ANALIZA CONTINUTULUI

ANALIZA CONTINUTULUI

V. comunicare esantionare interactiune sociala

(fr. analyse du contenu; engl. content analysis)

Ansamblu de tehnici de cercetare cantitativ/calitativa a comunicarii verbale/nonverbale constind in identificarea si descrierea obiectiva si sistematica a continutului manifest/latent al comunicarii in vederea formularii unor concluzii stiintifice privind personalitatea celor care comunica, societatea in care se realizeaza comunicarea, precum si comunicarea insasi, ca interactiune sociala. Utilizata pentru prima data intr-un studiu publicat in Anglia in 1886, a.c. a aparut ca o reactie fata de subiectivitatea criticii literare. Tehnicile de a.c. s-au dezvoltat puternic in perioada premergatoare si in timpul celui de al doilea razboi mondial cind, in S.UA, s-a procedat sistematic la studierea propagandei naziste.

Harold D. Lasswell (1903-1978) a contribuit semnificativ la impunerea si perfectionarea tehnicilor de a.c. (Language of politics, 1949). Schema de analiza propusa de el (schema Lasswell: cine, ce, cui, cum, cu ce rezultate comunica?) a orientat numeroase cercetari de sociologie a propagandei si comunicarii in masa. Dupa cel de al doilea razboi mondial tehnicile de a.c. s-au rafinat continuu. In deceniul al saptelea s-a trecut la a.c. computerizata (Philip J. Stone, The General Inquierer: A Computer Approach to Content Analysis, 1966. Concomitent s-a diversificat considerabil problematica de studiu pe baza a.c., care a devenit o modalitate de cercetare larg utilizata in sociologia politica, a educatiei si culturii, in sociologia propagandei si opiniei publice.

Cercetarile sociologice realizate pe baza a.c. pot fi grupate   astfel: 

• compararea continutului unor texte elaborate in diferite perioade de timp;
• compararea continutului unor texte emise de surse diferite; compararea continutului comunicarii utilizindu-se diferite etaloane;
• studiul reactiilor verbale in conditii experimentale (Bernard Berelson, Content Analysis in Communications Research, 1953).

Unitatile de a.c. sint: unitatea de inregistrare (acea parte din comunicare ce urmeaza a fi caracterizata si introdusa intr-una din categoriile schemei de analiza), unitatea de context (segmentul comunicarii ce permite stabilirea orientarii unitatilor de inregistrare), unitatea de numarare (cu ajutorul careia se exprima cantitativ unitatile de inregistrare si de context). Ca unitati de inregistrare pot fi utilizate comunicarea in intregul ei, o opera literara, un discurs politic, un articol de presa etc., dar si diferite parti ale comunicarii (cuvinte, propozitii, fraze s.a.m.d.). Adesea, ca unitate de inregistrare, se ia tema comunicarii. Unitatea de context este mai larga sau cel mult egala cu unitatea de inregistrare. In a.c. unitatile de numarare pot fi: cuvintul, propozitia, fraza, paragraful, cm², rindul, coloana, pagina (pentru comunicarea scrisa) si minutul sau ora (pentru comunicarea orala).

Unitatile de inregistrare, caracterizate, sint grupate in rubrici sau clase relevante pentru scopul cercetarii. Aceste rubrici sau clase formeaza schema de categorii pentru a.c. comunicarii. Prin "incercare si eroare' cercetatorul poate stabili o schema de categorii proprie. El poate insa apela si la scheme de categorii standardizate. Schemele de categorii standard faciliteaza realizarea unor studii comparative asupra comunicarii: de exemplu, pe baza schemei de categorii standard creata de R.K. White s-au analizat comparativ discursurile lui Hitler si ale lui Roosevelt, cuvintarile lui J.F. Kennedy si ale lui N.S. Hrusciov (Jacques Claret, Ideea si forma, Bucuresti,  Editura stiintifica si  enciclopedica,1982, p. 89).

In prezent, se cunosc numeroase tehnici si procedee de a.c. (S. Chelcea, coord., Semnificatia documentelor sociale, 1985). Aplicarea tehnicilor de a.c. presupune parcurgerea mai multor etape. Ca prima etapa, alegerea temei de cercetare impune nu numai o foarte buna pregatire teoretica si o cunoastere amanuntita a cercetarilor realizate cu ajutorul a.c., dar si intuitia omului de stiinta, fara de care a.c. ramine sterila. Asa cum remarca Bernard Berelson (1952), a.c. nu reprezinta un substitut pentru o idee de studiu valoroasa. Studiul campaniilor de presa, al campaniilor electorale, stabilirea paternitatii textelor, demascarea propagandei camuflate, studiul lizibilitatii au devenit domenii obisnuite in care se aplica a.c., in functie de tema de cercetare stabilita, se alege materialul lingvistic sau nonlingvistic pentru analiza, in aceasta a doua etapa se pune problema determinarii celor mai relevante documente (ziare, reviste, opere literare etc.).

O problema de cea mai mare importanta, in aceasta etapa, este esantionarea materialului de analiza, in special, in cazul a.c. presei tiparite. Alegerea metodei de esantionare trebuie sa aiba in vedere natura fluctuatiilor textelor ce apar in ziare si reviste (tendinta primara, tendintele de ciclicitate si de compensare), in cazul a.c. presei tiparite se recomanda esantionarea de zile neconsecutive la intervale regulate. In etapa a treia se procedeaza la alegerea tehnicilor si procedeelor de a.c. Analiza frecventelor reprezinta modalitatea cea mai veche si cea mai simpla de a.c. Ea consta din inregistrarea frecventei de aparitie a unor unitati de inregistrare, precum si din determinarea lor cantitativa cu ajutorul unitatilor de numarare. Analiza tendintei comunicarii evidentiaza, cu ajutorul diferitelor formule matematico-statistice, atitudinea neutra, favorabila sau defavorabila in raport cu o anumita tema a celor care comunica.

Analiza evaluatlva, creata de Ch.E. Osgood (Trends in Content Analysis, 1959), presupune identificarea enunturilor in legatura cu o anumita tema si acordarea de ponderi, in functie de atitudinea fata de aceste teme. Cu ajutorul unor formule statistico-matematice se face evaluarea ca medie a produsului ponderilor acordate. Analiza de contingenta, propusa tot de Ch.E. Osgood (1959), face apei la calculul probabilitatilor si permite evidentierea structurilor asociative in cadrul comunicarii. Ultimele doua etape in aplicarea a.c. sint: efectuarea propriu-zisa a analizei si redactarea raportului de cercetare.

Fidelitatea si validitatea constituie principalele probleme ce se ridica in efectuarea propriu-zisa a analizei, in ceea ce priveste redactarea raportului de cercetare in studiile bazate pe a.c. trebuie sa se aiba in vedere: justificarea teoretica si practica a temei de cercetare; prezentarea tuturor ipotezelor cercetarii; justificarea tehnicilor si procedeelor de a.c. utilizate; demonstrarea relevantei materialului analizat, a reprezentativitatii esantionului, a fidelitatii si validitatii procedeelor utilizate; prezentarea datelor obtinute, formulele statistico-matematice, calculele efectuate; relevarea limitelor metodologice, interpretarea teoretica a datelor si formularea concluziilor cu valoare aplicativa.  S.C.