Viziunea mecanicista

Viziunea mecanicista

Este punctul de vedere cel mai la indemana si cel mai usor de impartasit de oricine vrea sa gandeasca putin psihoneurologic. Din aceasta perspectiva psihicul este conceput asemenea unei masinarii mai complicate, ale carei constituenti neuronali reprezinta elemente neanimate, cu nimic diferite de cele ale motorului unui autoturism, de computerul personal din ultima generatie etc. In aceasta viziune sistemul psihoneurologic functioneaza pe baza legilor mecanicii, la o adica al electronicii, unde hrana este ingerata din exterior spre a fi folosita ca sursa energetica, una neesara efectuarii unui act mental, care este asemenea unui lucru mecanic, care se traduce prin pornirea si exploatarea motorului masinii pentru a se deplasa, al computerului pentru a memora, pentru a procesa etc.

Din pacate acestei viziuni de gandire altfel agreabile ii lipsesc o serie de elemente de baza care sa-l faca viabil. Acestea privesc cu deosebire cele care asigura autoreglarea, autoreproducerea, cele necesare dezvoltarii sistemului, cum ar fi cele ale griji acordate pentru progenitura, in imposibilitate sau greu raportabile mecanic la conditiile variabile ale mediului. Ce mai devin intr-un asemenea sistem "constituentii masinariei psihice"? Raspunsul este: doar simple piese ale unei masinarii, a caror punere in miscare ajunge dependenta de interventia unor forte supra-naturale. Este motivul principal pentru care adeptii unei asemenea viziuni psihoneurologice in final accepta interventia unr forte de natura teologica. Fara asa ceva "sufletul" masinariei devine inexplicabil. Iar cand se admite, totusi, prezenta sa pentru antrenarea masinariei care sustine viata psihica, in momentul urmator acesta iese din cadrul de cuprindere al stiintelor naturii.

Apelul la o asemenea viziune mecanicista are radacinile filozofice adanci si indepartate in timp. Invocarea acestora este un bun pretext pentru a ne aduce aminte de Leucip si Democrit, dar mai curand de Newton. De atunci si pana acum explicatia mecanicista a psihicului se tot bucura de o mare atractivitate; tot de la Newton progresiv ea si-a probat si relativitatea sa explicativa. Adica, in fizica aceiasi explicatie mecanicista newtoniana s-a continuat pe un drum sinuos spre campul electromagnetic a lui Maxwell, a trecut pe urma la descoperirea naturii cuantice ambivalente particulare si energetice a luminii de catre Planck, iar cu contributiile lui Einstein a reusit demonstrarea echivalentei dintre materie si energie - unde lumina poate fi subiect al efectelor gravitationale. Pe urma explicatiei lui Einstein i s-a atasat modelul cvasi-mecanic de explicare a atomilor de catre Rutherford - unde electronii se rotesc in jurul nucleului intr-o maniera asemnatoare in care se rotesc planetele in jurul soarelui, un model care va fi inlocuit de un altul a lui Bohr, unde rotatia pe orbita a electronilor se supune unei restrictii cuantice selective . , care pe mai departe, prin ipoteza lui Broglie, confirmata ulterior experimental si matematic de Schrdinger, Born s.a ajunge a se opuna total conceptiei asupra materiei si energiei pe care a reprezentat-o la acea vreme Newton - si unde ideea de baza se rezuma sa confere atomilor un comportament similar cu cel al bilelor de biliard, celei a existentei unor proprietati ondulatorii ale atomilor (materiei), celei a existentei unor elemente de energie condensata, care sa traga semnul de echivalenta dintre ele etc. Ori toate aceste explicatii ce apartin fizicii mecanice, in vremuri diferite au reprezentat in mod egal modele si surse de inspiratie pentru cei care au incercat sa cuprinda si sa explice psihicul intr-un mod dinamic si functional. Multitudinea si complementaritatea viziunilor fizice asupra lumii materiale este tocmai ceea care le-a facut atat de atractive si interesante pentru psihologie - atat cat psihicul putea fi considerat ca obiect al stiintelor naturii. Ele au avut un merit incontestabil, de a reprezenta o schita si un punct de plecare interesant in explicarea suportului material al psihicului. Cu atat mai mult ele astazi se cer a se institui ca teorii psihoneurologice de sine statatoare, care altfel raman neputincioase sa solutioneze problemele ce privesc comportamentul intentional, cel de directionare si reglare, cel de dezvoltare ., neajunsuri ale viziunilor mecaniciste, pe care le-a trait din plin de fiecare data biologia inaintea psihologiei.

Este interesant de evocat ca cea mai reusita evocare a limitelor viziunilor mecaniciste in explicarea vietii psihice vine din insasi domeniul biologiei. Desigur, aici este vorba de un domeniu interdisciplinar, unde punctul de plecare al acestei interactiuni se afla la nivelul creierului, al sistemului nervos, al neuronului, al viscerului . si sfarseste la nivelul mecanismelor senzoriale, perceptive, mnezice, reprezentative . de cunaostere Tot ceea ce acolo se intampla la nivel organic are legatura cu viata psihica, face parte din sistemul viu, neputandu-se extrage domeniului de cunoastere al stiintelor naturii, de a fi obiectul unei discipline distincte, de a aprtine in final unui "organ" . de cunoastere. Interventiei unui asemenea "organism" a fost deja anticipata deja de Darwin, dintr-o perioada cand inca psihologia ca stiinta de sine statatoare era doar pe cale de a se naste, cand a recunoscut existenta acestui nivel superior de integrare comportamentala. A facut-o prin descrierea insemnatatii a diverse comportamente instinctive bine precizate, ca proprii doar anumitor specii de animale, care isi aveau suportul in activitatea sistemului nervos central. Realitatea faptica descrisa din aceasta perspectiva evolutionista era cea a existentei nu numai a unei imense diversitati de forme comportamentale in natura, dar si a unor moduri constante inconfundabile de comportare. Descrierile sale au servit ca baza pentru formularea unor legi generale ale biologiei, al selectiei naturale, a luptei pentru existenta

"Mecanica" aflata la baza acestor fenomene naturale descrise este si ea diferita de cea a lui Newton, care nu se opreste la nivelul indivizilor, unde faptele considerate sunt expresia unui determinism care actioneaza statistic la nivelul populatiilor, materializandu-se in conservarea genetica peste generatii a caractere comportamentale avantajoase. Aici relatia dintre producerea unui eveniment A si evenimentul B care il urmeaza trebuie acceptata ca este mai mult decat una de simpla cauzalitate fizica de succesivitate. Care eveniment (B), chiar daca se produce doar cu probabilitate variabila, faptul ca in cele din urma totusi se produce, cu o probabilitate tot mai crescuta, acesta va cantari tot mai greu pentru postularea cauzalitatii de relatie necesare dintre elemente altfel disparate. Un principiu care deja depaseste cu mult cauzalitatea newtoniana care, daca este acceptat in psihoneurologie (ca si in alte domenii ale stiintelor naturii), reprezinta necesarul fundament pentru a putea fi aliniata alaturi de alte discipline moderne predictive. In acord cu noul mod de gandire mecanicist se poate ajunge la stabilirea unor noi raporturi cauzale, capabile sa explice o finalitate directionata a comportamentului, susceptibila la a se perfectiona intr-un interval de timp natural istoric; sa se demonstreze natura mecanica a comportamentului intentional, o dezvoltare a sa lineara etc. Este tocmai ceea ce realizeaza teoria moderna a instinctului, capabila sa valorifice pe un plan superior rezultatele obtinute in experientele de neurofiziologie.

Bazandu-se pe o realitate probabila explicatiile astfel ajung sa dobandeasca o valoare predictiva. Mai mult, ele isi pot pastra valabilitatea si in unele domenii de investigatie cu totul speciale, cum ar fi cea a paleopsihologiei. Sunt termeni in care gandirea mecanicista se poate extinde spre abordarea unor probleme cu totul noi, cum ar fi cele ce privesc relicvele unor forme vechi de comportare - cum ar fi natura instinctiva a reactiei reflexe in cazul "pielii de gaina" (vezi p. ); in final, si cele care evidentiaza caracterul autoreglator al adaptarii, cele care privesc caracterul directional si intentional al proceselor reproductive, a celor de dezvoltare. Dintr-o asemenea perspectiva, gandirea teleologica ramane sa reprezinte doar o simpla iluzie, incapabila sa cuprinda intentionalitatea fenomenala a unui organism care se autointretine.