transmiterea informatiilor psihologice. Din acest unghi de vedere, cibernetica psihologica nu concureaza omul, ci reprezinta instrumentul vointei lui si un ajutor coerent care amplifica functiile sale.

Nu incape indoiala ca implicatiile ciberneticii si a metodelor sale in psihologie este de mare utilitate psihologilor, pentru ca psihologia reprezinta si un proces de comunicatie, in incercarea de a solutiona problematica echilibrului social.

Abordarea psihologiei ca un sistem cibernetic dinamic si deschis conduce la definirea sa ca un mijloc de supraveghere etica asupra proceselor de comunicare si asupra limbajului ca mijloc de comunicare, in special cand procesul de urmarire a respectarii prescriptiilor actelor normative este controlat de o autoritate capabila sa puna in functiune sanctiunile sociale (canalul de retroactiune).

Acesta este un proces de unificare a comportamentului indivizilor, evitandu-se sau ameliorandu-se litigiile (controversele) din societate.

Din acest unghi de vedere, teoria si practica psihologiei includ doua tipuri de probleme:

probleme ce se refera la concepte fundamentale ale psihologiei ca stiinta si la scopul sau fundamental;

probleme ce se refera la tehnica de aplicare a acestor concepte.

Pe langa problemele ce tin de esenta psihologiei ca stiinta, relatiile sociale trebuie sa fie atat de clar conceptualizate, incat fiecare cetatean sa poata sa-si aprecieze dinainte psihologieurile si obligatiile, iar subiectivismul autoritatilor ce controleaza aplicarea regulilor de psihologie sa fie minim. In aceasta zona psihologia se intersecteaza cu psihologul, ea efectuand un control a-priori si a-posteriori asupra regulilor instituite in societate.

Actul normativ trebuie sa asigure neinterpretabilitatea psihologieurilor si obligatiilor individuale; prima obligatie a actului este sa aiba un obiectiv clar exprimat si sa fie inteles atat de specialist, cat si de cetateanul obisnuit. De aceea, se poate considera ca procesul de emitere a actului normativ este o problema de ordin comunicational si cibernetic fundamentat prin obiectivele politice dar si prin asteptarile indivizilor.

Psihometria reprezinta ansamblul metodelor stiintifice (matematice, statistice) utilizate ca instrument de studiu al corelatiilor si proceselor psihologice. Psihometria abandoneaza indicatorii calitativi in favoarea celor cantitativi. Rezultatele testelor psihologice sunt numere.

Abordarea societatii ca un sistem dinamic si deschis este manifestat clar nu numai in literatura psihologica contemporana de specialitate, dar se reflecta si in tendinta de a depasi asa-zisul paternalism al statului.

Psihologia se poate defini ca un control (supraveghere) morala asupra comunicatiilor si asupra limbajului ca mijloc de comunicare, mai ales cand procesul de emitere a actelor normative este controlat de o putere capabila sa puna in functiune sanctiunile sociale. Acesta este un proces de reglare a aliantelor ce unifica indivizii pentru infaptuirea obiectivelor la nivel individual si social, pentru evitarea sau ameliorarea litigiilor (controverselor). Din acest unghi de vedere, teoria si practica psihologiei cuprind doua tipuri de probleme: cele care se refera la conceptul de moral si la scopul sau fundamental; cele care se refera la tehnica de aplicare a acestor concepte.

Psihometria Anumite sfere de activitati psihologice se pot intelege ca si o elaborare, pastrare, interpretare si preluare a informatiilor, in timp ce calculatoarele electronice pot fi de un deosebit ajutor celor care se ocupa de gestionarea Bazelor de Date. Problema deciziei psihologice si a prelucrarii datelor are o importanta primordiala in psihologia contemporana. Se poate spune ca cercetarile legate de aplicarea ciberneticii in psihologie, intr-o oarecare masura, raman pe planul al doilea in ceea ce priveste aplicatiile lor in alte domenii economico-sociale. In ultimul timp, exista preocupari serioase in ceea ce priveste punerea in aplicare in domeniul psihologiei a cercetarilor din domeniul informaticii psihologice.

Prima lucrare importanta in domeniul cibernetizarii societatii apare la Praga, scrisa de academicianul Victor Krapp si se numeste Despre posibilitatile utilizarii metodelor cibernetice in psihologie.

Ideea fundamentala a lucrarii lui Krapp este ca masina cibernetica poate sa prelucreze acele informatii care ii sunt pe inteles, adica informatii ale caror relatii se pot concretiza in functii logico-matematice. Dupa teoria lui Krapp in domeniul ciberneticii psihologiei, cercetarile sunt de domeniul logicii dialectice si formale, ceea ce are multiple si profunde implicatii filosofice.

Logica formala se fundamenteaza pe principiile identitatii abstracte, in timp ce logica dialectica analizeaza acordul gandirii cu realitatea obiectiva, iar in plan secund, raportul dintre gandire si legile logicii formale.

Gandirea dialectica analizeaza interdependenta reciproca a proceselor si fenomenelor in dinamica lor. Masina cibernetica trebuie sa fie capabila nu numai de rationamente logico-formale, ci si de rationamente dialectice si logice.

Masina cibernetica se gaseste la interfata a doua categorii de specialisti:

cercetatori in domeniul psihologic, juridic, filosofic si logic;

cercetatori in domeniul matematic si tehnic.

Masina cibernetica nu va inlocui constiinta judecatorului, ci va fi in slujba acestuia, usurandu-i munca.

Pentru prelucrarea informatica a textelor psihologice, Layman Allen introduce conceptul de normalizare, care ar reprezenta conceptul fundamental in realizarea de sisteme expert psihologice. Automatizarea psihologiei este un concept introdus de Paul Hoffman, care presupune unificarea informatiilor psihologice intr-un sistem cu un grad de integralitate accesibil masinii cibernetice.

John Horty introduce tehnica numita cuvinte cheie, care se asociaza textelor psihologice, iar ca modalitati de investigatie propune utilizarea operatorilor logicii simbolice.

Daca se porneste de la ideea ca cibernetica precede logic psihologul, este necesara rezolvarea posibilitatii introducerii psihologiei in schemele determinate logic si care vor descrie psihologul. De aceea, daca sunt dificultati in aplicarea metodelor cibernetice determinate in psihologie, psihologul va fi supus schimbarii. Cu alte cuvinte psihologul se va adapta modelului cibernetic.

Daca se porneste de la ideea ca logic psihologul precede ciberneticii, se naste intrebarea daca se pot aplica metodele cibernetice in psihologie. Cu alte cuvinte, psihologul devine criteriul ce determina posibilitatea sau imposibilitatea aplicarii metodelor tehnice in practica psihologica.

Avand in vedere posibilitatea aplicarii ciberneticii in psihologie, prima solutie porneste de la neschimbarea ciberneticii, a doua de la neschimbarea psihologiei. Totusi, prima solutie este mai realista decat prima, care sustine conceptia psihologico-centrica a psihologului traditionalist.

Introducerea metodelor stiintifice de cuantificare a fenomenelor psihologice, cum s-a intamplat si in alte domenii (econometria, sociometria) are efecte remarcate de:

coerenta crescuta a rezultatelor stiintifice

cresterea integralitatii sistemului;

claritatea obiectivelor psihologiei.

Psihocibernetica nu este doar o stiinta noua, ci si o metodologie noua, care deschide drumul aplicarii metodelor stiintifice in psihologie. Sunt cel putin trei motive pentru care psihocibernetica este un concept benefic studiului psihologiei:

a) Termenul psihologie are un sens multiplu (psihologie pozitiv, aplicare a psihologiei, teoria psihologiei); de aceea, era necesara o categorie fundamentala care sa cuprinda aceste sensuri. Cibernetica a dat modelele teoretice utilizate in structurarea psihologiei in sens abstract, precum si masinile (hardul) si aplicatiile (softul) necesare aplicarii in psihologie.

b) Psihocibernetica este un termen nou al carui continut se stabileste in raport de rezultatele cercetarilor efectuate in sistemele de psihologie.

c) Este un termen pe intelesul psihologilor, traductibil in principalele limbi naturale.

Inainte de toate, psihocibernetica este un mod nou de analiza a psihologiei, o noua metoda de analiza a psihologiei.

2 RAMURILE CIBERNETICII PSIHOLOGICE

Cibernetica psihologica este compusa din trei domenii relativ independente:

a)      psihometria;

b)      modelarea cibernetico-psihologica;

c)      informatica psihologica.

a) Psihometria a fost conceputa ca o ramura care sa masoare rezultatele activitatii stiintifice. Pentru introducerea elementelor de inteligenta artificiala si utilizarea programelor expert, se pune problema realizarii de acte normative (Teoria deciziei) si emiterea de sentinte de catre computer.

b) Modelarea cibernetico-psihologica (Modelarea psihocibernetica)

Modelarea cibernetico-psihologica se ocupa cu formalizarea unei parti sau a intregului sistem psihologic si realizarea de modele teoretice ale sistemului - sistem cibernetic, dinamic, cu finalitate.

Modelarea cibernetico-psihologica are doua componente:

i)           Modelarea in sensul abstract reprezinta un rezultat al filosofiei clasice germane si este caracteristica teoreticienilor si consta in realizarea unui model unitar si armonios; raspunde conceptiei lui Kant: "coordonarea reala, multidisciplinara sub un principiu".

ii) Modelarea cu scopuri precise este caracteristica practicienilor, fiind orientata spre crearea de sisteme limitate la compartimente psihologice, cu conditia sa satisfaca cerintele aplicarii psihologiei.

a) Modelarea cibernetico-psihologica din punct de vedere abstract. La baza modelului cibernetico-psihologic ca forma abstracta sta analiza domeniului ca sistem, prin care se va ajunge, in cele din urma, la construirea sistemului psihologic cibernetic. Acest model al sistemului este, de fapt, o teorie de ordin stiintific, chiar daca se poate transforma intr-un model operativ, totusi scopul lui esential este sa foloseasca psihologie baza pentru constructii teoretice. Avand in vedere aceasta, Losano crede ca modelarea psihologica are tendinta de a se reduce la doctrinele psihologice traditionale, dar intr-o forma noua cibernetica.

b) Modelarea cibernetica cu scopuri concrete. Modelarea cibernetico-psihologica, care are scopuri concrete, este orientata spre formarea unor baze ce permit utilizarea tehnologiei informaticii in domeniul psihologiei, computerul sa fie la dispozitia psihologului. Din acest punct de vedere, calculatorul devine un mijloc "de manevrare a psihologiei intr-o forma noua", adica partial sau in totalitate va inlocui munca psihologului. In legatura cu aceasta, se ivesc probleme de ordin logic, politic, social si, inainte de toate, se pune problema posibilitatii ca aceasta (calculatorul) sa-l inlocuiasca in totalitate pe psiholog.

c) Informatica psihologica se ocupa de organizarea datelor legate de cercetarea din domeniul aplicarii tehnologiei informatice in psihologie, precum si cu utilizarea calculatorului si a programelor in scopul realizarii documentelor psihologice.

Informatica psihologica este ramura ciberneticii psihologice compusa din trei tipuri de aplicatii:

documentare;

in sprijinul psihologiei;

de cercetare si scolarizare.

Informatica psihologica se confrunta cu doua tipuri de dificultati. Prima se refera la memorarea si gasirea rapida a informatiei, iar cea de-a doua este legata de aplicatiile informatico-psihologice. Problema este de a obtine o informatie psihologica relevanta si oportuna. Primele incercari in acest sens au avut un caracter documentarist si bibliografic. Numarul mare de publicatii, precum si utilizarea diferitelor tehnologii informatice care prelucreaza automat datele psihologice rezolva cele doua probleme invocate.

Metodele si tehnicile de abordare. Informatica psihologica elaboreaza metodele necesare pentru strangerea, pastrarea, transmiterea si utilizarea informatiilor psihologice prin intermediul tehnologiei informatice. Metoda de baza pentru prelucrarea documentelor psihologice include tehnologia "word processing", adica tehnologia prelucrarii textului. In cadrul acestuia, exista doua tehnici pentru prelucrarea textului: a) "key-word method" (metodal cuvintelor-cheie, adica descriptori) si b) "full-text method" (metoda textului plin).

Metoda "key-word". Prin metoda "cuvintelor-cheie", se subintelege ca inaintea unui text se pun cuvinte care determina subiectul de baza al textului. Un grup aparte sistematizat al acestor "cuvinte-cheie" alcatuiesc o categorie particulara a "registrului" care se numeste "tezaur". Tezaurul se formeaza pentru anumite domenii ale psihologiei (de exemplu, pentru codul penal, administrativ, matrimonial etc.) si acestea se organizeaza dupa "ierarhii" si "relatii". Important este ca la aceasta tehnica comunicatia dintre calculator si cel care-l foloseste sa se efectueze numai cu ajutorul cuvintelor cheie. Computerul nu cauta textul in memoria sa in mod direct, ci in mod indirect descriptorul ii procura informatiile, prin care acesta "identifica" adresa in care se afla documentul. Cantitatea textului ce trebuie memorat este rezumat (abstractul) sau integral (full text).

Caracterul multidisciplinar al informaticii. Informatica s-a format ca stiinta de sine statatoare, fiind contingenta logicii formale, matematicii, teoriei informaticii si semioticii, semanticii si electronicii. Din aceste motive, despre informatica se poate spune ca are un caracter multidisciplinar si interdisciplinar. Astazi se considera ca informatica nu este posibil sa fie considerata o disciplina a cunoasterii fara a avea la baza o teorie corespunzatoare, legata de teoria sistemului, a informatiilor si a comunitatilor, adica de cibernetica. Informatica dezvolta metodologia sa, bazandu-se pe rezultatele si cunostintele diferitelor discipline ale stiintei si metodelor contemporane. Ca un cadru general al teoriei si metodei informaticii, rezulta teoria cunoasterii, deci a ciberneticii. De aceea, pentru informatica, teoria cunoasterii este importanta nu doar ca un izvor tehnologic pentru codarea si decodarea informatiilor, stabilirea si structurarea procesului comunicativ, prin receptarea logicii matematice care este folosita in structurarea "limbii" pentru transmiterea informatiei, ca si pentru formalizarea procesului logic al transmiterii.

Esenta teoretica a informatiilor determina principiile si componentele disciplinei:

cunoasterea si organizarea informatiei;

teoria sistemului;

teoria probabilitatilor si statistica matematica;

teoria deciziei;

teoria comunicarii;

structurarea si organizarea informatiilor;

fizionomia bazei de date;

organizarea bazei de date documentare;

teoria clasificarii;

semiotica.

In acest exemplu, "legalizarea statutului" informaticii ca stiinta nu face decat sa accentueze si sa confirme faptul ca informatica a aparut si s-a dezvoltat paralel, dar si impreuna cu alte discipline care studiaza aspectele problematicii comunicationale.

3 ASPECTE FILOSOFICE ALE CIBERNETICII

Invariantii reprezinta rezultatul actiunii legii simetriei universale, conform careia partea simetrica a fenomenelor se conserva, ea reprezentand perenitatea, stabilitatea, istoria transmisibila.

Parametrul pe care termodinamicienii l-au numit entropie (introdus de Clausius in 1865), va deveni prin Norbert Wiener, Stefan Odobleja, Claude Shannon un invariant universal ce unifica energia si informatia, devenind criteriu de masurare a gradului de incertitudine a oricarui sistem.

Din perspectiva dialecticii informationale, lumea in care traim are un inceput, o origine care a continut programul (ciclurile trecute se inscriu informational in ciclul urmator), care include sensul si finalitatea evolutiei, asa cum oul contine caracteristicile fiintei viitoare. Astfel, am putea vorbi deci despre o ereditare cosmica, despre o perpetuare a caracteristicilor generale si specifice. Viitorul si trecutul sunt intr-o corespondenta biunivoca, intr-o relatie de dependenta prin care viitorul este modificat de trecut, iar trecutul este determinat de viitor.

Cu cat patrundem in macro si microunivers, ne apropiem de momentul Marii Explozii: trecutul si viitorul, spatiul si timpul se intrepatrund, formand un continuum spatio-temporal-gravitic. Din acest unghi de vedere, hazardul nu exista; exista numai intamplarea care reprezinta forma potentiala a realitatii, multimea posibilitatilor, iar inteligenta nu mai este un eveniment intamplator, ci unul programat. Admitand ca istoria unui ciclu universal se esentializeaza in programul urmatorului ciclu, devine valida existenta inteligentei superioare, multidimensionale care nu poate fi atinsa cu mijloacele existente intr-un spatiu cu un numar mai mic de dimensiuni. In aceasta perspectiva, religia este o amintire, nicidecum un rezultat imperfect al nevoii de cunoastere.

Unificate, masa si energia (Albert Einstein 1905) apoi masa, energia si informatia (Claude Shannon 1948) ne determina sa conchidem ca lumea in care traim este o lume unitara, logica, subtil programata, cu sens, semnificatie si telefinalitate. Odata calculat echivalentul termic al entropiei informationale, putem stabili cu multa precizie cantitatea de energie necesara trecerii unui sistem de la un nivel entropic la altul.

Acelasi parametru masoara nivelul de dezordine al sistemului economic, social, politic, stabilind sensul de desfasurare a proceselor si conditiile de ireversibilitate. Nevoia de ordine ar conduce, intr-o prima observatie, la concluzia ca sistemele ar trebui orientate catre starile cu entropie minima. Mitul prometeic s-ar stinge in frumusetea liniilor perfect simetrice, sigure ale cristalului in care ordinea ar domni intr-o lamentabila armonie. Totul ar fi perfect, nimic n-ar tulbura, n-ar exista eroism, curaj, cautare, totul ar fi ordine si ierarhie. Sistemele autoritare evolueaza in sensul minimizarii functiei entropice; birocratia, centralismul, imobilitatea caracterizeaza fiecare element al structurii care tinde catre o absurda si artificiala perfectiune prin ignorarea individualitatii.

Sistemele care tind catre entropie maxima sunt acelea care produc entropie (se autodezorganizeaza); energia (vitalitatea) se degradeaza entropic prin exacerbarea libertatii individuale. Starea normala a sistemului social se masoara dupa gradul de productivitate, care se maximizeaza in conditiile unei entropii controlate. Nivelul ordinii universului se distinge prin acceptarea inteligentei intr-o armonie netulburata, dar demitizata prin informatizare. Mai mult decat atat, universul este el insusi inteligential (adica are capacitatea de a produce si intretine retele de inteligenta).

Luciul fantanii surprinde intr-un joc secund tentatia cosmosului prin care nevoia de comunicare se incheaga ca o veritabila poezie a tehnicii spiritualizate. Demitizarea vietii nu ne abandoneaza intr-o lume a lucrurilor, care ne-ar putea domina sau conduce (soarta omului intr-o lume superelectronizata), ci intr-un orizont in care emotia crepusculului se retraieste alaturi de ochii adanci ai computerelor. Omul entropic devine astfel judecator si judecat, cu atitudine in care valoarea metaforei se masoara prin nesfarsita mangaiere a sperantei spre frumusetea celuilalt. Deoarece prin combinatii de numere putem obtine simboluri, caractere si litere, acestea isi modifica semnificatia de element contabil, devenind principiu explicativ al raporturilor armonice din univers. Sarcina legiuitorului este de a mentine sistemul intr-o stare entropica determinata de politic. Daca ar fi sa emitem un principiu al gradului de dezordine la nivelul entropic, la care sa se gaseasca un sistem, atunci acesta ar fi: gradul de dezordine al unui sistem trebuie sa fie acela care-i maximizeaza productivitatea. Este, astfel, tinut sub control gradul de dezordine al sistemului prin norme obligatorii (legi, decizii, hotarari, ordonante etc.). Orice norma elaborata din dorinta de stapanire a unui fenomen entropic induce, la randul ei, dezordine in sistem. Cantitatea mare de informatie ce trebuie analizata de legiuitor, pentru a-si impune vointa in scopul atingerii obiectivului, reprezinta principalul obstacol in determinarea nivelului entropic al sistemului; de aceea, aranjarea, cautarea, ordonarea si sortarea informatiilor, pe de-o parte, dar si implicarea calculatorului in procese de rationalizare, pe de alta parte, dau tehnicii un profund continut uman.

Teoria informatiei sau, mai precis, teoria statistica a comunicatiei este rezultatul lucrarilor unui mare numar de cercetatori: H.Nyquist, R.W.L.Hartley etc., care au studiat modalitatile de utilizare optima a mijloacelor de transmitere a informatiei. Prima expunere sintetica a teoriei statistice a comunicatiei este facuta in 1947 de Claude E.Shannon, inginer la Bell Telephone. Studiul informatiei presupune, pe de-o parte, analiza informatiei propriu-zise - cantitatea de informatie, entropia unei surse de informatii -, iar pe de alta parte, canalul de transmitere (linii telefonice, radio, fibre optice, unde laser, televiziune sateliti etc.) cu proprietatile sale si, in fine, relatiile care exista intre informatia ce urmeaza a fi transmisa si canalul a carui utilizare trebuie optimizata. Problema optimului presupune existenta functiei obiectiv si a restrictiilor (problema extrem conditionat).

Din acest unghi de vedere, teoria informatiei este o teorie a semnalului in sens larg, ea analizand sistemul sursa - canal - receptor, aplicandu-se telefoniei, radarului, fiziologiei sistemului nervos sau lingvisticii.

Conceptele de baza ale teoriei informatiei sunt de o mare simplitate si generalitate, incat ele sunt aplicabile matematicii, sociologiei, lingvisticii si informaticii.

Informatia desemneaza unul sau mai multe evenimente dintr-un ansamblu finit de evenimente posibile, iar entropia reprezinta unitatea de masura a gradului de informatizare a unui sistem.

In sens larg, entropia este marimea ce desemneaza gradul de dezordine al unui sistem. Notiunea este introdusa in termodinamica, ea reprezentand principiul II al termodinamicii si se reprezinta ecuational astfel:

Al doilea principiu afirma ca in decursul evolutiei unui sistem izolat, exista o marime fizica a carei valoare nu poate decat sa creasca. Importanta acestei marimi fizice a fost recunoscuta in 1854 de catre R.Clausius, care a numit-o entropie (1865). Spre deosebire de precedentul, acest principiu este specific termodinamicii. In majoritatea teoriilor fizice, timpul este presupus izotrop, cu alte cuvinte exista o invarianta a legilor fizicii in raport cu inversarea sensului timpului. Spre deosebire de aceasta situatie, in termodinamica exista procesele ireversibile care permit sa se fixeze sensul in care se scurge timpul. In termodinamica, timpul este anizotrop. Entropia unui sistem pentru care timpul ar fi izotrop fiind lipsita de semnificatie fizica, convenim ca entropia unui astfel de sistem sa fie nula oricare ar fi starea sa. In mod mai general, vom numi sistem mecanic orice sistem care poseda aceasta proprietate. Starile unui sistem mecanic le vom nota cu (m). Procesele mecanice naturale fiind reversibile, rezulta:si .

Existenta marimii de stare numita entropie si notata cu H, I, S(a) care nu poate decat sa creasca in decursul evolutiei naturale a unui sistem izolat, implica relatia urmatoare:

,    2 i n -1

daca avem (a) (b), atunci S(a) S(b).

In 1995, prof.Hoffmann de la Universitatea din Brasov, propune constanta:

H = C₀ = R ln 2 = 5,763 J/(mol K bit), cu ajutorul careia putem determina echivalentul termic al entropiei informatiei; altfel spus, cu ajutorul constantei invocate se determina cantitatea de energie termica necesara obtinerii unui bit de informatie.

O informatie desemneaza prin definitie unul sau mai multe evenimente dintr-un ansamblu finit de evenimente posibile.

Fie o stiva de dosare de 6 culori si 5 marimi diferite. Daca documentul cautat va fi intr-un dosar rosu, timpul de cautare se va scurta, iar daca dosarul este de marimea i I [1,5], oferim o noua informatie care scurteaza si mai mult timpul cautarii.

Practic vorbind, o informatie este cu atat mai interesanta cu cat ea diminueaza numarul posibilitatilor ulterioare; de aceea, s-a ajuns la definirea cantitatii de informatie ca o functie crescatoare de N/n, in care:

N reprezinta numarul de evenimente posibile

n subansamblul desemnat de informatie.

I = k log(N/n),

unde: k este o constanta ce depinde de alegerea unitatii de masura, alegem ca unitate de cantitate de informatie pe aceea care reduce nesiguranta la jumatate: n = N/2,[I] = bit

Cand dispunem de doua informatii, cantitatea totala de informatie nu este egala cu suma cantitatii de informatie.

N = nr.total de dosare

n₁ = nr. dosare rosii

n₂ = nr. dosare de marimea i

n = n₁ + n₂

log(N/n₁) documentul cautat este intr-un dosar rosu.

log(N/n₂) documentul cautat este intr-un dosar de marime i.

Documentul se gaseste intr-un dosar rosu de marime i:

log(n₁/n) este cantitatea de informatie suplimentara pe care o da indicatia 'intr-un dosar mic' atunci cand indicatia 'intr-un dosar rosu' este cunoscuta.

Considerand sistemul E format din subsistemele E₁, E₂, , E_p, atunci cantitatea de informatie a subsistemului E_i este:

I(E_i) = log₂(N/n_i)

iar entropia sistemului este:

Entropia unui sistem aflat la echilibru este maxima. Entropia este o functie luniforma, continua si diferentiabila.

Entropia S(x) est eo functei omogena de ordinul I.

Aceasta notiune pierde din caracterul sau abstract atunci cand este aplicata unui ansamblu de evenimente guvernate de o lege de probabilitate.

4 GANDIREA SI LIMBAJUL

Adesea, in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj ('homo cogitarius', 'homo loguens'). Cele doua fenomene psihice puse in discutie (dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului,fiindui specifice si deosebindu-im astfel,radical,de celelalte vietuitoare.

In cadrul SPU,interactiunea tuturor elementelor sale componente este o conditie obligatorie fara de care activitatea umana, adaptarea la la medii, crearea de valori, etc, nici nu ar fi posibila. Dintre toate aceste elemente (fenomene psihice), gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura, ele evoluand prin interconditionarea pe tot parcursul ontogenezei. Mentionam insa ca desprinderea lor din contextul SPU este in demers artificial ce poate fi realizat numai in scopul unei mai bune analize teoretice a raporturilor dintre ele,in realitate nici un fenomen psihic nefiind izolat de toate celelalte.

Ingemanarea celor doua fenomene reiese mai intai din apartenenta lor la ceea ce numim 'intelect' ,acel ansamblu de elemente ala SPU care permit cunoasterea prin detasarea de experienta nemijlocita si se constituie treptat, in ontogeneza, prin interactiunea cu mediul socio-cultural.

Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operatiilor mintale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea), reflecta insusirile esentiale si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii, sub forma notiunilor, propozitiilor (judecatilor si rationamentelor).

Notiunea, fiind elementul de baza al gandiri,rezulta ca limbajul se evidentiaza chiar din definitia acestui complex fenomen psihic,intrucat notiunea este tocmai semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajuluisi ,deoarece semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajului si, deoarece semnificatiile, intelesurile, sunt de natura ideala si nu pot exista independent de un purtator material (cuvantul rostit ,scris,citit), apare ca evidenta legatura dintre gandire si limbaj.

Limbajul este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea (transmitera de informatii) presupune vehicularea unor semnificatii intre un 'emitator' si un 'receptor', ceea ce nu se poate realiza decat priun utilizarea unor 'coduri' care sa permita materializarea acestor 'mesaje', codurile putand fi semnele (cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular (specific surdo-mutilor), sau alfabetul Morse,etc. O alta componenta esentiala a unui sistem de comunicare este conexiunea inverasa care are rolul de a regla emisia mesajelor in functie de efectele produse.

Limbajul fiind 'limba in actiune 'sau limba preluata (interiorizata) si utilizata de fiecare subiect uman (care o gaseste la nastere gata constituita), inseamna ca limbajul preia si latura semantica a limbii. Latura semantica a limbajului nu se suprapune insa integral pe cea a limbii intrucat,pe de o parte, individul nu-si poate insusi toate semnificatiile tuturor cuvintelor existente in lexicul unei limbi, iar pe de alta parte, fiecare individ adauga semnificatiei principale aunui cuvant alte sensuri secundare,strans legate de experienta sa personala. De exemplu,cuvantul 'matematica' semnifica 'stiinta exacta a numerelor si a relatiilor dintre ele' dar la aceasta semnificatie valabila pentru oricine se asociaza trairi subiective (predominant afectiv-motivationale) diferite in cazul unui elev premiant la olimpiada de matematica fata de un elev corigent. Acestea sunt tocmai sensurile personale ale cuvantului respectiv, rezultate din experientele specifice, unice, ale fiecarui elev in legatura cu aceasta disciplina de studiu.

Este necesar a aminti de asemenea, ca gandirea, ca proces logic, realizeaza legaturile intre diferite notiuni, intrucat acestea nu pot exista separat ci in sisteme de notiuni de forma piramidala in care notiunile aflate pe o treapta mai inalta cu un grad mai mare de generalizare si abstractizare.

De aceea gandirea lucreaza cu constructii mai complexe, cum sunt judecatile si rationamentele; acestea trebuie sa se materializeze in constructii lingvistice mai complexe decat cuvantul ,cum sunt prropozitiile,frazele.Si asa cum in cadrul limbajului utilizarea vocabularului unei limbi nu se poate face in absenta unor reguli gramaticale, tot asa, in cadrul gandirii, utilizarea notiunilor nu se poate face in afara legilor logice care vizeaza corectitudinea gandiri, adecvarea ei la realitate. De aceea se vorbeste despre simetria si solidaritatea normelor gramaticale si a celor logice.

Daca avem in vedere evolutia ontogenetica a individului uman,este usor de observat ca gandirea si limbajul sunt intr-o stransa unitate; copilul ce are un limbaj slab dezvoltat are o capacitate redusa de gandire(intelegere si solutionare de probleme); maturizarea psihica a individului presupune unnivel crescand al celor doua fenomene psihice intrucat aceasta maturizare se realizeaza prin invatare,iar invatarea este activitatea complexa ce solicita participarea intregului SPU si inmod special a gandirii si limbajului (cu toate formele sale: monologat,dialogat si colocvial ,scris si intern).Aceasta inseamna ca invatarea este in esenta dobandirea capacitatilor operatorii inplan mental,operatiile luand nastere prin interiorizare datorita limbajului, a actiunilor externe (dupa cum a demonstrat Jean Piaget).

Legatura dintre gandire si limbaj se evidentiaza insa si in situatiile in care diferite perturbarii ce se pot produce in cadrul unuia, influenteaza negativ si pe celelalte; altfel spus, afectarea accidentala a mecanismului complex al gandiri (intalnite in boli psihice) se manifesta si prin dificultati ale comunicarii.

Asadar, gandirea se formeaza si se dezvolta prin intermediul limbajului in absenta caruia ramane la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii salbatici sau copiii surzi din nastere.

Operatiile gandirii sunt transformari mintale ale obiectelor si fenomenelor care nu pot fi prelucrate decat prin intermediul limbajului:

-analiza (desfacerea intregului in partile componente);

-sinteza (refacerea intregului) necesita urtilizarea limbajului;

-comparatia (relevarea asemanarilor si a deosebirilor dintre obiectele gandirii pe baza unui criteriu);

-abstractizarea (retinerea unor insusiri prin renuntare la altele);

-generalizarea (formarea claselor pe obiecte si fenomene) presupune interventia limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificatiilor corespunzatoare.

Intelegerea, ca functie a gandirii ce consta in stabilirea de legaturi intre noile informatii si cele vechi,n-ar fi posibila fara sprijinul limbajului. Rezolvarea de probleme (ca proces de mobilizare a resurselor psiho-nervoase pentru depasirea obstacolului cognitiv), este regimul in care functioneaza, de regula, gandirea;aceasta este imposibila in absenta verbalizarii care este prezenta pe tot parcursul sau in punerea problemei (reformularea datelor), emiterea ipotezelor, intocmirea planului mental, rezolvarea propriu-zisa si eventual, verificarea.

La randul sau limbajul, ca mijloc al tuturor fenomenelor psihice, deci si al gandirii, ar fi un simplu ambalaj o forma fara continut, daca nu ar dispune si incarcatura semantica.

Disocierea dintre gandire si limbaj (care atrage atentia, prin contrast, tocmai asupra ingemanarilor lor) se manifesta pregnant invatarea (mai bine zis 'memorarea') mecanica ce se opreste la nivel formal, pur verbal, fara a patrunde prin intelegere (deci prin gandire) in esenta lucrurilor si fenomenelor.

De aceea functiile (rolurile) esentiale ale limbajului,la nivelul SPU sunt inseparabile:

-functia de comunicare se realizeaza in unitate cu cea cognitiva si ambele sunt dependente de cea reglatorie;

-functia persuasiva (de convingere ar fi imposibila in absenta rationamentelor;

-functia dialectica a limbajului este implicata chiar in solutionarea conflictelor problematice (apartinand gandirii).

La nivelul personalitatii, limbajul, in toate formele sale,este un indicator cert al capacitatii intelectuale; bogatia vocabularului, corectitudinea gramaticala, cursivitatea, logica flexivitatii si fluentei gandirii. In acelasi timp, dovada intelegerii deci a functionalitatii gandirii) nu se poate face decat prin intermediul verbalizarii, exteriorizarii prin limbaj a ideilor.

In concluzie, unitatea in interactiune (reciproca) a gandirii si limbajului poate fi considerata un punct de pornire cu rol central in intelegerea interdependentei tuturor fenomenelor in cadrul complexului sistem psihic uman si a integrarii acestuia in mediul socio-cultural care il conditioneaza.

INFORMATIE SI LIMBAJ

Orice model de comunicare este, in acelasi timp, un model de translatie, de transfer de semnificatii. Fiecare persoana recurge, deliberat sau datorita unor deprinderi nemijlocite, la doua surse de aprovizionare lingvistica: limbajul curent, corespunzator nivelului sau de instruire si un tezaur de limba personal - parte indisolubila a subconstientului, a amintirilor si a ansamblului unic, specific identitatii somatice si psihologice a individului. Fiecare act de comunicare are un substrat personal ce modifica definitiile - mutatiile semantice curente din limbajul public. Conceptul de limbaj normal sau standard este o fictiune statistica; de aceea, limba unei comunitati, oricat de uniforma ar fi configuratia sa sociala, este o totalitate inepuizbabila si multipla de atomi lingvistici, de sensuri personale definitiv ireductibile. Vorbim pentru a comunica, dar si pentru a ascunde, a lasa unele lucruri nerostite. Capacitatea fiintei umane de a minti are o paleta larga, de la tacere pana la minciuna sfruntata.

Modelul de comunicare 'emitator-receptor', care reprezinta orice proces somiotic si semiontic, este ontologic echivalent cu modelul 'limba-sursa, canal de transmitere, limba-receptoare'. In etapele procesului de comunicare exista operatii de descifrare interpretativa, functii de codificare-decodificare sau sinapsa. In interiorul unei limbi sau intre mai multe limbi, comunicarea umana este echivalenta cu traducerea, iar un studiu al traducerii este un studiu al limbii. Faptul ca zeci de mii de limbi diferite, reciproc incomprehensibile, s-au vorbit si se vorbesc pe mica noastra planeta este o expresie graitoare a enigmei profunde a individualizarii umane, a dozelor biogenetice si biosociale care confirma ca nu exista doua fiinte umane identice. Limbajul este o selectie evolutiva, avantajoasa, dar in acelasi timp, reducator, limitativ al spectrului mai larg de posibilitati semiotice.

Referindu-se la posibilul transfer al conceptelor filozofice chineze in engleza, I.A.Richards remarca: 'Avem de-a face, in acest caz, cu ceea ce ar putea fi posibil cel mai complex tip de eveniment ce a avut loc in evolutia universului. Trecerea de la limbajul natural la cel formal nu rezolva problema, dar o transfera din planul ontic in cel tehnic, logico- matematic'.

Faptul ca sate aflate la cativa kilometri departare, nedespartite prin ape sau inaltimi ce ar constitui bariere, folosesc limbi ininteligibile face neoperanta schema darwiniana a unei evolutii si ramificatii dupa caracterul propriu si economia demonstrabila a mecanismului de adaptare. De asemenea, nu dispunem de criterii care sa ierarhizeze limbile sau de o baza solida pentru a dovedi ca limbile au disparut datorita mijloacelor gramaticale sarace; dimpotriva, unele din limbile moarte se afla printre splendorile indiscutabile ale inteligentei umane.

Varietatea faunei si florei nu reprezinta o intamplare sau irosire, ea este un factor nemijlocit al dinamicii cresterii evolutive, al polenizarii incrucisate si selectiei competitive; din acest unghi, corelat cu sfera posibilitatilor ecologice, sporirea speciilor este rentabila.

Departe de a fi rentabile si demonstrabil avantajoase, numarul si varietatea foarte mare de idiomuri umane, impreuna cu realitatea unei incomprehensibilitati reciproce, constituie un obstacol serios in calea progresului speciei.

Numeroase culturi si comunitati au disparut din istorie pentru ca limbajul lor specific nu permitea comunicarea cu principalele curente de forta intelectuala si politica. Nu de putine ori, deosebirile lingvistice si incapacitatea exasperanta a oamenilor de a se intelege unii cu altii au generat resentimente si dispret reciproc.

Putem concluziona ca limbile au fost, de-a lungul istoriei omenirii, zone de tacere pentru alti oameni si limite de separare.

Toate civilizatiile au versiunile lor despre Babel, mitologia lor privind imprastierea initiala a limbilor. Exista doua incercari fundamentale de a rezolva metaforic problema. Greseala initiala, eliberarea accidentala a haosului lingvistic, in maniera cutiei Pandorei sau, mai obisnuit, conditia limbajului omenesc, incapacitatea de a comunica prin nici un canal constituie o pedeapsa. Un turn nebunesc a fost inaltat spre stele. Titanii s-au luptat cu salbaticie intre ei si din ramasitele lor au aparut fragmentele separate ale limbajului; tragand cu urechea la taifasul zeilor, omul muritor a fost lasat nauc si a uitat complet limba sa materna universala.

Leibnitz si J.G.Hamann afirma ca esenta omului este legata de limba; misterul limbajului caracterizeaza esenta sa, pozitia sa intermediara in succesiunea ce se intinde de la materia neinsufletita la ordinul superior al creatiei. Limba este materiala prin faptul ca necesita actiunea muschilor si a coardelor vocale, dar ea este, in acelasi timp, nepalpabila si, datorita inregistrarii si amintirii, atemporala, desi actioneaza intr-un flux temporal.

Limba Arhitectului Universal, limba paradisului Ur-Sprache a fost in concordanta cu realitatea ca nici o alta limba dupa Babel. Cuvintele si obiectele s-au potrivit, existand o trasare completa a limbii pe adevarata substanta si forma a lucrurilor. Fiecare denumire, fiecare proportie a fost o ecuatie, cu radacini unic si perfect definite, intre perceptia umana si realitatile situatiei.

Astfel, Babelul a reprezentat a doua cadere a omului in unele privinte la fel de trista ca prima. Adam fusese izgnoit din gradina - exilul omului din harmonia mundi -, oamenii erau acum alungati din singura familie a omului, limba universala.

Numele de esperanto contine in el, nedeghizata, radacina unei sperante vechi si rezistibile.

Kepler a fost de acord cu imprastierea limbajului initial, iar sclipirile semnificatiei divine puteau fi gasite in logica pura a matematicii si in tonurile armonice tot matematice in esenta.

Muzica sferelor, acordurile pitagoreice, logica interna a existentei proclama arhitectura ascunsa a limbajului divin.

Scrierile lui Menard privind 'un vocabular poetic al conceptelor' si cele privind 'legaturile dintre gandirea lui Descartes, Leibnitz si John Wilkins' constituie trimiteri la eforturile secolului al XVIII-lea de a realiza un sistem lingvistic si ideogramatic universal.

Monografia despre 'logica simbolica a lui George Boole' indica realizarea legaturilor dintre aspiratia timpului spre o inter-lingua pentru discursul filozofic si 'universalismul' simbolicii moderne si al logicii matematice.

Leibnitz a fost interesat de posibilitatile unui sistem semantic universal, inteligibil pentru toti oamenii. Un asemenea sistem ar fi similar cu simbolismul matematic, atat de eficace tocmai pentru ca operatiile matematice au conventii ce par sa fie desprinse din insasi arhitectura gandirii umane si se infatiseaza independente de orice variatie locala. Simbolismul matematic este implicat in aproape toate modelele elaborate pentru o gramatica universala.

Toata dizertatia de pana aici reprezinta un argument incontestabil al directiilor in care se deplaseaza nevoia de comunicare, si anume catre un limbaj universal intr-o societate in care totul se universalizeaza: forta de munca, aspiratiile, conditiile de trai, legile tarilor care trebuie armonizate unei intelegeri globale sau regionale etc. Toate aceste probleme de mare actualitate au un impact imprevizibil asupra sistemului si constiintei economice si juridice, pe de-o parte, datorita tehnicii informatice care modifica ierarhiile traditionale in administratie, iar pe de alta parte, datorita nevoii de adaptare a legilor rationale si de armonizare a acestora intr-un cadru mai larg, proces care de multe ori vine in contradictie cu traditia, obiceiurile si convingerile unui anumit grup social.

Nevoia de comunicare a economistilor din diverse tari ale planetei este evidentiata de cel putin doua elemente fundamentale:

- procesele economice, juridice, financiare, informationale depasesc, de cele mai multe ori, granitele si de aceea, punerea in acord a intereselor partenerilor, stingerea conflictelor, precum si construirea unor institutii transnationale presupun, inainte de toate, comunicarea economistilor care reprezinta avangarda oricarei actiuni; toate institutiile internationale au si intentia schimbului economic;

- obligarea psihologului de a actiona in limitele unui sistem conduce la micsorarea schimbului de valori, la imposibilitatea realizarii unui concept economic universal, deci la imposibilitatea comunicarii atat din punct de vedere al barierelor conceptuale, cat si de limbaj. Informatica pare sa rezolve sau cel putin sa atenueze din limitarile originale prin extinderea limbajului tehnic informatic si incoronarea lui psihologie limbaj universal de comunicare. Extinderea activitatii informatice de la operatorul individual la retelele locale, nationale si regionale la retelele deschise de tip INTERNET, reprezinta pasi importanti spre realizarea unei paradigme economice planetare.

FILOSOFIA INFORMATICII

Orice demers cognitiv se desfasoara intotdeauna intr-un cadru paradigmatic care determina arsenalul conceptual pe care se sprijina constructia teoretica a problemei si orizontul in care se realizeaza aceasta constructie.

In etapa de evolutie actuala a informaticii, marcata de necesitatea unor noi tipuri de calculatoare, adecvate unor structuri si softuri ce rezolva probleme tot mai complexe (sisteme ce se pot adapta, decizii in camp dinamic cu retroactiune, inteligenta artificiala, conexiunea natural-artificial), capacitatea cadrului paradigmatic existent este epuizata, criza conduce la interogatia fundamentelor paradigmei (criza fundamentelor).

Functiile paradigmei sunt:

unificare si sistematizare a domeniului - conceptualizarea intr-un ansamblu organic cu conexiuni sistemice;

explicare si unificare a experientei - controleaza relatia cu obiectul;

proiectiva - orice act de cunoastere se produce intr-un orizont predeterminat ce da acestuia caracter anticipativ.

Atitudinea naturalista are psihologie orizont investigational ordinea fizica, singura capabila a furniza mijloacele pentru sesizarea ansamblului naturii si legilor care controleaza unitatea sa. Paradigma bazata pe "retelele neuronale" reprezinta un imprumut din biologie ce are psihologie model creierul uman, sperandu-se ca, modeland un neuron prin circuite electronice si conectand neuronii intre ei, sa se realizeze un sistem guvernat de aceleasi legi ca si mediul natural. Entitatea naturala are o cauzalitate imanenta, evolutia ei se realizeaza in virtutea legilor naturale. Entitatea artificiala este produsul unei cauze rationale deosebita de materia pe care o organizeaza. Modelul construit pentru a explica fenomenele biologice este inadecvat din cel putin trei motive fundamentale:

-explicatia cauzala specifica stiintelor naturii este insuficienta, organismul uman avand componente semnificative refractare cauzalitatii mecanice care-l reduce la un agregat;

-explicatia cauzala aplicabila materiei inseamna a cauta natura vietii in materie, caracterizata doar prin proprietati fizice, nu si biologice sau psihice;

-tratarea corpului doar din perspectiva obiectului explicabil in functie de alte obiecte fara a-l privi simultan si ca subiect (corp propriu dependent de un eu) falsifica lucrurile.

In actuala situatie stiintifica, trebuie recunoscuta, in mod explicit, dualitatea ireductibila a doua universuri:

universul fizic si logic;

universul biologic si mental.

Metodele biologice sunt la fel de inadecvate pentru ca in universul informatic nu actioneaza obiectele fizice, fortele sau energiile, ci sensurile, structurile informatice fiind purtatoarele de semnificatii, nu semnificatia insasi. De aceea, paradigma informatica la nivel de hard-ware trebuie sa elucideze modul in care coexista faptele fizice si logice si sa prezinte sistematic proprietatile acestui univers fizico-logic.

Pentru definirea informaticii ca o componenta a fenomenului calculului in general trebuie definite doua categorii distincte de notiuni:

- notatii, algoritmi, operatori (scrierea, alfabetele, algebra, calculul diferential, calculul integral);

- dispozitivele utilizate (abacul, tiparul, calculatorul).

Abordarea fenomenologica a studiului si descrierea in sens metodologic, mai precis hermeneutica, dat fiind ca aceasta explicitare priveste un produs al spiritului, descrie calea de acces sistematic elaborat datorita caracterului latent si disimulat al paradigmei implicite.

Obiectul si conceptele fundamentale ale informaticii sunt stabilite prin investigatia prealabila a genezei sale prin conservarea traditiei (operatie de schimb valoric intre trecut si prezent).

Din perspectiva istoricista, informatica reprezinta o componenta ce a determinat schimbari fundamentale in modul de a interpreta lumea, cand procesele naturale sunt prezentate ca un fond calculabil.

Ontologia este teoria obiectului in general, informatica reprezinta tehnologia manipularii si calculabilitatii obiectului in general.

Dualitatea suport tehnologic-aplicatii (hard-ware si soft-ware) reprezinta o particularizare a dualitatii sensibilitate-intelect din domeniul cunoasterii. Abordarea fenomenologica a nivelului fizic considera entitatile fizice nu fapte fizice, ci fenomene, iar obiectul fizic psihologie rezultat al unei activitati.

Nivelul logic are o organizare proprie - domeniul sensului. Suportul fizic trebuie astfel organizat, incat sa poata sustine universul constructiilor logice, reducandu-se influenta sa la minimum. Prin instituirea semnului ca suport de transmitere a informatiei se realizeaza un mediu universal de expresie ce permite construirea edificiului logic independent de suportul fizic.

In cadrul planului fizic, abordarea este posibila numai in conformitate cu legile mecanice subordonate ordinii cauzale. Cauzalitatea mecanica explica totalitatea prin parti, admite preexistenta partilor si reduce totalitatea la un agregat; prezentul este determinat de trecut.

In cadrul planului logic, actioneaza legea cauzelor finale, care se manifesta conform legilor formale; in acest cadru, intregul preexista partilor, el actionand ca o cauza: prezentul este anterior determinat, nu ceea ce s-a intamplat controleaza comportarea, ci ceea ce a fost dinainte programat sa se intample.

O structura de calcul nu manipuleaza aspectele fizice decat prin intermediul celor logice; are loc, pe de-o parte, o subordonare a aspectelor fizice celor logice si o independenta a planului logic de cel fizic. Fiind o stiinta profund marcata de aspectul tehnologic, sub raport functional ea este determinata de doua tipuri de factori:

factori relativi la aspectele logice;

factori relativi la aspectele economice.

Spre deosebire de formele naturale care sunt innascute, ele dezvoltandu-se din interior datorita unor principii generatoare si formatoare, formele tehnice sunt comunicate din exterior si se impun materialului dat. In cazul obiectului natural, partile lui aflate impreuna se produc reciproc, intregul luand nastere din cauzalitatea proprie (finalitatea interna si imanenta).

Fiintarea obiectului artificial este totdeauna produsul unei confectionari, produs pentru a fi folosit si uzat. Facultatea de judecare este tehnica, natura este doar reprezentata ca tehnica, noi introducem cauze finale in lucruri si nu le scoatem din perceptia lor. In cazul informaticii, suportul fizic trebuie organizat intr-un mediu de expresie necesar constituirii universului logic.

Din punct de vedere al intuitiei, toate fenomenele sunt marimi extensive (entitati dotate cu marime); in toate fenomenele realul, care este un obiect al senzatiei, este o marime intensiva, ceea ce permite introducerea semnului cu ajutorul caruia se pot reprezenta marimile extensive. Din motive tehnice, se aleg doar doua clase de valori, in algebra booleana, ele fiind zero si unu. Proprietatea pe care o are sinteza hard-ware de a elimina anumite aspecte fizice, in procesul compunerii schemelor, o numim proprietatea de virtualizare a suportului fizic.