PSIHOCIBERNETICA - PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA

PSIHOCIBERNETICA

1 INTRODUCERE

Cibernetica nu ne spune ca omul este o masina, ci ca el are si foloseste masina.     doctorului Maltz demonstreaza ca aceasta functioneaza intr-adevar doar atunci cand corespunde imaginii personale a respectivului; ea practic nu poate functiona atunci cand nu corespunde imaginii personale si pana ce imaginea personala in sine nu a fost schimbata.

Punctul de plecare al Psihociberneticii este faptul ca psihologii experimentali si clinici au demonstrat ca sistemul nervos uman nu sesizeaza diferenta dintre experienta reala si experienta viu si in amanunt imaginata. Concluzia Psihociberneticii este ca fericirea inseamna acea stare a mintii in care gandirea noastra ne face placere pentru o buna bucata de timp. Fericirea poate fi dobandita prin Psihocibernetica.

Descoperirea imaginii de sine reprezinta o bresa importanta in psihologie si in domeniul personalitatii creatoare. Orice bun chirurg estetician este si trebuie sa fie si psiholog, indiferent ca ii convine sau nu. Atunci cand schimbi chipul unui om, aproape invariabil ii schimbi si viitorul. Cand ii schimbi imaginea fizica aproape intotdeauna schimbi si omul-personalitatea, comportamentul-si uneori chiar si talentul sau capacitatile sale initiale.

Dr. Maxwell Maltz (doctor in medicina) si-a luat diploma in stiinte la Universitatea Columbia si doctoratul in medicina la Colegiul Medicilor si Chirurgilor de la aceeasi universitate. A fost unul dintre cei mai bine cunoscuti chirurgi esteticieni in lumea intreaga, dar si unul dintre cei mai respectati; a tinut cursuri la universitatile din Amsterdam, Paris si Roma. A fost profesor de chirurgie estetica la universitatile din Nicaragua si El Salvador. I-au aparut in Pocket Books cartile: Existenta creatoare astazi, , Principiile Psihociberneticii pentru o existenta creatoare, Ganduri care-ti coordoneaza viata.

2 PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA

Tehnicile comunicarii si vanzarii stau la baza fiecarei activitati comerciale si, dealtfel, a fiecarei activitati umane.

Programarea Neuro Lingvistica (PNL) este o stiinta noua, care deriva din psihologia cognitiva si din cibernetica si permite realizarea unui control complet al componentelor de baza care constituie experienta umana. Aplicarea ei in domeniul psihoterapeutic si al comertului a dat rezultate deosebite si posibilitatile sale sunt inca foarte departe de a fi exploatate din plin. Toata lumea stie ca fiecare activitate cotidiana este foarte complexa in felul sau si ca este nevoie sa inveti legi si metode pentru a face ceva anume, dar nu de a face oricum, ci de a face bine. In ciuda acestui fapt, unul dintre lucrurile care intotdeauna m-au uimit, reflectind la natura lumii, este ca, desi in aparenta realitatea este complexa, totusi, pot fi individualizate niste concepte de baza de care, atunci cand le-ai inteles, te poti folosi pentru intelegerea ansamblului realitatii. De exemplu, conceptul de supravietuire: fiecare organism viu (animal, om) sau social (firma, stat) are ca obiectiv primordial supravietuirea si perpetuarea lui. A nu tine cont de principiul acesta in viata cotidiana ne duce sigur la comportamente gresite, cu consecinte dezastruoase.

Un alt concept fundamental este cel de schimb: nici un organism nu este autonom si, in consecinta, are constant nevoie de ceva care apartine mediului ambiant, natural sau social (mancare, informatii, protectie, iubire). Pentru a le obtine, trebuie sa dea in schimb ceva care apartine lui, pentru a face un schimb echilibrat (bani, munca, diferite informatii etc.). Evident, banul e numai un instrument practic pentru a face repede si echilibrat o parte din tranzactiile posibile. Cand afirm ca banii nu reprezinta totul, inseamna numai ca exista lucruri de care avem nevoie pentru supravietuirea noastra, care nu au un pret ce poate fi exprimat in moneda. Ca un corolar al celor de mai sus, se poate afirma ca noi putem obtine ceea ce avem nevoie doar in proportie cu cat putem si suntem dispusi sa dam in schimb (un suras nu are pret, dar il pot obtine cu buna-cuviinta sau cu o gluma buna).

Din ceea ce am spus pana acum deriva o maxima care as dori sa fie scrisa peste tot, cu litere mari si la care fiecare dintre noi sa reflecteze in fiecare zi: 'Daca eu dau cuiva ceea ce el vrea si de care are nevoie, el o sa-mi dea ceea ce eu vreau si de care am nevoie'. Daca ceea ce am spus este adevarat (si eu va garantez ca este), se pun imediat trei intrebari:

Cum se poate sti ce doreste cu adevarat alta persoana?

Cum pot sti ceea ce eu doresc cu adevarat? (Aceasta intrebare poate parea ciudata, dar este intrebarea cea mai importanta, iar despre ea vom discuta cu alta ocazie).

Cum pot face ceva convenabil pentru ca celalalt sa inteleaga ce doresc si cum pot convinge acea persoana ca schimbul este convenabil pentru amandoi?.

Ajungem astfel la nucleul central, la conceptul-cheie al existentei, care este comunicarea. Tot ceea ce eu fac, si subliniez 'tot', implica 'comunicarea' sau, cum zice scoala de psihologie de la 'Palo Alto': 'fiecare comportament inseamna comunicare'. Comunicare cu persoane, bineanteles, dar si cu masini, cu entitati sociale etc. De exemplu, cand conduc automobilul, comunic intentia mea de schimbare a directiei volanului sau cea de schimbare a vitezei acceleratorului; la fel, automobilul este astfel construit incat imi poate comunica lipsa benzinei sau nefunctionarea motorului. Am folosit intentionat un exemplu extrem pentru a putea desprinde niste principii ale comunicarii:

1.Pentru a fi inteles trebuie sa utilizez un limbaj cunoscut si, deci, accesibil interlocutorului. (Este inutil sa-i spun masinii 'du-te spre dreapta, imediat!', ci trebuie sa semnalizez si sa actionez volanul).

2. Important este nu ceea ce intentionezi sa comunici, ci ceea ce intelege receptorul (aceasta relatie este definita de conceptul de feed-back).

3. Cine comunica este primul responsabil de rezultatul comunicarii. (Daca cineva ma intelege gresit, nu-i vina sa, ci este vina mea. Trebuie ca eu sa-mi schimb maniera de comunicare).

Toate consideratiile acestea pot arata destul de banale, dar activitatea practica demonstreaza ca:

Intotdeauna uitam de ele.

Nu avem niciodata un 'manual' de instructiuni pentru a ajunge la constiinta altei persoane, deci pentru a fi intelesi de aceasta.

Oamenii sunt mult mai complicati decat masinile, deci comunicarea interumana este cel mai complex tip de comunicare.

Cu toate acestea, este curios ca toate persoanele inteleg necesitatea unui studiu serios pentru a invata, de exemplu, sa utilizeze un computer, care este totusi un lucru foarte simplu, si nu vad necesitatea invatarii principiilor de functionare a mintii umane, care este infinit mai complexa decat computerul. Un lucru care complica inca si mai mult comunicarea interumana este ca aceasta se realizeaza pe trei niveluri:

Logic

Paraverbal

Nonverbal

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire) si 55% la nivelul nonverbal (expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.). Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace. Daca intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat. De exemplu un semidoct care a facut multi bani, oricat de frumos si elegant s-ar imbraca (comunicare nonverbala), la nivelul comunicarii logice s-ar demasca imediat si, in cazul sau, haina nu ar mai face pe om.

Sau, pentru a exemplifica relatia dintre nivelul logic si cel paraverbal, se zice ca adesea nu conteaza 'ce spui', ci 'cum spui'. Vorbe placute spuse pe un ton rastit nu sunt receptate ca atare. De aici, o concluzie asupra careia vom reveni merita subliniata: in actul comunicarii interumane trebuie sa ne concentram in egala masura asupra tuturor nivelurilor comunicarii: logic (verbal), paraverbal si nonverbal.

Programarea Neuro Lingvistica ne permite sa intelegem constiinta unei persoane si sa definim mecanismele de realizare a acesteia.

In primul rand, prin decodificarea si descrierea proceselor creierului uman cu o precizie aproape matematica, apoi indicand acele 'instrumente' cu care se pot modifica deciziile constiente si inconstiente ale interlocutorilor nostri.

3 INFORMATIE-ENERGIE-MATERIE

Odata cu expunerea unui subiect unui stimul exterior, acesta reactioneaza in baza volumului de informatii dobandite de-alungul existentei sale. El reactioneaza in functie de categoriile si clasele in care Realitatea a fost fragmentata. O simpla roca manipulata fara nici o precautie pana la descoperirea radioactivitatii era cel mult suspicionata a fi purtatoarea unui 'blestem' sau 'o unealta pentru magie'. Dupa descoperirea radioactivitatii, aceeasi realitate capata o alta perspectiva. Se inteleg proprietatile materialului, se elaboreaza metode speciale de producere si manipulare, se inventeaza modele care sa permita explicarea proprietatilor pe care acea materie le are, s.a.m.d. Cu alte cuvinte, aparitia unei noi idei, a unui nou concept are un efect imediat in reasezarea intr-o alta ordine a cunostintelor de pana la acel moment. Reorganizarea 'bancii de date' este resimtita de majoritatea subiectilor ca pe o 'catastrofa', cu atat mai puternica cu cat procesul de reorganizare atinge mai multe domenii, cu cat universul semantic sufera o trasformare mai profunda. Rezulta de aici un lucru esential: omul Re-actioneaza in baza unor imagini-model cu care compara permanent realitatea imediata. Calitatea si adecvarea la prezent a reactiei este dependenta de calitatea si adevarul continut in imaginile si modelele asimilate. La limita am putea reduce poate 90% din activitatea umana la reactii de tip automat, bazate pe memorizare si feed-back.

Din cele de mai sus se rezuma doua directii esentiale pentru definirea unei perspective adecvate generarii unui cadru ontologic nou, in care Omul sa poata rezolva mai usor doua probleme:

-reducerea gradului de automatism in activitatea umana, ceea ce ar insemna o tranzitie de la a reactiona catre a actiona, tranzitie ce ar accentua proprietatea de creator a Omului (creatia este importanta prin unicitatea ei si nu prin calitatea reproducerii);

-adaptarea mai comoda la constrangeri si mai ales la fluctuatia acestora, constrangeri impuse de dinamica tot mai accelerata a vietii socio-economice, de schimbarea scarii de valori corespuzator evolutiei la scara individuala si de grup etc.

O perspectiva simplista de a aborda problematica de mai sus se poate realiza prin modelarea procesului de dinamica sociala asociat in plan conceptual cu un proces dinamic de structurare prin agregare ('alipirea' unui numar de 'celule' la o opinie, la o clasificare momentan considerata a fi Adevarata) si fragmentare ('spargerea' unui grup prin aparitia unei diferente de pareri induse in baza de aparitia unei alte clasificari, a unei alte 'asezari' sau pozitionari in universul 'semnatic'). Procesul poate fi asociat cu oscilatii intre doua tendinte naturale: analiza - generatoare de 'schizme' prin care creste numarul de clase in care este impartita formal Realitatea - si sinteza -vazuta ca proces de unificare, de restrangere a numarului acestor clase.

Este posibil de evocat modelul de tranzitie la haos a lui Feigenbaum si incercarea de al utiliza, printr-o analogie, in modelarea sociala. In esenta modelul este bazat pe controlul prin feedback a constantei K din scenariu. Cresterea constantei K peste o valoare critica, implica aparitia de bifurcatii, asimilate cu diversificarea clasificarii, cu rezultatul unei perioade de analiza. Cresterea numarului de 'solutii' posibile intr-o populatie limitata numeric sau care se dezvolta numeric dupa o alta lege implica micsorarea 'densitatii de preocupare' pe un domeniu dat si implicit o crestere a divergentelor datorate 'lipsei de comunicare'. Acest fapt conduce la o tensiune resimtita in intregul organism social ce impune schimbarea atitudinii din competitie in cooperare, ceea ce are ca efect schimbari de perspectiva din care anumite diferente de sterg (in model apare implicit o micsorare a lui K). Efectul asupra sistemului este reducerea treptata a numarul de solutii (de clase in care este structurata imaginea asupra Universului) si treptat determina o densitate de preocupare prea mare pe un domeniu, fie el si 'profund'. Apare atunci o alta 'nemultumire', dorinta de 'personalizare' ce accentueaza din nou o atitudine critica, analitica, si procesul se reia. Modelul este util in studiile si cercetarile din domeniul Stiintei Cognitiei si al Sociologiei, si implicit in reformularea unor norme de etica si convietuire la nivelul 'celulei' sociale si al definirii si organizaarii activitatii uname in general si a celei de cercetare in special. El scoate in evidenta rolul criteriului de clasificare vazut ca pe un parametru de control extrem de important in stabilitatea sociala. Din acest punct de vedere, 'inflatia' de criterii de clasificare nu duce la o mai buna cunoastere ci la dificultati de comunicare, la fragmentare si deci la instabilitate sociala. Dupa cum si o 'lista' saraca de criterii ( deci un model nenuantat al Realitatii) conduce la efecte nedorite in evolutia personalitatii umane, condamnata sa reproduca doar un set finit si limitat de activitati.

Modeland realitatea printr-o multime de elemente M, se poate spune ca procesul de cunoastere stiintifica implica identificarea unor criterii de clasificare, de grupare a elementelor, de ordonare a acestora si stabilirea relatiilor intre partile identificate. Perceperea globala a multimii, fara identificarea, clasificarea, descrierea in nici un fel a elementelor ce o compun, poate fi considerata ca fiind o perceptie descrisa de filozofia orientala: cunoasterea holista.

Sub 'presiunea cercetarii stiintifice' realitatea se obiectiveaza, fragmentandu-se (fractal, la nesfarsit) in timp ce sub 'presiunea trairii holiste' realitatea se manifesta subiectiv, la nivel fenomenologic. Principala problema care se pune azi este tocmai aceasta tunelare a barierei constituita de insusi conflictul indus de cele doua atitudini legate nemijlocit de actul cunoasterii:

-contemplare (atitudine pasiva, fara o intentionalitate evidentiata, cu urme specifice in traire ce nu pot fi principial comunicate prin limbaj),

-cercetare, investigare (atitudine activa, cu intentionalitate, cu scopul de a gasi ceva definit, principial comunicabil)

Iar aceasta extrem de sofisticata incercare a spiritului uman se desfasoara azi in cadrul unor discipline legate de Stiinta Cognitiei, Teoria generala a Informatiei, Ortofizica, Psihologie Cuantica. In toate cazurile obiectul central este rediscutarea si reformularea conceptului de informatie si camp informational. Si poate si mai important pentru omenire este o consecinta a acestor studii: proprietatile 'mentale' ale materiei anorganice sau organice si cuplajul minte - materie.

Delimitarea conceptului de Informatie si studiul Naturii in triada Materie- Energie- Informatie

In ciuda utilizarii aproape abuzive a cuvintului: informatie putem afirma ca semnificatia sa nu este pe deplin stabilizata. Numarul mare de sensuri in care acest cuvant este folosit sugereaza ca ne aflam inca in plin proces de structurare semantica a unei notiuni relativ noi, nascute in cibernetica de la inceputul acestui secol, si care evoca termeni utilizati inca din antichitate. De la informatia in sens de stire si pina la in-formatie in sensul de a pune in forma, de organizare si structurare, semnificatia data la un moment cuvintului informatie poate fi dedusa doar din context. Studiile realizate in Centrul pentru Studii au incercat sa contureze un unghi de vedere capabil sa extinda catre domeniul Stiintelor Cognitive cercetarea experimentala privind proprietati de material, universalitati ale procesului de morfogeneza vazut ca structurare in gradient etc. Punctul central al interesului manifestat il constituie intelegerea si modelarea interactiunii minte - materie, interactiune prevazuta de teoria psihologiei cuantice, de Teoria Generala a Sistemelor Ierarhizate, elaborata de Paul Constantinescu, de teoria Ortofizica elaborata de M. Draganescu sau de lucrarile din Stiinta Cognitiei ale lui David Chalmer si verificata partial in experimente.

In studiul elaborat au fost identificate atat diferitele semnificatii atasate conceptului de informatie cat si anumite observatii legate de mecanismele socio-psihologice, responsabile de dinamica si evolutia notiunilor. Astfel, definirea unei notiuni se poate face fie pe cale axiomatica si formalizare matematica, fie printr-o abordare sistemica in care studiul conexiunilor cauzale dintre sisteme si subsisteme este in masura sa contureze din aproape in aproape noua notiune. Prima metoda este utila pragmatic si poate precede demersul destinat 'patrunderii intelesurilor' din spatele cuvintelor. Aparitia unui cuvant este esentiala nu numai in domeniul comunicarii ci si in structurarea individului si a societatii. Fenomenul de nastere, dezvoltare si intrarea in uitare a unui cuvant este strans legat de evolutia societatii omenesti. Analiza la un moment dat a 'aurei semantice' specifice unui cuvant poate evidentia gradul de intelegere a proceselor si fenomenelor fizice, biofizice, psihologice, sociale. Fluctuatia intelesurilor atasate cuvantului poate fi atribuita dezvoltarii reprezentarilor pe care omul le-a rafinat treptat pentru a surprinde mai bine esente ale Lumii in care este scufundat. In acest capitol se accentueaza necesitatea studiului cuplajului dintre lumea fizica si universul semantic cuplat precum si urma lasata in spatiul starilor (in acest moment inteles ca stari sufeltesti). Putem asadar identifica trei straturi esentiale:

-fizic, guvernat de continua dinamica a materiei si energiei, in forme vii si nevii,

-informaterial, guvernat de procese ortofizice, si

-mental subiectiv, in care se desfasoara interactiunile dintre informaterie si materie, interactiuni ce lasa urme in planul starilor si trairilor.

Daca primul nivel numit mai sus fizic a fost bine delimitat si studiat, putem afirma ca suntem doar la inceputul etapei de configurare a notiunilor care sa surprinda celelalte doua noi niveluri: informaterial si mental subiectiv. Pe langa aspectul filozofic si ontologic al acestor studii se pune din ce in ce mai concret definirea si elaborarea unor tehnologii de cercetare specifice capabile sa surprinda experimental:

-interactiunea materie-informaterie,

-prezenta campul morfogenetic,

-mecanismul de formare a trairilor, in baza cuplajului dintre materie si informaterie desfasurat in prezenta materiei noesice. In aceste studii, de importanta maxima sunt consideratiile legate de transpunerea in concret, in insasi metodologia de organizare a unui experiment a notiunilor: sinergie, neliniaritate, auto-organizare, sistem deschis si sistem introdeschis etc. De asemeni pentru identificarea obiectiva a acestor interactiuni considerate azi subtile este necesara reconsiderarea conceptului de captor si evident a materialelor ce il compun pentru ca interactiunea studiata sa poata lasa urme masurabile de catre un traductor convenabil ales. Cu alte cuvinte studiile terortice si experimentale efectuate pana in prezent au atins nivelul in care Stiinta Materialelor si Stiinta Computationala pot si trebuie sa contribuie efectiv pentru constructia unui experiment crucial, care sa defineasca in mod specific demersului stiintific modern conceptul de informatie si camp morfogenetic (informaterie). Abordarea domeniului schitat mai sus se poate face prin intelegerea complexitatii termenului de informatie.

Din studiile efectuate au rezultat urmatoarele aspecte legate de informatie:

- informatia in sens shanonnian este 'ceea ce suprima o incertitudine'. Ea nu aduce un plus de cunoastere decat in masura in care amelioreaza o situatie de 'docta ignoranta'. Este definita in baza unui model antropomorf, gnoseologic si implica elemente subiective. Este pus accentul mai mult pe formalizarea matematica ce permite o abordare cantitativa pornind de la 'ceva' existent.

- informatia in sensul lui Sahleanu se defineste pornind de la observatia ca in natura anumite interactiuni nu pot fi tratate printr-o legatura cauzala clasica, bazata pe o lege de conservare. Este mai aproape de o viziune neliniara a naturii, pentru care sensibilitatea la conditii initiale si fenomenele de autoorganizare pot duce la discontinuitati de tip tranzitii de faza. Informatia este astfel inlocuita cu Legatura de Tip Informational (L.T.I.) ce afecteaza evolutia unui sistem prin alte mecanisme: declansatoare si amplificatoare de exemplu, si care devin elemente colaterale in definirea si intelegerea termenului de informatie (ceva care declanseaza ) Sensul de L.T.I. poate fi surprins in contextul teoriei generale a sistemelor ierarhizate, in care stabilitatea intregului se realizeaza prin cooperarea formativa si informativa a ansamblului de subsisteme ce au o anumita structura, organizare, sensibilitate (informabilitate = proprietate a unui subsistem (captor) de a reactiona la o variatie energetica - rezonanta). Conceptele specifice ce coopereaza pentru a da adevarata semnifictie LTI, extrase din lucrarea lui V. Sahleanu, Eseu de biologie informationala, 1973, sunt:

- Semnalul - purtator de semnificatie - face legatura dintre 'lumea energiei' si 'lumea informatiei' , semnul - rezultat al unei conventii ce capata semnificatie in baza unor procese educationale) si simbolul (ip. poate face simbolul legatura dintre 'lumea informatiei' si cea a 'energiei'? care sunt atunci simbolurile active? sunt ele active prin intermediul materiei noesice? sau sunt active in sine?)

- Codificare - decodificare (se face distinctie intre cod si mesaj. - informatia este un invariant (virtual) ce se gaseste in spatele varietatii de codificare -exemplu: este aceeasi informatie in structura magnetica a benzii de magnetofon, a structura undelor hertiene si in miscarea membranei difuzorului. Informatia este codata si decodata specific de mai multe ori, funtie de suport si mediu de propagare. ea poate sa se 'altereze' (aditie de zgomot) sau sa se distruga.

- Redundanta (exces informational, rezenva pentru a conserva informatia fata de zgomote sau distorsiuni inerente la codare/decondare; putem indentifica o redundanta functionala si o redundanta morfologica).

- Traducere - recodificarea in alt limbaj. (se face diferenta intre transformator ii traductor; in sensul lui Sahleanu, transformatorul converteste o energie in alta in timp ce traductorul poate declansa un proces, cloroplatul este un transformator al energiei solare in timp ce retina de exemplu este considerata traductor intr-un sistem ce poate fi declansat de un stimul vizual)

Din toate cele de mai sus se poate identifica faptul ca notiunea de informatie este legata de cea de organizare si de structura specifica (informatie structurala). O dezvoltare a modalitatii de cercetare si investigare a unor NOI PROPRIETATI de material trebuie sa cuprinda si aceste aspecte legate de particularitatile de structurare si organizare ale materiei. Legatura Informationala este mai dificil de surprins caci ea apare ca factor de corelare la scari diferite si se manifesta cu atat mai pregnant cu cat aspectul exterior pare a fi mai neregulat sau mai instabil. Avand in vedere ca principalele metode clasice de tratare teoretico-experimentala a fluctuatiei si neregularitatilor bazate pe statistica nu pot surprinde principial STRUCTURA, ORGANIZAREA si deci implict legatura cu informateria, este de dorit o reformulare profunda a modului de abordare experimentala si teroretica a actului de cercetare stiintifica. Cel putin trei aspecte par sa fie esentiale:

Mecanismul de generare devine tinta de interes chiar daca produsul rezultat pare sa aiba aspect aleator. Daca stiinta clasica a cautat invariantii din lumea aflata intr-o continua miscare printre structurile simple, descriptibile analitic si identificabile prin reproductibilitate, stiinta acestui sfarsit de mileniu- stiinta Complexitatii- asociaza notiunii de invariant unor 'arhetipuri', unor pattern-uri, identificabil intr-un spatiu abstract precum cel al fazelor.

Accesul in 'lumea informateriei' este conditionat de descoperirea unor captori specifici si inventarea unor modalitati adecvate de tratare a datelor obtinute. Sunt de interes o serie de forme si materiale elaborate dupa conceptii si teorii sugerate de Ortofizica, conform carora noua viziune experimentala trebuie sa reuneasca intr-un tot unitar experimental 'obiecte' ce pareau principial diferite: in rezonanta clasica emitatorul este o entitate diferita de receptor, in timp ce in cazul rezonantei haotice, cele doua structuri ce se sincronizeaza, dar se sincronizeaza tocmai pentru ca devin parte componenta a unui sistem unitar (descriptibil de un spatiu al fazelor unic).

Viul si mai ales Omul este mult mai implicat in aparenta evolutie obiectiva a Realitatii decat parea sa sugereze stiinta clasica. Aspectele obiective si cele subiective trebuiesc reanalizate pentru a genera in cele din urma o viziune Unitara si Dinamica Universului. Lumea Materiala si cea subiectiva a trairilor, ordonata de componenta Spirituala pot si trebuie sa formeze o unitate de rang superior, cu implicatii profunde si uneori dramatice in modificarea la scara globala a societatii omenesti.

In concluzie, o modificare de continut a modului de abordare a cercetarii in domeniul tehnologiei materialelor, al conducerii proceselor tehnologice si biotehnologice nu poate fi imaginata in afara demersului filozofic al vremii care abordeaza dintr-o alta perspectiva Realitatea observabila si completeaza la nivel de triada metodologica viziunea clasica, prin implicarea Informatiei alaturi de Materie si Energie.

5 ORTOTEHNOLOGIA

- tehnologie bazata pe controlul fenomenologic la nivel de ortoexistenta; consecinte socio-economice.

Definita ca tehnologie prin care omul poate actiona direct in ortoexistenta cu rezultate materializabile in spatio-timpul concret necesar, pentru a crea efecte antientropice absolute sau, la limita, pentru crearea unui nou univers, ortotehnolgia postuleaza existenta unor ortotroane, vazute la randul lor ca sisteme introdeschise, fara constiinta, instrumente specifice de lucru asemanatoare uneltelor de azi. Studiile experimentale realizate atat de subsemnatul cat si cele pe plan mondial focalizate asupra interactiunii minte-materie si a raspunsului acesteia din urma la o categorie aparte de stimuli: trairea unui subiect, dorinta manifesta a acestuia, tensiunea psihica orientata etc. sunt deja dovezi evidente ale unei interactiuni pe cat de prezenta pe atat de dificil de surprins. Principala probelma o constituie definirea captorului, a traductorului si evident a modului de tratare al informatiei preluate de cele mai multe ori sub forma unei fluctuatii neperiodice considerata pana nu demult ca fiind zgomot. In constructia captorului, forma geometrica joaca un rol esential impreuna cu natura si structura materialului. Intr-un context adecvat ales, se manifesta masurabil fenomenul de introdeschidere, postulat de ortofizica. Introdeschiderea ca proces de interactiune dintre un subiect viu si informateria din Ortoexistenta este capabila sa ofere un suport logic al datelor experimentale cumulate pana in prezent in studiile legate de cognitie si proprietati normale si paranormale ale psihicului uman. Aceasta interactiune este perceputa de subiect ca fenomen de afire. Sistemul nervos central, (in mod esential emisfera dreapta), este capabil sa transforme treptat aceasta 'traire profunda' in senzatii si sentimente care ating un nivel intern de constientizare definit de teoria Ortofizica prin verbul 'a sti'. Procesarea ulterioara a pachetului de stari de catre emisfera stanga aduce in final rezultatul introdeschiderii la un nivel accesibil ratiunii, nivel caracterizat de verbul 'a spune'. In acest mod, o interactiune fenomenologica lasa 'urme' intr-o realitate accesibila unei gandiri rationale, specifica operarii structurale si destinate in special comunicarii verbale.

Ortofizica postuleaza si o reciproca a fenomenului descris mai sus. Astfel, o notiune, cuvant sau simbol, poate declansa odata cu trairea starilor si senzatiilor profunde atasate, o tranzitie de la nivel strcutural la cel fenomenologic. Altefl spus un sistem viu (arhem) ar avea in anumite conditii capacitatea de a induce modificari in ortoexistenta prin accesul la informateria nestructurata. O asemena capacitate ar fi echivalenta cu generarea si transformarea materiei prin inductia de cuplare controlata dintre informaterie si lumatie (ortotehnologie) sau cu o tehnica de modificare locala a legilor generala ale Universului in care subiectul este scufundat (ortochirurgie existentiala), la limita cu o metoda de generare a unui nou Univers (Un proces mental poate declansa geneza unui nou Univers).

Pentru a valida experimental modelul propus de Ortofizica este utila o reanalizare a conceptului de Informatie pentru identificarea limitelor acestuia in a descrie urma lasata unui subiect viu in trairea fenomenologica. Natura materialelor implicate, a complexitatii exprimentului ales ca experiment crucial pentru a demonstra corectitudinea si viabilitatea modelului ortofizic al lumii materiale.

Rezultatele incurajatoare deja obtinute sugereaza apropierea unei crize conceptuale de proportii care poate sa conduca fie la o destabilizare sociala globala majora cu consecinte catastrofale pentru specia umana, fie la un salt pe un alt palier de constinta, in care are loc o refuzionare dintre obiectiv si subiectiv, in care omul redevine entitate cosmica constienta de rolul si responsabilitatea pe care o are in univers. Putem spune in concluzie ca studiile de Ortofizica, de Stiinta Cognitiei sau de Studiul Complexitatii au, prin rezultatele deja obtinute si mai ale prin cele scontate a se obtine in viitor, un impact major asupra vietii de zi cu zi, asupra scarii de valori, atitudinii si a raportului dintre individ si societate. Majoritatea activitatii desfasurate azi de om pe planeta este orientata spre extragerea si transformarea materiei in produse diferite. O alta definire a conceptului de produs, o alta tehnica de elaborare si definire a unui material, o alta organizare a locului de munca corespunzator noii idei de utilitate si performata atasata produsului, sunt probleme de maxima importanta ce preocupa azi pe multi specialisti din domenii atat de diferite. Si asta nu numai din interes stiintific cat mai alse datorita implicatiilor socio-economice si politice pe care le presupune. Se poate afirma ca mileniul III ce incepe peste un an este mileniul unei Societati Informationale ce a luat definitiv locul Societatii industriale.

6 CONSIDERATII PRIVIND OBIECTIVAREA INTERACTIUNII SUBIECT-OBIECT

Dificultatea de masurare obiectiva a unor fenomene ce se desfasoara la scari reduse (nanotehnologie) sau care implica o anume interactiune dintre observator si obiectul observat consta atat in specificul masuratorii (raportul semnal zgomot este foarte aproape de 1) cat si in lipsa unei viziuni clare asupra naturii interactiunii minte - materie ce face ca anumite notiuni sa fie poate folosite abuziv, prin extinderea lor intr-un domeniu in care utilizarea lor este neadecvata.

Altfel spus, avem de-aface cu o scara la care problema masuratorilor fizico-chimice trebuie sa fie analizata in mod deosebit. Numim aceastat scara: mezoscopica (ordinul zecilor sau cel mult sutelor de microni). Pentru aceasta scara, este posibil ca anumiti parametri bine definiti si delimitati din considerente de statistica, termodinamica clasica, etc. sa capete alta semnificatie sau sa nu fie relevanti. De asemeni, anumite tipuri de interactiuni pot sa predomine, desi la o scara normala acestea pot fi neglijabile. Fara sa avem inca suficient de multe informatii concrete in acest sens, prezentul subcapitol se refera doar la problema masurabilitatii si observabilitatii in sine. Subiectul, de maxima importanta practica, urmeaza a fi dezvoltat pe masura ce se vor efectua observatii experimentale concrete.

Problama teoretica este legata de semnificatia anumitor marimi fizice atunci cand scara de observare a fenomenului este fie prea mare fie prea mica (atribute la randul lor relative). Altfel spus se poate pune chiar problema gradului in care se pastreaza semnificatia unei marimi fizice in raport cu scara de masura sau atunci cand ii asociem un procedeu de masurare si o unitate de masura - procese de masurare diferita implica de fapt definitii diferite. De exemplu, ne bazam definitia clasica referitoare la timp pe repetarea unui eveniment aparent periodic: curgerea nisipului dintr-o clepsidra, perioada de oscilatie a unui oscilator electronic, etc. Feynman remarca: 'Au fost masurati timpi mai scurti de 10^-12s, dar printr-o tehnica diferita. De fapt, s-a folosit o alta definitie a 'timpului'! O cale a fost sa se observe distanta dintre doua intamplari petrecute, cu un obiect in miscare. Dar despre timpi si mai scurti? Cum poate fi definit si masurat timpul la o scara mai mica? Are vreun sens sa vorbim despre timpi mai mici daca nu putem masura sau poate nici imagina mental ceva ce se petrece intr-un timp mai scurt ? Poate ca nu.'

Exista insa si o alta fateta, sugerata de ipoteza lui David Bohm, care sustine ideea unor procese si marimi fizice nemasurabile, dar care determina evolutia fenomenelor din lumea fizica. Este de fapt asertiunea ce a condus la asa-numita teorie a variabilelor ascunse din mecanica cuantica. In mecanica cuantica, o stare initiala y , data poate evolua intr-un numar oarecare de stari potentiale succesoare y y y_n ce alcatuiesc vectorul de stare. Conform ecuatiei lui Schrodinger, vectorul de stare evolueaza determinist:

In urma unui act de observare, este constatata o singura stare. Conform interpretarii Copenhaga, dupa observare, sistemul va fi gasit in oricare stare cu o probabilitate data:

Se realizeaza astfel o tranzitie determinist-probabilista ce are loc numai prin intermediul actului de observatie. De aici rezulta importanta procesului de observatie si mai ales a observatorului. Walker, cercetator in domeniul psihologiei cuantice si a definirii unor experimente specifice studiului in acest domeniu, subliniaza ca nu avem o stare necunoscuta care devine cunoscuta atunci cand facem masuratoarea, ci avem o combinatie a tuturor valorilor posibile date de vectorul de stare, a carui valoare devine specificata prin reducerea lui la o singura valoare in urma masuratorii. Cu alte cuvinte, rezulta ca nici nu are sens specificarea starii sistemului inainte de masuratoare. Procesul de masurare/observare in sine este cel care structureaza sistemul, colapsand multimea tuturor starilor potentiale intr-una singura. Din acest motiv procesul de masurare este distinct de alte procese fizice; el ne apare ca fiind 'altceva'. Pornind de aici si de la faptul ca interpretarea scolii de la Copenhaga ramane cea mai simpla interpretare a ecuatiilor mecanicii cuantice, au existat doua cai de evolutie a ideilor din domeniu:

a) discreditarea interpretarii Copenhaga,

b) realizarea unei extensii a interpretarii de tip Copenhaga, care sa cuprinda si cauzele care conduc la structurarea sistemului intr-o anumita stare (probabilitatea p_i, reprezinta probabilitatea de obtinere a unei stari, neexplicand insa de ce sistemul ajunge in acea stare).

Astfel s-a ajuns la teoria variabilelor ascunse, prin care se incearca pastrarea unei singure ecuatii (a lui Schrodinger) pentru descrierea starii unui sistem cuantic, dar pe langa variabilele timp, pozitie si impuls, sa se mai introduca un set de variabile suplimentare, numite 'variabile ascunse': c=.

Variabilele ascunse vor fi cele ce vor da nastere unor procese care determina in ce stare va evolua sistemul. Inainte de a enumera cateva din caracteristicile variabilelor ascunse, este sugestiva evocarea frazei lui A.Einstein: 'Nu trebuie sa fie la alegerea noastra care marimi sunt observabile; acestea ar trebui date, indicate, de teorie.' Dintre proprietatile principale ale variabilelor ascunse vom aminti:

1) nu trebuie sa fie accesibile masuratorilor fizice;

2) au un caracter nelocal, in sensul unei independente de coordonatele spatio-temporale;

3) in cazul unui act de observatie, trebuie sa fie atat de restrictive incat sa fie observata o singura stare; mai mult, ea trebuie sa fie aceeasi pentru toti observatorii;

4) in orice teorie a variabilelor ascunse, procesul de masurare este un proces unic, indescriptibil ca parte a interactiunii masurate.

O alta consecinta a modului de abordare cuantica a actului de masura este legata de memorarea de catre observator a unor rezultate anterioare. Se spune ca observatorul dobandeste astfel informatii ce reduc entropia sistemului: observator-obiect observat.

Pentru o caracterizare cat de cat cantitativa a aspectelor sus-mentionate, Teoria informatiei joaca un rol de important. Teoria de baza in acesta directie a fost structurata de Claude Shannon si porneste intuitiv de la faptul ca, pentru a dobindi informatie trebuie sa se intample ceva-un proces fizic, un anume eveniment,etc. Cantitatea de informatie pe care o dobandim in urma faptului ca a avut loc un eveniment este cu atat mai mare cu cat probabilitatea ca acel eveniment sa aiba loc este mai mica. Altfel spus, daca totul este cunoscut dinainte nu mai dobandim nici o informatie, iar masura asociata informatiei transmise de producerea unui eveniment este cu atat mai mare, cu cat evenimentul in cauza este mai neasteptat.

Notand cu i(p) cantitatea de informatie, i trebuie sa fie o functie descrescatoare, de probabilitatea p de aparitie a evenimentului. Restrictia a doua pe care a impus-o Shannon a fost ca masura informatiei sa aiba un caracter aditiv, in sensul in care, daca au loc doua evenimente fara nici o legatura, atunci informatia totala dobandita trebuie sa fie egala cu suma informatiilor date de fiecare eveniment in parte. Cum probabilitatea a doua evenimente independente este data de produsul probabilitatilor asociate cu fiecare eveniment in parte, p₁₂=p₁*p₂, functia cea mai simpla ce indeplineste cerintele anterioare este functia logaritm:

Constanta c se alege arbitrar prin impunerea conventionala a unei unitati de masura. S-a convenit ca, atunci cand are loc un eveniment din doua egal probabile, sa obtinem o cantitate elementara de informatie egala cu un bit.

Desi teoria lui Shannon este cunoscuta si sta la baza multor alte modele, se impun cateva precizari:

- si in acest caz, rolul observatorului este esential. Nu putem dobandi informatie decat ca urmare a unui act de observatie, de explorare a lumii inconjuratoare. Daca un proces a avut loc fara ca noi sa-l fi sesizat in vreun fel, atunci nu suntem capabili sa extragem nici un fel de informatie din acest fapt; ci din contra, suntem inclinati sa credem ca, din moment ce nu l-am observat, procesul in cauza nici nu a avut loc.

- definitia masurii Shannon a informatiei presupune o cunoastere apriori a tuturor evenimentelor potentiale (a tuturor starilor in care un sistem ar putea fi observat), cu probabilitatile lor asociate. Este un unghi ce vizeaza masura informatiei transmise intre o sursa si receptor, mai degraba din punctul de vedere al sursei, intrucat ea singura isi cunoaste toate posibilitatile. Noua, ca receptori, daca din fotoliul nostru de observatori nu putem avea acces la caracteristicile statistice ale sursei, nu ne mai ramane altceva de facut decat sa incercam sa jucam mental rolul acesteia, prestructurand sistemul intr-un set probabilistic complet de stari posibile.

Dupa receptionarea mesajului (ca urmare a unui act de observatie asupra sistemului) informatia obtinuta o vom evalua cantitativ tocmai pe baza imaginii apriori formate asupra sistemului. In cazul in care am constata o stare complet noua (de exemplu momentul de creatie, de nastere a unei noi idei, a unui 'germene' in sensul subcapitolului anterior) atunci, probabilitatea ei initiala fiind zero, cantitatea de informatie ar fi infinita, conform definitiei valorii cantitative asociate informatiei. Este un caz in care marimea nu este utilizabila! (aceasta idee o sugeram inca de la inceputul studiului ca, datorita caracterului extrem de special al obiectului masurat: viu, in faza de crestere de structurare, cu dimeniuni reduse, anumite marimi si definitii ar putea sa aiba alte semnificatii sau sa nu se poata utiliza).

Din cele de mai sus se poate spune ca teoria clasica se afla mai aproape de pozitia emitatorului decat a receptorului. Daca am fi plasati in locul sursei si am sti in fiecare moment ce urmeaza sa emitem, cantitatea de informatie pentru noi ar fi egala cu zero. Cunoastem doar proprietatile statistice ale sursei, mai precis numarul posibil de mesaje si probabilitatile asociate lor, nu si ce mesaj particular va fi emis. In conformitate cu teoria lui Shannon, un mesaj va purta informatie nu prin individualitatea sa, ci prin aceea ca apartine unei multimi de mesaj, caci, asa cum a fost definita, i(p_j) nu se refera la sensul mesajului 'j' transmis, ci numai la probabilitatea lui de aparitie, p_j.

Aprecierea informatiei presupune o ordonare in timp a evenimentelor. Exista un moment inainte de eveniment si un moment aposteriori. Inainte de producerea evenimentului avem incertitudini legate de fiecare stare in care ar putea evolua sistemul; dupa ce evenimentul s-a produs (am constatat starea j a sistemului) incertitudinea este eliminata iar cantitatea de informatie obtinuta corespunde incertitudinii initiale asupra starii j:

unde u(p_j)=incertitudinea apriori a starii j.

Pe de alta parte, cerinta a doua, ca informatia sa fie aditiva, face ca ea sa nu depinda de timp, prin aceea ca distanta temporala dintre evenimentele 1 si 2(cu probabilitatile p₁, respectiv p₂) sa fie orocat. In cazul sistemelor cuantice exista o serie de stari permise, fiecare avand o probabilitate apriori p_i. Acestui set de probabilitati ii putem asocia un set corespunzator de incertitudini, incertitudinea u(psi_j) fiind legata de starea potentiala psi_j. Sa presupunem ca initial avem vectorul de stare:

psi₀ = (psi₁, psi₂, ..)

care, in urma actului de observare se restrange la o anumita stare psi_j . Cantitatea de informatie astfel obtinuta este pusa de cercetatorul american Walker pe seama unui aport informational din partea constiintei. Aceasta conditioneaza variabilele ascunse de care depinde vectorul de stare. Prin urmare, trecerea de la caracterul statistic initial la cel determinist (prin aceea ca s-au precizat valorile ) se face pe baza unui debit informational W_ef cel mult egal cu W, pe durata dt, ( unde dt=intervalul de timp dintre starea initiala si cea observata sau, In anumite situatii, timpul cat o anumita stare este mentinuta).

Pe baza ecuatiei anterioare putem calcula de exemplu cantitatea medie de informatie ce a fost transmisa de catre un observator procesului fizic pentru a-i restrictiona desfasurarea. Sa presupunem de exemplu ca avem un sistem fizic, cu n stari potential posibile. In urma unui set de masuratori sau de aprecieri teoretice se ajunge la concluzia ca fiecarei stari ii putem asocia probabilitatea p_i0. Cantitatea medie de informatie obtinuta in urma unui act de observatie va fi, conform teoriei informatiei:

Sa presupunem ca se realizeaza un cuplaj informational intre constiinta observatorului (in acest sens se face apel la conceptul de introdeschidere introdus de Mihai Draganescu in lucarile dedicate Ortofizicii) si cea a sistemului (in ortofizica, in baza unor deductii logice se postuleaza introdeschiderea ca proprietate a materiei in general, gradul de introdeschidere fiind diferit insa intre viu si neviu), astfel incat probabilitatile p_i0 sa fie modificate. In aceasta situatie, vom observa un nou sir de probabilitati ce caracterizeaza starile sistemului; fie acesta . Cantitatea medie de informatie va fi:

Diferenta dintre H₁ si H₀ da o masura a cantitatii de informatie transferata intre cele doua constiinte in urma unui act de obsevare (de masura):

Ceea ce este esential in tot modelul prezentat este ca inca nu se cunoaste natura interactiunii dintre informatie si caracterul energetic al proceselor fizice. Cea mai directa cale pare a fi notiunea de entropie a sistemului, ce are un dublu caracter:

-informational, prin intermediul masurii Boltzmann unde, k= constanta lui Boltzmann, p_i = probabilitatea existentei microstarii 'i' in macrostare;

-energetic, prin intermediul masurii Clausius-Carnot Q= cantitatea de caldura,T= temperatura absoluta in grade Kelvin.

Mai mult decat atat, Louis de Broglie, in ceea ce el numeste 'termodinamica ascunsa' a particulelor elementare, face legatura dintre informatie si energie prin introducerea notiunii de 'cuanta de informatie'.

La scara macroscopica, reflexiile comportarii cuantice se evidentiaza prin ceea ce numim in mod uzual fluctuatii statistice sau zgomot, tratabile in general drept procese divergente provenind din evenimente cuantice microscopice. Cert este ca trebuie sa ne bazam pe studiul unor fenomene cu puternice instabilitati, pentru care aporturi foarte mici energetice conduc catre consecinte macrosopice pe deplin observabile.

In concluzie, putem afirma ca: obiectivarea prin masuratori experimentale specifice stiintei Complexitatii in general si implicit stiintei materialelor pentru mileniul III ridica o serie de probleme fundamentale, legate de teoria masuratorii, de interactiunea observator- obiect observat in sensul teoriei cunatice, de cantitatea de informatie pe care observatorul o poate principial capata la un anumit moment. Conceptul de camp morfogenetic poate fi asociat unui camp infromational in sensul propus de Sahleanu (triada materie- energie- informatie), interactiunile de tip informational ( dintre sisteme ce au introdeschidere) find o categorie noua, postulata de anumite modele teoretice si care asteapta un experiment crucial pentru a putea fi demonstrate experimental.

De asemeni, se sugereaza ca, pentru a identifica interactiuni la nivel cuantic ce 'ajung sa fie simtite la nivel macroscopic' este necesar studiul fluctuatilor, a zgomotului, motiv pentru care, este utila o reconsiderare a conceptului de zgomot si o rediscutare a raportului semnal- zgomot pentru acele sisteme pentru care transformarile produse sunt majore.

Mutatiile produse de tehnologia computerului devin astazi tot mai evidente, atit la nivelul ontologic al realitatii si al experientei umanului, cit si la nivel epistemologic, in acela al cunoasterii si al perceptiei. Atit natura, cit si cultura sufera transformari datorate impactului tehnologic contemporan, devenind intersanjabile in discursul virtualizarii globale si producind aparitia unei grave confuzii la adresa consecintelor liminare, fara precedent in existenta umana. Problematica tehnologie vs umanism a demarat inca din epoca Luminilor, insa a ajuns cu atit mai ideologizanta cu cit "transmutatia" tehnostiintifica a existentei umane a devenit operabila prin intermediul aplicatiilor computerizate. Prin urmare, problema responsabilitatii se pune din ce in ce mai acut, iar etica umana este discutata in termeni duali: de colaborare sau de rezistenta. Asumarea, implicita sau explicita, a uneia dintre cele doua atitudini constituie totodata afirmarea unei ideologii. Ceea ce, pe de o parte, reprezinta preamarirea avantajelor aduse de noile tehnologii digitale in viata umana, reprezinta, pe de alta parte, critica dezavantajelor si a punctelor de criza ale acelorasi tehnologii care destabilizeaza existenta sub toate aspectele ei. Doua tipuri extreme de ideologie digitala au inceput sa se configureze in functie de cele doua atitudini.Prima dintre aceste orientari ideologice hard poarta semnul pozitiv al optimismului in caracterul progresist al cyber-tehnologiilor sau al entuziasmului ontologic, epistemologic, social si politic si se contureaza prin lansarea de noi concepte precum realitate virtuala/cyber-spatiu, cyborg, inteligenta artificiala, comunitate virtuala, democratie electronica. Acest discurs ideologic, conotind pozitiv tehnologia digitala, prevaleaza in spatiul cultural american, sustinut fiind de diversi cercetatori din domeniile de specialitate, mai ales de promotorii inteligentei artificiale. A doua dintre aceste tendinte ideologice liminare, manifestata in termenii negativi ai criticii scepticiste la adresa mutatiilor electronice, este mai degraba o marca europeana de discurs, ilustrata fiind de demersul angajat al filozofului Paul Virilio. Ceea ce, pentru noile acceptiuni anglo-saxone ale tehnologiei digitale inseamna acceptare cu bratele deschise a "progresului" tehnologic uman, pentru ideologia de raspuns critic a lui Paul Virilio inseamna negativismul exclusivist al noilor tehnologii.Pe linga aceste doua tipuri extreme de ideologie cibernetica, exista o cale de mijloc, cea a discursului moderat/soft, deopotriva american si european, care ia in considerare atit oportunitatile anticipative, cit si consecintele nefaste ale cibernetizarii lumii. Aceasta forma a ideologiei digitale evidentiaza atat avantajele, cat si dezavantajele noilor conditii tehnologice si propune drept solutie practica, realist-rationalista, folosirea in spirit umanist a capabilitatilor cibernetice si asumarea unui punct de vedere etic. Astfel, trebuie recunoscuta necesitatea apelului la instrumentele tehnologiei actuale ajustate in sprijinul demersurilor umane, insa in directia evitarii urmarilor tehnostiintifice negative. Prin urmare, in studiul transformarilor operate de medium-ul computeristic, trebuie adoptata o perspectiva moderata, lipsita de utopie, a viitorului, o perspectiva asociata unei tonalitati nostalgice in legatura cu un umanism etic pierdut prin exacerbarea potentialului digital care, la limita, provoaca aparitia manifestarilor mutante/monstruoase ale tehnicismului. Inainte de a pune in practica dezideratele tehnologiei cibernetice, trebuie impusa cerinta chestionarii acestora in vederea eliminarii urmarilor negative. Umanismul, in cadrul emergentei digitalizarii universale, trebuie conceput in termeni morali, sau, altfel spus, etica umana trebuie indusa discursului tehnologic. Referitor la primul tip de ideologie extrema in legatura cu tehnologiile digitale, cerintele inteligentei artificiale constituie un exemplu de vizionarism tehnologic corelat profetismului religios. Pretentiile unor teoreticieni precum Hans Moravec sau Marvin Minsky de a teoretiza posibilitatea "descarcarii" mintii umane in suport computeristic degenereaza intr-o "futurologie" a imortalitatii. Analogia minte-software, trup-hardware a devenit un fapt comun in literatura de specialitate, insa este criticata pe masura si trebuie denuntata ca impingere a limitei spre latura periculoasa a gindirii umane. Avind in vedere problematica indusa a eliberarii, a transcenderii conditiei umane limitate si efemere, cyber-spatiul a devenit topos-ul ideologic prin care se propulseaza perspectiva utopica a Paradisului religios. Dramatica ironie a aflarii adevarului crestin prin "revelatie" tehnologica! Premisa de la care pleaca viziunea cyber-religioasa este posibilitatea de a transmuta mintea din trupul uman in suportul computerului, iar concluzia aceleasi viziuni este nu doar algoritmizarea tuturor operatiilor mintii umane, ci si dobindirea nemuririi si a transcendentei. Impotriva acestei conceptii utopice se pot aduce o serie de contraargumente (v. M. Wertheim), insa cea mai importanta dintre criticile versiunii tehnologice a Noului Ierusalim o constituie lipsa moralitatii datorata ghidarii dupa principiul libertarianist care propune abandonarea responsabilitatii in lumea real-sociala intrucit se presupune ca, in cyber-spatiul paradisiac, guverneaza libertatea omnipotenta si nesanctionata.De cealalta parte a ideologiei, P. Virilio este profetul rezistentei umane in fata intruziunii tehnologiei contemporane, profet care ia atitudine critica, abordind implicatiile teletehnologiilor cu ingrijorare existentiala. Avertismentele sale devin uneori extremiste din dorinta de a lua o pozitie activista, de a opune rezistenta ideologiei entuziaste a cyber-vizionarilor. Chiar daca, in apararea iminenta a umanismului etic, discursul lui Virilio capata accente persuasive lipsite de moderatie si aplicabilitate, demersul sau de analiza critica a "peisajului" tehnologic actual ridica probleme importante. Spre deosebire de cyber-entuziastii care ajung sa fetisizeze tehnologia digitala, preamarind posibilitatile pozitive de augmentare existentiala prin mediere cibernetica, Virilio este sensibil la implicatiile negative ale tehnostiintei. Virilio intelege tehnica in termeni etnici intrucit intreaga sa filozofie are in centru problematica umanului in fata asediului tehnostiintific si demonteaza tehnologia virtualului sub toate aspectele sale. Cea mai ideologizanta atitudine a filozofului este profetizarea "bombei informatice" datorita globalizarii cibernetice. Nu toate profetizarile teoreticianului trebuie preluate fara precautie deoarece trebuie avut in vedere faptul ca tehnostiinta contemporana prezinta si aspecte pozitive. Instantaneitatea, ubicuitatea, teleprezenta sau interfatarea sint conotate strict negativ, iar P. Virilio refuza sa vada in aceste trasaturi ale noilor tehnologii vreun sens pozitiv. Ideologiile tehnologiei digitale se manifesta sub diferite aspecte, insa se autodelegitimeaza prin natura lor paradoxala si prin faptul ca uzeaza de terminologia lumii obisnuite pentru a denota alte "realitati", de fapt negand manifestarile realitatii pentru a propune, prin chiar termenii negati, alte forme de pretinsa realitate. In momentul interventiei nemultumirii fata de un cadru neconfortabil de existenta, fie acesta la nivelurile ontologic si perceptional ale realitatii sau ale corpului uman, fie la nivelul social-politic, se revendica eventualitatea crearii unui alt cadru in care limitele actiunii umane sa fie depasite si indeplinirea tuturor dorintelor sa aiba loc fara nici o constringere. Ideologii entuziasti ai tehnologiilor digitale legitimeaza prin urmare apelul la noi constructe din cauza insuficientei sau imperfectiunii manifestarilor realitatii.In primul rind, realitatea virtuala este propusa, ideologic, ca o alternativa imbunatatita a cadrului ontologic real datorita avantajelor acesteia de libertate nelimitata a actiunilor umane. Problematica realitatii se pune in emergenta erei digitale in termeni mult mai gravi decit in postmodernitatea hiperrealitatii sau a simulacrului pentru ca, prin intermediul tehnologiei cibernetice, exista posibilitatea de practicare a dezideratului extinderii realitatii virtuale. Virtualul global se presupune nu doar a simula realul, ci si a-l inlocui. Este greu de imaginat nu doar modul in care realitatea obisnuita, materiala ar putea fi vreodata pur si simplu data la o parte sau, mai grav, exterminata in beneficiul virtualitatii, ci si ce acceptiune referentiala va mai avea insusi verbul "a exista". De aceea, promotorii realitatii virtuale apeleaza la incercarea de a depista semnificatia unui nou tip de perceptie, inca nedefinit, insa intuit datorita corelarii modelelor computationale cu cercetarile fizicii cuantice (v. paradoxul "pisicii lui Schrodinger" conform caruia o entitate macrofizica poate fi intr-o stare de superpozitie cuantica - vie si moarta in acelasi timp - pana la interventia unui observator din lumea macrocosmica). Teoria computabilitatii cuantice pleaca de la premisa perceptiei simultane a mai multor niveluri de realitate. Prin urmare se extrapoleaza teza conform careia o perceptie a lumii cuantice, coroborata medierii computeristice, ar putea mijloci perceptia simultana a nivelului real de existenta si a celui virtual. Realitatii virtuale i se atribuie o capacitate de imbunatatire a perceptiei, insa ceea ce scapa din vedere este faptul ca perceptia este indisociabila de materialitatea caracteristica realitatii obisnuite. Chiar daca exista semne ale intrepatrunderii realitatii de virtualitate prin posibilitatea de a introduce obiecte virtuale in spatii reale, de a localiza obiecte tridimensionale sau de a modifica aparenta obiectelor, de aici pana la a putea afirma ca realitatea virtuala se poate dispensa de realitatea obisnuita este o distanta enorma.Realitatea virtuala are nevoie de suport material, fizic pentru a putea fi operata, in primul rind de hardware-ul specific si in al doilea rand de perceptia umana a utilizatorului, chiar daca up-gradata. Virtualitatea nu poate "exista" ca informatie pura si independenta, dovada fiind operatiunea interfatarii, iar folosirea realitatii virtuale in interes ideologic nu se sustine. In legatura cu simptomatologia virtualitatii se remarca referinta la o ideologie a imaterialitatii care contine "realitate", o confuzie care nu doar sprijina cultivarea contradictiei, ci apeleaza la o perceptie psihotica in care limitele dintre realitate si dorinta sint sterse, iar experienta este redusa la senzatie. Prin urmare, ideologia realitatii virtuale este delegitimata sub aspectul ei de realitate in acceptiunea obisnuita, macrocosmica: realitatea virtuala nu este o realitate paralela, ci un instrument ideologic de negare a nevoii pentru obiectul material din cauza disparitiei demarcatiilor dintre interior si exterior, locatie si dispersie etc. Avantajele aplicarii realitatii virtuale in diferite domenii precum teleoperatii medicale, arhitectura sau simulari ale scolilor de soferi si piloti trebuie exploatate in favoarea performativizarii materiale. In ultima instanta, pentru pastrarea unei atitudini etice, trebuie recunoscut faptul ca tehnologia virtuala inseamna materialitate, implicit uz de realitate fizica. Responsabilitatea umana echivaleaza, in cazul utilizarii realitatii virtuale, cu asumarea limitelor realitatii si cu refuzul entuziasmului in fata a noi forme de virtualitate, cu preluarea acestora in virtutea fundamentarii mai competente a demersurilor din realitate, in profitul realitatii si nu in dauna acesteia.In al doilea rind, alternativa cyborg-ului la umanul limitat constituie o alta ideologie a tehnologiilor digitale. Ideologia postumanului in contextul cibernetizarii este discutata fie in termenii interfatarii virtuale a utilizatorului cu computerul (Katherine Hayles), fie in termenii protejarii/implantarii organismului uman (Stelarc). Conceperea cyborg-ului opereaza ideologic pe doua planuri: tehnicizarea umanului si umanizarea tehnologiei. Ideologia promovarii entitatii cyborg-ice, ca orice ideologie, nu este neutra sau inocenta, ci pledeaza pentru hipertehnologism in acelasi timp in care isi ambiguizeaza subversiv perspectiva prin recursul la umanism, propunind un nou determinism dupa ce, in prealabil, demonteaza necesitatea biologica. In contextul digital, umanismul nu isi poate formula obiectivele (fie umanizarea masinii, fie cibernetizarea umanului, mai ales in scopuri medicale) decit prin apelul la tehnologie. Din cauza impactului cibernetic este echivoc sa afirmi in ce termeni mai poate fi formulat umanismul. Umanismul se foloseste de noua tehnologie fie pentru a i se opune din interiorul ei in scopul de a se fundamenta pe sine, subversiv, dar in acest caz este puternic fundamentat de aceasta, fie pentru a o sustine in scopuri "umanitare". In situatia respingerii totale a tehnologiei, implicit a avantajelor acestora, umanismul s-ar autoexclude pentru ca ar evada din problematicile actuale si nu s-ar manifesta ca o ideologie. Chiar daca tehnologia digitala se presupune a up-grada existenta umana, reversul acestei conceptii este inca mai dilematic: cyber-tehnologia detine un potential al distrugerii subiectului uman si a insesi viselor investite in aceasta tehnologie. Ceea ce spera omul a obtine de la cyber-tehnologie poate sa nu coincida cu rezultatul ultim al acesteia. Chiar daca cerinta cibernetizarii umanului se prezinta sub diverse infatisari, mintea umana nu se poate exclude pe sine, proiectind un univers nonuman, care, la limita, sa devina antiuman.In legatura cu entitatea cyborg-ica se formuleaza ideologia identitatii multiple a umanului in cyberspace. Pe linga faptul ca ideea personalitatii multiple tine de patologic, asumarea mai multor identitati in comportamentul cyber-spatial inseamna dislocarea identitatii din acceptiunea sa unitara de identificare a unui individ, prin urmare recursul la suportul tehnologic care duce la pierderea controlului asupra propriului "eu". Identitatea umana ajunge, ironic, sa depinda de mediere digitala pentru a se defini, astfel incit, ideologic, se induce sentimentul imposibilitatii delimitarii de limite om-masina/retea. Din moment ce tehnologiile computerului sint percepute ca o prelungire a identitatii umane, de aici pana la discursul ideologic al conceperii mixajului om-tehnologie nu mai este decit un pas. Umanului ii revine insa sarcina morala de a nu face acest pas prea mare pentru omenire, de a folosi avantajele realiste ale posibilitatilor de ajustare cibernetica sau de largire a notiunii de identitate in cadrul aceluiasi individ si de a alege intre o umanitate/corporalitate limitata si intre o postumanitate a perfectionarii, insa antiumana, intrucit masinica. In contextul tehnologiei digitale, solutia este aflarea echilibrului intre suportul computerului si spiritualitatea umana, si nu adoptarea literala, optimista a noilor procesualizari ale umanului. Imaginea cyborg-ului este "profitabila" estetic, ca si construct fictional al cinematografiei si al literaturii, insa dincolo de aceasta acceptiune a "monstrilor" imaginatiei artistice, trebuie sa intervina, in plan existential, o restringere semnificativa a optiunilor. In momentul in care nu se mai discuta despre estetica trebuie ca etica sa-i preia acesteia rolul. Moralitatea specific umana, daca nu face parte din identitatea cyborg-ica, este un concept gol, iar lipsa acestei moralitati angreneaza un entuziasm fara sens si fara finalitate constructiva. Restrictionarea alegerilor posibile intre combinatii hibride de organism si cyber-tehnologism functioneaza ca o luare de atitudine etica in sustinerea umanismului.In al treilea rind, sub aspect social-comunicational, ideologia tehnologiei digitale se manifesta prin constituirea asa-numitelor comunitati virtuale. Legitimarea formarii noului tip de comunitate se produce prin apelul la potentialul eliberator al comunicarii mediate de computer (C-MC) si la nevoia de reconstruire a notiunii de comunitate pierduta de societate, mizindu-se pe capacitatea de mixaj intre tehnologia cibernetica si relatiile interumane. Spre exemplu, comunitatea virtuala devine o "unealta" ideologica prin care se mijloceste accesul la reimprospatarea vietii sociale intrucit se aduce argumentul potrivit caruia comunitatile virtuale sint comunitati bazate pe interese comune si nu pe locatie geografica. Acest discurs, de tip H. Rheingold, este entuziast si indreptat in directia echivalarii ideologice intre comunitatea virtuala si cea reala. Problema este ca aceasta ideologie esueaza in idealizarea noului tip de comunitate propulsat in dauna comunitatii reale, negind contradictiile consecutive realitatii si propunind in schimb o utopie a consensului conversational, nu o confruntare efectiv sociala. Participarea in cadrul unei comunitati virtuale ajunge sa excluda necesitatea interactiunii fizice, fata in fata. Pentru adeptii optimisti ai acestui tip de comunitate acest fapt nu poate fi decit pozitiv deoarece elibereaza individul de constringerile responsabilitatilor off-line. Insa trebuie avut in vedere si faptul complementar negativ al neglijarii problemelor realitatii si faptul ca evadarea dintr-un tip de comunitate, judecat deficitar, intr-un alt tip de comunitate angreneaza aparitia altor probleme sociale. Departe de a rezolva dilemele comunitatii reale, constituirea comunitatilor virtuale este o noua forma de reiterare a problemelor comunitatii normale: a cenzura un demers public (spre exemplu, pornografic sau fascist) inseamna in acelasi timp violentarea sa sub aspect privat; a comunica prin suport digital cu persoane la mare distanta echivaleaza cu reducerea timpului liber petrecut cu oamenii reali; criteriile de selectie ale noului tip de comunitate nu exista, desi excluderea functioneaza ca semn al abaterii de la conduita Internetului; eliberarea de constringeri corporale sau sociale poate duce la introvertire si deprimare. Exemplificarea contradictiilor poate continua, intrucit aspectele inerente comunitatilor pot fi actualizate deopotriva pozitiv si negativ. Esential pentru manifestarea notiunii de comunitate in viitor este accentuarea naturii pozitive a intelesului acesteia din cadrul paradoxurilor posibile, si nu idealizarea diferitelor forme virtuale.In ultima instanta, constituirea comunitatilor virtuale se legitimeaza prin recursul la capacitatea modificationala a tehnologiei digitale. Acest recurs dobindeste un caracter ideologic dat fiind faptul ca tehnologia in sine nu opereaza cu concepte de "eliberare" sau "control", ci utilizarea sociala a tehnologiei poate capata aceste intelesuri pozitive sau negative. In emergenta erei digitale societatea se loveste de determinismul bazarii pe tehnologie pentru rezolvarea propriilor probleme si neajunsuri. Omul, "animal social", se vede pus in situatia implinirii sale prin tehnologia pe care o inventeaza si care devine, ironic, nu doar mijlocul de realizare a scopului umanist, ci insusi scopul definirii individuale si colective. Individul si comunitatea isi pun sperantele sociale in tehnologia cibernetica, desi experienta trecutului a dat ocazia omului de a invata faptul ca pretentiile societatii au esuat a se implini prin intermediul tehnologiei. Entuziasmul ideologic al C-MC devine un concept care denatureaza atit raportarea critica la tehnologie cit si cadrul comunitatii care se bazeaza pe falsa putere sociala a tehnologiei.In al patrulea rind, acceptarea entuziasta a cyber-spatiului inseamna din punct de vedere politic ideologia promovarii asa-numitei democratii electronice: datorita suportului digital, oricine poate interveni in discutii politice si luarea de decizii si, mai mult decit atit, poate participa la guvernare. Democratia virtuala uzeaza, ideologic, de recursul la tehnologie pentru rezolvarea problemelor democratiei insesi, fiind partial un produs al tehnologiei intrucit ideile politice sint dependente de medium-ul insusi in care acestea sint formulate. Democratia electronica devine, prin urmare, problematica deoarece decizia politica poate fi afectata de acumularea rapida de date: deliberarea politica este o problema de judecata si nu de promptitudine a unui exces informativ. Cetateanul din agora cibernetica poate fi atins de riscul devenirii unui consumator de informatie politica fara posibilitatea de a o delibera in contextul accelerarii schimbului de opinie. Intr-adevar, medium-ul computeristic faciliteaza exprimarea opiniilor, insa mai important este, in contextul democratiei, formarea de opinie in urma deliberarii asupra alegerilor posibile. Problematica devine si chestiunea puterii ca autoritate si control in termenii manipularii cetatenilor in timp ce acestia se iluzioneaza ca participa activ la rezolvarea problemelor "cetatii". In concluzie, ideologia democratiei virtuale, promovind egalitate, libertate si lipsa ierarhiei, devine utopica in contextul actual al tehnologiei digitale.Ideologia politica a cyber-spatiului se discuta de asemenea si in termenii frontierei electronice. Metafora este de fapt numele organizatiei nonguvernamentale "Electronic Frontier Foundation", organizatie fondata de John Perry Barlow si Mitchelle Kapor. Problematic este faptul ca aceasta ideologie se finalizeaza in virtualizare globala prin caracterul de deschidere si nedeterminare al frontierei electronice. Colonializarea cyber-spatiala este interpretata in termenii negativi-pesimisti (v. Ziauddin Sardar) ai imperialismului european. Astfel, cyber-spatiul devine surogatul vechilor colonii, noul continent creat artificial pentru a satisface dorinta omului vestic de a acapara noi bogatii in numele prosperitatii. In sprijinul acestei conceptii se pot aduce argumentele accesului restrictionat la Internet, argumentele economic-ideologice ale Lumii a Treia si frustarile legate de miturile barbat/alb/instarit. Manifestul ideologic The Declaration of Independence of Cyberspace, semnat de J.P. Barlow si propunind o reiterare a jeffersonismului secolului al XVIII-lea ca o forma de impotrivire la actiunile normative ale guvernului american, este un exemplu tipic al libertarianismului californian. Capitalismul anarhic al Coastei de Vest este urmarea utopiei ideologice a convietuirii la frontiera electronica, utopie care neaga aspectele negative ale societatii politice. Impotriva excesului ideologiei californiene a libertarianismului s-a constituit discursul ideologic critic al tehnorealismului format din adepti ai rationalismului digital critic care accepta autoritatea unui establishment elitist, ales in mod democratic si contradictiile social-economice si politice ale tehnologiei virtuale. Analog manifestului tehnorealist trebuie delegitimat orice mit ideologic cu privire la capacitatile transformationale ale tehnologiei informationale.Ideologiile extreme ale tehnologiei digitale trebuie delegitimate sub aspectul lor entuziast, necritic, datorita incompatibilitatii acestora cu punctul de vedere realist-rationalist care trebuie sa prevaleze in noul context al cibernetizarii globale. Problemele realitatii nu trebuie ignorate, la fel cum nu trebuie acceptate evadarile iresponsabile in virtualitate. Discutind ideologiile digitale, eseul de fata isi asuma o ideologie moderata cu privire la raportarea la tehnologism, o perspectiva etica a umanului si un rationalism realist. Problema nu se defineste in termeni pro sau contra noilor tehnologii intrucit nu le putem neglija rolul si avantajele, precum nu ne mai putem dispensa de acestea, ci se defineste ca si considerare precauta a consecintelor antrenate, cu atit mai mult cu cit omul si natura nu mai sint realitati pozitionate in afara tehnicii, ci sint influentate de aceasta nu doar existential si cognitiv, ci si social si politic. Inca o data, problema trebuie sa se puna in sensul cooperarii intre tehnologie si etica, si nu in termenii disocierii acestora, pentru prevalenta umanismului asupra cyber-tehnologismului. Concluzia ultima ar fi acceptarea finitudinii umane la toate nivelurile existentei, intrucat nerecunoasterea acesteia poate duce la antiumanism si deplasarea pozitiei omului din centrul propriei fundamentari spre periferia tehnologiei. Neasumarea acestei finitudini umane produce emiterea de utopii ideologice in domeniul digitalului in acelasi timp in care provoaca neglijarea dilemelor reale. Chiar daca problematica tehnologiei digitale nu si-a stabilit inca termenii proprii de referentialitate, iar fenomenele discutate ideologic se afla in desfasurare, fara perspectiva faptului incheiat, se pot trage o serie de alarme si se pot directiona anumite trasee de "parcurgere" ale tehnostiintei.