STADIALITATEA PSIHOSOCIALA - Erik ERIKSON

STADIALITATEA PSIHOSOCIALA - Erik ERIKSON

E. Erikson e singurul psiholog (american) care s-a ocupat si de studierea varstelor adulte.

E. Erikson prezinta stadialitatea in dezvoltarea psihosociala, teza centrala a teoriei sale este ca potentialul de dezvoltare al individului capata implinire pe tot parcursul existentei sale. Fiecare etapa a vietii omului este deschisa unei noi achizitii psihosociale ca urmare a unei crize de dezvoltare.

In cartea sa "Copilarie si societate" care a aparut in 1950, Erikson aduce trei contributii majore a stadiului personal si sustine ca:

1. Dezvoltarea individului are loc de la un capat la altul al existentei sale;

2. Pe langa stadiile descrise de Freud numite stadiile psiho-sexuale exiata stadii psihosociale in cursul carora individul stabileste orientari noi importante pentru el insusi si pentru lumea sa sociala.

3. Fiecare stadiu poseda atat o componenta pozitiva cat si o componenta negativa, iar alegerea se efectueaza sub influenta interactiunii sociale, prin care se intelege interactiunea individului cu el insusi si cu mediul sau.

Astfel el stabileste 8 stadii care acopera perioada intregii vieti a omului.

1. Stadiul infantil (0 - 1 an)

Factorii sociali in acest stadiu factorul social este mama, deoarece fara grija acesteia copilul nu poate sa se dezvolte. In primul an de viata bebelusul este total dependent de ceilalti, se va vedea dezvoltandu-se avand o incredere fundamentala, in cazul in care ingrijirile care i se dau sunt de buna calitate. Dimpotriva, daca este neglijat, copilul va cunoaste teama, suspiciunea, neincrederea fata de lume in general si fata de oameni in special. O asemenea atitudine insa nu este definitiva, deci in primul an de viata apar stari bipolare, fie increderea sau cel de neincredere.

2. Copilarie mica (1 - 3 ani)

Factorii sociali sunt parintii, iar copilului i se dezvolta simtul autonomiei sau simtul indoielii. Acum are loc dezvoltarea motricitatii in mod special, mersul, deplasarea si copilul dobandeste primele deprinderi de autoservire.

3. Copilaria mijlocie (3 - 6 ani )

Se caracterizeaza prin initiativa si finalitatea in actiuni. Este varsta jocului si jocul cultiva la acesti copii inittativa si activismul. Pana la acest stadiu, copilaria mijlocie, mediul familial, joaca un rol foarte important.

4.Copilaria mare (6-12 ani)

Se caracterizeaza prin sigarguinta, este perioada ingeniozitatii in care se afirma priceperea, indeminarea sau perioada inferioritatii. Scoala si grupul de joaca sunt factorii sociali de mare influenta.

5. Preadolescenta si adolescenta (12-20ani)

Aici se dobandeste identitatea psihosociala, adica preadolescentul si adolescentul intelegand de unde vine si incotro se indreapta sau dimpotriva observa cum se statorniceste la el difuziunea    rolului si sentimentul de a nu sti ce este el si incotro se indreapta. In centrul personalitatii adolescentului se situeaza constiinta de sine, identitatea si cautarea raspunsului "cine sunt eu si dupa ce metode sa ma conduc, sunt modele insusite din familie, de la parinti, profesori si de la persoane cunoscute de mare prestigiu sau personajele literare.

6. Tanarul adult (20-35 ani)

Se caracterizeaza prin intimitate, nevoia de a avea prieteni si de a impartasi intimitatea sa sau opusul intimitatii este izolarea, retragerea, inchiderea in sine. Deci orice tanar simte nevoia de a-si imparti viata cu o alta persoana, de a gasi un prieten de viata si in caz ca sufera o dezamagire in aceasta privinta, in aceasta prietenie atunci apare izolarea si nu mai are incredere in nimeni, potrivit celor desclarate de Erikson.

7. Adultul sau varsta matura (35-55 ani)

In aceasta perioada creste responsabilitatea si realizarea profesionala cat si responsabilitatea fata de familie.

8. Batranetea (60 ani- iar peste 90 ani este longevitatea)

Aceasta varsta este marcata de integritatea personala, individul isi priveste cu satisfactie viata trecuta, iar pe alta parte poate sa apara disperarea, sentimentul esecului, regretul pentru ceea ce nu a putut realiza.

Aceasta conceptie a lui Erikson care relativizeaza importanta conflictelor din copilarie si influenta parintilor, nu ignora rolul pe care il poate avea socitatea si subiectul insusi in formarea sa, a propriei personalitati.

In plus tratarea psihosociala a varstelor de catre Erikson este datatoare de speranta pentru ca la fiecare varsta esecurile anterioare pot fi eliminate, corectate, depasite. Erikson pune accent in principal pe simtul identitatii a carui forme constituie o problema deosebit de acuta in adolescenta. Fara un simt ferm al identitatii ("cine siut eu?") maturitatea adevarata nu poate fi atinsa.

Astfel, in tratarea varstelor, modelul eriksonian este recunoscut ca fiind cel mai cuprinzator. In lucrarea sa "Bazele cercetarii psihologice moderne a adultilor" ,aparut in 1964, Erikson evidentiaza trei stadii de dezvoltare in special al adultilor:

1. Stadiul maturizarii timpurii care se realizeaza (25 - 35 ani)

2. Stadiul mijlociu, in stadiul maturizarii (35 - 45 ani)

3. Stadiul maturizarii intarziate (dupa 45 ani- 60ani).

Se poate lua in considerare afirmatia lui Piaget, potrivit caruia se poate sa nu se atinga niciodata maturizarea omului, unii chiar si la varsta de 60 ani au un comportament infantil.

1. Stadiul maturizarii timpurii - se caracterizeaza prin stabilirea relatiilor intime cu persoane de mare prestigiu. In cazul in care omul a avut unele insuccese in aceasta comunicare intima, se instaleaza sentimentul izolarii sustinut de senzatia ca nu se poate baza pe nimeni decai pe propria sa persoana. Din aceste motive, stabilitatea cea mai eficienta a maturizarii timpurii, barbatii o gasesc in casatorie si in profesiune.

Datorita nevoilor copiilor, dragostea fata de copii si raspunderi fata de ei fac ca raspunderile placute sa stimuleze depasirea oricaror dificultati materiale si de timp, parintii fiind gata pentru orice. Deci familia este o comunitate de crestere in dragoste a copiilor, dragostea dintre soti este pe planul al doilea. Daca aceasta dragoste scade in reciprocitate intre soti, in schimb cresste in convergenta longitudinala a iubirii de copii, pentru care suntem in stare sa sacrificam totul. Astfel stadiul maturizarii timpurii se caracterizeaza printr-o mare putere, de fapt este "floarea varstei" cand capacitatile, aptitudinile ating cel mai inalt nivel.

2. Stadiul mijlociu - perioada cuprinsa intre 35-45 ani marcheaza reevaluarea scopurilor, aspiratiilor de viata ale omului. In aceasta perioada adultul trece adesea printr-o criza, in care consstientizeaza ca jumatate din viata sa a trecut, el isi pune intrebari in legatura cu realizarile sale si mai ales intrebari vizavi de ceea ce nu a infaptuit din ceea ce si-a propuse in tinerete si intrucat visele tineretii sunt adesea irealizabile, autoaprecierea succeselor obtinute pana atunci, a realizarilor proprii este negativa.

Aceasta criza e numita "criza omului care a trecut de jumatatea vietii sale" care isi priveste viata in mod pesimist, considerand-o ca si incheiata, fiind prea tarziu de a mai schimba ceva. Insa nu toti oamenii trec prin asemenea crize. Cercetarile psihologice ale unor autori care s-au referit la Erikson evidentiaza ca, in acest stadiu mijlociu cuprins intre 35-45 de ani, la oamenii ajunsi la o maturizare statornica se formeaza opinii, puncte de vedere proprii, convingeri mai ales cand ei se impun, prin rezultate remarcabile, atat in domeniul lor profesional cat si in viata.

3. Stadiul maturizarii intarziate (45-60 ani) apare numai in cazul in care omul depaseste in mod voit si in mod constient criza specifica stadiului mijlociu. In aceasta ipostaza omul continua sa fie constant productiv in tot ceea ce face pana la adanci batraneti.

In schimb, pentru omul care niciodata nu-si pune intrebari privind realizarile si mai ales neimplinirile sale, in acest caz, aceasta perioada se deruleaza in mod inexpresiv, fara coloratura emotionala, fara o autoanaliza calitativa, fara probleme legate de existenta sa si a realizarilor sale, si se incheie cu simpla incetare a activitatii profesionale. Acesti oameni care nu au trecut criza specifica varstei isi pierd vivacitatea spune Erikson, isi pierd activismul necesar pentru dezvoltarea lor ulterioara.

Concluzia este ca pentru acest stadiu inaintat in varsta, activismul omului, nelinistea cautarilor si continua perfectionare a activitatii este hotaratoare. Iar cand omul devine indiferent si pasiv din diferite cauze, nu-i placea profesiunea pe care o practica, nu era incantat de locul de munca, abia asteapta sa se pensioneze sau pur si simplu din cauza unei comoditati, nu depun nici un efort, abia asteapta sa nu mai faca nimic. Aceste persoane inceteaza de a se mai dezvolta si de a-si reinnoi personalitatea, la asemenea persoane apare sentimentul de devalorizare si sentimentul ratarii personale care marcheaza perioada de stagnare. De aceea, foarte frecvent se intampla ca persoana odata ce se pensioneaza, lipsita de activitism, se imbolnaveste si se stinge, unii zicand ca s-a schimbat stereotipul dinamic, omul avea un stereotip la locul de munca, dupa care a aparut altceva iar el nu a mai rezistat.

Atitudinea varstnicilor fata de scopurile vietii, fata de tineri, fata de moarte.