CLASE SOCIALE SI STILURI DE VIATA IN ROMANIA

Prima parte

Subiectul "clase sociale" este in general un subiect complex; compexitatea creste atunci cand se intreprinde o analiza a claselor sociale intr-o societate aflata in transformari profunde, cum este cazul societatii romanesti in perioada de dupa anul 1989. Perioada postcomunista romaneasca trebuie sa faca fata atat transformarilor politice, economice, sociale si culturale cat si reconsiderarii unor concepte precum cel de clasa sociala. Reconsiderarea unor concepte are loc in contextul existentei unor multitudini de puncte de vedere care includ si puncte de vedere proprii perioadei comuniste, eventual cu unele retusuri care nu afecteaza fondul.

Din aceste considerente a fost necesara in cadrul analizei de fata a claselor sociale si a stilurilor de viata abordarea problematicii definirii claselor sociale.

Definitii si puncte de vedere cu privire la formarea, caracteristicile

si rolul claselor sociale

Clasele sociale se origineaza in fenomenul stratificarii si al inegalitatii. Desi stratificarea este un fenomen universal prezent de la societatile primitive pana la cele dezvoltate, ea a fost abordata stiintific incepand cu secolul XVIII; discutarea surselor acesteia a dus si la abordarea claselor sociale.

Principalele probleme care ar trebui abordate pentru analiza claselor sociale sunt: definitia propriu-zisa; conditii necesare pentru existenta claselor sociale, clasele sociale si diferitele etape ale istoriei; dispunerea claselor; constiinta de clasa; interesele de clasa; relatiile dintre clasele sociale.

Referitor la clasele sociale, se impune precizarea ca nu exista o definitie universal acceptata a acestora. Totusi in sociologie exista doua mari directii de definire a claselor sociale: marxista si weberiana.

Desi conceptul de clasa sociala are un rol fundamental in conceptia lui Marx, nu este prezenta o tratare sistematica a acestui concept in lucrarile lui, ceea ce genereaza o anumita dificultate a prezentarii coerente a acestuia. Din perspectiva problematicii claselor sociale, principalele repere ale conceptiei lui Marx sunt: clasele si diferitele faze ale istoriei; dispunerea ierarhica a claselor; definirea claselor sociale in societatea industriala moderna; conditii necesare pentru existenta unei clase; relatiile dintre clase si evolutia acestora in contextul dezvoltarii capitalismului.

La Marx, clasele sociale sunt definite de pozitia lor in cadrul sistemului economic, respectiv din perspectiva proprietatii: "Cei ce poseda doar propria forta de munca, proprietarii de capital si proprietarii de pamanturi ale caror surse de venit sunt respectiv salariul, profitul si renta funciara, deci muncitorii, capitalistii si proprietarii de pamant formeaza cele trei mari clase ale societatii moderne bazate pe modul de productie capitalist" ("Capitalul", vol. III). Acest text a fost interpretat uneori in sensul ca cele trei clase sunt definite prin sursa veniturilor; dar, de cele mai multe ori, interpretarea data a fost aceea ca cele trei surse de venituri sunt definite in relatiile dintre producatori si mijloacele de productie. Marx a afirmat si faptul ca societatea buegheza a simplificat antagonismele de clasa, tinzand sa se scindeze in doua clase opuse, respectiv burghezia si proletariatul.

La Marx, pentru ca o clasa sa existe este necesara o identitate a modurilor de viata, relatii cvasipermanente intre indivizi, constiinta identitatii lor si constiinta antagonismului. Spre exemplu, referindu-se la micii agricultori si la rolul lor in evenimentele din Franta de la mijlocul secolului XIX, el spune: "Micii agricultori constituie o masa larga ai carei membri traiesc in conditii asemanatoare, fara insa a intra in relatii complexe unii cu altii In masura in care milioane de familii traiesc in conditii de existenta care le separa modurile de viata , interesele si cultura de cele ale celorlalte clase si le aseaza intr-o pozitie ostila fata de acestea din urma, ele formeaza o clasa." Este afirmata aici, ca si in alte analize, ideea unor relatii conflictuale intre clase si a luptei de clasa, specifice de altfel conceptiei marxiste asupra claselor. Manifestul Partidului Comunist incepe cu "Istoria tuturor societatilor de pana azi este istoria luptelor de clasa."

In analizele unor situatii istorice concrete, Marx identifica structuri de clasa complexe ale societatii burgheze si face afirmatii referitoare la rolul diferitelor segmente de clasa; analizand Franta de la mijlocul secolului XIX, Marx afirma ca "taria acestei ordini burgheze rezida insa din clasa de mijloc", ale carei afaceri sunt industria si comertul ("Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte").

Sub impactul desfasurarii reale a istoriei, care a infirmat previziunile lui Marx cu privire la evolutia capitalismului, postmarxistii au nuantat teoria marxista, in timp ce marxismul a fost acuzat de determinism economic excesiv si obiective militante. Pentru postmarxisti, proprietatea nu mai este unicul criteriu de stratificare sociala; fara a renunta la ideea disparitiei capitalismului, unii postmarxisti au facut distinctia intre clasele specifice capitalismului si care vor disparea odata cu acesta si clasele care vor supravetui in socialism, respectiv noile clase de mijloc care au aparut in capitalism. Conflictul dintre clase este abordat in maniera diferita de Marx: este acceptata situarea conflictului in centrul societatii dar si faptul ca evolutiile secolului XX au infirmat originea conflictului de clasa in raporturile de productie, sursa structurala a conflictului fiind distribuirea inegala a autoritatii (in sens weberian). In alte abordari, conflictul nu mai apare automat pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, ci declansarea lui este dependenta de strategia actorilor sociali.

Complexitatea postmarxismului, inclusiv din perspectiva analizei capitalismului si a structurii de clasa, este evidentiata prin diversitatea punctelor de vedere ale postmarxistilor de diferite orientari, de la ortodoxi si extrema stanga radicala pana la tentative de reconstructie din temelii a marxismului. Din cea din urma categorie face parte si Jurgen Habermas. El considera ca marxismul continua sa aiba o anumita valoare in sensul ca ajuta la intelegerea functionarii capitalismului , dar il respinge pe trei directii: 1)tendinta evolutionista; 2)economicismul; 3)tendinta ce a percepe socialul exclusiv prin prisma dominarii. Pentru Habermas, "societatea burgheza" "inseamna depolitizarea relatiei de clasa". In "capitalismul organizat" sau "bazat pe interventia statului"- care urmeaza capitalismului liberal - relatiile de productie se repolitizeaza dar nu se restabileste forma politica a relatiei de clasa; anonimizarea politica a relatiei de clasa este depasita de anonimizarea sociala. Structurile capitalismului tarziu pot fi intelese ca reactie impotriva crizei endemice. Pentru respingerea crizei societatile capitaliste tarzii, dirijeaza toate fortele social-integratoare spre locul conflictului, pentru a-l mentine in latenta si concomitent pentru a satisface revendicarile politice ale partidelor muncitoresti reformiste. Habermas considera ca tarile capitaliste cele mai evoluate au reusit in deceniile ce au urmat celui de-al doilea razboi mondial sa mentina in stare latenta conflictul de clasa alaturi de controlarea diferitelor aspecte ale crizei economice, dispersandu-le asupra "cvasigrupurilor" (consumatori, elevi, bolnavi, virstnici etc.) sau asupra "grupurilor naturale cu grad redus de organizare". "Prin aceasta, identitatea sociala a claselor a fost dizolvata iar constiinta de clasa fragmentata. Compromisul de clasa inchis in structura capitalismului tirziu ii face (aproape) pe toti participantii si participanti si afectati in una si aceeasi perioada."

A doua mare directie de definire a claselor sociale este cea weberiana. Ca si Marx, Weber considera proprietatea ca o categorie fundamentala a pozitiei de clasa dar, spre deosebire de Marx, apreciaza ca analiza aprofundata a claselor nu trebuie sa se opresca la proprietate. Modelul explicativ al lui Weber poate fi inteles prin cunoasterea acceptiunii pe care el o da mai multor concepte: structura sociala, situatie de clsa, clasa sociala, clasa economica, situtie de stare (strat, status), stare, societate de clase, societate de stare (strat, status). Structurile sociale sunt sisteme de relatii sociale. Prima structura sociala este structura de clasa. Situtia de clasa este determinata economic si se defineste prin pozitia indivizilor fata de proprietatea materiala si fata de conditiile de existenta ale vietii lor materiale. Clasele economice sunt reuniuni de indivizi in raport cu sansele lor de a dispune de bunuri materiale si servicii. Proprietatea este criteriul fundamental de definire a claselor economice care nu trebuie reduse la marimea acesteia sau la modurile in care se obtin veniturile. Proprietatea este o relatie sociala si, deci, un grup poate fi definit ca o clasa numai prin raportare la celelalte grupuri sociale. Pentru definirea claselor sociale, criteriul economic este completat de miscarea libera a persoanelor, care pot apartine din punct de vedere economic unor clase diferite, precum si de continuitatea istorica - "succesiunea generatiilor". Clasa sociala este un produs al interactiunii claselor economice; o clasa economica poate deveni o clasa sociala daca permite mobilitatea membrilor ei (intre clase economice si intre generatii). Pentru ca o clasa economica sa devina clasa sociala, trebuie ca indivizii sa reactioneze intr-o maniera rationala, cu un scop, sa constientizeze contrastele dintre sansele de viata ca rezultat al unui mod de distributie a proprietatii sau ca rezultat al structurarii ordinii economice. Pentru trecerea unei clase economice in clasa sociala, mai sunt necesare conditii culturale si ideologice. Ordinea de status se refera la prestigiu si presupune o viata comunitara continua si un minimum de consens cu privire la anumite norme si valori. Ierarhia status-urilor se intemeiaza pe judecati de valoare facute de membrii comunitatii.

Daca Weber delimiteaza structura de clasa de structura de status, alti autori le-au integrat. In acest sens, clasa sociala este un strat de oameni cu o pozitie similara intr-un continuum de status social. Dar clasele sociale nu sunt simple grupari de status, apartenenta la o clasa fiind determinata de nastere, bani, ocupatie si educatie. Constiinta de clasa este un determinant al clasei, dar cu o importanta mai mca decat ceilalti determinanti. Clasa este in mod esential un mod de viata.

La alti autori, clasa este abordata din perspectiva explicita a stratificarii, componentele stratificarii fiind considerate a fi clasa, status-ul si grupul: grupul trimite la putere, status-ul la prestigiu iar clasa la economic. Semnificatia clasei sociale se regaseste in sanse de viata, stil de viata si pattern-uri institutionale.

Punctele de vedere romanesti semnificative cu privire la clasele sociale din prima jumatate a secolului XX apartin lui Virgil Madgearu, Petre Andrei si Mihail Manoilescu; pentru fiecare dintre ei, analiza claselor sociale este integrata analizei formarii si evolutiei capitalismului romanesc.

Pentru Petre Andrei, clasele sociale presupun o situatie comuna, raporturi si conditii de viata identice sau asemanatoare, membrii sai sa aiba anumite reprezentari colective si constiinta de clasa, interese comune, limbaj specific, mod comun de a fi si a simti; bogatia nu creeaza singura clasele dar ajuta la transformarea lor. P.Andrei admite inegalitatea claselor iar lupta de clasa nu este un principiu absolut, intre clase putand exista diferite raporturi. Pentru "timpurile noi" (societatea romaneasca interbelica), identifica burghezia capitalista (clasa superioara), micii burghezi, respectiv taranii cu pamant, meseriasii si comerciantii (clasa mijlocie) si proletariatul (clasa de jos).

La V. Madgearu, clasele sunt o comunitate de interese izvorate din formatiunea economica existenta la un moment dat; clasele se origineaza in repartitia inegala a averii si a venitului, fara ca acestea sa fie singurele caracteristici ale unei clase sociale. Autorul admite existenta antagonismelor de clasa care genereaza in anumite conjuncturi constiita de clasa; aceasta, la randul ei, inseamna cunoasterea intereselor proprii specifice si a antagonismelor existente. Madgearu recunoaste existenta luptei de clasa, fiecare clasa fiind supusa continuu transformarilor atat in structura sa proprie cat si in raporturile cu celelalte clase.

Mihail Manoilescu considera clasa sociala un grup care dureaza peste generatii pastrandu-si constante anumite caractere economice, sociale si psihologice; proprietatea asigura continuitatea unei clase dar ideea de clasa sociala nu se reduce la ideea de proprietate; proprie claselor este stratificarea ierarhica; ideea de clasa evoca si implica o functie nationala proprie, generala si supraprofesionala.

In prezent, pe plan mondial este prezenta ideea disparitiei claselor sociale. In acest sens, Bourdieu si Wacquant deplang renuntarea la o serie de concepte, printre care si cel de clasa sociala, ca rezultat al "imperialismului simbolic" DE ORIGINE AMERICANA. Ideea disparitiei claselor sociale a fost exprimata pentru prima data de Robert Nisbet in deceniul sase al secolului trecut; ideea era sutinuta de: a) difuziunea puterii si de destructurarea comportamentelor politice in straturile sociale; b) pe plan economic, de existenta unor indivizi care nu corespund clar nici unui sistem de clase, precum si de difuziunea proprietatii in straturile sociale; elevarea nivelului de viata si de consum care duce la disparitia straturilor clar reperabile. Prin urmare avem de-a face cu micsorarea inegalitatilor economice si educationale, slabirea frontierelor sociale, cresterea mobilitatii si implicit slabirea structurarii claselor, slabirea conflictualitatii dintre clase si diminuarea constiintei de clasa.

Raspunsul dat acestui punct de vedere este acela ca exista inca inegalitate economica semnificativa, chiar daca este dificil de stabilit indicatorii necesari masurarii inegalitatilor iar datele statistice in acest sens pot fi insuficiente. Cu toate dificultatile si limitele, cercetarile efectuate in Franta, spre exemplu, demonstreaza persistenta claselor sociale.

Clasele sociale din Romania in perioada regimului comunist

Analiza perioadei comuniste serveste analizei temeinice a perioadei postcomuniste din perspectiva structurii de clasa; structura de clasa a perioadei post comuniste se formeaza pe baza structurii de clasa preluata de la perioada comunista.

Trecerea la comunism a fost diferentiata de la tara la tara, prin perioada si context international, prin caile de trecere, prin specificul fiecarei tari. De aceea esenta unica a regimului comunist a permis si existenta unor particularitati ale tarilor cu regim comunist. In particularitatile trecerii la comunism, in particularitatile perioadei anterioare comunismului si in particularitatile fiecarui regim se origineaza astazi majoritatea diferentierilor dintre fostele tari comuniste.

Romania face parte din categoria tarilor cu sistem comunist de "ocupatie" in care a fost implementat modelul stalinist. Inainte de instaurarea comunismului, Romania era o tara predominant agrara dar cu o industrie care incepuse sa se formeze la sfarsitul secolului XIX si sa se dezvolte in perioada interbelica. Exista o structura de clasa corespunzatoare stadiului de dezvoltare economico-sociala: burghezie, clasa mijlocie, taranime si proletariat, cea mai numeroasa fiind taranimea.

Dupa preluarea deplina a puterii de catre coministi in anul 1947, toate masurile care au fost luate au avut o anumita coerenta, cel putin in punctele sale esentiale; unul dintre acestea a fost crearea unei noi structuri de clasa. Aceasta s-a format atat ca urmare a masurilor economice care au fost luate dar si prin impunerea ferma a unui deziderat ideologic care includea si o anumita structura de clasa: trebuia desfiintat regimul burghezo-mosieresc, trebuia desfiintata exploatarea bazata pe proprietatea privata inegal distribuita, trebuia distrusa vechea structura de clasa constituita din clase exploatatoare si clase exploatate, iar in noua societate trebuia sa existe doua clase, respectiv clasa muncitoare (cu rol conducator) si taranimea devenita ulterior "cooperatista". Formarea structurii de clasa comunista a fost un proces dirijat, constient.

Primul instrument de formare a noii structuri de clasa a fost etatizarea vietii economice; desfiintand proprietatea privata, a fost distrus primul fundament al vechii structuri de clasa. Fiind o tara majoritar agrara, masurile luate in agricultura erau fundamentale pentru noul regim, implicit pentru structura sa de clasa. Prin reforma agrara din anul 1945 s-a limitat proprietatea la 50ha, expropriindu-se proprietatile de peste 50ha (18,8% - respectiv 1,4 milioane ha); din structura de clasa dispar asa-zisii mosieri dar persista stratificarea corespunzatoare noii structuri a proprietatii, desi diferentele sunt atenuate de micsorarea limitei maxime de proprietate admise.

In anul 1948 au fost infiintate Statiunile de Masini si Tractoare, iar in martie 1949 s-a hotarat inceputul procesului de "colectivizare" a agriculturii, respectiv formarea Cooperativelor Agricole de Productie. Prin urmare, in Romania, incepind cu anul 1945, a avut loc mai intii transformarea structurii proprietatii private agrare, apoi transformarea naturii proprietatii agricole si reorganizarea agriculturii pe bazele noii structuri a proprietatii agrare in care proprietatea "cooperatista" era predominanta. In limbajul specific perioadei, din totalul populatiei ocupate, populatia ocupata in sectorul socialist din agricultura reprezenta in anul 1950 -4,3% iar in anul 1960- 90,1%. Dupa finalizarea procesului de comunizare a agriculturii se apreciaza formarea la sate a unei noi clase sociale, omogene, respectiv "taranimea cooperatista". In realitate situtia era mai nuantata. A continuat sa existe un strat de proprietari agicoli individuali (cca. 9%). In al doilea rand, existau patru segmente de populatie a caror existenta se desfasura pe baza agriculturii si care domiciliau in mediul rural: 1) taranii cu gospodarie individuala; 2) stratul cel mai numeros al taranilor cooperatori; 3) muncitorii agricoli care traiau din munca in Intreprinderile Agricole de Stat; 4) muncitorii de pe masinile agricole, care lucrau in cadrul Statiunilor de Masini si Tractoare. In al treilea rand, s-a format o anumita diferentiere si in cadrul taranimii "cooperatiste"; s-au constituit doua straturi: 1) stratul cel mai numeros al lucratorilor agricoli necalificati, executanti si deresponsabilizati; 2) stratul celor cu anumite raspunderi organizatorice care s-au folosit de ele pentru a-si insusi din productia CAP-ului o parte mult mai mare decat li se cuvenea; acest strat este "chiaburimea rosie" si constituie produsul specific al agriculturii comunizate; lor li s-a adaugat personalul calificat din agricultura, respectiv functionari, tehnicieni, ingineri, medici veterinari. Treptat si reprezentantii stratului cel mai numeros au invatat sa obtina mai mult sau mai putin incorect un surplus de produse (prin furturi si aranjamente) constransi de insuficienta produselor obtinute prin munca lor, datorita exemplului altora si ca efect al "proprietatii nimanui" care era de fapt CAP-ul.

Procesul de transformare a clasei taranesti, care a devenit in fapt predominant lipsita de proprietate si o forta de munca necalificata si executanta, a fost insotit de o scadere numerica datorita dezvoltarii sectorului industrial si a atragerii de forta, ambele in forme specifice perioadei comuniste.

Nationalizarea principalelor intreprinderi industriale, miniere, de asigurari si transport la 11 iunie 1948 este inceputul desfiintarii proprietatii private in industrie si intregeste procesul disparitiei unei clase sociale, respectiv burghezia. Precizam ca folosim termenul de burghezie in acceptiunea lui M. Manolescu, care considera burghezia ca fiind stapana instrumentelor de munca si organizarea activitatii economice nationale si mai ales a productiei de orice fel. In Romania, pe masura integrarii marii proprietati agricole in capitalism, marii proprietari de pamant nu au mai fost o clasa distincta, integrandu-se in burghezie. Eterogena profesional, burghezia controleaza toate sectoarele vietii economice. Burghezii propriu-zisi erau, in opnia lui Manolescu, marii industrasi, marii comercianti, bancherii, marii proprietari rurali, rentierii si proprietarii de imobile urbane precum si inginerii si economistii care exercitau functiuni economice private. Cu toate dificultatea identificarii lor cu exactitate, Manolescu apreciaza ca in 1941, in Romania, erau aproximativ 22.500 de burghezi propriu-zisi; alaturi de ei mai existau aproximativ 100.000 de pseudo-burghezi care completeaza si ajuta pe burghezii propriu-zisi.

Revenind la perioada instaurarii comunismului in Romania, nationalizarea din iunie 1948, ca si celelalte nationalizari care au urmat (in alte domenii), au avut ca efect si ditrugerea clasei mijlocii; nationalizarile nu au fost facute din necesitati de eficientizare sau de dezvoltare ci din ratiuni ideologice.

Formarea si dezvoltarea rapida si fortata a industriei socialiste a dus la formarea principalei clase a comunismului - clasa muncitoare. In 1950 in Romania erau inregistrati 1.222,9 mii de muncitori, din care 640,4 mii in industrie; in 1985 numarul total al muncitorilor ajunge la 6.084,4 mii, din care 3.171,7 in industrie.

Un alt segment de populatie care a fost supus transformarii (unele straturi apartinand de proletariat, altele de clasa mijlocie) au fost muncitorii din mica industrie si mestesugarii. Atelierele mestesugaresti si mica industrie particulara sunt evidentiate in statisticile oficiale in primele doua decenii de comunism (cu scaderea considerabila a sectorului), pentru ca apoi sa dispara din statisticile oficiale.

O situatie asemanatoare se inregistreaza la comert, care in mai putin de un deceniu si jumatate devine in totalitate "comert socialist" format din "comert de stat" si "comert cooperatist".

Corelat cu tipul de proprietate, investitiile realizate oglindesc disparitia proprietatii private in sectorul economic si reducerea ei drastica la domeniul strict al vietii personale, atentia foarte redusa acordata asa-zisului sector cooperatist si concentrarea pe extensia sectorului de stat. In sectorul cooperatist de fapt toti cei ce lucrau erau lipsiti de proprietate, nu aveau initiativa economica, rezultatele muncii lor nu erau expresia modului in care "au condus afacerea", fiind simpli executanti ca si cei din sectorul de stat. In acest context nici interesele nu se deosebeau semnificativ de interesele celor ce lucrau in sectorul de stat.

Politica salariala a statului comunist a tinut sub control nivelul retributiilor si mai ales diferentele dintre acestea.

Se poate concluziona ca in jurul anilor 1960 - 1965 se formase structura de clasa specifica regimului comunist prin desfiintarea proprietatii private si prin corelarea marimii si diferentei dintre salarii. Interventia prin dimensiunea economica in sensul de mai sus a fost intregita de propaganda regimului pentru care nu existau decat doua clase (clasa muncitoare si taranimea cooperatista) si patura intelectualitatii.

O perspectiva din care poate fi abordata structura de clasa este relatia structura de clasa- modernizare. Despre perioada comunista s-a spus si se mai spune si astazi ca a fost o perioada de modernizare si, implicit, structura de clasa este expresia stadiului de modernitate al societatii romanesti, este efect al modernizarii in general si al celei romanesti in special (inclusiv in perioada comunista).Fara a intra in detaliul analizei modernizarii in general si a celei romanesti in special(inclusiv in perioada comunista) voi face cateva consideratii cu privire la modernizarea din perioada comunista si relatia cu structura de clasa din aceeasi perioada.

Abordarea modernizarii in perioada regimului comunist a fost simplificata prin reducerea acesteia numai la anumite aspecte.

Exista in mod cert modernizarea specifica "socialismului real", dar specificitatea acesteia a fost mai putin analizata stiintific prin comparatie explicita cu modernizarea specifica altor sisteme politice. Structura de clasa a Romaniei din perioada regimului comunist nu este rezultatul dezvoltarii si modernizarii ci s-a format inainte de a incepe propriu-zis dezvoltarea si modernizarea cu specific comunist; configuratia structurii de clasa din perioada comunista a pornit de la un deziderat ideologic care a fost pus in practica prin masuri de forta. Regimul comunist si-a configurat mai intai structura de clasa (dorita) inainte de a incepe dezvoltarea si modernizarea: au disparut clasele sociale sau segmente ale acestora intr-o singura zi printr-o hotarare a unei plenare a partidului comunist. Iar configuratia sructurii de clasa a fost controlata pe toata durata regimului comunist. Prin dezvoltare si modernizare, s-a consolidat structura de clasa corespunzatoare ideologiei si impusa inca de la inceputul regimului comunist. Iar aceasta consolidare s-a realizat si sub forma unei reasezari numerice, respectiv cresterea numerica a clasei muncitoare (ca urmare a industrializarii fortate) si reducerea numerica a taranimii. La aceste considerente se mai poate adauga analiza dezvoltarii diferitelor sectoare economice (mai ales serviciile dar si agricultura si industria) pentru a ne da seama de stadiul de modernizare a societatii romanesti din perioada comunista.

Pentru ilustrarea specificitatii de clasa in perioada comunista, este necesara analiza fenomenului de omogenizare/diferentiere si relatiile dintre clase.

Omogenizarea este o componenta intrinseca a ideologiei comuniste, este un obiectiv al politicii intr-un stat cu regim comunist. Iar acolo unde regimul comunist a imbracat forme extreme (cum a fost cazul Romaniei), omogenizarea este mult mai vizibila atat din punctul de vedere al obiectivelor politicii cat si din punctul de vedere al faptului real.

Au existat si fenomene reale de diferentiere dar acestea au fost permanent controlate, tinute in frau; oricum diferentierea nu putea sa creasca atat timp cat proprietatea privata fusese desfiintata, marimea salariilor a fost controlata, taranii s-au transformat intr-o masa de lucratori agricoli si erau "retribuiti" dupa numarul de zile-munca, iar restul populatiei era in cea mai mare parte salariata a statului; extinderea conditiilor de locuit la bloc in mediul urban si oferta de produse cu un sortiment redus au contribuit la accentuarea omogenizarii si nu a diferentierii. Nivelul de educatie si ocupatia asigurau insa un anume grad de diferentiere. In timpul regimului comunist nu s-a vorbit insa (si nu s-a scris) despre fenomenul diferentierii specific comunist, respectiv formarea unui strat de indivizi cu functii de conducere, cu responsabilitati politice care se diferentiau de restul societatii cel putin prin accesul nelimitat la bunuri si servicii, la ceea ce producea "poporul". Despre acest strat nu s-a putut vorbi decat dupa caderea regimului comunist. Faptul ca s-a aflat intr-o pozitie privilegiata s-a vazut in perioada postcomunista, prin accederea la situatii si pozitii de varf.

Regimul comunist a introdus in Romania in circuitul discursului politic pentru "mase" ceea ce alta data era mai degraba o problema a teoriticienilor, respectiv ideea luptei de clasa. Fundamentul teoretic era abordarea conflictualista a relatiilor dintre clase specifica marxismului. Cand regimul a fost realmente consolidat, in jurul anului 1960, s-a considerat ca s-a intrat in faza desavirsirii constructei socialismului, desavarsire care a continuat pana in anul 1970 cand a inceput "faurirea societatii socialiste multilateral dezvoltate". Societatea nu mai are acum clase sociale opuse, clasa muncitoare are rolul conducator, actiunea tuturor claselor, categoriilor si grupurilor sociale este convergenta, se afirma "unitatea indisolubila a clasei muncitoare, a taranimii, a intelectualitatii si a celorlalte categorii sociale muncitoare", se intareste concordanta de interese fundamentale dintre clase si categorii. Dincolo de aceste formulari (oficiale si ale sociologilor) se impun cateva intrebari: intre clasele societatii de tip comunist, chiar si la inceputurile edificarii comunismului, exista un conflict fundamental? Exista un interes identificabil pentru fiecare clasa? Pentru Romania raspunsul se cere dat cu referire explicita la cele doua intervale de timp, respectiv pana in anii 1964 si pentru intervalul 1964-1989.

R. Aron considera ca sunt necesare trei conditii pentru transformarea rivalitatii dintre clase in lupta de clasa: 1) individul sa considere soarta sa ca depinzand de clasa careia ii apartine; 2) convingerea membrilor grupurilor neprivilegiate ca numai violenta le va permite sa obtina avantaje; 3) necesitatea ca indivizii sa se simta legati mai mult de clasa decat de comunitatea nationala. Daca acceptam cel putin ca un instrument de analiza cele trei conditii, concluziile nu sunt favorabile identificarii conditiilor necesare pentru existenta luptei de clasa in Romania.

Inainte de instaurarea regimului comunist, nu se ajunsese la situatia ca indivizii sa considere ca soarta lor depinde de clasa careia ii apartine, nici pentru reprezentantii clasei muncitoare (in ciuda unor actiuni greviste ale acestora) nici la nivelul taranimii, care, asa cum remarcau analistii perioadei, nu avea constiinta de clasa. Pentru instaurarea regimului comunist nu s-a dus nici o lupta si soarta fiecarui individ a depins de clasa careia ii apartinea din perspectiva claselor favorizate de comunism si a claselor declarate de comunism ca fiind "dusmani", asa cum stabilea ideologia specifica, fara convingerea tuturor indivizilor ca intr-adevar asa este. Dupa consolidarea regimului comunist prin facilitarea trecerii de la clasa taraneasca la clasa muncitoare si la intelectualitate, sentimentul ca soarta personala depinde de clasa careia ii apartii nu putea exista.

In ceea ce priveste necesitatea violentei pentru obtinerea de avantaje sau rezultate necesare concurentei dintre grupuri, in Romania regimul comunist nu a fost instaurat prin violenta impotriva de acest tip iar dupa instaurarea acestuia autoritatile au folosit forme specifice de violenta impotriva unor clase si categorii sociale pentru distrugerea structurilor politice, sociale si economice ale vechiului regim in numele mai ales al clasei muncitoare.

Referitor la necesitatea ca indivizii sa se simta legati mai mult de clasa decat de comunitatea nationala, drept conditie a existentei luptei de clasa, nimeni cu simtul responsabilitatii nu poate afirma ca in Romania exista la instautarea comunismului un asemenea sentiment decat poate pentru cateva zeci sau sute de persoane, dar nu acestea din urma au instaurat comunismul in Romania ci au fost doar instrumente ale noului regim. Dupa instaurarea noului regim , clasei muncitoare si taranimii le-a fost inoculata ideea ca ameliorarea soartei lor depindea exclusiv de modificarea organizarii sociale prin metode violente. Dupa instaurarea regimului comunist intre clasele specifice nu exista o rivalitate pe fond economic; nici macar la finalul regimului nu au fost puse in discutie relatiile dintre clase, revendicari economice specifice unor clase sau alte probleme de fond ale organizarii sistemului.

Postcomunismul si restructurarea de clasa in Romania

Analiza si interpretarea transformarilor postcomuniste a generat dezbateri si

emiterea unor puncte de vedere.

Denumirea perioadei este diferita de la autori la autori: "societati postcomuniste", "capitalism postcomunist", "capitalisme de peroferie" s. a.

Difera si evaluarea modalitatilor de tranzitie la capitalism pe care le adopta fostele tari comuniste: "tranzitie prin imitatie", "dependenta de cale", "capitalism prin proiect", "dependenta de trecut", "dependenta de viitor".

Tinta acestei uriase schimbari sociale este pentru unii capitalismul, pentru altii - a treia cale.

In opinia unor analisti, in spatiul postcomunist exista fie "capitalism fara capitalisti" fie "capitalisti fafa capitalism".

In unele abordari, elitele au avut o importanta foarte mare in procesul de transformare postcomunista, in alte abordari este respinsa supraestimarea importantei elitelor in dauna analizei acumularii de capital, a relatiilor de clasa si a fortelor globale transformatoare.

Transformarile postcomuniste in relatie cu nationalul sunt abordate fie prin minimalizarea nationalului, fie printr-o concentrare pe originile nationale diferite ale colapsului comunist.

Analiza modului de formare a capitalismului pleaca de la forma clasica de tranzitie de la feudalism la capitalism si de la afrmarea dinamicii diferite a nasterii capitalismului dupa comunism.

Este analizat rolul particularitatilor trecutului precomunist, a stadiului de dezvoltare a capitalismului in momentul instaurarii comunismului, a orientarilor ideologice semnificative.

Pentru postcomunism si formele sale de evolutie o importanta covarsitoare o are comunismul atat prin trasaturile sale esentiale, comune tuturor statelor cu regim comunist cat si particularitatile acestuia din fiecare tara. Pentru analiza structurii de clasa au importanta doua caracteristici fundamentale ale comunismului: 1) socializarea proprietatii; 2) rolul primordial al capitalismului politic.

Alaturi de importanta trasaturilor comune, esentiale ale comunismului, au o mare importanta pentru postcomunism si structura sa de clasa particularitatile comunismui din fiecare tara fosta comunista, respectiv incercarile sau non-incercarile de reformare a "socialismului real" si rolul anumitor elite in acest sens. In Europa Centrala s-au facut de timpuriu incercari de reformare, socialismul reformat fiind o etapa in istoria comunista a acestor tari din anii 1960-1989. Consecinta a fost formarea "economiei secundare, cresterea rolului capitalului economic si "formarea unei mici burghezii socialiste cu care birocratia de stat ajunge la un modus vivendi". Cresterea rolului capitalului economic, achizitionarea sa si implicit generarea inegalitatilor economice au fost evidente mai ales in Ungaria si Polonia. Desi proiectul reformist, de redefinire a socialismului, de "rationalizare a economiei redistributive" a esuat in Europa Centrala au ramas economia secundara, posibilitatea angajarii in activitati specifice pietei, "noii agenti" LOCALIZATI intre o mica burghezie si proletariatul clasic. Promotoarea reformarii sistemului a fost elita tehnocrata care ulterior s-a aliat cu intelectualii lideri de opinie si cu dizidentii pentru caderea sistemului. In Europa de Est, inclusiv in Romania, elita tehnocrata nu s-a evidentiat prin actiuni reformatoare. Dupa unele incercari timide de deschidere din anii 1965-1970, Romania a ramas cu un grad inalt de etatism si de dirijism; iar putinii intelectuali disidenti nu s-au manifestat prin actiuni de anvergura si consecvente cu efect de cadere a regimului comunist.

Transformarea societatilor dupa caderea regimurilor comuniste a inceput in momente diferite (desi probabil istoria va consemna anul 1989 ca anul caderii comunismului), in modalitati diferite si se desfasoara in contexte interne specifice. Rezultatul cu nuante diferite si cu particularitati semnificative, desi la nivel declarativ se doreste peste tot o aconomie de piata performanta si democratie. Pe de alta parte integrarea in Uniunea Europeana va aduce o uniformizare din acest punct de vedere.

Alaturi de trecut elementele prezentului au un rol hotaritor in configuratia postcomunismului: capacitatea clasei politice de a construi modele eficiente de transformare, rolul elitelor culturale si predispozitia populatiei de a intelege si de a accepta modelele propuse.

Modelele de trazitie postcomuniste imaginate de tehnocrati si oameni politici s-au diferentiat si dupa ritmul lor: terapie de soc sau terapie graduala. Adoptarea uneia sau a alteia diferentiaza atat partidele din interiorul fiecarei tari cat si tarile intre ele.

In procesul de transformare postcomunista Romania are anumite particularitati. In perioada regimului comunist a existat un inalt grad de etatism si dirijism. Romania nu a cunoscut etapa socialismului reformat. Caderea regimului comunis s-a facut violent. In perioada imediat urmatoare caderii regimului comunist nu au existat proiecte teoretice coerente si credibile pentru transformarea societatii. Nici populatia nu a fost pregatita pentru transformarile care au urmat; in general s-a dovedit ca exista la nivelul unei parti insemnate a populatiei o puternica internalizare a normelor si valorilor comuniste. S-a format o noua clasa politica formata din membrii fostei nomenclaturi comuniste de rang doi-tri, cei ce aspirasera sa intre in vechea nomenclatura de partid si care aveau functii minore in organizatiile locale de partid, directori ai intreprinderiloe aconomice, specialisti cu studii superioare si intelectuali care care nu avusesera functii de conducere si politice semnificative sau deloc, precum si reprezentanti ai vechilor partide istorice din perioada anterioara regimului comunist. Imediat dupa caderea regimului comunist obiectivul transformarilor a fost confuz. Treptat confuzia si nehotarirea clasei politice s-au diminuat sub presiunea a doi factori: 1) situatia reala din economie si scaderea accentuata a nivelului de trai; 2) dorinta de integrare in Uniunea Europeana. In Romania, dupa 1989, a inceput un proces de modernizare, modernizarea intelegand-o ca ansamblul de shimbari si transformari care au loc la nivelul sistemului social si prin care se realizeaza o raportare la un alt sistem considerat dezirabil.

Premise teoretice. Pentru identificarea structurii de clasa din Romania de astazi trebuie pornit de la consideratii de ordin teoretic adaptate la societatea romaneasca de astazi.

Clasa sociala este una din formele de expresie ale stratificarii sociale si se formeaza ca urmare a faptului ca in societate exista inegalitate, diferentiere si ierarhizare.

Clasa sociala are o dimensiune economica dar nu se reduce la acesta, ea fiind mult mai complexa decit gruparea dupa criterii economice.

Criteriile economice de diferentiere sunt veniturile, proprietatea si averea (acumularile).

Pentru diferentierea claselor sociale la criteriul economic se adauga ocupatia, educatia, sistemul de valori, mentalitatile, limbaj si forme de expresie proprii, stilul de viata.

Clasa sociala inseamna si sanse de viata specifice, sanse care rezulta din ocupatie, educatie, stil de viata, din pozitia pe piata capitalista si/sau din situatia mostenita.

Clasa sociala inseamna durata si continuitate peste generatii, chiar daca toate clasele se afla intr-un proces permanent de transformare in interiorul lor si in relatiile cu alte clase, proces care poate duce la disparitia unor clase si la aparitia altora in anumite perioade istorice.

Clasa sociala este constientizata, resimtita de indivizii care o compun; indivizii apartinand unei clase se vad si se trateaza ca egali.

Problema intereselor de clasa trebuie pusa in raport cu specificul si cu stadiul de dezvoltare al societatii pe care o analizam precum si in raport cu structura de clasa existenta la un moment dar in respectiva societate. Dar, indiferent de particularitatile societatii si de structura de clasa a acesteia, nu merg pana la a afirma ca o clasa sociala exista numai daca ea capata constiinta identitatii de interese (Dahrendorf). Resping de asemenea ideea existentei unor interese politice ale claselor sociale (Marx). In ceea ce priveste interesele economice, in general in societatile contemporane dezvoltate a avut loc procesul de segmentare a intereselor; de aceea este dificil de identificat interese specifice in plan economic pentru fiecare clasa sociala. Dar configuratia organizarii socio-economice si stadiul de dezvoltare de la un moment dat poate determina interese suprapuse peste structura de clasa. Situatia din Romania de astazi este un exemplu in acest sens

Referitor la relatiile dintre clase, resping ideea luptei de clasa, a existentei relatiilor antagoniste sau ostile ca forma universal valabila a relatiilor de clasa. Nu cred de asemenea ca exista intre clasele sociale relatii concurentiale sau de competitie. Intre clasele sociale, in societatea moderna de tip occidental, exista indiferenta, dependenta si colaborare; predomina una sau alta dintre acestea in functie declase sociale avute in vedere, de perioada si de anumite momente, diferentiat de la societate la societate, in functie de specificul societatii sub aspectul nivelului de dezvoltare, al tipului de dezvoltare si a structurii de clasa pe care o are. Pot apare, in anumite conditii, situatii conflictuale dar intre segmente ale claselor sociale. Analiza surselor de conflict dintre segmenta ale claselor sociale este necesara si interesanta atit pentru teoreticienii domeniului cit si pentru practicienii pusi in situatia de a rezolva aceste conflicte. Rezolvarea conflictelor este posibila datorita mecanismelor democratiei care permite dialogul social institutionalizat (de obicei prin comisii mixte de dialog intre guvern, sindicat si patronat) si prin mecanismele democratice de shimbare a guvernelor; prin aceste mecanisme se diminueaza intensitatea conflictelor, se previne extinderea lor.

Schimbari cu efecte directe asupra restructurarii de clasa in Romania postcomunista. Fenomenul fundamental cu implicatii in restructurarea de clasa in perioada postcomunista este schimbarea naturii proprietatii. In acesta perioada are loc trecerea de la o societate cu socializare cvasitotala a proprietatii la o societate in care proprietatea privata isi recistiga importanta. Insist asupra sublinierii ca proprietatea este componenta a dimensiunii economice a clasei sociale dar nu este unicul criteriu economic de definire si diferentiere a claselor sociale, dupa cum nici dimensiunea economica in general nu este unicul criteriu de definire si diferentiere a claselor sociale.

De fapt, cand mentionez proprietatea in analiza restructurarii de clasa din Romania postcomunista, ma refer la: a) schimbarea naturii proprietatii si implicatiiele asupra rerstructurarii de clasa; b) diferentieri in ceea ce priveste repartitia proprietatii private; relatia tipuri de proprietate-ocupatii-clase sociale.

In Romania shimbarea naturii proprietatii are efecte profunde si vizibile datorita faptului ca nu s-a dezvoltat in perioada comunista o economie secundara ca precursoare a economiei de piata postcomuniste, asa cum s-a format in tarile comuniste din Europa Centrala. Proprietatea privata determina schimbarea caracteristicilor vechilor clase sociale si formarea unor noi clase. Repartitia proprietatii private este un element cheie in structurarea noilor inegalitati ce fundamenteaza noua structura de clasa. In Romania de astazi sunt caracteristice acumularea de proprietate - pentru unii, mentinerea in posesie a proprietatii dobandite in mare parte prin retrocedari dupa caderea comunismului - pentru altii, lipsa posibilitatii de dobandire de proprietate pentru o mare parte a populatiei. In Romania, astazi, nu se poate vorbi despre diminuarea rolului proprietatii in structura de clasa si din acest punct de vedere ne intoarcem la o faza a capitalismului pe care societatile occidentale dezvoltate au depasit-o. Intoarcerea nu este insa totala caci alte fenomene, specifice societatii capitaliste dezvoltate, se alatura proprietatii in determinarea structurii de clasa.

Shimbarile in statutul profesional sunt consecinta directa a schimbarii naturii proprietatii si au efect direct asupra restructurarii de clasa. Pe ansamblul tarii este semnificativ faptul ca predomina salariatii (cu o scadere constanta dar moderata a ponderii lor) iar ponderea persoanelor cu statut profesional specific unei economii de piata (chiar si in formare), respectiv lucrator pe cont propriu, lucrator familia si patron, a inregistrat o crestere constanta dar modesta. Structura populatiei ocupate dupa statutul profesional este diferentiata de la o activitate la alta a economiei: lucratorii pe cont propriu au cea mai mare pondere in agicultura (48 %), patronii sunt prezenti mai nales in comert (8%) si in reteaua de hoteluri si restaurante (peste 4%) iar salariatii sunt prezenti in proportie de 82% in comert si peste 90% in celelate domenii de activitate. Expresie a dezvoltarii sectorului privat este si cresterea ponderii salariatilor din acest sector: in 1995 ponderea salariatilor din sectorul privat era de 12%; in anul 2000 ponderea acestora ajunsese la aproape 40% din totalul salariatilor; concomitent ponderea salariatilor din sectorul public a scazut de la 835 in anul 1995 la 47% in anul 2000.

Modificarile structurii populatiei ocupate, ca urmare a reducerii activitatii in unele domenii si a aparitiei unor sectoare de activitati, au efecte directe asupra restructurarii de clasa cel putin prin reducerea numerica a unor clase sociale si formarea unor segmente ale unor (noi) clase sociale. In Romania postcomunista industria si-a redus drastic acvitatea, au aparut noi domenii de activitati (financiar-bancar, de asigurari, tranzactii imobiliare s.a.), iar agricultura a atras mai multa persoane comparativ cu perioada anterioara datorita retrocedarii pamanturilor agricole, lipsei de mecanizare pe micile proprietati, migratiei spre sate a unei parti din disponibilizatii din industrie constructii si ale domenii si datorita insuficientei locurilor de munca din mediul urban. Toate aceste fenomene au determinat modificari ale structurii populatiei ocupate: cresterea populatiei ocupate in agricultura, scaderea la jumatate a populatiei ocupate in industrie si constructii, ocuparea unei parti a populatiei in noi domenii de activitate.

Schimbarile ocupationale, cu efect asupra restructurarii de clasa, au avut loc pe trei directii principale: a) schimbari de volum si de pondere a unor ocupatii; b) schimbari in continutul diferitelor ocupatii si a modului lor de exercitare; c) o noua structura ocupationala in cadrul ocupatiilor. Pentru societatea romaneasca cea mai semnificativa schimbare o reprezinta scaderea numerica a muncitorilor in general si a muncitorilor din industrie in special. Schimbarile in continutul diferitelor ocupatii si profesii sunt determinate mai ales de trei factori: schimbarile in natura proprietatii, nevoia de eficientizare a activitatilor, schimbarile din structura profesionala. Schimbarile din structura profesionala presupun aparitia de noi profesii si interesul diferentiat pentru profesii in functie de cererea de pe piata muncii si retribuirea lor. Expresie a acestor fenomene este si structura elevilor si a studentilor pe diferite profile si grupe de specializari: reducerea populatiei scolare si a retelei de unitati din invatanantul profesional, cresterea retelei de unitati si a populatiei scolare corespunzatoare pentru calificari postliceale si superioare, cresterea numarului de studenti mai ales la specializarile economice, juridice si universitar-pedagogice, concomitent cu scaderea ponderii studentilor la specializarile tehnice.

Nu in ultimul rand, inegalitatile economice care s-au format dupa 1989 contribuie la formarea unei noi structuri de clasa si la repozitionarea indivizilor in cadrul noii structuri de clasa in formare. Cand spun inegalitati economice am in vedere trei tipuri de inegalitati: 1) inegalitati de venituri; 2) inegalitati de proprietate; 3) inegalitati de acumulare.

Dupa 1989 in Romania a avut loc accentuarea inegalitatilor, diversificarea inegalitatilor (dupa criterii) si o reconfigurare a inegalitatilor. Intre inegalitati, inegalitatile economice sunt fenomenul cu impactul social cel mai mare si, in acelasi timp, dimensiune fundamentala a restructurarii de clasa. In analiza inegalitatii de venituri trebuie sa se porneasca de la sursa veniturilor (in corelatie cu populatia activa/populatia inactiva, cu populatia ocupata pe sectoare de activitate, pe grupe de ocupatii si in functie de statutul profesional) si de semnificatia diferitelor surse de venit cu relevanta la nivelul restructurarii de clasa. O atentie speciala trebuie acordata distributiei veniturilor salariale, veniturilor din proprietati si veniturilor din activitatea de intreprinzator. Ponderea acestor tipuri de venituri este expresia transformarilor socio-economice, inclusiv cele referitoare la clasele sociale. In Romania s-a produs trecerea de la o sociatate salariala de tip comunist la o sociatate de trazitie postcomunista in care, la nivelul intregii populatii, veniturile provenite din libera initiativa cunosc o dinamica lenta, ponderea veniturilor din libera initiativa nu este semnificativa iar proprietatea are un rol modest in furnizarea veniturilor ("Calitatea Vietii in Rominia, Editura Expert", 2002). Din perspectiva analizei restructurarii de clasa este importanta insa identificarea gruparii persoanelor cu venituri exclusive sau predominante din libera initiativa si din proprietate. In ceea ce priveste salariile, problemele care se pun sunt atat cele legate de inegalitatea acestora cat si cele legate de locul lor in structura surselor de venit; in perioada comunista politica salariala a avut la baza ideea mentinerii unor diferente minime intre salarii; dupa 1989 s-au marit deferentele salariale si s-a produs o ierarhizare noua a domeniilor de activitate din perspectiva salarizarii. Inegalitatile salariale care s-au produs au generat repozitionarea salariatilor intre ei si a lor in general in raport cu celelalte categorii de populatie grupate dupa statutul profesional.

Proprietatea privata si tipurile ei, distributia proprietatii private in calitate de proprietate privata ca sursa de venit directa sau indirecta, proprietate privata ca expresie a unor venituri si proprietate privata ca element determinant al stilului de viata sunt modalitati de abordare a proprietatii private in contextul analizei structurii de clasa.

Nu in ultimul rind, inegalitatea de acumulare este un alt tip de inegalitate economica care contribuie la stratificarea de clasa. Inegalitatea de acumulare se structureaza pe cinci niveluri: 1) bunuri de folosinta indelungata; 2) casa, teren intravilan, pamint arabil, paduri; 3) alte bunuri de valoare (opere de arta, bijuterii de valoare s.a.); 4) cont in banca; 5) firme, societati comerciale etc. Inegalitatile de acumulare au ca sursa atit inegalitatile de venituri cat si cele ce deriva din mostenire. Pe scurt, inegalitatea de acumulare este inegalitatea de avere.

Structura de clasa rezultata din autoplasare. O metoda folosita de sociologi pentru identificarea structurii de clasa este autoplasarea. In Romania, dupa 1989, s-au folosit mai multe structuri de clasa pentru autoplasare; este de discutat atit despre metoda autoplasarii in contextul specific Romaniei postcomuniste cat si despre structura de clasa folosita.

Folosirea autoplasarii ca metoda de identificare a structurii de clasa in Romania postcomunista implica niste riscuri. La nivelul indivizilor, pusi in situatia de a se autoplasa intr-o clasa sociala dintr-o structura de clasa formulata de cercetatori, nu exista inca o imagine suficient de clara asupra structurii de clasa reale din societate. Este prezenta inca la nivelul individului vechea structura de clasa a societatii comuniste, chiar daca sunt percepute mai mult sau mai putin difuz si schimbarile. Perceptia existentei clasei de sus, a clasei de mijloc si a clasei de jos este pusa exclusiv in relatie cu veniturile. Mai trebuie luat in considerare faptul ca autoplasarea, in conditiile Romaniei, antreneaza puternic efectul de prestigiu; ne aflam intr-o societate in care se produce o restructurare de clasa care implica caderea unor grupuri sau indivizi in ierarhia structurii de clasa. Mai trebuie luata in considerare criza de identitate a unor clase vechi, categorii sau grupuri.

Cu toate aceste rezerve fata de metoda autoplasarii folosita in contextul Romaniei de astazi, cercetarile efectuate de sociologi merita toata atentia chiar si numai pentru a vedea perceptia subiectiva asupra apartenentei de clasa. Rezultatele cercetarilor difera in primul rand pentru ca au fost luate in considerare structuri de clasa diferite; in general s-au luat in considerare doua modele de structuri: una de tipul clasa de sus - clasa de mijloc - clasa de sus (cu sau fara segmentarea acestora), alta de tipul clasa de sus - clasa de mijloc - clasa muncitoare - taranime (cu sau fara segmentarea clasei de sus si a clasei mijlocii). Comentariile le vom face pe baza rezultatelor a trei cercetari: Diagnoza calitatii vietii, Consolidarea democratiei in Europa Centrala si de Est si Barometrul de opinie publica efectuate in anii 1998 si 1999. Atunci cand a fost luata in considerare o structura de clasa de tipul clasa de sus - clasa de mijloc - clasa de jos, cea mai mare parte a populatiei intervievate (circa 82%) s-a autoplasat in clasa de mijloc. Atunci cand a fost folosita o structura de clasa de tipul clasa de sus - clasa de mijloc - clasa muncitoare - taranime, in clasa de mijloc s-au autoplasat 27-30% dintre subiectii interviavati; 40% s-au autoplasat in clasa muncitoare, 28-30% in clasa taraneasca si 1% in clasa de sus. Structura de clasa care contine clasa muncitoare si taranimea are avantajul ca prelungeste existenta unor clase din perioada comunista cu care romanii inca se mai identifica.

Din perspectiva dispersiei categoriilor ocuopationale in structura de clasa, tendintele rezultate din cercetarile amintite sunt urmatoarele:

- muncitorii se identifica in proportie de circa 70% cu clasa muncitoare atunci cand aceasta este prezenta explicit in strutura de clasa;

- cand structura de clasa este de tipul clasa de sus - clasa de mijloc - clasa de jos, taranii se autoplaseaza mai jos in structura ierarhica de clasa comparativ cu muncitorii;

- persoanele cu studii superioare se autoplaseaza masiv in clasa de mijloc (80-90%);

- categoria functionari - tehnicieni - maistri este eterogena si de aceea se plaseaza deferentierea in functie de tipul de structura de clasa luata in consideare: functionarii se plaseaza preponderent in clasa de mijloc (70%); cand categoria luata in considerare este functionari - tehnicieni - maistri, acestia se autoplaseaza si in clasa muncitoare nu numai in clasa de mijloc.

Analizand compozitia claselor sociale rezultate din autoplasare concluziile sunt urmatoarele:

- taranimea este clasa sociala cea mai omogena;

- clasa muncitoare este ceva mai putin omogena comparativ cu taranimea;

- cea mai eterogena este clasa mijlocie; in cadrul ei cea mai mare pondere o au functionarii, tehnicienii si specialistii cu studii superioare.

Corelarea structurii de clasa cu estimarea veniturilor familiei (rezultata din cercetarea "Diagnoza calitatii vietii") trebuie interpretata tinand seama de nivelul de trai scazut din Romania: ceea ce diferentiaza clasa mijlocie de clasa muncitoare si mai ales de taranime este ponderea mai mica a persoanelor care estimeaza veniturile familiei ca neajungand nici pentru strictul necesar si ponderea mai mare a persoanelor care au venituri pentru un trai decent sau care pot cumpara, cu eforturi, si unele obiecte mai scumpe.

Restructurarea de clasa. pa 1989 Romania a inceput tranzitia la democratie si economie de piata; cel putin aceasta este caracterizarea celor mai multi cercetatori, vehiculata in presa, exprimata oficial si adoptata de majpritatea populatiei; este mai rar formulata ideea explicita ca in Romania, ca si in celelalte foste tari comuniste din Europa, are loc trecerea la capitalism. De aici si prima comparare cu prima formare a capitalismului, comparare care genereaza analize si dispute, inclusiv cu referire la structura de clasa specifica capitalismului.

Compararea cu tranzitia de la feudalism la capitalism este un demers stiintific interesant, dar cred ca se impune sa nu fim prizonierii pattern-ului vest-european de formare a capitalismului si a structurii de clasa corespunzatoare. Integrarea in Uniunea Europeana are un rol important in formarea capitalismului postcomunist, dar nici acest fapt nu va anula particularitatile.

In Romania postcomunista concomitent se constituie economia de piata si se produce o restructutare de clasa. In cadrul structurii declasa in formare, alaturi de componentele noi care se formeaza, vechile clase se repozitioneaza. Repozitionarea vechilor clase, respectiv clasa muncitoare si taranimea, se produce paralel cu dobandirea unei noi identitati la taranime si cu o profunda criza de identitate inca in desfasurare la clasa muncitoare. Atat clasele vachi in transformare cat si cele noi in formare invata noile roluri de clasa. Invata care le sunt indatoririle si privilegiile, cum se indeplinesc indatoririle si cum se solicita privilegiile; toate dobandesc treptat atitudini si asteptari proprii rolurilor. Intr-o societate in transformare rapida invatarea noilor roluri de clasa se produce uneori in contexte confuze iar invatarea intimpina dificultati; uneori se produc esecuri in invatarea noilor roluri si pot aparea conflicte intre noul rol de clasa si alte roluri. Dificultatile de invatare a noilor roluri sunt identificabile atat la noile clase in formare cat si la cele vechi in transformare. Dificultatile sunt chiar dramatice acolo unde s-a produs o declasare (cazul clasei muncitoare).

Perioada postcomunista nu este numai un proces de trecere de la comunism la capitalism ci si un proces de modernizare sau de "relansare a modernizarii" (D. Sandu). Din punct de vedere psihologic (schimbare fundamentala a valorilor si atitudinilor) in societatea romaneasca este prezent un amestec de modern si nemodern, dar fiind in mod evident in desfasurare procesul de modernizare. Din punct de vedere intelectual (estinderea cunostintelor, raspandirea acestora prin pregatire superioara, tehnologie informatica, comunicatii de masa) exista un proces de modernizare limitata precum si o polarizare: pe de o parte extinderea accesului la cunostinte (exprimat si prin cresterea numarului de studenti), pe de alta parte cresterea abandonului scolar la nivelul scolar obligatoriu, inzestrarea scazuta cu calculatoare si utilizarea redusa a internetului. Reducerea drastica a sectorului industrial nu a fost insotita, pana in prezent, de formarea unei industrii performante, de patrunderea tehnologiilor inalte si de dezvoltarea sectorului serviciilor. Urbanizarea (un alt atribut al modernizarii) este blocata in Romania, a crescut migratia oras-sat iar conditiile de viata din mediul rural sunt inca predominant traditionale. Ponderea mare a populatiei din medilu rural si ocuparea ei mai ales cu agricultura (de subzistenta) este un alt aspect al blocarii procesului de modernizare sau de desfasurare lenta. Modernizarea lenta influenteaza procesul restructurarii de clasa prin mentinerea unei clase taranesti numeroase, printr-o clasa de jos numeroasa (rezultata mai ales din cei fara loc de munca, fara ocupatie, fara educatie), prin impiedicarea formarii unor segmente ale clasei de mijloc si prin transformarea lenta a clasei muncitoare (devenita in mare parte paupera).

Pe de alta parte, modernizarea poate produce si unele efecte negative mai ales atunci cand se produce mai rapid si in primele ei etape, respectiv confuzie valorica, indivizi neadaptati si neasimilati, cresterea indivizilor declasati, cresterea numarului indivizilor cu un nivel de trai scazut, cresterea dacalajului dintre bogati si saraci, imposibilitatea satisfacerii aspiratiilor inalte pentru toti cei ce le au, cresterea insatisfactiei si regretul dupa regimul trecut.

In acest context general socio-economic, apreciez ca structura de clasa in formare in Romania este compusa din: clasa de sus, clasa de mijloc, clasa muncitoare, taranimea si clasa de jos.

Clasa muncitoare de astazi este continuatoarea clasei muncitoare din perioada comunista.

In intervalul 1945-1990, evolutia clasei muncitoare din Romania a inregistra atit asemanari cit mai ales diferente semnificative fata de clasa muncitoare din Europa de Vest.

Fenomenele comune se refera la deplasarea masiva a taranimii spre orase si industrie, cresterea semnificativa a femeilor in cadrul muncitorimii, aparitia unor noi ramuri industriale, imbunatatirea conditiilor de munca pentru muncitori, cresterea nuvelului de trai al acestora, cresterea nivelului de scolaritate si aparitia muncitorului navetist.

Fenomenele diferentiatoare sunt rezultatul politicii economice specifice unui stat comunist. Lipsa somajului a fost realizata mai ales prin redistribuirea veniturilor pe ramuri economice, prin cresterea artificiala a locurilor de munca, prin repartizarea fortata la diferite locuri de munca. Aceste procedee artificiale de ocupare s-au situat pe o baza economica tot mai fragila incepind cu sfirsitul anilor '70. Atuci cand in Europa de Vest numarul si importanta muncitorilor din industrie a scazut, in tarile comuniste (inclusiv in Romania), numarul si importanta muncitorilor din industrie a continuat sa creasca. Cand in Europa de vest noile tehnologii au luat un avint deosebit, in Romania - ca si in celelalte state comuniste - introducerea noilor tehnologii a stagnat incepand cu sfarsitul anilor '70. De fapt, vechea structura industriala a fost conservata in Romania; sectorul serviciilor nu s-a dezvoltat; constiinta muncitoreasca a continuat sa existe la acceasi intensitate atunci cand in Europa de Vest aceasta era un semn al inapoierii economice, sociale si politice. In Romania, conservarea clasei muncitoare in forme specifice primei jumatati a secolului XX a fost mai evidenta comparativ cu situatia din tarile Europei Centrale datorita tipului de conducere politica de tip stalinist chiar si in ultima parte a perioadei comuniste. Acest fapt va avea consecinte negative asupra clasei muncitoare in perioada postcomunista in contextul transformarilor ce au avut loc.

Dupa 1989 a inceput procesul de disolutie a vechii clase muncitoresti din perioada comunista; viitorul acesteia este incert si depinde de dezvoltarea tarii in general si in viitor si de tipul de dezvoltare, de tipul de activitati economice care se vor consolida; nu este exclusa nici disparitia acestei clase prin absorbtia ei de alte clase sociale. Procesul de disolutie este anuntat in anii 1991-1992 prin inceputul scaderii importantei si fortei clasei muncitoare; ca urmare a declinului in care intra industria si sectorul constructiilor - unde se gasea cea mai mare parte a muncitorilor - numarul acestora incepe sa scada continuu si isi face aparitia somajul. Sectorul privat care incepe sa se dezvolte incepand cu anul 1991, nu a putut sa absoarba muncitorii disponibilizati din sectorul de stat. Vechea clasa muncitoare intra intr-o profunda criza de identitate concomitent cu inceputul procesului de deprivilegiere a ei. Raspunsul clasei muncitoare a fost asocierea sindicala si manifestarea constiintei muncitoresti ca fenomen intirziat al sfirsitului secolului XX. La inceput raspunsul si manifestarile clasei muncitoare se inscriu in logica conflictului de clasa de tip marxist; a fost singura manifestare de acest tip din perioada postcomunista: muncitorii se vedeau o forta, in pericol de a-si pierde privilegiile, care se manifesta ostil fata de patroni si capitalism si care se credea capabila sa rastoarne prin forta guverne. Dar continuarea procesului de transformari politice si economice, criza economica, formarea sectorului privat, constiturea si punerea in functie a macanismalor democratice de dialog social au redus din intensitatea conflictului iar muncitorii s-au vazut in situatia de a lupta pentru supravietuire concomitent cu pierderea sentimentului ca sunt o forta de temut. Procesul de adaptare a clasei muncitoare la noua realitate politica, economica si sociala a fost si este dificil. Modul in care au fost recrutati in perioada comunista, cum au fost calificati, angajati si mentinuti la locurile de munca, precum si modul in care au fost retribuiti au facut din muncitorol o clasa straina de competitie, deresponsabilizata, imobila profesional.

Clasa muncotoare mostenita de la perioada comunista a suferit in postcomunism un proces de segmentare, segmente ale ei putind fi astazi regasite in actuala clasa muncitoare, in clasa mijlocie, in taranime si in clasa de jos. Actuala clasa muncitoare este formata din segmente ale vechii clase muncitoare si din cei ce au intrat in clasa muncitoare dupa 1990. Vechea clasa muncitoare era dominata numeric de muncitorimea industriala; aceasta a avut cel mai mult de suferit dupa 1989 prin reducerea ei numerica si prin scaderea nivelului de trai. Clasa muncitoare de astazi s-a innoit cu cei ce au devenit muncitori dupa 1989 si mai ales in a doua parte a intervalului postcomunist scurs pina in prezent; acest segment nou are comportamente si atitudini eliberate de nostalgia trecutului, accepta mai usor munca in conditiile economiei de piata si activeaza predominant in activitati extraindustriale. Sursa principala de venituri pentru membrii clasei muncitoare este salariul, la care se adauga activitati ocazionale si autoconsumul (a carei sursa o reprezinta terenurile agricole si gospodaria taraneasca mostenite).

In ceea ce priveste relatiile cu alte clase nu se pune problema unor relatii conflictuale; au fost semnale ale unor relatii tensionate intre muncitori si patronate, tensiune care a ramas punctuala; in aceste stari tensionate s-au manifestat deficiente ale invatarii noilor roluri de clasa atit pentru muncitori cit si pentru patroni, dar eliminarea sau reducerea tensiunilor sunt, in egala masura, expresia segmentarii conflictelor si efectul rezolvarii lor prin mijloace specifice democratiei, respectiv dialogul si negocierea.

Clasa taraneasca (taranimea). aliza taranimii in perioada postcomunista obliga la o scurta incursiune in istoria acestei clase din perioada comunista.

In perioada regimului comunist a avut loc segmentarea proprietatii: proprietatea privata (a taranilor "cu gospodarie individuala"), proprietatea cooperatista (ceea ce facea parte din C.A.P.-uri) si proprietatea de stat (ceea ce facea parte din I.A.S.-uri). Fiecarui tip de proprietate ii corespunde un segmant al celor ce se ocupau cu agricultura: taranii cu gospodarie individuala, taranii cooperatori si muncitorii agricoli.

Concomitent s-a produs segmentarea muncii agricole, respectiv separarea muncii agricole manuale (efectuata de taranul propriu-zis) de munca mecanizata (efectuata de"mecanizatori" - tractoristi, lucratori pe combine etc.). Mecanizatorul a fost considerat un segment al clasei muncitoare, alaturi de mucitorul agricol din I.A.S.

In perioada comunista, agricultura era facuta de "taranii cu gospodarie individuala", taranii cooperatori (lucratori manuali), mecanizatori si de muncitorii agricoli din I.A.S. Cel mai numeros segment era al taranilor (lucratori manuali) din C.A.P. In agricultura cooperatisra si de stat, au mai lucrat specialisti si functionari. Din perpectiva familiilor, in agricultura au lucrat familii de tarani si familii mixte; dintre acestea din urma trebuie mentionate in mod special familiile in care femeia era "taranca" (lucra in C.A.P) iar capul de familie era muncitor in oras, fiind navetist intre sat si oras. Cei ce au fost perceputi ca tarani au fost in mod cert taranii cooperatori prestatori de munca manuala si taranii cu gospodarie individuala; la nivelul perceptiei individuale au un statut incert (dar in mod sigur superior) mecanizatorii.

Dupa 1989 are loc procesul de recompunere a clasei taranesti, disparand segmentarea dupa tipul de proprietate. Segmentele principale care constituie noua clasa taraneasca sunt fostii tarani cooperatori, taranii cu gospidarie individuala si mecanizatorii. Treptat vor mai intra in clasa taraneasca majoritatea fostilor muncitori navetisti disponibilizati si fosti muncitori din industrie, constructii etc. deveniti someri si care vor opta pentru intoarcerea in localitatile de origine si pentru ocuparea cu agricultura care le asigura cel putin hrana.

Aceste segmente care recompun taranimea nu reprezinta nici totalitatea populatiei care se ocupa cu agricultura, nici totalitatea populatiei rurale. Numarul straturilor populatiei rurale variaza de la o localitate la alta in functie de marimea acesteia si de dezvoltarea ei. Din perspectiva ocuparii cu agricultura, se mai ocupa cu agricultura, in sens de cultivarea pamantului propriu, meseriasi, fuctionari, intelectuali, pensionari. Taranul, in sens clasic, domiciliaza in mediul rural, se ocupa exclusiv cu agricultura care este sursa sa de existenta si care cultiva pamantul cu ajutorul membrilor familiei sale. Nu este exclus ca, datorita insuficientei pamintului agricol propriu un taran sa munceasca la alti tarani , in asociatiile agricole sau in sectorul de stat.

Un loc diferentiat in structura populatiei care se ocupa cu agricultura il ocupa: 1) proprietarii care au mai mult de 5ha., care folosesc forta de munca din afara familiei si care pot obtine venituri peste necesarul familiei; 2) arendasii; aceste doua categorii reprezinta clasa de mijloc rurala.

Pentru a completa eterogenitatea populatiei care este proprietar agricol amintim ca aceasta domiciliaza in mare parte in mediul rural dar un segment domiciliaza in mediul urban: sunt fostii proprietari carora li s-a restitut pamantul dupa 1989 sau urmasii acestora.

Dupa 1989 taranimea a crescut numeric datorita reducerii numarului locurilor de munca din orase (mai ales in industrie si in constructii).

In decursul istoriei s-a facut frecvent afirmatia ca taranimea este o clasa conservatoare; pentru Romania postcomunista afirmatia este injusta cel putin partial; relatia cu urbanul (prin membrii familiei domiciliati in orase), si televiziunea il fac pe taranul de astazi mai deschis la noutate; si din punctul de vedere al ocupatiei sale, taranul roman este in egala masura constrans si dispus la schimbare si modernizare; un rol important in modernizarea agriculturii si a taranimii il are demersul de aderare la Uniunea Europeana.

Clasa de mijloc. n punct de vedere al definirii si al segmentelor componente clasa de mijloc are destul de multa imprecizie. Delimitarea ei pleaca de la considerente economice dar nu se rezuma la ele, avand valori proprii, comportamente politice peoprii, stiluri de viata proprii. Totusi clasa de mijloc nu este omogena, de unde si nevoia segmentarii ei - in unele cercetari- in clasa de mijloc-sus, clasa de mijloc si clasa de mijloc-jos; eterogenitatea rezulta nu numai din dimensiunea economica ci si din structura ocupational-profesionala.

Interesul pentru clasa de mijloc se origineaza in doua probleme: 1) identificarea grupurilor, categoriilor, profesiilor si ocupatiilor care contribuie la functionarea capitalismului si la functionarea acestuia; 2) necesitatea evitarii scindarii societatii in bogati si saraci atat din nevoia de echilibru si stabilitate sociala cat si pentru echitate in societate. Inca din secolul XIX clasa (clasele) de mijloc sunt prezente in analizele sociale; Marx amintea despre clasa de mijloc analizand miscarile revolutionare din Franta anilor 1848-1849: taria acestei ordini burgheze rezida insa din clasa de mijloc ale carei afaceri erau industria si comertul.

Preocuparea pentru clasa de mijloc (identificare si rol) a continuat pe tot parcursul secolului XX in timp ce si structura clasei de mijloc s-a schimbat de la o faza istorica la alta.

La mijlocul secolului XX in spatiul euroatlantic a aparut zona capitalista si democratica in vest si zona tarilor "socialiste" in est. In spatiul economiei de piata si al democratiei, in a doua jumatate a secolului XX au avut loc transformari semnificative inclusiv din perspectiva structurii de casa. Transformarea capitalismului s-a manifestat si prin modificarea componentei clasei de mijloc. Referitor la clasa de mijloc incepe sa fie pusa sub semnul intrebarii relatia cu proprietatea privata. Dezvoltarea conditiei de angajat (salariat) si profesionalizarea muncii au generat schimbari in structura clasei de mijloc. In deceniile cinci-sase ale seculului XX, Mills constata aparitia in societatea americana a unei noi clase de mijloc formata din non-proprietari care desfasoara o munca non-manuala ("gulerele albe"); acestia au aceleasi conditii de viata cu muncitorii ("halatele albastre") dar au alte stiluri de viata; trimiterea la muncitori se face in contextul in care nivelul de trai al acestora crescuse iar conditiile de viata se schimbasera radical in sens pozitiv. In timp ce vechea clasa de mijloc era formata din fermieri, oameni de afaceri si "profesiile libere", noua clasa de mijloc este forata din functionari, manageri, comercianti si "noile profesii birocratizate" (specialisti cu studii superioare, specialisti).

Un alt punct de vedere rezultat din situatia Frantei este cel al lui Louis Chauvel. Analizand dinamica istorica acesta apreciaza ca intervalul 1945-1975 ("cei 30 de ani gloriosi") este, in Franta, o perioada de imbogatire pentru salariat, ajungindu-se dupa 1968 la reducerea decalajului salarial dintre cei calificati si "rutinieri". Dupa acest interval dacalajul stagneaza iar dupa mijlocul anilor optzeci decalajul creste din nou. In timpul celor "30 de ani gloriosi", salariile au crescut mai rapid decat valoarea "patrimoniului" (bunuri durabile) si inegalitatile au fost resorbite in mare masura. Dupa aceasta perioada se produce intoarcerea la inegalitatile de acumulare; variatia salariului a ramas mica dar variuatia preturilor "patrimoniului" a crescut mult. "Societatea salariala" construise o anumita ierarhie a meseriilor si venituri regulate si suficient de mari; "noua economie" postsalariala prezinta difucultati ale balantei dintre venit si "patrimoniu"; in Franta nu a crescut decalajul dintre venituri ci diferentele datorate "patrimoniului. Datorita societatii salariale au aparut noile clase mijlocii salariale, o populatie intermediara in jurul salariului mediu; aceasta clasa de mijloc este diferita de "middle class" de la anglo-saxoni si este privita mai ales in termeni tehnici: categorie intermediara dintre cele doua extreme, care la Marx erau proletariatul si burghezia; aceasta clasa mijlocie era o mica burghezie si s-a nascut din functionarii de stat cu venituri modeste, calificati si care nu fac parte din eita: salariati din serviciile publice, functionari "de categorie B", cadrele medicale si din invatamint, tehnicieni si "micii ingineri". In perioada 1965-1980 aceasta clasa mijlocie a cunoscut o crestere accentuata in Franta. Dupa 1980 s-a produs intoarcerea la vechea conceptie de clasa: "societate patrimoniala", succesoarea "socitatii salariale", ii aduce in opozitie pe cei ce nu au numic fata de cei ce au de toate, plasand intre acestia clasa mijlocie (esentiala pentru slabirea conflictului dintre clase).

In Romania postcomunista s-a remarcat invocarea insistenta a necesitatii formarii clasei de mijloc; de fapt cei mai multi dintre sustinatorii acestei idei asociaza clasa de mijloc cu proprietatea mijlocie, cu intreprinzatorul mediu.De fapt in Romania de astazi trebuie sa se formeze acel segment bal clasei de mijloc care reprezinta pe proprietarul mijlociu, pe intreprinzatorul mediu. La fel de important este si obiectivul evitarii pauperizarii segmentelor profesionale salariale care prin natura muncii, valori si comportamente apartin clasei mijlocii. Si, insfirsit, este necesara formarea unei clase mijlocii cat mai numeroasa (cu toate segmentele sale). Clasa mijlocie ar trebui sa contina atat segmentele traditionale (legate de proprietatea privata si de initiativa privata) cat si segmentele noi ale clasei mijlocii: manageri, specialisti, functionari etc.

Dar exista astazi in Romania clasa de mijloc? Pentru a raspunde la aceasta intrebare este nevoie sa se analizeze urmatoarele probleme: a) agentii sociali care prin caracteristici si functii ar putea constitui clasa de mijloc; b) pozitiile pe care le ocupa acesti agenti sociali in calitate de actori de clasa; c) institutiile prin intermediul carora se manifesta segmentele clasei de mijloc; d) valorile care caracterizeaza clasa de mijloc.

In analiza plec de la ipoteza ca in societatea romaneasca de astazi este in curs de desfasurare procesul de constituire aclasei de mijloc. A doua ipoteza este ca exista doua surse care genereaza clasa de mijloc: proprietatea privata si profesionalizarea muncii. Societatea romaneasca postcomunista nu se afla in situatia de a genera o clasa de mijloc exclusiv din proprietatea privata pentru ca are segmente formate din profesionalizarea muncii inca in perioada comunista si care sunt candidate la formarea clasei de mijloc; dar societatea romaneasca nu poate ignora nici efectele formarii si dezvoltarii sectorului privat, inclusiv din perspectiva structurii de clasa. Clasa de mijloc romaneasca se constituie atit din agenti sociali "vechi" (formati in perioada comunista si care s-au adaptat la noua realitate economica) cat si din agenti sociali noi.

Problema veniturilor trebuie asociata clasei de mijloc prin adaptarea la situatia specifica a Romaniei. Exista segmente ale clasei de mijloc in formare care au un nivel al veniturilor ce corespunde imaginii "clasice" asupra clasei de mijloc dar exista si alte segmente care din punct de vedere al veniturilor se afla intr-o situatie de pauperizare temporara ca urmare a starii economiei romanesti.

In societatea romaneasca, datorita faptului ca procesul de transformare economica si sociala este in curs de desfasurare, compozitia clasei de mijloc nu este decisa.

Accesul limitat la proprietate, relatiile de proprietate neconsolidate, cadrul legislativ si institutional in permanenta schimbare, nivelul de trai scazut sunt aspecte ale contextului in care se deruleaza procesul de formare a clasei de mijloc.

Din perspectiva capitalismului in formare sunt interesant de analizat segmentele clasei de mijloc care se origineaza in proprietatea privata. Delimitarea proprietatii mijlocii ridica probleme in conditiile in care trebuie sa se aiba in vedere specificul fiecarui domeniu din perspectiva valorii resurselor sale si a posibilitatii de valorificare a acestora in conditiile Romaniei. Un segment des invocat al clasei de mijloc este reprezentat de antreprenor. Dar nu numai in folosirea curenta ci si din perspectiva istorica termenul antreprenor este imprecis. D. Sandu considera ca "Antreprenorul nu este o realitate ci un tip ideal care se regaseste in realitate in grade diferite si in configuratii comportamentale diferite". El identifica antreprenorii efectivi, antreprenorii prin intentie si antreprenorii prin dorinta. Primii antreprenori provin din cei ce au avut relatii sociale utile in perioada comunismului. Semnele de mare relevanta pentru comportamentul antreprenorial sunt obtinerea de profit si investitiile. Pe baza cercetarilor intreprinse, D. Sandu afirma ca in agricultura semnele comportamentului antreprenorial sunt legate de prezenta luarii in arenda, a vinzarii, a investitiilor, a folosirii tehnologiilor moderne si a intentiilor de a investi si in viitor. Antreprenorul este cel ce transforma gospodaria taraneasca in ferma.

Clasa de sus. Dupa prima tranzitie la capitalism, chia si atunci cand predomina inca o agricultura arhaica, o preocupare majora a oamenilor de stiinta romani a fost analiza trecerii la capitalism, formarea burgheziei, rolul marii burghezii in societatea romaneasca.

Astazi, cind societatea romaneasca traverseaza a doua tranzitie la capitalism, inca nu s-au cristalizat preocupari si carti majore referitoare la ceea ce se poate numi "noua mare burghezie" sau "noii capitalisti". Cercetatorii s-au refugiat mai ales in analiza taranimii si a clasei de mijloc. Marii proprietari, segment de baza al clasei de sus, sunt lasati in seama presei care analizeaza subiectul in maniera proprie, din perspectiva acumularii averilor. Si tot presa, prin publicarea listei celor o suta cei mai bogati oameni din Romania, ne atrage atentia ca exista un strat de sus al societatii, o clasa de sus in curs de constituire.

Dar pe cine reprezinta clasa de sus?

Din perspectiva relatiei status-clasa sociala, clasa de sus reprezinta pe toti cei ce se grupeaza in jurul unui punct maxim pa scala de status, care se vad si se trateaza unii pe altii ca egali. Ei au cele mai mari venituri din societate si stiluri de viata proprii.

Din perpectiva veniturilor/averilor, nu cunosc sa se fi facut o evaluare a intervalelor de marime in care sa se incadreze clasa de sus. Lista celor mai bogati o suta de romani, publicata de revista Capital in noiembrie 2002, ii plaseaza pe acestia in intervalul cuprins intre 10 milioane si 700-900 milioane de dolari. Nu stim cat se coboara sub 10 milioane de dolari pentru membrii clasei de sus, considerand ca cei o suta cei mai bogati reprezinta numai un segment al clasei de sus. Domeniile in care primii zece cei mai bogati sunt activi si isi obtin banii sunt: petrol si gaze, banci, imobiliare, asigurari, constructii, industrie, comert, mass-media, agricultura. Sursa capitalurilor de inceput ale celor mai multi dintre ei nu este clara si reprezinta o problema controversata. N u vreau sa invoc exclusiv concluziile presei, care oricum nu acopera un numar suficient de mare de cazuri si nu poate avea aceesi maniera de abordare ca cercetarea sociologica.

M-am referit pina acum numai la ceea ce reprezinta cei mai bogati romani si domeniile afacerilor lor. Problema acestora face parte si dintr-o alta abordare: relatia capital privat - institutiile pietei - formarea capitalismului. Ezal, Szelenyi si Townslei, pornind de la analiza societatilor postcomuniste din Europa Centrala si de Est din prima parte a anilor '90 si tinand seama atat de punctul de vedere al teoriticienilor clasici (acumularea capitalului privat ar trebui sa se produca inainte ca institutiile pietei sa poata opera) cat si de punctele de vedere mai noi, din a doua jumatate a secolului XX (scaderea importantei proprietarilor privati individuali), ajung la concluzia ca "este posibil ca societatile central-europene sa se dezvolte ca societati corporatiste sau societati postcapitaliste fara interventia istorica a unei grande bourgeoise". Dar "capitalismul fara capitalisti" nu este aplicabil Europei de Est (inclusiv Romaniei) unde regimurile postcomuniste pot fi caracterizate ca fiind sistem de "capitalisti fara capitalism". Am revenit asupra concluziilor autorilor mentionati doar pentru recunoasterea prezentei in societatile precum Romania a "capitalistilor". Dar sunt reprezentantii clasei de sus tocmai acesti capitalisti? Da, daca ne referim la specificul activitatilor si preocuparilor lor si implicit la rolul lor. Dar in momentul in care ii analizam drept "capitalisti", analiza este plasata intr-o alta perspectiva comparativ cu aceea a clasei de sus detinatoare a celor mai mari venituri, cu valori si stiluri de viata specifice.

Revenind la specificul analizei "clasei de sus" si a structurii de clasa in care este ea plasata, pentru Romania raman inca de dat raspunsuri cu privire la competenta clasei de sus. Pe langa acei o suta cei mai bogati romani, intreprinzatori in diferite domenii si cu maximum de succes, cine mai face parte din clasa de sus? In mod cert se adauga si alti intreprinzatori de succes, chiar daca ei nu fac parte din segmentul superior al clasei de sus. Aproape cert mai fac parte bancherii, managerii marilor firme, marii avocati de succes. Nu stim daca se mai pot adauga mari medici cu realizari profesionale exceptionale, unii dintre reprezentantii elitei intelectuale - cel putin pentru segmentul inferior al clasei de sus.