interviu

 V. ancheta sociologica, chestionar, efect de operator, operator interviu, panel, random-digit dialing

(engl. interview, "intrevedere, intilnire'), tehnica de obtinere prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupari umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socioumane. I. se bazeaza pe comunicarea verbala si presupune intrebari si raspunsuri, ca si chestionarul. Spre deosebire insa de chestionar, unde intrebarile si raspunsurile sint de regula scrise, i. implica totdeauna obtinerea unor informatii verbale. Convorbirea reprezinta elementul fundamental in tehnica i., in timp ce intrevederea nu constituie decit o conditie care faciliteaza transmiterea indirectionala a informatiilor: de la persoana intervievata spre operatorul de i. In cercetarile socioumane, se recomanda utilizarea i. cind se studiaza comportamente greu de observat, pentru ca se desfasoara in locuri private, in studiul credintelor, opiniilor si atitudinilor (Margaret Stacey, 1970).

Ancheta prin interviu a devenit metoda cea mai frecvent utilizata in cercetarea sociologica (Theodore Caplow, 1970). Utilizarea i. In cercetarea sociologica are mai multe scopuri:

• de explorare, de identificare a variabilelor si a relatiilor dintre ele;
• ca principala tehnica de recoltare a informatiilor;
• de recoltare a unor informatii complementare obtinute cu ajutorul altor metode si tehnici (Fred N. Kerlinger, 1973).

Avantajele si dezavantajele utilizarii I. In cercetarile sociologice au fost sintetizate de Kenneth D. Bailey (Methods of Social Research, 1982). Ca avantaje sint enumerate:

1. flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare;
2. rata mai ridicata a raspunsurilor, asigurata de faptul ca pot oferi informatii si persoanele care nu stiu sa scrie si sa citeasca, precum si cele care se simt mai protejate cind vorbesc decit cind scriu;
3. observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea si calitatea informatiilor;
4. asigurarea standardizarii conditiilor de raspuns, lucru imposibil de realizat, de exemplu, in cazul chestionarelor postale;
5. asigurarea controlului asupra succesiunii intrebarilor, fapt ce are consecinte pozitive asupra acuratetei raspunsurilor;
6. spontaneitatea raspunsurilor, stiut fiind ca primele reactii exprima afectivitatea subiectilor mai fidel decit cele realizate sub control normativ;
7. asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;
8. asigurarea raspunsului la toate intrebarile si, prin aceasta, sporirea volumului informatiilor;
9. precizarea datei si locului convorbirii, fapt ce asigura comparabilitatea informatiilor;
10. studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare, chestionare sau ghid uri de i. mai amanuntite, cu mai multe intrebari, de o mai mare subtilitate.

Dezavantajele utilizarii i. sint ordonate de Kenneth D. Bailey astfel:

1. costul ridicat;
2. timpul indelungat;
3. erorile datorate operatorilor de i.;
4. imposibilitatea subiectilor de a consulta diferite documente scrise in vederea formularii unor raspunsuri precise;
5. inconveniente legate de faptul ca li se cere subiectilor sa raspunda indiferent de dispozitia psihica, de starea de oboseala etc.;
6. neasigurarea anonimatului;
7. lipsa de standardizare in. formularea intrebarilor;
8. dificultati privind accesul la cei inclusi in esantion.

Atit avantajele cit si dezavantajele i., sint relative si trebuie sa fie evaluate prin raportare la celelalte metode si tehnici de cercetare si, mai ales, in functie de diferitele procedee si tipuri de i.

♦ Criterii de clasificare a interviurilor sint numeroase (continutul comunicarii, calitatea informatiilor obtinute, gradul de libertate a cercetatorului in abordarea diferitelor teme si formularea intrebarilor si in respectarea succesiunii lor, repetabilitatea convorbirilor, numarul persoanelor participante, statusul socio-demografic al acestora, modalitatea de comunicare, functia indeplinita in cadrul procesului de investigare), dind nastere multiplelor tipuri de i. Din punctul de vedere al continutului comunicarii se face distinctie intre i. de opinie si i. documentar (R. Duverger, 1961). In functie de calitatea informatiilor, se disting i. extensive de i. intensive.

Trecerea gradata de la deplina libertate a cercetatorului de a inova pina la eliminarea oricarei libertati de inovare in alegerea temelor si succesiunea intrebarilor a dat nastere mai multor tipuri de i., prezentate de
Madeleine Grawitz (Methodes des Sciences Sociales, 1972). I. clinic reprezinta forma extrema a i. nondirectiv. I. clinic a fost propus ca tehnica de interventie psihoterapeutica de psihologul american Carl Rogers (1902-1987). Metoda nondirectiva pe care o propune in Client-centred Psychotherapy (1952) presupune comunicarea autentica bazata pe incredere si intelegere intre pacient si terapeuti. Este o relatie de ajutorare in vederea dezvoltarii si maturizarii persoanei, pentru o mai buna intelegere a experientei proprii si pentru sporirea capacitatii de confruntare cu viata. I. clinic nu se utilizeaza numai in scop terapeutic, ci si pentru psihodiagnoza, pentru actiunile de orientare profesionala si de asistenta sociala.

 I. In profunzime, ca si i. cu raspunsuri libere se utilizeaza atit in psihoterapie, cit si in cercetarea socioumana. Spre deosebire de i. clinic, i. In profunzime, centrat tot pe persoana intervievata, vizeaza doar un singur aspect al personalitatii, nu persoana in intregul ei. La fel stau lucrurile si in cazul i. cu raspunsuri libere. I. centrat (ghidat sau focalizat) ca procedeu de cercetare in stiintele socioumane, a fost prezentat pentru prima data de sociologul american Robert K. Merton, in 1956. Este un i. semistructurat, in sensul ca abordeaza teme si ipoteze dinainte stabilite, dar intrebarile si succesiunea lor nu sint prestabilite. Acest tip de i. impune centrarea convorbirii pe o experienta comuna tuturor subiectilor. Cercetatorul elaboreaza un ghid de i. In care sint fixate problemele ce vor fi abordate in convorbirea focalizata pe experienta subiectiva a implicarii persoanelor intervievate in situatia analizata.

I. cu intrebari deschise si i. cu intrebari inchise fac parte din categoria i structurate. Astfel de i. sint larg utilizate in cercetarile sociologice. I. pot fi unice si repetate, ca de exemplu in anchetele panel. Cel mai adesea, i. se deruleaza ca o comunicare intre doua persoane: operatorul de i. si persoana care raspunde. Acesta este tipul de i. personal. In cercetarile sociologice se poate apela si la i. de grup, care are exigente specifice in vederea elaborarii prin interactiunea grupului a unui raspuns colectiv la problemele puse in discutie.

I. pot fi facute cu adulti, cu tineri sau copii. Pot fi intervievate personalitati ale vietii politice, stiintifice si culturale. De fiecare data diferentele dintre statusurile socio-profesionale ale cercetatorului comparativ cu persoana intervievata ridica probleme in ordinea acceptarii, desfasurarii si valorificarii I. Problematica intervievarii copiilor a fost explorata de Leon Yarrow, in 1960. I. cu copii isi gasesc aplicabilitatea in studiul unor teme precum: socializarea, formarea prejudecatilor, relatiile copii-parinti, relatiile intre grupurile prescolare si scolare etc. I se clasifica si dupa modalitatea de comunicare a informatiilor, fiind luate in discutie i. face-to-face (directe, personale) si i. telefonice. Unii cercetatori (W. R. Klecka, A. J. Tuchfarber, 1978) considera ca in deceniul al Vlll-lea al secolului nostru s-a produs o minirevolutie in cercetarea sociologica din S.U.A.: "copilul vitreg' al anchetelor sociologice, I., a devenit "copilul favorit' al acestora. Aceasta schimbare s-a produs datorita faptului ca in prezent aproximativ 98% din populatia americana are acces la un post telefonic, precum si datorita punerii la punct a unui sistem de esantionare adecvat - Random-digit dialing (ROD). In cele mai murte tari, intre care si Romania, dotarea limitata cu posturi telefonice a populatiei nu permite efectuarea inca a unor anchete telefonice reprezentative la nivel national.

In fine, i. pot fi clasificate - asa cum preciza Fred N. Kerlinger in Foundations of Behavioral Research (1973) - si dupa functia pe care o au in cadrul cercetarii, identificindu-se trei tipuri: i. explorativ, i. de cercetare (propriu-zis) si i. de verificare.S.C.